Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1282/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1282/2008-

Ședința publică din 23 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Bocșe Elena

- -

- JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel

- -

- JUDECĂTOR 3: Roman Florica

R -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în O parc nr. 1. 2 județul B, în contradictoriu cu intimata pârât PRIMĂRIA com. județul B, împotriva deciziei civile nr. 478/A/2007 din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 7851 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: superficie,

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 16 septembrie 20008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 23 septembrie 2008, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7851 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei primăria com. pentru constatarea dreptului de superficie.

Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut că, parcela cu nr. cadastral 196 în suprafață de 175. constituie proprietatea Primăriei com.. Pe aceiași parcelă a fost edificată de reclamant o construcție destinată activității comerciale. S-a reținut că edificarea acesteia este de natură să confere reclamantului cel mult calitatea de constructor de bună credință, cu consecințele juridice ce decurg din aplicarea prevederilor art. 494, al. 3, teza II din civil. însă simplul fapt al edificării construcției pe terenul ce constituie proprietatea primăriei com. nu este de natură să conducă la nașterea în patrimoniul reclamantului a unui drept de folosință asupra terenului. Terenul făcînd parte din domeniul privat al primăriei, convenția care ar putea conduce la nașterea în favoarea reclamantului a unui drept de superficie, compus la rîndul său din dreptul de folosință asupra terenului și dreptul de proprietate asupra construcțiilor, era în contract de concesiune pe care reclamantul îl are în continuare posibilitatea să-l încheie cu primăria. Acțiunea a fost respinsă ca fiind lipsită de temei legal sub aspectul tuturor capetelor de cerere formulate, în lipsa unui titlu prin care reclamantului să i se fi transmis dreptul de folosință asupra terenului pe toată durata existenței construcției.

Împotriva sentinței, în termen, timbrat legal, a formulat apel reclamantul, solicitînd admiterea lui și modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 478/A/2007 din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respins ca nefondat apelul, fiind păstrată în totalitate sentința atacată.

Pentru a pronunța această hotărâre, ornind p. de la susținerea apelantului în sensul că neprezentarea pârâtei și nedepunerea întîmpinării denotă acordul acesteia cu privire la acțiunea formulată, Tribunalul Bihora reținut că reclamantul apelant se află în situația paradoxală de a chema în judecată Primăria pe care el însuși o reprezintă, deoarece, așa cum rezultă din adeverința de la fila 15, Primarul com. este. Instanța de fond în mod corect a reținut că lipsește titlul din care reclamantului să i se fi transmis dreptul de folosință asupra terenului. În dosar nu există nici o dovadă din care să rezulte că terenul în litigiu ar face parte din proprietatea privată a unității administrativ teritoriale, caz în care eventual s-ar putea constituit dreptul de superficie. Însă, în lipsa actului încheiat cu titularul dreptului de proprietate, simplul acord al pârâtei, al cărei reprezentant reclamantul este, nu este suficient.

Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamantul recurent, solicitând în principal casarea hotărârii atacate, cu trimitere pentru rejudecare la Tribunalul Bihor în vederea administrării de probe testimoniale, iar în subsidiar modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, prin respingerea probelor testimoniale propuse de reclamant pentru a dovedi aspecte legate de modul de dobândire a spațiului, despre construcția acestuia și cu privire la acordul Statului Român privind edificarea acestuia.

În ceea ce privește fondul cauzei, arată că din actele dosarului rezultă că pârâta a recunoscut existența construcției și faptul că aceasta este înregistrată în evidențele sale, reclamantul achitând impozitele și taxele, de unde rezultă că și-a dat acordul și cu privire la folosirea terenului de sub construcție.

Mai mult, între reclamant și alți proprietari de spații comerciale pe de o parte și Primăria, pe de altă parte, s-a întocmit un act notarial de dezmembrare, act semnat de Primăria prin reprezentantul său delegat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanțele de apel și fond au soluționat cauza, în condițiile în care exista un conflict evident de interese, rezultat din împrejurarea că reclamantul este în același timp și persoana care, în calitatea de Primar, reprezintă pârâta în fața justiției, respectiv Primăria.

Într-o astfel de situație se impunea fie reprezentarea pârâtei printr-o altă persoană (de exemplu viceprimarul) sau printr-un curator special numit în condițiile articolului 44 (1) Cod de procedură civilă.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul articolelor 312 și 296 Cod de procedură civilă, să admită recursul, să caseze hotărârea atacată și să desființeze sentința pronunțată de instanța de fond, cu trimitere la această din urmă instanță ( Judecătoria Oradea ) în vederea rejudecării fondului, cu respectarea cadrului procesual conform considerentelor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

ADMITE ca fondat recursul civildeclarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în O parc nr. 1. 2 județul B, în contradictoriu cu intimata pârât PRIMĂRIA com. județul B, împotriva deciziei civile nr. 478/A/2007 din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează și desființează sentința civilă nr. 7851 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, cu trimitere pentru o nouă judecare la Judecătoria Oradea, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată și onorariul de avocat vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

IREVOCAB I L

Pronunțată în ședința publică de azi, 23 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - R - - -

decizie:./21.09.2008

Complet fond:.

Complet apel: -,

în 2 ex.: /03.10.2008

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1282/2008. Curtea de Apel Oradea