Succesiune. Jurisprudenta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 09.12.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Brătuianu Antonela
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 541/21.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și și intimatul - intervenient.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - reclamant, reprezentat de mandatar asistat de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/12.08.2008, lipsind intimații - pârâți, și și intimatul - intervenient.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul fixat de către instanță, deși a fost citat cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs către intimați, iar la data de 04.12.2008, data poștei, intimatul - intervenient a depus întâmpinare, în cinci exemplare, ce nu a fost comunicată.
Apărătorul recurentului - reclamant depune timbru judiciar în valoare de 5 lei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2549 lei, respectiv chitanța seria - nr. -/08.12.2008, eliberată de Unitatea Bank.
Curtea ia act de îndeplinirea de către recurentul - reclamant a obligației stabilite în sarcina acestuia, prin rezoluția pusă la primirea dosarului, de a depune timbru judiciar și de a achita taxă judiciară de timbru în cuantumul fixat de către instanță.
Se procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de către intimatul - intervenient către recurentul - reclamant, prin avocat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Apărătorul recurentului - reclamant precizează că la data încheierii convenției nu erau cunoscuți succesorii defunctei și arată că intervenientul a arătat că nu este interesat de imobil.
Totodată subliniază că instanțele de fond și apel nu au observat că obligația cumpărătorului nu a fost îndeplinită până astăzi, încălcându-se dispozițiile art. 1361 Cod civil.
Mai arată că se pretinde că s-ar fi achitat suma de 1.000 euro, dar la dosar nu există nicio dovadă în acest sens.
De asemenea, învederează că cumpărătorul era obligat să plătească prețul, dar aceasta nu a făcut-o nici până la acest moment și, astfel, nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract. Față de acest aspect, apreciază că partea care nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract nu are calitatea de a cere instanței fie să constate valabilitatea convenției, fie rezoluțiunea antecontractului și face referire la Decizia civilă nr. 1447/2002 a Curții de Apel Timișoara.
Continuând, arată că de la momentul în care imobilul a fost luat în posesie și până la momentul soluționării cauzei, valoarea acestuia a crescut, valoarea unei garsoniere ajungând la aproximativ 70.000 euro.
Critică ambele soluții pronunțate în cauză, apreciind că instanțele nu au valorificat în mod corect probele administrate și nu s-au preocupat de loc de stabilirea valorii de circulație a bunului în litigiu.
Concluzionând, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se stabili cu exactitate prețul bunului, iar în situația în care se va aprecia că dovezile sunt suficiente, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și, rejudecându-se cauza, să se pronunțe o hotărâre temeinică și legală.
Totodată, depune dovada onorariului de avocat, respectiv chitanța nr. 28/12.08.2008 și concluzii scrise.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 541/21.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și și intimatul - intervenient.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 541/21.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și și intimatul - intervenient.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 541/21.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și și intimatul - intervenient la data de 16.12.2008.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 552
Ședința publică din data de 16.12.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 541/21.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și și intimatul - intervenient.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2008, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 26.04.2004 sub nr- (nr. vechi 5034/2004), rec1amantul Gac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului rămas de pe urma defunctei, decedată la 05.10.1999, cu ultimul domiciliu în B, sector 2.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 05.10.1999 a decedat soția sa, de pe urma căreia au rămas ca moștenitori G, în calitate de soț supraviețuitor, și, în calitate de fiu al defunctei dintr-o căsătorie anterioară. Masa succesorală se compune din imobilul situat în B,-, - 1,. A,. 3,. 8, sector 2, compus dintr-o cameră, bucătărie, baie, culoar și boxă, imobil dobândit de rec1amant și defunctă în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 20864/17.01.1992, transcris sub nr. 1709/28.01.1999 în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei Sector 2
În drept au fost invocate dispozitiile art.728 civ.
În ședința publică de la 07.06.2004, reclamantul a formulat cerere completatoare prin care a solicitat să se constate deschisă succesiunea defunctei, decedată la 05.10.1999, cu ultimul domiciliu în B,-, - l,. A,. 3,. 8, sector 2, să se constate că masa succesorală se compune din din apartamentul nr. 8 situat în B,-, -1, se, A,.3, sector 2, compus dintr-o cameră, bucătărie, baie, culoar și boxă, să se constate calitatea sa de moștenitor legal în calitate de soț supraviețuitor și să se stabilească cotele succesorale ce revin fiecărui moștenitor.
A arătat reclamantul că locuiește în imobil și din acest motiv solicită să îi fie atribuit în natură, cu obligarea sa la sultă către pârât, potrivit cotei sale succesorale.
La data de. 31.05.2004 s-a formulat cerere de intervenție principală voluntară de către, prin care acesta a solicitat să se constate că reclamantul G este singurul moștenitor al defunctei, să se dispună trimiterea moștenitorului în posesia bunurilor succesiunii, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamant, în calitate de vânzător, și intervenient, în calitate de cumpărător, pentru apartamentul nr.8 situat în B,-, - 1, se. A,.3, sector 2.
În motivarea cererii de intervenție, intervenientul a arătat că la data de 13.10.2003 a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru imobil, prin care G și fiul acestuia, au promis să vândă apartamentul compus dintr-o cameră și dependințe cu suma de 11.000 Euro, echivalent a 426.000.000 lei, că a plătit un avans de 1000 Euro, urmând ca până la 13.11.2003 să se încheie actul în formă autentică și să aibă loc transferul dreptului de proprietate, că în jurul datei de 10.11.2003 s-a procedat la predarea apartamentului, încheindu-se un proces-verbal, ocazie cu care intervenientul a aflat că nu se putea semna actul în formă autentică deoarece succesiunea defunctei nu fusese dezbătută, promitenții-vânzători angajându-se că vor face demersurile pentru eliberarea certificatului de moștenitor, efectuarea cadastrului și a întabulării, termenul de încheiere a contractului fiind prelungit cu acordul părților cu 60 de zile, că, ulterior, rec1amantul și-a manifestat refuzul de a încheia actul la care s-a obligat, solicitând majorarea prețului stabilit prin antecontract, că ține restul de preț la dispoziția promitentului - vânzător.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969, art. 1075, art. 1077.civ.
La data de 16.08.2004, a decedat reclamantul G, decesul fiind înregistrat la Primăria Comunei, jud. P cu actul de deces nr.69/18.08.2004. Cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.243 pct.l pr.civ. la termenul din 04.10.2004, fiind repusă pe rol la data de 08.05.2006 la cererea intervenientului, care a depus la dosar certificatul de moștenitor testamentar nr.15/31.05.2005 eliberat de BNP; din cuprinsul acestui certificat rezultă că are calitatea de legatar universal -, care, însușindu-și cererea formulată de autorul său, a solicitat să se constate nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare nr.405/13.1 0.2003.
În motivarea cererii completatoare, reclamantul - a arătat că în luna septembrie 2003 s-au prezentat la domiciliul autorului său două persoane de la agenția imobiliară SC SRL și l-au întrebat dacă vinde apartamentul; acesta le-a spus că nu poate vinde întrucât nu se făcuse dezbaterea moștenirii de pe urma defunctei sale soții, dar i s-a răspuns că firma va rezolva această problemă dacă este de acord să plătească o sumă de bani la momentul vânzării. Firma a găsit un prezumtiv cumpărător, intervenientul, și la data de 13.10.2003 s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 405 între bunicul rec1amantului, G, în calitate de promitent vânzător, și intervenient, promitent cumpărător, care a luat cunoștință despre situația juridică a garsonierei.
A mai arătat reclamantul că actul adițional a fost încheiat pentru a se încerca găsirea celuilalt moștenitor,; în cazul în care acesta nu ar fi fost găsit până la 10.01.2004 vânzarea nu mai avea loc. În luna noiembrie 2003 bunicul rec1amantului, G, s-a mutat în apartamentul reclamantului, iar intervenientul a cerut cheile garsonierei, pretextând că vrea să vadă dacă sunt vicii ascunse, după care a schimbat yala, a mobilat garsoniera și i-a adus să locuiască acolo pe și. Ulterior, întrucât nu a reușit să îl contacteze pe, bunicul reclamantului i-a propus intervenientului să îi vândă câtimea pe care el era proprietar, iar acesta să îi plătească prețul convenit, însă acesta a refuzat.
La data de 09.10.2006, reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a arătat că a cumpărat de la pârâtul cota parte ce i se cuvenea acestuia din moștenirea defunctei, iar față de intervenient nu are nici o obligație, întrucât promisiunea făcută de bunicul său a devenit caducă la data de 10.01.2004, când a expirat termenul stabilit expres ca termen limită în vederea perfectării vânzării.
Ca urmare a decesului pârâtului la data de 09.11.2006 au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, -, și, potrivit certificatului de moștenitor nr.193/21.12.2006 eliberat de notar public -, care au încheiat cu rec1amantul tranzacție privind succesiunea defunctei.
Prin sentința civilă nr. 5040 din data de 18.06.2007, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis în parte cererea principală completată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții -, și - și cu intervenientul; a constatat deschisă succesiunea defunctei; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din cota de 1/2 din imobilul situat în B,-, - l,. A,. 3,. 8, sector 2; a constatat că au calitatea de moștenitori legali ai defunctei: soțul supraviețuitor, G, cu cota de 1/4 din masa succesorală, și fiul cu cota de 3/4 din masa succesorală; a constatat că reclamantul și pârâții dețin în indiviziune imobilul situat în B,-, b1. B 1,. A,.3,. 8, sector 2, reclamantul având cota de 5/8 din imobil, iar pârâții cota de 3/8 din imobil (câte 3/32 fiecare); a luat act și a consfințit tranzacția dintre reclamant și pârâți; a respins capătul de cerere privind constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 405/13.10.2003 ca neîntemeiat; a admis în parte cererea de intervenție; a pronunțat hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamant, în calitate de vânzător, și intervenient, în calitate de cumpărător, cu privire la imobilul situat în B,-, - l,. A,. 3,. 8, sector 2, pentru prețul de 11.000 Euro; a obligat intervenientul ca, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, să consemneze pe seama și la dispoziția reclamantului echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății al sumei de 10.000 euro, reprezentând diferența de preț; a respins capetele de cerere privind constatarea calității lui G de unic moștenitor al defunctei și privind trimiterea acestuia în posesia bunurilor succesiunii ca neîntemeiate; a obligat pârâții la plata sumei de 560,63 lei cheltuieli de judecată către reclamant; a luat act că intervenientul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 05.10.1999 a decedat, cu ultimul domiciliu în B, sector 2, după cum rezultă din certificatul de deces eliberat de Primăria Sectorului 2 în baza actului de deces nr. 4379/06.10.1999. În timpul căsătoriei defunctei cu Gaf ost dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, - l,. A,. 3,. 8, sector 2, compus dintr-o cameră și dependințe, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 20864/17.01.1992 încheiat cu SC SA. În consecință, de pe urma defunctei a rămas cota de din imobil, restul de fiind bun propriu al soțului supraviețuitor.
În conformitate cu dispozițiile art. 651.civ. instanța a constatat deschisă succesiunea defunctei, precum și componența masei succesorale. Totodată, potrivit prevederilor art. 1 lit. a din Legea nr.319/1944, instanța a constatat calitatea de moștenitori legali ai defunctei a soțului supraviețuitor, G, cu cota de din masa succesorală, și a fiului defunctei, cu cota de din masa succesorală. Având în vedere că din imobilul ce compune masa succesorală este bun propriu al soțului supraviețuitor, rezultă că din întregul bun G avea o cotă de 5/8, iar o cotă de 3/8. În urma decesului celor doi coproprietari, cotele lor au fost preluate de succesori. Astfel, cota de 5/8 din imobil a revenit rec1amantului, în calitate de legatar universal al defunctului G, potrivit certificatului de moștenitor testamentar nr. 15/31.05.2005 eliberat de BNP -, iar cota de 3/8 a revenit moștenitorilor legali ai defunctului, pârâții -, și, în calitate de fii, conform certificatului de moștenitor nr. 193/21.12.2006 eliberat de notar public -.
Față de împrejurarea că reclamantul și pârâții au încheiat o tranzacție cu privire la modalitatea de partajare a bunului imobil în condițiile art. 1704-1705.civ. instanța, constatând că au fost respectate dispozițiile art. 1706 și următoarele civ. a luat act de această învoială și a consfințit-o potrivit prevederilor art. 272.pr.civ.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 405/13.10.2003 încheiat între autorul rec1amantului, defunctul G, și intervenient, cu privire la imobilul situat în B,-, - l,. A,. 3,. 8, sector 2, instanța l-a apreciat ca neîntemeiat întrucât reclamantul nu a făcut dovada existenței unei cauze de nulitate absolută, deși sarcina probei îi revenea conform art. 1169C.civ.
Astfel, la încheierea acestui act juridic au fost respectate condițiile generale de validitate prevăzute de art. 948.civ. respectiv capacitatea părților, consimțământul valabil exprimat, existența unui obiect determinat și o cauză licită. Atât promitentul vânzător, cât și promitentul-cumpărător au avut capacitate deplină de exercițiu în momentul încheierii antecontractului, reclamantul nefăcând dovada unei incapacități de a contracta în persoana autorului său, De asemenea, nu s-a făcut dovada că acesta nu ar fi exprimat un consimțământ valabil, în sensul că acordul de voință al defunctului G ar fi fost obținut prin dol sau violență. Dimpotrivă, chiar reclamantul recunoaște în cererea completatoare că bunicul său a dorit să înstrăineze garsoniera pentru că avea nevoie de bani și a semnat antecontractul la sediul societății imobiliare SC SRL.
Referitor la obiectul antecontractului, instanța a constatat că imobilul există, se afla în circuitul civil și în proprietatea comună indiviză a moștenitorilor defunctei, adică a promitentului-vânzător și a autorului pârâților. Așa cum s-a stabilit constant în literatura de specialitate și în practica judiciară, în cazul vânzării bunului indiviz de către unul dintre coindivizari, ceilalți coindivizari nu pot cere constatarea nulității sau anularea actului de înstrăinare, ci au posibilitatea să solicite partajul bunului, soarta contractului de vânzare-cumpărare depinzând de rezultatul partajului. Regula este valabilă și în cazul antecontractului de vânzare cumpărare.
La rândul său, prețul a fost stabilit în bani, este sincer și serios (11.000 Euro în anul 2003), fiind stabilit prin voința liber exprimată a părților. Nu se poate susține că prețul de 11.000 Euro în anul 2003 este derizoriu, având în vedete că la nivelul anului 2007 expertul tehnic imobiliar a calculat o valoare de piață a garsonierei de 21.903 Euro, în condițiile în care evaluarea s-a făcut în funcție de starea actuală a bunului, respectiv cu îmbunătățirile aduse de intervenient (ferestre PVC cu geam termopan, gresie și faianță în bucătărie și baie, gresie în debara, culoar și vestibul) și dovedite prin declarația martorului Bardă, iar prețurile în cazul construcțiilor au crescut semnificativ de la an la an.
Nu s-a făcut nici dovada unei cauze ilicite la încheierea antecontractului astfel cum este definită de art. 968. civ. operând prezumția relativă a existenței unei cauze licite, împrejurare în care instanța a constatat că antecontractul a fost încheiat în mod valabil, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, fiind neîntemeiată cererea reclamantului de constatare a nulității actului juridic.
Instanța a admis în parte și cererea de intervenție principală deoarece, așa cum s-a reținut anterior, între autorul reclamantului, defunctul G, și intervenient s-a încheiat la data de 13.1 0.2003 un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în B,-, - 1,. A,. 3,. 8, sector 2, prin intermediul unei societăți imobiliare - SC SRL. Prin acest act juridic, promitentul-vânzător s-a obligat să vândă, iar promitentul cumpărător s-a obligat să cumpere imobilul pentru prețul de 11.000 Euro cel mai târziu la data de 13.11.2003, termen ce a fost prelungit prin actul adițional nr. 420/10.11.2003 cu o perioadă de 60 de zile în vederea dezbaterii moștenirii defunctei.
La momentul încheierii antecontractului, intervenientul a achitat o parte din preț, respectiv suma de 1000 Euro, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul antecontractului și în actul adițional, semnat de ambele părți, semnătură ce nu a fost contestată de reclamant în condițiile art. 1177 și următoarele civ. stipulându-se că restul de 10.000 Euro va fi achitat la data autentificării contractului la notariat. Întrucât nu s-a putut dezbate succesiunea defunctei actul în formă autentică nu s-a mai încheiat, deși intervenientul a intrat în posesia imobilului și i-a adus îmbunătățiri.
Față de împrejurarea că în urma tranzacției intervenite între reclamant și pârâți și consfințite de instanță, întregul imobil a fost atribuit în proprietatea rec1amantului, căruia în calitate de succesor al promitentului-vânzător i s-a transmis nu numai activul succesoral, ci și pasivul succesoral, deci și obligația asumată de autorul său privind înstrăinarea imobilului către intervenient, instanța a făcut aplicarea principiului executării în natură a obligațiilor și, în temeiul art. 1073 și 1077.civ. a pronunțat hotărârea care va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între rec1amant, în calitate de vânzător, și intervenient, în calitate de cumpărător, cu privire la imobilul în litigiu, pentru prețul de 11.000 Euro.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, sub nr- la data de 01.02.2008.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că hotărâre a instanței de fond este netemeinică și nelegală deoarece au fost ignorate voit probele administrate în cauză, iar procesul s-a rezolvat fără a se intra în cercetarea fondului, având în vedere cele doua procese - ieșirea din indiviziune, cererea principală a reclamantului, și cererea de intervenție a lui - care a trebuit să fie rezolvate concomitent, procese care au necesitat multe piese la dosar, suspendări, care au îngreunat activitatea judecătorului.
Apelantul reclamant a solicitat încuviințarea refacerii și completării probelor administrate de prima instanța, precum si administrarea altor probe pe care le consideră necesare în soluționarea cauzei, schimbarea, în tot, a hotărârii date, care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamant ca vânzător și intervenient, în calitate de cumpărător, anularea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii pentru că prima instanță a admis cererea de chemare în judecată a intervenientului fără a se intra în cercetarea fondului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente.
S-a arătat că bătrânul Gaf ost victima unei înșelătorii, aplicată în practică de fiica lui, de profesie avocat, în complicitate cu, aceasta fiind acum manager general la Imobiliar cu sediul în-, B, sector 3. Cererea de apel a fost întemeiată în drept pe art. 282-298.Proc.Civ.
La data de 14.04.2008, intimatul-intervenient în nume propriu a formulat cerere de aderare la apel, prin care a solicitat obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru si timbru judiciar și onorariu expert) efectuate de el in fata primei instanțe de judecata, în sumă totală de 3.080,7 RON, conform chitanțelor aflate la dosarul cauzei (depuse înaintea primei instanțe), în cazul în care apelul lui va fi soluționat în condițiile art. 293 alin. 2.proc.civ.
În motivare a cererii de aderare la apel s-a arătat că prin încheierea de ședință din data de 28.05.2007, Judecătoria Sector 2 Bar eținut corect susținerile reprezentantului intervenientului în sensul că solicită cheltuieli de judecată constând in taxele de timbru achitate si timbru judiciar, dar, amânând succesiv pronunțarea (de 3 ori), prima instanță a reținut eronat în sentința civila nr. 5040/18.06.2008 că "în ceea ce îl privește pe intervenient, instanța va lua act ca acesta nu solicită cheltuieli de judecata", că sunt îndeplinite condițiile art. 274.proc.civ.
Totodată, printr-o cerere distinctă, intitulată "Note de ședință", apelantul intervenient a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de apelantul reclamant.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr. 541/A/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de apelantul-reclamant, a fost admis apelul în aderare, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost obligat reclamantul să plătească intervenientului suma de 310l, 7 lei cheltuieli de judecată în fond, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea deciziei s-a reținut, în ceea ce privește cererea de apel formulată de apelantul reclamant, că, sub aspectul soluției date cererii de intervenție principală, sentința judecătoriei este legală și temeinică. Situația de fapt a fost reținută în mod corect de prima instanță, care a interpretat legal probele administrate, aplicând totodată judicios dispozițiile legale incidente, invocate de reclamant și de intervenient, astfel că vor fi examinate punctual criticile cuprinse în cererea de apel. Nu prezintă nici o relevanță pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată ce consemnează promisiunea de vânzare cumpărare apărările legate de transcrierea unor serii diferite ale unor bancnote. Totodată, la fel de lipsită de relevanță este susținerea în sensul că apelantul reclamant nu a semnat acest înscris, de vreme ce bunul imobil în litigiu era proprietatea devălmașă a defunctei și a promitentului G, iar apelantul reclamant nu avea calitatea de moștenitor după defunctă, după cum rezultă din chiar constatările instanței de fond, necontestate (în sensul că aceasta a fost moștenită de G, soț, și, fiu). Prin urmare, promisiunea de vânzare nu trebuia să poarte semnătura apelantului reclamant pentru că acesta nu justifica la acel moment nici un drept cu privire la bunul imobil ce făcea obiectul actului juridic în discuție.
Tribunalul a înlăturat criticile referitoare la încheierea actului juridic în discuție prin dol și cu o cauză ilicită. Astfel, nu au fost aduse dovezi în sensul că defunctul Gap romis vânzarea locuinței, fiind indus în eroare de către promitentul cumpărător (și în nici un caz o astfel de cauză de nulitate nu poate rezulta din menționarea lui ca vânzător, dar chiar și așa, această împrejurare nu putea fi invocată direct în concluziile scrise în apel - fila 58, cu încălcarea art. 294 Cod Proc.Civ.). Dimpotrivă, chiar reclamantul inițial a arătat că a intenționat să vândă apartamentul întrucât avea nevoie de bani.
În ceea ce privește susținerea în sensul că promitentul vânzător nu a primit suma stabilită cu titlu de avans, tribunalul apreciat că acest aspect nu reprezintă un motiv care să țină de încheierea valabilă a actului juridic, ci de executarea sa. Mai mult, din împrejurarea pretinsă de apelantul reclamant (mențiunea de pe înscris în sensul că suma de 1000 euro rămâne la agenția imobiliară până la dezbaterea succesiunii) rezultă că promitentul cumpărător a plătit avansul, care a fost reținut de agenția imobiliară, astfel că în acest caz promitentul care nu a primit avansul se poate îndrepta împotriva agenției. Mai mult decât atât, dacă avansul nu era plătit, partea interesată în invocarea neplății acestuia nu trebuia să semneze antecontractul cu mențiunea că suma a fost plătită.
În ceea ce privește cauza de nulitate a dolului sau a erorii, reținute ca nedovedite de apelantul reclamant, tribunalul a constatat că actul adițional la antecontractul de vânzare cumpărare (prin care s-a prelungit termenul de încheiere a contractului de vânzare cumpărare), depus la fila 17 în dosarul de fond, poartă inclusiv semnătura mandatarului din acest proces al apelantului reclamant, și anume, același mandatar care invocă acum în numele apelantului reclamant existența erorii și a dolului la încheierea actului juridic atacat.
Față de aceste împrejurări tribunalul a reținut netemeinicia tuturor susținerilor apelantului reclamant legate de nulitatea promisiunii de vânzare-cumpărare și, implicit, legalitate ași temeinicia sentinței în ceea ce privește respingerea acestui capăt din cererea principală și admiterea cererii de intervenție principală.
Referitor la apelul în aderare, tribunalul a constatat că în încheierea de dezbateri din data de 28.05.2007 judecătoria a consemnat că intervenientul a solicitat plata cheltuielilor de judecată (fila 244 verso), însă în dispozitivul sentinței apelate s-a luat act că acesta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, contrar poziției procesuale exprimate de intervenient. Prin urmare, a fost admis apelul în aderare în temeiul art.274 proc. civ. fiind obligat reclamantul să plătească intervenientului suma de 3101,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru achitate pentru cererea de intervenție (filele 246, 83, 37, 198) și onorariu de expertiză (fila153), și fiind menținute celelalte dispozițiile ale sentinței.
Împotriva deciziei menționate anterior a declarat recurs reclamantul, solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9. proc. civ. să-i fie admis recursul și, în temeiul art. 312. proc. civ. să fie casate ambele hotărâri și, rejudecând cauza prin analiza și valorificarea cu obiectivitate a probelor administrate să se pronunțe o hotărâre temeinică și legală corespunzătoare acțiunii cu care a fost învestită instanța de fond.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță și cea de apel au considerat ca legală promisiunea de vânzare făcută de G, care și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 1314 și urm. civ. însă nu a observat că obligația cumpărătorului, de plată a prețului, nu a fost îndeplinită nici până astăzi, încălcându-se art. 1361.civ. că partea care nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract nu are calitatea de a cere instanței fie să se constate valabilitatea convenției, fie rezoluțiunea antecontractului, că în aceste condiții apare ca imorală și ilegală pretenția intervenientului de a i se recunoaște dreptul de proprietate asupra unui imobil de aproximativ două miliarde și J de lei, fără să fi achitat nici un leu, nici preț, nici daune, dovezile în acest sens fiind suficiente și necombătute, că asupra acestor aspecte esențiale, ambele instanțe nu s-au aplecat suficient, pentru a le analiza și valorifica corespunzător cu cerințele legii și obligațiile ce revin instanțelor potrivit art. 129 pct.5 proc. civ. că de abia după soluționarea apelului, intervenienții au consemnat la cec 10.000 euro, pe numele altei persoane, deși nu s-a făcut nicio dovadă că s-ar fi achitat vreodată 1.000 euro, sumă care se pretinde că s-ar fi plătit defunctului ca avans.
Recurentul a arătat în continuare că instanțele nu au valorificat corect probele administrate în cauză: declarații, înscrisuri, expertize și că au s-au preocupat în a stabili valoarea de circulație a bunului în litigiu, deși acest lucru se impunea mai mult ca o obligație a instanțelor, mai ales că procesul s-a întins pe mai mulți ani, fără ca recurentul și autoarea sa să aibă vreo culpă, că astfel nu s-a respectat regula partajului constând în împărțirea bunului la valoarea lui de circulație, că orice convenție a părților care le-ar prejudicia pe unele dintre ele, trebuie să fie analizată și cenzurată de instanță, potrivit aceluiași text al art. 129 pct.5 proc. civ. că instanțele de fond i-au părtinit pe intervenienți care deși n-au plătit prețul, au intrat în posesia bunului cu forța, au posedat și au cules fructele cinci ani, fără să achite nimic, nu au discutat cu recurentul în cauză despre vânzare, nu i-au propus și nici nu i-au dat nimic, dar au obținut un imobil la o valoare derizorie.
Intimatul intervenient a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat, decizia fiind legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs și apărările intimatului intervenient, Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Referitor la motivele de recurs prin care se susține neîndeplinirea condițiilor pentru a se constata intervenită vânzarea-cumpărarea privind imobilul în cauză, Curtea le-a constatat nefondate, având în vedere că obligația asumată prin promisiunea de vânzare cumpărare era încheierea contractului în formă autentică, iar nu predarea bunului, art.1314 nefiind aplicabil în cauză, deoarece privește cazul contractelor de vânzare cumpărare deja încheiate. Or, până la data formulării cererii de intervenție această obligație asumată prin convenția în cauză nu fusese îndeplinită.
În cazul promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, când vânzătorul nu își îndeplinește obligația ca până la termenul convenit să facă toate demersurile pentru a se încheia contractul în formă autentică, promitentul cumpărător, fiind să-și îndeplinească obligația de plată a prețului, poate alege să se adreseze instanței de judecată, care, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, să pronunțe, în baza art.1073 și 1077. civ. o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare, care are caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietății de la data când rămâne definitivă.
Această acțiune este reprezentată de solicitarea îndeplinirii unei obligații de a face, prescripția dreptului de a solicita îndeplinirea obligației împlinindu-se în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art.7 raportat la art.1,3 din Decr. nr. 167/1958. Or, data nașterii dreptului la acțiune, în speță, este data până la care putea fi îndeplinită obligația de bună voie, adică 10.11.2003, conform actului adițional la contract.
Se observă că în speță părțile au convenit ca plata restului de preț de 10.000 de euro să se facă la data autentificării contractului, această operațiune făcându-se tocmai prin hotărârea în cauză, care ține loc de act autentic. Or, promitentul cumpărător, așa cum recunoaște recurentul a consemnat la CEC această sumă după pronunțarea hotărârii din apel, iar în ceea ce privește avansul, așa cum a reținut instanța de apel, din probele administrate, acesta a fost plătit de către promitentul cumpărător, iar promitentul vânzător chiar a semnat pe contract că l-a primit. Dacă această sumă a rămas în păstrarea agenției imobiliare, aceasta reprezintă o problemă care trebuie rezolvată în raport cu aceasta, iar nu cu intervenientul în cauză.
Art. 1361. civ. nu este aplicabil în cauză întrucât privește cazul contractelor de vânzare cumpărare deja încheiate, prin acordul părților, neputând constitui un motiv de respingere a cererii de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.
Sunt nefondate și susținerile referitoare la creșterea valorii de circulație a imobilului, față de momentul încheierii antecontractului, având în vedere că potrivit art. 969. civ. "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege". Prețul în cauză a fost stabilit prin acordul părților, nefiind vina promitentului cumpărător pentru faptul că dezbaterea succesiunii autorului promitentului cumpărător a durat atât de mult.
Din probele administrate instanțele de fond nu au reținut ca fiind probată încheierea actului prin dol sau ca având o cauză ilicită, iar în recurs nu pot fi formulate decât motive de nelegalitate, conform art.304 alin.1 proc. civ. cererea de reinterpretare a probelor ținând de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.
În ceea ce privește motivele de recurs prin care se susține nerespectarea regulii partajului constând în împărțirea bunului la valoarea lui de circulație, și nepreocuparea instanțelor de a determina această valoare, Curtea a constatat pe de o parte faptul că în apel nu s-au formulat critici pe acest aspect, recursul neputând fi exercitat omisso medio, iar pe de altă parte că, referitor la partaj reclamantul și ceilalți comoștenitori au ajuns la o înțelegere, încheind o tranzacție de care instanța a luat act, comoștenitorii convenind ca recurentul să primească imobilul în cauză și să plătească o sultă, tot ei fiind cei care s-au înțeles cu privire la valoarea masei succesorale. În aceste condiții instanța nu mai avea motive pentru a dispune, din oficiu, potrivit art. 129 pct.5 proc. civ. o expertiză pentru aflarea valorii de circulație a imobilului, pentru efectuarea partajului, atâta timp cât voințele copartajanților au fost libere, nesusținându-se de altfel contrariul.
Deși recurentul a invocat ca temei de drept și dispozițiile art. 304 alin.1 pct7. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricini"), în motivarea în fapt a recursului nu a formulat argumente care să poată fi încadrate în acest text de lege.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 raportat la dispozițiile art.304 pct.7,9 proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 541/21.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și și intimatul - intervenient, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.MP
.red.// ex.2
Secția a IV-a Civilă:;;
Jud. sector 2
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Georgeta Stegaru, Brătuianu Antonela
