Speta Legea 10/2001. Decizia 96/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (2580/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.96
Ședința publică de la 16.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - contestator - și de apelanții - intervenienți, -, -, -, -, -, -, împotriva sentinței civile nr.1260/04.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - intervenient - și cu intimatul - pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
Obiectul pricinii - contestație în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publicăla prima strigare a cauzeise prezintă apelantul - contestator prin apărător și în calitate de reprezentant al apelanților - intervenienți, -, -, -, -, -, - și al intimatului intervenient, lipsind intimatul - pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 12.02.2009, s-a depus întâmpinare, în două exemplare, din partea intimatului - pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Apărătorul apelantului - contestator, al apelanților - intervenienți și al intimatului - intervenient - solicită amânarea cauzei pentru a putea lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de intimatul - pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Curtea, având în vedere că, la data de 12.02.2009, intimatul - pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a depus întâmpinare, aceasta va fi avută în vedere ca și concluzii scrise, întrucât vizează fondul cauzei și nu apărări în combaterea motivelor de recurs, astfel încât, va respinge cererea de amânare formulată de apărătorul apelanților, reținând, pe de o parte, că întâmpinarea nu a fost formulată cu 5 zile înainte de termenul stabilit, potrivit dispozițiilor art.289 alin.2 din Codul d e procedură civilă, iar pe de altă parte, că apărările invocate vizează doar fondul cauzei, în condițiile în care instanța nu poate soluționa cauza pe fond, față de soluția pronunțată de prima instanță.
Curtea constatând că la acest moment, dosarele sunt apelate și amânate în prezența tuturor părților, în speță, neexistând un motiv de amânare a cauzei fără discuții, lasă cauza la a II-a strigare, la ordinea înscrisă pe lista cauzelor.
La a-II a strigare a cauzeise prezintă apelantul - contestator prin apărător și în calitate de reprezentant al apelanților - intervenienți, -, -, -, -, -, - și al intimatului intervenient, intimatul - pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE reprezentat de consilier juridic, în baza delegației nr.-/3/04.12.2008 (fila 19).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelanților solicită Curții a lua act de actuala titulatură a intimatului pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR în loc de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Curtea va lua act de noua titulatură a intimatului - pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR în loc de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantului - contestator -, al apelanților intervenienți, -, -, -, -, -, - și al intimatului intervenient .
Obiectul cauzei este reprezentat de imobilul - teren situat în localitatea C,-, județ D, compus din construcție tip parter, demisol și terenul aferent în suprafață de 1200 mp.
Prin Dispoziția nr.1136/13.01.2006 emisă de unitatea deținătoare, intimatul a încuviințat cererea privind notificarea nr.3547/2001 și, în consecință, imobilul a fost restituit petenților, iar ulterior, a fost încheiat procesul - verbal prin care proprietarii imobilului, nu au fost de acord cu semnarea contractului de închiriere, întrucât trebuia stabilită aria construcției cât și a suprafeței de teren, motiv pentru care au formulat contestație împotriva acestei dispoziții.
Hotărârea instanței de fond nu este legală, deoarece acțiunea promovată are caracterul unei acțiuni în constatare, instanța de fond, a schimbat cadrul juridic al cererii, calificând-o ca fiind o acțiune în revendicare.
În speță, era necesar doar, a se constata o diferență de teren de 347 mp. tribunalul având la dispoziție toate elementele în baza cărora putea pronunța o hotărâre temeinică.
Temeiul juridic al cererii sunt dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004 a contenciosului - administrativ.
Astfel prevederile art.19 din Decretul nr.167/1958 sunt îndeplinite, instanța poate proceda la soluționarea, în fond, a cauzei, atunci când termenul de prescripție a fost depășit din cauze temeinice, justificate, în speță, întârzierea fiind datorată în exclusivitate instituției intimate.
Consilierul juridic al intimatului - pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea sentinței civile nr. 1260/2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, ca temeinică și legală, față de următoarele considerente:
În combaterea motivelor de apel, invocă dispozițiile art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001, din care rezultă că dispoziția motivată emisă de unitatea deținătoare, poate fi atacată în termen de 30 zile de la data comunicării acesteia, astfel încât, în speță, dispoziția motivată a fost comunicată petenților la 24.01.2006, ulterior, la 20.06.2007, fiind înregistrată contestația împotriva acestei dispoziții.
Consideră legală motivarea instanței de fond potrivit căreia, contestația formulată este tardivă, respingând-o ca atare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună rectificarea în parte a art.2 din dispoziția de restituire în natură cu nr.1136 din 13.01.2006 emisă de pârât în sensul de a se menționa în dispoziția respectivă suprafața de teren de 1547 mp. în loc de 1200 mp. aferentă imobilului situat în C,-, județul D, fiind menținute celelalte prevederi ale dispoziției.
Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat citarea în cauză în calitate de intervenienți în interes propriu, pentru opozabilitatea hotărârii și a numiților Mucică -, -, - - și, în calitate de moștenitori ai defunctului -, iar prin cererea de la data de 17.12.2007 acțiunea a fost precizată în sensul că aceasta are caracterul unei acțiuni în constatare, deoarece se solicită rectificarea dispoziției emisă de pârât numai în ceea ce privește suprafața de teren prevăzută în dispoziție pentru a pune de acord proprietatea de fapt cu proprietatea de drept. A mai indicat că acțiunea precizată este fundamentată juridic pe prevederile art.111 din Codul d e procedură civilă coroborate cu cele ale art.1 din Legea nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.270 din 20.09.2007, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios Administrativ și Fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă, conform dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 și ale art.158 din Codul d e procedură civilă.
Astfel învestit, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin sentința civilă nr.1260 F din 04.07.2008, a admis excepția tardivității și a respins contestația formulată de reclamantul ca fiind tardiv formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la data de 13.01.2006
La data de 13.01.2006 a fost emisă dispoziția nr.1136 de către Ministerul Administrației și Internelor, prin care a fost admisă cererea ce a făcut obiectul notificării nr.3547/2001 și s-a restituit în natură petenților Mucică -, -, -, și - imobilul situat în C,-, județul D, compus din construcția tip parter și demisol și teren aferent în suprafață de 1200 mp. cu respectarea afectațiunii pe o perioadă de 3 ani de la data emiterii dispoziției.
Această dispoziție a fost comunicată notificatorilor în data de 23.01.2006.
In data de 12.10.2006 a fost încheiat protocolul de predare primire a imobilului în baza dispoziției nr.1136/13.01.2006.
În data de 19.04.2007 s-a încheiat procesul verbal prin care proprietarii imobilului nu au fost de acord cu semnarea contractului de închiriere asupra acestuia, invocând necesitatea stabilirii cu exactitate a ariei construite și a suprafeței de teren.
Potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit vizei de primire a cererii de chemare în judecată, contestația a fost formulată și înregistrată în data de 20.06.2007, cu mult peste depășirea termenului prevăzut de lege.
Tribunalul nu a putut avea în vedere apărările reclamantului, în sensul că și-a precizat acțiunea ca fiind o acțiune în constatare, pe de o parte, pentru că nu este ținută de denumirea dată de către parte acțiunii, fiind obligată să o califice, pe baza motivelor invocate și nici de temeiul juridic, prin această precizare reclamantul urmărind tocmai să ocolească dispozițiile prevăzute de art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Astfel, în motivarea cererii precizatoare (care coincide cu cea a cererii de chemare în judecată) reclamantul arată faptul că este nemulțumit de dispoziția emisă de pârâtă, deoarece suprafața de teren și care i s-ar cuveni este mai mare decât cea cu privire la care s-a dispus restituirea în natură prin respectiva dispoziție, nefiind schimbată, așadar decât denumirea și temeiul de drept.
Acțiunea în constatare este acea acțiune prin care reclamantul solicită instanței să constate numai existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Dispoziția înscrisă în art.111 Cod procedură civilă nu poate fi folosită pentru constatarea existenței sau inexistenței unei situații de fapt, cum este cazul în speță, legiuitorul instituind o procedură specială, prevăzută prin act normativ cu caracter special, față de norma generală, pentru contestarea sub orice formă de către persoana care se consideră îndreptățită a dispozițiilor emise în baza acestei legi.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal reclamantul și intervenienții au formulat apel și au criticat sentința pronunțată de prima instanță sub aspectul greșitei aplicări și interpretări a dispozițiilor Legii nr.10/2001, ale art.19 din Decretul nr.167/1958 și ale art.8 din Legea nr.554/2004.
Astfel, se susține în motivarea apelului, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că acțiunea precizată prin cererea de la termenul din data de 21.12.2007 are caracterul unei acțiuni în constatare și a statuat, în mod greșit, că cererea are caracterul unei plângeri împotriva deciziei de restituire emisă de intimatul - pârât în condițiile dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Legea specială a fost respectată de intimat prin retrocedarea imobilului în perimetrul îngrădit, așa cum a fost preluat în anii 1950, dar fără a efectua măsurile impuse de dispozițiile legale atunci când a fost întocmit procesul - verbal de predare - primire, iar diferența dintre suprafața reală și cea prevăzută în dispoziția emisă de intimat nu se încadrează în marja de toleranță admisă de normele tehnice cadastrale.
Fără a mai pune în discuția părților competența sa de a soluționa o cerere referitoare la modificarea unui act administrativ în condițiile dispozițiilor Legii nr.554/2004. tribunalul pronunță o soluție greșită deși putea constata că sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art.19 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție fiind depășit din cauze temeinic justificate.
Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de fond avea posibilitatea să constate că întârzierea promovării unei cereri în justiție împotriva intimatului, s-a datorat culpei acestuia care nu a procedat la întocmirea documentațiilor care să permită constatările tehnice cu privire la imobilul retrocedat în natură.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.02.2009, intimatul a susținut că, în mod corect, prima instanță a admis excepția tardivității invocată de intimat, dispoziția contestată fiind emisă de acesta în temeiul dispozițiilor art.16 din Legea nr.10/2001.
Emiterea dispoziției s-a făcut în baza actelor depuse de petenți din conținutul cărora a rezultat că, în contractul de vânzare-cumpărare nr.3485/1932 cu privire la imobilul compus din construcții și teren situat în C,-, județ D nu este specificată nici o suprafață de teren, aceasta rezultând doar din adresa cu nr.11772/2002 emisă de Consiliul Local al Municipiului
Examinând caua, prin prisma motivelor de apel invocate, având în vedere probatoriul administrat în cauză, Curtea apreciază că apelul este nefondat.
Tribunalul a aplicat și interpretat corect dispozițiile art.129 din Codul d e procedură civilă și, pe cale de consecință, în mod corect a constatat și a arătat reclamantului că deși acesta a indicat, în motivarea cererii precizatoare temeiul juridic al acțiunii său ca fiind dispoziția înscrisă în art.111 din Codul d e procedură civilă, aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, potrivit principiului de drept conform căruiadispozițiile legii speciale derogă de la dispozițiile legii generale.
Dispozițiile Legii nr.10/2001 înlătură și aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr.554/2004 însuși reclamantul urmând procedura administrativă reglementată prin legea specială menționată, pe de o parte, iar pe de altă parte, achiesând la soluția de declinare a competenței de soluționare a cauzei pronunțată de instanța de contencios administrativ și fiscal, căreia i s-a adresat inițial și care a statuat, la rândul său, că dispoziția de restituire este un act civil și nu act administrativ întrucât este emisă după o procedură specială prevăzută de Legea nr.10/2001.
Orice nemulțumire a notificatorului cu privire la dispoziția emisă de unitatea deținătoare, cum este și cea în cauză, trebuia formulată de acesta în termenul prevăzut de dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, adică în termen de 30 de zile de la data când i-a fost comunicată dispoziția.
În mod corect, tribunalul a reținut că față de data comunicării dispoziției contestate - 24.01.2006 - și data promovării acțiunii - 20.06.2007 - contestația formulată de reclamant este tardivă.
Nu poate fi primită de C nici critica relativă la incidența dispozițiilor art.19 din Decretul nr.167/1958 deoarece, pe de o parte, așa cum s-a arătat mai sus, Legea nr.10/2001 are caracter derogatoriu față de dispozițiile de drept comun, iar, pe de altă parte, instanța de fond nu a fost învestită cu soluționarea unei cereri de repunere în termen și care trebuia formulată în condițiile prevăzute de alineatul 2 al articolului 19 din Decretul nr.167/1958.
Culpa intimatului invocată de apelant în motivarea apelului și constând în refuzul de a întocmi documentațiile care să permită constatările tehnice cu privire la imobilul retrocedat în natură, reprezintă tot o chestiune de fond care putea fi analizată cu ocazia examinării contestației formulată, în termen legal, împotriva acesteia.
În condițiile prevăzute de dispozițiile art.295 - 296 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - reclamant domiciliat în C,-, județul D, precum și de apelanții - intervenienți cu domiciliul în B,-, -3,.C,.2,.25, sector 6, cu domiciliul în B, str.-.-. nr.16,.2, sector 1, cu domiciliul în B, str.- - de, nr.3, -4,.A,.7, sector 6, cu domiciliul în C, str.-, -.1,.53, județ D, cu domiciliul în B, str.-.-. nr.16, sector 1, cu domiciliul în C, str.- -, -.1,.15, județul D, cu domiciliul în B,-,.28,.C,.12, sector 1, - și (ultimii doi, în calitate de moștenitori ai defunctului -) ambii cu domiciliul în B, șos.- -, nr.200,.103,.12, sector 3 împotriva sentinței civile nr.1260 F din 04.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul cu nr- în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B, nr.1 A, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.13/3.03.3009
Secția a V-a Civ. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea