Speta Legea 10/2001. Decizia 693/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2336/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.693
Ședința publică de la 17 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.981 din 1.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și intimata-reclamantă.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, intimata-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și intimata-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate ci dispozițiile art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă, prin motivele de apel aflate la dosar.
Curtea constată cauza în stare de judecată, având în vedere că apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL solicită judecarea în lipsă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă și reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr-, la data de 13.03.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului B și Municipiul B prin Primar General solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, nr.3 și 4, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri în echivalent conform Legii nr.10/2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul a cărui restituire se solicită a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 6757/6.03.1930. Potrivit certificatului de moștenitor nr.112/18.07.2002, este unica proprietară a imobilului în litigiu. Acesta a trecut abuziv în proprietatea statului conform Decretului de naționalizare nr. 92/1950. Prin sentința civilă nr. 14531/27.11.1997 pronunțată de Judecătoria Sector 2 B, definitivă și irevocabilă, s-a constatat că bunul a fost preluat fără titlu.
Reclamanta a mai invocat în motivarea cererii și decizia dată în intersul legii nr. XX din data de 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că "Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Prin sentința civilă nr.981/01.07.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul B să emită dispoziție de restituire prin echivalent cu propunere de acordare a despăgubirilor bănești potrivit legii speciale, pentru apartamentele nr.3 și 4 din imobilul situat în-, sector 2,
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 20.08.2001 reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 15146/2001 la Primăria Municipiului B, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în B,- (fost 4, fost 10), sector 2, compus din teren în suprafață de 302 mp și construcție parter și trei etaje.
S-a constatat că, deși reclamanta a depus la dosarul întocmit pe baza notificării formulate în temeiul legii nr. 10/2001 toate actele necesare pentru soluționarea notificării, nici până în prezent aceasta nu a fost soluționată. În aceste condiții, Tribunalul a apreciat, în conformitate cu interpretarea dată art. 26 din legea nr. 10 /2001, că reclamanta este îndreptățită să solicite soluționarea pe fond a notificării.
S-a reținut de către prima instanță că terenul ce formează obiectul notificării a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6757/06.03.1930 de.
Din procesul verbal al comisiilor pentru înființarea cărților funciare în B, s-a reținut că imobilul care purta la nivelul anului 1940 nr. 10 pe str. - era compus din teren în suprafață de 302 mp și construcție cu casă parter și 3 etaje și că terenul aparținea lui.
Din certificatul de calitate de moștenitor nr. 11/18.07.2002, instanța de fond a reținut că a decedat la 4.11.1984, de pe urma sa rămânând ca moștenitori, soție, și, fiică.
Din certificatul de calitate de moștenitor nr. 112/18.07.2002, prima instanță a reținut că a decedat la 18.01.1985, unica sa moștenitoare fiind reclamanta.
Din cele expuse, prima instanță a constatat că reclamanta a făcut atât dovada formulării în termen a notificării, cât și dovada calității de persoană îndreptățită la restituire.
Cât privește identificarea imobilului, din certificatul emis de Direcția generală de urbanism și amenajarea teritoriului nr. 30168/4.07.1996 s-a reținut că imobilul care în prezent poartă nr. 8 pe str. -, anterior a purtat 4 și 10 pe aceeași stradă.
Au fost administrate probe de către instanța de fond din analiza cărora a reținut că imobilul situat în- a fost trecut în proprietatea statului, iar parte din apartamentele din acest imobil au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, printre acestea numărându-se și cele două apartamente, nr.3 și 4, ce formează obiectul cauzei de față, care au fost vândute prin contractele de vânzare-cumpărare nr.1707/20.12.1996, respectiv 2613/21.01.1997, cu privire la care reclamanta nu a dovedit că ar fi fost desființate.
Tribunalul a constatat că reclamanta întrunește condițiile pentru a fi considerată persoană îndreptățită, că cele două apartamente intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, fiind preluate abuziv prin naționalizare, acestea fiind vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, cu prezumarea că au fost respectate condițiile prevăzute de lege, câtă vreme nu există hotărâri judecătorești prin să se fi declarat nulitatea acestora.
Având în vedere art. 7 alin. 1 ind.1 din Legea nr. 10/2001, față de cele expuse anterior, Tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățită să fie despăgubită în forma măsurilor reparatorii prin echivalent.
S-a mai reținut că reclamanta a optat pentru măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești, potrivit legii speciale.
Așa fiind, Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată în parte, urmând ca Municipiul B prin Primar General să fie obligat să emită dispoziție motivată prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești acordate în condițiile legii speciale, pentru apartamentele nr.3 și 4 din imobilul situat în-, sector 2,
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apelantul a arătat că potrivit art.23 al.1 si 2 Legea nr. 10/2001: "În termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conf.art.22, unitatea destinatoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii formulate", așa încât termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
S-a mai arătat de către apelant că potrivit art.22 din Legea.10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte" respectiv înscrisuri prin care se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
Mai mult, în art.22 din Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 se prevede că: "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate., pot fi depuse până la data soluționării notificării".
În calea de atac a apelului, intimata nu a formulat întâmpinare și nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând apelul, constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr.10/2001 republicată (art. 23 înainte de republicare), în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art.23 (art.22 înainte republicare), unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin nr.HG250/2007, cu referire la dispozițiile legale sus-enunțate, prevăd la pct. 25.1 că termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. În continuarea explicitării se arată că în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta a înțeles să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În aplicarea acestei a doua date de referință - data depunerii actelor doveditoare - se precizează că termenul pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra notificării de restituire se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățit, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică persoanei îndreptățiteîn intervalul de 60 zilefaptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Totodată, în cuprinsul aceluiași articol din Normele metodologice sus-citate, se menționează că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este însă necesar ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate, depunerea actelor sau comunicarea că persoana îndreptățită nu posedă actele solicitate, având semnificația prorogării termenului de 60 zile pentru soluționarea notificării, ceea ce înseamnă că acest termen se va calcula, după caz, de la depunerea actelor solicitate sau de la data comunicării răspunsului de către persoana îndreptățită.
Curtea constată că prin încheierea de ședință din data de 13.04.2009, instanța de fond a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului B pentru a se atașa în copie documentele din dosarul administrativ format ca urmare a notificării nr. 3573/14.08.2001 privind imobilul situat în B,-, sector 2.
Pârâtul a răspuns solicitării instanței prin adresa înregistrată la instanța de fond la data de 20.05.2009, în conținutul căreia se menționează că pentru imobilul notificat situat în B-, sector 2 s-a format dosarul nr. 15146/2001, care nu a fost soluționat deoarece notificatorul trebuie să-l completeze cu o serie de documente, respectiv: act de proprietate, în copie legalizată (la dosar fiind depusă o copie xerox), autorizație de construcție, în copie legalizată, certificate de moștenitor după defuncții și, în copie legalizată, acte de identitate, valabile, cu CNP lizibil, în copie xerox, istoric de rol fiscal, în original, emis de Direcția Impozite și taxe a sectorului pe raza căreia este situat imobilul notificat, situația juridică și situația despăgubirilor emisă de -ul de sector, SC SA și Administrația Fondului Imobiliar, în original, dovada preluării (decret, decizie) și anexele unde figurează imobilul expropriat, în copii xerox.
Curtea verificând actele dosarului administrativ format în urma notificării reclamanților, atașate adresei sus-menționate, constată că acesta cuprinde pe lângă notificarea sus-menționată, copie după procesul verbal emis de Comisia pentru înființarea cărților funciare în B, de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară privitor la imobilul situat în B,-, compus din teren în suprafață de 302 mp și construcție, certificată de Direcția Generală a Arhivelor Statului, autorizația de construire care poartă pe verso mențiunea: "conform cu originalul care se află în arhiva Primăriei municipiului B", semnată de către un inspector specialist și parafată cu ștampila Direcției secretariat, arhivă, asistență socială, tineret și sport, sentința civilă nr. 14531/27.11.1997 pronunțată de Judecătoria sector 2 B, prin care s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu același pârât și a fost obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu, sentință ce poartă mențiunea definitivă prin neapelare, investită cu formulă executorie.
De asemenea, dosarul administrativ cuprinde patru contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 privind părți din imobilul în litigiu, certificat eliberat de Direcția generală de urbanism și amenajarea teritoriului nr. 30168/ind.12-C/4.07.1996 care atestă faptul că în trecut imobilul în litigiu a purtat succesiv adresele poștale nr. 4 și apoi 10 pe strada -, adresa nr. 8167/02.09.1998 emisă de Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar prin care se face cunoscut faptul că SC SA a vândut apartamentele 1,2,3 și 4 din imobil, copii xerox de pe actele de stare civilă, sentința civilă nr. 448/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul București prin care Primăria Municipiului Baf ost obligată să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea sus-menționată.
Totodată, Curtea reține că în dosarul administrativ se află o adresă înaintată pârâtului de către reclamantă înregistrată la sediul acestuia la data de 06.03.2007 prin care solicită soluționarea notificării, o adresă nr. 15146 nedatată, prin care s-a solicitat de către pârât completarea dosarului cu copii legalizate după o serie de acte, respectiv sentința civilă nr. 14531/1997, procesul verbal nr. 27642/1940, istoric de arteră și număr poștal, istoric de rol fiscal și copii xerox după acte de stare civilă.
Prin adresa nr. 7888/18.03.2008, pârâtul a solicitat completarea dosarului administrativ cu alte acte, respectiv actul de proprietate și certificate de moștenitor de pe urma proprietarilor, în copii legalizate, istoric de rol fiscal și situația juridică emisă de și SC SA, în original.
De asemenea, Curtea reține că prin adresa nr. 37629/13.05.2008, pârâtul a solicitat reclamantei să depună o serie de acte, unele dintre acestea fiind menționate și în adresa de înaintare către instanță a dosarului administrativ.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile pct.25.1 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 prevăd că prorogarea termenului legal de îndeplinire a obligației de soluționare a notificării poate opera în cazul în careîn intervalul de 60 de zileunitatea deținătoarecomunică în scrisceleilalte părți faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire, or, în speța de față, din actele menționate mai sus, nu rezultă că între apelant și reclamantă s-a purtat o asemenea corespondență în acest interval de timp.
Având în vedere actele aflate în dosarul administrativ, respectiv adresele înaintate de către pârât reclamantei pentru completarea acestuia, Curtea constată că termenul prevăzut de art.23 din Legea nr.10/2001, republicată, nu a fost respectat de apelantul Municipiul B, care de altfel nici până în prezent nu a răspuns notificării reclamanților în ce privește imobilul în litigiu.
Potrivit Deciziei date în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca urmare, prin raportare la decizia în interesul legii sus-citate, Curtea apreciază că nu se poate imputa instanței de fond faptul că în stabilirea obligației pârâtului de a răspunde notificării ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, republicată.
Susținerea apelantului în sensul că termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr.10/2001, republicată, este un simplu termen de recomandare, așa încât depășirea lui nu putea atrage decât obligarea la despăgubiri a unității deținătoare nu poate fi primită, întrucât caracterul imperativ al termenului de soluționare a notificării rezultă în mod neîndoielnic din chiar modul de redactare a normei care îl reglementează: "în termen de 60 zile - unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe -".
A admite că termenul de soluționare a notificării este un termen de recomandare, ar însemna să se lase exclusiv la latitudinea unității deținătoare durata soluționării notificărilor, putându-se astfel ajunge ca prin atitudinea culpabilă a unității deținătoare să fie afectate grav interesele persoanelor îndreptățite, lipsindu-le în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Curtea, față de considerațiile expuse mai sus, reținând culpa apelantului-pârât Municipiul B în nesoluționarea notificării până la această dată, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de către acesta, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât MUNICIPIUL B prin Primarul General, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.981/1.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIUL B, cu sediul în B,-, sector 5, și intimata reclamantă, cu domiciliul ales la ÎN B,-, -.6,.5,.34, sector 6.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.04.01.2010
Tehnored.
5 ex/04.01.2010
------------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ionelia Drăgan
