Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1133/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1136/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1133
Ședința publică de la 30.06.2009.
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 12 din 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți, și.
are ca obiect - succesiune (ieșire din indiviziune).
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrală din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 30.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7250/18.12.2007, Judecătoria Giurgiua respins excepția prescripția dreptului la acțiune, invocată de pârâtul, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților, și, astfel cum a fost completată, a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la 26.12.1978, cu ultim domiciliu în com., județul G, calitatea de moștenitori ai defunctei pentru, și (în calitate de fii, cu câte o cotă de fiecare), împrejurarea că de pe urma acesteia nu au rămas bunuri și nici pasiv succesoral, a constatat deschisă succesiunea defunctului, decedat la data de 25.05.1988, cu același ultim domiciliu, calitatea de moștenitori ai defunctului pentru (soție supraviețuitoare - cotă ), și (în calitate de fii, cu câte o cotă de fiecare), a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 17.03.1994, cu ultim domiciliu în com., județul G, a constatat că moștenitorii defunctei sunt și (în calitate de fii, cu o cotă de fiecare), a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la 09.02.1999, cu ultim domiciliu în comuna, județul G, calitatea de moștenitori ai defunctei pentru și (în calitate de fiice, cu o cotă de fiecare), a respins cererea de deschidere a succesiunii defunctului, cererea completatoare de anulare a certificatului de moștenitor nr.444/20.01.1976, cererea reconvențională formulată de pârâtul, a constatat că de pe urma defunctului nu a rămas pasiv succesoral, a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 26.12.1978 a decedat, având ca moștenitori pe, și, în calitate de fii; de pe urma defunctei nu au rămas bunuri și nici pasiv succesoral. Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că acea casă de locuit ce a fost construită de defuncții și a fost demolată, ulterior reconstruită de pârâtul, împreună cu soția sa, fără a fi folosite materiale din vechea casă.
În baza art.651 Cod civil, instanța a constatat deschisă succesiunea defunctului, decedat la data de 25.05.1988, cu ultimul domiciliu în comuna, județul G, moștenitorii defunctului fiind, în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de, și, în calitate de fii, cu câte o cotă de fiecare.
În temeiul aceluiași text de lege, instanța a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 17.03.1994, cu ultimul domiciliul în comuna, județul G, moștenitorii defunctei fiind și, în calitate de fii, cu câte o cotă de fiecare.
În baza art.651 Cod civil, prima instanța a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 09.02.1999, cu ultimul domiciliu în comuna, județul G, moștenitorii defunctei fiind și, în calitate de fiice, cu câte o cotă de fiecare.
În privința deschiderii succesiunii defunctului, instanța a respins această cerere, întrucât succesiunea acestuia a fost dezbătută prin certificatul de moștenitor nr.444/20.01.1976, soluția pronunțată pe acest capăt de cerere decurgând, de altfel, din soluția dată cererii completatoare a reclamantului.
În acest sens, s-a constatat că reclamantul a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr.444/20.01.1976, pe motiv că nu a fost trecută ca moștenitoare și mama sa,. Instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul cu privire la cererea completatoare, având în vedere, în raport de cauza de nulitate invocată de reclamant, faptul că se invocă nulitatea absolută pe motiv că nu au fost trecuți toți moștenitorii, nulitate care are un regim juridic diferit față de cel al nulității relative, acțiunea fiind imprescriptibilă. Împrejurarea că reclamantul a folosit noțiunea de "anulare" și nu de constatare a nulității nu este de natură a conduce la ideea că s-a promovat o acțiune în nulitate relativă, doctrina juridică fiind unanimă în sensul că se pot folosi oricare dintre termeni pentru ambele forme ale nulității, iar calificarea uneia sau alteia dintre nulități se face în raport de cauza de nulitate invocată și nu de noțiunea folosită.
Pe fondul acestei cereri, instanța a respins cererea de anulare a certificatului de moștenitor nr.444/20.01.1976, întrucât din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă că autoarea reclamantului, a făcut vreun act de acceptare expresă sau tacită a moștenitorii defunctului, fapt care să conducă la recunoașterea calității sale de moștenitor.
Prin urmare, este considerată că nu a fost niciodată moștenitoarea defunctului, neînțelegând să-și exercite dreptul de acțiune succesorală, aceasta rămânând în pasivitate, fapt confirmat de altfel și prin sentința civilă nr.5132/30.11.2006 a Judecătoriei Giurgiu, în care s-a reținut că aceasta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în baza Legii nr.18/1991, de pe urma defunctului.
Reclamantul invocă, în susținerea acțiunii sale, dispozițiile Legii nr.36/1995, act normativ care nu era în vigoare la data eliberării certificatului de moștenitor atacat, cunoscut fiind că un act juridic este cârmuit de legea în vigoare la data încheierii sale.
Chiar și așa, este evident că la dezbaterea succesiunii ar fi trebuit chemați toți moștenitorii pentru exprimarea poziției lor, însă la acest moment trebuie văzut interesul practic urmărit de către reclamant, și anume constatarea calității de moștenitori a mamei sale, lucru imposibil în condițiile în care aceasta nu a acceptat succesiunea defunctului.
În acest context, o eventuală anulare a certificatului de moștenitor, pentru acest motiv, este lipsită de efecte în privința reclamantului, din moment ce nu se poate reține că mama sa ar fi moștenitoarea defunctului.
Pe cale de consecință, cererea de ieșire din indiviziune este lipsită de obiect cât timp părțile nu sunt în indiviziune asupra casei de locuit, situată în satul, comuna, județul
Instanța de fond a reținut, din materialul probatoriu administrat în cauză, că pârâtul, împreună cu soția sa, au construit casa de locuit și au făcut o serie de îmbunătățiri.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtul, instanța a respins-o și a constatat că de pe urma defunctului nu a rămas pasiv succesoral, întrucât, din declarațiile martorilor audiați, nu rezultă cheltuielile pe care le-ar fi suportat cu înmormântarea defunctului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, arătând că probele administrate au fost greșit interpretate de instanță, nefiind avute în vedere declarațiile martorilor și, acestea coroborându-se cu certificatul de moștenitor nr.444/1975, pe care instanța l-a considerat valabil încheiat, în cuprinsul acestui act însuși pârâtul declarând că în masa succesorală a defuncților săi părinți intră un imobil casă de locuit din cărămidă, cu terenul aferent.
De asemenea, reclamantul învederează că nu s-a ținut cont nici de răspunsul la interogatoriul luat pârâtului, iar, din actele emise de Primăria, rezultă că nu a fost eliberată nicio autorizație de construcție pe numele și nici nu a fost modificată declarația de impunere datorită faptului că s-a schimbat structura casei.
Mai arată reclamantul că, în mod greșit, instanța a apreciat că nu există o fraudare a legii, având în vedere că pârâtul nu putea să se subroge legii și să declare numai ceea ce-i convine, respectiv să omită aom enționa pe sora sa - mama reclamantului - în categoria de succesori legali. Fapta pârâtului, adusă la cunoștința reclamantului abia în timpul procesului, nu a fost sancționată de către instanța de judecată. Mama reclamantului și, ulterior, reclamantul nu au știut de dezbaterea acestei succesiuni, fiind induși în eroare.
Menționează apelantul că instanța a schimbat actul juridic dedus judecății, în loc de analizarea valabilității certificatului de moștenitor, în raport de frauda constatată, analizând în mod greșit acceptarea/renunțarea la o succesiune expres sau tacit, fără ca niciuna dintre părți să fi solicitat acest lucru.
Instanța a apreciat în mod nefondat că mama recurentului nu a acceptat succesiunea, deși din comportamentul și actele acesteia rezultă contrariul.
Învederează apelantul că, potrivit Decretului nr.40/1953, act în vigoare la data eliberării certificatului de moștenitor, notarul avea obligația de a chema înaintea sa toți moștenitorii, stabilind calitatea de moștenitor pe baza declarațiilor de martor, iar, dacă moștenitorii se învoiau asupra împărțelii, notarul redactând actul de împărțeală. Or, în cauză, instanța a recunoscut că unul dintre moștenitori nu a fost chemat la dezbaterea succesiunii.
Prin cererea formulată la data de 09.07.2008, intimații, au achiesat la acțiunea formulată de reclamant.
Prin decizia civilă nr.12/27.01.2009, Tribunalul Giurgiu, în baza art.296 Cod de procedură civilă, a respin, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant-pârât în contradictoriu cu intimatul pârât-reclamant și intimații pârâți, și, a respins, ca nedovedită, cererea intimatului pârât-reclamant de obligare a apelantului reclamant-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele deciziei, tribunalul a reținut următoarele:
Din declarațiile martorilor - și a rezultat că intimatul și soția și-au construit casă din cărămidă, făcută de ei în C, iar defuncta a primit pământ de la părinți, ca zestre, defunctul dând pământ la toți copiii săi, fete și băieți. Martorul precizează că toți părinții dădeau zestre la fete, pentru că altfel nu se căsătoreau. Din depozițiile martorilor și a reieșit că mama apelantului nu a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, iar intimatul are titlu de proprietate pentru pământul care a fost zestrea tatălui său.
Din răspunsul la interogatoriu luat intimatului a rezultat că defuncta, mama apelantului, este sora sa, în total fiind 4 frați, fiind înzestrată de tatăl său cu 1 ha pământ la căsătorie; nu a fost prezentă la notariat, întrucât era operată, notarului aducându-i-se însă la cunoștință despre existența sa. A arătat intimatul că defuncții și au avut o casă de locuit, însă aceasta a fost ă de intimat și făcută din nou.
Prin acțiunea formulată la data de 28.03.2007, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, a solicitat deschiderea succesiunilor rămase de pe urma defuncților, și, constatarea masei succesorale rămasă de pe urma defuncților și, precum și ieșirea din indiviziune a părților asupra bunurilor ce compun masa succesorală.
Succesiunea defunctului a fost deschisă la data de 20.01.1976, când s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.444/1975, din care rezultă că unicul moștenitor acceptant este pârâtul, ceilalți moștenitori fiind străini de succesiune.
Prin cererea completatoare formulată la 05.09.2007, reclamantul a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr.444/20.01.1976, învederând că nu a avut cunoștință de acest act până în prezent, mama sa, fiind în mod eronat înlăturată de la moștenire.
Din materialul probator administrat atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel rezultă că defuncții și au avut un imobil compus din 3 camere și o sală, acest imobil fiind însă demolat de intimatul, care a construit o casă nouă din cărămidă, nefiind folosite materiale din casa veche, din paiantă. În acest sens, martorul, audiat în fața instanței de apel, precizează expres că defuncții și au avut o casă care s-a fărâmat, iar pârâtul a făcut o casă nouă din cărămidă, înainte de moartea tatălui său, fiind ajutat și de către acesta, care era însă, după care, ulterior morții tatălui său, a mai demolat o dată casa și a făcut o casă mai mare, fiind de meserie zidar. Arată martorul că la averea defuncților nu au avut pretenție ceilalți copii, aceștia primind zestre de la tatăl lor diferite suprafețe de pământ, mama reclamantului primind și ea, cu siguranță, zestre, pentru că altfel nu se căsătorea.
Martorii propuși de apelantul - reclamant, respectiv și, nu au infirmat împrejurarea că pârâtul și-a construit singur o casă din cărămidă, ci doar au arătat că mama reclamantului nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile rămase de la autorii săi.
Din răspunsul la interogatoriu dat de pârâtul rezultă că în masa succesorală a defuncților și a rămas o casă, el trăind în casa părintească, pe care, ulterior, a -o și a reconstruit-o din nou.
Așadar, probele administrate dovedesc faptul că, după decesul defunctului, pârâtul a construit cu mijloace proprii o casă din cărămidă, ce nu poate fi supusă partajului succesoral.
Astfel, la momentul decesului defunctei, respectiv la data de 26.12.1978, nu au rămas bunuri succesorale, în mod corect prima instanță deschizând succesiunea defunctei, însă constatând că nu există nici activ, nici pasiv succesoral.
Cu privire la succesiunea defunctului, deschiderea acesteia a fost respinsă în mod întemeiat, având în vedere că succesiunea respectivă a făcut obiectul certificatului de moștenitor nr.444/20.01.1976, prin care s-a constatat calitatea de unic moștenitor a pârâtului.
Din probele administrate a rezultat că defuncta, mama reclamantului, este străină de succesiunea defuncților săi părinți, ea nefăcând acte de acceptare expresă sau tacită a moștenirii, dimpotrivă dovedindu-se că aceasta a primit teren ca zestre de la tatăl său, alături de ceilalți frați, fără a ridica pretenții asupra moștenirii, cel care a rămas în casa ească, locuind anterior cu și, fiind pârâtul. Mai mult, din sentința civilă nr.5132/30.11.2006 a Judecătoriei Giurgiu rezultă expres că numita, după apariția Legii nr.18/1991, nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului deținut de autorii săi, deși era în viață, dovedind astfel, o dată în plus, că nu a avut pretenții asupra moștenirii, primind partea sa de zestre de la defuncții săi părinți. Titlul de proprietate nr.36064/05.03.1996 a fost emis pe numele pârâtului, acesta exercitând drepturile de moștenitor al defunctului.
Cum prin neacceptarea moștenirii defuncta se consideră că nu a fost niciodată moștenitor, iar ceilalți succesori menționați în certificatul de moștenitor nr.444/1975 au renunțat la moștenire în mod expres, în cauză nu există motive pentru anularea certificatului de moștenitor contestat.
Susținerile apelantului privind neîndeplinirea de către notarul ce a emis certificatul menționat a obligațiilor impuse prin Decretul nr.40/1953 nu sunt de natură a determina anularea actului, cu consecința constatării, la acel moment, a calității de moștenitor a mamei sale, aceasta neacceptând succesiunea defunctului și neputând fi considerată moștenitor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul-pârât, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar, pe fond, constatarea nulității absolute pentru fraudă la lege a certificatului de moștenitor nr.444/1975, eliberat la decesul defunctului, pentru încălcarea normelor imperative ale art.652 și următoarele cod civil (întrucât a fost omis a fi chemat la dezbaterea succesiunii unul dintre moștenitori).
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de judecată a fost investită cu o acțiune de deschidere a succesiunii, în vederea stabilirii calității de moștenitor, a conținutului masei succesorale, cerere completată cu constatarea nulității unui act juridic unilateral, certificatul de moștenitor nr.444/1975, de care reclamantul-pârât a luat cunoștință, pentru prima dată, în timpul procesului de față.
În acest context, prima instanță, în mod corect, a reținut că nu se poate invoca prescripția dreptului material la acțiune, fiind vorba de o cauză de nulitate absolută; în plus, este vorba de un act de care s-a luat cunoștință în timpul procesului, aspect necontestat de părțile în litigiu. Cu toate acestea, tribunalul a considerat în mod greșit că nu ar fi fost încălcată nicio dispoziție imperativă, deschiderea succesiunii de pe urma defunctului fiind corect realizată.
Recurentul a precizat că, față de dispozițiile art.650 și 652 Cod civil, intimatul nu poate să se subroge normelor legale în materia deschiderii succesiunii și să declare numai ceea ce îi convine, respectiv să omită să o menționeze ca moștenitoare și pe sora sa, mama reclamantului, în categoria de moștenitori legali. Prin aceasta s-a produs o fraudare a legii, actul juridic obținut în acest sens fiind nul absolut.
La data emiterii certificatului de moștenitor contestat era în vigoare Decretul nr.40/1953, situație în care notarul era obligat să cheme în fața sa pe toți moștenitorii presupuși legatari. Emiterea unui act notarial de succesiune fără declararea/chemarea tuturor moștenitorilor este nul absolut, părțile putând fi repuse în situația anterioară.
Atât mama reclamantului-pârât, ulterior reclamantul-pârât, după decesul acesteia, nu au cunoscut dezbaterea succesiunii autorului lor comun, întrucât a omis să le comunice prezența sa în fața notarului și eliberarea unui certificat de moștenitor, cel contestat.
A mai precizat recurentul că tribunalul, atunci când analizează cauza, schimbă actul juridic dedus judecății, referindu-se la valabilitatea certificatului de moștenitor nr.444/1975 în raport de acceptarea/renunțarea succesiunii defunctului, fără ca vreuna dintre părți să ridice excepția tardivității sau ca aceasta să fie pusă în discuție.
În plus, în speță, acceptarea succesiunii defunctului s-a realizat de către mama reclamantului în mod tacit, din conduita acesteia rezultând intenția de a accepta pur și simplu moștenirea, chiar dacă demersurile au fost efectuate prin reprezentant, mandatar convențional împuternicit special, adică de reclamantul-pârât.
Întrucât legea nu stabilește, în concret, care anume acte săvârșite de succesibili constituie manifestarea intenției de acceptare tacită a succesiunii, pentru o corectă apreciere a semnificației juridice a actului este util și necesar a se face distincție între diferitele categorii de acte după natura lor, ceea ce instanța de fond nu a arătat prin considerentele sentinței apelate. Astfel, fără un probatoriu administrat în cauză de acceptare tacită a succesiunii, această instanță apreciază în mod nelegal că mama reclamantului nu a acceptat succesiunea părinților săi.
Pe de altă parte, dacă ar fi fost vorba de o renunțare la moștenire, manifestarea de voință trebuia consemnată în certificatul de moștenitor, ceea ce nu s-a întâmplat. Așadar, mergând pe o prezumție simplă, rezultă că intimatul nu a chemat-o la moștenire pe autoarea recurentului.
A susținut recurentul că actul de acceptare a succesiunii îl reprezintă o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate făcută în baza Legii fondului funciar nr.18/1991, efectuată de fiu în numele mamei, deoarece aceasta nu știa carte (aspect ce rezultă din adeverința eliberată de Școala din satul, județul G).
În condițiile în care nu ar fi avut convingerea că terenul lăsat moștenire îi aparține sau nu ar fi avut nevoie de acesta, autoarea recurentului nu ar fi fost de acord să se înregistreze o cerere la primărie, în acest sens, pentru eliberarea titlului de proprietate.
În prezent, titlul de proprietate pentru terenul și construcția ce au aparținut defunctului a fost eliberat numai pe numele intimatului, cel ce a prezentat falsul certificat de moștenitor.
A considerat recurentul reclamant-pârât că soluția instanței de apel reține și o situație, în sensul că mama sa ar fi beneficiat de zestre la căsătorie, motiv pentru care nu ar mai fi îndreptățită să vină la succesiunea defunctului. Actele de dotă pot condiționa renunțarea la o cotă legală de moștenire, nu la întreaga masă succesorală.
Soluționarea cauzei s-a efectuat cu stabilirea eronată a situației de fapt, fără a se corobora probele administrate în cauză, luându-se în considerare doar declarațiile martorilor propuși de intimat, care, de altfel, sunt în contradicție cu mențiunile înscrise în certificatul contestat, aceasta cu referire la construcția realizată pe teren.
Recurentul a arătat și faptul că instanța de apel trebuia să țină cont de declarația celorlalți pârâți chemați în judecată, cu excepția lui, prin care aceștia sunt de acord cu cele susținute de reclamantul-pârât prin cererea de apel.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele argumente:
Recurentul reclamant pârât a susținut, în principal, prin motivele de recurs, că tribunalul, ca și prima instanță, deși au soluționat în mod legal excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește constatarea nulității certificatului de moștenitor nr.444/20.01.1976, eliberat de Notariatul de Stat Local Oltenița, județ I, nu au dezlegat în mod corect cererea sa completatoare referitoare la nulitatea actului juridic unilateral eliberat după decesul defunctului, înscris de care a luat cunoștință pe parcursul judecării cauzei pendinte.
Astfel, recurentul a arătat că instanțele anterioare au apreciat inexistența unei cauze de nulitate absolută a certificatului de moștenitor contestat, dar nu prin analiza fraudei la lege, determinată de incidența dispozițiilor art.650 și 652 Cod civil, ci prin raportare la o chestiune ce nu a fost pusă în discuția părților, legată de acceptarea tacită sau expresă a succesiunii defunctului de către autoarea reclamantului pârât,.
Curtea constată că la data de 20.01.1976 a fost emis certificatul de moștenitor nr.444/1975 de către Notariatul de Stat Local Oltenița, județul I, după decesul defunctului, decedat la 04.03.1974, cu ultim domiciliu în comuna, sat, județul
În cuprinsul acestui act este indicat ca moștenitor intimatul pârât reclamant și ca străini de succesiune, prin renunțare, conform declarațiilor nr.84 - 86/1976, și.
La data emiterii certificatului de moștenitor era în vigoare Decretul nr.40/1953, situație în care notarul de stat, după ce a constatat că de pe urma unei persoane decedate au rămas bunuri, trebuia să cheme înaintea sa pe toți moștenitorii presupuși și legatari.
Se constată, în speță, că într-adevăr, autoarea reclamantului pârât, respectiv, fiica defunctului, nu a fost citată la deschiderea succesiunii tatălui său.
Potrivit dispozițiilor legale invocate de recurent - art.650 și 652 Cod civil - succesiunea se deferă prin lege ori prin testament, iar legea este cea care stabilește, "regulează ordinea succesiunilor între moștenitorii legitimi".
Așadar, subiecți ai dreptului de opțiune succesorală sunt toate persoanele care au vocație la moștenire, indiferent care este temeiul acestei chemări la moștenire sau dacă vocația la moștenire este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular. La data deschiderii succesiunii, patrimoniul succesoral se transmite către toți moștenitorii celui care a decedat, pentru fiecare dintre aceștia născându-se doar undrept subiectivde opțiune succesorală, ce devine însă concret, efectiv doar prin exercitarea unui act juridic de opțiune succesorală (acceptarea pură și simplă, acceptarea sub beneficiu de inventar sau renunțarea la moștenire).
În cauză, conform probelor administrate, instanțele de fond, în virtutea caracterului lor devolutiv, au stabilit în mod legal că autoarea nu a săvârșit niciun act de opțiune succesorală, prin aceasta pierzând titlul de moștenitor.
În aceste condiții, în situația în care mama recurentului ar fi probat efectuarea unui act de acceptare tacită a succesiunii defunctului (cum s-a susținut în cererea de chemare în judecată astfel completată, dar și ulterior, prin motivele de apel), aceasta ar fi avut un interes actual să conteste actul juridic unilateral emis în favoarea intimatului, de care acesta nu a avut cunoștință până la data formulării prezentei acțiuni.
Prin neacceptarea succesiunii, defuncta se consideră a fi străină de moștenirea autorului său, astfel că eventuala constatare a nulității certificatului de moștenitor contestat nu ar fi de natură să producă efecte asupra patrimoniului acesteia. Ceea ce se atestă prin certificatul de moștenitor - ca dovadă între succesori și față de terți - este tocmai calitatea de moștenitor legal sau testamentar a unei persoane, fapt ce presupune ca, anterior eliberării acestuia, fiecare succesibil să probeze acceptarea succesiunii.
În speță, cum această chestiune a fost tranșată de tribunal, instanță ce a stabilit situația de fapt dedusă judecății în urma probatoriului administrat, chiar și dacă autoarea reclamantului pârât nu a fost citată la deschiderea succesiunii defunctului său tată, nulitatea certificatului de moștenitor nr.444/1975 nu poate fi reținută.
Analizând cererea de constatare a nulității actului juridic contestat din această perspectivă, instanțele anterioare nu au încălcat principiul contradictorialității (sub aspectul nepunerii în discuția părților a acestei chestiuni de fond), întrucât de esența dovezii calității de succesor este chiar actul juridic de opțiune succesorală. Drept consecință, în acest context, nu poate fi primită - drept cauză de nulitate absolută a certificatului invocat de recurent - frauda la lege, chiar autoarea reclamantului pârât putând fi cea care era îndreptățită să solicite dezbaterea succesiunii lui după expirarea termenului de 6 luni de la deschiderea moștenirii.
C de-al doilea aspect criticat de recurent s-a referit la faptul că mama sa a acceptat, prin conduita sa sau prin demersurile efectuate prin reprezentant, mandatar convențional împuternicit special, succesiunea defunctului.
Tribunalul, cenzurând probele solicitate și administrate la cererea părților, a constatat că defuncta nu a acceptat în mod tacit sau expres moștenirea autorului său.
În concret, această instanță a reținut că autoarea recurentului ar fi primit, înainte de decesul defunctului, teren drept zestre, astfel încât nu mai era îndreptățită să solicite vreo cotă parte din succesiunea tatălui său.
Conform doctrinei, acceptarea moștenirii este expresă atunci când moștenitorul își însușește titlu sau calitatea printr-un act autentic sau sub semnătură privată, judiciar sau extrajudiciar. Or, în speță, o astfel de probă nu a fost făcută. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate la care face trimitere recurentul, prin care autoarea sa, reprezentată convențional de împuternicitul special, ar fi solicitat, în baza Legii fondului funciar, restituirea terenului din sat, județ G, vizează suprafața deținută de părinții reclamantului pârât anterior cooperativizării, iar nu de bunicul acestuia. În plus, un astfel de act a fost făcut în anul 1991 (30 martie), în timpul vieții defunctei, fără a se proba mandatul special dat de aceasta fiului său. Astfel cum reține și prima instanță, din sentința civilă nr.5132/30.11.2006, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, rezultă că mama reclamantului pârât nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut lui, deși era în viață la apariția Legii nr.18/1991, aspect de natură a conduce la concluzia că aceasta nu a avut pretenții legate de aceste suprafețe, consemnate în cuprinsul titlului de proprietate nr.36064/05.03.1996, emis pe numele intimatului.
Acceptarea voluntară tacită rezultă din acte sau fapte pe care succesibilul n-ar fi putut să le facă decât în calitatea sa de moștenitor acceptant; or, în cauză, nici această ipoteză nu a fost probată, instanța de apel nefiind obligată ca, în considerentele hotărârii, să facă o dezvoltare juridică a diferitelor categorii de acte, după natura lor, pentru a cerceta dacă, în concret, succesibilul a îndeplinit vreunul dintre acestea.
Chiar dacă manifestarea de voință a mamei reclamantului - în sensul neacceptării succesiunii autorului său - nu a fost consemnată în cuprinsul certificatului de moștenitor nr.444/1975, nu înseamnă că defuncta a acceptat această moștenire. Nefiind vorba, pe de altă parte, de o renunțare la moștenire, actul ca atare nu putea fi menționat în certificatul contestat.
De asemenea, poziția celorlalți pârâți în cauză nu putea fi avută în vedere de instanța de apel, întrucât aceasta nu echivalează, cum reține și Curtea, cu o manifestare de voință în sensul achiesării la pretențiile reclamantului pârât, în cuprinsul certificatului de moștenitor, la rubrica "masa succesorală", fiind inclusă cota de din casa de locuit și terenul aferent din satul, județul I, nu și terenul ce face obiectul titlului de proprietate emis în favoarea lui.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, prin raportare la prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Toate celelalte critici legate de analiza probelor administrate în fond și apel nu vor fi cercetate de C, în prezent dispozițiile art.304 pct.11 Cod de procedură civilă fiind deja abrogate.
Întrucât recurentul a căzut în pretenții, potrivit art.274 Cod de procedură civilă, acesta va fi obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de intimatul, însă doar în limita sumei de 1.000 lei, având în vedere prevederile alin.3 al aceluiași articol, întrucât Curtea constată că onorariul achitat de intimat avocatului ales este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant-pârât împotriva deciziei civile nr.12/A/27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât-reclamant și intimații pârâți, și.
Obligă recurentul la 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reduse conform art.274 alin.3 Cod de procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex/21.07.2009
--------------------------------------------
G -
-
Jud.G -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Ioana Aurora Herold
