Speta Legea 10/2001. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr. 1158+/112/2007

DECIZIA CIVILĂ NR. 59/A/2009

Ședința publică din 27 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de Apel Cluj

JUDECĂTOR 2: Alina Rodina

GREFIER: - -

S-a luat în examinare- pentru pronunțare- apelul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B- PRIN PRIMAR, MUNICIPIUL B și PRIMARUL MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 784/F din 3 decembrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosarul nr.1158+/112/2007, privind și pe intimații, având ca obiect Legea 10/2001.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din data de 13 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 20 februarie și, ulterior, pentru data de 27 februarie 2009.

CURTEA

Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 784/03.12.2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Bistrița N, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului B; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu Primăria municipiului B ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, împotriva dispoziției nr. 790/17.04.2007 emisă de Primarul municipiului B, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B și Primarul municipiului B; a fost anulată, în parte, dispoziția atacată și în consecință:

- a fost dispusă restituirea în natură a suprafeței totale de 357 mp. compusă din suprafața de: 69 mp. identificată în cartea funciară 1354 B în topograficul nou 64/2/1/1, 27 mp identificată în cartea funciară 1354 B în topograficul nou 64/2/3/1 și 261 mp. identificată în cartea funciară 1354 B în topograficul nou 64/2/4/1, conform planșei 4 de la fila 25 din prezentul dosar;

- a fost înlăturată mențiunea privind destinația de spațiu a terenului restituit și a dispoziției din art. 2 alin. 3 privind instituirea obligației ca terenul restituit în natură să urmeze regimul juridic prevăzut de Legea nr. 24/2007;

- a fost înlăturată mențiunea cuprinsă în art. 3 paragraf 2 de instituire a obligației de a menține afectațiunea terenului pe care este amplasată o conductă de gaze naturale;

- a fost stabilită calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și la restituirea suprafeței de 230 mp. identificată în cartea funciară nr. 1354 B topografic inițial 64/2, reprezentând diferența dintre totalul suprafeței expropriate de 1510 mp. și cea de 1280 mp. pentru care s-a stabilit îndreptățirea reclamantei prin art. 1 din dispoziția atacată;

- a fost propusă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale (titlul VII din Legea nr. 247/2005) pentru imobilul teren în suprafață de 1153 mp. care nu poate fi restituit în natură;

Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de restituire în natură a suprafeței de 1153 mp. de completare a art. 4 alin. 2, în sensul de a se preciza faptul că toate "cheltuielile legate de îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară vor fi suportate de către primărie" sau că acestea "se vor executa de către primărie" și de propunere de despăgubiri bănești pentru suprafața de 390 mp. care figurează în anexele la Decretul nr. 168/1977, pentru suprafața de 1153 mp și imobilul magazie de lemn; au fost menținute celelalte dispoziții.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a stabilit faptul că prin dispoziția nr. 790 din 17.04.2007, emisă de Primarul municipiului B, s-a recunoscut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea terenului în suprafață totală de 1280 mp și a construcției magazie de lemn din B,-, din cartea funciară nr. 1354 B topografic 64/2; s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 87 mp din cartea funciară nr. 1354 B topografic 64/2/2, cu destinația de spațiu, precum și a suprafeței de 75 mp din cartea funciară nr. 1354 B topografic 64/2/4 cu destinația de spațiu, statuându-se în sensul că aceste terenuri vor urma regimul juridic prevăzut de Legea nr. 24/2007.

Totodată, prin dispoziția amintită s-a instituit în sarcina reclamantei obligația de rambursare a sumei de 271,6 USD încasată cu titlu de despăgubire, actualizată conform Ordinului nr. 4/24555/2003 al BNR și de menținere a afectațiunii terenului restituit pe care este amplasată o conductă de gaze naturale și de a permite accesul la aceasta pentru efectuarea oricăror lucrări de reparații și întreținere a acesteia.

Pentru imobilul teren în suprafață de 1118 mp care nu se poate restitui în natură și pentru construcția magazie de lemn, demolată, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, stabilirea cuantumului despăgubirii urmând a cădea în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului de 1118 mp, ocupat integral de blocul de locuințe nr. 9 din strada - -, de spațiu, parcare, trotuare și alee de acces, precum și a construcției demolate.

Prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 220/07.08.2001, reclamanta și mama acesteia, decedată ulterior la data de 14.07.2005, au solicitat restituirea în natură a terenului expropriat și rămas liber, respectiv acordarea de despăgubiri pentru suprafața ocupată.

În cuprinsul notificării s-a precizat că terenul se identifică în cartea funciară nr. 1354 B topografic 64/2, suprafața expropriată fiind de 1.280 mp.

Ca atare, din conținutul cererii de restituire, din modul de formulare a acesteia, rezultă că reclamanta și antecesoarea sa au solicitat terenul expropriat, practic întreg terenul din cartea funciară nr. 1354 B topografic inițial 64/2, expropriat în vederea construirii de blocuri și nu doar suprafața de 1280 mp. așa cum greșit susțin pârâții.

Din coala de carte funciară nr. 1354 B topografic inițial 64/2 rezultă că imobilul casă și teren în suprafață de 564 stj.p (echivalentul a 2029 mp, un stânjen pătrat reprezentând 3,60 mp) a constituit proprietatea mamei reclamantei, defuncta, înscrisă ca proprietar sub B5 la data de 23.02.1951.

Contrar statuărilor cuprinse în dispoziția atacată și poziției pârâților, care arată că în temeiul Decretului nr. 168/1977 s-a expropriat numai suprafața de 890 mp. din examinarea colii de carte funciară nr. 1354 B, tribunalul a reținut faptul că în baza Decretului prezidențial nr. 168/1977, au trecut în proprietatea statului suprafața de 390 mp. localizată în topograficul 64/2/3 și suprafața de 890 mp. localizată în topograficul 64/2/4, potrivit mențiunilor din coala de carte funciară nr. 1354 B de la 8 și 10, adică în total suprafața de 1.280 mp.

Exproprierea suprafeței de 890 mp. rezultă și din anexa la decretul de expropriere nr. 168/1977 - poziția 4 din planul de situație.

De asemenea, prin anexa la decretul de expropriere nr. 314/1981 se atestă exproprierea de la antecesoarea reclamantei a suprafeței de 209 mp. - poziția 108 din planul de situație.

Suprafețele de 890 mp și de 390 mp expropriate sunt materializate și delimitate pe schițele depuse la dosar la filele 74, 75, 76, 85, 86 (din dosarul inițial).

Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în rejudecare, cu participarea reprezentanților părților, rezultă următoarele:

1. planșa nr. 1 corespunde în privința identificării topograficilor în care s-a dezmembrat topograficul inițial 64/2 cu planșa întocmită cu ocazia exproprierii ( 86 din dosar inițial, 29 din prezentul dosar).

Însă, cu toate că din cuprinsul colii de carte funciară rezultă exproprierea doar a suprafeței de 390 mp. din topograficul 64/2/3 (colorat cu maro pe planșa 1 - 22 din prezentul dosar) și a suprafeței de 890 mp. din topograficul 64/2/4 (colorat cu albastru pe planșa 1 - 22 din prezentul dosar), din schița expertului, se poate constata că, în realitate, s-a expropriat suprafața de 390 mp. din topograficul 62/2/3, suprafața de 230 mp. din topograficul 62/2/1 (colorat cu pe planșa 1 - 22 din prezentul dosar) și suprafața de 890 mp. din topograficul 64/2/4, rămânând în proprietatea antecesoarei reclamantei numai suprafața de 519 mp. din topograficul 62/2/2 (colorat cu roșu pe planșa 1 - 22 din prezentul dosar), reclamanta folosind faptic și o porțiune din terenul de 890 mp din topograficul 64/2/4.

Exproprierea suprafeței de 230 mp. din topograficul 64/2/1 s-a realizat în baza Decretului nr. 314/1981, aspect ce rezultă din schița ce a stat la baza exproprierii, unde poziția 108 din planul de situație coincide cu terenul din topograficul 64/2/1.

Prin urmare, din coroborarea mențiunilor cuprinse în coala funciară nr. 1354 B sub B 8 și 9 ( 41 din dosarul inițial - de unde rezultă fără nici un dubiu trecerea în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 168/1977 a suprafețelor de 390 mp. și de 890 mp.) cu schița în care se materializează poziția 108 din Decretul de expropriere nr. 314/1981, poziție la care figurează antecesoarea reclamantei și cu constatările expertului rezultă că s-a expropriat în realitate suprafața de 230 mp. din topograficul 64/2/1, cea de 390 mp. din topograficul 64/2/3 și cea de 890 mp. din topograficul 64/2/4 adică în total suprafața de 1510 mp.

Chiar dacă din Decretul nr. 314/1981 rezultă exproprierea numai a suprafeței de 209 mp, din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese cu claritate că exproprierea a vizat întreg topograficul 64/2/1 în suprafață de 230 mp (afectat în prezent de trotuar, de alee de acces, de blocul nr. 7 din - -). Ca atare, în fapt, s-a expropriat o suprafață mai mare decât cea indicată în actul de preluare.

În total, în prezent, în folosința reclamantei se află terenul de 636 mp. (delimitat cu linie roșie punctată pe planșa nr. 1 - 22 din prezentul dosar), ceea ce înseamnă că suprafața colorată cu albastru aflată în folosința reclamantei din topograficul 64/2/4 în suprafață totală de 890 mp, este de 117 mp. (636 mp. - 519 mp.), în cadrul acesteia identificându-se și suprafața de 75 mp. dispusă a fi restituită în natură (planșa 2 - 23 din prezentul dosar).

Așa cum relevă expertul în lucrarea de expertiză și cum a reținut și instanța de control judiciar, suprafața din topograficul 64/2/2 nu a fost expropriată, constituind potrivit înscrierii din cartea funciară nr. 1354 B proprietatea reclamantei și a soțului său din anul 2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, această suprafața nu putea forma obiect al legii speciale reparatorii. De altfel, și în cuprinsul certificatului privind starea de fapt a imobilului, întocmit de Serviciul Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Disciplina în Construcții din cadrul Primăriei B se reține faptul că cererea de restituire vizează suprafața expropriată din topograficii 64/2/3 și 64/2/4.

Comparând însă planul de situație întocmit de expert - planșa 1 ( 22 din prezentul dosar) cu cuprinsul certificatului privind starea de fapt a imobilului, act care a stat la baza emiterii dispoziției atacate (unde se arată că o parte a terenului este acoperit de spațiu aferent blocului și de spațiu situat lângă parcare), cu poziția pârâților exprimată prin întâmpinare și prin motivele de apel (unde se arată că suprafața restituită de 87 mp este situată lângă de acces și se relevă faptul că potrivit măsurătorilor în programul în partea de la împrejmuirea ce delimitează proprietatea reclamantei pe latura sudică și de acces spre blocul nr. 7 din strada - - există o suprafață de 97 mp. precum și cu extrasul din ortofotoplan, tribunalul a ajuns la concluzia că, în realitate, suprafața propusă spre restituire, de 87 mp. (indicată în motivele de apel la fila 15 ca având o suprafață totală de 97 mp. conform măsurătorilor în ), localizată ca fiind lângă de acces, este de fapt cea identificată de expertul desemnat în prezenta cauză, în rejudecare, în topograficii noi 64/2/1/1 și 64/2/3/1 (marcată cu culoare și maro pe planșa nr. 4 - 25 din prezentul dosar), în suprafață de 96 mp, în dispoziție strecurându-se doar o eroare materială în privința topograficului în care terenul a fost localizat.

Se poate observa că eroarea materială s-a putut realiza cu ușurință în condițiile în care, potrivit planului de situație anexă la certificatul privind starea de fapt a imobilului, specialiștii serviciului de urbanism identifică terenul folosit în prezent de reclamantă în topograficii 64/2/1 și 64/2/2, contrar concluziilor expertului desemnat în cauză.

Din actele dosarului rezultă, așa cum s-a relevat, exproprierea unei suprafețe de 1510 mp. (din care 390 mp. și 890 mp. în baza Decretului nr. 168/1977, 209 mp. în temeiul Decretului nr. 314/1981 și 21 mp în fapt) și nu de 1280 mp. fapt confirmat și de expert în lucrarea sa de expertiză (care propune restituirea în natură a suprafeței de 357 mp. și despăgubiri pentru terenul de 1153 mp ocupat - 15 din prezentul dosar).

Ca atare, ținându-se seama de faptul că reclamanta prin cererea de restituire formulată la 07.08.2001 a solicitat restituirea suprafeței totale expropriate pentru construirea de blocuri instanța a apreciat că se impune stabilirea calității de persoană îndreptățită a reclamantei și pentru diferența de suprafață dintre cea expropriată de 1510 mp. și cea recunoscută de 1280 mp. adică asupra diferenței de 230 mp.

Raportat la concluziile lucrării de expertiză, în privința căreia pârâții nu au formulat obiecțiuni, deși potrivit adresei instanței și borderoului din 17.11.2008, lucrarea s-a comunicat pârâților, rezultă că există o suprafață liber de 357 mp. care poate fi restituită în natură și anume: 69 mp. în topograficul nou 64/2/1/1, 27 mp. din topograficul nou 64/2/3/1 și 261 mp din topograficul nou 64/2/4/1, conform planșei 4 ( 25 din prezentul dosar).

La restituirea suprafeței de 357 mp. s-a avut în vedere faptul că instanța sesizată este obligată să dea eficiență principiului priorității restituirii în natură, dispozițiilor art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora ori de câte ori restituirea în natură este posibilă, aceasta se va dispune, persoana îndreptățită neputând opta pentru despăgubiri decât în cazurile expres prevăzute de lege.

Prin neformularea de obiecțiuni, părțile s-au declarat de acord cu conținutul lucrării de expertiză efectuată în prezenta cauză.

În aceste condiții, ținând seama că s-a expropriat suprafața totală de 1510 mp. (în prezent reclamanta având în proprietate suprafața din topograficul 64/2/2 de 519 mp, restul fiind numai în folosință), iar în natură se poate restitui conform expertului suprafața totală de 357 mp. rezultă că pentru diferența de 1153 mp. reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, în lipsa solicitării și acordului expres al reclamantei de a beneficia de bunuri sau servicii în compensare, respectiv în lipsa unei oferte în acest sens de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Pentru suprafața care nu poate fi restituită în natură instanța nu poate dispune acordarea de despăgubiri bănești, așa cum s-a solicitat de reclamantă, ci are doar posibilitatea de a formula o propunere de acordare de despăgubiri, deoarece cuantumul final al despăgubirii cuvenite se stabilește de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit standardelor internaționale de evaluare, iar ulterior stabilirii cuantumului, alegerea măsurii reparatorii prin echivalent este lăsată la aprecierea reclamantei, opțiunea acesteia fiind ulterioară rămânerii definitive a prezentei hotărârii judecătorești și evaluării bunurilor.

Sub aspectul tipului de despăgubire, tribunalul nu a putut propune acordarea de despăgubiri bănești, deoarece decizia referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire, la valoarea bunului, se emite de Comisia Centrală, fiind de competența exclusivă a acestei entități.

Conform art. 3 lit. a din Legea nr. 247/2005 titlul VII, numai ulterior emiterii acestuia, titlul de despăgubire poate fi convertit în titluri de plată, în funcție de opțiunea titularului, în condițiile prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, numai după emiterea titlului de despăgubire de Comisia Centrală, reclamanta are posibilitatea de valorificare a acestuia, în modalitățile prevăzute de art. 181din OUG nr. 81/2007 (fie prin realizarea conversiei titlului de despăgubire în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", fie prin acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar, dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, respectiv prin primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" sau prin primirea de titluri de plată, în condițiile art. 141, dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei)

Cât privește menținerea destinației de spațiu a terenului în suprafață de 357 mp. restituit în natură, tribunalul a apreciat că această măsură nu se impune. Din fotografiile depuse la dosar rezultă că terenul restituit în natură se află în imediata vecinătate a imobilului reclamantei, astfel că restituirea presupune doar modificarea limitei gardului actual, în așa fel încât proprietatea sa să includă și terenul restituit.

Restituirea unui asemenea teren nu afectează interesul comunității, nu împiedică buna utilizare a aleii, a parcării amenajate, care se vor utiliza în limitele în care s-au proiectat.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 din Legea nr. 24/2007, prevederile acestei legi sunt incidente numai în ceea ce privește administrarea spațiilor verzi de interes public, ceea ce înseamnă a contrario că exclud reglementarea administrării spațiilor verzi de interes privat.

Textul art. 5 lit. f) din Legea nr. 24/2007 prevede expres că nu constituie obiect al Legii nr. 24/2007 spațiile verzi de pe terenurile aflate în proprietate privată și care nu sunt utilizate în interes public.

Este real faptul că art. 20 statuează în alineatul 3 faptul că înstrăinarea și atribuirea terenurilor cu spații verzi se efectuează în condițiile prevăzute de lege, cu menținerea destinației de spațiu.

Însă, această dispoziție este aplicabilă numai în privința spațiilor verzi de interes public.

Terenurile ce constituie spațiu, restituite în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, nu intră sub incidența art. 20 alin. 3 din Legea nr. 24/2007, întrucât în cazul restituirii proprietății preluate abuziv nu suntem în prezența unei înstrăinări sau atribuiri, ci a unei recunoașteri cu efect retroactiv a dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite.

Din economia Legii nr. 10/2001, republicată, rezultă un mod special de dobândire a dreptului de proprietate privată.

În acest sens, art. 2 alin. 2 din legea specială reparatorie prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire.

Prin urmare, se prezumă că persoana îndreptățită nu și-a pierdut niciodată dreptul său de proprietate asupra bunului, că a fost proprietarul legitim al bunului din momentul dobândirii lui, astfel că recunoașterea dreptului său nu echivalează cu o atribuire în proprietate, sintagmă care semnifică darea, acordarea, conferirea dreptului de proprietate către persoana care nu l-a avut niciodată în patrimoniu, prin trecerea bunului din proprietatea legitimă a unei persoane în proprietatea alteia, la momentul întocmirii actului de atribuire în forma prevăzută de lege.

Menținerea destinației de spațiu a unui teren fără vreo justificare rezonabilă, întemeiată numai pe simplul fapt că pe teren există iarbă, fără o dovadă certă a efectelor negative care ar rezulta în ipoteza schimbării destinației, reprezintă o sarcină disproporționată, incompatibilă cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană.

Restituirea necondiționată a unui asemenea teren se impune cu necesitate, fiind rolul autorităților administrative ca ulterior restituirii, să ia măsuri pentru a interveni atunci când se apreciază că noul proprietar, prin acțiunile sale aduce atingere mediului ori vieții private a altora.

Chiar și în cazul în care s-ar reține incidența dispozițiilor art. 71 alin. 2 din nr.OUG 195/2005, modificată prin nr.OUG 114/2007, act normativ invocat de pârâți în cuprinsul motivelor de apel, conform cărora schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora, sub sancțiunea nulității absolute, restituirea bunului ar putea fi condiționată de obligația menținerii destinației, numai cu condiția existenței unui echilibru între interesul general al comunității și interesul beneficiarului restituirii și numai dacă măsura este proporțională cu situația care a determinat-

Curtea europeană amintește faptul că trebuie menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. de a asigura un astfel de echilibru este inerentă mecanismului convenției.

Curtea reamintește, de asemenea, că echilibrul este distrus atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă (Cauza Sporrong și Lonnroth contra Suedia, hotărârea din 23.09.1982).

În cauză, pârâții nu au oferit nicio justificare rezonabilă pentru a se aprecia că interesul comunității de a se menține spațiul este superior interesului privat al reclamantei de a se putea bucura de toate atributele dreptului său de proprietate.

Pe de altă parte, art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, exceptează de la restituirea în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică, sintagmă în care se includ printre altele, conform pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin.HG nr. 250/2007, și amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit.

Dispunând restituirea în natură, rezultăa contrariocă s-a apreciat că spațiul de lângă parcare și de acces nu reprezintă un spațiu în sensul pct. 10.3 din Normele metodologice.

În același timp, se poate constata că în cuprinsul legii speciale reparatorii nu există nicio dispoziție prin care restituirea în natură să fie supusă vreunei condiții de natura celei instituite prin dispoziția atacată.

destinației unui teren restituit în baza Legii nr. 10/2001 poate fi pusă doar ulterior restituirii, în momentul în care beneficiarul își manifestă voința de a executa anumite lucrări pe terenul respectiv.

În ceea ce privește obligația instituită în sarcina reclamantei de menținere a afectațiunii terenului restituit pe care este amplasată conducta de gaz, tribunalul a apreciat că aceasta este ilegală.

Așa cum s-a subliniat, art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, exceptează de la restituirea în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică, sintagmă care are în vedere, conform pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin.HG nr. 250/2007, acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume: căi de comunicație (străzi, trotuare, alei), dotări tehnico-edilitare (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare, etc.), parcări amenajate, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri, grădini publice, piețe pietonale, etc.

Instituirea obligației de menținere a afectațiunii terenului constituie o îngrădire a proprietarului de a se bucura de toate atributele dreptului de proprietate, pe care conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, le exercită după primirea dispoziției sau hotărârii judecătorești de restituire.

Impunerea unei asemenea obligații ar împiedica proprietarul căruia i s-a restituit bunul să se adreseze justiției în cazul în care apreciază că acea conductă de gaz a fost ilegal amplasată, pe parcursul judecării cererii sale de restituire, așa cum se învederează în cuprinsul acțiunii formulate.

Prin stabilirea unei asemenea obligații, inexistentă în textul Legii nr. 10/2001, proprietarul este obligat să recunoască implicit legalitatea măsurii de amplasare a conductei de gaz și se află în imposibilitatea de a cere eventual, justificat, schimbarea traseului acesteia.

Obligația asumată de reclamantă prin declarație autentificată, de a permite accesul pentru efectuarea de reparații nu înseamnă implicit și asumarea obligației de menținere a afectațiunii, așa cum greșit de susține de pârâți, cele două obligații fiind diferite.

Nu este întemeiată cererea reclamantei de completare a dispoziției în sensul adăugării mențiunii potrivit căreia "cheltuielile legate de îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară vor fi suportate de către primărie" sau a aceleia că acestea "se vor executa de către primărie".

Textul art. 50 din Legea nr. 10/2001, republicată, invocat în apărare, se referă doar la scutirea de plata taxelor judiciare de timbru, care includ taxa de timbru și timbrul judiciar, nu și la alte cheltuieli legate de înscrierea dreptului de proprietate în evidențele de carte funciară, care se suportă de titularul dreptului, de cel care solicită înscrierea.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 371 din 27.12.2007 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară și unitățile sale subordonate (prevăzute în ordinul amintit la capitolul 7), persoanele fizice care solicită prestarea serviciilor au obligația de plată a tarifelor, cu excepția situațiilor în care prin lege se prevede expres scutirea de plată. Conform art. 2 alin. 1 tarifele se achită de solicitant sau de orice persoană interesată, dacă părțile convin altfel.

Prin urmare, în temeiul acestor texte legale, suportarea cheltuielilor de publicitate, altele decât taxele judiciare de timbru, cade în sarcina reclamantei, în calitate de beneficiar, persoană direct interesată și nicidecum în sarcina pârâților.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei B, invocată la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2008, tribunalul reține faptul că potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este doar "o structură funcțională cu activitate permanentă", fără personalitate juridică, adică incinta în cadrul căreia își desfășoară activitatea primarul și aparatul propriu al acestuia.

Poate avea calitate procesuală pasivă doar persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Cum reclamanta a renunțat la cererea de obligare a primăriei de eliberare a terenului ocupat cu moloz și cum conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziția motivată a primarului privește bunuri deținute de unitățile administrativ-teritoriale, adică de municipiu, oraș, comună, județ, așa cum rezultă din art. 20 alin. 1, art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, persoane juridice de drept public cu "capacitate juridică deplină", adică cu aptitudinea de a avea drepturi și obligații, rezultă că în prezentul cadrul procesual primăria nu are calitate procesuală pasivă.

Cererile reclamantei de menționare în dispozitivul hotărârii a obligației de a permite accesul pentru întreținerea și repararea conductei de gaze pe durata funcționării ei, până la o eventuală schimbare a traseului acesteia, precum și cea de indicare în dispozitiv a faptului că despăgubirile se vor stabili de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ținând cont de valoarea de circulație a terenurilor din intravilanul municipiului, sunt formulate pentru prima dată în apel, neconstituind obiect al sesizării instanței de fond.

Asemenea mențiuni sunt însă neîntemeiate, atâta timp cât este logic că accesul în vederea întreținerii și reparării unor conducte poate fi practicat atât timp cât există conducta ce impune întreținere sau reparare, el încetând în momentul în care dispare bunul în favoarea căruia s-a instituit accesul.

Stabilirea de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor constituie o atribuție legală a acestei entități, prevăzută expres de Decizia nr. 425/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel încât o obligație ce decurge dintr-un act normativ nu se impune a fi trecută în dispozitiv, deoarece ea se impune celui obligat în temeiul legii și nu al hotărârii judecătorești.

În baza considerentelor exprimate, reținând caracterul liber al unei suprafeței de 357 mp și principiul prevalenței restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv, tribunalul, în baza art. 1 alin. 1, 2, 3, art. 2 alin. 2 lit. i, art. 3 alin. 1 lit. a, art. 4 alin. 2, art. 7 alin. 1, art. 9, art. 11 alin. 2, art. 22 alin. 1 și 5, art. 26 alin. 3 admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului B și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestei structuri, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă în ciudat cu pârâții Municipiul B și Primarul municipiului B, în sensul celor mai sus menționate.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Primarul municipiului B și Municipiul B, solicitând, printr-un unic memoriu, admiterea apelului și modificarea sentinței, în parte, în sensul respingerii în întregime a plângerii formulate de petenta.

În opinia apelanților, hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea greșită a stării de fapt și, implicit, a probelor depuse la dosar, dar și cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 24/2007 și OUG nr. 114/2007, întrucât:

1. Restituirea unei suprafețe suplimentare de teren, adică 50 cm. pe toată lungimea aleii, nu este corectă, întrucât acest teren este aferent aleii și de utilitate publică fiind necesar unei bune exploatări a amenajării. Or, mărginirea amenajării cu un gard ar fi și inestetică și în vădită contradicție cu partea opusă acesteia, continuată prin spațiul.

Din punct de vedere urbanistic această restituire este nelegală, autorităților Administrației Publice revenindu-le obligația de a asigura o suprafață de minim 20 mp. pe locuitor spațiu, potrivit OUG nr. 114/2007.

Cele două suprafețe de teren restituite în natură au destinația de spațiu și fac parte din domeniul public al municipiului, fiind înscris în inventarul bunurilor aparținând acestei categorii, aprobat prin nr. 905/2002.

Totodată, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 23/2007 este imperativ sub acest aspect, iar dispozițiile sale sunt aplicabile speței, în sensul că atribuirea unui teren cu destinația de spațiu se efectuează sub condiția păstrării acestei destinații.

2. Terenul restituit în natură prin hotărârea atacată este traversat de o conductă subterană de gaz și una de apă, fiind dovedită existența ambelor rețele, astfel că se impunea în sarcina proprietarului obligația păstrării destinației acestora, menținerea afectațiunilor, aceste utilități fiind de ordine publică întrucât deservesc mai multe blocuri de locuință.

3. Propunerea de acordare a unor măsuri reparatorii în echivalent în limitele unei suprafețe de 1135 mp. teren nu este legală, întrucât petenta a solicitat prin notificarea formulată restituirea unei suprafețe de 1280 mp. teren or, nu ar putea fi acordate măsuri reparatorii pentru suprafețe mai mari decât cele pretinse prin notificarea depusă în termenul legal.

Intimata și-a exprimat poziția procesuală prin concluziile scrise depuse la 17.02.2009, solicitând respingerea apelurilor ca nefondate întrucât starea de fapt reținută prin hotărârea primei instanțe are la bază cercetarea la fața locului realizată de instanță și două expertize tehnice specializate, condiții în care nu se justifică menținerea unei zone de 50 cm. lățime pe toată lungimea terenului pe toată zona parcării. Cât privește conducta de gaz, la data notificării nu exista o astfel de utilitate asupra terenului, fiind eliberată o autorizație de construire în anul 2002 pentru amplasarea unei conducte de gaz care deservește un singur imobil, respectiv un grup de familii (14-15 dosar).

Verificând hotărârea atacată, în limitele devoluțiunii stabilite prin declarația de apel, potrivit art. 295 alin. 1. proc. civ. curtea apreciază că apelul celor doi pârâți este nefondat.

Într-o amplă motivare a hotărârii pronunțate, prima instanță a stabilit cu certitudine împrejurările de fapt esențiale în cauză, a identificat și a aplicat în mod judicios normele substanțiale incidente.

Astfel, se poate reține că parcela funciară identificată cu nr. top 64/2 sub în CF nr. 1354 Baf ăcut obiectul unui drept de proprietate tabulară înscris sub B5, cu titlu de cumpărare în favoarea numitei, născută, autoarea reclamantei ( 45 dosar -).

Asupra acestei parcele de teren, în suprafață de 564 stj.p. (2029 mp.) a fost înscrisă în anul 1977 o construcție având destinația casă cu parter și mansardă, din cărămidă acoperită cu țiglă.

Potrivit mențiunilor de sub B 7-10, CF nr. 1354 B, în baza Decretului prezidențial nr. 168/1977, corpul funciar identificat cu nr. top 64/2 a fost dezmembrat în mai multe parcele cu numere topografice noi după cum urmează:

-parcela cu nr. top nou 64/2/1 având suprafața de 230 mp. reînscrisă în aceeași carte funciară în favoarea proprietarului;

-parcela cu nr. top nou 64/2/2 având suprafața de 519 mp. grădină, reînscrisă în aceeași carte funciară în favoarea proprietarului; parcela cu nr. top nou 64/2/3 cu suprafața de 390 mp. transcrisă într-o nouă coală funciară în favoarea Statului Român;

-parcela cu nr. top nou 64/2/4 cu suprafața de 890 mp. transcrisă într-o nouă coală funciară în favoarea Statului Român.

Conform Decretelor prezidențiale date cu nr. 168/1977 și nr. 314/1981, Statul Român a preluat cu titlu de expropriere, din proprietatea numitei două parcele de teren, una având suprafața de 890 mp. situată în B,-, iar cealaltă având suprafața de 209 mp. și aceeași situare administrativă ( 53-64 dosar tribunal).

Așadar, scriptic, statul a preluat prin expropriere suprafața totală de 1280 mp. din care: 390 mp. aferentă topograficului 64/2/3 și 890 mp. aferentă topograficului 64/2/4, în proprietatea antecesoarei reclamantei fiind menținute, în cartea funciară, parcele cu nr. top nou 64/2/1 și 64/2/2, însumând o suprafață de 769 mp.

Coroborând informațiile din coala funciară 1354 B cu schița în care sunt materializate pozițiile supuse exproprierii și cu ceea ce reprezintă concluziile expertului topograf din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în dosarul tribunalului în rejudecare ( 14-25), în mod corect prima instanță a stabilit faptul că în realitate a fost expropriată o suprafață de teren mai mare decât cea indicată în actele de preluare și înscrisă ca atare în coala funciară, fiind supusă exproprierii și suprafața aferentă parcelei funciare identificată cu nr. top nou 64/2/1, respectiv 230 mp. în baza Decretului nr. 314/1981, care la poziția 108 menționează o suprafață de 209 mp. Prin urmare, în fapt, a fost expropriată o suprafață totală de 1510 mp.

Prin notificarea formulată în condițiile și pe temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la Primăria Municipiului B cu nr. 18327/09.08.2001 ( 36 dosar tribunal), reclamanta, împreună cu, au solicitat textual: "restituirea în natură a terenului expropriat și rămas liber iar pentru cea ocupată de bloc solicit despăgubiri. Acest teren figurează în CF 1354 cu nr. top 64/2. Terenul a fost luat pentru construirea de blocuri, suprafața expropriată fiind de 1280 mp."

Rezultă cu evidență că reclamanta a solicitat măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren evidențiată cu nr. top vechi 64/2 în CF 1354 B, precizând că cere restituirea în natură a terenului liber de construcții și despăgubiri pentru suprafața ocupată de blocul de locuințe construit ulterior exproprierii, suprafață care reprezintă 1280 mp.

Prin urmare, nu pot fi acceptate susținerile apelanților referitoare la faptul că prima instanță a dat părții mai mult decât s-a solicitat prin notificarea depusă în teren legal, întrucât, așa după cum s-a arătat, intenția declarată a părții a fost exprimată în sensul de a obține măsuri reparatorii cu privire la întregul imobil care în fapt a fost preluat de stat prin expropriere.

Cu toate acestea, prin dispoziția nr. 790/17.04.2007, care face în prezent obiectul controlului judiciar, a fost stabilită calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 1280 mp. și magazia din lemn situată în B,- ( 7-10 dosar tribunal).

În consecință, se dispune restituirea în natură a suprafeței de 75 mp. teren aferentă parcelei cu nr. top 64/2/4, cu destinația de spațiu și se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru imobilul teren în suprafață de 1018 mp. care nu poate fi restituit în natură și magazia de lemne, în prezent demolată.

În aliniatul 1 al art. 2 al dispoziției de restituire este stabilită calitatea de proprietar a reclamantei pentru suprafața de 87 mp. teren cu destinația de spațiu, aferentă parcelei cu nr. top 64/2/2 și asupra căreia reclamanta are înscris un drept de proprietate tabular.

Observă curtea că parcela cu nr. top 64/2/2, astfel cum s-a menționat mai sus, nu a făcut obiectul exproprierii, nici în fapt și nici scriptic, fiind de altfel reînscrisă în favoarea fostului proprietar tabular, sub încă din anul 1977 și până în prezent, mai mult decât atât, a fost și este folosită această parcelă de reclamantă.

Prin urmare, nu se putea dispune restituirea unei suprafețe determinate din parcela cu nr. top 64/2/2 pentru că aceasta în mod evident nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, cu toate că a recunoscut dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în limitele unei suprafețe totale de 1280 mp. teren, Primarul Municipiului Baa cordat reclamantei astfel de măsuri pentru o suprafață mai mică de teren, respectiv 1193 mp.

În aceste circumstanțe, temeinic prima instanță a apreciat a fi justificate pretențiile reclamantei referitoare la recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii cu privire la întregul imobil preluat în mod abuziv de stat, prevalent fiind principiul restituirii în natură consacrat legislativ prin dispoziția de principiu cuprinsă în art. 1 alin. 1 al Legii nr. 10/2001, republicată.

Suprafața de teren liberă și susceptibilă de o restituire în natură a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expertul, ale cărui concluzii nu au fost contestate de pârâți ( 12-32 dosar nr. 1152+/112/2007 al Tribunalului Bistrița N ). Potrivit acestuia, există o suprafață liberă de 357 mp. compusă din: 69 mp. aferent topograficului 64/2/1, 27 mp. aferent topograficului 64/2/3 și 261 mp. aferent topograficului 64/2/4, conform planșei 4, anexă la raport. Această suprafeță de teren nu este afectată de construcții sau de alte amenajări de utilitate publică, asigură reclamantei o parcelă compactă a gospodăriei sale și nu lasă garajul acesteia, construit în baza unei autorizații legale, în afara proprietății, astfel cum s-a dispus prin dispoziția atacată, evidențiată în planșa nr. 2, anexă la raport.

Expertul precizează că buna funcționare a parcării existente în imediata vecinătate nu obligă la acordarea unei suprafețe de teren suplimentare, în sensul celor pretinse de pârâți, distanța de la marginea parcării și până la fața blocului nr. 9 fiind de 11, 69 mp. o distanță optimă, care permite gararea autoturismelor și efectuarea manevrelor de întoarcere în parcare.

Cât privește menținerea destinației de spațiu a terenului liber de construcții și susceptibil de restituire în natură, curtea constată că în mod corect prima instanță a considerat că aplicarea măsurii nu se impune, invocând un argument juridic, respectiv inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 24/2007 ipotezelor generate de restituirea în natură a proprietății preluate abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001. Aceasta întrucât, potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 24/2004, intră sub incidența legii terenurile ce constituie spațiul, înstrăinate sau atribuite or, în baza Legii nr. 10/2001, nu se atribuie terenuri în proprietate ci se restituie în natură sau în echivalent imobilele preluate în mod abuziv.

Cu referire la motivul de apel prin care este susținută nelegalitatea sentinței în ceea ce privește înlăturarea obligației stabilită în sarcina reclamantei, acea de a menține afectațiunea terenului pe care este amplasată o conductă de gaze naturale, curtea constată, asemenea primei instanțe, că o astfel de obligație nu este reglementată prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 în sarcina proprietarului repus în drepturi, fiind de natură a-i limita exercitarea deplină a atributelor dreptului de proprietate.

Din perspectiva art. 11 alin. 3 al Legii nr. 10/2001, indiscutabil sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile afectate unor amenajări de utilitate publică, înțelegând prin aceasta amenajări destinate a servi nevoilor comunității, și anume: căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru. militare), parcări, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri, grădini publice, piețe pietonale etc.

Or, prin dispoziția nr. 790/17.04.2007 a fost aprobată restituirea terenului pe care "este amplasată o conductă de gaze naturale", prin urmare pârâții, cunoscând situația reală a terenului, au dispus restituirea acestuia și, sub acest aspect, legalitatea propriei dispoziții nu ar putea fi și nici nu este contestată.

Ceea ce solicită pârâții este obligarea reclamantei de a menține afectațiunea terenului și de a permite accesul la utilitățile amplasate pe acesta or, așa după cum s-a menționat o astfel de obligație nu are suport legal.

Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 296. proc. civ. curtea va respinge ca nefondat apelul pârâților și va păstra în întregime sentința atacată, apreciind-o a fi legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI B ȘI MUNICIPIUL B, împotriva sentinței civile nr. 784/F/3 decembrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține, în tot.

Decizia este definitivă.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red.BD/dact.MM

6ex./

Jud.fond:

Președinte:Denisa Băldean
Judecători:Denisa Băldean, Alina Rodina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Cluj