Speta Legea 10/2001. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 98/A/2008
Ședința publică din data de 4 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTOR 2: Valentin Mitea vicepreședinte al Curții de Apel
Grefier: - -
-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta precum și apelul declarat de pârâta SC. SA împotriva sentinței civile nr.706/25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei apelante, avocat din cadrul Baroului C și reprezentantul pârâtei apelante, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta apelantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâta apelantă formulat și înregistrat prin serviciul de registratură al instanței la data de 31 martie 2007 " precizări " cu privire la situația juridică a imobilelor aflate în patrimoniul societății și cu privire la care s-au formulat cereri de retrocedare în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamantei apelante.
Curtea pune în discuția reprezentantului pârâtei apelante că în raport de conținutul precizărilor făcute apreciază că se impune a se comunica care a fost valoarea de înregistrare a imobilelor din, str. -, jud. B și a celui din C- N,- precum și a celui în litigiu.
Reprezentantul pârâtei apelante precizează că valoarea de avut în vedere este cea indicată în tabelul depus la dosar ( 15) și depune la dosar copia acestui tabel, copia minutei deciziei civile nr. 88/A/2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr- precum și copia facturii nr. - din 31.01.2008.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelurilor.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris.
Reprezentantul pârâtei apelante solicită admiterea apelului propriu astfel cum a fost formulat și respingerea apelului declarat de reclamanta apelantă conform motivelor expuse pe larg prin întîmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 706 din 25 octombrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- s-a admis acțiunea civilă înaintată de reclamanta împotriva pârâtei SC SA C-
În consecință:
A fost anulată decizia nr. 86 din 15.02.2007 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta la emite o nouă decizie prin care să restituie în natură reclamantei imobilul apartament nr. 18, situat în municipiului C-N,-, înscris în CF - C-N, nr. top. 4775/1/XVIII.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Prin decizia nr. 86/15.02.2007, dată în soluționarea notificării înregistrate de reclamantă sub nr. 2480/08.07.2001 la Biroul executorului judecătoresc, s-a respins cererea formulată de reclamantă pentru restituirea în natură a apartamentului nr. 18 al imobilului situat în C-N-, cu motivarea că el se află în proprietatea pârâtei, aceasta fiind o societate comercială privatizată în totalitate. Or, într-un asemenea caz măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, așa cum prevede art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Imobilul litigios a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 de la antecesorii reclamantei, pentru ca după intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990 să treacă în patrimoniul SC Farmaceutice SA, ca societate comercială nou înființată.
În anul 1999 denumirea societății sa schimbat în SC SA, iar prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 12.02.1999 fostul Fond al Proprietății de Stat (), în prezent a vându SC România SRL un număr de 1.509.169 acțiuni, reprezentând 50,30% din valoarea capitalului social subscris al societății.
Ulterior, prin contractul nr. CF 37/19.09.2002 Autoritatea pentru Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului i-a vândut SC SRL Tg. M acțiuni reprezentând 49% din capitalul social al societății.
Față de această stare de fapt și ținând seama de prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, precum și de cele ale art. 21 pct. 7 din nr.HG 250/2007, totodată având în vedere că starul era acționar unitar în cadrul SC SA la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură apare ca posibilă întrucât valoarea acțiunilor deținute de stat era superioară valorii cu care imobilul în litigiu se afla înscris în evidențele contabile ale societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, învederând nelegalitatea sentinței deoarece, pe de o parte prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului, iar pe de altă parte, în mod greșit s-a dispus ca restituirea imobilului să se facă prin emiterea unei noi decizii, instanța putând dispune în mod direct restituirea.
A precizat reclamanta că instanțele înzestrate fiind cu plenitudine de jurisdicție, pot hotărî ele însele restituirea în natură, precum și că era, totodată, necesar a se constata, prealabil restituirii, că imobilul a fost preluat fără titlu valabil.
Împotriva sentinței a declarat apel și pârâta SC SA, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea deciziei nr. 85/2007 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de restituire în natură a imobilului în litigiu, deoarece:
a) La data soluționării notificării Statul Român nu mai avea calitatea de acționar al SC SA, astfel că nu sunt întrunite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, aceste condiții nefiind, de altfel, întrunite nici la data sesizării pârâtei cu solicitarea de restituire în natură, anume la 08 decembrie 2006.
Soluția contrară nu face decât să-i permită intimatei să profite de propria culpă, deoarece reclamanta a formulat notificarea cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, neadresându-se cu notificare unității deținătoare, adică pârâtei, ci Primăriei municipiului C-
b) Față de pârâtă, notificarea formulată de intimată și adresată Primăriei municipiului C- era lipsită de orice efecte juridice până la data de 08.12.2006, când i-a fost comunicată, ceea ce face imposibilă măsura retrocedării în natură a imobilului raportat la faptul că, la această dată, nu mai sunt întrunite condițiile art. 29 raportat la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Chiar și în aceste condiții, soluția retrocedării ar duce la încălcarea prevederilor art. 21 alin. 3, care trebuie analizate și interpretate în strânsă legătură cu cele ale art. 21 alin. 1.
Așa fiind, aplicarea măsurii compensatorii a reducerii cotei de participație a statului la capitalul social nu mai apare ca posibilă în cazul SC SA, deoarece statul nu mai este acționar, ceea ce înseamnă și că nici retrocedarea în natură nu mai este posibilă.
c) Dacă s-ar aprecia totuși că, în cauză, decisiv este momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este de avut în vedere că nici legea, nici normele metodologice de aplicare a ei nu prevăd ce se întâmplă cu situația în care aceeași societate comercială este sesizată cu mai multe solicitări privind mai multe imobile, formulate de persoane diferite. Într-o asemenea situație societatea trebuie să analizeze posibilitatea restituirii în natură comparând valoarea însumată a tuturor imobilelor cu valoarea acțiunilor deținute de Statul Român, ca singură soluție rațională.
d) Pârâta nu constată faptul că apartamentul în litigiu a făcut obiectul unei preluări abuzive, însă în privința farmaciei titlul sub care a fost naționalizat nu a fost Decretul nr. 92/1950, ci acela cu nr. 134/1949.
Pârâta a formulată și întâmpinare la apelul reclamantei ( 13), solicitând respingerea lui ca nefondat, susținând între altele, că solicitarea reclamantei de a se dispune direct restituirea în natură, după ce anterior ceruse emiterea unei noi decizii în acest scop, indică prevederile art. 294.pr.civ. fiind vorba despre o modificare a pretențiilor inițiale în calea de atac a apelului.
Reclamanta a formulată și ea întâmpinare ( 28), solicitând respingerea ca neîntemeiat a apelului pârâtei.
Cu privire la aceste apeluri Curtea are în vedere următoarele:
1.În legătură cu apelul pârâtei.
Contrar celor afirmate de pârâtă, nici o dispoziție cuprinsă în Legea nr. 10/2001 ori Normele metodologice de aplicare a ei (adoptate prin nr.HG 250/2007) nu stabilește că data de referință pentru stabilirea îndreptățirii la restituirea în natură de pe temeiul prevederilor art. 21 alin. 2 din lege este aceea a soluționării notificării ori, eventual, aceea a înregistrării notificării la unitatea deținătoare.
Dimpotrivă, interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 21 alin. 3 și art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 lasă loc concluziei că data în raport de care trebuie determinată îndreptățirea la restituire în natură este aceea a intrării în vigoare a legii, în condițiile în care prevederile art. 25 alin. 1 stabilesc că unitatea deținătoare are obligația de a soluționa notificarea în termen de 60 zile de la înregistrarea acesteia sau, când este cazul, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 din lege. Or, luarea în considerare a unui alt moment de referință decât acela al înregistrării, precum momentul soluționării notificării, riscă să deturneze grav intenția legii, transformând eventualele întârzieri, imputabile unității deținătoare, în soluționarea notificării în situații care să îi profite acesteia, pe fondul, spre exemplu, al unor eventuale schimbări la nivelul acționariatului societății.
Deși legea nu acoperă normativ, prin dispoziții exprese, și o asemenea ipoteză, cele de mai sus sunt, în aprecierea Curții, aplicabile și situației în care notificarea, deși validă sub aspectul condițiilor ei de fond și formă, a fost totuși îndreptată în mod greșit către o altă entitate, aceasta procedând ulterior la trimiterea ei către unitatea deținătoare competentă, potrivit legii, cu soluționarea notificării.
Este de avut în vedere, sub acest aspect, că nici o dispoziție a legii nu impune vreo sancțiune pentru greșita îndreptare a notificării, prevederile art. 27 alin. 3 și 4, respectiv art. 28 alin. 1 din lege, deși privitoare la alte ipoteze, lăsând însă a se înțelege, fără echivoc, că în contra autorului notificării nu este instituită o sancțiune, drepturile acestuia nefiind atinse.
Prin urmare, culpa constând în introducerea greșită a notificării nefiind susceptibilă de a atrage vreo sancțiune, rămâne că voința legii se impune a fi respectată și trebuie să triumfe, legiuitorul neînțelegând a lăsa să prevaleze aspectele de ordin formal, precum cele privitoare la regularitatea, în planul competenței, a sesizării unității deținătoare, ci aspectele privitoare la existența intenției ferme a autorului notificării, manifestată în termenul legal, de a solicita măsuri reparatorii.
În cauză, reclamanta a introdus, într-adevăr, notificare la Primăria municipiului C-N, deși apartamentul în litigiu se afla întabulat încă din data de 13 decembrie 2000, sub din CF - C, în favoarea pârâtei ( 57 verso, dosar Tribunal).
Notificarea a fost formulată la data de 09 noiembrie 2001, deci în termenul legal ( 43 dosar Tribunal), dar Primăria municipiului C-N, ca entitate inițial sesizată, fără însă a reprezenta, în sensul legii, unitate deținătoare, a procedat la trimiterea către pârâtă a notificării și a documentației probatorii aferente doar prin adresa nr. 67088/3/45 din 04 noiembrie 2006 ( 10 dosar Tribunal).
Astfel cum s-a arătat mai sus, întârzierea, imputabilă Primăriei municipiului C-N, în transmiterea notificării către SC SA nu poate produce efecte în contra reclamantei, Legea nr. 10/2001 neprevăzând aceasta.
Pe cale de consecință, data la care pârâta afirmă că i-ar fi fost transmisă notificarea, anume 08 decembrie 2006, este irelevantă cu privire la existența și natura reparației la care reclamanta este îndreptățită, drepturile reclamantei urmând a fi analizate prin raportare la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001.
Împrejurarea că ulterior acestei date, anume prin contractul de vânzare de acțiuni CJ.37 din 19 septembrie 2002, Statul Român a pierdut calitatea de acționar pe care o avea la data de 19 februarie 2001, nu este de natură a trimite la o altă concluzie, dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, vizând data intrării în vigoare a legii, câtă vreme nu înțeleg a distinge în sensul pretins de pârâta apelantă.
O asemenea concluzie este indirect, dar sugestiv, consolidată de prevederile art. 21.7 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 250/2007, potrivit cărora obligația de restituire în natură intervine și în cazul în care cota minoritară de capital deținut de stat sau de altă instituție publică acoperă valoarea imobilului notificat, în acest caz elementul de referință fiind valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unității deținătoare " de la data intrării în vigoare a legii". Tot astfel trebuie privite și prevederile art. 21 alin. 5 din lege în legătură cu interzicerea unor acte de înstrăinare sau grevare, ele sugerând aceeași rezolvare.
În măsura în care unitatea deținătoare s-ar socoti, urmare a restituirii în natură, evinsă, ea rămâne a identifica mijloacele legale care să-i îngăduie, în raport cu statul, regularizarea situației sale juridice.
În fine, Curtea are a observa și că nu pot fi primite nici susținerile pârâtei potrivit cărora valoarea însumată (anume 554.263.579) a imobilelor aflate în patrimoniul pârâtei și cu privire la care s-au făcut cereri de restituire în baza Legii nr. 10/2001, fiind mai mare decât valoarea acțiunilor deținute de Statul Român la data intrării în vigoare a legii (anume 384.562.000 lei), retrocedarea în natură nu ar putea fi dispusă.
Curtea consideră, sub acest aspect, că a primi punctul de vedere al pârâtei înseamnă a îngădui fraudarea dispozițiilor art. 21 alin. 2 al Legii nr. 10/2001, căci s-ar ajunge ca restituirea în natură să nu mai fie nici măcar limitat dispusă, deși la data intrării în vigoare a legii Statul deținea o parte din acțiuni.
Așa fiind, este de avut în vedere că deși legea nu se referă,in terminis, la o situație precum cea de mai sus, este mai aproape de intenția ei concluzia că în situații precum cea din litigiu restituirea în natură trebuie făcută până la limita valorică a acțiunilor deținute de stat la data intrării în vigoare a legii, rămânând ca măsurile reparatorii prin echivalent să fie acordate numai pentru ceea ce depășește această limită.
În prezentul proces pârâta a prezentat, la solicitarea instanței, situația juridică a imobilelor aflate în patrimoniul său și cu privire la care s-a făcut cerere de restituire în natură, rezultând ( 42) că dintre cele 12 imobile solicitate doar cu privire la acela situat în localitatea, str. -, jud. B-N, precum și cu privire la cota de 13/24 din imobilul situat în C-N,-, s-a dispus restituirea în natură. Or, valoarea de înregistrare a imobilului din în activul patrimonial al pârâtei la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era de 2.095.259 lei, iar valoarea imobilului situat în C-N,-, de 82.764.000 lei, din care cotei de 13/24 îi corespunde suma de 44.830.500 lei ( 15).
Însumarea acestor două valori conduce la un total de 46.925.759 lei, deci sub suma de 384.562.000 lei ce corespunde valorii acțiunilor deținute de Stat.
Această din urmă valoare nu ar fi depășită nici prin adăugarea valorii imobilului în litigiu, aceea de 99.800 lei, ceea ce, prin raportare la cele ce preced, trimite la concluzia că restituirea în natură a imobilului din prezentul proces este posibilă.
Este fără relevanță actul normativ sub care s-a preluat imobilul, esențial fiind că preluarea apare ca abuzivă în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Se va respinge, deci, ca nefondat apelul pârâtei, în baza art. 296.pr.civ.
2.În legătură cu apelul reclamantei.
Așa cum bine a susținut pârâta în întâmpinarea depusă în apel ( 13), era lipsit de interes pentru reclamantă a se stabili în mod expres prin însuși dispozitivul sentinței că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, căci o asemenea constatare nu era de natură a-i procura vreun beneficiu reclamantei, câtă vreme ea era implicit cuprinsă în soluția de restituire în natură a imobilului.
Mai mult, solicitarea de restituire în natură apare ca un capăt de cerere în realizarea dreptului, ceea ce, sub acțiunea prevederilor art. 111.pr.civ. făcea inadmisibil capătul de cerere în constatarea preluării abuzive.
Acest motiv al apelului este, așadar, neîntemeiat și trebuie respins.
Apelul reclamantei poate fi însă primit în partea lui privitoare la schimbarea sentinței în sensul ca instanța să dispună în mod direct restituirea în natură a imobilului, fără a mai fi necesară emiterea de către pârâtă a unei noi decizii, Curtea apreciind că nu este vorba despre o cerere nouă în apel, deci prohibită de pe temeiul art. 294 alin. 1 Cod proc.civ.
Astfel, deși real că înaintea primei instanțe reclamanta a cerut emiterea unei noi decizii prin care pârâta să dispună restituirea, doar în apel solicitând ca aceasta să fie acordată direct de către instanță, cererea în discuție nu poate valora nici cerere nouă, nici modificarea cererii inițiale, căci ea păstrează și reia, în elementele ei definitorii, pretenția de origine a reclamantei: aceea de a i se restitui în natură imobilul litigios.
Prin urmare, pârâta nu s-ar putea socoti surprinsă, nefiind vorba despre o veritabilă modificare a limitelor de învestire a instanței, ci doar despre reconsiderarea unui element de ordin formal, nesusceptibil, însă, să reconfigureze cadrul procesual inițial.
În baza art. 296.pr.civ. se va admite în parte apelul pârâtei, sentința urmând a fi schimbată în limitele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 706 din 25 octombrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o schimbă în parte, în sensul că dispune restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentului nr. 18 situat în mun. C-N,-, jud. C, înscris în CF nr. - C-N, nr.top. 4775/1/XVIII.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC SA C-N împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.SL/dact.
5 ex./25.06.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Valentin Mitea
