Speta Legea 10/2001. Decizia 42/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA a IX-a CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.42.
Ședința publică de la 11.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât Primăria Municipiului B prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.486.F din 06.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-pârât Primăria Municipiului B prin Primarul General prin consilier juridic ce depune delegația la dosar și intimații-reclamanți, și prin avocat ce depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr. 12 din 28.01.2010.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul apelantului-pârât Primăria Municipiului B prin Primarul General solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căruia solicită emiterea unei adrese pentru a afla dacă pentru imobilul în litigiu s-au încasat sau nu despăgubiri.
Reprezentantul intimaților-reclamanți se opune la încuviințarea probei solicitată de reprezentantul apelantului-pârât, apreciind că nu este o probă utilă și concludentă soluționării apelului de față.
Curtea, deliberând, respinge cererea de probe formulată de reprezentantul apelantului-pârât, având în vedere că art.295 alin.1 pr.civ. circumscrie limitele devoluțiunii la aspectele pentru care hotărârea instanței de fond este criticată, iar prin motivele de apel nu s-a invocat împrejurarea că s-ar fi încasat despăgubiri pentru imobil de către titularii notificării și acestea nu ar fi fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
Reprezentantul apelantului-pârât Primăria Municipiului B prin Primarul General învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul intimaților-reclamanți învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul apelantului-pârât Primăria Municipiului B prin Primarul General solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a sentinței civile atacate iar pe fond, respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Reprezentantul intimaților-reclamanți pune concluzii de respingere a apelului astfel cum a fost formulat de apelantul-pârât, menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține apelul în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, la data de 15.01.2007, sub nr-, reclamanții, - și -, în contradictoriu cu Municipiul B prin Primar General au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la măsuri reparatorii prin echivalent - compensarea cu un alt imobil echivalent valoric la nivelul pieței imobiliare.
În subsidiar, în măsura în care nu se va găsi un imobil pentru compensare, solicită obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri bănești la valoarea de piață, stabilite prin expertiză tehnică de specialitate, pentru imobilul situat în B,-, sector 3, compus din teren în suprafață de aproximativ 192. și construcții (apartament de două camere, dependințe și două prăvălii de câte 16 mp. fiecare).
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 41638/25.11.1939 de către Tribunalul Ilfov Secția notariat, autorul nostru, a dobândit imobilul sus menționat. Au arătat că reclamantele și sunt fiicele lui, iar - și - sunt moștenitorii fiului autorului lor, respectiv ai lui, în calitate de soție supraviețuitoare și, respectiv, fiică, după cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 531/11.07.1985, eliberat de Notariatul de stat local sector 4 B și nr. 199/3.11.2000, eliberat de către BNP I.
Imobilul situat în B,-, sector 3, compus din teren în suprafață de aproximativ 192. și construcții (apartament de două camere, dependințe și două prăvălii de câte 16 mp. fiecare), a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 2704 din Anexă, în mod greșit, nefăcându-se aplicația art. II din acest act normativ.
În privința actului normativ de preluare a arătat că acesta intra în vădită contradicție cu legislația României în vigoare la data respectivă, încălcând tratatele internaționale - care, prin ratificare, fac parte din dreptul intern, Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a 217 (III) din 10.12.1948 - semnată de România, garantează dreptul la liberă circulație și la proprietate. Astfel, art. 13/2 prevede că: "Orice persoană are dreptul să părăsească orice țară, inclusiv țara sa, și de a reveni în țara sa" iar art. 17/2 stipulează că "Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa", Codul Civil - art. 480 și art. 481, care reglementează extrem de clar dreptul de proprietate. Art. 481 prevede, ca și art. 12 din Constituția că "Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire", Constituția din 1948, art. 8 și art. 10.
Decretul 92/1950, fiind o lege ordinară, nu putea modifica în nici un fel legile sus arătate. Dat fiind acest fapt, acest decret nu a constituit niciodată un act cu forță normativă.
În conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001 au adresat Prefecturii Municipiului B notificarea nr. 126/2001, prin care au solicitat Prefecturii Municipiului B, prin Biroul Executorilor Judecătorești, restituirea în natură a imobilului mai sus menționat. Notificarea a fost trimisă pârâtei spre soluționare și face obiectul dosarului nr. 2266/2001, înregistrat la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001. Nici până în prezent, pârâta nu a soluționat notificarea. Acest fapt echivalează cu un refuz de restituire, ceea ce îi îndreptățește să se adreseze justiției prin prezenta cerere.
În același sens a argumentat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia de îndrumare nr. IX din 20.03.2006 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 653/28.VII.2006. În concluzie, date fiind prevederile Legii nr. 10/2001, solicită admiterea cererii de chemare în judecată și, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului, către noi, la măsuri reparatorii prin echivalent - compensarea cu un alt imobil echivalent valoric la nivelul pieței imobiliare.
În subsidiar, în măsura în care nu se va găsi un imobil pentru compensare, solicită obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri bănești la valoarea de piață, stabilite prin expertiză tehnică de specialitate, pentru imobilul sus-menționat.
În drept au invocat prevederile cuprinse in Legea nr.10/2001, Decizia de îndrumare nr. IX/20.03.2006 a Secțiile Unite.
Prin sentința civilă nr. 249/14.02.2007 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă instanța a respins cererea ca inadmisibilă, iar prin decizia civilă nr. 605/28.09.2007 a Curții de Apel București sentința primei instanțe a fost desființată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă la data de 22.11.2007 sub numărul de dosar -.
Instanța de apel a reținut caracterul admisibil al cererii reclamantului, determinat de refuzul pârâtei de a soluționa notificarea, precum și decizia nr.IX din 20.03.2006 a instanței supreme.
Prin sentința civilă nr.486/06.04.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea reclamanților și a obligat pârâta să acorde măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților pentru imobilul situat în B,-, sectorul 3.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit art. 3 lit. a și 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 au calitatea de persoane îndreptățite persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora precum și moștenitorii persoane fizice îndreptățite.
Domeniul de aplicare al Legii nr.10/2001, astfel cum este delimitat prin art. 2 alin. 1 din lege, este vast, incluzând atât imobilele preluate de stat fără titlu valabil cât și imobilele preluate cu titlu valabil astfel cum este definit prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998. Legiuitorul a realizat astfel o construcție juridică interesantă, pe care a abordat-o și în cazul altor legi speciale de reparație din alte domenii, apreciind că și preluările realizate cu titlu valabil pot fi considerate abuzive, exprimându-și deci în mod neechivoc voința ca această lege să aibă o deplină aplicabilitate pentru toate situațiile generate de preluarea de către stat de imobile proprietate particulară în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, stabilind o singură excepție și anume terenurile al căror regim juridic este stabilit prin Legea nr. 18/1991.
În prezenta cauză tribunalul a reținut faptul că contestatorii au făcut dovada calității de persoană îndreptățită, după regulile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 41638/25.11.1939 de către Tribunalul Ilfov Secția Notariat, autorul reclamanților, a dobândit imobilul situat în B,-, sector 3, compus din teren în suprafață de aproximativ 192. și construcții (apartament de două camere, dependințe și două prăvălii de câte 16 mp. fiecare).
Tribunalul a reținut că reclamantele și sunt fiicele lui, iar - și - sunt moștenitorii fiului autorului lor, respectiv ai lui, în calitate de soție supraviețuitoare și, respectiv, fiică, după cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 531/11.07.1985, eliberat de Notariatul de stat local sector 4 B și nr. 199/3.11.2000, eliberat de către BNP I.
Imobilul situat în B,-, sector 3, compus din teren în suprafață de aproximativ 192. și construcții (apartament de două camere, dependințe și două prăvălii de câte 16 mp. fiecare), a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 2704 din Anexa la acest act normativ.
În privința actului normativ de preluare tribunalul a reținut că acesta intra în vădită contradicție cu legislația României în vigoare la data respectivă, încălcând:
- Tratatele internaționale - care, prin ratificare, fac parte din dreptul intern.
- Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a 217 (III) din 10.12.1948 - semnată de România, garantează dreptul la liberă circulație și la proprietate. Astfel, art. 13/2 prevede că: "Orice persoană are dreptul să părăsească orice țară, inclusiv țara sa, și de a reveni în țara sa" iar art. 17/2 stipulează că "Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
- Codul Civil - art. 480 și art. 481, care reglementează extrem de clar dreptul de proprietate. Art. 481 prevede, ca și art. 12 din Constituția că "Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire".
- Decretul 92/1950, fiind o lege ordinară, nu putea modifica în nici un fel legile sus arătate. Dat fiind acest fapt, acest decret nu a constituit niciodată un act cu forță normativă.
- Constituția din 1948, care în art. 8 și art. 10 prevedea următoarele:
Art.8: Proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege. Proprietatea particulară, agonisită prin muncă și economisire, se bucura de o protecție specială.
Art.10: Pot fi făcute exproprieri pentru cauza de utilitate publica pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție.
Examinând modalitatea preluării imobilului, tribunalul a apreciat-o ca fiind nelegală și abuzivă, din perspectiva art. 2 alin 1 litera a din Legea nr.10/2001, potrivit căruia în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare;
Tribunalul a reținut că nu se justifică în nici un fel utilitatea publică a acestei măsuri, încălcându-se astfel dispozițiile art.12 din Constituția din 1965, potrivit cărora "terenurile și construcțiile pot expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri" precum și dispozițiile art. 481 cod civil care sunt în același sens, dar prevăd și caracterul prealabil al despăgubirii.
În consecință, tribunalul a reținut că bunul a fost preluat abuziv din perspectiva art. 2 alin 1 litera a din Legea nr.10/2001, iar din raportul de expertiză tehnică topografică cu numărul 527/15.10.2009 efectuat de experta a reținut faptul că imobilul situat în B,-, sector 3, compus din teren în suprafață de aproximativ 192. și în privința construcțiilor ce s-au aflat pe acest teren sunt incidente prevederile art.10 din Legea nr.10/2001 care reglementează situațiile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, despăgubirile urmând a se acorda în echivalent.
Cât privește cererea reclamanților de a imobilului preluat în mod abuziv cu un alt imobil echivalent valoric la nivelul pieței imobiliare, tribunalul a reținut că reclamanții nu au produs nicio dovadă cu privire la identificarea unui astfel de imobil care să se afle în circuitul civil și în patrimoniul Municipiului
Or, având în vedere faptul că unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului B nu a respectat obligațiile instituite prin art. 25 și 26 din Legea 10/2001 de a se pronunța în termen de 60 de zile asupra notificării reclamantului care cuprinde cererea de restituire în natură a imobilului, tribunalul a dat eficiența juridică Deciziei nr. XX din 19.03.2007 de admitere a recursului în interesul legii declarat de către Parchetul de pe lângă ICCJ pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, având în vedere că într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se considera nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), ca nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Pentru aceste motive tribunalul a admis cererea și a obligat pârâta să acorde măsuri compensatorii pentru imobilul situat în B- sector 3 compus din teren și construcția aferentă ce s-a aflat pe acesta, terenul fiind descris în raportul de expertiză tehnică topografică cu numărul 527/15.10.2009 efectuată de experta.
În privința măsurilor compensatorii ce se vor acorda, tribunalul a învederat faptul că acestea se vor calcula în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea 10/2001 potrivit căruia valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului, precum și în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.10/2001, potrivit căruia valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primăria Municipiului B solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 18.12.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de critică, apelantul pârât a arătat că sentința civilă pronunțată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.41638/25.11.1939 de către Tribunalul Ilfov Secția Notariat, autorul reclamantelor, a dobândit imobilul situat în B-, sector 3, compus din teren în suprafață de aproximativ 192 mp și construcții-apartament de 2 camere și două prăvălii a câte 16 mp fiecare. Imobilul situat la adresa mai sus menționată și construcțiile aferente au fost preluate de către stat prin Decretul nr.92/1950, poziția 2704 din Anexa la acest act normativ.
În conformitate cu Legea 10/2001, reclamanții au adresat Prefecturii Municipiului B notificarea nr.126/2001, prin intermediul BEJ, restituirea în natură a imobilului mai sus menționat, înregistrată la Comisia pentru Aplicarea Legii 10/2001 dosarul administrativ nr.2266/2001.
Prezenta acțiune vizează valoarea echivalentă a imobilului din-, sector 3, imobil cu privire la care notificarea formulată nu a fost soluționată până în prezent, ca atare solicitându-se acordarea de măsuri reparatorii.
Trebuie subliniat faptul că principalul efect juridic al notificării constă tocmai în investirea persoanei notificate cu obligația de aor ezolva în condițiile prevăzute de lege, astfel încât reclamantele nu pot investi cu soluționarea aceleiași cereri atât instanța de judecată cât și organul administrativ, fiind evident faptul că față de cele arătate procedura judiciară nu poate suplinii procedura administrativă deoarece în caz contrar s-ar ajunge tocmai la eludarea dispozițiilor Legii 10/2001.
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr. 10/2001 ca unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975 că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept." De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
În speță față și de admiterea recursului în interesul legii consideră că instanța de judecată se putea pronunța numai în condițiile art.21-23 din Legea nr.10/2001 în sensul de a obliga pârâtele la a emite o dispoziție ca urmare a notificării cu care au fost sesizate și nu a soluționa notificarea în sensul voit de parte.
Mai arată că termenul de 60 de zile pentru a răspunde notificării prevăzut de art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 este un termen de recomandare, norma legală sus-menționată având caracter dispozitiv, iar nu imperativ. De altfel, depășirea termenului de recomandare de 60 zile prevăzut pentru soluționarea cererii poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
În ceea ce privește susținerile reclamantelor în sensul că cererea acestora este admisibilă, în considerarea deciziei IX/20.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, consideră că cele stabilite prin această decizie nu sunt de natură să rezolve pe calea recursului în interesul legii problema de drept referitoare la admisibilitatea solicitării de acordare de măsuri reparatorii, iar instanța de fond în rejudecare soluționează notificarea reclamantelor prin Decizia XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără ca reclamantele din prezenta cauză să invoce în drept prevederile acestei decizii admițându-le acțiunea și obligând pârâta să acorde măsuri compensatorii pentru imobilul din litigiu.
Consideră ca probele administrate nu sunt lămuritoare, trebuia să se aibă în vedere modificările Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 prin care legiuitorul a înțeles să stabilească modalități diferite de contestare a dispozițiilor/deciziilor emise în baza legii nr. 10/2001, în acest sens conform art.13, Titlul VII din Legea nr.247/2005 pentru analizarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor, unde este competentă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, după procedura cuprinsă în art.6 din același act normativ.
Cererea de apel, scutită de plata taxelor judiciare de timbru, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.282-298.Pr.Civ.
Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare, prezentându-se în fața curții prin reprezentant convențional și solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința apelată prin raportare la prevederile art.295 și art.296 Cod Proc.Civ. în limitele fixate prin motivele de critică mai sus expuse, curtea constată căapelul este nefondat.
Din partea de început a expunerii motivelor de apel rezultă indirect că apelantul pârât a criticat prima instanță pentru greșita aplicare a legii la momentul la care a soluționat notificarea reclamantelor-intimate, deoarece acesta este atributul exclusiv al unității deținătoare.
Or, o asemenea susținere nu poate fi primită la acest moment, față de evoluția jurisprudenței, dar și față de Decizia nr.XX din 19 martie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii de instanța supremă, prin care s-a stabilit că: "în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate."
Prin urmare, la împlinirea termenului amintit, reclamantele intimate aveau la îndemână posibilitatea de a se adresa instanței cu o cerere ca cea de față pentru valorificarea drepturilor izvorâte din formularea notificării.
Mai mult decât atât, chestiunea admisibilității acțiunii (prin prisma neepuizării procedurii administrative date în sarcina apelantului-pârât) a făcut obiectul judecății în primul ciclu procesual, iar instanța de apel a stabilit (prin hotărâre irevocabilă prin nerecurare, deci cu putere de lucru judecat) că prezența acțiune este admisibilă și că reclamanții au deschisă calea de a se adresa instanței pentru valorificarea drepturilor izvorâte din notificarea formulată, în condițiile omisiunii pârâtului de a soluționa această notificare.
Prin urmare, nu mai poate fi pus în discuție acest aspect.
Pe de altă parte, cu privire la critica în sensul caracterului de recomandare al termenului de 60 de zile de la depunerea notificării și a înscrisurilor doveditoare, după împlinirea căruia entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată a răspunde titularului acesteia, curtea reține că, din aceeași decizie în interesul legii invocată, rezultă caracterulimperatival acestui termen, în sensul că, în condițiile încălcării de către unitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării a dispozițiilor art.25 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, titularii notificării au deschisă calea justiției pentru valorificarea dreptului lor la reparație.
Mai reține curtea că apelantul-pârât a susținut greșita aplicare a deciziei nr.IX din 20.03.2006 a instanței supreme, fără ca reclamanții să o fi invocat.
Față de dispozițiile art.329 Cod Proc.Civ. din care rezultă cu evidență caracterulobligatoriupentru viitor al dezlegărilor date cu privire la interpretarea legii prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii, instanța constată că nici nu era necesară invocarea de către părți a deciziei reținute de prima instanță, nefiind la latitudinea instanței sau a părților aplicarea acesteia.
În ultima parte a motivelor de apel se arată în mod generic că probele administrate nu sunt lămuritoare, fără însă a se arăta în concret care este critica adusă sentinței tribunalului, astfel încât curtea nu poate reține vreun motiv de critică din această susținere.
Totodată, se mai face referire la procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor, cuprinsă în Titlul VII al Legii nr.247/2005, însă curtea constată că și această susținere este străină de cauză, deoarece nu s-a discutat în fața primei instanțe despre cuantumul despăgubirilor, ci numai despre calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a titularilor notificării și la conținutul măsurii reparatorii ce poate fi acordată, constatându-se că nu este posibilă restituirea în natură și că nu s-au administrat probe de către reclamanți care să permită acordarea unui bun în compensare.
Pentru ansamblul acestor considerente și constatând că motivele analizate sunt nefondate și nu se identifică motive de nelegalitate de ordine publică ce pot fi invocate și luate în discuție din oficiu, curtea va respinge apelul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.1 pct. 3 și art.299 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-pârât PRIMARIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B, nr. 291-293, sector 6,împotriva sentinței civile nr.486.F din 06.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații-reclamanți, - și, toți cu domiciliul în B,-,. Corp B,. 1,.2, sector 4, ca nefondat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored. AP,
7 ex. /
Secția a V-a civilă - Jud.
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru
