Speta Legea 10/2001. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ și pentru cauze cu minori și de familie
DECIZIA Nr. 62
Ședința publică de la 24 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 19 februarie 2009, privind judecarea apelului declarat de reclamanții, domiciliat în B, sector 1,-,.2,.12, și, domiciliată în Dr.Tr.S,-, județul M, ca urmare a casării deciziei civile nr. 2980 din 24 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr- (dos.nr.3725/civ/2005 în format vechi), prin decizia civilă nr.2105 din 07 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Primăria Dr.Tr., județul M și intimatul intervenient, domiciliat în Dr. Tr. S, - - nr. 9, județul M, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, ersul dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 19 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și, când instanța, față de cererea formulată de reprezentantul intimatului intervenient, pentru a da posibilitatea acestuia de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 24 februarie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Reclamanții, C, și, au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 4194/16.08.2004 emisă de către Primăria Municipiului Dr. Tr. S, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 660 mp. și construcții aferente, situate în D Tr. S, str. - - - nr. 9 (fostă 9 ).
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că autoarea lor a dobândit prin actul de partaj voluntar din 6.03.1927 și contractul de donație autentificat sub nr. 1389 din 30.03.1974 terenul în suprafață de 660 mp. aflat între- și - (fostă 7 ) nr. 9 (fost 9 ), împreună cu cele două construcții aflate pe acest teren, precum și câteva anexe. În clădirea dinspre str. - a funcționat anterior anului 1945 o grădiniță, pentru folosirea spațiului încasându-se chirie. Ulterior, din eroare, acest imobil și bunurile mobile din interiorul său au fost sigilate ca aparținând lui, fost chiriaș al imobilului din-, datorită deportării acestuia în.
Prin sentința civilă nr. 22.04.1959, Tribunalul Tr.S a admis acțiunea formulată de autoarea reclamanților, și a anulat măsura de sigilare și trecere în proprietatea statului a acestui imobil. În fapt însă, restituirea a fost parțială, în sensul că, în procesul verbal din 23.12.1959 a fost menționată doar suprafața de 332 mp. și a fost predată numai casa cu 2 camere și antreu, șopron din scândură și latrină, aflate spre-.
Casa, șopronul și latrina aflate pe diferența de 330 mp. situate înspre strada - (fostă 7 ) nu au fost restituite, rămânând ocupate în continuare de grădinița de copii, iar ulterior au fost închiriate fostei educatoare, care le folosește și în prezent.
Reclamanții au mai arătat că cererile de revendicare a acestui imobil formulate anterior apariției Legii nr.10/2001 au fost respinse, cea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.112/1995 cu motivarea că imobilul nu a fost preluat de stat cu titlu, iar cea de drept comun ca nedovedită, reținându-se că spațiul în care a funcționat grădinița ar fi fost donat statului de către un anume. Însă, un astfel de contract de donație nu există, au mai arătat reclamanții. Întrucât și notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 a fost respinsă cu motivarea că nu ar fi fost dovedit dreptul de proprietate cu alte probe decât cele administrate în procesele anterioare, reclamanții au promovat prezenta acțiune.
La primul termen de judecată a fost admisă în principiu cererea de intervenție formulată de în sprijinul pârâtei, intervenientul având calitatea de chiriaș în imobilul revendicat.
Prin sentința nr. 389 din 14 aprilie 2005, Tribunalul Mehedinți - secția civilă a respins acțiunea și a admis cererea de intervenție, reținând că reclamanții nu au făcut dovada proprietății asupra imobilului revendicat.
Reclamanții au declarat apel, susținând, în esență, că înscrisurile administrate duc la concluzia că autorii lor și, implicit, ei sunt proprietarii imobilului revendicat.
Prin decizia nr.2980 din 24 2005 Curtea de Apel Craiova - secția civilă a respins apelul reclamanților ca nefondate, reținând, în esență, că actul de partaj voluntar din 6.03.1927 demonstrează dreptul de proprietate al autoarei reclamanților numai cu privire la imobilul din-, imobilul ce i-a fost însă restituit acesteia, astfel cum rezultă din procesul verbal din 23.12.1959.
Câtă vreme reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul pretins, susținerile referitoare la lipsa titlului statului și la persoana ce apare trecută în calitate de donator al imobilului sunt irelevante din punct de vedere juridic.
Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs susținând că soluția este nelegală întrucât din probele administrate rezultă că autoarea lor a fost singurul proprietar al celor două case, ce se aflau într-o curte comună, solicitând restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Prin decizia nr.2105 din 7 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de reclamanți, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova.
S-a constatat că temeiul juridic al prezentei cereri - Legea nr. 10/2001 - este diferit de cele invocate în acțiunile anterioare (revendicare, Legea nr.112/1995, anulare contract de închiriere), urmând ca legalitatea pretențiilor reclamanților să fie analizată în funcție de dispozițiile noului temei de drept invocat, respectiv Legea nr.10/2001.
S-a reținut că în materie de probațiune, noțiunea de acte doveditoare prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost explicată de pct.22 din HG nr.498/2003 de aprobare a normelor metodologice de aplicare unitară a legii, în sensul că prin acte doveditoare se înțelege orice înscrisuri translative de proprietate care atestă deținerea proprietății, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, indicarea actului de expropriere, orice acte juridice care atestă deținerea acesteia la data preluării abuzive, orice alte înscrisuri de care persoana îndreptățită înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale.
În speță, din actul de partaj voluntar de la 6.03.1927 reiese că autoarei reclamanților, i-a revenit tot dreptul defunctului ei tată din casele cu platul lor din Tr.S,-, aceasta obligându-se că va servi mamei sale tot venitul de la dreptul său din casele de la adresa menționată, tot timpul cât va trăi.
Analizându-se înscrisurile administrate a rezultat că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită pe aspectul privind deținerea de către autoarea reclamanților, cu titlu de proprietar, a imobilului revendicat și nici titlul cu care era folosit acesta de către stat până la 1.04.1950.
Astfel fiind, s-a reținut în esență că se impune să fie administrate noi probe în cauză, pentru lămurirea tuturor aspectelor deduse judecății, dar în principal a întinderii dreptului ce i-a revenit autoarei reclamanților potrivit actului de partaj din 1927, respectiv dacă acest drept purta asupra unui teren situat între- și str. - - - nr. 9 și pe care erau amplasate două corpuri de construcții distincte, a câte 2 camere fiecare precum și dimensiunile acestuia.
În vederea rejudecării apelului cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr-.
S-a pus în vedere părților să depună la dosar înscrisuri doveditoare, în sensul celor statuate prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel s-au depus la dosar în copii legalizate, respectiv certificate ca fiind conforme cu originalul, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 2983/1987 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S cu mențiunea că este irevocabilă, act de vânzare cumpărare autentic din 12 1892, act de vânzare-cumpărare din 1904, actul de partaj voluntar nr.2411 din 9 aprilie 1927, act de vânzare cumpărare autentic din 4 ianuarie 1937, proces verbal de restituire a unor bunuri din 23 decembrie 1959, act de donație din 30 martie 1974, adresa nr. 1768/P/1999 emisă de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S, act de vânzare-cumpărare din 15 iunie 1945 - acte care vizează imobilul din D Tr.S-; act de vânzare-cumpărare din 19 1926, autorizația de construcție nr. 1239 din 13 aprilie 1927, act de vânzare-cumpărare din 12 august 1933, act de vânzare-cumpărare din 9 decembrie 1949 - acte care vizează imobilul din str. - - (-) nr.9.
Întrucât pe parcursul litigiului apelantele reclamante, C și au decedat s-au depus acte cu care s-a făcut dovada că moștenitori ai acestora sunt și.
Analizând ansamblul probatoriilor administrate în cauză Curtea apreciază că apelul declarat împotriva sentinței este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Se impune a fi reamintit mai întâi aspectul că, prin note depuse la dosar de reclamanți, la fila 90 din dosarul de fond, s-a susținut că imobilele construcții au fost edificate de și că în 1959 aveau o vechime de peste 100 ani.
în amănunt a conținutului înscrisurilor administrate în cauză duce la concluzia certă că autoarea apelanților reclamanți nu a avut niciodată în proprietate imobilul ce face obiectul litigiului, respectiv casa și terenul situate în prezent în Dr. Tr. S, str. - -- nr. 9. Aceasta a fost proprietara a două case și construcții anexe, situate în Dr. Tr. S,-, imobile care au fost preluate abuziv de către stat în anul 1950, dar care au fost restituite integral în anul 1959.
Astfel, principalele înscrisuri de care se prevalează apelanții reclamanți, pentru a face dovada dreptului lor de proprietate, sunt: a) un contract autentic de vânzare-cumpărare din 12 1892; b) un contract autentic de vânzare-cumpărare din 7 septembrie 1904; c) actul autentic de partaj voluntar nr. 2411 din 6 martie 1927.
Prin contractul autentic de vânzare-cumpărare din 12 1892, (tatăl autoarea ), cumpără de la sora sa - (născută ) partea acesteiadin succesiunea autorului,compusă din "două camerede zidacoperită cu șindrilă și două camere de bârne acoperită tot cu șindrilă, precum și locul livadă din plațul cu nr. 50 situat în orașul TSs trada - învecinându-se la răsărit cu la cu la cu strada și laZicu G ". Două elemente sunt esențiale în acest act, și anume: - una dintre casele înstrăinate avea structura din lemn; - terenul se învecina în partea din sud cu G. Aceste elemente sunt importante întrucât, pe de o parte, casa revendicată are structura din zidărie, iar pe de altă parte, terenul pe care este amplasată se învecinează în partea de sud cu strada - (-).
Prin contractul autentic de vânzare-cumpărare din 7 septembrie 1904 N escu vinde către (soția lui )partea sa de moșteniredin averea tatălui compusă din "două case împreună cu plațul pe care sunt clădite și dependințele lor situate în S-; vecine la răsărit cu moșt la apus cu la cu strada și la zi cu Gh. ". Prin acest act este evident că se mai dobândește o cotă parte din același imobil descris în actul din 1892 (compus două case din care una construită din lemn, situate pe un plaț de teren neindividualizat ca suprafață și dimensiuni, dar care în partea din sud se învecina cu G ).
În anul 1927 se împarte, prin act autentic, averea rămasă după; (fiică) a primit "tot dreptul" autorului din "casele cu plațul lor din Tr. S-". Față de conținutul actelor din 1892 și 1904, rezultă că a dobândit în 1927cotaparte care era proprietatea tatălui său din imobilul situat în-, imobil care era compus din două case, dintre care una cu structură din zidărie și alta cu structură din lemn, precum și terenul aferent acestor construcții.
O altă parte din acest imobil era proprietatea soției lui, respectiv a numitei. - situația s-a prezentat astfel, rezultă din faptul că, prin actul autentic de vânzare-cumpărare din 4 ianuarie 1937, a vândut partea sa din acest imobil (situat în Dr. Tr. S,-) către -. Potrivit acestui act, vecin în partea din sud a imobilului, în anul 1937, era și Grădinița de copii. La momentul perfectării acestui act pe teren se aflau ambele case, aspect rezultat din mențiunea că "în ce privește casele îmi rezerv uzufructul pe tot timpul vieții mele". Valabilitatea acestui act a fost contestată de, care a pretins că prin moștenire, după, a dobândit în întregime dreptul de proprietate asupra imobilului; aceste susțineri, însă, nu s-au confirmat, astfel încât a avut loc un partaj judiciar pentru bunurile din-, între și -, soluționat irevocabil prin civ. nr. 2983 din 11 iunie 1987 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. Prin această sentință s-a partajat terenul din- și o casă din cărămidă.
Din înscrisurile analizate mai sus rezultă cu certitudine că imobilul, dobândit de autoarea apelanților prin actul de partaj din 1927 - în indiviziune cu mama sa, era compus dintr-o suprafață de teren situată în-, pe care se aflau construite două case și anexe; una dintre case era din zidărie iar alta din lemn; la data partajului din 1987 pe teren se mai afla numai casa din zidărie. Terenul nu avea ieșire, spre sud, în strada - -- ci s-a învecinat inițial cu G, iar ulterior cu și Grădinița de copii. Grădiniță a funcționat în imobilul care este revendicat de apelanți. Acest imobil, închiriat în prezent intervenientului, este construit din zidărie, nu din lemn, și nu a aparținut niciodată autorilor apelanților.
Faptul că imobilul din-, ce a aparținut autoarei apelanților, nu a avut niciodată ieșire la str. - -- mai rezultă și din coroborarea altor probe administrate în cauză, probe ce fac dovada că terenul revendicat, situat acum în str. - -- nr. 9 și pe care se află situată o casă din cărămidă închiriată intervenientului, a fost deținut în proprietate de alte persoane.
Se impune a se preciza mai întâi că, potrivit hărții cadastrale, depusă la dosarul cauzei în copie, terenul din-, ce a fost moștenit de autoarea apelanților, se învecinează pe latura de sud cu terenul revendicat, din str. - -- nr. 9, numai pe o lungime de circa 3 metri. Deci, cele două terenuri despre care se pretinde că ar fi constituit o singură proprietate, au un hotar comun de numai circa 3 metri. Terenul revendicat se mai învecinează spre nord cu terenul din-, în timp ce terenul din- se mai învecinează, spre sud, cu terenul din partea de est a celui din litigiu.
În anul 1926 terenul în litigiu, situat atunci în - - (fostă -) nr. 10, a fost cumpărat de numitul.OG - este astfel rezultă din faptul că acest teren se învecina în partea de nord cu, respectiv persoana care apare vecină în actul din 1937 (încheiat de ), înspre apus, cu terenul din-; același teren cumpărat de se OG învecina înspre est cu (menționat în actul din 1937 ca fiind vecin, în partea de sud, al terenului din-.
Terenul dobândit de avea OG o lățime la stradă de 6 metri și o lungime de 36 metri. Terenul era liber de construcții la acea dată. Pentru acest teren a OG obținut, în 1927, autorizație de construcție. Dimensiunile terenului sunt relevante, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că proprietatea vecină înspre est (ce a aparținut inițial lui G și ulterior lui ) a fost mult fragmentată, pe lungime, la un moment dat.
Din actul de vânzare-cumpărare din 9 decembrie 1949 rezultă că numita - a vândut către C (din Tr. S-), o bucată de teren plaț de casă "situat în- - nr. 10 ", de 11 metri, lat de 8,15 metri, învecinat la răsărit cu moșt., la apus cu grădinița de copii, la miază noapte cuC, iar la miază zi cu, "cu liberă circulație" (cale de acces) în str. - -. S-a menționat în act că vânzătoarea a dobândit terenul de la defunctul său bunicG, prin "actul de dotăautentificatde Tribunalul Mehedinți și înregistrat cu procesul verbal nr. 686 din 25 mai1921la acel Tribunal".
Din conținutul acestui act rezultă că numitul G era proprietar în anul1921pe o suprafață de teren careavea ieșire la strada - -și era situată, spre sud, în prelungirea celei din-. Este de prezumat că acest teren, proprietatea lui G, s-a învecinat, parțial, și cu proprietatea situată în - nr. 66, câtă vreme G apare vecin înspre sud în actele, din 1892 și 1904, de care uzează apelanții. - este așa, mai rezultă și din actul încheiat în 1937 de. Aceasta menționa ca vecin în partea de sud pe șiGrădinița,aceeași grădiniță care apare vecină pe latura de apus cu terenul înstrăinat de succesoarea lui G.
este menționat ca vecin înspre est, așa cum am arătat deja, în actul din 1926 prin care a OG cumpărat terenul în litigiu, dar și în actul din 1937, încheiat de, ca vecin în partea de sud pentru terenul din-. În 1945 o parte din proprietatea ce a aparținut lui, din " - nr. 10", este înstrăinată. . apus este menționat ca vecin grădinița de copii " proprietatea comunei Tr. S". În partea de nord terenul înstrăinat (lat de 6,8 metri și de 14 metri) se învecina cu.
În anul 1933 numitul este OG menționat ca vecin în partea de răsărit în actul de vânzare pe care-l încheie moștenitorii unuia dintre vecinii din partea de vest ai terenului. Rezultă că imobilul în litigiu (situat în str. --- nr. 9 ) a intrat în proprietatea statului după anul 1933, dar înainte de anul 1937 - în care a înstrăinat cota sa din imobilul situat în- către -, menționând grădinița ca vecin al imobilului, în partea de sud.
Cât privește așa-zisa chitanță de care se prevalează apelanții, ce ar fi fost scrisă în 1931 de, Curtea constată că aceasta este un înscris sub semnătură privată al cărui conținut nu este confirmat de celelalte probe aflate la dosar. Dimpotrivă, adresa nr. 1125/C/3 2008 emisă de Arhivele Naționale, Direcția Județeană M, atestă că până în anul 1939 nu au existat Inspectorate Școlare ci Revizorate Școlare, situație în care chitanța din anul 1931 nu putea purta ștampila unui Inspectorat Școlar și semnătura unui inspector școlar.
Concluzionând, Curtea reține că apelanții reclamanți, prin probatoriul administrat în cauză, au făcut dovada că autoarea lor ( ) a avut un drept de proprietate asupra imobilului situat în-. Acest imobil era compus din circa 332 mp teren, o casă din zidărie, o casă din lemn și anexe. În anul 1950 acest imobil a fost preluat abuziv de stat, însă a fost restituit integral (ambele case) în anul 1959. Procesul verbal de restituire este semnat de autoare fără obiecțiuni (dimpotrivă, cu mențiunea că nu mai are nici o pretenție); prin acest proces verbal au fost restituite un corp casă cu fațada la stradă și pivniță, o locuință cu două camere și antreu, un șopron și o latrină. Asupra imobilului din- s-a purtat un proces de partaj, finalizat în 1987, între - și, dată la care pe teren mai exista numai casa din cărămidă.
Este posibil ca și în imobilul din- să fi funcționat, o perioadă de timp, o grădiniță. Actul care ar putea face dovada acestui aspect, intitulat carte de imobil și aflat în copie la fila nr. 33 din dosarul de fond, nu a fost depus la dosar în copie certificată de către apelanți, astfel cum s-a stabilit în sarcina acestora prin decizia de casare.
Terenul aflat în litigiu este situat în strada - -- nr. 9 și are hotar comun cu imobilul din- numai pe o lungime de circa 3 metri, deși lățimea ambelor terenuri în zona în care acestea se intersectează este mult mai mare. Construcția existentă pe acest teren a fost edificată, din cărămidă, în anul 1927 de către.OG În perioada cuprinsă între anii 1933-1937 acest imobil a intrat în proprietatea statului și în acesta a funcționat o perioadă de timp o grădiniță. În prezent imobilul este proprietatea municipiului Dr. Tr. S și este închiriat intervenientului. Acest imobil nu a fost preluat de la autoarea apelanților.
În raport de cele expuse, în temeiul art. 296 Cod pr. civilă, se impune a fi respins apelul, ca nefondat.
Va fi respinsă cererea intimatului intervenient, privind cheltuielile de judecată, întrucât nu au fost depuse la dosar acte din care să rezulte cuantumul acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții, domiciliat în B, sector 1,-,.2,.12, și, domiciliată în Dr.Tr.S,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.389 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.5361/2004, în contradictoriu cu intimatul pârât Primăria Municipiului Dr. Tr., județul M și intimatul intervenient, domiciliat în Dr.Tr.S, - - nr. 9, județul
Respinge cererea intimatului pentru cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red./03 martie 2009
Tehn.6 ex
3.03.2009
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun
