Speta Legea 10/2001. Decizia 413/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (638/2009)
Completul 6
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.413
Ședința publică de la 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
GREFIER - I -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr. 128 din 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 11.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 18.06.2009 și apoi la 25.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.10283/10.11.2008, Judecătoria sectorului 3 Baa dmis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul și pe pârâtul MUNICIPIUL B, în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.
Prima instanță a avut în vedere decizia nr.XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la interpretarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr.128/29.01.2009 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul ca neîntemeiată.
S-a solicitat prin acțiune obligarea pârâtului Municipiului B să restituie terenul în suprafață de 196. situat în B,- bis, sector 3.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamantul a dobândit împreună cu sora sa în anul 1936 imobilul teren în suprafață de 196 mp, situat în B- (ulterior devenit 204 bis, sector 3) prin actul de vânzare cumpărare transcris sub nr.2667/1936 la Tribunalul Ilfov Secția Notarială (fila 3), pe care ulterior a fost construită o casă.
Prin două acte de partaj autentificate sub nr.3911/14.02.1944 și sub nr.590/1947 (filele 11-16), reclamantul a dobândit în deplină proprietate imobilul situat la nr.204 bis, ulterior imobilul trecând abuziv în proprietatea statului în baza Decretului-Lege nr. 92/1950(numitul, poziția 7836 din Decretul-Lege anterior menționat, conform adresei 1096/1996 a SC AI SA -fila 25).
În ceea ce privește acțiunea în revendicare de fata, instanta a retinut ca din conținutul raportului de expertiză tehnică efectuat de ing. ( fila 53 dosar fond) a rezultat că terenul în suprafață totală de 290 mp situat în prezent la adresa- este afectat parțial de utilități în sensul că o suprafață de 102 mp este ocupată de str.- -, fiind liberă o suprafață de 94 mp, reprezentând diferența dintre suprafața totală a terenului și cea ocupată de stradă (196 mp minus 102 mp)
Tribunalul a avut în vedere că imobilele intrate în proprietatea statului (construcții nedemolate și teren) sunt libere în sensul legii, dacă nu au primit nici o afectațiune ulterior sau daca nu au fost înstrăinate legal, numai în aceste situații putându-se restitui integral persoanei îndreptățite.
Or, în speță, s-a apreciat de către tribunal, imobilul teren a fost utilizat pentru construirea unei străzi, astfel încât în mod evident acesta nu mai poate fi restituit.
In consecință, în raport de considerentele arătate anterior, tribunalul a apreciat căsuprapunerea parțială a imobilului teren ce face obiectul acțiunii peste spațiul aferent străzii - -, constituie impedimente la restituirea în natură a imobilului.
S-a avut în vedere si faptul că, în cazul restituirii, imobilul nu ar fi putut fi utilizat pentru construcția unei locuințe (o suprafață de 94 mp este total improprie pentru orice utilizare).
Concluzia finală a tribunalului a fost în sensul că, în raport de dispozițiile art.26 alin. 1 și art.10 din Legea nr.10/2001, reclamantul nu poate beneficia decât de acordarea masurilor reparatorii prin echivalent, însă această chestiune urmează să facă obiectul unui alt dosar, tribunalul nefiind învestit cu o contestație în baza Legii nr.10/2001, ci cu o acțiune revendicare pe dreptul comun.
Precizăm totodată că reclamantul a formulat și notificare în baza legii 10/2001 prin care a solicitat acordarea de măsuri bănești pentru terenul și construcția demolată, notificare înregistrată sub nr.1955/2001 (fila 24) și care a rămas nesoluționată până la momentul judecății de fata.
Tribunalul are în vedere că potrivit art.10 din Legea nr.10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat cerere de apel la data de 12.03.2009 reclamantul prin care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte;
Reclamantul a declanșat procedura de restituire în natură a terenului de 196 mp când acesta era integral liber iar statul democrat era obligat să-l restituie.
Prin această preluare abuzivă, reclamantul a fost păgubit atât de imobilul în cauză-teren de 196 mp, plus casă cu două apartamente demolate, cât și de folosința efectiva a imobilului, după anul 1989.
Deși reclamantul a propus o situație de compromis, respectiv restituirea în natură în echivalent a unui alt teren liber, cu utilități urbane minime, statul nu a răspuns afirmativ unei astfel de oferte juste și convenabile pentru reclamant.
Prin prezenta cerere de apel, reclamantul reiterează propunerea de restituire a unui teren corespunzător drept singură posibilitate reală de reparare a pagubelor aduse reclamantului de către stat prin faptul preluării abuzive a imobilului.
Apelul este nefondat pentru considerentele ce urmează;
Procedura de judecată din apel este guvernată de trei reguli de bază, respectiv cele instituite de art. 294, 295 și 296 din Codul d e procedură civilă, conform cărora (1)"în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi";" (2)instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu;instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei";(3) "instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată".
Cererea introductivă de instanță formulată de reclamant la data de 20.09.1999 configurează caracteristicile unei acțiuni în revendicare de drept comun, la această concluzie contribuind în mod esențial modul de formulare a obiectului cererii de chemare în judecată -s-a solicitat prin acțiune obligarea pârâtului Municipiului B să restituie terenul în suprafață de 196. situat în B,- bis, sector 3.-,temeiul juridic expres formulat de reclamant-art. 480 și 481 din Codul Civil, respectiv data promovării pretenției în justiție-o dată anterioară acțiunii în timp a legii speciale de reparație civilă - Legea nr. 10/2001.
Părțile nu au contestat în nici un fel această chestiune de ordin procedural avută în vedere de prima instanță la data analizării pe fond a pretenției de revendicare a imobilului în litigiu, situație particulară care configurează cu caracter definitiv cadrul procesual de învestire.
În acest context procedural, prima instanță a fost ținută să dea eficiență tuturor exigențelor dictate de pretenția formulată de reclamant în cadrul unei acțiuni în revendicare de drept comun - dreptul de acces al reclamantului la instanța de judecata, in scopul valorificării pretenției sale de revendicare a imobilului în litigiu a fost configurat prin susținerea unei acțiuni de drept comun, singura admisibilă la data promovării acțiunii-acțiune reală, ale cărei caracteristici, stabilite de o îndelungată și constantă jurisprudență naționala, sunt acelea că ea însoțește, apără și se întemeiază pe însuși dreptul de proprietate.
Tribunalul, în raport de materialul probator existent la dosarul cauzei a constatat corect și judicios că imobilul în litigiu a intrat în stăpânirea statului comunist, în mod abuziv, ceea ce înseamnă că statul nu are titlu valabil de proprietate asupra imobilului.
Consecința acestui fapt, de principiu, trebuie să fie restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în formele prescrise de legea specială.
Restituirea în natură solicitată de reclamant nu poate fi dispusă față de situația de fapt concretă dovedită în cauză și necontestată de părțile cu interese contrarii -prima instanța a reținut ca din conținutul raportului de expertiză tehnică efectuat de ing. ( fila 53 dosar fond) a rezultat că terenul în suprafață totală de 290 mp situat în prezent la adresa-, este afectat parțial de utilități în sensul că o suprafață de 102 mp este ocupată de str.- -, fiind liberă o suprafață de 94 mp, reprezentând diferența dintre suprafața totală a terenului și cea ocupată de stradă (196 mp minus 102 mp)
Față de situația de fapt anterior stabilită prin raportul de expertiză de specialitate, necontestat, susținut de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, tribunalul a considerat, în consens cu practica constantă a instanțelor de judecată, că imobilele intrate în proprietatea statului pot fi restituite în natură,dacă nu au primit nici o afectațiune de interes public ulterioarăsau daca nu au fost înstrăinate legal.
S-a reținut că imobilul teren în litigiu a fost utilizat pentru construirea unei străzi, astfel încât în mod evident acesta nu mai poate fi restituit în natură.
Concluzia finală a primei instanțe, ce se impune a fi validată în apel, a fost în sensul căsuprapunerea parțială a imobilului teren ce face obiectul acțiunii peste spațiul aferent străzii - -, constituie impedimente la restituirea în natură a imobilului.
În apel, judecătorii sunt ținuți să respecte regula menționată anterior, respectiv cerința de ordin procedural conform căreia, în apel, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi".
Prin urmare, Curtea nu poate nesocoti critica concretă a reclamantului din cuprinsul cererii de apel care se referă la modalități distincte de obținere a reparației civile pentru imobilul trecut ilegal în stăpânirea statului comunist, modalități prevăzute de normele legale speciale instituite de Legea nr. 10/2001, ceea ce înseamnă o situație concretă de schimbare a obiectului și temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv inadmisibilitatea criticii formulate, cu consecința imposibilității analizării ei în apel.
S-a avut în vederea și norma procedurală conform căreia "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță".
Critica pertinentă ce s-a impus a fi analizată în apel, cu relevanță pentru soluționarea pe fond a acțiunii în revendicare, a fost reprezentată de susținerea conform căreia reclamantul a declanșat procedura de restituire în natură a terenului de 196 mp când acesta era integral liber iar statul democrat era obligat să-l restituie.
Datele din dosarul cauzei nu pot susține o astfel de afirmație punctuală, pe de o parte, în raport de data promovării cererii de chemare în judecată, și, pe de altă parte, în raport de solicitarea expresă a reclamantului din cuprinsul notificării expediate unității deținătoare-despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, format din teren și construcție.
Datele concrete ale dosarului relevă însă și faptul că reclamantul a făcut demersuri concrete și efective încă din anul 1997 pentru clarificarea situației juridice a imobilului, respectiv pentru obținerea reparației civile în urma din modalitățile prescrise de lege-lege de drept comun sau legislație specială(Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001).
Unitatea administrativ teritorială chemată în judecată de reclamant, deși nu contestă pe fond pretenția reclamantului, nu a urgentat în nici un fel procedurile declanșate de reclamant, în calitate de persoană îndreptățită, pentru obținerea repunerii sale în situația anterioară preluării nelegale de proprietate.
Statul Român este obligat prin toate funcțiile sale, prin urmare inclusiv administrative, să ofere garanții reale privind respectarea dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât a adoptat o lege specială care are ca obiectiv tocmai repararea într-un termen scurt a tuturor solicitărilor de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în stăpânirea statului.
Dispozițiile art.1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stipulat în mod expres că (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi;(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv;(3) Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.
Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, statuat în cuprinsul său faptul că "1.7. Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta. În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire. În aceste cazuri decizia/dispoziția motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) și ale art. 26 alin. (5) din lege".
Pentru toate considerentele de fapt și de drept prezentate anterior, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.296 din Codul d e procedură civilă, va respinge apelul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul, domiciliat în B, nr.235,.43,.2,.41, sector 2, împotriva sentinței civile nr.128 din 29.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în-, sector 5,
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
I
Red.
Tehnodact /
4 ex/14.07.2009
---------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Rodica Susanu
