Speta Legea 10/2001. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.62
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1872/PI din 14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului T, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat pentru reclamanta apelantă, av. și pentru pârâtul intimat Primarul municipiului T,.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în apel.
Apărătorul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, în principal casarea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că nu a fost respectată procedura cercetării la fața locului și se asemenea, hotărârea a fost pronunțată în baza unei adrese emanând de la un organ ca nu mai exista din punct de vedere juridic.
În subsidiar solicită modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii contestației, arătând că reclamanta este persoană îndreptățită conform art.22 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii ca temeinică și legală, arătând că reclamanta nu are calitatea să solicite anularea dispoziției primarului întrucât notificarea a vizat un alt imobil, iar decizia Primarului este legală.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.1872/14.04.2008 Tribunalul Timiș - Secția Civilă a respins acțiunea la Legea 10/2001 formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Dispoziția nr.l 132/26.03.2007 emisă de Primarul mun. T, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantă în vederea restituirii imobilului situat în T,-, evidențiat în CF nr.506, 507 T, apreciindu-se că aceasta nu face dovada calității de persoană îndreptățită la restituire în temeiul legii speciale reparatorii și a dreptului de proprietate invocat.
Examinând dosarul administrativ depus în probațiune, instanța constată că numita, prevalându-se de dispozițiile Lg. nr. 10/2001, a formulat la 17.08.2001, prin intermediul executorului judecătoresc notificare de restituire în natură a imobilului situat în T, Cetate,-, evidențiat în CF nr.506,507 T, cu mențiunea de a nu-i fi soluționată solicitarea până când, în termen legal, nu va fi depus întreaga documentație probatorie.
Se constată că la 10.03.2003, notificatoarea a inițiat o corespondență cu Primarul mun. T, solicitând a i se comunica stadiul soluționării notificării sale vizând imobilul din T,-, tăcând referire la dosarul nr.259, prin răspunsul trimis, Primarul mun. T comunicându-i notificatoarei că dosarul constituit în baza notificării de retrocedare a imobilului din T,-, nu a fost încă soluționat, el purtând nr. 1221 și nu nr.259.
Ulterior, la 23.08.2004, reprezentantul convențional al notificatoarei, prin intermediul căruia s-a și depus, de altfel notificarea, înștiințează Primăria mun. T că imobilul revendicat de notificatoare este situat în T,-, fiind înscris în Cf nr.522 T, nr. top.836, menționându-se că, deși în această carte funciară indicată apare evidențiat imobil, casă și curte în-, este posibil ca imobilul să fi avut o altă identificare administrativă la data deschiderii cărții funciare și întabulării dreptului de proprietate sub Bl, în favoarea mamei petentei, casa fiind nou construită într-o zonă cu puține construcții la acea vreme, iar inadvertența sesizată nu prezintă relevanță, din moment ce în regim de carte funciară pentru identificarea unui imobil și a situației sale juridice, au prioritate identificările de carte funciară și număr topografic și înscrierile în foaia de proprietate. Se menționează despre depunerea unei schițe a zonei, efectuate la data construirii imobilului, solicitându-se soluționarea notificării potrivit indiciilor date și efectuării unei cercetări la fața locului.
Cum abia la 23.08.2004 au fost specificate noile date de identificare ale imobilului pretins solicitat inițial, prin menționarea numărului de carte funciară, apare evident că după această dată a și fost depusă la dosarul administrativ cartea funciară nr.522 T, unde este înscris imobilul situat în T,-.
Or, în aceste condiții, prin adresa trimisă Primarului mun. T la 23.08.2004, a operat o modificare a obiectului notificării, fiind precizat, practic, un cu totul alt imobil decât cel solicitat inițial, în termen legal și care, era identificat deja prin elemente de identificare, potrivit exigențelor legale ale art.22 alin.2 din Lg. nr. 10/2001, mai exact, prin indicarea adresei administrative, dar și prin indicarea cărții funciare, ca fiind situat în T, Cetate,-, înscris în CF nr.506,507
Or, în aceste condiții, practic, prin elementele noi aduse cu privire la identificarea imobilului pretins solicitat prin notificare și care configurează un cu totul alt imobil decât cel indicat inițial, în termenul legal impus de art.22 alin.l astfel cum a fost modificat succesiv prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001, s-a produs o modificare evidentă a notificării inițiale, ceea ce, din perspectiva art.22 din Lg. nr. 10/2001, echivalează cu o nouă notificare, depusă, evident cu depășirea termenului legal, supra amintit și care a expirat la 14.02.2002.
Totodată, pretinsa modificare a numărului de conscriere a imobilului solicitat, din 4 în 2 sau invers, susținută de notificatoare, nu a fost probată, însă și dacă se constată că probarea unui astfel de fapt ar incumba pârâtului, care nu a dat instanței lămuriri clare vizavi de existența vreodată a unei modificări de conscriere a numărului imobilelor aflate pe strada în discuție și încă nu poate fi considerată ca dovedită afirmația contestatoarei, care se bazează pe simple speculații, neavând nici un început de dovadă în acest sens, pentru a se crea măcar o prezumție, ca mijloc de probă pentru cele afirmate.
Dispozițiile art.174 pr.civ. nu pot fi aplicate speței, deoarece ele prevăd, ca și condiții prealabile ale aprecierii pretențiilor ca fiind dovedite, efect al neînfățișării înscrisurilor considerate relevante în soluționarea cauzei: existența refuzului părții de a răspunde la interogatoriul ce a fost propus (de partea adversă, evident) în dovedirea deținerii sau existenței înscrisului, dovedirea faptului că înscrisul a fost ascuns sau distrus de partea obligată să-1 depună sau dovedirea deținerii înscrisului (în speță cel care să confirme vreo modificare a numerelor de conscriere ale imobilelor pe strada în discuție), or în cauză, nici una dintre aceste exigențe nu au fost întrunite, reclamanta nesolicitând proba cu interogatoriul menționat de text, nedovedind ascunderea sau distrugerea înscrisului și nici deținerea lui, căci nu s-a proba în prealabil existența unui astfel de înscris.
In contextul argumentelor prezentate, rezultând cu claritate că prin adresa depusă la dosarul administrativ la 23.08.2004, a fost modificat obiectul notificării, ceea ce reprezintă o nouă notificare în sensul legii, - având în vedere că pentru fiecare imobil solicitat se impune depunerea unei notificări distincte-art.22 alin.l teza finală din Lg. nr. 10/2001 -, iar aceasta din urmă a fost depusă după expirarea termenului legal (evident, o modificare precum cea în discuție, operată în interiorul termenului legal de depunere a notificării, primind o altă interpretare), tribunalul, tară a reține conținutul adresei la care face referire reclamanta ca emanând de la o autoritate ce nu mai funcționează în prezent, ci numai interpretând textul legal supra amintit prin raportare la datele speței, a respins acțiune fundamentată pe dispozițiile art.26 alin.3 din Lg. nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta solicitând, în principal, conform art.297 Cod procedură civilă, desființarea ei cu trimiterea spre rejudecare în fond la tribunal iar în subsidiar, conform art.296 Cod procedură civilă, modificarea ei cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea în fapt a apelului s-a invocat că imobilul din T,-, înscris în CF 522 T nr.top 836 cărei restituire în natură sau/ și echivalent s-a solicitat prin notificarea precizată, a aparținut mamei sale și tatălui său, a căror unică moștenitoare legală este reclamanta, conform art.4 al.2 și 3 raportat la art.3 al.1 din Legea 10/2001 republicată.
Se susține că prin chiar notificarea inițială s-a solicitat restituirea imobilului aparținând antecesorilor săi însă datele corecte de identificare ale acestuia îl atestă, într-adevăr, ca fiind localizat în T,- (în loc de nr.4 cum s-a menționat inițial) care se poate datora unor măsuri de conscriere efectuate în timp pentru a căror existență s-a solicitat Primăriei municipiului Taf ace dovada însă nu s-a reușit, ceea ce ar fi impus instanței aplicarea art.174 teza finală Cod procedură civilă care îi dădea dreptul de a interpreta refuzul prezentării probelor drept o recunoaștere a pretențiilor reclamantei.
Tot în aceste context s-a susținut că precizările ulteriore ale datelor de identificare a imobilului din notificarea inițială n-au avut natura unei noi notificări urmărind doar clarificarea și rezolvarea solicitării reclamantei, așa încât Primarul municipiului T era obligat să soluționeze această solicitare - care nu era tardivă - iar nu să o analizeze doar pe cea dintâi pe care a respins-o pentru lipsa calității sale de persoană îndreptățită la aplicarea Legii 10/2001.
Prin întâmpinarea formulată în cauză Primarul municipiului Tas olicitat respingerea ca nefondat a apelului reclamantei considerând că tribunalul a apreciat în mod corect faptul că precizarea datelor corecte de identificare a imobilului echivalează cu o nouă notificare care, fiind făcută după expirarea termenului legal, trebuia considerată - și respinsă - ca tardivă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că apelul declarat în cauză este fondat.
Rezultă astfel că, în termenul legal, la data de 7.08.2001, reclamanta, prin avocat ales, a adresat Primăriei municipiului Ton otificare (fila 41-42 dosar de fond) prin care a solicitat retrocedarea imobilului din T, cartier Cetate,-, care a aparținut în proprietate mamei sale, (născută ).
Indicarea acestor date de identificare administrativă a imobilului rezultă din evidențele din noiembrie 1940 (fila 36 același dosar) ale "Intreprinderii pentru alimentare cu apă, canalizare, hornărit și salubritate" care atestă că plătea contribuția pentru utilitățile publice ale imobilului săi din T, cartier Cetate,-.
Pornind de la aceste date, avocatul reclamantei a indicat CF-ul corespunzător acestui imobil ca fiind CF 506, 507 T în care, s-a constatat de către Primăria T, că nu era înscrisă ca proprietară mama reclamantei așa cum s-a susținut.
Pentru lămurirea acestei situații instituția pârâtă a solicitat avocatului reclamantei să depună înscrisurile doveditoare ale pretențiilor sale atât în anul 2001 cât și în anul 2003 (a se vedea în acest sens adresa de la fila 59 dosar), motiv pentru care, răspunzând acestei solicitări, la data de 6.05.2003 (fila 38 dosar) s-au transmis mai multe acte, printre care și extrasul CF 522 T in extenso, care confirmă că mama reclamantei a fost, înainte de preluarea lui de către stat, proprietara imobilului din T,-.
Faptul că a fost în 1940 proprietara imobilului identificat administrativ ca fiind situat în T,- este o certitudine, după cum o certitudine este și faptul că potrivit datelor de CF rezultă că la data preluării imobilului, acesta era înscris în CF 522 T care corespunde administrativ în prezent celui din T,-.
Prin urmare, rezultă că a existat o singură persoană fizică numită (aceeași cu ) - mama reclamantei, care a fost proprietara unui singur imobil (iar nu a două imobile), de pe strada B din T, că acesta corespunde CF 522 T (iar în CF 506, 506 T cum s-a indicat greșit inițial) și că, în timp, din punct de vedere administrativ, numărul casei a fost inițial "nr.4" iar după aceea (ca și în prezent, de altfel) "nr.2".
Din moment ce indicarea corectă a datelor de identificare a imobilului solicitat s-a făcut încă din luna mai 2003 - deci cu aproape patru ani înainte de emiterea Dispoziției nr.1132/26.03.2007 de către Primarul municipiului T - rezultă că existau toate elementele necesare pentru analizarea pe fond a pretențiilor din notificarea precizată a reclamantei.
Instituția pârâtă nu a procedat însă în acest fel ci a analizat doar notificarea inițială (cea în care se indicase greșit CF-ul imobilului ca fiind CF 506, 506) considerându-se legal investit în termen doar cu privire la aceasta (nu și cu privire la precizările ulterioare) pe care a respins-o considerând că pentru acest imobil reclamanta nu dovedește calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul dispozițiilor Legii 10/2001.
Motivarea respingerii solicitării reclamantei s-a bazat pe adresa nr.-/23.02.2004 a Autorității pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii 10/2001 (fila 19) potrivit căreia completările ulterioare la notificare prin intermediul cărora se solicită un drept care nu a fost solicitat prin notificarea inițială, indiferent dacă aceste completări sunt introduse în termen sau cu depășirea acestuia, nu pot fi luate în considerare, urmând ca unitatea deținătoare să se rezume la soluționarea în procedura administrativă a solicitării inițiale înregistrate în termen prin executor judecătoresc.
Dacă instituția pârâtă ca organ al administrației locale, a putut justifica în acest fel decizia sa, nu cu aceeași îngăduință poate fi apreciată dezlegarea pe care instanța de fond a dat-o problemelor puse în discuție.
Nicăieri în cuprinsul Legii 10/2001 sau al HG nr.498/2003 referitor la Normele de aplicare a Legii 10/2001 (în vigoare la data emiterii dispoziției atacate) nu se vorbește despre imposibilitatea precizării notificării inițiale, sub sancțiunea decăderii din termen, pe întreg parcursul procedurii administrative, o asemenea abordare fiind contrară scopului legii - acela de a rezolva în mod corect și substanțial iar nu de a bloca problema restituirii proprietăților imobiliare - dar și ideii de proces (în sensul autonom conferit acestuia de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea art.6 paragraf 1) echitabil, care trebuie să asigure posibilitatea administrării tuturor probelor necesare, în toate etapele procedurii până la emiterea dispoziției de către persoana juridică deținătoare.
Decăderea fiind o sancțiune civilă severă, ca orice sancțiune, nu poate opera decât în condițiile unei prevederi exprese sau implicite, lucru care, pentru o situație ca cea expusă de reclamantă, nu este permis.
În absența unei astfel de reglementări făcute de legiuitor, nici celor care aplică legea nu le este îngăduită o altfel de interpretare.
În cauza dedusă judecății nu se poate vorbi, în niciun caz, de o pretenție nouă a reclamantei formulată după data expirării termenului legal de depunere a notificării ci de o precizare - și susținere prin probe corecte a notificării inițiale, care s-a referit la unul și același imobil preluat de stat de la mama sa (numita ), care în diverse etape istorice a purtat numere diferite de identificare administrativă (în anii 1940 "str.B nr.4" iar ulterior "str.B nr.2"), schimbări pe care reclamanta nu le-a cunoscut-o întrucât, din anul 1958 când imobilul a trecut în patrimoniul statului conform Secretului 111/1951, familia reclamantei a pierdut definitiv legătura materială și juridică cu acesta.
Dând răspuns doar solicitării inițiale - iar nu precizărilor făcute ulterior cu privire la datele de identificare corectă a imobilului - și considerând că în raport de aceasta reclamanta nu justifică calitatea de persoană îndreptățită la aplicarea Legii 10/2001, s-a dat efect unor formalisme procedurale, într-o interpretare restrictivă pe care legea nu o permite, ceea ce echivalează cu obstrucționarea dreptului reclamantei la un proces corect și echitabil așa cum de altfel s-a consacrat, în nenumărate rânduri în jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului, chiar și în cauze privind ca pârât Statul Român
Întrucât prin soluția pronunțată Tribunalul Timiș în mod greșit nu a statuat asupra fondului pretențiilor reclamantei, se impune desființarea iar nu schimbarea acesteia, motiv pentru care, în baza art.297 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul său și va desființa sentința civilă nr.1872/14.04.2008 cu trimiterea cauzei spre judecare în fond la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 1872/PI din 14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă,pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare în fond la aceeași instanță.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR - - - -
GREFIER
- -
Red.DC/1.04.2009
Dact./2.04.2009
Tribunalul Timiș -judecător
2 ex.-2 com.
Se comunică cu:
- T P-ța -. nr.1,.10, T
(la av. )
Primarul Municipiul T - D nr.1
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Maria Lăpădat
