Speta Legea 10/2001. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 86
Ședința publică de la 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Grefier: - - -
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul, cu domiciliul în C, str. - Roșie,. 123,.1,.4, județul D, împotriva sentinței civile nr. 270 de la 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul nr. 3290/63/200, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, str. -, nr. 7, județul D, COMISIA CENTRALĂ - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 3 și cu intimata reclamantă cu domiciliului ales în C,-, județul D, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic reprezentând intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, lipsind apelantul reclamant, intimata pârâtă COMISIA CENTRALĂ - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Consilier juridic a depus la dosarul cauzei delegația nr. 3544/12.01.2009 și a învederat că nu are excepții de invocat, cereri de formulat.
Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic pentru intimații pârâți Primarul Municipiului C, Primăria Municipiului Cap us concluzii de respingere a apelului, de menținere a sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
La data de 10 mai 2006, reclamanții și - au formulat contestație împotriva Dispoziției nr.7053 din 27 martie 2006 emisă de Primăria Municipiului C, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului C și Comisia Centrală din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției amintite,pentru imobilul notificat sub nr. 1421/N/2001 și nr. 152/N/2002 situat în C,- și 83.
În motivare, arată că au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001 pentru retrocedarea în natură imobilelor situate în C,- și 83.Motivând că acestea nu sunt libere și nu pot fi restituite în natură, Primăria Municipiului propus acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent, sub forma de despăgubiri bănești, la valoarea estimată de petent (dispoziția nr. 4313/3 martie 2003 ).
Ulterior, s-a încheiat un proces-verbal de negociere la data de 15.09.2004, pentru dosarul de notificare nr. 152/N/2002, pentru imobilele expropriate situate în C,- și 83 prin care s-a propus de către subcomisie suma de 2.541.600.000 lei, proces verbal nesemnat la rubrica solicitant.
Prin adresa nr. - din 15.09.2004, reclamanții arată că li s-a comunicat că suma totală propusă de subcomisie este de 4.805.796.000 lei ROL, conform procesului verbal de negociere nr. -/15.09.2004, sumă infimă care nu se poate raporta la valoarea reală a imobilului, așa cum ar putea fi ea estimată în prezent printr-o expertiză tehnică.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale a Autorității Naționale pentru restituirea Proprietăților, arătând că potrivit Legii nr. 10/2001, în cursul procedurii administrative de restituire, entitatea competentă a se pronunța asupra tuturor pretențiilor de restituire este cea căreia îi incumbă obligația de restituire, iar procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură în cadrul căreia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are competența de a emite decizii conținând titlul de despăgubire, este distinctă de procedura administrativă de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Din cererea de chemare în judecată se reține că reclamanții contestă Dispoziția nr. 7053/27.03.2006 emisă de Primăria Municipiului C privind acordarea și modul de calcul al măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat sub nr. 1421/N/2001 și 152/N/2002, imobil situat în C,- și nr. 83.
Pe fondul cererii, pârâta a arătat că, după intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent nu va mai fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, procedură în cadrul căreia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va analiza și stabili cuantumul final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ. În acest context, nici o lată entitate sau instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.
În ședința publică din 27.06.2006 reclamanții, prin apărător, au precizat că nu contestă soluția de respingere a restituirii în natură a terenului ci doar cuantumul despăgubirilor.
S-a încuviințat expertiza tehnică specialitate topo ce a fost efectuată de expert scu, iar expertiza tehnică specialitate construcții a fost efectuată de expert.
În ședința publică din 30.01.2007, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr.270 din 3 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C, Primăria Municipiului C și Comisia Centrală - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect Legea 10/2001.
Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele:
Prin precizarea făcută verbal în ședința publică din 27.06.2006, reclamanții, prin apărător au menționat expres că înțeleg să conteste dispoziția numai în ce privește cuantumul despăgubirilor acordate.
Din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-a stabilit o procedură administrativă de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, distinctă de procedura administrativă de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Potrivit noii proceduri, măsurile reparatorii prin echivalent vor fi atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ca urmare a modificării procedurii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, competența instanței civile se păstrează numai în ceea ce privește procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deținătoare, în situația în care aceasta refuză să soluționeze notificarea, respinge notificarea ori cererea de restituire în natură.
Întrucât Dispoziția nr. 7053/27.03.2006 a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, procedura contestării acesteia este cea prevăzută de noile dispoziții legale, stabilirea cuantumului despăgubirilor nemaiputând face obiectul de analiză al instanței de judecată, despăgubirile urmând a fi stabilite prin decizie a Comisiei Centrale.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond admiterea contestației și obligarea pârâtelor să aibă în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, valoarea stabilită prin cele două expertize încuviințate de către instanță,cu obiectivele indicate prin incheiere.
Menționează că deși cunoaște că nu instanța intervine în aceste negocieri, și că stabilirea cuantumului despăgubirilor este atributul Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, care în acest sens va solicita efectuarea unor expertize, atâta timp insa cât acestea s-au efectuat deja de către instanță, solicitarea sa este aceea ca pârâtele să aibă în vedere și această expertize la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
S-au depus la dosar: împuternicire avocat, delegație.
Apelul este nefondat.
Pe parcursul procesului, constant atât prin precizările făcute la acordarea cuvântului pe fond cât și prin concluziile scrise, și prin cererea de apel, reclamantul apelant a susținut că nemulțumirea sa vizează doar cuantumul despăgubirilor stabilite, care este infim, înțelegând să conteste dispoziția emisă de către primărie numai sub acest aspect Acesta este cadrul procesual, sub aspectul obiectului cu care a înțeles să investească instanța și în care dorește să se judece..Dispozitia primariei, emisa ulterior Lg.247/2005,prin care s-a propus acordarea de despagubiri in conditiile Titlului,a fost emisa cu respectarea prevederilor legale aplicabile respectiv aLg.247/2005 care a adus modificari esentiale procedurii de aplicarea Lg.nr.10/2001
Prin decizia nr.52 din iunie 2007 ÎCCJ s-a stabilit că prevederile cuprinse în art.16 și urm. din Legea nr.247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005.
Prin urmare, per a contrario aceste prevederi ale art.16 și urm. din legea menționată se aplică deciziilor/dispozițiilor emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005.
În prezent, pentru această ultimă situație, instanța potrivit modificărilor Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 titlul VII, cap.II, V și urm. ale cărei dispoziții sunt de imediată aplicare, nu are competență, prerogativa de a stabili și individualiza cuantumul și natura despăgubirilor, a măsurilor reparatorii, întinderea lor sau modalitatea de acordare a acestora - această competență revine organismelor înființate potrivit Legii nr.247/2005 titlul VII cap.
Aceste prerogative aparțin comisiilor înființate potrivit Legii nr.247/2005.
Conform Legii nr.247/2005, după rămânerea definitivă a dispoziției emisă de primărie, propunerea de acordare a măsurilor reparatorii către persoana îndreptățită, va fi înaintată Comisiei Centrale, care va stabili modalitatea în care vor fi acordate aceste măsuri, procedură ce este distinctă de procedura administrativă de soluționare a notificărilor prevăzute de Legea nr.10/2001. Potrivit Titlului VII din Legea 247/2005, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că, că nu poate fi satisfăcută cererea apelantului reclamant, privitoare la obligarea pârâtelor să aibă în vedere la stabilirea cuantumului despagubirilor,expertizele deja efectuate.Dupa stabilirea cuantumului despagubirilior,potrivit art.16 din lege Comisia Centrala,pe baza raportului evaluatorului,va proceda la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire.
In ce priveste cuantumul despagubirilor acordate acestea pot face obiectul de analiza al instantei de contencios administrativ,dupa ce au fost stabilite prin decizia luata de organismul central cu atributii administrativ jurisdictionale,care este Comisia Centrala, si al instantei civile,care poate cenzura dispozitia emisa de detinator numai sub aspectul respingerii notificari sau a cererii de restituire in natura.
Văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă, se va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul în C, str. - Roșie,. 123,.1,.4, județul D, împotriva sentinței civile nr. 270 de la 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul nr. 3290/63/200, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, str. -, nr. 7, județul D, COMISIA CENTRALĂ - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 3 și cu intimata reclamantă cu domiciliului ales în C,-, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.6 ex
18.03.2009
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu