Speta Legea 10/2001. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 4/
Ședința publică din 07 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți și, ambii domiciliați în C,-, -.D,.73, județ C - declarat împotriva sentinței civile nr. 408, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 04 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI și MUNICIPIUL C prin Primar, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelanții reclamanți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. - din 03.11.2008 depuse la dosar, iar pentru intimații pârâți, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 35113 din 03 decembrie 2008 depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Prezentul apel este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. disp. art. 51 din Legea nr. 10/2001.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul intimaților pârâții depune la dosar chitanța nr. 710/03.12.2008 cu care face dovada cheltuielilor de judecată - onorariu de avocat.
. fiind de instanță, părțile prin apărători învederează că nu mai sunt alte cererii sau probe de administrat și solicită cuvântul asupra motivelor de apel.
Instanța, luând act de susținerile părților, prin apărători, în sensul că nu mai sunt cererii prealabile sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra apelului.
Apărătorul apelanților reclamanți, având cuvântul, susține că hotărârea instanței de fond este vădit nelegală și netemeinică. Instanța de fond a reținut, în esență că, prin notificarea emisă în baza Legii 10/2001, reclamanții au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, și nu restituirea în natură a imobilului, pe de o parte, iar pe de altă parte că prin Decizia nr. XX din 19.03.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-ar fi stabilit posibilitatea persoanelor îndreptățite de a se adresa direct instanței de judecată în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții.
Urmează a se constata că prin notificare și acțiunea promovată, reclamanții au solicitat în principal măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri, iar numai în subsidiar echivalent bănesc. Cu ocazia concluziilor pe fond s-a solicitat desdăunare bănească motivat de faptul că din probatoriile administrate rezultă că Municipiul C nu are posibilitatea acordării de bunuri în compensare.
Mai arată că, reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.
În concluzie, apărătorul apelanților reclamanți solicită admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților pârâții, având cuvântul, solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată. În rezolvarea speței, urmează a se avea în vedere faptul că la termenul din 21.03.2008, reclamanții au solicitat instanței de fond să se pronunțe asupra despăgubirilor bănești. În situația în care instanțe este direct investită cu o astfel de cerere, acțiunea este inadmisibilă întrucât potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este cea care dispune emiterea titlurilor de despăgubire. Mai arată că, instanța de fond a apreciat corect în referire la decizia civilă nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamanții G și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C prin Primar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu alt bun de valoarea celui preluat abuziv și în subsidiar acordarea de despăgubiri bănești pentru acel imobil.
În motivare au arătat că au fost proprietarii imobilului situat în Municipiul C-, compus din 193 mp. teren și construcție cu două camere și dependințe, conform actului autentic de vânzare-cumpărare nr. 6648/16.06.1971. Au mai arătat că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în anul 1980 pentru edificarea unor blocuri de locuințe iar în schimbul preluării au primit suma de 50.072 lei cu titlu de desdăunare, sumă cu mult inferioară valorii imobilului. În consecință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 au notificat la 12.02.2002 organele administrației locale C pentru acordarea de măsuri în echivalent dar fără rezultat.
În drept au invocat art.1 și următoarele din Legea nr. 10/2001.
În dovedire au depus înscrisuri referitoare la dreptul de proprietate, suma primită cu titlu de despăgubire și notificarea formulată.
La termenul din 21.03.2008, prezent în fața instanței, apărătorul reclamanților, a exprimat opțiunea acestora pentru despăgubiri bănești.
Pârâții nu au formulat întâmpinare însă au depus înscrisuri privind situația juridică a imobilului, schițe de identificare și înscrisuri privind preluarea imobilului de către stat.
Prin sentința civilă nr. 408/4.04.2008, Tribunalul Constanțaa respins acțiunea reclamanților, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că în cazul măsurilor reparatorii, procedurile legale existente nu permit instanței să dispună ea însăși măsuri reparatorii fie prin acordarea unui teren echivalent, fie prin acordarea de despăgubirii.
Prin decizia civilă nr. XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că, în aplicarea disp. art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numaicontestația formulată împotriva dispozițieide respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelorpreluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoatoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Tribunalul Constanțaa reținut că, instanța de judecată poate soluționa pe fond, în temeiul deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, mai sus menționate, numai notificările prin care se solicită restituirea în natură a unui imobil, iar nu și cererile prin care se solicită despăgubirii bănești sau acordarea unor bunuri în compensare. Acordarea despăgubirilor bănești se poate realiza numai în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de către Comisia Centrală, la propunerea primarilor, concretizate într-o dispoziție emisă conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanții G și care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Deși reclamanții au formulat o notificare în baza Legii 10/2001 la data de 12.02.2001, solicitând acordarea de măsurii reparatorii prin compensare cu alte bunurii sau servicii și, în subsidiar, în lipsa bunurilor, acordarea de despăgubirii bănești, unitatea notificată - Municipiul C prin Primar - nu a răspuns notificării până la data promovării acțiunii reclamanților, 19.10.2007, deși s-au scurs peste 5 ani, situație în care se impunea soluționarea acestei notificări pe fond de către instanța de judecată.
2. Instanța de fond a interpretat în mod greșitdispozițiile Deciziei nr. XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Din conținutul acestei decizii rezultă că instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze acțiunea persoanei îndreptățite în totate situațiile de refuz nejustificat al unității deținătoare, fără a se face distincție dacă prin notificare s-ar fi solicitat măsuri reparatorii prin echivalent sau restituirea în natură.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamanților se constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația
juridică a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.
modalitatea de exercitare a dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă, iar art. 22 stabilit părțile între care se desfășoară aceste procedurii și anume "persona îndreptățită la restituirii" și "persoana juridică deținătoare a imobilului".
Reclamanții au formulat în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 o notificare cu privire la imobilul situat în C,-, compus din 193, teren și construcție cu două camere, expropriat în temeiul Decretului nr. 341/19.09.1979.
Întrucât construcția a fost demolată, iar terenul integral ocupat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, persoanele îndreptățite au solicitat Primarului Municipiului C acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în atribuirea unui alt teren în compensare, sau, în subsidiar, să propună acordarea de despăgubiri bănești (fila 7 - dosar fond), conform disp. art. 11 al. (4) și (7) din Legea nr. 10/2001.
Deși termenul de 60 de zile reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001 s-a împlinit, până la momentul sesizării instanței, pârâtul Primarului Municipiului C nu emisese o dispoziție motivată cu privire la notificarea reclamanților.
Conform disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 din lege să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau aceastra nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Cu adresa nr. 355/15.01.2008 pârâtul Municipiul C confirmă împrejurarea că notificarea reclamanților nu a fost soluționată, aflându-se în lucru și la Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 (fila 19 - dosar fond).
În condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio referire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare sau entitatea investită conform legii cu soluționarea notificării nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de textul de lege mai sus citat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente pe motiv că plângerea este prematură sau este inadmisibilă.
În această privință absența răspunsului persoanei deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a bunului sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, care trebuie cenzurat de tribunal în condițiile legii speciale, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Dcizia nr. IX din 20.03.2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii.
legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale din actul normativ în discuție nu pot împiedica persoana îndreptățită să își valorifice drepturile și nici nu o pot pune într-o situație de inferioritate față de persoanele cărora li se transmite răspunsul în termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, și în ipoteza în care nu există o dispoziție cu privire la notificarea persoanei îndreptățite, refuzul celui notificat de a se pronunța se contestă la tribunal în procedura Legii nr. 10/2001.
2. Prin decizia nr. XX din 19.03.2007 Înalta Curte de Casație și
Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că - în aplicarea dispozițiilor art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001 - "instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În cauză se reține că pârâtul Municipiul C prin Primar
încălcând disp. art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 a refuzat să răspundă în termenul legal notificării formulate de reclamanți, iar temporizarea cererii reclamanților, fără un temei legal a deschis celor vătămați accesul la justiție, în condițiile art. 6 din CEDO.
Prima instanță a dat o interpretare eronată dezlegărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia XX din 19.03.2007. Nu există nicio justificare rezonabilă pentru a face distincție între persoanele care au solicitat prin notificare restituirea în natură a bunului și cele care au solicitat recunoașterea dreptului lor la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură, în cazul în care unitatea notificată își încalcă obligația legală de a răspunde în termenul legal de 60 zile.
În considerentele deciziei nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a menționat în mod expres că "în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii,ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60de zilede la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 al. 1.pr.civ."
Prin urmare, și în ipoteza în care persoanele îndreptățite au solicitat să li se atribuie măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii sau să li se propună despăgubiri bănești conform legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobileolor preluate abuziv, iar unitatea notificată nu a soluționat în termen legal această notificare, acestea sunt îndreptățite să sesizeze instanța judecătorească, pentru stabilirea dreptului lor la măsuri reparatorii în echivalent.
Este real faptul că după modificarea legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 16, instanța de judecată nu are atribuția de a stabili cuantumul despăgubirilor bănești (aceasta fiind atribuția exclusivă a Comisiei Centrale), dar instanța poate analiza temeinicia cererii reclamanților sub aspectul îndeplinirii condiției de "persoană îndreptățită", caracterul abuziv al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării, cât și cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun în natură sau necesitatea stabilirii dreptului reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent.
(2) al art. 16 din Titlul VII privește numai notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii 247/2005, statuând că deciziile, dispozițiile sau ordinele conducătorilor administrației publice centrale care conțin propunerile motivate de acordare a despăgubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptării lor.
Numai prin Legea nr. 247/2005 s-a introdus un articol nou, art. 1 alin. 21, potrivit căruia măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri și servicii se acordă prin decizia/dispoziția motivată a entității investită cu soluționarea notificării, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, se propun a fi acordate prin decizia/dispoziția entității investită cu soluționarea notificării.
Legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective care iau naștere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă - Legea 247/2005, existentă la momentul emiterii deciziei/dispoziției, de imediată aplicare.
Întrucât în planul dreptului intertemporal, dispozițiile cuprinse în legea în vigoare la data soluționării notificării, de imediată aplicare din momentul intrării lor în vigoare, sunt imperative, iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005 unitatea administrativ teritorială investită cu soluționarea notificării este obligată, în ipoteza în care restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În cauză se constată că reclamanții întrunesc toate condițiile legale pentru a beneficia de măsuri reparatorii conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Din probatoriul administrat în cauză în fața primei instanțe rezultă că reclamanții au fost proprietarii imobilului situat în C,-, compus din 193. teren și o construcție, imobil expropriat în baza Decretului nr. 341/1979 în vederea realizării unui cvartal de locuințe. Ulterior măsurii de expropriere clădirea a fost demolată, iar terenul a fost ocupat integral de lucrări pentru care s-a dispus exproprierea. La momentul exproprierii reclamanții au încasat cu titlu de despăgubiri suma de 50.072 lei, conform procesului-verbal de evaluare nr. 31.11.1980 (pag. 61).
Conform dispozițiilor art. 11 al. (6) din Legea nr. 10/2001 " Valoarea construcțiilor expropriate, care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente acestora se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, conform standardelor internaționale".
În situația în care persoanele în cauză au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobil ce nu se poate restitui în natură, stabilită conform alin. (5) și (6) ale art. 11 din lege (art. 11 al. 7).
Prin nr.HG1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Titlului VII " Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, - art.21.1 s-a prevăzut că în situația prev. de art.21 din Titlul VII al legii 247/2005, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea sumei reprezentând despăgubirea primită actualizată.
Art. 21.2 prevede că despăgubirea primită va fi actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit potrivit art. 1 alin.(1) din titlul II al OUG nr.184/2002, aprobată cu modificări și completări prin legea nr.48/2004, cu modificările ulterioare.
Conform acestor dispoziții legale, "Pentru actualizarea despăgubirilor acordate în perioada cuprinsă între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 se va utiliza un coeficient de actualizare aferent fiecărui an prin raportarea cursului leu/dolar SUA din anul preluării la cursul leu/dolar SUA din anul emiterii deciziei/dispoziției prin care se soluționează notificarea".
Față de considerentele expuse, în baza art. 296.pr.civ. urmează a se admite ca fondat apelul reclamanților. Se va schimba în tot hotărîrea apelată în sensul că se constată că reclamanții sunt persoane îndreptățite la despăgubirii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Obligă pârâtul Primarul Municipiului C să înainteze Comisiei Centrale propunerea de despăgubiri reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a imobilelor, fostă proprietate a reclamanților și valoarea de 50.072 lei actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I al. (1) al Titlului II din nr.OUG 184/2002, primită cu titlu de despăgubiri la momentul exproprierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții reclamanți și, ambii domiciliați în C,-, -.D,.73, județ împotriva sentinței civile nr. 408, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 04 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI și MUNICIPIUL C prin Primar, cu sediul în C,-, județul
Schimbă în tot hotărîrea apelată în sensul că admite cererea.
Constată că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubirii pentru imobilul din C,-, compus din teren în suprafață de 193. și construcții cu 2 camere și dependințe, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Obligă pârâtul Primarul Municipiului C să înainteze Comisiei Centrale propunere de despăgubiri reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a imobilului și valoarea de 50.072 lei actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I al. (1) al Titlului II din nr.OUG 184/2002, primită cu titlu de despăgubiri la momentul exproprierii.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Red.dec.jud. -/13.01.2009
Tehnored.gref./6ex./15.01.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
