Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 324/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II/recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 324/2009-
Ședința publică din data de 25 februarie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Elena Bocșe | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurentele reclamante, -, și -toți cu domiciliul în, nr. 138, județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în, nr. 4, județul B, împotriva deciziei civile nr. 423/A din 30 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă nr. 7203 din 9 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 4761/2004, având ca obiect: succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 11 februarie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 18 februarie 2009, respectiv 25 februarie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 3 iunie 2004 reclamantele, -, și -în calitate de moștenitoare ale soțului și respectiv tatălui,- au chemat în judecată pe pârâții -decedată pe parcursul procesului, la 26 iulie 2008- și, solicitând instanței să se constate că împreună cu, au edificat sub durata căsătoriei, în anul 1975, o construcție compusă din două camere și anexe pe terenul aparținând pârâtei, cu consimțământul acesteia, să se dispună înscrierea dreptului de superficie în cartea funciară și să se constate că dreptul real vizând imobilul astfel dobândit a intrat în masa succesorală a defunctului în cotă de parte, restul cotei reprezentând cota soției supraviețuitoare.
Pârâții s-au opus admiterii acțiunii, invocând prin întâmpinare excepția prescripției acțiunii.
La termenul din 9 martie 2006, în urma efectuării expertizei, reclamantele își transformă acțiunea într-o acțiune în pretenții.
Pe parcursul soluționării cauzei în fața instanței de fond, s-a mai pus problema neacceptării succesiunii de către reclamante, motiv pentru care au fost administrate probe pentru a se face dovada acceptării succesiunii și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei (fila 122 dosar fond -încheierea din 21 noiembrie 2006) deoarece din anul 1992 doar pârâtul este proprietar tabular al imobilului înscris în CF nr. 2222 în temeiul contractului de întreținere încheiat cu mama sa.
Soluția este discutabilă câtă vreme în cauză s-a pus problema valorii acceptului proprietarului terenului la momentul edificării construcției de către reclamanta și soțul ei, dar, efectul soluției a fost înlăturat deoarece ca urmare a decesului pârâtei oricum întrunește în persoana sa calitatea de pârât în nume propriu și cea de succesor al pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 7203 din 9 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, fost admisă în parte acțiunea și s-a constatat că reclamanta împreună cu defunctul ei soț au edificat, cu acordul proprietarilor, în anul 1975 pe terenul înscris în CF nr. 2222, o construcție compusă din două camere și anexe, că intră în masa succesorală a defunctului cota de parte din creanța în valoare de 43.328,7 Ron reprezentând valoarea de înlocuire a construcțiilor edificate de cei doi soți și ulterior demolată de pârâtul și recunoscând calitatea reclamantelor de moștenitoare a defunctului, obligă pe pârâtul, în favoarea acestora, la plata sumei de 43.328,7 Ron cu titlu de despăgubiri.
Din probele administrate instanța de fond reține că cei doi soți au edificat construcția descrisă în acțiune -aspect de altfel necontestat de pârâtul -, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind soluționată prin aplicarea art. 8 din Decretul nr.168/1958 potrivit căruia în cazul îmbogățirii fără just temei -temei reținut de judecătorie ca fundament al admiterii acțiunii-, termenul de prescripție începe să curgă în momentul în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Instanța a apreciat corectă afirmația reclamantelor că în momentul în care a început să curgă prescripția extinctivă este 17 noiembrie 2005, data efectuării expertizei, deoarece doar atunci acestea au aflat că imobilul a fost demolat.
Împotriva sentinței pârâtul a declarat apel, invocând în principal din nou excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantelor, iar în subsidiar aspecte legate de fondul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 423 din 30 iunie 2008 Tribunalul Bihora admis apelul pârâtului și a schimbat în totalitate hotărârea judecătoriei, respingând acțiunea reclamantelor, pe care le-a obligat și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea deciziei instanța de control a admis excepției prescripției arătând că judecătoria a apreciat greșit momentul de la care se impune a fi calculat termenul de prescripție, acesta fiind legat de momentul nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data edificării construcției, deoarece reclamanta și defunctul ei soț nu au dobândit niciodată proprietatea asupra bunului. Altfel spus, tribunalul a apreciat că dreptul la acțiune s-a născut din momentul finalizării construcției, moment de la care termenul s-a împlinit în mod evident.
În subsidiar tribunalul a apreciat că întinderea drepturilor celor doi soți nici nu se poate face deoarece aceștia au fost ajutați la edificarea construcției și de părinții defunctului și ai pârâtului, iar imobilul fiind demolat nu se poate stabili cu certitudine contravaloarea materialelor și manoperei încorporate.
Împotriva deciziei reclamantele au formulat, în termenul legal recurs, solicitând modificarea în întregime a acesteia, în sensul respingerii apelului și menținerii în întregime hotărârii instanței de fond.
În motivarea cererii lor reclamantele arată că nu poate fi admisă excepția de prescripție câtă vreme acestea au solicitat constatarea unui drept asupra construcțiilor edificate de și defunctul ei soț, solicitând ulterior doar înlocuirea valorică a acestora cu echivalentul pecuniar. O astfel de acțiune este imprescriptibilă, stabilirea dreptului de proprietate pentru construcțiile edificate putând fi făcută oricând, astfel încât și moștenitoarele defunctului pot formula o astfel de cerere cu șanse de câștig.
Mai precizează reclamantele că după decesul antecesorului lor nu i-au mai vizitat pe intimat și pe mama acestuia, astfel încât nu au avut cunoștință că imobilul a fost demolat.
Intimatul prin notele de ședință a apreciat că se impune respingerea recursului, fiind corect soluționată de către tribunal excepția dreptului la acțiune, punând în discuție inclusiv paralizarea acțiunii reclamantelor prin invocarea uzucapiunii tabulare reglementată de art. 27 din Decretului-Lege nr. 115/1938.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanta împreună cu soțul ei au edificat o construcție pe terenul părinților defunctului în anul 1975. În anul 1988 a decedat, iar ulterior acestei date reclamanta și cele două fiice ale sale nu au mai intrat în gospodăria în care se regăsea această construcție.
Este adevărat că potrivit art. 22 din Decretul nr. 167/1958 prevederile actului normativ special nu se aplică drepturilor reale, printre care este enumerat și dreptul de superficie.
Pe de altă parte, potrivit art. 1890 cod civil toate acțiunile, atât reale cât și personale pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care nu a fost stabilit un termen de prescripție special, se vor prescrie în 30 de ani.
Este adevărat că în doctrină au fost exprimate opinii care susțin, pe de o parte, caracterul imprescriptibil al acțiunii în stabilitatea dreptului de superficie, precum și opinii care susțin caracterul prescriptibil în termenul de 30 de ani al acestei acțiuni, la fel ca al oricărei acțiuni confesorii.
Dintr-o altă perspectivă însă, cum legislația română nu reglementează superficia afectată de un termen extinctiv, dreptul există doar pe durata existenței construcției.
Altfel spus, chiar dacă s-ar recunoaște dreptul reclamantelor în formularea acțiunii reale, această acțiune nu putea fi introdusă decât până în anul 1992, dată la care construcția edificată a fost demolată de proprietarul terenului și de la care a început să curgă un nou termen de prescripție, de data aceasta, de trei ani de valorificare a unei creanțe.
Dreptul pârâtului a devenit opozabil erga omnes, prin întabularea în cartea funciară și se poate spune că reclamantele puteau cu un minim de diligență, locuind în aceiași localitate cu pârâtul intimat, să afle că imobilul a fost demolat.
Chiar dacă cele două reclamante, fiice ale defunctului erau minore la data decesului acestuia, reclamanta a împlinit vârsta de 18 ani la 11 aprilie 1993, iar 14 noiembrie 1994, astfel încât și față de aceste date acțiunea este formulată cu depășirea termenului de prescripție.
Art. 8 din Decretul nr. 167/1958, la care fac trimitere recurentele, se referă la existența pagubei și persoana celui care cauzat prejudiciul în patrimoniul persoanei vătămate, și nu la valoarea prejudiciului care în mod concret poate fi calculată în temeiul probelor ce se administrează pe parcursul soluționării procesului. După cum s-a arătat, reclamantele puteau și trebuiau să afle de existența pagubei în momentul în care imobilul a fost demolat, intimatul prin atitudinea publică avută înțelegând să beneficieze de instituția accesiunii imobiliare.
Față de toate cele reținute, instanța apreciază că soluția de admitere a excepției prescripției acțiunii este corectă, recursul fiind neîntemeiat, motiv pentru care în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă îl va respinge, obligându-le pe recurente la 350 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentele reclamante, -, și -toți cu domiciliul în, nr. 138, județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în, nr. 4, județul B, împotriva deciziei civile nr. 423/A din 30 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă părțile recurente, -, și să plătească părții intimate suma de 350 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător - 05.03.2009
- dactilografiat grefier -05.03.2009-2 ex.
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Doina Măduța, Elena Bocșe
