Speta Legea 10/2001. Decizia 54/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 54/Ap
Ședința publică de la 29 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
Grefier: - -
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de contestatorii și împotriva sentinței civile nr. 417/S din 21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 22 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea la 29.04.2008.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 417 din 21.09.2007 a Tribunalului Brașovs -a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește petitul referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 21422/21.01.1997.
S-a respins, astfel cum a fost ulterior precizată și completată, contestația, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de contestatorii și, în contradictoriu cu intimații, și.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 21.01.1997, între intimata B, în calitate de vânzător, și intimații și, în calitate de cumpărători, a fost încheiat, în condițiile reglementate de Legea nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nr. 21422, prin care intimaților le-a fost transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 19 din imobilul situat în B,-,. 50,. B, înscris în nr. 29.960 B sub nr. top 9219/11/1/3/2/2/ xxxIx, compus din trei camere și dependințe. ( fila 80)
În baza contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat, intimații și au întabulat în evidențele de publicitate imobiliară dreptul de proprietate pe care l-au dobândit asupra imobilului în litigiu. ( filele 132-134)
Legea nr. 10/2001, aplicabilă în speța dedusă judecății, stabilește un termen de prescripție de 18 luni, calculat de la data intrării sale în vigoare (10 februarie 2001) pentru atacarea în justiție a actelor translative de proprietate cu privire la imobilele ce formează obiectul ei de reglementare.
Fiind un termen de prescripție, în privința termenului instituit de art. 45 alin (5) din Legea nr. 10/2001 republicată operează, în condițiile stabilite de lege, instituția suspendării și întreruperii termenului de prescripție, precum și instituția repunerii în termen, care constă în beneficiul acordat de lege titularului dreptului la acțiune care, din motive temeinice, nu a putut declanșa acțiunea înăuntrul termenului de prescripție, astfel că, organul de jurisdicție este îndreptățit să soluționeze pe fond, cererea de chemare în judecată, chiar dacă aceasta a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție.
Repunerea în termenul de prescripție extinctivă este consacrată, cu caracter general, de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia, "instanța de judecată - poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii -". Potrivit celui de-al doilea alineat al aceluiași text de lege, "cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".
Spre deosebire de cauzele de suspendare și de întrerupere ale prescripției extinctive, care sunt expres și limitativ prevăzute de lege, cauzele de repunere în termenul de prescripție extinctivă nu sunt menționate de lege, art. 19 alin (1) din Decretul nr. 167/1958 prevăzând în mod generic că este vorba de cauze temeinic justificate.
Repunerea în termenul de prescripție extinctivă exclude atât forța majoră, deoarece cursul prescripției extinctive ar fi suspendat cât durează forța majoră, astfel încât nu s-ar mai pune problema repunerii în termenul de prescripție extinctivă, cât și culpă, întrucât, în caz contrar, ar fi deturnată instituția prescripției extinctive de la finalitatea sa.
În speță, se reține că, contractul de vânzare-cumpărare atacat a fost făcut public, prin înscriere în evidențele de publicitate imobiliară, la data de 18.02.1999, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că, nu se poate reține că contestatorii nu puteau să promoveze o acțiune în constatarea nulității absolute a acestuia în termenul imperativ instituit de lege.
Nestudierea de către părțile menționate a evidențelor de carte funciară, anterior formulării notificării ce a fost soluționată prin decizia atacată nu poate constitui un motiv de acordare a beneficiului repunerii în termenul de prescripție, deoarece atitudinea părților menționate este culpabilă, astfel că, ea nu poate constitui un temei al acordării beneficiului repunerii în termen.
Sub aspectul analizat, este de menționat că, cu ocazia punerii în discuția contradictorie a părților a excepției de ordine publică invocată în cauză, contestatorii a susținut că nu au atacat în justiție contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilul în litigiu, în termenul instituit de lege, deoarece au dorit să cunoască cu prioritate modul în care va fi soluționată notificarea pe care au formulat-o, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Această susținere a contestatorilor nu poate, la rândul său, să constituie un motiv de reținere, în speță, a prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, deoarece, contestatorii trebuie să cunoască legea și să respecte întocmai prevederile acesteia, nefiind posibil să invoce, în susținerea unei cereri pe care o formulează în justiție necunoașterea prevederilor legale.
Pentru considerentele ce preced, tribunalul, în temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu dispozițiile legale menționate, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește petitul relativ la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 21422/21.01.1997 și, în consecință, a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii.
Intimata SC""SRL a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a contestației și a prescripției dreptului material la acțiune, excepții care au fost invocate și în primă instanță, iar pe fond se arată că nu se impune nulitatea, fiind de bună credință la încheierea contractului.
Intimații și au depus întâmpinare prin care au combătut motivele de apel.
Cu privire la excepția de tardivitate invocată de SC""SRL se reține că a fost soluționată corect de tribunal. Instanța și-a motivat soluția pe considerentul că în termenul legal, contestația s-a înregistrat la registratura SC""SRL și deci, excepția nu poate fi primită. Față de această motivare, în apel nu s-a adus nici o critică, astfel că soluția, ca și considerentele ce o explică au intrat în puterea lucrului judecat.
Mai mult, în realitate,originaluldeciziei în discuție s-a primit de contestatori la data de 02.11.2006, iar contestația s-a înregistrat la data de 13.11.2006, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și deci excepția nu este întemeiată.
Apelul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Conform art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, instanța de judecată poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu, judecarea sau rezolvarea acțiunii. Alineatul doi dispune că cererea de repunere în termen va fi făcută în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție.
Cauzele temeinic justificate de care face vorbire textul enunțat trebuie să fie străine de voința de voința părții care le invocă. Cu alte cuvinte dacă depășirea termenului de prescripție s-a făcut din culpa părții, nu există cauză temeinică care să justifice repunerea în termen.
În speță se justifică repunerea în termen existând cauze, independente de voința contestatorilor, ce au condus la depășirea termenului de prescripție.
Motivarea primei instanțe în ce privește respingerea cererii de repunere în termen nu are nici un suport juridic. Se arată că odată cu îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, contestatorii au cunoscut de existența contractului de vânzare cumpărare și puteau promova acțiune în nulitate încă de la acea dată, iar nestudierea cărții funciare le este imputabilă.
În primul rând trebuie menționat că în prezent contestatorii au domiciliul în Suedia, având și cetățenia acestui stat.
La data de 29.03.1999, contestatorii au cercetat cartea funciară, dovadă fiind extrasul de carte funciară (fila 78 dosar tribunal) și din care rezultă că era întabulat dreptul de proprietate al statului. Drept urmare contestatorii au avut toate motivele să se încreadă că apartamentul nu a fost înstrăinat, mai ales că anterior, la 18.06.1996 efectuaseră demersurile potrivit Legii nr. 112/1995 (fila 38 dosar tribunal), iar cererea le-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 30/31.07.1996 (fila 34 dosar curte de apel), pe considerentul că imobilul este ocupat de chiriași. Or, a pretinde, că dintr-o altă țară să fie cercetată foarte des cartea funciară este împotriva firii și spiritului art. 19 din Decretul nr. 167/1958, care în nici un caz nu atribuie cauzelor temeinice caracterul forței majore sau a cazului fortuit. Oricum motivarea instanței nu a fost însușită nici măcar de SC""SRL, fapt ce rezultă din motivarea din întâmpinare a excepției de prescripție a dreptului la acțiune.
În al doilea rând nu se poate cere promovarea acțiunii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, primul act normativ care a consacrat expres acest drept (art. 45).
Deși notificarea a fost formulată în termenul legal, respectiv la data de 23.05.2001, a fost soluționată abia la data de 26.07.2004 cu peste termenul de prescripție reglementat de art. 45 alin. 5 (fost art. 46) din Legea nr. 10/2001.
Decizia nr. 361/26.07.2004 a fost comunicată încopiela data de 03.10.2006, fapt recunoscut de intimata SC""SRL prin întâmpinare și care confirmă cele afirmate de contestatori în sensul lipsei semnăturilor, datei. Decizia prin care se soluționează notificarea are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu ce se înscrie în cartea funciară. În atare situație, decizia trebuie comunicată înoriginalși nu într-o simplă copie care poate fi ignorată.
deciziei s-a transmis abia la 02.11.2006 (fila 66 dosar curtea de apel) și deci numai de la această dată a început să curgă termenul de formulare a contestație și să cunoască de existența contractului de vânzare cumpărare încheiat între intimata SC""SRL și și.
Cum contestația a fost formulată la data de 13.11.2006, termenul legal de formulare a contestației a fost respectat.
În raport de cele expuse, în mod evident depășirea termenului de prescripție reglementat de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 nu le este imputabilă contestatorilor, astfel că repunerea în termen, conform art. 19 din Decretul nr. 167/1958, se impune.
Întrucât prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în baza art. 297 Cod procedură civilă, sentința va fi desființată, iar cauza trimisă spre rejudecarea fondului litigios.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMNELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de repunere în termenul de prescripție al dreptului material la acțiune și în consecință:
Respinge excepția de prescripție a dreptului material l acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 21422/21.01.1997.
Admite apelul declarat de contestatorii și împotriva sentinței civile nr. 417 din 21.09.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o desființează.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. -/05.05.2008
Dact. /12.05.2008
Jud. fond: L
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Dorina Rizea
