Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(147/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 327
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de pârâta -, împotriva încheierii de ședință din 08.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și.
are ca obiect - succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă la prima strigare a cauzei, recurenta - pârâtă, personal și intimata - reclamantă, personal, lipsind intimații - reclamanți și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, recursul nu este motivat și nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, astfel cum a fost stabilit de către instanță.
Curtea procedează la identificarea recurentei - pârâte, care se legitimează cu CI seria - nr.-, CNP -, eliberat la data de 24.04.2007 de SPCEP S3 biroul 4 și a intimatei - reclamante, care se legitimează cu CI seria - nr.-, CNP -, eliberat la data de 11.07.2001 de Secția 22 Poliție.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine, pentru se face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
La reluarea cauzei se prezintă, recurenta - pârâtă, personal și intimata - reclamantă, personal, lipsind intimații - reclamanți și.
Recurenta - pârâtă, personal învederează faptul că avocatul ales trebuia să se prezinte cu note scrise, dar nu s-a putut prezenta din motive obiective. Totodată, mai arată că, susține cele menționate în întâmpinarea depusă în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a V-a Civilă. De asemenea, învederează faptul că dosarul nr- aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 100/2000 emis la 28.09.2000 de către BNP din B este suspendat.
Curtea din oficiu invocă excepția nulității recursului, întrucât acesta nu a fost motivat în termenul de 15 zile.
Recurenta - pârâtă, personal solicită respingerea excepției nulității recursului.
Intimata - reclamantă, personal solicită admiterea excepției.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 B la data de 05.09.2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului, decedat la data de 23.12.1989, să se constate că, în calitate de soție supraviețuitoare, și, în calitate de fii, sunt singurii moștenitori ai defunctului, având o cotă de, respectiv 3/8; să se constate că masa succesorală de pe urma defunctului se compune din cota de 3/16 din imobilul situat în B,-, -9A,.3,.9,.154, sector 3, să se costate deschisă succesiunea de pe urma defunctei, decedată la data de 24.10.2006 cu ultim domiciliu în B,-, -9A,.3,.9,.154, sector 3, să se constate că, și, ca moștenitori ai defunctului și pârâta au calitatea de moștenitori ai defunctului; să se constate că are o cotă de 1/8, și au câte o cotă de 3/16 din masa succesorală, iar pârâta are o cotă de din masa succesorală; să se constate că masa succesorală se compune din apartamentul nr.154 situat în B,-, -9A,.3,.9,.154, sector 3 și bunuri mobile, să se dipună reducțiunea testamentului autentificat sub nr.15661 din 28.04.1994 la notariatul de Stat al Sectorului 3 B, în limita cotității disponibile în baza art.841, 848 și următoarele Cod civil, să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare - cumpărare încheiat între, - în calitate de vânzători și defuncta în calitate de cumpărătoare, privind cota de 3/16 din imobilul situat în B,-, -9A,.3,.9,.154, sector 3, să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul nr.154 situat în B,-, -9A,.3,.9, sector 3 și să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.10947 din 03.12.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei de interes pe capătul de cerere privind dezbaterea succesorală după defunctul, pentru care s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.100 din data de 28.09.2000 de către notar public și s-a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes.
S-au disjuns celelalte capete de cerere din acțiune și s-a dat termen la data de 21.01.2008.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din data de 08.09.2008 s-a dispus suspendarea apelului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei sectorului 3
S-a reținut că pe rolul acestei judecătorii se află acest dosar care are ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.100/2000 de pe urma defunctului, dosar care are legătură cu soluționarea cauzei de față, astfel încât sunt îndeplinite cerințele art.244(1) pct.1 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta.
Recursul nu a fost motivat, astfel încât la termenul din 18.02.2009, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului.
Excepția este întemeiată.
Deliberând asupra excepției procesuale de procedură absolută a nulității cererii de recurs, în raport de dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, care prevăd că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Curtea reține următoarele:
In conformitate cu art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termen care se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, conform art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă.
În același sens, conform art. 306 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de ordine publică care pot fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs, cu respectarea principiului contradictorialității.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că recurentei - pârâte i-a fost comunicată încheierea pronunțată la 08.09.2008 de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, la data de 23.09.2008, conform dovezii de comunicare aflate la fila 28 din dosarul de apel, aceasta declarând recurs la data de 26.09.2008, pe care, însă, nu l-a motivat.
Pentru aceste considerente și reținând că nu există motive de ordine publică pe care instanța să fie obligată să le pună în discuția părților din oficiu, Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură civilă, va constata nul recursul declarat de recurenta - pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenta - pârâtă - împotriva încheierii de ședință din data de 08.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/19.03.2009
Secția a V-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana