Obligație de a face. Decizia 553/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 553
Ședința publică din data de 16.12.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Brătuianu Antonela
GREFIER -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 179A/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă VEST
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având în vedere că la acel termen de judecată a fost respinsă cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către apărătorul ales al recurentului - reclamant pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, față de dispozițiile art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2008, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la 15.09.2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B, reclamantul a chemat în judecată pârâta C Vest A, solicitând să fie obligată să-i vândă camera nr. 2- cămin 1, situată în imobilul Căminul Mixt din B,- A, sector 6, în condițiile art.7 alin.1 și 4 din Legea nr.85/1992.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de chiriaș al camerei menționate, plătește lunar sumele stabilite de către pârâtă cu titlu de chirie, fiind refuzată vânzarea, precum și încheierea unui contract de închiriere, în condițiile în care soția reclamantului era angajata societății pârâte, la data de 9.08.2006 a formulării cererii de cumpărare.
Prin sentința civilă nr.7980/13.12.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 B, s-a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că nu există raport juridic al reclamantului cu pârâta, deoarece soția acestuia este angajata societății pârâte, nefiind dovedită nici existența unui contract de închiriere între părți asupra spațiului locativ în discuție, proba cu înscrisuri constând în chitanțe de plată a utilităților, reprezentând un început de dovadă care nu a fost completat potrivit art. 1169 Cod civil, pentru întregirea raționamentului fundamentat pe prezumția simplă rezultând din natura încasării sumelor de către societatea pârâtă cu titlu de utilități.
Prindecizia civilă nr. 179A/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 1 și 7 din Legea 85/1992, referitoare la calitatea de titular al unui contract de închiriere, precum și existența acestei calități la momentul intrării în vigoare a Legii 85/1992.
Totodată Tribunalul a reținut că reclamantul avea obligația prevalării de proba testimonială, în baza art. 1197 Cod civil, pentru a dovedi existența contractului de locațiune, dat fiind începutul de dovadă scrisă reprezentat de chitanțele depuse la dosar, care atestă încasarea de către pârâtă, a unor sume de bani cu titlu de utilități, și nu de chirie, concluziile expertizei contabile administrate în cauză fiind în sensul că pârâta a procedat la repartizarea cheltuielilor în funcție de facturile emise de către furnizorii de utilități, pe fiecare lună pentru căminul respectiv.
Împotriva acestei decizii a formulatrecursreclamantul, solicitând casarea deciziei recurate și a sentinței primei instanțe, cu rejudecarea pe fond a cauzei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a arătat în esență, că a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, fiind schimbată natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece a fost supus judecății, un contract consensual de închiriere. Între părți au fost stabilite raporturi de locațiune, rezultând atât din faptul folosirii de către recurentul reclamant a unității locative, cât și din faptul încasării de către pârâtă, a chiriei ca preț al folosinței exercitate; respingând cererea de probatoriu, instanțele de fond și apel au privat reclamantul de posibilitatea dovedirii plății sumelor suplimentare cheltuielilor comune și care au reprezentat contravaloarea folosinței spațiului, sumele percepute disimulând chiria drept cheltuieli de cazare. Au fost nesocotite regulile de interpretare a contractelor, fiind ignorată voința clar exprimată a părților și încălcat principiul cuprins în art. 977 Cod civil.
Recurentul a criticat încălcarea principiului rolului activ al instanței, care atrage îndatorirea de a atenua dispozițiile legale restrictive, prin aplicarea altor dispoziții legale permisive. Au fost interpretate greșit concluziile raportului de expertiză contabilă în cauză, existând o discrepanță majoră între cuantumul obișnuit al cheltuielilor comune pentru o cameră și sumele plătite efectiv de către reclamant pârâtei, anterior începerii litigiului, din această diferență rezultând plata unei chirii și implicit calitatea reclamantului de chiriaș.
Intimata pârâtă a formulatîntâmpinareprin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și neîntemeiat, arătând că reclamantul nu are calitatea procesuală activă care să îi permită pretinderea cumpărării spațiului locativ în care locuiește cu acordul pârâtei, fără a exista nici un raport de drept, ci doar obligația de achitare a costurilor de întreținere, în baza unui gest de bunăvoință, care a fost interpretat greșit de utilizatorii spațiilor în cauză. În completarea întâmpinării s-a arătat că nu a fost făcută de către reclamant, dovada de plată a vreunei sume cu titlu de chirie, fiind efectuată prin expertiza contabilă verificarea tabelelor de repartizare a cheltuielilor de către pârâtă; recurentul reclamant a avut doar calitatea de tolerat din partea pârâtei, care i-a permis să utilizeze camera din cămin, actualmente proprietate particulară a unei societăți comerciale privatizate, al cărei preț de vânzare a fost încasat de către stat.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respinspentru următoarele considerente:
Pentru a reține calitatea procesuală activă a reclamantului, este necesară dovedirea locațiunii acceptate de către pârâtă, prin încasarea chiriei, ca preț al folosinței exercitate de către reclamant. Existența raportului de locațiune nu poate fi reținută ca rezultând doar din simplul fapt al folosirii unității locative, câtă vreme reclamantul nu a dovedit un alt titlu al ocupării acesteia, decât acela de tolerat, astfel cum a fost susținut de către pârâtă.
Verificând concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză în faza procesuală a apelului, se constată că sumele încasate de către pârâtă de la reclamant, au reprezentat repartizarea cheltuielilor cu facturile și contractele de furnizare a utilităților, și nu chirie, pentru a putea aplica reclamantului beneficiul rezultând din încasarea contravalorii folosinței spațiului, concretizat în existența unui raport locativ neperfectat într-un contract de închiriere.
Astfel, nu poate fi reținută critica privind lipsa rolului activ al instanței, prin neadministrarea unui probatoriu concludent, după cum susținerea privind nesocotirea regulilor de interpretare a contractelor și încălcarea principiului cuprins în art. 977 Cod civil, este inoportună, în lipsa unui contract al părților. Totodată, principiul rolului activ al instanței presupune posibilitatea judecătorului, de a urmări și atenua dispoziții legale restrictive, însă în plan procedural, în legătură cu desfășurarea procesului, respectiv facilitarea aflării adevărului și nu cu interpretarea probatoriilor în favoarea uneia sau alteia dintre părți, specifică analizei fondului dreptului dedus judecății.
Susținerea privind interpretarea greșită a raportului de expertiză contabilă (prin existența unei discrepanțe majore, între cuantumul obișnuit al cheltuielilor comune pentru o cameră și sumele efectiv încasate), este una formală, în lipsa unei combateri susținută de material probator, care să dovedească suplimentarea cheltuielilor de utilități lunare cu o sumă reprezentând contravaloarea folosinței.
Ca atare, nefiind dovedită existența unui contract de închiriere, care să permită reclamantului solicitarea de cumpărare a spațiului locativ ocupat prin tolerare, nu poate fi reținută interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și nici existența calității procesuale active a reclamantului, rezultată din identitatea acestuia cu titularul dreptului subiectiv pretins a fi încălcat.
Față de aceste considerente, decizia recurată este legală și temeinică, nefiind afectată de vreunul dintre motivele de casare sau modificare, astfel că în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 179A/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă VEST
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.
.red. AP/ / 2 ex.
Judecători apel - Secția a III-a Civilă:,
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Georgeta Stegaru, Brătuianu Antonela
