Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1203/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1203/2008-
Ședința publică din data de 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa | - - | - JUDECĂTOR 2: Maria Galeș |
- - | - JUDECĂTOR 3: Dana Cigan | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în O, str. - -, -.10,. 46, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă -, domiciliată în O,-, -. 11, județul B, împotriva deciziei civile nr. 163/A din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 5603 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentului reclamant -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 10.09.2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, precum și reprezentanta intimatei pârâte --lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul Bihor -Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 9,5 lei achitată prin chitanța seria - nr. -/10.09.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentanta intimatei pârâte depune la dosar întâmpinare și arată că numele corect al intimatei este.
Reprezentantele părților, întrebate fiind, arată că nu mai au alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nefiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentanta recurentului reclamant solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, modificarea în totalitate a deciziei recurate și în consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu acordarea cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.
Reprezentanta intimatei pârâte solicită respingerea recursului promovat de partea recurenta, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5603 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 28 septembrie 2007, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă.
S-a constat deschisă succesiunea în urma defunctului, decedat la data de 2.06.2005.
S-a constat că au calitatea de moștenitori reclamantul, în calitate de fiu, în cotă de și pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare, în cotă de 1/4.
S-a constat că masa succesorală se compune din cota de 1/1 din imobilul situat în O,-, -. 1 înscris în CF 34484 O cu nr. top. 4965/63/1 în valoare de 97.597 lei.
S-a constat că pârâta are un drept de creanță față de masa succesorală pentru suma de 3611,5 lei reprezentând cota de din îmbunătățirile aduse imobilului și suma de 1102,62 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare.
S-a constat că pârâta are un drept de abitație asupra imobilului ce face parte din masa succesorală, până la sistarea stării de indiviziune.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune.
A fost atribuit reclamantului în întregime imobilul și îl obligă pe acesta la o sultă în cuantum de 27.934,84 lei în favoarea pârâtei.
S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului.
Au fost respinse restul pretențiilor pârâtei.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1160 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Defunctul a decedat la data de 2.06.2005 în O, în urma acestuia rămânând ca moștenitori reclamantul, în calitate de fiu și pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 319/1944, pârâtei îi revine o cotă succesorală de, iar reclamantului îi revine o cotă de .
Instanța a reținut că activul brut al masei succesorale se compune din cota de 1/1 din imobilul apartament, situat în O,-, -.88. 1 înscris în CF 34484 O, a cărui valoare de circulație a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză la 97.597 lei. S-a arătat că apartamentul nu este bun comun al defunctului și soției sale supraviețuitoare, deoarece a fost contractat de defunct anterior încheierii căsătoriei, în anul 1979, în timp ce soții s-au căsătorit la data de 20.02.1993.
La apartamentul proprietatea defunctului, soții au făcut mai multe îmbunătățiri care au sporit valoarea imobilului, acestea fiind evaluate prin expertiza în construcții efectuată în cauză la suma de 7.223 lei. Din această sumă, pârâta are un drept de creanță de, respectiv pentru suma de 3611,5 lei, față de masa succesorală.
S-a mai reținut că, deși pârâta a arătat că a contribuit anterior căsătoriei la achitarea ratelor imobilului, aceasta nu a adus dovezi în cauză cu privire la modalitatea de achitare a acestora și contribuția sa,
Instanța de fond a constat că pasivul succesoral este compus din dreptul de creanță al pârâtei pentru îmbunătățiri și cheltuielile de înmormântare este în cuantum de 5514,12 lei, din care urmează a se scădea suma de 800 lei ridicată de pârâtă ca ajutor de înmormântare, rezultând suma de 4714,12 lei, acesta urmând a fi suportat de moștenitori potrivit cotei ce îi revine fiecăruia, respectiv reclamantul în cotă de respectiv 3535,59 lei, iar pârâta în cotă de respectiv 1178,53 lei.
Având în vedere că imobilul de împărțit nu este comod partajabil în natură, văzând dispozițiile art. 673/9 Cod procedură civilă, întrucât cota reclamantului este de iar a pârâtei de, instanța a atribuit imobilul reclamantului cu obligarea acestuia la sultă în favoarea pârâtei, în cuantum de 24399,25 lei, la care s-a adăugat și suma de 3535,59 lei din pasivul succesoral ce trebuia suportată de reclamant, urmând ca în final reclamantul să achite pârâtei suma de 27.934,84 lei.
Față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 319/1944, instanța de fond a reținut că până la executarea ieșirii din indiviziune, pârâta beneficiază de un drept de abitație asupra imobilului ce face parte din masa succesorală.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale și în consecință să se constate că apelantei îi revine cota de din ratele achitate pentru apartamentul în litigiu precum și cota de în calitate de soție supraviețuitoare; să se dispună atribuirea apartamentului către apelantă cu obligarea unei sulte corespunzătoare.
Prin decizia civilă nr. 163/A din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanta, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței civile nr. 5603 din 28 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost schimbată în parte, în sensul că:
S-a constatat că pârâta are un drept de creanță față de masa succesorală pasivul succesoral pentru suma de 3.611,5 lei reprezentând cota de din îmbunătățirile aduse imobilului, suma de 1.102,62 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și 22.000 lei reprezentând contribuție proprie preț apartament.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune, în sensul atribuirii în întregime a imobilului către pârâtă și aceasta a fost obligată la plata unei sulte în cuantum de 54.045 lei către reclamant.
S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Instanța de fond analizând probele administrate în cauză a reținut în mod corect că apartamentul nu este bun comun al defunctului și al soției sale, însă a interpretat în mod eronat probele cu privire la contribuirea apelantei pârâte la plata apartamentului din litigiu în perioada în care părțile au locuit în concubinaj și imediat după încheierea căsătoriei dintre ei.
Astfel, martorii audiați în fața instanței de fond, precum și în apel au relevat fără îndoială că anterior căsătoriei, părțile au trăit ca și cum ar fi fost soț și soție, începând cu anul 1984. Mai mult, chiar și martorii care au arătat că din cunoștințele lor prețul a fost achitat de către defunct, fără contribuția apelantei, recunosc că în perioada în care părțile au trăit împreună se gospodăreau tot împreună.
Relevante în acest sens sunt declarațiile martorului și, audiați în fața instanței de fond, declarații ce au fost coroborate și cu cele ale martorilor, audiați de instanța de fond.
Faptul că achitarea ratelor s-a făcut prin reținere pe statul de plată al defunctului începând cu luna ianuarie 1980 nu este suficient pentru a se reține că apelanta nu a contribuit cu nimic la achitarea prețului apartamentului, în condițiile în care această sumă se imputa sumei ce constituia banii comuni ai concubinilor și ulterior ai soților, destinați administrării traiului în comun al acestora.
Din probele administrate în cauză rezultă că apartamentul a avut prețul de 74.346 lei (fila 13 dosarul de fond) din care a fost achitat un avans de 22.300 lei. Această din urmă sumă a fost suportată prin contribuția proprie a defunctului, anterior perioadei de concubinaj cu apelanta.
Ratele au fost achitate pe perioada 1980 - 1994, iar pentru perioada 1980-1984 ele au fost achitate doar de către defunct, ceea ce reprezintă o cotă de 1/5 din diferența de preț rămasă neachitată.
Din cele de mai sus s-a reținut că defunctul a avut o contribuție proprie de 25 % - reprezentând avans preț plus 20 % reprezentând rate parțiale, ceea ce înseamnă că defunctul a suportat singur 55 % din prețul apartamentului.
Diferența de 45 % din preț a fost însă suportată în perioada concubinajului urmat de căsătoria părților, perioadă în care conform copiilor de pe cărțile de muncă, ambii au realizat venituri cu titlul de salariu și pensie.
Întrucât în cauză nu au fost depuse acte din care să rezulte că unul dintre ei a avut un venit substanțial mai mare decât celălalt, instanța de apel apreciat că, contribuția celor două părți la plata acestor diferențe de rate, este egală, rezultând o proporție de 22,5 %.
Raportând cota de 22,5 % ce reprezintă contribuția proprie a apelantei la plata apartamentului, la valoarea reactualizată a imobilului stabilită conform raportului de expertiză efectuat în fața instanței de fond, s- reținut că aceasta are un drept de creanță de 22.000 lei reprezentând contravaloarea ratelor apartament achitate din veniturile acestuia.
În consecință, instanța de apel a admis apelul față de cele de mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă și a constatat că apelanta are un drept de creanță de 22.000 lei raportat la imobilul ce constituie masa succesorală a părților.
Întrucât cotele succesorale și restul pasivului succesoral au fost corect stabilite de instanța de fond, nefiind de altfel contestate de nici una din părți, instanța de apel a reapreciat hotărârea atacată și sub aspectul modalității de partajare.
Astfel, dacă este adevărat că reclamantul intimat are o cotă de proprietate asupra imobilului superioară apelantei, nu pot fi ignorate restul criteriilor ce trebuie avute în vedere la atribuirea apartamentului ce nu este comod partajabil în natură și anume aceea că apelanta are un drept semnificativ de creanță legat de apartament, precum și faptul că acesta ar constitui domiciliul său începând din anul 1994 și că nu are o altă variantă de a-și asigura locuința, spre deosebire de reclamant - care deține în proprietate un alt imobil.
Față de aceste criterii, tribunalul a apreciat că apelanta este îndreptățită la atribuirea în natură a imobilului, motiv pentru care a dispus partajul imobilului în acest fel, cu obligarea sa la plata unei sulte în favoarea intimatului reclamant.
La stabilirea sultei instanța a constatat că masa succesorală se compune din cota de 1/1 din imobilul în valoare de 97.597 lei și că pârâta are un drept de creanță față de masa succesorală de 3.611,5 lei reprezentând cota de din îmbunătățirile aduse imobilului, suma de 1102,62 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare, precum și 22.000 lei reprezentând dreptul de creanță al apelantei pârâte împotriva moștenirii, rezultând așadar un pasiv succesoral în sumă de 25.535 lei.
Pasivul succesoral urmează a fi suportat de moștenitori potrivit cotei ce-i revine fiecăruia, respectiv intimatul reclamant în cotă de adică 19.151,7 lei, iar apelanta pârâtă în cotă de adică 6.383,75 lei.
După cum s-a reținut mai sus, întrucât imobilul nu este comod partajabil în natură, văzându-se și dispozițiile art. 539/9 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul și sub acest aspect și a atribuit imobilul apelantei, cu obligarea acesteia la plata sultei în cuantum de 73.197 lei din care se deduce cota din pasivul succesoral ce revine intimatului, adică 54.045 lei.
În consecință, pentru ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța de apel a admis apelul formulat și a dispus modificarea sentinței atacate conform considerentelor deciziei atacate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, deși instanța reține culpa procesuală a intimatului, a respins cererea apelantei privind acordarea acestora, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada cuantumului acestora, respectiv a onorariului avocatului.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în întregime hotărârii în sensul respingerii apelului pârâtei, și menținerii în întregime a hotărârii instanței de fond.
Invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, recurentul critică hotărârea atacată deoarece tribunalul ar fi făcut o cuantificare a dreptului apelantei înafara limitelor cu care aceasta a investit instanța și pe care ea însăși a fost în măsură să le precizeze. Plecând de la această inconsecvență obiectul cauzei nu fost clar determinat, nu au fost achitate taxele de timbru aferente, iar probele au fost analizate înafara cadrului stabilit de părți, tribunalul procedând la soluționarea cererii apelantei într-o manieră proprie, pe care nici măcar nu a pus-o în discuția părților.
Recurentul este nemulțumit și de modul de partajare, apreciind că toate criteriile de atribuire în natură a apartamentului erau favorabile, situație în care soluția aleasă de instanță, și anume cea a atribuirii imobilului în favoarea apelantei fiind nelegală.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului, considerând că instanța de apel a dezlegat corect problema dedusă judecății.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta apelată a conviețuit cu defunctul -antecesorul reclamantului recurent- din 1983, ulterior căsătorindu-se la 20 februarie 1993 (copia certificatului de căsătorie este depus la fila 21 fond), iar martorul confirmă data la care a început conviețuirea părților).
Potrivit practicii judiciare constante în cazul concubinajului urmat de căsătorie bunurile dobândite sub durata concubinajului sunt considerate a fi bunuri comune.
Contractele depuse la dosar atestă faptul că apartamentul din litigiu a fost cumpărat la 6 decembrie 1979, plata prețului urmând a fi făcută în rate pe o durată de 15 ani.
În aceste limite imobilul își păstrează calitatea de bun propriu, dar, pârâta este beneficiara unui drept de creanță pentru cota de parte din ratele achitate sub durata conviețuirii, respectiv din 1983 și până la lichidarea împrumutului. Cum martorul confirmă că încă de la început părțile s-au gospodărit împreună, în mod corect instanța de apel a cuantificat valoarea creanței la 22.000 lei, considerând că 45% din preț a fost suportată de defunct și de apelantă din venituri comune.
De altfel, recurentul nu contestă în mod concret o inexactitate a calculelor făcute de instanța de apel, ci critică în principiu reținerea creanței pentru perioada concubinajului, ori această soluție a fost în mod corect rezolvată de tribunal, deoarece din probele administrate rezultă că cei doi au fost în realitate o familie, fiind de notorietate această relație, iar ulterior ea și fost confirmată prin căsătorie.
Al doilea motiv de critică nu se încadrează în motivele ce pot atrage casarea sau modificarea hotărârii, deoarece problema atribuirii imobilului reliefează o apreciere a instanței, ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului.
Se impune a se arăta totuși că imobilul este cel care a constituit locuința apelantei din 1983 și până în prezent, și că aceasta nu are nici o altă posibilitate de a-și asigura un spațiu locativ, cota superioară a recurentului nereprezentând un criteriu determinant de referință.
În acesta condiții, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, constatându-se că intimata nu solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în O, str. - -, -.10,. 46, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă -, domiciliată în O,-, -. 11, județul B, împotriva deciziei civile nr. 163/A din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat judecător - - 23.09.2008
- dactilografiat grefier- -23.09.2008-2 ex.
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Dana Cigan
