Speta Legea 10/2001. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 8/
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul Târgu M, cu sediul în Tg-M, P-ța - nr. 3, jud. M, împotriva sentinței civile nr.252 din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La primul apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtului-apelant Municipiul Tg-M, consilier juridic și reclamantul-intimat, care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta apărătorul ales.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtului-apelant Municipiul Tg-M, consilier juridic, lipsă fiind reclamantul-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul este declarat în termen legal și la dosar s-a depus din partea apelantei copia deciziei nr. 321 din 17.02.1979, pronunțată de Tribunalul Suprem în dosarul nr. 1985/1978.
Conform Hotărârii nr. 17 din 17.12.2008, a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Tg. Maf ost aprobată modificarea componenței nominale a completului C5 Apel, începând cu data de 1.01.2009, respectiv: și.
La întrebarea instanței reprezentanta apelantului arată că nu mai are de formulat cereri în probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat în probațiune, instanța declară încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul pentru judecarea apelului.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate în motivare și arată că decizia Tribunalului Mureș prin care antecesoarea reclamantului a dobândit dreptul de proprietate, a fost desființată prin decizia Tribunalului Suprem și chiar dacă nu ar fi fost desființată, conform Deciziei nr. 2996/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform căreia pentru imobilele care s-au acordat despăgubiri, nu mai pot fi restituite în natură, decât după restituirea sumei acordate, iar în cazul de față despăgubirile nu au fost restituite.
Se prezintă reprezentantul intimatului reclamant avocat, care arată că nu are alte cereri de formulat, iar pe fond solicită respingerea apelului și arată că reclamantul are dreptul la restituirea imobilului, întrucât hotărârea pronunțată de Tribunalul Mureș în anul 1978 este valabilă, aceasta neputând fi desființată de Tribunalul Suprem, pentru că nu există recurs extraordinar, care să desființeze o hotărâre definitivă și irevocabilă.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.252 din 21 februarie 2008, Tribunalul Mureșa admis contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Tg-M și drept consecință: a anulat dispoziția nr.6759/2007 emisă de Primarul municipiului Tg-M; a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului, a imobilului situat în Tg-M,-,.1 - compus din 1 cameră, 1 baie, 1 de alimente, 1 antreu și 2/8 parte din terenul în suprafață de 558 mp, înscris în CF nr.2427 Tg-M, nr.top.3842/4/2; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr.6759 din 21.08.2007 emisă de Primarul municipiului Tg-M s-a respins cererea formulată de reclamant privind restituirea în natură a imobilului situat în Tg-M,-,.1, compus din 1 cameră, 1 baie, 1 de alimente, 1 antreu cu cota de 2/8 parte din terenul în suprafață de 558 mp, înscris în CF nr.2427 Tg-M, nr.top.3842/4/2.
În considerentele dispoziției atacate s-a reținut că imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Legii nr.4/1973, prin decizia nr.426/30 iulie 1977 emisă de fostul Consiliu popular al județului M, imobil evaluat la suma de 1,9962 RON. Potrivit contractului de vânzare cumpărare provizoriu depus la doar a rezultat că fostul proprietar a înstrăinat.1 printr-un contract sub semnătură privată antecesoarei reclamantului, pârâta apreciind că acest contract nu face dovada proprietății antecesoarei reclamantului.
Din cuprinsul dispoziției atacate reiese faptul că se contestă calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
Cu privire la acest aspect instanța a reținut că prin decizia nr.426/30 iulie 1977 emisă de fostul Consiliul popular al județului M s-a dispus preluarea în proprietatea statului contra plată, în baza Legii 5/1973 a.1A,-, de la proprietar.
Din cuprinsul deciziei civile nr.548 din 7 iunie 1978 pronunțată de Tribunalul Județean M, rămasă definitivă, reiese că pentru acest apartament a fost încheiat la data de 24.11.1968 un antecontract de vânzare-cumpărare între numitul și antecesoarea reclamantului, defuncta, însă promitenta cumpărătoare nu a putut obține autorizație pentru cumpărarea apartamentului, astfel cum impuneau legile în vigoare atunci. În considerentele deciziei menționate s-a reținut că "în raport de aceste înscrisuri care dovedesc că atât recurenta cât și vânzătorul, anterior datei de 31.03.1974, au făcut demersurile necesare pentru înstrăinarea imobilului în litigiu (apartament format din modificarea unei spălătorii) modificare pentru care recurenții nu pot prezenta cuvenita autorizație, se apreciază că organul administrativ nu putea emite în mod legal decizia atacată și mai cu seamă că, refuzul Comitetului executiv al Consiliului popular al județului M privind eliberarea autorizației a fost nejustificat".
Reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită fiind fiul fostului proprietar, (art.4 din Legea 10/2001).
Instanța a apreciat că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în mod abuziv fără existența vreunui titlu.
Față de susținerile pârâtei în sensul în care imobilul se află în prezent în proprietatea statului, instanța a reținut că acesta este liber și astfel în temeiul art.1 pct.1 și 7 pct.1 din Legea nr.10/2001 a apreciat că se impune restituirea în natură.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, a declarat apel Primarul municipiului Tg-
În considerentele memoriului de apel s-a invocat în esență lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantului, această apreciere fiind raportată strict la prevederile Decretulu-lege 115/1938 dar și la conținutul și efectele Deciziei nr.391/1979 pronunțată de Tribunalul Suprem în soluționarea unui recurs extraordinar.
În fine se mai arată că instanța de fond nu a ținut cont de împrejurarea că fostului proprietar i-a fost achitată o despăgubire de 1,9962 RON, sumă care se impunea a fi restituită.
Apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În fapt, între antecesorii reclamantului și Gai ntervenit la 24 noiembrie 1968 un contract de vânzare cumpărare privind o suprafață de 27 mp din imobilul situat în Tg-M-. După perfectarea actelor de vânzare cumpărare spațiul a fost transformat într-o cameră, bucătărie, de alimente și baie. Restul suprafeței imobilului situat la același număr administrativ a fost achiziționat în aceiași modalitate de familia.
Începând cu anul 1971 și până în anul 1977 antecesorii reclamantului au încercat să îndeplinească toate formalitățile necesare, solicitând către autoritățile administrației publice de la acea vreme eliberarea autorizației de înstrăinare. Aceste demersuri au rămas fără nici un rezultat iar după decesul proprietarului tabular intervenit în anul 1977, apartamentul achiziționat și amenajat de părinții reclamantului a fost trecut în proprietatea statului în baza art.56 din Legea nr.4/1973, prin decizia nr.426/30 iunie 1977.
Autoritățile au apreciat că vânzătorul imobilului în persoana lui G avea în proprietate două imobile și nu a efectuat în timpul vieții formalitățile de înstrăinare a unuia dintre cele două.
În aceste condiții, antecesorii reclamantului au formulat plângere împotriva deciziei 426 din 30 iunie 1977. Prin sentința civilă nr.1527 din 20 martie 1978 Judecătoriei Tg-M, acțiunea reclamanților a fost respinsă pe considerentul că, refuzul organului administrativ de a elibera autorizația de înstrăinare necesară autentificării contractului de vânzare cumpărare nu a fost atacată, ca atare, față de situația scriptică în care se găsea proprietarul tabular măsura preluării la stat imobilului este legală.
În recurs, această soluție a fost schimbată iar prin decizia civilă nr.548 din 7 iunie 1978 Tribunalului Județean M, sentința a fost modificată în tot în sensul admiterii acțiunii și anulării decizie nr.426 din 30 iulie 1977 emisă de Comitetul executiv a Consiliului popular al județului
Prin ambele hotărâri judecătorești instanțele au constatat existența unui act translativ de proprietate și au constatat transferul faptic al acestei proprietăți întrucât reclamanții din acea cauză figurau cu domiciliile stabile la aceiași adresă unde se afla și imobilul obiect al litigiului. Este de notorietate faptul că în perioada anterioară anilor 90 stabilirea domiciliului nu era o chestiune formală ci trebuia dovedită temeinic în fața autorităților.
Împotriva deciziei pronunțate în recurs a fost declarat recurs extraordinar astfel că Tribunalul Suprem, secția civilă, prin decizia civilă 321/1979 a modificat decizia pronunțată de Tribunalul Județean M, a respins recursul declarat de reclamanții cumpărători în acea cauză și a menținut sentința civilă 1527/1978 a Judecătoriei Tg-M care, așa cum arătam, a respins acțiunea acestora.
Apelantul se prevalează de această ultimă deciziei considerând-o ca element probator hotărâtor în prezenta cauză însă omite a avea în vedere considerentele acestei decizii potrivit cărora reclamanții (antecesorii reclamantului) "dețin locuința în temeiul unui act de vânzare cumpărare sub semnătură privată întocmit cu proprietarul G". Rezultă fără putință de tăgadă din considerentele celor trei hotărâri judecătorești că în fapt transferul dreptului de proprietate s-a produs în anul 1967 iar măsura preluării imobilului la stat a fost una abuzivă (din perspectiva legislației actuale), întemeiată pe aspecte pur formale și justificată de legislația în vigoare la momentul respectiv. Este lesne de înțeles concluzia la care a ajuns instanța supremă la acea dată având în vedere finalitatea urmărită de căile extraordinare de atac cum era și recursul extraordinar, respectiv, aceea de a asigura aplicarea întocmai a legislației speciale în vigoare în materie locativă în detrimentul proprietarilor și în pofida regulii generale înscrise în art.480 Cod civil.
Având în vedere cele de mai sus curtea apreciază că față de reclamantul din prezenta cauză măsura restituirii în natură se impune a fi menținută întrucât acesta a dovedit în mod inechivoc proprietatea asupra imobilului chiar dacă sub aspect formal acest drept nu a fost înscris în evidențele de carte funciară întrucât existența dreptului de proprietate nu a fost contestată nici în perioada 1967 (momentul transferului) - 1977, și nici ulterior.
În fine, aprecierea apelantului potrivit căreia instanța avea obligația să dispună restituirea sumei plătite cu titlu de despăgubiri proprietarului tabular, nu poate fi analizată în prezenta cale de atac având în vedere limitele în care a fost investită prima instanță precum și părțile în prezentul litigiu. Cu alte cuvinte reclamantul nu poate fi ținut să restituie o sumă de bani pe care nu a încasat-o personal cu titlu de măsuri reparatorii.
Având în vedere cele de mai sus, curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Tg-M și va menține ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Tg-M, împotriva sentinței civile nr.252 din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
4 exp.
16.03.2009.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
