Speta Legea 10/2001. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA Nr.69
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Elena Costea
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta SC SA P, cu sediul în or. P- jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1687 din 23 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele și, ambele cu domiciliul ales la. și Asociații, cu sediul în B, Calea 13 nr. 85.77C.1.53 sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare, a răspuns intimatele-reclamante și reprezentate de avocat din cadrul Baroului B conform împuternicirii avocațiale nr. -/2009, lipsind apelanta-pârâtă SC SA
Procedura legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: s-a învederat că prin Serviciul Registratură s-a depus din partea apelantei pârâte concluzii scrise, înregistrate sub nr. 7342/24.03.2009.
Avocat având cuvântul pentru intimatele - reclamante arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația apărătorului intimatelor reclamante, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat având cuvântul pentru intimatele - reclamante solicită respingerea apelului ca nefundat menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Cheltuielile de judecată le va solicita printr-o cerere separată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin contestația înregistrată la această instanță la data de 18.01.2007, contestatoarele și au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA P obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilelor -construcție și teren -situate în orașul P,-, județul
In motivarea contestației s-a arătat prin sentința civilă nr.592/23.04.1998, pronunțată de Judecătoria Pucioasa, în dosarul nr.2079/1006 i-au fost acordate despăgubiri contestatoarei și surorii acesteia, în sumă de 27.154,063lei reprezentând contravaloarea acestor bunuri care au aparținut autorului lor - și care nu le-au fost restituite în natură, întrucât cadrul legal în vigoare la data respectivă nu permitea decât restituirea prin echivalent bănesc, imobilul teren și construcție fiind inclus în patrimoniul social al pârâtei SC SA-
Totodată, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art.20 alin.1 din aceeași lege,așa cum au fost modificate prin Legea nr.247/2005, care permit retrocedarea în natură a imobilelor pentru care s-au primit despăgubiri, condiționat de restituirea sumei primite, actualizate, reclamantele au notificat SC SA P să procedeze la restituirea în natură, angajându-se la restituirea despăgubirilor primite, actualizată cu coeficientul legal stabilit, însă pârâta a comunicat că nu se consideră competentă să soluționeze cererea, competența aparținând Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului deoarece este instituția care a efectuat privatizarea societății.
Au susținut reclamantele că au avut în vedere și dispozițiile art.20 alin.2 ind.1 din același act normativ potrivit cărora, după emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societății comerciale, vor proceda la reducerea capitalului social cu valoarea bunului restituit și la recalcularea patrimoniului mai arătat că a avut în vedere și dispozițiile art.20 alin.2 ind.1 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată prin legea nr.247/2005.
Se concluzionează că răspunsul pârâtei reprezintă o tergiversare a soluționării legale a notificării și privarea contestatoarelor de posibilitatea contestării în justiție deciziei sau dispoziției motivate de respingere a notificării și nici nu se întrezărește perspectiva pronunțării unei decizii/dispoziții motivate într-un termen rezonabil deoarece deși s-a pronunțat sentința civilă irevocabilă nr.1167/14.09.2006 prin care a fost obligată la pronunțarea dispoziției/deciziei motivate, nici până în prezent pârâta nu s-a conformat obligației menționate.
În probațiune se solicită administrarea dovezilor cu înscrisuri, atașarea dosarului nr.3482/2005 al Tribunalului Dâmbovița și expertiza contabilă pentru actualizarea despăgubirii încasate.
Pârâta a formulat întâmpinare în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, pe considerentul că s-a depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 în care se poate ataca decizia sau dispoziția de respingere a notificării și, în subsidiar, s-a invocat greșita îndreptare a notificării nr.132/27.10.2005 către pârâtă, susținând că aceasta trebuia înaintată către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului() care are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, conform legii, fiind instituția publică ce a efectuat privatizarea societății pârâte, așa cum rezultă din actele de cesiune nr.26/13.08.1997 și nr.22/C/1/1997 încheiate de către FPS() și Oltenia-
Prin răspunsul la întâmpinare(filele 42-44) s-a menționat că dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, în condițiile în care nu s-a pronunțat de către pârâtă o decizie/dispoziție motivată cu privire la imobilele pentru care s-a formulat notificare, iar pe de altă parte, notificarea nu trebuia îndreptată către câtă vreme prin sentința Tribunalului Dâmbovița ce se bucură de autoritatea de lucru judecat, unde s-a invocat aceeași împrejurare, pârâta a fost cea obligată la emiterea deciziei/dispoziției privitoare la notificare.
La termenul de judecată din 5.06.2008, reclamantele, prin apărător au învederat că nu solicită introducerea în cauză a
În probațiune s-au depus înscrisuri, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru actualizarea sumelor primite cu titlul de despăgubiri pentru imobilele în litigiu, precum și a unei expertize topografice pentru identificarea imobilelor în litigiu, s-a dispus atașarea dosarului 3482/2006 al Tribunalului Dâmbovița, iar la ultimul termen de judecată pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii cu motivarea că statul nu este acționar sau asociat majoritar la societatea pârâtă, iar din luna 2008. nu mai este acționar al aceleiași societăți, iar restituirea în natură este condiționată în conformitate cu prevederile art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001 de împrejurarea ca statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale să fie acționar sau asociat majoritar.
Prin sentința civilă nr. 1687 din data de 23 octombrie 2008 tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta SC SA -
A admis cererea formulată de reclamantele, -, în contradictoriu cu pârâta SC SA
A obligat pârâta să restituie reclamantelor imobilele teren, în suprafață de 636 mp și clădirea cu 16 încăperi, amplasată pe acest teren, situate în P, str.-, n, județul
A obligat reclamantele să restituie Statului Român suma de 146.208,42 lei, reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor ce i-au fost acordate în temeiul Legii nr.112/1995 și a obligat pârâta la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.502/23.04.1998 a Judecătoriei Pucioasa, Direcția Generală a Finanțelor Publice Daf ost obligată la plata sumei de 271.540.630 lei către petiționarele și, reprezentând contravaloarea imobilelor construcție și teren situate în P,-.
La 20.07.2001, și (autoarea reclamantei ) au notificat Primăria orașului P pentru restituirea în natură a imobilului situat în-, angajându-se să restituie despăgubirile bănești în cuantum de 78.473.960 lei, actualizate, acordate prin sentința civilă nr.592/23.04.1998 a Judecătoriei Pucioasa.
Întrucât entitatea deținătoare a evitat să se pronunțe prin dispoziție sau decizie motivată, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința irevocabilă nr.1167/14.09.2006(dosar 3482/2006) prin care a obligat pârâta să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea nr.132/27.10.2005(notificare care reprezintă de fapt o stăruință în notificarea inițială(fila 22).
Întrucât nici după această dată entitatea deținătoare nu s-a conformat obligației menționate, reclamantele au promovat cererea de față.
Împrejurările invocate prin întâmpinare nu sunt fondate.
Astfel, atâta vreme cât pârâta nu s-a pronunțat cu privire la notificarea datată 20.07.2001, nu poate susține că s-a depășit termenul de 30 de zile, reglementat de art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, în care se putea contesta dispoziția/decizia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.
Prin atitudinea pasivă a societății pârâte, reclamantele sunt prejudiciate în demersul inițiat din anul 2001, astfel încât tribunalul va examina îndreptățirea acestora de a li se retroceda bunurile în natură.
Nu poate fi primită nici susținerea conform căreia notificarea trebuia înaintată către B, în considerarea art.29 alin.1, 3 din Legea nr.10/2001 deoarece reclamantele au solicitat constant restituirea în natură a imobilelor, iar pe de altă parte, această autoritate a învederat reclamantelor prin adresa 3863/9.02.2007(fila 72) că nu are competența de a dispune restituirea în natură a imobilelor, ci doar de a propune măsuri reparatorii în echivalent.
Este de subliniat faptul că deși s-a dispus amânarea judecății pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, pârâta a susținut că reclamantele nu au dovedit dreptul de proprietate asupra bunurilor(fila99).
În această privință, se reține că deși reclamantele nu au înfățișat un titlu de proprietate în sensul dispozițiilor art.644 și următoarele cod civil cu privire la bunurile în litigiu, așa cum rezultă din adresa nr.1510/22.03.1957 emisă de fostul S Popular al Raionului P și din schița anexă(filele 106 și 115), terenul în suprafață de 600. și construcția edificată pe suprafața de 160. aparținând autorului reclamantelor, Gh., a fost preluat de către stat în temeiul Decretului nr.92/1950. Această preluare prezumă în mod absolut dreptul de proprietate al persoanei deposedate, câtă vreme nici o altă persoană nu a revendicat vreodată dreptul privitor la aceste imobile. Pe de altă parte, din cuprinsul certificatelor de stare civilă, reiese calitatea de succesoare a reclamantelor față de proprietarul inițial al bunurilor.
Potrivit nr.HG498/2003 dată în aplicarea Legii nr.10/2001, Decretul nr.92/1950 în baza căruia s-au preluat imobilele reprezintă titlu în sensul art.2 lit.g) din legea menționată iar preluarea este calificată ca fiind abuzivă prin art.2 alin.1.
Tribunalul mai reține că prin modificarea adusă art.12 din Legea nr.10/2001, prin Legea nr.247/2005, se prevede că în situația imobilelor deținute de stat, de o organizație cooperatistă, sau de orice persoană juridică dintre cele prevăzute la art.20 alin.1, 2 și 3, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit, iar pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art.20 din același act normativ, modificat și completat, este obligatorie restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, și care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de către o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public.
Din acest punct de vedere, excepția inadmisibilității cererii,invocată de pârâtă, pe considerentul că deținea la data declanșării litigiului numai un procent de 1,11% din acțiuni, nefiind astfel acționar sau asociat minoritar, apare ca neîntemeiată pentru că, în conformitate cu art.20 alin.2 din legea aplicabilă modificată, prevederile art.20 alin.1 devin aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al entității care deține imobilul.
Împotriva acestei decizii a formulat apel pârâta SA P criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că instanța de fond nu a făcut o corectă și legală aplicare a prevederilor art. 20 alin.1 al Legii 10/2001 modificată prin legea 247/2005.
În privința probatoriului administrat la instanța de fond, apelanta pârâtă susține că în raportul de expertiză întocmit de expert, nu este localizat, existând o diferență de cca. 36., raport de expertiză la care pârâta a făcut obiecțiuni însă nu au fost consemnate.
Susține în continuare apelanta pârâtă că deși prin încheierea de ședință din data de 24.04.2008, instanța din oficiu dispune să pună în discuția părților introducerea în cauză a AVAS B, aceasta, prin încheierea de ședință din data de 8.05.2008 se pronunță numai pe excepția decăderii reclamantelor - intimate din dreptul de a solicita măsuri reparatorii, omițând a se pronunța asupra introducerii în cauză a AVAS
Pentru motivele arătate, apelanta pârâtă solicită admiterea apelului desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 282 - 298 Cod procedură civilă.
Intimatele - reclamante fiind legale citate, au depus la dosar întâmpinare(filele 21-26 dosar), prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că apelul este nefondat pentru motivele ce se vor expune în continuare:
Criticile formulate de pârâta-apelantă sunt nefondate, în cauză găsindu-și aplicarea dispozițiilor Legii 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
Astfel art.12 din Legea 247/2005 prevede că în cazul imobilelor deținute de stat, de organizație cooperatistă, sau de orice persoană juridică din cele prevăzute de art. 20 alin.1,2 și 3, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite.
Această sumă trebuie să fie actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit și în conform cu disp.art. 20 este obligatorie restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv indiferent de destinație și care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de către o regie autonomă, o societate, o companie națională sau o societate comercială la care statul, sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale, este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică.
Așadar indiferent dacă statul este asociat sau acționar majoritar sau minoritar, retrocedarea în natură este obligatorie, astfel încât corect instanța de fond a procedat, atunci când a admis cererea reclamantelor, condiționând restituirea în natură de obligarea acestora la rambursarea sumelor primite cu titlu de despăgubiri.
În ceea ce privește critica ce face referire la faptul că în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert apare o diferență de cca.36 teren se constată că la instanța de fond nu s-au formulat obiecțiuni cu privire la această împrejurare, iar susținerea apelantei că acestea nu au fost consemnate nu are nici-un suport probator.
Critica ce vizează aspectul, potrivit căruia prin încheierea de ședință din data de 24.04.2008 instanța din oficiu a pus în discuția părților introducerea în cauză a AVAS pentru ca ulterior să nu pună această cerere în discuție nu este întemeiată deoarece s-a stabilit cu privire la AVAS că aceasta are calitate procesuală numai cu privire la despăgubiri, nu și pentru restituirea în natură.
Prin încheierea mai sus arătată s-a stabilit că reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului nu despăgubiri pe care le încasaseră deja, astfel încât s-a dispus efectuarea unei expertize pentru identificarea și evaluarea imobilului implicit con siderându-se că nu este necesară introducerea în cauză a AVAS.
Având în vedere considerentele ce preced, curtea constată că apelul este nefondat și în temeiul art. 296 Cod procedură civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul ca nefondat formulat de pârâta SC SA P, cu sediul în or. P- jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1687 din 23 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele și, ambele cu domiciliul ales la. și Asociații, cu sediul în B, Calea 13 nr. 85.77C.1.53 sector 5.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 martie 2009.
Președinte, Judecător,
- -
Grefier,
- -
Red.EC
Tehnored.CN
5 expl./13.04.2009
nr- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Elena CosteaJudecători:Elena Costea, Constanța Pană
