Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 229/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2298/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.229
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Mihai Andrei Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 3: Ionelia
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.751 A din 22.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
Obiectul cauzei - succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al intimatului - pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.55/46945/02.12.2009, emisă de Baroul București (fila13), lipsind recurenta - reclamantă. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul intimatului-pârât solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta și recurenta -reclamantă.
Curtea reține dosarul la a doua strigare.
La reluarea cauzei, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurentei - reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr.253.168/09.12.2009, emisă de Baroul București ( fila15) și avocat, în calitate de reprezentant al intimatului - pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.55/46945/02.12.2009, emisă de Baroul București (fila13).
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, urmând ca părțile, având în vedere prevederile înscrise în art.302 ind.1 lit.c din Codul d e procedură civilă, raportat la art.306 alin.1 și 3 și art.304 pct.1-9 din Codul d e procedură civilă, să formuleze concluzii și în ceea ce privește încadrarea criticilor formulate în cererea de recurs în cadrul motivelor de nelegalitate expres și limitative prevăzute de Codul d e procedură.
Avocatul recurentei-reclamante având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile atacate, menținerea sentinței civile pronunțată de Judecătoria sector 1 B ca legală și temeinică și pe fond admiterea acțiunii principale, să se constate calitatea reclamantei de moștenitoare legală a defunctei, să se dispună partajarea bunului imobil situat în B,-, sector 1, atribuirea imobilului către reclamantă și omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul Morel.
Menționează că motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, raportat la prevederile art.689-700 din Codul civil, întrucât instanța de apel apreciind probele de la dosar nu a considerat că reclamanta a acceptat tacit moștenirea.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că prin cererea reconvențională introdusă de către pârâtul s-a invocat excepția prescripției dreptului de a mai accepta succesiunea, în conformitate cu dispozițiile art.700 din Codul civil și reclamanta fiind considerată străină de moștenire, lipsa calității active în cererea de ieșire din indiviziune, singurul acceptant tacit al succesiunii este pârâtul.
Instanța de apel a încuviințat probatorii pe toate aspectele iar martorii audiați au declarat lucruri neconforme cu realitatea, atât în ceea ce privește obiectul cât și locul de unde a fost luat.
Mai arată că recurenta-reclamantă nu a depus nici un act administrativ din care să rezulte că în perioada de 6 luni de zile a înțeles să accepte tacit moștenirea.
Susține că, intimatul - pârât a făcut dovada că pe toată perioada cât a locuit în imobil a plătit impozitul și toate celelalte cheltuieli legate de această locuință și a introdus pe cheltuiala sa gaze și alte utilități în locuință.
Consideră că nu se poate confunda din punct de vedere juridic vocația succesorală și calitatea de erede cu calitatea de moștenitor.
În replică, avocatul recurentei-reclamante precizează că instanța de fond nu a atribuit imobilul pârâtului deoarece nu a solicitat acest bun și pentru acest motiv instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 B la data de 10.02.2006 sub numărul -, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să declare deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 17.10.1999, cu ultim domiciliu în B,-, parter, sector 1, să se constate calitatea de moștenitori a reclamantei și pârâtului, în cote de 1/2, partajarea imobilului situat în B,-, parter, sector 1 ce alcătuiește masa succesorală. Reclamanta a solicitat să i se atribuie imobilul, arătând că este de acord să plătească pârâtului o sultă.
Prin cererea reconvențională introdusă de către apelantul s-a invocat excepția prescripției dreptului de a mai accepta succesiunea în conformitatea cu dispozițiile art. 700 cod civil și, ca o consecință, fiind considerată străină de moștenire, lipsa calității active în cererea de ieșire din indiviziune, singurul acceptant tacit al succesiunii fiind pârâtul - reclamant.
Prin sentința civilă nr.6287/19.04.2007 Judecătoria Sector 1 B, a respins neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte, a admis cererea principală formulată de reclamanta - pârâtă, în contradictoriu cu pârâtul - reclamant, s-a admis în parte cererea reconvențională, s-a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 17.10.1999, cu ultim domiciliu în B,-, parter, sector 1, s-a constatat că moștenitorii defunctei sunt reclamanta pârâtă, în calitate de fiică și pârâtul-reclamant, în calitate de fiu, fiecare având câte o cotă de 1/2 din masa succesorală, s-a constatat că masa succesorală se compune din activ: imobilul situat în B,-, parter, sector 1, în valoare de 90.209,70 EURO și din magazia anexă, în valoare de 7.726 EURO și din pasiv: suma de 2.586,03 RON din care 1.374 RON reprezintă cheltuielile de înmormântare iar suma de 1.212,03 RON reprezintă impozitul aferent imobilului, s-a constatat că reclamanta-pârâtă are o creanță asupra masei succesorale de 202,66 RON (valoarea actualizată a ratei plătite în 20.04.2005), iar pârâtul-reclamant are asupra masei succesorale o creanță compusă din suma de 1.424,17 RON reprezentând valoarea actualizată a ratelor achitate de pârâtul-reclamant în perioada octombrie 1999 - ianuarie 2005, precum și o creanță de 3,230 EURO reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse de pârâtul - reclamant imobilului ce compune activul masei succesorale (contravaloarea contractului de gaze), s-a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară înregistrat la.T sub nr.1224/14.02.2007 efectuat de expertul tehnic judiciar în specialitatea construcții ing. Morel, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale a defunctei, s-a atribuit imobilul situat în B,-, parter, sector 1 și magazia anexă reclamantei - pârâte, aceasta urmând a-i plăti pârâtului-reclamant o sultă compusă din suma de 50.582,85 EURO și suma 1.904 lei, s-au respins celelalte capete de cerere formulate de pârâtul - reclamant, s-a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată efectuate de părți și a fost obligat pârâtul - reclamant să plătească reclamantei - pârâte cheltuieli de judecată în cuantum de 960,3 lei.
Prin încheierea pronunțată la data de 14.12.2006, prima instanța respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ce neîntemeiată, reținând că reclamanta a făcut dovada acceptării succesiunii, atât prin faptul că însușindu-și calitatea de moștenitoare a negociat cu fratele sau cu privire la suma de bani solicitată cu titlul de sultă, astfel cum rezultă din declarațiile făcute de părți, în instanță cât și prin preluarea unor bunuri mobile din moștenire, în perioada imediat următoare înmormântării defunctei, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauza.
S-a apreciat că prin efectuarea acestor acte și la realizarea lor reclamanta și- însușit calitatea de erede, faptul că pârâtul reclamant că prin negocierea cu reclamanta i-ar fi recunoscut aceasta calitate nu are nicio semnificație juridică, pentru acceptarea succesiunii, fiind necesar că eredele să-și însușească aceasta calitate, iar nu ca ceilalți să ii recunoască această calitate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul, cererea de apel fiind înregistrata pe rolul Tribunalul București Secția a a Civilă.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că soluția pronunțată în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este total greșită atât în ceea ce privește interpretarea legii, cât și în ceea ce privește interpretarea probatoriului administrat în cauză, prima instanța făcând aprecieri asupra așa-zisei negocieri ca și cum aceasta ar fi avut loc în temeiul legal de acceptare al succesiunii și anume 6 luni de la data decesului.
Prin aceasta, instanța fie nu a înțeles afirmațiile părților, fie a denaturat cele relatate de către acestea, în condițiile în care, aceste " negocieri" au avut loc în anul 2005.
În al doilea rând, aceste " negocieri" nu vizau acceptarea succesiunii ci ele vizau discuții între părți născute, după data când succesiunea putea sau nu fi acceptată în termen potrivit dispozițiilor art. 700 Cod civil și viza cu totul alte aspecte decât acceptarea succesiunii și partajul bunurilor succesorale.
Susținerea instanței că, prin aceasta, intimata și-ar fi însușit titlul de erede, este total greșită, deoarece titlul de erede poate fi însușit numai în termenul legal de 6 luni de la data decesului defunctei, fapt pe care aceasta nu l-a făcut, venind cu pretenții la peste 7 ani de zile de la deces, moment în care vocația și opțiunea sa succesorală încetaseră.
În același timp, în mod eronat instanța a apreciat că, intimata ar fi acceptat tacit succesiunea, în condițiile în care acceptarea tacită trebuie dovedită neechivoc, fapt neprobat de către intimată.
Solicită respingerea acțiunii principale, invocând dispozițiile art. 700 Cod civil, intimata neacceptând nici expres și nici tacit în termen de 6 luni de zile succesiunea defunctei decedată la data de 17.10.1999, arătând că prin neacceptarea succesiunii în termen de 6 luni de zile de la data decesului, aceasta este decăzută din dreptul de a mai solicita deschiderea procedurii succesorale și constatarea calității sale de moștenitor, fiind considerată străină de moștenire.
Arată apelantul că este unicul moștenitor ca urmare a acceptării tacite a succesiunii constituită din apartamentul situat în B,-, Sector 1, compus din două camere, bucătărie, holl, culoar, WC, vestibul, magazie, cota indiviză și terenul de sub construcție.
În ceea ce privește calitatea de succesor acceptant tacit al moștenirii defunctei a intimatei, solicită respingerea ei, aceasta nemanifestându-și în mod neechivoc intenția și voința de a moșteni pe defuncta, urmând ca instanța să înlăture probatoriul administrat de aceasta constând în proba testimonială ca concludentă, martorii fiind martori de ocazie, având declarații contradictorii și nereale.
Astfel, s-a încercat să se afirme că, la o săptămână de la decesul mamei părților, intimata a mers în locuința pârâtului de unde a luat un frigider marca, un televizor alb negru marca și o haină.
Solicită să se ia act că intimata nu a făcut proba acceptării tacite cu nici o altă probă, nici măcar cu un singur înscris, singura încercare de a dovedi acest fapt fiind cu cei doi martori ale căror mărturii sunt neconcludente, neputând să îndeplinească cerințele legii cu privire la acceptarea tacită a succesiunii în termenul de 6 luni de zile de la data deschiderii succesiunii.
În aceste condiții, raportat la necesitatea dovedirii nu numai a faptului luării unor bunuri din succesiune, dar și a intenției directe de a lua aceste bunuri nu pentru a le împărți ci pentru a le dobândi în calitate de erede, nu s-a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii defunctei, intimata fiind străină de moștenire în condițiile art. 689 Cod civil și art. 700 Cod civil.
Potrivit probelor administrate de către apelant cu interogatoriu, înscrisuri și martori, rezultă fără echivoc atât faptul neacceptării tacite a succesiunii de către intimată, cât și acceptarea succesiunii de către.
După decesul mamei sale, apelantul a intrat în posesia exclusivă și deplină a imobilului situat în B,-, parter, Sector 2, posesie pe care o exercită și în prezent, nefiind tulburat. Această posesie s-a manifestat imediat după decesul mamei sale și s-a manifestat continuu și netulburat, apelantul achitând totodată impozitele și taxele aferente apartamentului, inclusiv pe cel al anului 2006, în timp ce intimata nu a achitat nici o sumă minimă de bani în acest sens, a achitat în permanență ratele și dobânzile aferente contractului de vânzare a locuinței ce formează obiectul partajului succesoral a suportat cheltuielile de înmormântare, existând în acest sens înscrisuri depuse la dosarul cauzei, s-a preocupat de refacerea instalației de gaze.
Menționează că, nici un moment nu s-a pus în discuția părților modalitatea de actualizare a valorii ratelor pentru imobil, în condițiile în care apelantul și-a manifestat opțiunea unei expertize contabile, încheierea de amânare a pronunțării din data de 05.03.2007, ignora în totalitate cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către apelant, deși aceasta era justificată și susținută prin argumente.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 6287/19.04.2007, se arata că hotărârea este greșită, în condițiile în care, deși prin încheierea din data de 14.12.2006 instanța a respins excepția invocată în temeiul dispozițiilor art. 700 Cod civil, se mai pronunță încă o dată asupra acestei excepții,că în mod greșit, instanța a aplicat proprii ei indici de inflație, în condițiile în care se solicitase punerea în discuție a probei cu expertiză pe acest aspect, " uitată" însă de către instanță, că s-a efectuat reactualizarea sumelor raportat la indicele de consum, deși nu se punea în discuție reactualizarea unor bunuri achiziționate ca bunuri mobile sau alimentare iar refuzul de a dispune efectuarea unei expertize contabile a condus la greșeli nu numai de aprecierea valorii reactualizate a ratelor, dar și a calculelor matematice efectuate.
Deși anterior recunoscuse efectuarea îmbunătățirilor de către apelant, prin hotărâre se anihilează J din dreptul de creanță asupra îmbunătățirilor, fiind greșit calculată și sulta în lei (RON) cuvenită acestuia.
În ceea ce privește omologarea raportului de expertiză dispusă în cauză s-a arătat că în mod greșit, prima instanța a refuzat solicitarea de efectuare a unei noi expertize și a validat un raport de expertiză contestat în însuși modul cum s-a desfășurat expertiza tehnic și procedural, prin raportarea la acte normative inaplicabile în cauză, prin stabilirea unei alte stări tehnice decât cea reală pentru imobil.
În ceea ce privește atribuirea în natură a imobilului către intimată și criteriul avut în vedere la aceasta, solicită să se constate că instanța a pronunțat o hotărâre nu numai netemeinică, dar și cu încălcarea dispozițiilor art. 6739Cod procedură civilă,întrucât deși apelantul a locuit în permanență în apartament, singurul criteriu al atribuirii către intimată fiind acela al faptului că aceasta a fost de acord să îi dea o sultă apelantului, în timp ce apelantul a fost deposedat de bun prin simplul fapt că nu a fost de acord cu admiterea acțiunii, apreciindu-se că încălcarea drepturilor civile ale apelantului sunt mai mult decât evidente, acesta nebeneficiind în nici un caz de un proces echitabil în accepțiunea dreptului comunitar.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 288 și următoarele Cod procedură civilă, art.700 Cod civil, art.728 Cod civil, art. 673 și următoarele Cod procedură civilă.
În susținerea cererii s-au depus înscrisuri.
Sub aspectul probatoriului tribunalul a încuviințat și administrat pentru apelant proba cu înscrisuri și completarea raportului de expertiză imobiliară specialitatea construcții.
Prin decizia civilă nr.751 A/22.05.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât, împotriva sentinței civile nr. 6287/19.04.2007 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B în dosar nr. -, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - pârâte, a respins acțiunea principală ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a admis în parte cererea reconvențională, a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 17.10.1999 cu ultimul domiciliu în B, sector 1, constatat că masa succesorală lăsată de defuncta cuprinde imobilul din B, bd - nr. 21 sector 1 și că pârâtul - reclamant are calitatea de unic moștenitor al defunctei. A respins celelalte capete ale cererii reconvenționale ca neîntemeiate. A obligat apelanta - reclamantă la plata sumei de 3.567,5 lei cheltuieli de judecată (fond și apel) către intimatul - pârât.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut în ceea ce privește prima critică, referitoare la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, că reclamanta a solicitat să se stabilească calitatea de moștenitoare a defunctei în cota de, partajarea bunului imobil situat în B,-, parter sector 1 și atribuirea către reclamantă a imobilului cu plata sultei către pârât. Într-o astfel de acțiune tribunalul a reținut că are calitate procesuală activă persoana care este moștenitor al defunctei a cărei succesiune se dezbate.
In acest sens, tribunalul a reținut că defuncta a decedat la data de 17.10.1999 astfel cum rezultă din certificatul de deces seria -, nr.- (fila 9 dosar fond). La această data a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil pentru acceptarea succesiunii. Astfel, potrivit acestui articol, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
In ceea ce privește acceptarea succesiunii, aceasta se poate face în mod expres, când moștenitorul își însușește titlul sau calitatea de moștenitor printr-un act autentic sau sub semnătură privată, judiciar sau extrajudiciar, ceea ce nu este cazul în speță.
În schimb acceptarea tacită rezultă din acte sau fapte pe care succesibilul ar fi putut să le facă in calitatea sa de moștenitor acceptant, adică să fie vorba de acte juridice din care să rezulte că a înțeles să accepte pur și simplu moștenirea.
Tribunalul a apreciat că în mod eronat prima instanța a reținut că reclamanta a acceptat tacit moștenirea mamei sale, ca urmare a negocierii sultei cu pârâtul și a preluării unor bunuri mobile din moștenire.
In acest sens, tribunalul a reținut că probele administrate în cauză cu privire la acest aspect, respectiv declarațiile martorilor și interogatorul nu conduc la concluzia acceptării tacite a moștenirii de către reclamantă. Astfel, din declarația martorei rezultă că după înmormântarea defunctei a ajutat-o pe reclamantă să ia un frigider, un televizor și niște haine pentru a fi împărțite. Cu privire la frigider s-a arătat că acesta era marca, iar televizorul alb-negru. Această martoră a mai declarat că a mers împreună cu pentru a lua aceste bunuri, iar frigiderul a fost luat din bucătărie, iar televizorul din prima cameră, din sufragerie. Această declarație vine în contradicție cu declarația celuilalt martor propus de reclamantă, în sensul că acesta a susținut că a luat frigiderul din curte, iar nu din bucătărie așa cum a declarat, deși din declarația acesteia a rezultat că a mers pentru a lua aceste bunuri împreună cu. In schimb din declarația martorului rezultă că bunurile defunctei au rămas în casă după decesul acesteia, reclamanta venind în vizită abia în anul 2005. Pe de altă parte, martora a arătat că defuncta a avut un frigider Artic, și că a văzut atât frigiderul cât și televizorului în casa defunctei la două-trei săptămâni după deces ceea ce contrazice susținerile primilor doi martori din care rezulta că reclamanta a luat aceste bunuri la o săptămână după înmormântare. Prin urmare din aceste declarații contradictorii nu se poate reține că reclamanta și-a însușit bunuri cu scopul de a-și însuși și calitatea de erede, ci cel mult, in cazul in care se acceptă că au fost luate anumite bunuri, acestea au fost luate pentru a fi împărțite astfel cum rezultă din declarația martorei. Faptul că în anul 2005 reclamanta a achitat o la apartamentul ce a aparținut defunctei nu este de natură a duce la concluzia acceptării succesiunii deoarece această plată a avut loc după expirarea termenului de acceptare a succesiunii prevăzut de art.700 Cod civil.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada acceptării în termen a succesiunii mamei sale, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale active a fost apreciata ca întemeiată.
In ceea ce privește cererea reconvențională, tribunalul a apreciat că se impune admiterea în parte a acesteia deoarece acesta a făcut dovada acceptării succesiunii mamei sale prin faptul că a rămas să locuiască în imobil la care a adus o serie de îmbunătățiri, astfel încât în condițiile admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei ca urmare a neacceptării în termen a succesiunii, acesta a rămas unicul moștenitor al mamei sale, revenindu-i întreaga masa succesorală.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamanta, prin care solicită admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei civile nr. 751A/22.05.2009 pronunțata de Tribunalul București - Secția a V-a Civila și menținerea în totalitate a sentinței civile nr.6287 din data de 19.04.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 B ca fiind temeinică și legală, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii principale așa cum a fost formulată în sensul constatării calității recurentei de moștenitoare legală a defunctei, partajării bunului imobil situat în B, sector 1,-, parter și compus din două camere și dependințe și terenul aferent construcției (așa cum este identificat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4906/26734/14.07.1997) în cote egale, atribuirii întregului imobil mai sus descris către recurentă și obligării acesteia la o sultă corespunzătoare conform evaluării efectuate în cauză prin expertiza efectuată în fondul cauzei și omologării raportului de expertiză efectuat în cauză de exp. MoreI.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că, urmare a încercărilor repetate de a dezbate succesiunea cu fratele său, intimatul, și a refuzului nejustificat al acestuia, recurenta s-a adresat instanței judecătorești cu o cerere prin care solicită dezbaterea succesiunii și partajarea bunului imobil.
În urma probatoriului administrat (martori, interogatoriu, expertiza evaluatoare), instanța de fond a apreciat că vocația succesorală generală a recurentei s-a transformat într-o vocație succesorală concretă astfel încât, ca urmare a probelor administrate în prezenta cauză, prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 18.12.2006 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei. Astfel, având în vedere acest lucru este foarte clar că atâta timp cât recurenta și fratele său sunt moștenitori legali (așa cum instanța a stabilit) întreaga masa succesorală se împarte în cote egale.
Prin decizia civila nr.751A/22.05.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă admite apelul, schimbă în tot sentința Judecătoriei sector 1 în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active, raportat la faptul că recurenta nu a făcut dovada ca a acceptat succesiunea în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil.
In condițiile unei judecați în apel în care s-au efectuat două expertize ale imobilului și nu s-au administrat probe suplimentare cu privire la acceptarea succesiunii, consideră că decizia este greșita în ceea ce privește interpretarea probelor administrate pe fondul cauzei:
Arată că raportat la calitatea recurentei de succesor acceptant, în apel nu s-au făcut probe suplimentare care să răstoarne probatoriul administrat în fondul cauzei. Astfel, solicită să se observe că instanța de fond a reținut corect calitatea sa de succesor acceptant și a interpretat foarte bine probele administrate considerând că în speță a făcut dovada unei acceptări tacite a moștenirii.
Recurenta invocă prevederile art. 689 Cod civil susținând că din interpretarea acestui text de lege rezultă că este nevoie de două condiții pentru a fi în prezența acceptării tacite: a) voința succesibilului de a accepta moștenirea și b) actele sau faptele din care să rezulte indirect acceptarea moștenirii. Legea nu prevede în mod punctual ce fapte și ce acte pot fi considerate ca reprezentând acceptare tacită, instanța fiind aceea ca după administrarea probatoriilor să le dea acestora interpretarea corectă. În situația de față și în speța dedusă judecații suntem în postura de a interpreta dacă anumite fapte materiale efectuate de recurentă și de pârâtul-reclamant pot fi considerate sau nu ca având semnificația acceptării tacite.
Astfel este unanim acceptat de către toți autorii cunoscuți în materia dreptului succesoral că faptele materiale de acceptare tacită a moștenirii sunt acele prin care intram în posesia sau folosința unor bunuri ce au aparținut defunctului. Ceea ce regăsim tot în practică cât și în teorie este faptul că nu se consideră fapte de acceptare a moștenirii atunci când succesibilul intră în posesia unor bunuri fără prea mare importanță sau a unor bunuri care pot fi interpretate ca fiind amintiri de familie. Având în vedere aceste elemente și aprecieri atât teoretice cât și cele regăsite în practica judiciară putem interpreta probatoriile administrate de recurentă și probatoriile administrate de pârâtul-reclamant.
Se poate astfel observa atât din declarațiile martorilor propuși de recurentă cât și din răspunsurile date la interogatoriu că în ceea ce o privește pe recurentă actele făcute de aceasta în interiorul termenului de 6 luni cu privire la moștenirea lăsată de defuncta sa mamă pot fi interpretate ca fiind acte de acceptare tacită a moștenirii. Martorii propuși de recurentă au declarat (totodată fiind și prezenți la momentul acela) că au văzut când recurenta a luat din casă anumite lucruri, care nicidecum nu pot fi considerate amintiri de familie și care au aparținut mamei sale. Pârâtul s-a limitat în a contesta (fără o probă reală în acest sens) că tot ceea ce spunea recurenta era neadevărat, însă nu a contestat niciodată faptul că lucrurile pe care le-a luat și martorii care au fost cu recurenta au văzut că le-a luat nu au aparținut mamei mele. Mai mult decât atât, chiar martorii propuși de către pârâtul-reclamant au recunoscut că parte din acele lucruri au aparținut mamei părților. S-a văzut foarte clar ca martorii propuși de recurentă chiar au fost în casa mamei acesteia pentru că au răspuns foarte corect la întrebări legate despre lucruri, unde se aflau și despre cum arata casa.
Astfel având aceste probe la dosar consideră că este în afara oricărui dubiu faptul că recurenta a îndeplinit condițiile art. 689 Cod civil care vorbește despre acceptarea tacită a moștenirii și poate fi considerată ca acceptant în termen al moștenirii defunctei sale mame.
Se mai arata că interpretarea dată de instanța de apel d eclarației martorilor este una eronată, întrucât instanța reține că declarațiile martorilor propuși de recurentă în faza fondului vin în contradicție una cu cealaltă. Astfel, se reține că martora a declarat că frigiderul era în bucătărie, iar martorul - a declarat că a luat frigiderul din curte.
Instanța extrage propoziții din context și nu are în vedere declarațiile martorilor în integralitatea lor. Astfel, dacă erau avute în vedere declarațiile în întregime se putea observa că martora a declarat că se cunoștea cu familia de 15 ani și a făcut o descriere a bunurilor așa cum le știa ea când se vizita cu defuncta - astfel frigiderul se afla în bucătărie, iar televizorul în prima cameră -, iar martorul a declarat că în ziua în care a ajutat la mutat, frigiderul era deja adus în curte, iar televizorul era în prima cameră.
Se poate observa foarte clar că nu este nici o contradicție în declarațiile martorilor propuși de recurentă, ci doar o interpretare eronată a celor declarate de aceștia.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și dispozițiile art. 700 Cod civil.
În recurs, nu s-au administrat noi probe.
Prin încheierea de ședința de la termenul de judecată din data de 10.12.2010, s-a încuviințat cererea de ajutor public judiciar formulata de recurenta reclamanta, în sensul scutirii acesteia de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4112, 14 lei, datorată în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauză, curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
O primă precizare care se impune a fi făcută, derivă din aplicarea în cauză prevederilor art. 306 și art. 3021lit. din Codul d procedură civilă.
Din aceasta perspectivă, curtea reține că în actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, în situația în care litigiul este supus și căii de atac devolutive a apelului-cum este și cazul în speță, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei. Scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate in cauză, exced analizei instanței de recurs. În acest sens,curtea reține că anterior modificării prevederilor art. 304 Codul d procedură civilă, prin dispozițiile legii nr. 219/2005, acest text de lege consacră în art. 304 pct. 10 și 11, posibilitatea modificării unei hotărâri judecătorești dacă se constata că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sau dacă hotărârea se întemeia pe greșeală gravă de fapt, decurgând dintr- apreciere eronata a probelor. Prevederile art. 304 pct. 10 și 11 au fost însă abrogate în mod expres prin prevederile cuprinse în art. 1 pct. 49 din legea nr. 219/2005 și respectiv în art. 1 pct. 112. din OUG 138/2000 aprobata prin legea nr. 219/2005, neputând fi deci considerate incidente în cauză (în considerarea prevederilor înscrise în art. 725 alin. 1 și 3 Codul d procedură civilă și de data pronunțării hotărârii ce face obiectul recursului-22.05.2009).
În consecință, după acest moment, în calea de atac a recursului nu mai este posibilă repunerea în discuție situației de fapt a cazului și nici rediscutarea probatoriului administrat, criticându-se modul de interpretare și apreciere a probelor realizate de către instanța de apel, controlul judiciar putându-se exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță.
Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cât și pentru situația în care cererea se motivează, însă criticile nu pot fi încadrate în nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurală susmenționată.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție,instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
În raport de aceste considerente, la termenul de judecată din data de 18.02.2010,curtea a pus în discuția contradictorie a părților, legal reprezentate de apărătorii angajați în cauză, încadrarea criticilor formulate de recurentă în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedură civilă, urmând ca în cadrul celor ce urmează să procedeze cu prioritate la această analiză.
În acest context, curtea verificând cuprinsul cererii de recurs, constată că recurenta reclamantă își expune în cuprinsul cererii de recurs, în mare parte, propria viziune asupra situației de fapt și propria apreciere asupra probelor administrate în cauză și asupra poziției procesuale a părții adverse, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează cauza recursului, considerentele anterior expuse fiind pe deplin aplicabile cauzei.
Curtea constată așadar, că în principal, criticile din recurs sunt de netemeinicie iar nu de nelegalitate, spre a putea fi subsumate și analizate din perspectiva art. 304 pct. 1-9 Cod de procedură, întrucât ele vizează o reanalizare și reapreciere a tuturor probelor administrate, pentru a stabili o altă situație de fapt - acceptarea tacită a moștenirii de către recurenta reclamantă, cu consecințele juridice aferente.
Întrucât recurenta face în cuprinsul cererii formulate referiri la pretins greșita reanalizare a situației de fapt, de către instanța de apel investita cu soluționarea acestei căi de atac, apreciind că nu ar fi fost posibil ca în urma reaprecierii probelor administrate în fața primei instanțe, fără ca în apel să se fi administrat probe suplimentare, să se constate că nu a efectuat acte de acceptare a succesiunii mamei sale ca și la greșita aplicare în cauza a prevederilor art. 689 din Codul civil, curtea, în temeiul art.306 alin.3 din Codul d procedură civilă, apreciază că se impune ca aceste critici să fie analizate, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d procedură civilă.
Așa cum rezultă din cererea de apel formulată de intimatul pârât apelant, una dintre criticile formulate în cadrul acestei căi de atac, vizat greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, consecință a greșitei soluționări a excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală și a reținerii exercitării de către reclamantă a unor acte sau fapte de acceptare tacita a moștenirii, (apărare invocată pe cale reconvențională), apelantul nefăcând referire la elemente probatorii noi ci susținând greșita apreciere și interpretare a probatoriului,de către prima instanță sub acest aspect.
Curtea reține totodată că, în conformitate cu prevederile legale cuprinse în titlul IV al Codului d e procedură civilă, apelul este mijlocul procesual prin care partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe solicită instanței superioare ierarhic reformarea hotărârii, apelul fiind o cale de atac ordinară, suspensivă, de reformare și devolutivă.
Fiind devolutiv, apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel. Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecății în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă instanță, de aceea, în principiu, devoluțiunea este totală și completă.
Potrivit art. 292 alin. 1 din Codul d procedură civilă, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri iar în conformitate cu prevederile art. 295 Cod procedură civilă, instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.
Rezultă, din textele citate, multitudinea de mijloace puse de legiuitor la dispoziția instanței de apel în sensul că aceasta poate soluționa litigiul în baza probelor administrate de prima instanță, ori poate să refacă o parte din aceste mijloace de probă sau să completeze probatoriul cauzei, prin administrarea de noi probe, aceste dispoziții legale, acordând facultatea instanței de apel dea aprecia asupra încuviințării probelor noi, în funcție de necesitatea lor pentru soluționarea cauzei.
Din aceasta perspectivă, curtea reține că, faptul că în apel, sub acest aspect, apelantul nu a solicitat completarea probatoriului, nu poate constitui în raport de datele concrete ale cauzei, un motiv de nulitate deciziei civile recurate, în condițiile în care, în fața primei instanțe, se procedase deja la administrarea unui probatoriu complex, în cauză fiind audiați la propunerea ambelor părți, un număr de 4 martori, câte doi la propunerea fiecăreia dintre cele două părți, se procedase la administrarea probelor cu interogatoriile ambelor părți precum și la administrarea probei cu înscrisuri.
Se constată totodată că pe întreg parcursul procesului, atât în fața primei instanțe, inclusiv la momentul audierii martorilor și administrării interogatoriilor, cât și în apel, ambele părți au fost asistate de apărătorii angajați în cauză, dar și faptul că recurenta nu criticat pe parcursul derulării procesului, modalitatea în care s-a procedat la administrarea probatoriului, în aceasta fază procesuală.
Pe de altă parte, în faza procesuală apelului, recurenta reclamantă, în calitate de intimata, nu a formulat întâmpinare, nu a propus probe noi în apărare, în raport de criticile formulate în apel ci, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 02.11.2007, a precizat expres că se opune probatoriului solicitat de apelant (care oricum nu viza chestiunea litigioasa a calității sale procesuale active) și că nu solicita probe noi în apel. Or, în raport de această conduită procesuală a ambelor părți, nu se poate reține aplicarea greșită în cauză prevederilor art. 292 alin.1 și art. 295 din Codul d procedură civilă, aceste prevederi legale, acordând facultatea instanței de apel dea aprecia asupra dispunerii din oficiu a probelor noi, în funcție de necesitatea lor pentru soluționarea cauzei, necesitate care, de altfel, nu a fost relevată nici prin criticile formulate în calea de atac extraordinară a recursului, câtă vreme recurenta nu face trimitere la alte probatorii de care eventual ar fi putut să se prevaleze și de care să nu fi putut uza, în mod obiectiv.
Curtea reține în aceeași ordine de idei, că analiza acestei critici nu poate face abstracție de obligația instanței de apel d e respecta prevederile art. 6 alin. 1 din Conventia Europeană Drepturilor Omului, sub aspectul necesitații respectării dreptului ambelor părți la un proces echitabil, or, câtă vreme părțile au beneficiat în mod efectiv și concret de mijloace procesuale eficiente pentru a determina administrarea dovezilor apreciate de ele ca fiind necesare în vederea apărării propriilor interese, rolul activ al instanței, nu poate avea drept consecință, nici parțialitatea, nici ingerința în domeniul drepturilor părților, fiind tocmai o garanție a acestor drepturi și interese și nici substituirea instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia, ci trebuind înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte principii ale procesului civil-principiul disponibilității și principiul contradictorialității.
În cauză, așa cum s-a reținut anterior, aspectul necesitații completării probatoriului a făcut obiectul unor dezbateri contradictorii în apel, ambele părți beneficiind de asistență juridică calificată, iar recurenta reclamanta deși avea în mod efectiv posibilitatea de solicita completarea probatoriului administrat în prima instanță nu înțeles să formuleze o cerere cu acest obiect ci a apreciat că sunt suficiente probele administrate în prima fază procesuală.
În consecință, în raport de aceste constatări, nu se poate concluziona faptul că, în lipsa completării probatoriului în calea de atac apelului, în condițiile sus menționate, s-ar fi încălcat drepturile procesuale ale reclamantei - recurente, instanța de apel, procedând la analiza criticilor formulate de către apelant în limitele stabilite prin cererea de apel, analiza care, în mod corect a vizat modul de apreciere și evaluare a probatoriului administrat în fața primei instanțe, faptul că în urma exercitării controlului judiciar s-a reținut altă situație de fapt decât cea stabilită în prima instanța, neputând susține atare critică.
Pe de altă parte, potrivit art. 689 Cod civil, acceptarea poate fi sau expresă sau tacită, textul de lege stabilind că acceptarea este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat respectiv că aceasta este tacită, când eredele face un act, pe care n-ar putea să- facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Potrivit art. 651 din Codul civil, succesiunile se deschid prin moarte iar în conformitate cu prevederile art.686 din Codul civil, "nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine".Totodată, art. 700 din Codul civil stabilește că "dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii.
Din interpretarea coroborată prevederilor legale mai sus citate, rezultă că pentru a fi în prezența unei acceptări tacite, este necesar ca acceptarea să fie concretizată în acte și fapte care să fie săvârșite de succesibil, după data deschiderii succesiunii (sau concomitent), dar înăuntrul termenului de 6 luni, mai sus amintit și care să implice, cu puterea necesității, intenția de a accepta moștenirea și să nu poată primi și o altă interpretare, întrucât, așa cum s-a decis în mod constant,în practică și în doctrină, actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacită a voinței de a accepta moștenirea.
Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral, esențialmente personal și voluntar și care are caracter declarativ de drepturi, ceea ce înseamnă că acceptarea succesiunii se face de către fiecare succesibil, iar în cazul în care există mai mulți succesibili, ei nu exercită dreptul de opțiune în mod colectiv,ci,fiecare în parte trebuie să se pronunțe individual, soarta juridica a opțiunii făcută de unul dintre ei neputând afecta opțiunea făcută de ceilalți, succesibilul având dreptul absolut de a alege între posibilitățile conferite prin dreptul de opțiune succesorală. Daca există pluralitate de succesibili, fiecare este liber a opteze în sensul dorit, indiferent de alegerea făcută de ceilalți, fiind deci posibil ca unii să accepte succesiunea iar ceilalți sa renunțe la ea, dar odată exprimată voința de a accepta succesiunea, în intervalul de timp expres prevăzut de lege - toți succesibilii care au vocație succesorală, având obligația de a-și exercita dreptul de opțiune succesorală, în termenul de prescripție de 6 luni, termen care începe să curgă, potrivit art. 700 alin.1 Cod civil, de la data deschiderii succesiunii - opțiunea succesibilului produce efecte retroactiv, de la data deschiderii succesiunii. Neefectuarea înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni, stabilit de art. 700 din Codul civil, a unor acte de acceptare a succesiunii, expres sau tacit, prin neeexercitarea dreptului de opțiune succesorala în acest interval de timp, are drept consecință considerarea acestora ca fiind străini de succesiune, în puterea legii.
În cauză, se constată că instanța de apel s-a raportat la cerințele impuse de acest texte de lege, spre a analiza actele materiale ale celor doua părți din litigiu și semnificația acestora, conform art. 129 Cod de procedură civilă.
Instanța de apel a analizat corect cererea cu care a fost învestită și a soluționat cauza cu prioritate din perspectiva calității procesuale active recurentei reclamante, aceea de moștenitor acceptant al succesiunii defunctei,în termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală, ținând seama de distincția esențială dintre vocația succesorală generală și cea efectivă, concretă, care se materializează odată cu acceptarea succesiunii, întrucât în raport de prevederile legale anterior citate, pentru a deveni moștenitor, succesibilul trebuie să probeze că a acceptat succesiunea (expres sau tacit), înăuntrul termenului legal de prescripție de 6 luni, calculat de la data deschiderii succesiunii - decesul autorului a cărui succesiune se dezbate.
Din punct de vedere procedural, sarcina probei privind săvârșirea unor acte sau fapte materiale de acceptare tacita a succesiunii, aparține celui ce a formulat cererea, conform principiului stabilit de art.1169 Cod civil.
Instanța de apel, în fața căreia s-a criticat modul de soluționare excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, cenzurând probele solicitate și administrate la cererea părților,în prima instanță, a interpretat în mod coroborat declarațiile testimoniale și propriile susțineri ale părților din cuprinsul actelor de procedură existente la dosar, concluzia fiind în sensul că doar intimatul a exercitat, acte de acceptare a succesiunii defunctei, în timp ce recurenta este străină de succesiune, ca urmare neadministrării unor probe concludente,lipsite de contradictorialitate, din care să rezulte neîndoielnic săvârșirea unor astfel de acte sau fapte materiale, care sa denote neechivoc intenția recurentei reclamante de acceptare a succesiunii a cărei dezbatere s-a solicitat în prezenta cauză, prin preluarea unor bunuri din masa succesorală, înăuntrul termenului legal de prescripție, de 6 luni, la care s-a făcut referire anterior.
Așa fiind, câtă vreme, în raport de considerațiile expuse pe larg în prima parte analizei, în recurs nu mai este posibilă reaprecierea probelor care au făcut deja obiect al analizei și interpretării în apel, spre a se ajunge la alte concluzii, în ceea ce privește situația de fapt, stabilită în faza procesuală devolutivă a apelului,ca urmare a evaluării probatoriului administrat în fazele procesuale anterioare, critica vizând aplicarea greșită a prevederilor art. 689 alin. 2 Cod civil, nu poate fi primită.
În consecință, potrivit art. 312 Cod de procedură civilă - recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.751 A din 22.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - --- -
GREFIER
Red.
.//
2 ex./15.03.2010
TB-5 -;
Jud.1 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mihai Andrei Negoescu Gândac, Ionelia
