Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1724/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizia nr. 1724/

Ședința publică din 18 noiembrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta (fostă ), domiciliată în C N,-,.84, județul C, împotriva deciziei civile nr.122 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâta-recurentă, asistată de av. și reclamanta-intimată, asistată de av., lipsă fiind pârâta-intimată și reclamanții-intimați,.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, nefiind timbrat.

De asemenea, se constată că reclamanta-intimată a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.

Reprezentantul pârâtei-recurente depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.495 lei, răspuns la întâmpinarea formulată de intimata la care este anexată adeverința eliberată de din care rezultă că d-nei i s-au reținut rate CEC în valoare de 326 lei lunar în perioada 01.09.1992 - 01.01.1999; copia testamentului defunctului și dovada cheltuielilor de judecată. Un exemplar din aceste înscrisuri se comunică reprezentantului reclamantei-intimate.

Reprezentantul reclamantei-intimate depune la dosar extras de practică judiciară și declară că nu solicită termen pentru studierea înscrisurilor ce i-au fost comunicate la termenul de astăzi.

Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.

Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului, modificarea parțială a hotărârii atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii introductive și admiterii cererii reconvenționale formulată de recurentă, cu obligarea reclamanților-intimați la plata cheltuielilor de judecată. Apreciază că instanța de fond a constatat în mod greșit că imobilul în litigiu a constituit bunul propriu al numitului, dobândit înainte de căsătoria cu recurenta. Apartamentul pentru care s- încheiat un contract de construire nu poate fi apreciat ca fiind un bun propriu al unei părți doar pentru că s-a achitat avansul, deoarece ratele au fost plătite de către ambii soți timp de 18 ani, iar mai apoi ratele au fost achitate 7 ani de către soție întrucât defunctul nu a realizat venituri în această perioadă.

Reprezentantul reclamantei-intimate solicită respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele expuse în întâmpinare, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Solicită a se constata că prețul apartamentului a fost achitat integral înainte de încheierea căsătoriei părților, iar ulterior s-au plătit niște rate de împrumuturi, recurenta având posibilitatea să-și valorifice creanțele potrivit legii.

În replică, reprezentantul recurentei solicită a se avea în vedere testamentul lăsat de defunct, prin care acesta lasă întreaga avere mobilă și imobilă soției sale,.

CURTEA,

Prin decizia civilă nr. 122/14 mai 2009, Tribunalul Mureșa respins ca nefondat apelul declarat de pârâta ( în prezent, ) împotriva sentinței civile nr. 415 din 15 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr. 824/2006 și a obligat pârâta apelantă să plătească intimaților suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată.

În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că, potrivit art. 31 lit. f) din Codul familiei, imobilul din comuna,-, județul M, constituie bun propriu al defunctului, fiind cumpărat cu banii obținuți din vânzarea apartamentului nr. 304, situat în municipiul C-N,-,.9 (bun propriu al defunctului ), dobândit prin cumpărare anterior căsătoriei cu pârâta.

S-a mai reținut că pârâta, prin cererea reconvențională formulată în primă instanță, nu a solicitat acordarea vreunui drept de creanță și nici nu l-a cuantificat, invocând în acest sens plata unor rate în timpul căsătoriei, ci formulat această cerere direct în apel, ceea ce nu este admisibil, potrivit art. 294 alin.1 Cod procedură civilă.

Referitor la pasivul succesoral, a cărui lichidare s-a solicitat prin acțiunea reconvențională, tribunalul și-a însușit constatările instanței de fond, în sensul că pârâta -apelantă nu a produs nicio probă pentru dovedirea valorii acestuia.

În ceea ce privește cererea de administrare de probe (martori, expertiză), invocată prin motivele de apel, s-a reținut că atât în primă instanță ( la ultimul termen de judecată din 05.06.2007 ), cât și în apel, pârâta apelantă a arătat că nu mai are de formulat cereri de probațiune, iar criticile acesteia în legătură cu valorile stabilite prin expertiză sunt neîntemeiate, întrucât în mod corect expertul în construcții desemnat în cauză a stabilit valoarea de circulație a imobilului având în vedere imobile comparabile din alte localități, poziția favorabilă a imobilului, etc. ( lângă DE 60).

Pentru considerentele expuse, tribunalul a apreciat că hotărârea pronunțată în cauză de Judecătoria Luduș este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în baza art. 296 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul.

Pârâta a uzat în continuare de calea de atac a recursului, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

În cuprinsul memoriului de recurs, pârâta a susținut că, pentru a se face o justă analiză a situației deduse judecății, instanța trebuia să determine care este momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentului din C-N, perspectivă din care se impune a se concluziona că, de fapt, contractul de construire nr. 23269/12 iunie 1978 nu reprezintă un act translativ de proprietate.

În opinia pârâtei-recurente, dreptul de proprietate asupra acestui apartament a fost dobândit în timpul căsătoriei, și anume în anul 1989, odată cu întabularea acestuia în cartea funciară, o atare teză fiind susținută prin prisma dispozițiilor Decretului - Lege nr. 115/1938 ( în vigoare la acea dată ), care consfințesc principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii de carte funciară. Prin urmare, chiar dacă întabularea s-a realizat doar pe numele lui, prevederile art. 30 din Codul familiei sunt incidente, astfel că, fiind dobândit în timpul căsătoriei, respectivul apartament are calitatea de bun comun, calitate transmisă apoi imobilului din comuna, cumpărat de ambii soți din prețul obținut în urma vânzării celui dintâi.

Pentru considerentele expuse, coroborate cu împrejurarea că ratele pentru împrumutul luat în vederea achitării prețului apartamentului din C au fost plătite de ambii soți timp de 18 ani ( din 1981 - când a intervenit căsătoria - până în 1999), din care aproximativ 7 ani plătite doar din salariul ei, pârâta a susținut că din masa succesorală după defunctul său soț face parte doar cota de1/2 din imobilul situat în comuna, perspectivă din care Certificatul de moștenitor nr. 150/26 septembrie 2006 fost legal întocmit. Așa fiind, se impune modificarea deciziei instanței de apel, în sensul respingerii acțiunii introductive cu privire la petitele ce vizează anularea certificatului de moștenitor menționat, rectificarea nr. 35/N prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei - recurente și constatarea faptului că imobilul din litigiu este proprietatea defunctului în cotă de 1/1 parte.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, susținând legalitatea deciziei atacate.

În cuprinsul considerentelor întâmpinării s-a arătat că în speță nu sunt incidente prevederile Decretului - Lege nr. 115/1938, ci dispozițiile Legii nr. 4/1973, în baza căreia defunctul a contractat locuința din C-N, act normativ în sistemul căruia dobândirea dreptului de proprietate nu era condiționată de înscrierea în cartea funciară.

S-a mai arătat că primele două instanțe au reținut în mod corect că apartamentul menționat a constituit bunul propriu al defunctului, deoarece prețul acestuia a fost achitat integral înainte de încheierea căsătoriei cu pârâta, dintr-un împrumut luat de la. situație în care suma de bani împrumutată a intrat în patrimoniul personal al defunctului, iar ulterior și apartamentul astfel achiziționat, în temeiul prevederilor art. 31 lit. f din Codul familiei. ( subrogarea reală cu titlu universal ).

Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 415/15 iunie 2007, Judecătoria Ludușa admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții și soția, în contradictoriu cu pârâții, și, drept consecință:

- a stabilit că masa succesorală după defunctul, cu ultimul domiciliu în comuna,-, județul M, decedat la 18 mai 2006, se compune din cota de 1/1 parte din imobilul situat în comuna,-, casă de locuit, anexe gospodărești și 500. teren, înscris în CF 35/N, nr. cadastral 88, în valoare de circulație de 164.2357,79 lei, valoare stabilită conform raportului de expertiză întocmit de expertul și care face parte integrantă din hotărâre;

- a dispus reducțiunea liberalităților făcute de defunctul, prin testamentul autentificat sub nr.1608/17.07.1996 de BNP, în limita cotității disponibile de -a parte din averea defunctului;

- a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 150/26.09.2006, eliberat de BNP;

- a dispus radierea din 35/N, nr. cadastral 88 dreptului de proprietate al pârâtei, asupra cotei de din imobilul sus-indicat;

- a constatat lipsa de efecte juridice a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.412/12.04.2005, la BNP, în ceea ce privește dobândirea dreptului de coproprietate asupra imobilului situat în comuna,-, de către pârâta și înscrierea dreptului de proprietate al defunctului, în cota de 1/1, asupra acestui imobil;

- a constatat că au calitate de moștenitori ai defunctului, decedat la 18 mai 2006, reclamanții, în calitate de ascendenți privilegiați, cu o cotă de 1/4 parte din averea defunctului și pârâta, soția supraviețuitoare, moștenitoare legală și testamentară, cu cota de 3/4 parte din masa succesorală;

- a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional, ca neîntemeiată;

- a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la masa succesorală, potrivit cotelor stabilite mai sus și a atribuit imobilul casă de locuit, anexe gospodărești și 500. teren, înscris în CF 35/N, nr. cadastral 88, pârâtei, cu obligarea acesteia la plata sultei de 41.064,44 lei, reclamanților;

- a dispus înscrierea partajului în cartea funciară pe numele pârâtei, după achitarea sultei;

- a obligat pârâta, să plătească reclamanților suma de 502 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut, în esență, că imobilul - obiect al partajului a fost cumpărat cu banii obținuți din vânzarea unui apartament situat în municipiul C-N, apartament care a constituit bunul propriu al defunctului, fiind dobândit prin cumpărare anterior încheierii căsătoriei cu pârâta ( în prezent, ca efect al căsătoriei încheiate la 28 februarie 2009). Prin urmare, s-a reținut incidența prevederilor art. 31 lit. f) din Codul familiei, conform cărora sunt bunuri proprii ale fiecărui soț valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau "bunul în care a trecut această valoare", apreciindu-se ca fiind lipsită de relevanță invocarea de către pârâtă a contribuției sale la plata unor rate, contribuție care, oricum, nu poate avea ca efect dobândirea calității de coproprietar, ci al unui drept de creanță care, însă, nu a fost solicitat.

Prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri, pârâta a contestat caracterul de bun propriu al defunctului său soț, cu privire la apartamentul situat în C-N, susținând că, deși o parte din preț s-a achitat de către acesta anterior căsătoriei, diferența a fost plătită în comun, situație în care concluzia primei instanțe este eronată, impunându-se a se fi verificat dacă suma achitată împreună de către soți și lucrările efectuate de aceștia timp de 22 de ani pentru întreținerea apartamentului au determinat sau nu transformarea radicală a bunului și, drept consecință, acesta devenit comun.

Raportat la aceste susțineri, dar și la probele administrate în cauză, Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect apelul pârâtei, deoarece, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de construire nr. 23369/12 iunie 1978, al cărui titular a fost defunctul, prețul apartamentului din litigiu a fost de 84.441 lei, care s-a achitat integral prin plata unui avans de 29.141 lei și prin contractarea unui împrumut de la. în sumă de 55.300 lei, împrumut a cărui rambursare a fost eșalonată pentru perioada februarie 1979 - ianuarie 1999, conform contractului de împrumut nr. 17730/1979 ( fila 39 dosar apel, față-verso).

Căsătoria defunctului cu pârâta s-a încheiat în anul 1981, context în care nu poate fi primită susținerea acesteia, în sensul calificării apartamentului menționat ca fiind bun comun al soților, pe considerentul restituirii ulterioare a diferenței din creditul contractat de la. Relevant sub acest aspect este faptul că prețul apartamentului a fost achitat integral de către unul dintre viitorii soți anterior căsătoriei, situație în care sunt incidente prevederile art. 31 lit. f) din Codul familiei, suma obținută prin împrumutul de la. devenind bun propriu al soțului care l-a contractat, iar ulterior, această calitate a fost transmisă, prin efectul subrogației reale, și bunului imobil al cărui preț s-a achitat cu suma împrumutată ( precum și cu avansul ).

De altfel, problema de drept supusă examinării și-a găsit rezolvare unitară în teoria și practica judiciară, stabilindu-se în mod constant că, în cazul în care contractul de construire s-a încheiat anterior căsătoriei, tot atunci fiind achitat și prețul, dintr-un împrumut, locuința astfel dobândită este bun propriu al soțului care a contractat și a primit împrumutul, chiar și în situația în care bunul imobil a fost predat în timpul căsătoriei, caz în care, în patrimoniul celuilalt soț se naște un drept de creanță pentru eventualele sume achitate în comun pentru rambursarea creditului.

În speță, pârâta - recurentă nu a urmărit valorificarea unui astfel de drept de creanță, situație în care criticile aduse hotărârilor pronunțate de către instanța de fond și apel sunt nefondate, calificarea apartamentului din litigiu ca fiind bun propriu al defunctului soț al pârâtei fiind corectă și în acord cu prevederile art. 31 lit. a) din Codul familiei, cu atât mai mult cu cât și predarea apartamentului a avut loc înainte de încheierea căsătoriei.

De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea conform căreia o atare caracterizare trebuie raportată la momentul înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, respectiv în anul 1989 și, prin urmare, în timpul căsătoriei - împrejurare care, în opinia recurentei, este de natură a atrage calitatea de bun comun a apartamentului, în virtutea principiului efectului constitutiv al înscrierii, consacrat de art. 17 din Decretul -Lege nr. 115/1938.

Cu referire la acest aspect, trebuie precizat, însă, că imobilul care a dat naștere prezentei dispute judiciare a fost achiziționat în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 4/1973, în concret a prevederilor Cap. 2 - "Construirea de locuințe proprietate personală cu sprijinul statului", iar în ansamblul său legea nu condiționa dobândirea dreptului de proprietate de înscrierea acestuia în cartea funciară. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 52 alin.1 din legea menționată, titlul de proprietate asupra locuinței construite în condițiile acesteia se dobândea în baza contractului de construire, a contractului de împrumut și a procesului-verbal de predare - preluare sau de dare în folosință. Rezultă, deci, că în cazul construirii de locuințe proprietate personală cu sprijinul statului, dreptul de proprietate s-a dobândit la data predării - preluării locuinței, iar nu la data emiterii titlului de proprietate sau la data înscrierii acestuia în cartea funciară (conform prevederilor art. 52 alin. 3 și ale art. 53 alin.1 din Legea nr. 4/1973). De altfel, un atare punct de vedere a fost în mod constant susținut și de teoria și practica judiciară în materie ( - Tratat de dreptul familiei,., B 1993 pag. 86 ).

Prin urmare, dispozițiile invocate ale Decretului - Lege nr. 115/1938 nu își găsesc aplicarea în cazul dedus judecății, cu referire strictă la data dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentului din litigiu, chiar fostul Tribunal Suprem statuând prin mai multe decizii de speță că din ansamblul prevederilor actului normativ menționat rezultă că un drept real constituit prin convenția părților este opozabil și terților care au avut cunoștință de existența lui, deși nu este înscris în cartea funciară. (, - Drept civil. Drepturile reale, Universitatea B - Facultatea de Drept 1988, pag. 292 - 293).

Concluzionând, Curtea reține că primele două instanțe au calificat în mod corect apartamentul din litigiu ca fiind bunul propriu al defunctului, dobândit înainte de încheierea căsătoriei cu pârâta - recurentă, astfel că, neidentificând în cauză motivele de nelegalitate invocate, și nici din oficiu, vreun motiv de ordine publică, conform prevederilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul, iar în aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, să oblige pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei ( onorariu avocațial și cheltuieli transport - filele51-53 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, domiciliată în C N,-,. 84, județul C, împotriva deciziei civile nr.122/14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Obligă recurenta la plata către intimata a sumei de 1200 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

11 exp./07.01.2010

Jud.fond.

Jud.tr.;

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1724/2009. Curtea de Apel Tg Mures