Anulare act. Decizia 234/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(134/2010)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.234
Ședința publică de la 17 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Mihai Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 3: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire și de suspendare a executării silite a deciziei civile nr.1760 din 18.12.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, formulată de revizuienții și, în contradictoriu cu intimații și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă revizuienta, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.459.169/04.02.2010, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 11), același avocat reprezentând și interesele revizuientului și intimații, personal, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.82132/02.07.2009, eliberată de Baroul București - Cabinet Individual (fila 7 dosar recurs).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea pune în discuția părților excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei de față, excepție invocată la termenul de judecată din 04.02.2010 și acordă cuvântul asupra excepției.
Avocatul revizuienților apreciază că este competent în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 alin.7 din Codul d e procedură civilă Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care solicită declinarea competenței în favoarea acestei instanțe.
Avocatul intimaților solicită declinarea competenței soluționării cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Curtea reține dosarul în pronunțare asupra excepției.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
La data de 19.02.2010, și au formulat, în contradictoriu cu intimații și, cerere de revizuire și de suspendare a executării silite a deciziei civile nr.1760/18.12.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, solicitând schimbarea în totalitate a deciziei civile atacate și, în fond, anularea acesteia, precum și suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii până la soluționarea cererii de revizuire.
În motivarea cererii, revizuienții au arătat că prin decizia civilă nr.1760/18.12.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul formulat de reclamantă și, pe fond, reținând cauza spre rejudecare, a admis apelul declarat de către reclamantă, a admis cererea de chemare în judecată și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2150/08.07.2003, de către.
Revizuienții au susținut că există o vădită contradicție între hotărârile date de către instanțe întrucât Judecătoria Car espins cererea de chemare în judecată, Tribunalul Bucureștia respins apelul reclamantei, iar Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul, a modificat decizia recurată în sensul că a admis apelul, a schimbat sentința apelată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată.
Au arătat revizuienții că, față de cele expuse mai sus, se află în situația prevăzută de art.322 pct. 7 Cod de procedură civilă când "instanțe de același grad sau de grade deosebit, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate" au pronunțat hotărâri potrivnice.
În calea de atac a revizuirii intimații nu au formulat întâmpinare, iar părțile nu au solicitat probe noi.
La data de 17 februarie 2010, Curtea a pus în discuția părților excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că hotărârea potrivnică la care fac referire revizuienții este pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Avocatul revizuienților, având cuvântul asupra excepției sus-menționate, a arătat că este competentă să soluționeze cauza de față Înalta Curte de Casație și Justiție, însă a introdus această cerere de revizuire la Curtea de APEL BUCUREȘTI pe considerentul că hotărârea atacată este pronunțată de către această ultimă instanță sus-amintită.
Intimații, prin apărător, au pus concluzii de admitere a excepției și declinarea cauzei la instanța competentă, Înalta Curte de Casație și Justiție.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI în soluționarea cererii de revizuire, Curtea reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
La data de 12.01.200, reclamanta a învestit Judecătoria C cu o cerere de chemare în judecată, ce a fost înregistrată la această instanță sub nr-, prin care reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul și mai apoi pe ia în calitate de moștenitoare a defuncților și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2150/08.07.2003 la BNP, având ca obiect imobilul situat în com. - I,-, jud. I compus din teren în supafață de 1.681 mp. și construcție alcătuită din 3 camere și anexe gospodărești, pentru lipsa consimțământului valabil al vânzătorului.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat, în esență, că este mostenitoarea vânzătorilor și (în calitate de fiică), iar actul de vânzare - cumpărare a fost încheiat la insistențele surorii sale, ia, însă acesta nu a fost semnat decât de.
În drept au fost invocate disp. art. 948, 969, 1900 și urm. Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 548/05.03.2008, Judecătoria Car espins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție accesorie; cererile formulate de pârât și intervenient, de acordare a cheltuielilor de judecată au fost respinse, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă apelanta - reclamantă solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 706 A/02.06.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul declarat de apelanta - reclamantă ca nefondat reținând că prin cauze de nulitate se înțeleg acele împrejurări care privesc lipsa unui element structural al actului juridic sau încălcarea unei condiții legale de validitate. Una din cauzele care atrag nulitatea absolută a unui act juridic este și cea referitoare la lipsa totală a consimțământului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, recurenta - reclamantă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea de Apel, analizând recursul, a apreciat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 36/1995 și a dispozițiilor art. 1171 cod civil motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 coroborate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă a admis recursul, a modificat decizia recurată în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă a admis apelul și a schimbat sentința apelată iar pe fond a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2150/08.07.2003 la BNP reținând că nu au fost respectate condițiile prevăzute de Legea nr. 36/1995, sub sancțiunea nulității, referitoare la menționarea de către notarul public a motivelor pentru care vânzătorul nu a semnat, cu consecința neîndeplinirii condiției de valabilitate a unui consimțământ valabil exprimat. Pe cale de consecință, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul a fost respinsă.
Curtea de Apel, învestită cu soluționarea cererii de revizuire, reține că revizuirea este o cerere de retractare ceea ce face ca soluționarea acesteia să cadă în competența instanței care a pronunțat hotărârea de fond și în fața căreia aceasta a devenit definitivă.
Legea însă face o excepție de la această regulă în privința motivului de revizuire întemeiat pe existența unor hotărâri judecătorești potrivnice. Astfel, otrivit p. art. 323 alin. 2 prima teză Cod procedură civilă: "În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice".
În speță, revizuienții au susținut contrarietatea hotărârii pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr. nr.1760/18.12.2009, prin raportare la decizia civilă nr. 706 A/02.06.2009 pronunțată de către instanța de apel, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă și sentința civilă nr. 548/05.03.2008, pronunțată de instanța de fond, Judecătoria
Făcând aplicarea textului de lege cuprins în dispozițiile art. 323 alin. 2 prima teză Cod procedură civilă la situația expusă și susținută de către revizuienți, în sensul că există contrarietate între hotărârea instanței de recurs pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI, reprezentată de decizia civilă nr. nr.1760/18.12.2009 și decizia civilă nr. 706 A/02.06.2009 pronunțată de către instanța de apel, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă și sentința civilă nr. 548/05.03.2008, pronunțată de instanța de fond, Judecătoria C, Curtea, constatând că instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat așa-zisele hotărâri potrivnice este Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza textului de lege menționat va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența soluționării cererii de revizuire cu care a fost învestită în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența soluționării cererii de revizuire formulată de revizuienții și împotriva deciziei civile nr.1760 din 18.12.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.
22.02.2010
----------------------------------------------------
- Secția a III-a -
-
-
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mihai Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan