Speta Legea 10/2001. Decizia 680/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (2324/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 680
Ședința publică de la 14 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul pârât MUNCIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 732 din 27.05.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
are ca obiect contestație formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere faptul că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea pricinii și în lipsă, reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.11.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să emită dispoziție cu propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent privind apartamentul nr. 2, parter, situat în B, - nr. 5A (fostă, fostă -), imobil compus din două camere, vestibul, baie, WC de serviciu, bucătărie și boxă la subsol, împreună cu cota indiviză de teren în suprafață de 18 mp, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit de instanță prin expertiză, având în vedere că, în baza Deciziei nr. 397/1977 a fostului S Popular, dată în baza Decretului nr. 223/1974, a fost despăgubită la nivelul anului 1977 cu suma de 26.019 lei, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr.10/2001, să fie despăgubită cu valoarea rămasă după scăderea sumei încasate.
Prin sentința civilă nr. 732/27.05.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâtul să emită dispoziție în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantei pentru apartamentul nr. 2, situat în B, - nr. 5A, parter (fostă, fostă -), imobil compus din 2 camere, vestibul, baie, WC de serviciu, bucătărie și boxă la subsol, împreună cu cota indiviză de teren în suprafață de 18 mp, conform expertizei întocmită de dl. expert G, cu deducerea sumelor primite cu titlu de despăgubire, cu ocazia preluării imobilului de stat, actualizate cu rata inflației conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că eclamanta a formulat la data de 26.06.2001, prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești și, notificarea nr. 908/2001, adresată Prefecturii Municipiului B, unde a fost înregistrată sub nr. 8388/02.07.2001, ulterior fiind înaintată pârâtei Primăria Municipiului B, unde a fost înregistrată sub nr. 41424. Prin notificare, reclamanta a solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 2, parter, situat în B,- (fostă, raionul 30 ) sector 1, imobil compus din două camere, vestibul, baie, WC de serviciu, bucătărie și boxă la subsol, împreună cu cota indiviză de teren în suprafață de 18.
După cum a arătat reclamanta, iar pârâta a nu a contestat, această notificare nu a fost soluționată până în prezent.
Reținând că, în condițiile încălcării de către unitatea deținătoare investită cu soluționarea notificării a dispozițiilor art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată,titularul notificării are deschisă calea justiției pentru valorificarea dreptului său la reparație,astfel cum a solicitat, tribunalul a apreciat căcererea de chemare în judecată este întemeiată,după cum urmează:
Aplicarea în speță a dispozițiilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 rezultă din împrejurarea că bunul imobil menționat în notificare, respectiv apartamentul nr. 2, parter, din B, - -, în prezent - nr. 5A, a aparținut reclamantei, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10147/22.12.1967 și din adresa nr. 825/03.02.2003, emisă de Herăstrău Nord, care se coroborează cu relațiile comunicate de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală - Serviciul Evidența Proprietății, iar apoi imobilul a fost trecut în proprietatea statului român de la reclamantă în temeiul Deciziei nr. 397/4.04.1977, emisă în baza Decretului nr. 223/1974.
Potrivit adresei nr. 825/03.02.2003, emise de Herăstrău Nord, pentru imobilul în cauză au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 26.019 lei, din care s-au plătit 24.195 lei, diferența de 1.824 lei fiind reținută în contul chiriei pentru perioada cât a domiciliat în locuință în calitate de chiriaș.
În consecință, sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, republicată, care califică preluarea bunului ce face obiectul speței ca fiind abuzivă și deschide calea acordării măsurilor reparatorii.
În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, acesta a dovedit, cu Decizia nr. 397/4.04.1977, emisă în baza Decretului nr. 223/1974, că este persoana de la care a fost preluat imobilul în cauză.
Cu referire la modalitatea concretă de reparație ce se impune a fi adoptată în speță, se reține din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și din celelalte înscrisuri depuse la dosar că în prezent apartamentul a fost înstrăinat, astfel că nu se poate dispune restituirea in natură, ci reparația se va face prin echivalent, potrivit art. 26 alin.1 din lege.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 25.08.2009, a declarat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 18.11.2009, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că sentința civilă apelată este netemeinică și nelegală întrucât, în opinia sa, instanța de judecată în mod greșit a admis acțiunea și a obligat-o să emită dispoziție în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantei pentru apartamentul nr. 5A, situat în B, - nr. 5A, parter, imobil compus din 2 camere vestibul, baie, WC de serviciu, bucătărie și boxă la subsol, împreună cu cota indiviză de teren de 18 mp.
Analizând în mod greșit probatoriul administrat în cauză și interpretând în mod eronat dispozițiile art. 21-25 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, instanța a obligat pârâtul să emită o dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul mai sus menționat.
Conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, ca unitate deținătoare, este obligată să se pronunțe prin decizie sau prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Unitatea deținătoare nu poate însă să emită decizie sau dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție, întrucât vizează faza administrativă a procedurii necontencioase.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele necesare de care acesta înțelege să se folosească pentru dovedirea cererii sale, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării.
Astfel cum reiese din adresa Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, reclamanta nu a înțeles să-și completeze dosarul administrativ astfel încât nu se poate vorbi despre culpa pârâtului în nesoluționarea notificării.
Consideră că depășirea termenului de recomandare de 60 zile prevăzut pentru soluționarea cererii poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită nu face dovada existenței unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.282-298 Cod procedură civilă.
Examinând sentința civilă apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În mod temeinic a reținut prima instanță în ceea ce privește situația de fapt că prin notificarea formulată în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. 908 din 23 iunie 2001 transmisă prin Biroul Executorilor Judecătorești și reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru apartamentul nr. 2, parter, situat în B,- (fostă, raionul 30 ) sector 1, imobil compus din două camere, vestibul, baie, WC de serviciu, bucătărie și boxă la subsol, împreună cu cota indiviză de teren în suprafață de 18.
Prin mai multe decizii în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție s-a referit la situația refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare. Astfel, prin decizia nr. IX din 20 martie 2006, s-a arătat că: " - în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de textul de lege menționat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, respectiv tribunalului, pe motiv că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. În această privință,absența răspunderii persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale". În același sens, reluând aceeași statuare în drept conform căreia "lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat", instanța supremă a stabilit prin decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007 și că "Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fondnu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură, ci șiacțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificareapărții interesate".
În aceste condiții, tribunalul era competent să analizeze pe fond notificarea formulată de către reclamantă, astfel că cea de-a doua critică adusă hotărârii primei instanțe este nefondată.
Făcând o analiză a actelor care au fost depuse odată cu notificarea, în mod corect prima instanță a reținut că apartamentul în litigiu a aparținut reclamantei, care îl dobândise în temeiul actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 10147/22.12.1967 de fostul notariat de Stat al Raionului 30 și a fost preluat de stat prin Decizia nr. 397/4.04.1977 emisă de fostul Consiliul Popular al Municipiului B în baza Decretului nr. 223/1974.
Referitor la valabilitatea titlului statului, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998: " parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Acest act normativ a introdus o nouă condiție de "valabilitate" a titlului statului în raport de dispozițiile nr.HG 11/1997 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995: valabilitatea actului de preluare este subordonată conformității sale cu Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legilor în vigoare la data la care bunurile respective au fost trecute în patrimoniul statului. Dimpotrivă, în lipsa unei asemenea conformități, statul nu are titlu valabil și nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Este adevărat că preluarea imobilului în sensul de transmitere a dreptului de proprietate asupra acestuia trebuie analizată, potrivit regulilor de aplicare a legii civile în timp, exclusiv în raport de dispozițiile în vigoare la acea dată, însă nimic nu se opune unei evoluții a interpretării normelor legale respective și deci nici aprecierii forței lor juridice, privită prin prisma ierarhiei actelor normative.
În aceste condiții, chiar dacă principial este corect că efectele unui act juridic se produc într-adevăr la momentul încheierii sale, problema în cauză nu este aceasta, ci care sunt efectele respective, aspect care se analizează de către instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri în funcție de concepțiile juridice recunoscute la momentul sesizării sale, cu atât mai mult cu cât ele sunt reglementate pe cale normativă.
În asemenea situație, se constată că prevederile Decretului nr. 223/1974, actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea imobilului, contravin Constituției din 1965, art. 12, 17 și 36, potrivit cărora dreptul de proprietate era ocrotit de lege, cetățenii României erau egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale, deci indiferent de locul unde și-au stabilit domiciliul, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri.
Totodată, prevederile Decretului nr. 223/1974 contravin dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv art. 481 Cod civil, potrivit căruia "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabila despăgubire", precum și dispozițiilor tratatelor internaționale la care România era parte privitoare la proprietate, și anume Declarația Universala a Drepturilor Omului.
Prin urmare, apartamentul în cauză a fost preluat fără titlu valabil, ceea ce atrage incidența art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001 și, față de prevederile art. 2 alin. 2 din același act normativ, reclamanta își păstrează calitatea de proprietar avuta la momentul preluării, rămânând de stabilit în ce modalitate va fi ocrotit acest drept recunoscut.
În acest sens, s-a constatat că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 5226/31358/22.01.1998, Primăria Municipiului B, reprezentată prin mandatar Herăstrău Nord, a înstrăinat apartamentul în litigiu numiților și, astfel că, în raport de prevederile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent
Pe cale de consecință, Curtea reține că prima instanță a analizat în mod temeinic probatoriul administrat în cauză și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile, apelantul pârât neînvederând niciun argument în sprijinul aserțiunii sale potrivit căreia aceasta a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 21-25 din Legea nr. 10/2001.
Nici cel de-al treilea motiv de apel nu este întemeiat. Deși prin adresa nr. 42717/17.12.2008, Primăria Municipiului Bac omunicat actele pe care le considera necesare pentru soluționarea dosarului, respectiv: istoric rol fiscal, în original; /, xerox; Decretul de expropriere nr. 223/1974 și decizia nr. 397/1977, xerox, în mod corect prima instanța a considerat că soluționarea notificării se poate dispune și fără administrarea acestor probe.
Față de aceste considerente, reținând că hotărârea atacată este temeinică și legală, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 732/27.05.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales în B,-, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Tehnodact.,
4 ex./21.12.2009
- Secția a V-a Civ. -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica
