Speta Legea 10/2001. Decizia 491/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (641/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.491
Ședința publică de la 15.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.52/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant .
Obiectul pricinii - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul - reclamant, personal, lipsind apelantul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constată că la data de 30.04.2009, cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.243 alin.1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, în vederea introducerii în cauză a moștenitorilor reclamantului defunct. La data de 02.07.2009, recurentul - reclamant a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, făcând dovada decesului reclamantului, cu certificatul de deces nr. 634/16.02.2009 (seria - nr.-), emis de Consiliul Local al Sectorului 1 B - fila 15, și certificat de moștenitor nr.65/28.05.2009, emis de Biroul Notarului Public " " - fila 14, motiv pentru care ia act de transmiterea calității procesuale de la defunctul către unicul moștenitor și, întrucât nu mai subzistă motivul suspendării, dispune repunerea pe rol a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul apelului.
Intimatul - reclamant solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IV a Civilă sub nr-, reclamanții și a chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al Municipiului B, contestând Dispoziția nr. 10758 din 04 iunie 2008, prin care este respinsă notificarea nr. 2331/2001, înregistrată sub nr. 11943 din 27 iulie 2001, în dosarul nr. 26999, existent la Primăria Municipiului B, privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în B,-, sector 3, conform Legii nr. 10/2001, întrucât nu există act de proprietate pentru imobilul notificat.
În motivarea cererii s-a precizat că la dosarul de notificare, este depus actul de vânzare - cumpărare nr. 5989/1939 din 07 februarie 1939 autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat la nr. 5989/1939, ridicat de la Arhivele Statului, al terenului în suprafață de 90 mp. situat în-, cu următoarele vecinătăți: la față spre str. -, pe o lățime de 0,9, cu proprietatea fraților - (, - și ), în spate pe o lățime de 0,9, cu proprietatea lui G, la stânga pe o lungime de 10, cu proprietatea lui și la dreapta pe o lungime de 10, cu drumul de trecere cumpărat de la frații - de către și, ai căror moștenitori sunt.
De asemenea, la dosarul nr. 26999, există comunicarea Primăriei Sectorului 3 B, Departamentul Economic, Direcția Venituri Impozite și Taxe Locale, de unde rezultă că imobilul din-, sector 3, figurează pe rol din anul 1953, ca plătitor de impozit și, și un certificat de la Consiliul Popular Sector 4 - Circumscripția financiară - Calea, ca la matricola clădirii 70/976, figurează cu imobilul din-.
Tot la dosarul nr. 26999, este depusă adresa nr. 7161 din 13 august 2001 Primăriei Municipiului B - Direcția Patrimoniu Evidența Proprietății cadastru sa comunicat faptul că str. - - este desființată și a purtat numele de - - până în anul 1948 (după numele fraților -), dar nu li s-a comunicat care a fost numele inițial înainte de - - și din ce an a purtat numele de - - (după numele fraților -, care au vândut terenul conform actului de vânzare - cumpărare nr. 5989/1939, numiților și din-, sector 3).
La Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 3 B, figurează pe rolul fiscal al imobilului din fosta- din anul 1952 și până în 1977, pentru teren și construcție pe numele și, conform adresei nr. 3590 din 11 septembrie 2001 Primăriei Sectorului 3
În adresa Consiliului General al Municipiului B, Administrația Fondului Imobiliar, este menționat faptul că suprafața de teren și construcția (imobilul) situat în-, sector 3, B, a aparținut soților și au fost expropriate în baza Decretului Prezidențial nr. 19 din 04 februarie 1977, și existența procesului - verbal de evaluare nr. 186 din 30 mai 1977.
Nu a existat nici o solicitare din partea Primăriei Municipiului B de la depunerea notificării și până la emiterea Dispoziției Primarului General pentru depunerea actului de proprietate a imobilului notificat, rezultând că actul de vânzare - cumpărare nr. 5989/1939 reprezintă actul de proprietate al imobilului notificat.
În dovedirea contestației au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: xerocopii după actele de identitate și; Dispoziția Primarului General nr. 10758 din 04 iunie 2008; actul de vânzare -cumpărare nr. 5989/1939; adresa 3590 din 11 septembrie 2001 Direcției Venituri, Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Sectorului 3 B; certificatul Circumscripției Financiare a Sectorului 4 din Calea nr. 156 din anul 1976; adresa nr. 7161 din 13 august 2001 Primăriei Municipiului B - Direcția Patrimoniu Evidenta Proprietății Cadastru; adresa nr. 005 din 25 iunie 2001 Administrației Fondului Imobiliar; solicitarea Primăriei Municipiului B din data de 20 iunie 2006; solicitarea Primăriei Municipiului B din 12 decembrie 2006; solicitarea Primăriei Municipiului B din 05 noiembrie 2007; scrisoarea recomandată (plicul) de unde rezultă data trimiterii dispoziției nr. 10758/2008; certificatul de moștenitor nr. 1928 din 27 octombrie 1994; certificatul de moștenitor nr. 56 din 23 septembrie 1996.
Prin sentința civilă nr. 52 din 15 ianuarie 2009, Tribunalul București - Secția a IV Civilă, a admis contestația formulată de contestatorii și în contradictoriu cu intimatul Primarul General al Municipiului B; a anulat dispoziția nr. 10758 din 04 iunie 2008 emisă de către Primarul General al Municipiului B reprezentant legal al Primăriei Municipiului B; a obligat intimata să propună măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru cota de din imobilul situat în B,-, sector 3 compus din teren și construcție demolată.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Prin dispoziția contestată nr. 10758 din 04 iunie 2008, eliberată de Primăria Municipiului B, s-a soluționat notificarea nr. 2331 din 26 iulie 2001 și s-a procedat la respingerea notificării formulată de către notificatorii și privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în B,-, sectorul 3, întrucât nu prezintă act de proprietate pentru imobilul notificat.
Tribunalul a constatat că din cuprinsul dosarului de notificare înaintat tribunalului d e către unitatea deținătoare a imobilului se află actul de vânzare cumpărare din 07 februarie 1939 autentificat de către Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr. 5989 prin care s-a dobândit de către cumpărătorii și dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-.
Din adresa nr. -/11303 din 07 ianuarie 2009 emisă de către Serviciul din cadrul Primăriei Municipiului B, artera de circulație cu denumirea - - a purtat anterior anului 1948 denumirea de - -.
Tribunalul a constatat că în urma decesului defunctei s-a dezbătut succesiunea acesteia fiind eliberat certificatul de moștenitor nr. 56 din 23 septembrie 1996 constatându-se că au calitatea de moștenitori cei doi contestatori, și.
Tribunalul a reținut că din înscrisurile depuse de către intimată, care constituie dosarul de notificare și din actele depuse de către contestatori pentru probarea pretenției deduse judecății s-a constatat că la data de 28 mai 1982 decedat, iar pe de urma acestuia nu a fost dezbătută succesiunea, decesul acestuia intervenind anterior decesului soției supraviețuitoare, moștenitoarea acesteia fiind.
Din adresa nr. 3590 din 11 septembrie 2001 emisă de Primăria Sectorului 3 B, tribunalul a constatat că pentru imobilul situat în B,-, sectorul 3, din anul 1952 până în anul 1977 pe rolul fiscal al imobilului pentru teren și construcție în suprafață de 90 mp. au figurat ca proprietari și, iar conform Decretului nr. 19 din 04 februarie 1977 imobilul a fost expropriat și trecut în proprietatea statului.
Această situație juridică a imobilului rezultă și din adresa nr. 1168 din 06 iulie 2001 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Generală de Investiții și Publice, potrivit căreia imobilul din-, B, a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 19/1977, imobilul fiind expropriat.
Tribunalul a arătat că unitatea deținătoare ar fi trebuind să dea eficientă art. 24 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că foștii proprietari ai imobilului figurează în anexa la Decretul nr. 19/1977, fapt confirmat de situațiile juridice privind imobilul în cauză și să se considere că referitor la imobilul ce face obiectul notificării s-a făcut dovada dreptului de proprietate în patrimoniul autorului acestora.
Având în vedere că imobilul a fost dobândit de către soții și în timpul căsătoriei acestora, iar la data dobândirii imobilului nu erau în vigoare dispozițiile Codului familiei ce reglementează principiul devălmășiei bunurilor comune, codul intrând în vigoare în anul 1954, regimul juridic în vigoare fiind acela al separației de bunuri în lipsa unei convenții matrimoniale între soți, nu s-a putut considera decât că aceștia au dobândit în cote egale dreptul de proprietate asupra imobilului în lipsa altor mențiuni în contractul de vânzare - cumpărare (soții au dobândit în mod egal bunul în calitate de coproprietari), iar cu privire la decesul defunctului nu s-a făcut dovada dezbaterii succesiunii și că are calitatea de moștenitoare soția supraviețuitoare a acestuia,.
Tribunalul nu a putut da eficiență dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, tocmai față de împrejurarea că a decedat anterior autoarei contestatorilor și nu s-a făcut dovada că aceasta din urmă l-a moștenit pe, este un caz de retransmitere succesorală, și trebuie analizat în persoana numitei în ce măsură a acceptat succesiunea, iar calitatea de moștenitoare de pe urma o are sora acesteia, care l-a rândul său a fost moștenită de cei doi contestatori și care în cazul retransmiterii succesorale nu au vocație succesorală concretă nici ei și nici autoarea acestora, la succesiunea lui.
Tribunalul a constatat așadar că cei doi contestatori sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru cota de din imobilul situat în B,-, sector 3, compus din teren și construcție demolată, imobilul neputându-se restitui în natură întrucât acesta este afectat de construcții noi și detalii de sistematizare având în vedere dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și art. 1 alin. 2 din același act normativ.
Împotriva sentinței civile nr. 52 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, a declarat apel Municipiului B prin Primarul General, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, SUB NR-.
În motivarea apelului se arată că, în mod greșit prima instanța a admis contestația și l-a obligat pe acesta să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de din imobilul situat în B,-, sector 3.
Susține în acest sens apelantul că, potrivit actelor depuse la dosarul de notificare, referatului comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate, precum și conform notei de reconstituire s-a constatat că, contestatorii sus-menționați nu au făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptățite conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 pentru imobilul în litigiu, respectiv nu s-a depus actul de proprietate al imobilului.
Potrivit adreselor referitoare la situația juridică a imobilului emise de Administrația Fondului Imobiliar, Direcția de Impozite și taxe Locale Sector 3 B, Direcția Evidența Proprietății - Serviciul din cadrul Municipiului B nu rezultă identificare de imobil între cel din- și cel din-.
De asemenea, apelantul solicită să se constate că, imobilul situat în B,-, sector 3, purtat denumirea de - -, astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar.
În consecință, apelantul apreciază că, în mod corect a emis dispoziția contestată, în sensul respingerii notificării, deoarece nu există act de proprietate pentru imobilul notificat.
În apel nu s-au solicitat și nici nu s-au administrat probe noi.
Verificând sentința apelată, respectiv stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele cererii de apel, potrivit art.295 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prezentul apel este nefondat, pentru următoarele considerente:
prima precizare ce se impune a fi formulată este aceea că potrivit cererii de apel singura critica formulată de apelant vizează greșita reținere de către prima instanța calității contestatorilor de persoane îndreptățite la restituirea imobilului, în ceea ce privește dovada calității de proprietar al imobilului pentru autoarea contestatorilor.
Potrivit art. 3 lit. din legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Așa cum rezultă din actele dosarului de fond-filele 27-29, contestatorii au formulat potrivit legii speciale de reparație - legea nr. 10/2001, notificarea nr. 233/26.07.2001, prin care au solicitat apelantului, stabilirea de despăgubiri bănești, pentru imobilul situat în B, str. fosta - - nr. 29, compus din teren în suprafața de 90 mp. și construcție în suprafață de 35 mp.
Din adresele aflate la filele 22, 23, 35 și 47 din dosarul de fond, emise de serviciile specializate ale Primăriei sector 3 și respectiv Consiliului General al Mun. B, rezultă că imobilul situat în str. - - nr. 29, sector 3, fost expropriat de la numiții și, prin decretul nr. 19/04.02.1977, la dosar fiind atașat și tabelul cu proprietarii imobilelor expropriate conform decretului 19/1977- filele 46 -47 dosar fond.
Din aceleași înscrisuri, rezultă că în evidentele autorităților figurau ca titulari de rol fiscal pentru acest imobil, teren în suprafața de 90 mp. și construcție, începând cu anul 1952- numiții și - autoarea contestatorilor.
De asemenea, se reține că la dosar, cei doi contestatori au anexat actul de vindere cumpărare nr. 5989/07.02.1939-filele 88-92 dosar fond, prin care autoarea acestora - împreuna cu, au dobândit dreptul de proprietate asupra unei porțiuni din terenul loc viran situat în B, str. - nr. 44, în suprafața de 90 mp.
Așa cum s-a reținut și prin decizia nr. 53/2007, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere astfel că, din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, care reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se impune ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate rămase fără aplicare în cazul acțiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ca și în toate celelalte cazuri de preluate abuzivă de către stat.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. din legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
Stabilindu-se că legea 10/2001 este pe deplin aplicabilă raporturilor juridice create între stat și proprietar prin preluarea imobilului, nu se poate ignora modificarea adusă acestui act normativ prin legea nr. 247/2005 în privința mijloacelor de probă a dreptului de proprietate de către persoana pretins îndreptățită la masuri reparatorii.
În redactarea Legii nr. 10/2001, în materie de probațiune, având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de acte, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării imobilelor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigențele impuse cu privire la probațiunea dreptului de proprietate, în sensul că a statuat că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat.
Astfel potrivit art. 24 din legea nr. 10/2001, republicată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Ca atare nu mai este necesară înfățișarea a unor înscrisuri translative ori constitutive de proprietate, fiind suficientă prezumția legală relativă enunțată, pe baza actelor vizând preluarea imobilului, ce operează în favoarea persoanei ce figurează în acest acte drept proprietar.
Așa fiind, curtea va retine că în mod corect s-a reținut de către prima instanța faptul că în favoarea celor doi contestatori operează o prezumție de proprietate pentru cota parte din imobilul reprezentat de terenul menționat în notificare.
În consecință, Curtea nu poate aprecia ca fiind fondată critica apelantului în sensul că la dosar nu s-a depus un titlu de proprietate pentru terenul ce face obiectul notificării.
Curtea nu poate aprecia că fondata nici susținerea apelantului în sensul că actul de proprietate invocat de contestatori nu este de natura sa facă dovada deținerii unei proprietăți în strada - -.
În acest sens, curtea retine că deși este adevărat că adresa existentă la fila 30 în dosarul de fond ( care prezintă istoricul de adrese poștale pentru imobilul din str. - -) atestă faptul că fosta strada - - a purtat anterior anului 1948 denumirea de strada - - iar nu strada -, însă, în opinia curții, aceasta nu este de natură să răstoarne prezumția dedusă din coroborarea celorlalte probe administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât nu face dovada că în toată perioada 1939-1952-data certă înregistrării fiscale la aceasta adresa autoarei contestatorilor- imobilul cumpărat prin actul de vindere nr. 5989/1939- și care reprezenta porțiune dintr-un lot de teren - nu dobândit adresa poștală distinctă de cea menționată în actul de vindere ca fiind adresa lotului din care s-a desprins porțiunea de teren astfel înstrăinată sau că, aceasta ar fi fost diferită de adresele poștale la care se face referire în aceasta adresă.
Față de toate aceste considerente, curtea în conformitate cu prevederile art. 296 Codul d procedură civilă, va dispune respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - pârât Primarul General al Municipiului B cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 52 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant domiciliat în B,-, - 2,. 1,. 144, sector 6, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - Mari - - -
Red.
.//
4 ex./ 26.10.2009
-4.-
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ilie