Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.188/R/2009
Ședința publică din 2 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Angela Alb
JUDECĂTORI: Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț
-
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 556/A din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta intimată personal și pârâta recurentă personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, pârâta recurentă solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru ca apărătorul său să se poată prezenta la dezbateri.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtei recurente să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, asistată de avocat, din Baroul Cluj și pârâta recurentă, asistată de avocat, din Baroul Cluj.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, o chitanță care atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2003 lei și chitanța care atestă plata timbrului judiciar în valoare de 6 lei, învederând instanței că la oficiul poștal nu a găsit timbre judiciare mobile.
Instanța constată că recursul este legal timbrat.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, în ceea ce privește chestiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, a constatat insuficienta plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru fond și apel, astfel: la Judecătoria Cluj -N, din totalul sumei de 4561 lei taxă judiciară de timbru, datorata în funcție de valoarea cotei contestate de pârâtă, reclamanta a achitat 623 lei și mai are o diferență de taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.938 lei; suma a fost calculată având în vedere că aceasta a arătat că i se cuvine 7/8 parte din toate bunurile ce compun masa succesorală rămasă după defunctul. De asemenea, constată că pârâta a pretins o cota de 5/8 parte din apartamentul în litigiu și bunurile mobile, precum și 1/4 parte din terenurile incluse în masa succesorală, iar ambele părți și-au contestat o valoare de 165.685 lei, ceea ce înseamnă că taxele de timbru datorate la prima instanță sunt identice.
Stabilește, astfel, că pârâta mai datorează o diferență de taxă judiciară de timbru pentru fond în cuantum de 431 lei.
Întrucât hotărârea a fost atacată cu apel d e către ambele părți, iar pârâta a primit prin sentință cota de 20% din toate bunurile, și valoarea contestată a fost cea de 116.400 lei, în raport de cota pretinsă în apel, de 5/8 parte din apartament, instanța constată că taxa judiciară de timbru care trebuia achitată în apel d e către pârâtă este cea de 1787,60 lei, din care aceasta a plătit suma de 427 lei, și mai datorează o diferență de taxă judiciară de timbru pentru apel în cuantum de 1360,60 lei.
Reclamanta și-a menținut, în apel, pretenția la cota de 7/8 părți din toate bunurile ce compun masa succesorală rămasă după defunctul, iar valoarea contestată față de cea acordata în primă instanță, de 80%, fiind cea de 35.517,75 lei, taxa judiciară de timbru care trebuia plătită de reclamanta apelantă este cea de 946 lei, din care aceasta mai are un rest neachitat în cuantum de 908 lei.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită să i se atribuie pârâtei recurente apartamentul în litigiu, iar aceasta să fie obligată să plătească reclamantei intimate o sultă.
Întrebată fiind de către instanță, pârâta recurentă arată că în ipoteza în care i se atribuie apartamentul are posibilitate să plătească sulta de 102.706 lei, corespunzătoare cotei de 3/8 parte ce ar reveni intimatei, din banii care urmează să-i fie donați de către nepoatele sale, dar nu poate face dovada, la acest termen de judecată, că dispune de resursele financiare necesare achitării acestei sulte.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită acordarea unui termen de judecată pentru ca aceasta să plătească diferențele de taxe judiciare de timbru datorate pentru fond și pentru apel, precum și pentru a face dovada că are posibilități financiare să achite sulta datorată pentru apartamentul în litigiu.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că se opune cererii de amânare formulată de reprezentantul recurentei, întrucât, încă din fața primei instanțe, de la începutul derulării procesului, pârâta a solicitat să-i fie atribuit apartamentul, însă, deși a avut posibilitatea de a face dovada că dispune de resursele financiare necesare achitării sultei ce i s-ar cuveni reclamantei intimate, totuși până la acest moment nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă în acest sens.
Curtea, după deliberare, respinge ca nejustificată cererea de amânare a cauzei, având în vedere că pârâta recurentă a avut timp suficient să facă dovada resurselor financiare la îndemână pentru achitarea sultei, iar faptul că partea adversă a administrat această probă ar fi trebuit să constituie un semnal pentru pârâta recurentă.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs. Arată că pârâta recurentă a primit o sultă având o valoare similară taxei judiciare de timbru pe care pârâta a achitat-o în dosar, iar, în ce privește modalitatea de sistare a stării de indiviziune, apreciază că apartamentul trebuia să fie atribuit pârâtei, deoarece aceasta este o persoană în vârstă de peste 70 de ani și nu are altă locuință. Menționează că cele trei terenuri situate în nu pot fi lucrate de aceasta. Arată că instanța nu a avut în vedere că în această comunitate de bunuri pârâta recurentă a adus un apartament și un autoturism. Invocă dispozițiile art. 304 alin. 9.pr.civ. și arată că, prin partajare, în cauză s-au încălcat principii de interpretare a probelor și modalitatea legală de sistare a stării de indiviziune, de aceea nu e întemeiată excepția inadmisibilității invocată de intimată.
Reprezentanta reclamantei intimate susține excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtă, motivată pe aceea că recursul vizează aspecte de netemeinicie.
Arată că, prin memoriul de recurs, pârâta a arătat că instanța de apel a încălcat o probă științifică, însă acest aspect nu poate fi reținut, deoarece în cauză au fost administrate: proba științifică, proba testimonială și proba cu înscrisuri. Arată că raportat la proba științifică, experții nu se puteau pronunța dacă defunctul avea sau nu discernământ în perioada 1995-1996, iar instanța de apel putea doar să-și formeze o poziție în raport de actele depuse la dosar. De asemenea, arată că din declarația martorului, medic neurolog curant al defunctului, care a constatat că boala de care suferea defunctul era în plină evoluție în perioada în care a fost redactat testamentul, rezultă că discernământul defunctului era afectat de boală, astfel că această critică, privind proba științifică, nu poate fi adusă instanței de apel. Oad oua critică ce se aduce instanței de apel, este cea cu privire la atribuirea apartamentului, însă legiuitorul a instituit prezumția că oricare bun dobândit în timpul căsătoriei, intră în comunitatea de bunuri. Arată că, defunctul nu a solicitat a se face precizarea că apartamentul a fost sau nu bun propriu pentru că acesta nu a înțeles să producă un motiv de discordie între soți, iar calitatea de bun propriu al unei părți, putea fi dovedită și ulterior, sens în care invocă disp. art. 31 litera f din Codul familiei. Raportat la aspectul că bunul a fost bun propriu sau bun comun, arată că în iunie 1982 defunctul a înstrăinat o moștenire din T, iar apartamentul în litigiu a fost dobândit în noiembrie 1982, respectiv la un interval de timp foarte scurt de la înstrăinarea moștenirii din T, astfel că reclamanta intimată a dovedit faptul că defunctul a avut posibilități financiare să cumpere apartamentul în litigiu. Arată că, s-a susținut că și pârâta a avut o contribuție la cumpărarea apartamentului în litigiu, prin vânzarea imobilului situat în C-N, str. - - (fostă str. 6 -), dobândit în anul 1979, însă pârâta a recunoscut la interogator că apartamentul în litigiu s-a cumpărat din banii primiți în urma înstrăinării de către defunct a moștenirii din Precizează că reclamanta intimată este cea care a suportat cheltuielile cu privire la tratamentul medicamentos administrat defunctului, iar aceasta a plătit femei care să-l îngrijească pe defunct. Consideră că întreg probatoriul a fost administrat și valorificat de către cele două instanțe, respectiv de către instanța de fond și instanța de apel, iar în ce privește cotele de proprietate stabilite de către instanța de apel, respectiv 1/8 parte pentru pârâtă și 7/8 parte pentru reclamantă, pârâta nu a contestat aceste cote de proprietate, prin recursul pe care l-a formulat.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că reclamanta intimată a făcut dovada posibilității achitării sultei, iar în ce privește terenurile situate în, acestea sunt situate în preajma stațiunii balneoclimaterice și pot fi vândute, iar cu banii proveniți din vânzarea acestor terenuri, pârâta poate să-și cumpere un apartament. De asemenea, arată că, prin modalitatea de partaj, pârâta recurentă nu este prejudiciată, iar faptul că nu a făcut dovada achitării sultei, este încă o dovadă că hotărârea atacată este legală. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2098/26.02.2008 a Judecătoriei Cluj -N, pronunțată în dosarul nr- s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către reclamanta;
S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de către reclamanta reconvențională și, în consecință:
S-a constatat că apartamentul nr.18 din C-N- (fost 40-40a), înscris în CF nr. 5757 C-N, constituie bun comun al defunctului și al pârâtei, dobândit cu contribuția exclusiva a defunctului.
S-a stabilit că masa succesorală după defunctul, decedat la 07.11.2005, se compune din:
1.Bunuri imobile:
- apartamentul nr.18 din C-N-;
- terenurile extravilane situate în satul, comuna, jud. H, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert (1107 mp. din CF nr. 3479, 9295 mp. din CF nr. 2624, 7018 mp. din CF nr. 2699 si 4945 mp. din CF nr. 3500 );
2. Bunuri mobile:
- garnitură mobilă dormitor
- masă birou din lemn masiv
3. Pasiv succesoral:
- cheltuieli cu ultima boală a defunctului
- cheltuieli cu înmormântarea
- cheltuieli cu amenajarea locului de veci
Total activ succesoral = 473.570 lei
Total pasiv succesoral = 13.348 lei
S-a dispus reducțiunea liberalității în uzufruct viager asupra tuturor bunurilor mobile și imobile făcută de către defunct în testamentul autentificat de BNP sub nr. 254/28.02.1997, potrivit art. 844. civ.;
S-a dispus partajarea masei succesorale prin evaluarea uzufructului viager la 20% din valoarea masei succesorale potrivit HG nr. 1195/2007 și formarea de loturi, corespunzător cotei de 20% a pârâtei și cotei de 80% a reclamantei, astfel:
- Lotul I în valoare de 385.796 lei, compus din apartamentul nr.18 din C-N,-, garnitură mobilă dormitor, garnitură mobilă camera de zi și terenurile situate în sat, în suprafață de 7018 mp. si 4945 mp. va fi atribuit reclamantei.
- Lotul II în valoare de 87.774 lei, compus din terenurile situate în localitatea, în suprafață de 1107 mp. si 9295 mp. va fi atribuit pârâtei.
Reclamanta a fost obligată să achite pârâtei suma de 6940 RON cu titlu de sultă pentru egalizarea loturilor;
Pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 1.668,50 RON reprezentând cota de 1/8 parte pasiv succesoral;
S-a dispus predarea succesiunii către reclamantă și către reclamanta reconvențională în cotele de 20% reclamanta reconvențională și de 80 % reclamanta.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunurilor imobile din lotul I și întabularea dreptului de proprietate al reclamantei reconvenționale asupra bunurilor imobile din lotul II
Au fost compensate sultele ce trebuiau achitate, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 5.271,50 RON, reprezentând sulta (6.940 - 1.668,50);
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 215 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, după compensare.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că:
Defunctul, decedat la 07.11.2005, a fost căsătorit la momentul decesului cu pârâta, reclamanta fiind fiica acestuia dintr-o căsătorie anterioară. Căsătoria cu pârâta s-a încheiat la 15.10.1979; în cursul acestei căsătorii, la data de 23.11.1982, defunctul împreună cu pârâta au cumpărat prin contractul autentic nr. 8155/9.11.1982 - notar de Stat jud. C, apartamentul nr. 18 situat în Cluj-N, str. - -, actualmente - nr. 42-44, C-N, cu nr. top 3776/1/XVIII, întabularea făcându-se cu titlu de cumpărare ca bun comun.
Prețul apartamentului de 150.000 lei a fost achitat integral de către defunct cu banii proveniți din vânzarea unui imobil bun propriu avut în T, respectiv, imobilul situat în-, înscris în CF nr. 1001 T, asupra căruia defunctul a fost coproprietar alături de sora sa, asupra cotei de 9/12 parte.
Imobilul din Taf ost vândut de cei doi coproprietari, prețul fiind stabilit de 750.000 lei din care la data semnării contractului de vânzare-cumpărare - 17.07.1982 - s-a achitat suma de 100.000 lei, sumă primită în întregime de defunct potrivit clauzelor contractuale, iar la data de 3.09.1982 a mai fost achitată suma de 300.000 lei, sumă care, de asemenea, a fost încasată de defunct. Cu suma de care dispunea după două luni a fost cumpărat. 18 din C-N, str. -, pentru prețul stipulat în act de 150.000 lei fiind achitat în întregime acesta.
Acest bun, deși dobândit în timpul căsătoriei și întabulat ca bun comun al defunctului și al pârâtei, potrivit subrogației reale a fost dobândit cu sume de bani (obținute de către defunct cu titlu de preț, în urma vânzării unui bun propriu al acestuia, și prin urmare, deși bun comun, a fost dobândit cu contribuția exclusivă a defunctului.
Alături de acest apartament în masa succesorală după defunct mai sunt incluse și terenurile situate în satul, comuna jud. H, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert (1107 mp. din CF nr. 3479, 9295 mp. din CF nr. 2624, 7018 mp. din CF nr. 2699 și 4945 mp. din CF nr. 3500 );
De asemenea, fac parte din masa succesorală și următoarele bunuri mobile:
- garnitura mobila dormitor și masa birou din lemn masiv, precum și un pasiv succesoral compus din: cheltuielile cu ultima boală a defunctului, cheltuielile cu înmormântare, cheltuielile cu amenajarea locului de veci. Bunurile mobile au fost evaluate de către expert la 3500 RON și respectiv, 6.585 RON, iar pasivul succesoral are valoare de 13.348 RON potrivit înscrisurilor doveditoare depuse.
Defunctul a lăsat 2 testamente - unul olograf datat 7.05.1993 prin care i-a testat reclamantei întreaga avere mobilă, imobilă și un testament autentic nr. 254/28.02.19978, prin care a testat în favoarea pârâtei soția sa din a doua căsătorie uzufructul viager asupra tuturor bunurilor mobile și imobile din patrimoniul său la data decesului. La data când a fost întocmit testamentul, reclamanta susține că defunctul era suferind de - demență mixtă - boală care i-a afectat discernământul. Potrivit raportului de expertiză psihiatrică medico-legală din actele medicale examinate nu se poate stabili inexistența discernământului la data întocmirii testamentului autentic în favoarea pârâtei.
În consecință, prezumția este a existenței acestuia și, prin urmare, a validității testamentului autentic.
Față de împrejurarea că reclamanta este moștenitor rezervatar și aceasta a înțeles să solicite reducțiunea se impune admiterea acțiunii privind reducțiunea liberalității la cotitatea disponibilă specială prevăzută de art. 841. civ. combinat cu art. 939. civ.
În raport de aceste considerente, prima instanță a apreciat că atât acțiunea principală, cât și acțiunea reconvențională sunt întemeiate în parte, prin prisma art. 651 și urm. civ. art. 728. civ. art. 841. civ coroborat cu art. 939. civ. HG nr. 1195/2007, art. 6734proc. civ. art. 20 din Legea nr. 7/1996 și art. 276 proc. civ. conform dispozitivului sentinței.
Prin decizia civilă nr. 556/29.10.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de reclamanta; a fost respins apelul declarat de pârâta împotriva aceleiași sentințe, cu consecința schimbării în parte a sentinței primei instanțe, astfel:
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei.
A fost respinsă cererea reconvențională a pârâtei.
S-a constatat că imobilul situat în C-N,--44, (fost nr. 40-40a) înscris în CF ind. 5757 C, nr. top. 37761/1/XVIII locuință cu 3 camere și dependințe este bunul propriu al defunctului.
S-a constatat nulitatea testamentului autentificat sub nr. 254/28.02.1997 la BNP, întocmit de defunctul, pentru lipsa discernământului.
S-a constatat că reclamanta deține o cotă de 7/8 parte din masa succesorală a defunctului iar pârâta o cotă de 1/8 parte din aceeași masă de bunuri.
A fost dispusă partajarea masei succesorale prin formarea a două loturi, lotul I, format din apartamentul nr. 18 situat în C-N,--44 înscris în CF 5757 C în valoare de 273.884 lei;
teren în suprafață de 7018 mp înscris în CF 2699 nr. top. 3784, 3785, în valoare de 59.736 lei; teren în suprafață de 1107 mp înscris în CF 3479, nr. top. (3080, 3081, 3082)/ 1 în valoare de 8656 lei; teren în suprafață de 4945 mp înscris în CF 3500 nr. top. (3085, 3087, 3088, 3089)/1 în valoare de 42.091 lei; garnitură mobilă pentru camera de zi formată din masă de birou, trei scaune tapițate și sculptate, bibliotecă (cu 2 corpuri detașabile, corp inferior cu 3 uși, corp superior cu 1 ușă), masă din 2 blaturi, în valoare de 6585 lei, în valoare totală de 390.952 lei, a fost atribuit reclamantei; lotul II format din teren în suprafață de 9295 mp înscris în CF 2624, nr. top. 3786, cu o valoare de 79118 lei; mobilă de dormitor formată din pat dublu cu 2 noptiere, 2 dulapuri cu uși, în valoare de 3500 lei, în valoare totală de 82.618 lei, a fost atribuit pârâtei.
Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei sulta de 23.422 lei.
A fost respinsă cererea reclamantei pentru reducțiunea liberalității, ca urmare a admiterii cererii de constatare a nulității absolute a testamentului.
A fost dispusă întabularea drepturilor de proprietate ale părților, asupra terenurilor atribuite cu titlu de moștenire și partaj.
A fost dispusă întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului construcție, cu același titlu, conform variantei 1 din expertiza efectuată de ing..
Au fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la componența, masei succesorale, valoarea acesteia și predarea succesiunii.
Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 271 lei.
S-a dispus darea în debit a reclamantei pentru suma de 525 lei și a pârâtei pentru suma de 75 lei reprezentând onorariu neachitat pentru expertul.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele considerente:
În cererea reconvențională, pârâta susține că apartamentul în litigiu a fost dobândit prin vânzarea autoturismului proprietatea sa și din banii câștigați în perioada căsătoriei.
În apelul declarat, apelanta susține o altă sursă de dobândire a imobilului, dar, totodată, invocă și o perioadă de 26 de ani în care defunctul a fost bolnav și trebuia îngrijit.
Căsătoria pârâtei cu defunctul a avut loc la data de 15.10.1979.
În interogatoriul luat pârâtei, aceasta susține că în 1979 era salariată, avea economii de la fostul soț, avea o minoră de crescut, dar era ajutată și de părinți.
În același interogatoriu, pârâta declară că a avut și mobilier propriu, un autoturism vândut în perioada 1981-1982 și un apartament în C-N, str. 6 martie, vândut în 1990 cu prețul de 120.000 lei, apartament pe care l-a dobândit prin cumpărare în martie 1979 cu prețul de 125.000 lei.
Această declarație confirmă faptul că apartamentul din str. 6 - a fost dobândit anterior căsătoriei cu defunctul.
Pârâta nu contestă faptul că defunctul a încasat, împreună cu sora sa, prețul de 750.000 lei pentru imobilul din T, dar susține că din prețul achitat pentru locuința din litigiu (150.000 lei), contribuția sa a fost de 50.000 lei.
Această contribuție nu a fost dovedită, iar răspunsurile date la întrebările 9, 11, 12 și 15 din același interogatoriu confirmă posibilitățile materiale net superioare ale defunctului.
Apartamentul a fost dobândit prin cumpărare la data de 09.11.1982, în condițiile în care pârâta a recunoscut că la 17.07.1982 defunctul a încasat 100.000 lei pentru imobilul din T, iar la 3.09.1982 a încasat încă 300.000 lei.
Așadar, pârâta nu a dovedit vreo contribuție proprie la dobândirea locuinței, probele menționate confirmând faptul că aceasta a fost dobândită din banii proprii ai defunctului și proveniți din valorificarea unei moșteniri.
Faptul că imobilul a fost întabulat ca bun comun nu este un argument în sensul susținerii contribuției comune, în lipsa vreunei minime dovezi în acest sens.
De altfel, depozițiile martorilor audiați relevă cu prisosință proveniența banilor cu care s-a plătit prețul imobilului, dar și intenția defunctului cu privire la acesta.
În ce privește bunurile mobile, în cererea reconvențională se invocă o cotă de parte ca urmare a faptului că acestea au fost dobândite în perioada căsătoriei.
În același interogatoriu, la întrebarea 11, pârâta declară că mobila de dormitor a fost adusă la C, acest mobilier fiind dobândit de defunct deodată cu imobilul din
Susținerile pârâtei - din acțiunea reconvențională - sunt contrazise de însăși răspunsurile acesteia la interogatoriu, cât și din cele arătate în motivarea apelului.
Instanța fondului, în mod temeinic, a stabilit că apartamentul a fost dobândit prin contribuția exclusivă a defunctului, dar, în mod nelegal, a stabilit calitatea de bun comun, cel puțin pentru faptul că, același bun, din punct de vedere juridic nu poate avea concomitent două calități - atât de bun propriu, cât și de bun comun.
Faptul că a fost dobândit în perioada căsătoriei nu exclude caracterul de bun propriu, această concluzie fiind în concordanță cu prevederile art. 31 lit. f din fam. text care arată că este bun propriu și valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
Așadar, acest motiv din apelul pârâtei este neîntemeiat.
Potrivit art. 30. fam. bunurile dobândite în perioada căsătoriei sunt bunuri comune, dar această prezumție relativă a achiziționării bunurilor cu contribuție egală și comună poate fi infirmată prin orice mijloc de probă.
Prin testamentul autentificat sub nr. 254/28.02.1997, defunctul a testat soției sale uzufructul viager asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, reclamanta susținând că la data testării, defunctul nu avea discernământ.
La întrebarea nr. 10 din același interogatoriu, pârâta arată că încă din 1981 mergea la B împreună cu defunctul cu avionul, iar în interogatoriul luat reclamantei prin întrebarea nr. 2, pârâta susține că încă din 1980 defunctul a necesitat tratamente costisitoare la Spitalul Militar București.
Potrivit copiei foii de observație din 13.10.2005, la acea dată, defunctul era cunoscut ca având demență senilă, cu numeroase internări, iar din fișa medicală a medicului de familie rezultă că în perioada decembrie 2000 - decembrie 2004 era deja diagnosticat cu glaucom cronic, parkinson
În luna noiembrie 2007 fost finalizată expertiza medico-legală psihiatrică și în care se concluzionează că în ultimii ani de viață, defunctul suferea de demență mixtă, dar că nu există elemente medicale care să permită a se pronunța asupra discernământului defunctului la data de 28.02.1997.
Este de observat că fișa medicală debutează cu anul 2000, ori singura persoană care putea prezenta actele medicale eliberate anterior acestei date era pârâta.
Martorii ale căror depoziții se află la filele 150, 151, 181, 199, 200, declară că cel puțin din perioada anilor 1996 - 1997, scleroza defunctului, respectiv sănătatea mentală în regres era un lucru cunoscut.
Relevantă este depoziția martorului medic neurolog, martor care arată că în 1999, defunctul prezenta o degradare intelectuală avansată, iar față de nivelul de denivelare cognitivă, boala a evoluat într-un interval de 10-12 ani, dar că discernământul acestuia a fost afectat în perioada 1996-1997.
Cu privire la același defunct a fost efectuată și o altă expertiză medico-legală psihiatrică, la data de 07.11.2005, concluzia fiind că acesta suferea de demență alzheimer și nu avea discernământ.
Testamentul, așa cum este definit la art. 802. civ. este un act juridic ce trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond cerute de lege pentru validitatea oricărui act juridic, respectiv capacitatea de a dispune, voința neviciată a testatorului, cauza licită sau morală.
Cu privire la testamentul în cauză, s-a invocat lipsa discernământului testatorului.
Această incapacitate naturală a fost dovedită în cauză prin probele testimoniale mai sus arătate, dar și prin expertizele de specialitate efectuate.
Chiar dacă expertiza din noiembrie 2007 nu stabilește lipsa discernământului defunctului la data de 28.02.1997, această probă nu stabilește nici existența discernământului, adică nu poate fi apreciată ca o probă în favoarea susținerilor pârâtei în sensul că la data menționată defunctul avea discernământ nealterat.
Soluționarea unei cereri dedusă judecății se face în temeiul interpretării și aprecierii întregii probațiuni, iar în prezenta cauză s-a administrat o vastă probațiune ce confirmă faptul că defunctul a fost lipsit de discernământ la data întocmirii testamentului în favoarea pârâtei.
Defunctul a testat reclamantei - fiica sa - prin testamentul olograf din 7.05.1993 întreaga sa avere.
În ședința publică din 3.09.2008, reclamanta a declarat că este de acord cu reducțiunea testamentului olograf la cotele de 7/8 în favoarea sa și 1/8 în favoarea pârâtei și că, petitele din memoriul de apel referitoare la partaj au în vedere același testament olograf.
Pentru considerentele avute în vedere la pronunțarea deciziei, Tribunalul a admis apelul reclamantei și a respins apelul declarat de pârâtă, conform dispozitivului deciziei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând, ca în temeiul art. 304 pct. 9 proc. civ. să se admită recursul, cu consecința admiterii apelului pârâtei, a schimbării sentinței primei instanțe, în sensul admiterii doar în parte a acțiunii introductive și a admiterii integrale a cererii reconvenționale formulate de pârâtă.
În motivarea recursului au fost reproduse petitele cererii reconvenționale, arătându-se că instanța de apel nu a făcut altceva decât să pună mai presus decât o expertiză medicală de specialitate probele testimoniale, în condițiile în care la martorii audiați existau toate premisele ca timpul să le afecteze memoria, mai ales că aceștia nu erau specialiști. În opinia recurentei două sunt problemele care apar, și anume, o primă problemă vizează stabilirea contribuției la cumpărarea apartamentului din C-N, iar oad oua problemă este cea referitoare la sistarea stării de indiviziune, în modalitatea atribuirii acestuia către reclamantă.
Fără nici o justificare, arată recurenta, instanța de fond a ignorat toate argumentele aduse de pârâtă, și anume, faptul că defunctul era un profesionist, astfel că, dacă apartamentul ar fi fost bun propriu al defunctului, cu siguranță atunci când s-a făcut întabularea se putea insera calitatea de bun propriu al acestuia. Apare astfel o mărturie a defunctului peste timp, raportat la calitatea de bun comun, dobândit din fonduri comune, egale, a apartamentului în discuție. Mai mult decât atât, pârâta a probat faptul că a avut un apartament în T, pe care l-a înstrăinat, banii obținuți au fost investiți într-o garsonieră în C-N, în care pârâta și defunctul au locuit o lungă perioadă de timp, și care fost ulterior înstrăinată tocmai pentru a cumpăra apartamentul de pe strada -. Recurenta nu faptul că defunctul ar fi avut venituri mai mari, pentru că era avocat, dar nu este de ignorat faptul că și recurenta, care era farmacistă, avea venituri foarte mari. Practic, în ultimii zece ani, înainte de deces, recurenta a fost cea care aducea venituri mai mari în casă, întrucât defunctul a fost bolnav, iar sumele cheltuite pe tratament au fost foarte mari.
Se conturează astfel clar, precizează recurenta, ținând cont și de depozițiile martorilor, faptul că apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, este bun comun dobândit din fonduri comune și în proporții egale.
În ceea ce privește sistarea stării de indiviziune, maniera de partajare este cel puțin ciudată, întrucât apartamentul i-a fost atribuit reclamantei intimate, deși pârâta recurentă nu are unde locui și există riscul să fie dată afară din casa în care a stat o viață. Pe de altă parte, recurentei i-au fost atribuite niște terenuri în localitatea, terenuri agricole, pe care recurenta nu le poate lucra. pentru echivalarea loturilor este total insuficientă pentru ca recurenta să-și poată achiziționa o altă locuință, după o viață de muncă recurenta ajungând în situația de a rămâne pe drumuri, în condițiile în care singura sa vină a fost aceea că, în ultimii 26 de ani, nu a făcut altceva decât să aibă grijă de defunct.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta intimată a solicitat, în principal, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a deciziei recurate, cu motivarea că în realitate, prin memoriul de recurs, recurenta reitereazăad litteramcriticile invocate și prin memoriul de apel, neindicându-se de către aceasta, în pofida invocării prevederilor art. 304 pct. 9 proc. civ. care anume dispoziții legale au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel. Practic recurenta critică probatoriul legal administrat în fața instanței de fond și în fața instanței de apel, solicitare inadmisibilă, întrucât excede motivele de casare prevăzute de art. 304. proc. civ. În motivarea întâmpinării a fost reiterat istoricul cauzei și tratate exhaustiv toate probele care au fost administrate în fața primelor două instanțe, și care au justificat temeinicia soluțiilor pronunțate de acestea, iar în legătură cu modalitatea de atribuire a apartamentului s-a arătat că, la foarte scurt timp după pronunțarea sentinței Judecătoriei Cluj -N, respectiv la 07.03.2008, intimata reclamantă i-a expediat recurentei suma datorată cu titlu de sultă, sumă care a și fost încasată de către recurentă la aceeași dată, confirmându-se primirea sultei.
Recursul pârâtei este nefondat.
Așa cum pertinent a observat intimata prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, observație constatată personal de către instanța de recurs, practic, motivele de recurs reprezintă o reproducere fidelă a motivelor de apel care au fost supuse analizei Tribunalului Cluj, instanță investită cu cenzurarea criticilor aduse de către pârâtă hotărârii primei instanțe ( 2-4 dosar recurs, 3-5 dosar apel).
de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs cuprinde în cvasitotalitatea sa aceleași motive ca și memoriul de apel, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la aceleași argumente care au fost avute în vedere de către pârâtă la redactarea apelului prin care a fost criticată soluția primei instanțe.
În plus, se constată de către C că excepția inadmisibilității motivelor de recurs - inadmisibilitate invocată de intimată prin întâmpinarea formulată în cauză -, este parțial întemeiată, în marea lor majoritate motivele de recurs conținând critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale petitelor cererii reconvenționale, ale evoluției istoricului relației dintre recurentă și defunct, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, considerații personale referitoare la persoana și vârsta recurentei, etc. singurele motive de nelegalitate conținute în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 proc. civ. fiind cele referitoare, pe de o parte, la dovedirea cu martori peste o expertiză medicală de specialitate, respectiv încălcarea principiului referitor la interpretarea probelor de către instanța de apel, iar pe de altă parte, la modalitatea de sistare a stării de indiviziune succesorală dintre părți.
Toate celelalte motive de recurs referitoare la reproduceri ale petitelor cererii reconvenționale, ale evoluției istoricului relației dintre recurentă și defunct, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, aprecieri subiective referitoare la vârsta și persoana recurentei, intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 proc. civ. prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 proc. civ.
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității invocată de către intimată, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
În ceea ce privește motivul de recurs, aparent de nelegalitate a hotărârii recurate, referitor la încălcarea de către instanța de apel a principiului referitor la interpretarea probelor, Curtea constată că acesta este nefondat, motivat pe următoarele considerente:
Art. 129 alin. 5 teza II proc. civ. conferă judecătorului posibilitatea de a ordona administrarea oricăror probe pe care le va considera necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, teza Iaa celuiași text legal instituind îndatorirea judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în timp ce, art. 129 alin. 4 teza II proc. civ. consacră îndreptățirea judecătorului de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept menite să conducă la aflarea adevărului în cauză.
Art. 292 alin. 1 teza II proc. civ. prevede că instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, chiar dacă acestea nu au fost arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, ori nu au fost invocate la prima instanță, art. 295 alin. 2 proc. civ. arătând că instanța de apel poate - evident dacă apreciază că este necesar () -, încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Prin urmare, în temeiul textelor legale mai sus invocate, instanța de apel avea îndreptățirea de a administra probele pe care le-a considerat utile și necesare pentru corecta stabilire a stării de fapt și pentru aflarea adevărului în cauză, după cum, a avut posibilitatea, conferită de aceleași texte legale, de a interpreta aceste probe în maniera care să servească la justa soluționare a cauzei.
Mai mult decât atât, este de discutat dacă - deși recurenta nu a făcut trimitere expresă la acest text legal, Curtea prezumând însă că acest text a fost avut în vedere de către recurentă -, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1191. civ. câtă vreme, sunt pe de deplin incidente prevederile art. 1197. civ. coroborat cu art. 1199, art. 1202 și art. 1203. civ.
Oricum, instanța de recurs nu poate proceda la o reapreciere a probelor, ori la o reinterpretare a acestora, într-o altă manieră decât cea făcută de instanța de apel, pentru că într-o atare ipoteză instanța de recurs ar fi pusă în situația de a analiza hotărârea recurată sub aspectul netemeiniciei sale, spre o atare finalitate opunându-se abrogarea expresă a punctelor 10 și 11 ale art. 304 proc. civ.
În legătură cu motivul de recurs referitor la greșita sistare a stării de indiviziune succesorală, Curtea constată că și acesta este nefondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Prin hotărârea instanței de apel s-a constatat că reclamanta deține o cotă de 7/8 parte din masa succesorală rămasă după defunctul, iar pârâta recurentă o cotă de 1/8 parte din aceeași masă succesorală.
Pârâta nu a criticat decizia instanței de apel sub aspectul cotelor ce revin fiecăreia dintre moștenitoare, astfel încât, sub acest aspect, statuarea instanței de apel a rămas definitivă și irevocabilă, nemaicomportând nici un fel de discuții.
În concluzie, așa cum s-a statuat în mod irevocabil, reclamanta intimată are o cotă de 7/8 parte din masa succesorală a defunctului, iar pârâta o cotă de 1/8 parte din aceeași masă succesorală.
Art. 6739proc. civ. prevede că în cazul împărțelii judiciare, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, de mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, de natura bunurilor, de domiciliu și ocupația părților, de faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor, ori altele asemenea.
Din interpretarea art. 6739. proc. civ. rezultă faptul că atunci când împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța îi poate atribui provizoriu întregul bun, fixând și termenul în care cel căruia i-a fost atribuit bunul trebuie să depună sumele reprezentând sulta cuvenită celorlalți coproprietari.
Se constată, așadar, că la atribuirea apartamentului în favoarea reclamantei intimate s-a ținut seama de faptul că aceasta are o cotă mult mai mare din dreptul de proprietate asupra respectivului apartament, precum și de faptul că reclamanta intimată a consemnat la Oficiul Poștal nr. 1 C-N, în favoarea pârâtei recurente, suma datorată acesteia cu titlu de sultă, prin chitanța nr. -/05.03.2008, seria - 13-01, respectiv suma de 5.056,50 lei, sumă ridicată de către pârâta recurentă la aceeași dată, aspect atestat de confirmarea de primire aflată la fila 28 dosar apel ( 27 dosar apel).
Prin urmare, reclamanta intimată a făcut dovada că are posibilitatea să-i plătească celuilalt coproprietar sulta cuvenită acestuia, iar pârâta recurentă a și încasat această sultă, ceea ce poate fi apreciat ca o achiesare tacită a recurentei la modalitatea de partaj aleasă de instanță.
Pe de altă parte, deși recurenta a solicitat să-i fie atribuit ei acest apartament, totuși, în nici un moment, pe tot parcursul soluționării cauzei în fond, apel și recurs, nu a putut prezenta vreo dovadă în sensul că dispune de sumele de bani necesare achitării sultei ce i s-ar cuveni intimatei reclamante pentru cota sa de 7/8 parte, în eventualitatea în care apartamentul i-ar fi fost atribuit pârâtei recurente.
Argumentația recurentei, referitoare la faptul că nu poate lucra terenurile din, care i-au fost atribuite la partaj, excede dispozițiilor art. 304 pct. 9 proc. civ. însumându-se mai degrabă punctelor 10 și 11 ale art. 304 proc. civ. însă nimic nu impietează asupra posibilității recurentei de a valorifica economic respectivele terenuri și de a-și asigura astfel resursele financiare necesare achiziționării unui alt apartament.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse, Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
Reclamanta intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
În temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, modificată și republicată, coroborat cu art. 37 alin. 1 din nr. 760/C/1999, reclamanta intimată și pârâta recurentă vor fi obligate la plata taxelor judiciare de timbru restante, aferente fondului cauzei și apelului, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 556 din 29 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe reclamanta să plătească suma de 3.938 lei și pe pârâta să plătească suma de 431 lei, ambele cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru pentru fond.
Obligă pe reclamanta să plătească suma de 908 lei și pe pârâta să plătească suma de 1.360,60 lei, ambele cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru în apel.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.MM
2ex./03.02.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr- Nr. operator: 8428
Către
Administrația Financiară a Municipiului C-N - din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C, cu sediul în C-N, nr.19
Vă înaintăm alăturat copia certificată a deciziei civile nr.188/R din 2 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul cu numărul de mai sus, prin care a fost obligată reclamanta, fiica lui și a lui, având -, posesoare a seria - nr.-, cu domiciliul în C- N, Calea - nr.42,.18, la plata sumei de 431 lei, cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru pentru fond și a sumei de 1.360,60 lei cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru pentru apel.
Precizăm că potrivit prevederilor nr.OUG51/2008, hotărârea constituie titlu executoriu, iar punerea în executare a acesteia cade în competența. sens în care vă rugăm să binevoiți a proceda la demersurile legale ce se impun, pentru aop une în executare.
Vă rugăm să binevoiți a ne comunica în copie dovada punerii în executare a deciziei menționate mai sus.
Cu mulțumiri,
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
C-N, la 9 februarie 2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
Către
TRIBUNALUL CLUJ
Având în vedere că dosarul cu numărul mai sus menționat a fost restituit la Tribunalul Cluj în data de 12 februarie 2009, vă comunicăm confirmarea de primire a debitului în sumă de 1792 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, privind pe reclamanta, ce a fost trimisă de către Administrația Financiară a Municipiului C-N- din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului C, în vederea atașării acesteia la dosarul cu numărul de mai sus.
Întocmit GREFIER
-
Verificat
GREFIER DE SECȚIE
C- N, la 11 martie 2009
Președinte:Alexandrina Angela AlbJudecători:Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț
