Speta Legea 10/2001. Decizia 421/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (2289/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.421
Ședința publică de la 29 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelantul contestator și de către apelanta intimată REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, împotriva sentinței civile nr.813 din 2.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - contestație Legea nr.10/2001.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică de la 15 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise și pentru deliberare a amânat succesiv pronunțarea la data de 22.06.2009 și 29.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2006 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă,contestatorul - a formulat contestație împotriva deciziei nr. 198 emisă la data de 31.05.2004 de Regia Autonomă,Administrația Protocolului de Stat,în baza Legii nr. 10/2001,solicitând instanței anularea deciziei,obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului situat în de,nr. 9,jud. B,înscris în CF nr. 19755 B,compus din livadă,în suprafață de 2196 mp și două construcții,obligarea intimatei la plata unor daune cominatorii de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere în emiterea deciziei,începând cu data pronunțării și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și acțiunea,contestatorul a susținut că imobilul solicitat a fost proprietatea mamei sale - -,decedată la data de 04.09.1984 și a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului,în baza Decretului de naționalizare nr. 50/1992.
Contestatorul este unicul succesor al mamei sale,calitate în care a solicitat Primăriei Municipiului B,în baza Legii nr. 10/2001,restituirea în natură a imobilului.
Primăria Municipiului Baî naintat notificarea formulată de contestator Primăriei Orașului,iar aceasta din urmă,cu adresa nr. 113/09.01.2003,a solicitat contestatorului prezentarea mai multor acte, încunoștințându-l totodată despre faptul că notificarea sa va fi înaintată Regiei Autonome Administrația și Protocolului de Stat.
Contestatorul a comunicat Primăriei Orașului actele solicitate,după care nu a mai primit nici un răspuns la cererea sa de restituire.
În aceste condiții,a formulat în instanță o cerere prin care solicita obligarea pârâtei - sau a Primarului Orașului la emiterea unei decizii prin care să soluționeze notificarea sa. La termenul de judecată din data de 09.06.2006,pârâta - a depus în acest dosar decizia nr. 198/31.05.2004 de respingere a notificării,necomunicată legal contestatorului până la această dată.
Prin această decizie,notificarea contestatorului a fost respinsă,reținându-se în mod neadevărat că acesta nu ar fi depus actele necesare soluționării cererii de restituire.
Intimata - a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată învederând că actele depuse de contestator pentru soluționarea contestației,în condițiile Legii nr. 10/2001,nu dovedeau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la restituire.
În ceea ce privește actele comunicate de contestator Primăriei Orașului,intimata a susținut că nu i-au fost niciodată comunicate,iar actele depuse de către acesta odată cu formularea prezentei contestații nu pot fi avute în vedere de instanța de judecată,în raport de dispozițiile articolului 23 din Legea nr. 10/2001,potrivit cărora actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
În opinia intimatei,din înscrisurile depuse de contestator în termen legal nu a rezultat identitatea de persoană între numita, numita (astfel cum se menționează în certificatul de naștere al contestatorului) și pe numele căreia a fost naționalizat imobilul.
Pe de altă parte,din indicarea nr. topo nu reiese dacă imobilul solicitat a fi restituit se află în administrarea -,situație în care s-ar fi impus efectuarea unei expertize topografice pentru identificarea terenului în litigiu și a construcțiilor aflate pe acesta.
Cu privire la solicitarea contestatorului privind obligarea intimatei la plata de daune cominatorii,aceasta a susținut că prin dispozițiile articolului 580 indice 3 din Codul d e Procedură Civilă a fost reglementată o nouă instituție juridică pusă la dispoziția creditorului în cazul în care obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul,și anume amenda civilă.
La data de 30.01.2007,contestatorul și-a precizat acțiunea,învederând că solicită acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate și pentru terenul care nu poate fi restituit în natură.
Prin sentința civilă nr. 813/02.05.2008 Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a admis contestația,a anulat decizia de respingere a notificării nr. 198/31.05.2004,a obligat intimata - să emită o nouă decizie prin care să restituie contestatorului,în natură,imobilul situat în de,nr. 9,jud. B,format din teren în suprafață de 686 mp amplasat în parcela nr. 1,având nr. topografic 7178/2 și să facă acestuia o propunere privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură,situat la aceiași adresă,respectiv teren în suprafață de 386 mp (amplasat în parcela nr. 2,nr. topografic 7178/2) și construcțiile demolate,în suprafață de 91,6,respectiv 96 mp.
Prin aceiași sentință,intimata a fost obligată să plătească contestatorului suma de 2225 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin actul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 18.05.1931, ( născută potrivit certificatului de naștere ) a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate la nr. topografic /2 și în parcela nr. A 13806,situație confirmată și de foaia de avere depusă la fila 48 din dosar și extrasul de carte funciară depus la fila 65 din dosar.
Conform extrasului de carte funciară la nr. topo 7178/2 era o livadă în suprafață de 2196 mp,iar la nr. 13806/7/76/b o grădină în suprafață de 685,80 mp.
Pe teren au fost edificate două construcții,în suprafață de 91,6 mp și 96 mp,situație care rezultă din planșele fotografice și schițele ce poartă viza serviciului tehnic B.
S-a reținut că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 50/1992,fără despăgubiri,preluare apreciată ca fiind abuzivă în raport de dispozițiile articolului 481 Cod Civil,ale Constituției și chiar ale articolului 2 din Legea nr. 10/2001.
Din actele de stare civilă depuse la dosar s-a reținut că petentul este fiul fostei proprietare a imobilului,iar conform declarației autentice nr. 1970/19.10.2005 este și unicul succesor al acesteia,îndreptățit la restituire conform Legii nr. 10/2001.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a reținut că în parcela 1,cu nr. topo 13806/7176/b, există în prezent teren în suprafață de 686 mp,din care 19 mp sunt ocupați de un bazin pentru alimentarea cu apă,care poate fi strămutat,iar în parcela 2,cu nr. topo 7178/2 există teren liber în suprafață de 1810 mp,restul de 386 mp fiind ocupați de o construcție care nu aparține contestatorului.
Din raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile s-a reținut de tribunal că cele două construcții preluate de la autoarea contestatorului au fost demolate,situație în care,acesta este îndreptățit conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la acordarea de despăgubiri,atât pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură cât și pentru construcții.
Apărările intimatei,întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 23 din Legea nr. 10/2001,privind nedepunerea actelor de către contestator în termen,au fost înlăturate de instanța de fond,reținându-se că deși aceste acte trebuiau depuse până la data soluționării notificării,nu s-a probat de către intimată faptul că ar fi adus la cunoștința acestuia necesitatea suplimentării înscrisurilor anexate notificării sau că l-ar fi invitat să își susțină notificarea conform articolului 25 alin. 2 din lege.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel ambele părți,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel dezvoltate în scris de apelantul contestator s-a susținut că instanța de fond a greșit atunci când a obligat intimata să-i facă o propunere privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 386 mp,pe care este amplasată o construcție ce face imposibilă restituirea în natură,deși i se putea acorda, conform legii,un alt teren în compensare,măsură de reparație prioritară față de cea reținută și acordată de instanță.
Prin motivele de apel formulate de apelanta intimată - s-a susținut că instanța de fond nu putea verifica legalitatea deciziei de respingere a notificării decât în baza actelor depuse de către contestator,în termen legal,respectiv până la data soluționării notificării.
S-a susținut că potrivit raportului de expertiză topo efectuat în cauză,o suprafață de cca. 100 mp din terenul în suprafață de 2196 mp,cu nr. topo 7178/2 nu se află în administrarea apelantei intimate,neexistând practic posibilitatea punerii în posesie a contestatorului,iar apelanta intimată nu are acces la construcția sa.
În finalul motivelor de apel s-a susținut că tribunalul a greșit și atunci când a obligat apelanta intimată la propunerea de despăgubiri pentru construcția demolată,deși,potrivit articolului 32 din Legea n 10/2001,acestea se acordă de primar.
Apelantul contestator a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta intimată -,ca nefondat.În motivare a susținut,în esență,că Legea nr. 10/2001 nu prevede o sancțiune pentru cazul în care actele doveditoare nu au fost depuse până la data soluționării notificării,întreaga suprafață de teren de 2196 mp se află în administrarea intimatei,iar intimata are acces la construcția proprie pe un teren proprietatea acesteia,care se învecinează cu terenul în suprafață de 386 mp.
Apelanta intimată - a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de apelantul contestator,susținând că cererea acestuia privind acordarea unui teren în compensare,pentru terenul în suprafață de 386 mp,a fost formulată pentru prima dată în apel și este inadmisibilă conform dispozițiilor articolului 294 alin. 1 Cod Procedură Civilă.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 16.02.2009,instanța de apel a respins excepția inadmisibilității cererii apelantului contestator privind acordarea unui teren în compensare pentru terenul în suprafață de 386 mp,reținând că nu este vorba de o cerere nouă,formulată direct în apel ci de o critică adusă de către acesta sentinței instanței de fond,cu privire la modalitatea de restituire la care aceasta a considerat că ar fi îndreptățit conform Legii nr. 10/2001.
La același termen de judecată s-a încuviințat la cererea apelantului contestator,pentru dovedirea motivelor sale de apel,efectuarea unei expertize tehnice - specialitatea topografie pentru identificarea terenului ce ar putea fi acordat contestatorului în compensare și s-a pus în vedere acestuia să administreze probe din care să rezulte că acest teren este liber pentru a fi dat în compensare,conform Legii nr. 10/2001.
Analizând sentința instanței de fond,în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și de criticile formulate de părți în apel,care stabilesc limitele devoluțiunii în prezenta cale de atac,Curtea va reține că doar apelul declarat de apelantul contestator este întemeiat,pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor articolului 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată,în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării,cu acordul persoanei îndreptățite,sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
În capitolul 1 din HG nr. 250/07.03.2007 pentru aprobarea Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 au fost enumerate,principiile și procedurile ce trebuie respectate de persoanele implicate în executarea acestei legi speciale de reparație,prioritar fiind cel privind prevalența restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidența acestei legi.
În considerarea acestui principiu s-a statuat că numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege,respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător,cu acordul persoanei îndreptățite,sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005,în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
În speța dedusă judecății,există,conform probelor administrate,posibilitatea compensării terenului în suprafață de 386 mp,care nu poate fi restituit în natură contestatorului apelant,cu un alt teren deținut de intimata apelantă -,iar apelantul contestator este de acord cu o astfel de compensare,situație în care devin incidente dispozițiile legale menționate anterior.
Deși prioritară în raport cu propunerea acordării de despăgubiri,măsura compensării cu alte bunuri sau servicii nu poate opera conform Legii nr. 10/2001,decât pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în apel coroborat cu adresa nr. 766/02.06.2009 depusă la dosar de către apelanta intimată,rezultă că în imediata vecinătate a terenului în suprafață de 686 mp,cu nr. topo -/b,restituit în natură apelantului contestator de prima instanță,se află un alt teren,aflat tot în administrarea intimatei apelante -,cu nr. topo 13806/7176/a/1,în suprafață de 708 mp,în raport de care se poate dispune măsura compensării.
Dintre cele două variante de compensare propuse de expert,doar varianta 1,acceptată și de intimată,respectă dispozițiile Legii nr. 10/2001,în sensul că vizează,acordarea din acest teren a unei suprafețe egale cu cea care nu poate fi restituită în natură apelantului contestator din terenul ce a aparținut autoarei sale.
Cealaltă variantă,solicitată de apelantul contestator prin concluzii,nu poate fi omologată de instanța de judecată,deoarece,prevede acordarea către apelantul contestator a întregii parcele învecinate cu terenul autoarei sale,parte din acest teren (respectiv ceea ce depășește suprafața de 386 mp) urmând să-i fie acordat,nu în schimbul unui teren ce nu poate fi restituit în natură,ci în schimbul unei suprafețe echivalente din terenul în suprafață totală de 2196 mp,ce ar putea fi acordată în natură conform Legii nr. 10/2001,ceea ce contravine dispozițiilor acestei legi.
În consecință,reținând că apelantul contestator este îndreptățit la compensare cu terenul identificat de expert în varianta 1,doar în limita terenului ce nu i se poate restitui în natură conform Legii nr. 10/2001,Curtea va dispune în baza articolului 296 Cod Procedură Civilă admiterea apelului declarat de acesta,schimbarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul obligării intimatei - să acorde contestatorului teren în compensare,conform variantei 1 din raportul de expertiză efectuat în apel.
Cu privire la apelul declarat de apelanta intimată -,Curtea va reține că este nefondat,pentru următoarele considerente:
Din dispozițiile articolului 23 din Legea nr. 10/2001, rezultă, în mod cert, că termenul de 60 de zile, în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă notificării, curge de la data depunerii acestei notificări, cu excepția cazului în care notificarea nu a fost însoțită de actele doveditoare sau de cazul în care actele doveditoare depuse sunt apreciate de unitatea deținătoare, ca insuficiente, în fundamentarea și emiterea dispoziției de restituire.În aceste din urmă situații, operează o prorogare a termenului de 60 zile, care va începe să curgă de la data depunerii actelor doveditoare, respectiv, de la data completării actelor doveditoare sau de la data comunicării de către persoana îndreptățită că nu posedă actele solicitate, în completarea celor depuse odată cu notificarea, cu condiția, însă, ca solicitarea completării dosarului de restituire să se fi făcut, în scris, de către unitatea deținătoare în termen de 60 de zile de la primirea notificării.
În speță, este cert dovedit faptul că apelantul contestator a depus, odată cu notificarea de restituire, actele doveditoare de care a înțeles să se prevaleze în soluționarea acesteia.
Din actele dosarului nu rezultă, însă, că apelanta intimată Regia Autonomă,Administrația Protocolului de Stat ar fi comunicat contestatorului, în termen de 60 de zile de la primirea notificării, necesitatea completării actelor doveditoare, așa cum prevăd dispozițiile pct. 25.1 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,situație în care nu poate susține nelegalitatea sentinței instanței de fond pentru faptul de a fi fost pronunțată și pe baza actelor depuse după emiterea deciziei de soluționare a notificării.
Prin cel de-al doilea motiv de apel apelanta intimată a susținut că aproximativ 100 de mp din terenul în suprafață de 2196 mp,cu nr. topo 7178/2,restituit de instanța de fond,nu se află în administrarea sa,situație în care nu există practic posibilitatea punerii în posesie a contestatorului pentru această suprafață.
Deși avea conform dispozițiilor articolului 1169 cod civil sarcina probațiunii acestei susțineri,apelanta intimată nu a administrat nici o dovadă în acest sens.
Pe de altă parte,prin decizia nr. 198 emisă la data de 31.05.2004,soluționând notificarea contestatorului,apelanta intimată a respins cererea acestuia privind restituirea terenurilor menționate în notificare,inclusiv a terenului în suprafață de 2196 mp,cu nr. topo 7178/2,reținând în exclusivitate faptul că acesta nu și-ar fi dovedit calitatea de persoană îndreptățită.
În cuprinsul acestei decizii nu se reține faptul că o parte din acest teren nu s-ar afla în administrarea apelantei intimate,situație în care notificarea ar fi trebuit soluționată doar pentru partea de imobil pe care apelanta intimata o deținea, pentru restul având obligația de a comunica contestatorului,prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobil,sau faptul că nu deține aceste date (art.27 pct.1 și 2 din Legea nr. 10/2001 republicată )
Neprocedând astfel, emițând decizia de respingere a notificării pentru toate imobilele menționate în cuprinsul acesteia (terenuri și construcții demolate) și fără să comunice contestatorului faptul că o parte din teren nu se află în administrarea sa,apelanta intimată nu numai că a nesocotit dispozițiile articolul 27 pct. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001,dar nici nu mai poate invoca,în cadrul contestației de față,o astfel de apărare.
Controlul legalității deciziei emisă de apelanta intimată nu poate fi făcut de instanța de judecată decât în limita motivelor de fapt și de drept reținute în motivarea acesteia,în caz contrar putându-se ajunge la înrăutățirea situației contestatorului în propria sa contestație.
Pentru aceleași considerente,instanța de apel va respinge și critica apelantei intimate prin care se susține că instanța de fond ar fi greșit și atunci când a obligat Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat la propunerea de despăgubiri pentru construcția demolată,deși,potrivit articolului 32 din Legea nr. 10/2001,acestea se acordă de primar.
În plus instanța va reține și faptul că notificarea a fost înregistrată de contestator la Primăria Orașului,care a înaintat-o spre competentă soluționare Primăriei Municipiului B,dar aceasta din urmă a apreciat că nu este competentă să soluționeze cererea de restituire formulată de contestator și a înaintat-o apelantei intimate Regia Autonomă,Administrația Protocolului de Stat.
Primind notificarea,apelanta intimată a soluționat-o prin decizia contestată în prezenta cauză,cu motivarea arătată anterior,respectiv,că apelantul contestator nu ar fi dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită.
A analiza în prezenta cauză legalitatea deciziei emisă de apelanta intimată,din punct de vedere al dispozițiilor articolului 32 din Legea nr. 10/2001,în condițiile în care prin decizia contestată s-a respins notificarea și pentru construcțiile demolate,nu numai că s-ar încălca regula de drept potrivit căreia nimeni nu poate invoca propria greșeală pentru obținerea sau apărarea unui drept,dar ar reprezenta în mod evident o înrăutățire a situației apelantului contestator,în propria contestație,acesta nemaifiind în prezent în termen legal pentru solicitarea despăgubirilor privind construcțiile demolate, de la primărie.
Pentru toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile articolului 296 Cod Procedură Civilă,Curtea va dispune respingerea apelului formulat de Regia Autonomă,Administrația Protocolului de Stat,admiterea apelului declarat de contestator,schimbarea în parte a sentinței instanței de fond,va obliga intimata Regia Autonomă,Administrația Protocolului de Stat să acorde contestatorului teren în compensare conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză întocmit de inginer.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute ca fiind legale și temeinice.
În baza articolului 274 Cod Procedură Civilă instanța de apel va obliga apelanta intimată Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat la 1500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta intimată REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în B--8,sector 1 împotriva sentinței civile nr. 813 pronunțată la data de 02.05.2008 de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă,în contradictoriu cu apelantul contestator,cu domiciliul ales în B-,. 5,apart. 8,județul B.
Admite apelul declarat de apelantul contestator împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată,în sensul că obligă intimata Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat să acorde contestatorului în compensare terenul delimitat de punctele 60a-61b-2-1,în suprafață de 386 mp,dezmembrat din parcela având nr. topografic 13806/7176/a/1,în suprafață totală de 708 mp,conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză întocmit de inginer și planului de situație nr. 2,anexă la raportul de expertiză.
Menține restul dispozițiilor sentinței instanței de fond.
Obligă apelanta intimată Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat la 1500 lei cheltuieli de judecată către apelantul contestator.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29.06.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact./
Ex.5/17.07.2009
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea
