Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 139/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 139
Ședința publică din data de 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTORI: Eliza Marin, Constanța Ștefan Violeta Stanciu C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în B, sectorul 4, B-dul. - -, nr. 26, -.3,. A,. 6,. 29 și de pârâta, domiciliată în B, sectorul 6,-, -.7,. A,. 29, împotriva deciziei civile nr. 271 din 20 octombrie, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții G, toți domiciliați în com. Vadu Pașii, sat, jud.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 9 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea intimaților-pârâți G, și, să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr-, reclamanta a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții, G, și, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale ramase de pe urma defuncților -decedat la 09.02.1989 și -decedată la data de 01.04.2002, ambii cu ultimul domiciliu în com. Vadu Pașii, sat, jud.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că după decesul autorului, tatăl pârâților, au rămas ca moștenitori -soție supraviețuitoare, reclamanta și pârâta -în calitate de fiice și pârâții G, și -în calitate de fii.
S-a mai arătat că această succesiune a fost acceptată expres numai de soția supraviețuitoare, ceilalți moștenitori renunțând expres, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1207/20.06.1992 emis de fostul notariat de Stat Județean
.//.
-2-
Averea rămasă de pe urma defunctului era formată din imobil casă de locuit, dependințe și suprafața de 1000 mp. teren aferent, situate în com. Vadu Pașii, sat, jud. B, iar aceste bunuri imobile erau în proprietatea defunctului, rămase moștenire de la părinții săi, potrivit testamentului autentic nr. 571/1948.
Reclamanta a susținut că în anul 2002 s-a eliberat titlul de proprietate nr.5176/40/18.11.2002, prin care s-a reconstituit, pe numele defunctului, suprafața de 8,75 ha. teren pe raza com. Vadu Pașii, sat, teren de diverse categorii de folosință.
S-a mai precizat că între părți au existat relații bune, fiecare stăpânind cate o parte din bunuri, iar ulterior, la data de 01.04.2002, a încetat din viață și mama părților, moștenitorii fiind părțile in proces în calitate de fii și fiice, fiecare cu o cota egală de 1/5 din averea succesorală.
În drept sunt invocate disp. art 728 od civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat admiterea acțiunii principale în parte, arătand că el și soția locuiesc în imobilul succesoral, căruia i-au adus îmbunaătățiri, fiind singura locuință pe care o deține.
În dovedirea acțiunii și a cererii reconvenționale, părțile au solicitat probe cu înscrisuri, interogatorii, martori, iar în urma analizării acestora, Judecătoria Buzăua pronunțat la data de 12.12.2007 încheierea interlocutorie de partaj, prin care a admis în parte în principiu acțiunea și în parte, în principiu, cererea reconvențională, declarând deschise succesiunile defuncților, moștenitorii acestora și cotele ce le revin, precum și masa succesorală, constatând totodată că reclamanta, pârâtul-reclamant și pârâta înțeleg să nu valorifice drepturile din testamentul olograf scris și datat de defuncta, numind experți de specialitate pentru evaluarea bunurilor și propuneri de lotizare.
După efectuarea expertizelor, Judecătoria Buzăua pronunțat la 26.11.2008 sentința civilă nr. 6814, prin care a admis în parte acțiunea și cererea reconvențională, dispunând ieșirea din indiviziune a părților conform varianta I-a din expertiza centralizatoare întocmită de.
La alegerea variantei, instanța de fond a avut în vedere criteriile înscrise în art. 6739cod pr.civilă, precum și dispozițiile art. 728 și 1169 cod civil.
Împotriva încheierii interlocutorii de partaj și a sentinței, au declarat apel în termen legal, reclamanta și pârâta, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că nu s-a avut în vedere testamentul olograf și nu s-a efectuat o variantă prin raportul de expertiză pentru a se partaja în natură casa de locuit și terenul aferent acesteia, deși exista această posibilitate.
Au solicitat apelantele, dat fiind faptul că experții nu au răspuns la obiecțiunile formulate de acestea, prelungirea probatoriului față de disp. art. 295 alin.2 Cod pr.civilă.
Tribunalul Buzău prin decizia nr.271/20.10.2009 a respins ca nefondate apleurile declarate de reclamantă și de pârâtă, reținând în esență că instanța fondului a procedat corect reținând cote egale pentru fiecare parte din proces deoarece, deși exista un testament olograf, reclamanta nu a înțeles să se folosească de acesta, iar pârâta nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite mărirea cotei sale în baza acestui testament.
.//.
-3-
Cât privește varianta de lotizare, instanța de control a reținut că în speță s-a procedat corect, atribuindu-se pârâtului imobilul construcție și teren, avându-se în vedere faptul că acesta a realizat îmbunătățiri, astfel cum au fost reținute prin încheierea interlocutorie de partaj.
Cât privește suplimentarea probatoriilor, instanța de apel a apreciat că nu se impune acest lucru, deoarece experții au răspuns la obiecțiunile părților, astfel cum au fost ele formulate.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal reclamanta și pârâta, invocând motive de nelegalitate în sensul disp. art. 304 pct.7 Cod pr.civilă, susținând că hotărârile celor două instanțe se sprijină pe motive contradictorii și au fost date cu înlăturarea dovezilor clare în conținut și chiar a recunoașterilor la interogatoriu a intimatului.
Susțin recurentele că, testamentul olograf indică dorința autoarei părților în legătură cu atribuirea principalului bun al succesiunii -casa de locuit, aspect recunoscut de intimatul. În plus, s-a înlăturat o împrejurare evidentă, în sensul că imobilul are două intrări și este posibilă formarea a două unități locative.
Se mai arată de recurente că, deși apelul este o cale devolutivă de atac, s-a refuzat prelungirea de probe cu nouă expertiză, în condițiile în care lucrările efectuate la fond, contradictorii în conținutul lor, au fost contestate în permanență de reclamantă și de pârâtă, astfel încât se justifica efectuarea unei noi expertize, cu atât mai mult cu cât în fața instanțe de fond expertul topometru constata în lucrarea sa, că imobilul este posibil a fi împărțit în două unități locative.
Se solicită, pentru motivele arătate, admiterea recursurilor, casarea deciziei și trimiterea cauzei la Tribunalul Buzău pentru refacerea lucrărilor de specialitate și pentru o corectă și legală atribuire a bunurilor, cu respectarea dorinței defunctei.
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei, constată că recursurile sunt fondate și vor fi admise în baza disp. art. 312(1) (2) și (3) raportat la disp. art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, cu următoarea motivare:
Dispozițiile art. 6739cod pr.civilă, prevăd că la formarea și atribuirea loturilor, instanța investită cu soluționarea unei cereri de împărțeală succesorală, va ține seama după caz, de acordul părților, de mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala judiciară, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor, sau altele asemenea.
Prevederile înscrise în text au ca scop, corelativ cu celelalte dispoziții ale capitolului referitor la împărțeala judiciară, să înlesnească într-un mod cât mai echitabil pentru părți încetarea stării de indiviziune și evitarea arbitrarului în formarea loturilor și atribuirea lor acelor părți care au un drept de proprietate comună.
În speța dată, prin acțiunea cu care a fost investită prima instanță, s-a solicitat încetarea stării de indiviziune între părțile cu drepturi egale la moștenirea defuncților lor părinți.
Chiar dacă reclamanta, prin acțiunea introductivă de instanță nu a solicitat ca la stabilirea cotelor ce-i revin din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei sale mame, să se aibă în vedere testamentul olograf lăsat de aceasta și chiar
-4-
dacă pârâta nu a formulat cerere reconvențională prin care să-și valorifice acest testament, este evident că atât prin notele scrise depuse la instanța de fond cât și în motivele de apel și în concluziile formulate cu ocazia judecării cauzei în faza de apel, precum și prin motivele de recurs, părțile invocă acest testament, prin care autoarea lor a înțeles ca fiii săi, mai puțin și G, care au fost înzestrați cu câte o casă, să stăpânească în mod egal construcția bun succesoral.
În raport de cele menționate prin testament, reclamanta și pârâta au solicitat ca expertul constructor desemnat să întocmească loturile, să propună o variantă prin care să se atribuie și acestora, în natură, o parte din locuință, solicitare justificată și prin aceea că expertul topometru, prin completarea la raportul de expertiză întocmit inițial (fila 225 dosar fond) a arătat că terenul în suprafață de 1100 mp. aferent casei de locuit, poate fi împărțit în trei părți, cu intrări de la stradă, separat, situație în care a solicitat ca expertul constructor să propună partajarea construcțiilor ca în funcție de acestea să se facă repartizarea terenului pentru fiecare parte.
Instanța de fond a respins această solicitare și în final a omologat varianta din expertiza constructor în care reclamanta și pârâta primesc terenuri în extravilanul localității, în timp ce pârâtului i se atribuie în întregime atât construcția cât și terenul aferent acesteia.
Soluția a fost confirmată de instanța de apel, care respins și cererea reclamantei și a pârâtei de a se prelungi probatoriul cu o nouă expertiză care să propună și o variantă de atribuire în natură a unei părți din construcția bun succesoral.
Pronunțându-se astfel, instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 6739Cod pr.civilă cu referire la disp. art. 741 Cod civil, în condițiile în care a respins nejustificat cererea apelantelor de suplimentare a probatoriului cu o nouă expertiză care să verifice posibilitatea creării a două unități locative distincte, pentru a se proceda la o împărțeală echitabilă a loturilor ce revin părților, din averea succesorală.
Se justifică, de aceea, admiterea recursurilor declarate de reclamantă și pârâtă și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal, care va proceda la suplimentarea probatoriului administrat în primă instanță cu o nouă expertiză în specialitatea constructor, pentru a se verifica posibilitatea întocmirii unei variante de lotizare cu atribuirea în natură a unei părți din construcția bun succesoral și către cele două recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de declarate de reclamanta, domiciliată în B, sectorul 4, B-dul. - -, nr. 26, -.3,. A,. 6,. 29 și de pârâta, domiciliată în B, sectorul 6,-, -.7,. A,. 29, împotriva deciziei civile nr. 271 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții G, toți domiciliați în com. Vadu Pașii, sat, jud.
.//.
-5-
Casează decizia nr.271 din 20 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, cu trimitere spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Constanța Ștefan Violeta Stanciu
- - C - - -
Grefier,
- -
red. Șt./tehnored.VM
8 ex./23.02.2010
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
f- Judecătoria Buzău
a- Tribunalul Buzău
, -
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Constanța Ștefan Violeta Stanciu