Speta Legea 10/2001. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 65/A/2008
Ședința publică de la 28 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
Grefier -
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de intimații Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică A I și Consiliul local al comunei împotriva sentinței civile nr. 787/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr- (nr. vechi 3878/2006).
La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se prezintă intimata contestatoare asistată de avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelurile sunt scutite de plata taxelor judiciare, și s-a depus întâmpinare din partea apelantului Consiliul local al comunei (fax și original).
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu avocatul intimaților contestatori, care nu solicită termen pentru studiu.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru studiul întâmpinării.
La reluarea cauzei și apelul nominal făcut se prezintă intimata contestatoare asistată de avocat, lipsă fiind restul părților.
Avocat apărător al intimaților contestatori și depune în fața instanței un înscris eliberat de Arhivele Naționale cu referire la suprafața de curte de 8877 mp deținută de și împuternicire avocațială.
Întrebat fiind de instanță dacă s-au identificat terenurile atribuite prin dispoziția prefectului prin care s-a admis plângerea formulată la Legea 18/1991 - cu referire la pădure, apărătorul intimaților contestatori arată că această hotărâre a fost contestată, s-a respins contestația formulată, iar la acest moment cauza se află în recurs.
La solicitarea instanței, intimata contestatoare precizează că "" sunt situate pe partea dreaptă a drumului înainte de bifurcația spre P, construcțiile fiind la bifurcația drumului. Mai arată că proprietatea a fost dobândită de bunicul său în anul 1928, care era exploatator forestier, prin licitație publică.
-//-
Partea arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat apărător al intimaților contestatori solicită respingerea apelului declarat de intimata Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică A I, ca nefondat.
Arată că intimata are calitatea de persoană deținătoare dar nu poate justifica modul în care construcțiile au intrat în patrimoniul său, dar nici nu poate contesta că acestea au aparținut lui, antecesorul contestatorilor până în anul 1948 când a avut loc naționalizarea. Învederează declarația martorului la fila 103 dos. fond, precum și expertiza tehnică întocmită pentru a dovedi vechimea construcțiilor. Casele de locuit din sat nu au fost naționalizate, fiind vândute de moștenitorii lui unor terțe persoane care locuiesc acum în ele. Contestatorii sunt descendenți direcți a lui, fiind nepoții a doi fii ai acestuia, iar restul moștenitorilor nu au formulat notificare la Legea 10/2001.
Cu privire la apelul declarat de intimatul Consiliul local al comunei solicită respingerea ca lipsit de interes.
Cu cheltuieli de judecată, depune două chitanțe și bon fiscal carburant auto.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin Sentința Civilă nr. 787/27 iunie 2007 Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr- a fost admisă contestația formulată de contestatorii și și a fost anulată Dispoziția nr. 3426/9 mai 2006 emisă de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică A și s-a constatat că petenții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea construcțiilor solicitate și a fost obligată intimata să emită o dispoziție de restituire a acestora, obligând pârâta la plata sumei de 361,91 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă contestația față de intimații Consiliul Local și Ministerul Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în primul rând că potrivit actelor de stare civilă depuse, contestatorii și-au demonstrat calitatea de moștenitori (nepoți) după defunctul.
În al doilea rând notificarea vizând construcțiile preluate de Statul român sunt aplicabile dispozițiilor Legii 10/2001 și nu dispozițiilor Legii 18/1991 cum greșit s-a reținut prin dispoziția atacată.
Cât privește fondul litigiului, respectiv dovada calității de proprietar al antecesorilor contestatorilor, la dosar nu s-a depus un extras de carte funciară care să demonstreze regimul juridic al terenurilor precum și
-//-
construcțiilor solicitate întrucât așa cum s-a stabilit și prin raportul de expertiză partea Aac ărții funciare a fost deteriorată iar găsită la OCPI fiind concretuală nu a putut stabili acest aspect.
Așa cum rezultă însă din schița depusă, antecesorul contestatorilor a fost exploatator forestier, ce a deținut în proprietate 814 ha ce au fost restituite prin Hotărârea nr. 762/27.06.2006 în baza Legii 18/1991.
Acesta, așa cum o demonstrează înscrisurile depuse la filele 69, 82 deținea monopolul asupra suprafețelor forestiere exploatate pe.
În acest sens sunt elocvente depozițiile martorilor audiați, care vin să probeze faptul că respectivele construcții solicitate au constituit proprietatea numitului, proprietate ce a fost confiscată de Statul român și trecută în proprietatea intimatei de ordinul I, fără a exista act de predare.
Pe de altă parte a figurat cu aceste construcții în evidențele registrului agricol, așa cum rezultă din actele depuse la fila 33-34.
Mai mult proprietățile acestuia, între care și construcțiile în litigiu au fost menționate chiar și într-o lucrare literară apărută în anul 1940 intitulată " din P Albă" depusă la fila 85.
În cauză s-a efectuat un raport de expertiză în construcții, 118, prin care s-a procedat la identificarea construcțiilor solicitate, respectiv: grajd pe fundație de piatră; clădire locuință cu trei camere; magazie pe fundație de piatră; garaj pe fundație de piatră; grajd pe fundație de beton; magazie pe fundație de beton și piatră; cabană pe fundație de beton și piatră; grajd pe fundație de beton; anexe.
Prin același raport de expertiză s-a stabilit faptul că aceste construcții au fost edificate în perioada 1904-1928, având o vechime de aproximativ 79-103 ani, aspecte reținute și prin probatoriul testimonial compus din martorul, care în anul 1998 avut calitatea de angajat al Ocolului Silvic S și care este semnatarul procesului verbal de predare - primire a construcțiilor către stat.
De asemenea martorul, fiul contabilului antecesorului contestatorilor, relatează despre existența construcțiilor care au aparținut numitului.
Toate aceste construcții, așa cum s-a concluzionat prin raportul de expertiză, se află în prezent în administrarea Direcției Silvice A I, constituind Cantonul Silvic.
Prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert tehnic - 142, s-a stabilit faptul că terenul pe care sunt amplasate construcțiile evidențiate de expertul tehnic și care constituie " " se află în sistem de carte funciară dar cartea funciară fiind distrusă nu se poate pronunța asupra regimului juridic al acestuia.
Potrivit Legii 115/1938 nu este necesară înscrierea în cartea funciară a construcțiilor, se apreciază că în speță a fost demonstrată calitatea
-//-
de proprietar al antecesorului contestatorilor, asupra construcțiilor solicitate.
Prin urmare, constatându-se că acestea au fost preluate abuziv de către Statul Român contestatorii sunt îndreptățiți a solicita retrocedarea proprietății în baza disp. art. 21 din Legea 10/2001.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Direcția Silvică A pentru Regia Națională a Pădurilor și Consiliul Local, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii contestației.
În motivarea apelului au susținut că prin sentință s-a dispus restituirea unor construcții care nu s-au cerut, ci ceea ce a surprins expertul, și că nu s-a avut în vedere că proprietarul terenului este Statul Român.
Au mai susținut că testamentul olograf nu întrunește condițiile de valabilitate, nefiind scris datat ci numai semnat de testator, astfel că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite, cât și faptul că este vorba de construcții relativ noi și nu dinaintea anului 1948.
Consiliul Local susține că în mod greșit a fost obligată pârâta Regia Națională a Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată. Acesta a depus și o întâmpinare, prin care declară că este de acord cu admiterea apelului formulat de pârâta de ordinul 1.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu în baza art. 295 Cod pr. civ. se constată că sentința atacată este legală și temeinică.
Cu actele de stare civilă, reclamanții au făcut dovada deplină că sunt moștenitorii defunctului în calitate de nepoți. Testamentul la care face referire pârâta a fost depus nu pentru a dovedi calitatea de persoane îndreptățite, ci pentru a dovedi ce anume construcții le-au moștenit.
Din Ordonanța de adjudecare nr. 1577/13 martie 1929, fost adjudecată în favoarea adjudecatarului, pentru datorii ale Obștei proprietari din comuna Novaci întreg Muntele "" cu tot ce se află pe acesta și cu indicarea vecinătăților, iar după plata prețului, ordonanța a fost transcrisă în registrul respectiv sub nr. 1577/13 martie 1929. Dovada dreptului de proprietate asupra acestor construcții rezultă și din înscrisurile aflate la filele 69 și 82 dosar fond.
Din declarațiile martorilor ( 103) și ( 104), rezultă fără nici un dubiu că acestea au fost proprietatea lui, case de locuit în ele vara și iarna. Martorii au descris aceste construcții cu lux de amănunte și declarațiile lor nu au fost combătute prin nici un mijloc de probă. De reținut este și faptul că martorii, la data audierii aveau vârsta de 80 de ani și respectiv 82 ani.
În anul 1938 fost întocmită o lucrare literară (aflată în dosar) care descrie cu lux de amănunte și în mod deosebit proprietățile lui. La dosar se află o sumedenie de schițe și planșe fotografice, care atestă că proprietar al construcțiilor este.
-//-
(continuarea deciziei civile nr. 65/A/2008 dată în dosar nr-)
Toate acestea se coroborează cu lucrarea de expertiză întocmită de ing. care identifică construcțiile (descrise și în testament), le evaluează, le descrie și stabilește vechimea acestora.
În schimb reclamanta nu a făcut dovada că ar fi proprietara legală a acestor construcții, afirmând doar că acestea au fost naționalizate în 1948, ceea ce denotă că prin legea naționalizării au fost preluate abuziv de la, antecesorul reclamanților.
Cu privire la Consiliul Local apelul acesteia urmează să fie respins, deoarece nu are calitate, nefiind prejudiciată cu nimic prin hotărârea atacată.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 Cod pr. civ. instanța va respinge apelurile și va obliga pe cele două apelante la plata sumei de 2040 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar de avocat și cheltuieli de transport conform chitanțelor de la dosar în baza art. 274 Cod pr. civ.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de Națională a Pădurilor - Direcția Silvică A I și Consiliul Local al com. împotriva Sentinței Civile nr. 787/27 iunie 2007 Tribunalului Alba, pronunțată în dos. nr. 3878/2006 (-).
Obligă pe apelante să plătească intimatei suma de 2040 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. 7 ex/07.04.2008
-
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc