Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 136
Ședința publică din 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Ion Graur
JUDECĂTOR: Dr.- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.327 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, privind pe pârâții intimați, G și intervenientul, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal și asistată de avocat, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța procedează la comunicarea întâmpinării formulată de pârâții intimați și G și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în recurs.
Reclamanta recurentă prin apărător solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul de a se constata că atât pârâții cât și intervenientul sunt străini de moștenire, în cauză fiind incidente dispozițiile art.698 cod civil, iar cu privire la cote, arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1 lit.d din Legea 319/1994.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6800 din 18 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și
S-au admis cererile reconvenționale formulate de reclamanții reconvenționali și G în contradictoriu cu pârâta reconvențional.
S-a admis în fond cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în contradictoriu cu pârâții, G, și în consecință s-a constatat că în urma decesului lui masa succesorală se compune din 1/2 din imobilul situat în comuna sat nr.137 înscris în nr.370.
S-a constatat că reclamanta soție supraviețuitoare are cota de 1/4 din masa succesorală.
Reclamanții reconvenționali, G și intervenientul nepoți de soră au cotele de câte 1/4 fiecare din masa succesorală.
S-a dispus întabularea în cf a cotei de 1/4 din imobilul de mai sus a intervenientului.
Au fost obligați reclamanții reconvenționali și intervenientul să plătească câte 410,5 lei fiecare reclamantei-pârâtă reconvențional.
A constatat că din masa succesorală a defunctului nu fac parte imobilele înscrise în cf nr.276 și nr.593 comuna.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Prin decizia civilă nr.14 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a admis apelul reclamantei, s-a constatat că pârâții și G sunt străini de succesiunea defunctului decedat la 01.02.2006 prin neacceptare, fiind respinsă precizarea de acțiune a reclamantei împotriva acestor pârâți pentru plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâții și G, fiind admis recursul reclamantei și respins recursul pârâților, casată decizia civilă nr.14/2008 a Tribunalului Arad și trimisă cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Arad cu motivația că Tribunalul a omis să se pronunțe asupra noilor cote de moștenire care revin moștenitorilor acceptanți, după înlăturarea pârâților și G și va înlătura neconcordanțele dintre mențiunile din cf nr.276 și 593 și certificatul de moștenitor.
Prin decizia civilă nr.327/A/4 noiembrie 2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.6800/18 septembrie 2007, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Arad pe care a schimbat-o în tot în sensul că:a admis în parte acțiunea principală precizată și în totalitate cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul; a respins acțiunile reconvenționale formulate de pârâții și G; a constatat că pârâții și G sunt străini de succesiunea defunctului decedat la 01.02.2006 prin neacceptare; a constatat că reclamanta în calitate de soție supraviețuitoare și intervenientul în calitate de nepot de soră sunt moștenitorii acceptanți ai defunctului, în cote egale; a constatat că masa succesorală rămasă după defunct se compune din cota de 1/2 din imobilul situat în com., sat nr. 137 înscris sub nr.top 69/2 în CF nr.370, imobilul înscris sub nr. top 420 în CF nr. 593 jud. M și imobilul înscris sub nr.top 433/ în CF nr.276 jud. M; a dispus predarea succesiunii în cote egale către moștenitori; a respins cererea reclamantei față de pârâți de suportare a pasivului succesoral și a obligat pe intervenient să plătească reclamantei suma de 821 lei cu acest titlu, respectiv cheltuieli de înmormântare.
A obligat pârâții la 20 lei și intervenientul la 50 lei, cheltuieli de judecată în prima instanță către reclamantă.
A obligat pârâții să plătească apelantei suma de 320,6 lei cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a reținut că potrivit certificatului de moștenitor nr.416/1977 16.02.1978 antecesorul părților este unicul moștenitor al mamei sale în calitate de fiu și că masa succesorală după defuncta decedată la 27.06.1977 în se compune din 5000 mp teren situat în satul nr.63 înscris în cf nr.593 top nr.420 dobândit prin moștenire și 2500 mp teren arabil extravilan în locul din cf nr.276 nr.top 433/a dobândit cu același titlu de moștenitor și o casă de lemn situată în localitatea nr.63 comuna jud.M fiind străini de succesiune prin renunțare născută fiică, fiul și fiica, imobile care se vor include în masa succesorală a defunctului.
Instanța de apel a apreciat că din probatoriul administrat a rezultat că pârâții și G, nepoți de soră, nu au acceptat expres sau tacit succesiunea defunctului în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 cod civil, astfel că moștenitorii acceptanți ai defunctului sunt soția supraviețuitoare și intervenientul în calitate de nepot de soră, care potrivit cu dispozițiile art.673 cod civil fiecare va lua J din succesiunea defunctului.
În temeiul art.728 cod civil, care prevăd că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, tribunalul a admis și cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamanta și a dispus predarea succesiuni în cote egale către cei doi moștenitori și.
Întrucât pârâții și G nu au acceptat în termen succesiunea lui, tribunalul a respins acțiunea reconvențională formulată de acești pârâți, constatând că sunt străini de succesiunea lui decedat la 01.02.2006.
Instanța de apel având în vedere dispozițiile art.774 cod civil, potrivit cărora moștenitorii contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesorului fiecare în proporție cu ce ia din moștenire a respins acțiunea reclamantei de obligare a pârâților și G la suportarea pasivului succesoral deoarece nu au acceptat succesiunea în termenul succesoral și a obligat intervenientul în baza aceleiași dispoziții legale și potrivit cu cota de 1/2 pe care a cules-o din succesiunea lui să suporte suma de 821 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare.
Totodată, fiind admisă acțiunea reclamantei, cererea de intervenție și respinsă acțiunea reconvențională tribunalul a obligat pârâții și G să plătească reclamantei 20 lei cheltuieli de judecată și pe intervenient 50 lei cheltuieli de judecată, iar în temeiul art.274 cod procedură civilă, ca urmare a admiterii apelului reclamantei, a obligat intimații să plătească suma de 320,6 cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în parte a deciziei recurate în sensul de a se constata că atât intervenientul, cât și pârâții și G sunt străini de moștenire, dup defunctul.
Din motivele de recurs se reține că instanța de apel procedat la o aplicare greșită a legii în sensul în care a admis în fond cererea de intervenție în interes propriu a interveneintului, deoarece acesta nu a acceptat succesiunea conform termenului prevăzut de art.700 Cod civil.
În ce privește plata datoriilor, conform art.774 Cod civil, artă că aceste datorii au fost în sumă de 2500 lei, astfel cum rezultă din probele dosarului.
Recurenta mai arată că hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, instanța schimbând natura actului dedus judecății, având în vedere că antecesorii celor 3 pârâți, conform certificatului de moștenitor nr.415/1977 sunt străini de moștenire privind cele două imobile din localitatea, astfel că nici cei trei pârâți, inclusiv intervenientul nu pot fi considerați ca moștenitori, întrucât eredele renunțător nu poate fi reprezentat, efecte care se extind și asupra imobilului din nr.137.
De asemenea, arată că instanța de apel, în mod eronat a apreciat că recurenta, în calitate de soție supraviețuitoare și intervenientul sunt moștentori acceptanți, în cote egale, în realitate intervenientului revenindu-i în calitate de colateral numai cota de, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art.1 lit.d din Legea 319/1994.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intervenientul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
Analizând motivele de recurs, decizia atacată, hotărârea primei instanțe, actele și probele de la dosar, văzând prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, se constată că recursul de față nu este întemeiat.
Astfel, atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat în mod corect calitatea de moștenitor după defunctul, a intervenientului, calitate care rezultă din declarația de acceptare a succesiunii, autentificată sub numărul 1423/29.03.2006 la Biroul Notarilor Publici Asociația din
Susținerea recurentei în sensul că intervenientul ar fi străin de moștenire, întrucât antecesorii lor ar fi renunțat la moștenire nu poate fi primită, în speță fiind vorba de succesiunea defunctului, iar nu a defunctei, în privința căreia atât intervenientul cât și pârâții și G sunt străini de moștenire.
În ce privește cotele de moștenire aferente moștenitorilor acceptanți, Curtea apreciază că acestea au fost corect stabilite de către instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor art.673 Cod civil, respectiv din moștenire reclamantei și intervenientului.
Critica vizând plata datoriilor succesiunii va fi apreciată ca neîntemeiată, instanța de apel stabilind în mod corect, raportat la probele administrate în cauză, înscrisuri și depoziții de martori, suma ce revine fiecărui acceptant din pasivul succesoral.
Față de cele de mai sus, constatându-se că recursul declarat de reclamantă nu este întemeiat, în temeiul art.312 Cod procedură civilă urmează să fie respins ca atare, menținându-se decizia atacată, precum și hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva deciziei civile nr.327 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, privind pe pârâții intimați, și, pentru succesiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Adriana Corhan Dr.- -
GREFIER
- -
Red.IG/26.02.2009
Dact./2.03.2009
Judecătoria Arad -judecător
Tribunalul Arad -judecători,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Ion Graur, Adriana Corhan