Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 357/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.357R
Ședința publică de la 30.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 3: Silvia
GREFIER -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 1619 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- și în contradictoriu cu intimații-pârâți și.
Dezbaterile pe fondul cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30.06.2009 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 03.04.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâții și pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 54 /23.03.1998 de pe urma defunctului; a încheierii de rectificare nr. 5918 /9.08.2004 a certificatului de moștenitor nr. 54 /23.03.1998 de pe urma defunctului; a contractului de cesiune de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1228 /23.03.1998; a certificatului de moștenitor nr. 113 /10.08.2004 de pe urma defunctului; a încheierii finale din 10.08.2004, prin care de pe urma defunctului s-a constatat calitatea de moștenitor a lui; a certificatului de calitate de moștenitor nr. 171 din 29.11.2002 de pe urma defunctului; a încheierii de rectificare nr. 5917/09.08.2004 a certificatelor de calitate de moștenitor nr. 53 din 23.03.1998 emis în dosarul nr. 172/2002 de pe urma defunctului, și; să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului, decedat la data de 15.05.1969 și să se constate preferința lui de unic moștenitor de pe urma defunctului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că în anii prigoanei comuniste, familiei i-au fost confiscate abuziv proprietățile. Titularii dreptului de proprietate încălcat erau trei frați:, și. a avut un fiu, soțul reclamantei, în prezent decedat. a avut o singură fiică adoptată, r, iar nu a avut copii, astfel că, în urma decesului său, au rămas drept moștenitori soția supraviețuitoare, și frații săi, și.
Au arătat în continuare că la moartea celor trei frați, moștenitorii lor legali nu au putut prelua în patrimoniu decât ceea ce rămăsese neconfiscat de autoritățile comuniste, astfel încât au acceptat tacit moștenirile lor, dezbaterea succesiunilor lor fiind lipsită de obiect. Numitul a acceptat succesiunea de pe urma fratelui său, iar a acceptat succesiunea de pe urma tatălui său, reclamanta fiind singura moștenitoare a lui.
Au mai arătat că în anul 1927 a adoptat-o pe, la momentul adopției fiind în vigoare prevederile Codului civil cu privire la adopție, conform cărora adopția crea raporturi de filiație numai între părțile contractului, astfel încât are calitate de moștenitor doar după adoptator și numai cu privire la bunurile proprii ale acestuia. Acesta din urma a decedat după, culegând astfel partea de moștenire ce i se cuvenea în calitate de frate, parte culeasă ulterior și de. Au arătat în continuare ca la momentul la care au fost dezbătute succesiunile de pe urma defuncților și, în anul 1998, a declarat în mod fals că este unica moștenitoare a acestora. Ulterior, și-a cesionat drepturile succesorale astfel dobândite către cei doi copii, pârâții din prezenta cauză.
Au apreciat că toate actele juridice a căror nulitate absolută o cer au fost eliberate cu încălcarea dispozițiilor Codului civil privind drepturile succesorale, declarații false ale și a martorilor acesteia, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 36/1995 cu privire la emiterea și rectificarea certificatelor de moștenitor.
În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 644, 659-670.civ. art. 86-88 din Legea nr. 36/1995.
În dovedirea acțiunii au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatorii și martori.
2. Pârâții și au formulat întâmpinare, (fila 101) prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei interesului, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea primei excepții, au arătat că, pentru a beneficia de moștenirea rămasă de pe urma unei persoane trebuie îndeplinite unele condiții: vocația succesorală și acceptarea moștenirii. Au arătat în continuare că reclamanții nu pot veni la moștenirea lui și în nume propriu, nefiind nici rude cu aceștia, nici legatari ai acestora. De asemenea, nu pot veni nici prin reprezentare, întrucât aceasta este permisă doar în cazul descendenților defunctului și ai descendenților din frați și surori. Reclamanta ar fi putut veni la succesiunea socrului său numai prin retransmitere, în condițiile în care soțul său, ar fi decedat înaintea tatălui sau,.
Au învederat că reclamanta ar fi putut veni la succesiunea socrului său numai prin retransmitere, în condițiile în care soțul său, ar fi decedat înaintea tatălui său,. Singura modalitate prin care reclamanții ar fi putut dobândi vocație succesorală era ca să fi acceptat succesiune de pe urma defuncților și, neexistând însă nici o dovadă că acest lucru s-ar fi întâmplat.
Sub aspectul excepției lipsei de interes, față de prevederile Legii nr. 247/2005, se arată că reclamanta a obținut de pe urma autorului său, mai mult de 50 ha teren, ceea ce face imposibila acumularea în patrimoniul său și a altor suprafețe de teren.
Pe fond, se arată că numita nu a venit în nume propriu la moștenirea unchilor săi, ci îl reprezenta pe tatăl său, care avea dreptul să-și moștenească frații. Au mai arătat că a formulat și cereri în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind repusă în termenul de acceptare a succesiunii atât în nume propriu, cât și prin reprezentare.
În drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 119.civ.
3. Pârâții și au formulat și cerere reconvențională (fila 184), prin care au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de drepturi succesorale încheiat între reclamanți, a încheierii de rectificare a acestui contract și angajarea răspunderii reclamantului pentru executarea mandatului care i-a fost încredințat de, prin obligarea acestuia la plata de despăgubiri.
În motivarea cererii au arătat că actul juridic atacat este lipsit de obiect, invocând dispozițiile art. 965 alin.2 civ. care interzic orice convenție asupra unei succesiuni nedeschise.
Au învederat instanței și existența cauzei imorale și ilicite, arătând că reclamantul a fost și mandatarul autoarei pârâților, calitate în care a făcut demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra bunurilor ce au aparținut familiei.
Au arătat în continuare că reclamantul a întocmit un contract de cesiune de drepturi succesorale, prin care îi ceda 25% din drepturile succesorale ce decurgeau din calitatea sa de moștenitoare a defuncților, și, încercând să reproducă semnătura cedentei pe unul dintre exemplarele contractului. În consecință, descoperind acest fapt, a dat o declarație autentică prin care orice tranzacție în acest sens.
Au mai arătat că această cauză imorală și ilicită rezida tocmai în încercarea de a obține pentru sine un profit maxim, înfrângând loialitatea pe care mandatarul o datorează mandantului.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii reconvenționale, au arătat că mandatarul trebuia să conducă mandatul în interesul mandantului și să depună toate diligențele pentru a nu vătăma interesele acestuia, trebuind să respecte obligația de loialitate și să nu se folosească de mandat pentru a obține beneficii personale.
Au arătat în continuare că faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin mandat, ori în cel mai bun caz și le-a îndeplinit în mod necorespunzător, îi este imputabil în totalitate și îl face răspunzător nu numai pentru doi, ci și pentru culpa simplă.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115 și urm, art. 119 și urm, art. 965, art. 966.civ. art. 1539 si urm. civ. art. 700.civ.
4. Reclamanții și au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea cererii reconvenționale.
În motivarea cererii, au arătat că obiectul contractului de cesiune de drepturi succesorale întrunește toate condițiile de valabilitate, întrucât nu este vorba despre succesiuni nedeschise, ci de succesiuni dezbătute prin fraudarea legii, diferența specifică fiind aceea că data deschiderii succesiunii este dată morții.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nulitate absolută invocat, cauza ilicită și imorală, au arătat că existența și valabilitatea cauzei se prezumă, pârâții fiind obligați să dovedească ceea ce pretind.
Au arătat în continuare că scopul urmărit la încheierea actului juridic este unul legitim.
Sub aspectul celui de-al doilea capăt al cererii reconvenționale, reclamantul pârât a arătat că și-a îndeplinit cu bună-credință toate obligațiile care au luat naștere în sarcina sa prin contract.
A arătat în continuare că pârâta și autoarea sa, ca urmare a faptului că nu a dorit să desfășoare o serie de activități ilicite în executarea mandatului, prin declarațiile autentificate sub nr. 1053 și 3351 din 21.08.2003, i-au revocat puterile de prezentare.
A mai arătat că până în anul 2004 nu a cunoscut complet arborele genealogic din care făcea parte și.
A învederat că la data când s-a angajat să o reprezinte pe a convenit că aceasta și fiica sa, pârâta din prezenta cauză, să îi cesioneze 25% din drepturile succesorale pe care le vor obține prin executarea mandatului. Întrucât se tergiversa întocmirea actului în formă autentică, la data de 28.02.2002, a solicitat pârâtei să semneze contractul de cesiune, aceasta semnând două exemplare, celelalte patru rămânând la, urmând ca aceasta să le semneze în fața notarului, care urma să se deplaseze la domiciliul acesteia în vederea autentificării, întrucât era netransportabilă.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 114 și urm, art. 962-965, 966 și urm civ.
5. Reclamanții și au formulat și răspuns la întâmpinare (fila 205), solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale active, arătând că acțiunea în constatarea nulității absolute a unor acte juridice poate fi introdusă oricând, de oricine are interes.
Au mai arătat că avea vocație la succesiunea tatălui său și a acceptat această succesiune prin actele și faptele neechivoce din timpul vieții sale, așa cum și acceptase succesiunea pe urma fratelui său. La decesul său, soția supraviețuitoare, fiind în termenul de acceptare a succesiunii potrivit art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și-a manifestat opțiunea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra bunurilor ce aparținuseră autorilor soțului predecedat.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, au arătat că interesul promovării acțiunii rezidă în nevoia de a dovedi calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari în cadrul cererilor de reconstituire formulate în termen legal, conform prevederilor art. 33 din Legea 1/2000: cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren arabil, înregistrată la Primăria comunei sub nr. 8503/2005, cererea înregistrată sub nr. 68799/2005 la Primăria I pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren, cererea înregistrată sub nr. 81388/2005 pentru restituirea unui imobil ce a aparținut defunctului, cereri ce nu au putut fi soluționate datorită existenței certificatelor de moștenitor nr. 53 și 54/1998 și a contractului de cesiune de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1228/1998.
6. La data de 4.09.2007 pârâții-reclamanți au formulat o cerere precizatoare a celui de-al doilea capăt al cererii reconvenționale, solicitând obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 6.543.800 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile produse.
7. În ședința publică din data de 22.01.2008 (fila 266) instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței față de obiectul cererii reconvenționale, precum și cererea de disjungere a soluționării cererii reconvenționale.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și testimonială cu câte doi martori pe excepția lipsei calității procesuale active.
În cadrul probei testimoniale, au fost audiați martorii și.
În ședința publică din data de 15.04.2008 instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active pe cererea principală, invocată de pârâții reclamanți prin întâmpinare.
8. Prin sentința civilă nr. 3959/ 24.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosar nr. 3985/-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și a fost respinsă cererea principală ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, cu disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui nou dosar.
În motivarea sentinței, s-a reținut că nulitatea absolută poate fi invocată de către orice persoană care justifică un interes. Interesul apare, în materia acțiunilor în constatarea nulității absolute, ca o condiție intrinsecă a calității procesuale active. Astfel, văzând obiectul acțiunii, instanța urmează a stabili existența calității procesuale active cercetând dacă autorul reclamantei, a acceptat expres sau tacit succesiunea de pe urma defuncților si.
Instanța nu a reținut susținerile pârâților-reclamanți în sensul că reclamanta pârâtă nu are vocație succesorală la moștenirea defunctului, întrucât vocația succesorală reprezintă vocația potențială, determinată prin devoluțiunea succesorală, de a culege moștenirea lăsată de o altă persoană.
Reclamanta-pârâtă, în calitatea sa de soție supraviețuitoare și unică moștenitoare a fiului defunctului, ar putea veni la moștenirea acestuia din urmă prin retransmitere ( fiind post-decedat tatălui său), în cazul în care acesta ar fi acceptat expres sau tacit moștenirea.
Potrivit dispozițiilor art. 700 alin. 1 Cpc, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni, termen socotit de la data deschiderii succesiunii.
Astfel, acceptarea succesiunii se poate face în mod expres, în forma scrisă prin care succesibilul și-a însușit în mod neechivoc calitatea de moștenitor sau în mod tacit, prin acte sau fapte prin care nu le putea săvârși decât în calitatea de erede și din care rezultă în mod îndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii. Singura condiție care trebuie îndeplinită de un asemenea act constă în neechivocitatea sa, în imposibilitatea de a primi și o altă interpretare.
Instanța a constatat că nu s-a făcut dovada acceptării exprese a moștenirii, astfel încât a cercetat dacă a avut loc o acceptare tacită a acestei moșteniri. Reclamanții-pârâți au invocat drept acceptare tacită faptul că autorul reclamantei, ca moștenitor sezinar, a luat o serie de bunuri din casa defunctului. Calitatea de moștenitor sezinar conferă succesibilului posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea moștenirii fără atestarea prealabilă a calității de moștenitor.
Din declarația martorei (fila 290), audiată la cererea reclamanților-pârâți rezultă că autorul reclamantei, ulterior decesului tatălui său, a luat o serie de bunuri din casa acestuia. A afirmat că are cunoștință despre acest fapt de la soțul său, prieten bun cu defunctul. A afirmat de asemenea că a fost la locul unde aceste bunuri erau depozitate, pentru a achiziționa un set de tacâmuri, însă nu își amintește ce fel de bunuri erau depozitate acolo.
Asupra acestui aspect, al bunurilor luate din casa defunctului de către fiul său, celalalt martor, concubinul pârâtei, audiat la cererea pârâților-reclamanți, a declarat că nu știe ce bunuri erau în imobilul din strada -, unde a locuit anterior decesului său, cunoscând însă faptul că ulterior acestui moment, unul dintre nepoții defunctului, a luat un dulap din imobilul respectiv.
Instanța nu a reținut nici faptul că preluarea actelor de către de la autorul său constituie un act de acceptare tacită, atât timp cât martorul audiat nu a putut preciza ce fel de acte erau acestea.
Instanța a apreciat că simpla preluare în folosință a unor bunuri și acte care aparținuseră defunctului, fără a cunoaște ce natură și importanță aveau aceste bunuri și acte, nu poate reprezenta un act material de acceptare tacită a succesiunii, act care, așa cum s-a arătat anterior nu trebuie să fie susceptibil de a primi și o altă interpretare.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei a acceptat, expres sau tacit, succesiunea de pe urma defuncților și, în condițiile dreptului comun în materie.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, instanța a observat că potrivit acestora, moștenitorii fostului proprietar al terenului care nu își pot dovedi această calitate, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine, considerându-se că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei în termenul prevăzut de lege.
Aceste dispoziții legale instituie o excepție de la principiul indivizibilității opțiunii succesorale, moștenitorii care au formulat astfel de cereri fiind considerați ca acceptanți cu privire la bunurile a căror restituire se solicită. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei la filele 258 și 259, rezultă că reclamantul-pârât a formulat cereri de restituire a unor suprafețe de teren ce aparținuseră lui și, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000, termenul în care astfel de cereri puteau fi formulate a fost prelungit succesiv.
Instanța a constatat că decesul autorului reclamantei-pârâte a intervenit la data de 30.12.1991, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991. Acesta avea astfel posibilitatea să se adreseze cu cerere comisiei de aplicare a legii, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor ce aparținuseră autorilor săi. Din probele administrate în cauză, nu rezultă existența unor astfel de cereri formulate în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991 de către.
Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și foștii proprietari cărora li s-au respins cererile sau li s-au modificat sau anulat adeverințele de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie sau titlurile de proprietate prin nesocotirea prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997. Legea nr. 247/2005 nu a instituit deci noi termene pentru persoanele care nu au formulat deloc cereri de restituire, ci are în vedere numai ipoteza în care astfel de cereri au fost formulate în temeiul Legilor 18/1991 sau 1/2000, însă acestea au fost respinse sau actele emise în urma acestora au fost modificate sau invalidate.
Având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada existenței unor cereri formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, instanța a apreciat că prin cererile formulate în temeiul Legii nr. 247/2005 nu a putut opera repunerea de drept în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală.
9. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, au arătat că legile funciare sunt legi speciale care au instituit principii ce derogă de la regulile dreptului comun în materie de acceptare a succesiunii. principiilor din dreptul comun cu cele instituite în legile funciare pot conduce la soluții netemeinice.
Arată că, în cauza de față, s-a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a subsemnaților, printr-o logică greșită și scoțând din textul art. 33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005 tocmai ultima frază care îi repunea pe apelanți în termen și le confirma calitatea procesuală activă, respectiv "Persoanele fizice și persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, sau după caz actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30.11.2005, inclusiv".
Textul art. 33 din Legea nr. 1 /2000 modificat prin Legea 247 /2005 nu condiționează de existența unei cereri în baza Legii 18/1991 repunerea în termen, arătând numai că aceasta trebuie depusă până la data de 30.11.2005.
Cu privire la faptul că defunctul nu a făcut cerere la Legea 18/1991 deși a decedat la data de 30.12.1991, arată că acesta a făcut cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în timpul vieții lui însă, în conformitate cu prima variantă a Legii nr. 18/1991 nu putea cere, indiferent câți autori deposedați se moștenea, decât suprafața de maximum 10 ha teren arabil sau 9 ha teren arabil și 1 ha teren pădure.
În apel, părțile nu au solicitat administrarea de probe noi.
10. Prindecizia civilă nr. 1619 / 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București -secția a Va Civilă, a fost respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei, Tribunalul a înlăturat un alt aspect invocat de apelanți, cu privire la calitatea nepoatei de succesibila moștenirea rudelor tatălui său, având în vedere că aceasta a fost adoptată cu efecte depline de către, dobândind astfel, în raport cu dispozițiile în vigoare la data deschiderii succesiunii autorilor săi, vocație succesorală și la moștenirea rudelor acestuia iar nu numai la succesiunea părintelui adoptiv, împrejurare specifică doar unei adopții cu efecte restrânse.
Cu referire la împrejurările de fapt ce ar putea semnifica, în accepțiunea apelanților, acte de acceptare tacită a succesiunii defunctului de către, Tribunalul a apreciat, astfel cum judicios a reținut și prima instanță, că probele administrate în cauză nu reflectă în mod neechivoc săvârșirea unor astfel de acte de acceptare, martorii nefiind în măsură să ofere informații clare și relevante asupra acestui aspect. Astfel, depoziția martorei este insuficientă și neconcludentă pentru a forma convingerea fermă a instanței în sensul că ar fi luat din moștenirea lăsată de tatăl său unele bunuri mobile care, prin natura, numărul și valoarea lor ar exclude ideea unor amintiri de familie, bunuri pe care le-a fi și înstrăinat, numai asemenea acte putând semnifica într-adevăr, o acceptare tacită.
, acceptarea tacită presupune ca actul săvârșit de succesibil să implice, cu puterea necesității, intenția de a accepta moștenirea, să nu poată primi și o altă interpretare întrucât actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacită a voinței de a accepta.
S-a stabilit în jurisprudență, că nu constituie acte de acceptare tacită a moștenirii luarea din patrimoniu a unor obiecte ca amintiri de familie, a unui singur bun de valoare redusă, preluarea de către succesibili a dulapurilor, a hârtiilor de valoare pentru a le feri de pierdere sau furt ori spre conservare, exemplele oferite reflectându-se în susținerile părților cu privire la actele apreciate ca fiind de acceptare tacită.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia ca dovedită împrejurarea înstrăinării unor bunuri mobile din succesiunea lui de către fiul acestuia, deși nu rezultă intervalul de timp scurs de la decesul lui în care respectivele bunuri ar fi fost vândute, pentru a se putea stabili dacă o eventuală acceptare ar fi survenit înăuntrul termenului de 6 luni de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, potrivit susținerilor reclamanților, acesta ar fi urmărit să acopere cu sumele obținute cheltuielile de înmormântare a defunctului. Or, într-o astfel de situație nu poate semnifica acceptarea tacită a moștenirii plata cheltuielilor de înmormântare efectuate din considerente de morală, de respect față de memoria defunctului, dacă aceste cheltuieli sunt ulterior recuperate din bunuri succesorale, vânzarea respectivelor bunuri în acest scop neputând constitui, prin urmare, un act de acceptare a moștenirii.
Așa fiind, în mod corect s-a apreciat că, din perspectiva normelor dreptului comun în materie succesorală, reclamanții nu au făcut dovada neechivocă a acceptării succesiuni defunctului de către autorul acestora, neavând prin urmare calitatea de moștenitori ai defunctului și, implicit, nici calitate procesuală activă în cauză, nerăsturnând, sub acest aspect, prezumția de legalitate a actelor juridice atacate, prin care se constată această calitate în favoarea autorilor pârâților.
de cele expuse, analizând legitimarea procesuală activă, implicit calitatea de moștenitori a rec1amanților de pe urma def., din perspectiva normelor speciale ale legilor reparatorii în materia fondului funciar, în mod corect a reținut prima instanță că reclamanții nu au formulat, în virtutea acestor legi, nici o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defunctului, singurul demers în acest sens fiind întreprins în anul 2005, în temeiul Legii 247/2005.
, tribunalul a reținut că respectivele legi, Legea 18/1991 republicată, cu toate modificările ulterioare, Legea 169/1997, Legea 1/2000 și, în cele din urmă, Legea 247/2005, instituie un regim juridic aparte cu privire la bunurile în cauză, prevăzând în favoarea moștenitorilor foștilor proprietari posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii autorilor lor, prin însăși cererea adresată Comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar.
Potrivit art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991, în forma actuală, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși în drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Constatându-se că, la data intrării în vigoare a Legii 18/1991,20.02.1991, autorul reclamanților se mai afla în viață, acesta decedând la 31.12.1991, avea astfel posibilitatea, pentru a înlătura orice dubiu cu privire la intențiile privind acceptarea sau nu a succesiunii tatălui său, să formuleze cerere conform art. 10 alin. 4 Legii 18/1991, în forma inițială, "cererea de stabilire a dreptului de proprietate se introduce și se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi", pentru reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului său, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Este adevărat că, din cuprinsul hotărârii judecătorești - sentința civilă nr. 19/1992 a Judecătoriei Botoșani, rezultă că acesta a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra moșiei sale confiscate de fostul regim comunist, însă din aceeași sentință rezultă fără echivoc că defunctul a urmărit redobândirea în baza Legii 18/1991 a unor terenuri ce i-au aparținut lui însuși în proprietate iar nu tatălui sau, neacționând deci în calitate de moștenitor, ci în nume propriu.
Nu pot fi reținute nici afirmațiile reclamanților în sensul că normele restrictive la data intrării în vigoare a Legii 18/1991 cu privire la suprafața maximă de teren ce putea fi redobândită în proprietate, indiferent de titular ori de numărul de antecesori deposedați moșteniți, ar fi reprezentat o în ce privește intenția lui de a recupera terenurile moștenite de la tatăl său, o atare fiind înlăturată, cel puțin parțial, prin acte normative ulterioare, a se vedea Legea 1/2000, care limitează suprafața maximă la 50 ha de proprietar deposedat. Este adevărat că, la momentul intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ, nu se mai afla în viață, însă o atare cerere aveau posibilitatea de a formula succesorii acestuia, în speță soția supraviețuitoare, respectiv cesionarul de drepturi succesorale, în măsura în care drepturile succesorale ale soțului său de pe urma defunctului ar fi fost dobândite prin retransmitere.
În schimb, pârâții au fost cei care și-au valorificat drepturile succesorale cedate de către autoarea lor, nepoata de frate a defunctului, nepoată ce i-a succedat, așa cum s-a explicitat, fratelui acestuia, decedat la 09.08.1981, formulând cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului comun, folosindu-se în acest scop, pentru o perioadă, de serviciile de mandatar ale reclamantului, la care au renunțat ulterior din motive asupra cărora părțile au justificări diferite, ce nu fac obiectul examinării în cauza de față.
În ce privește valoarea juridică, sub aspectul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii def., a cererii formulate de reclamanta în baza Legii 247/2005, Tribunalul a reținut următoarele:
Este adevărat că, potrivit art. 33 alin. 1 din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea 247/2005, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și foștii proprietari cărora li s-au respins cererile sau li s-au modificat ori anulat adeverințele de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie sau titlurile de proprietate, prin nesocotirea prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997. Persoanele fizice și persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv.
Este, de asemenea, adevărat, că reclamanta a înțeles să se prevaleze de aceste dispoziții, potrivit susținerilor părților cererea acesteia nefiind până în prezent soluționată. În atari condiții, întrucât respectiva cerere urmează să parcurgă procedura legală, inclusiv cu privire la modalitatea și căile de contestare a unei eventuale soluții nefavorabile, Tribunalul reține că nu are a se pronunța asupra temeiniciei acesteia, instanța de drept comun neputându-se substitui autorităților administrative, respectiv instanței competente potrivit legilor fondului funciar, prin aprecieri critice asupra caracterului întemeiat sau nu al cererii reclamantei, chiar și din perspectiva calității acesteia de persoană îndreptățită la restituire.
Cu toate acestea, față de obiectul acțiunii deduse judecății, Tribunalul a reținut că simpla cerere formulată de reclamantă în virtutea prevederilor legale sus menționate nu este de natură a conduce la desființarea actelor prin care se constată calitatea de succesibili a pârâților, neputând fi ignorate nici dispozițiile art. II ale Legii 169/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005: dispozițiile modificatoare sau de completare. ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor.
Prin urmare, pentru considerentele expuse Tribunalul a reținut, așa cum corect a apreciat și prima instanță, că reclamanții nu au justificat legitimarea procesuală activă, nedovedind că autorul lor, ar fi acceptat în termen succesiunea defunctului, atât din perspectiva dispozițiilor dreptului comun în materie succesorală, cât și din aceea a aplicării normelor speciale în materia fondului funciar.
11. Împotriva acestei decizii au formulat recurs la data de 23.02.2009 reclamanții și, solicitând casarea deciziei, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, se arată că cele două instanțe au dat o interpretare greșită solicitărilor recurenților, cât și a legislației fondului funciar în materie de reconstituire a dreptului de proprietate, favorizând pe cei care, prin săvârșirea unor infracțiuni, au obținut acte succesorale lovite de nulitate absolută, în defavoarea moștenitorilor legali. Legile funciare sunt legi speciale care au instituit principii ce derogă de la regulile dreptului comun în materie de acceptarea succesiunii. principiilor din dreptul comun cu cele instituite în legile funciare și mai ales, când este vorba de rea credință din partea judecătorului, pot duce la soluții din cele mai bizare cum este în situația de față.
Se arată că în motivarea sentinței civile nr. 3595/2008, ultima frază a art. 33 din Legea nr. 1/ 2000 nu se mai regăsește, respectiv "Persoanele fizice și persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, sau după caz actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30.11.2005 inclusiv". Se arată că textul act. 33 din legea 1/2000 modificat prin Legea 247/2005 nu condiționează de existența unei cereri la Legea 18/1991 repunerea în termen.
Cu privire la faptul că defunctul nu a făcut cerere la Legea 18/1991 deși a decedat la data de 30.12.1991, se arată că acesta a făcut cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în timpul vieții lui, dar întrucât această cererea a fost respinsă de comisia de fond funciar el a făcut infarct de miocard și a decedat, cererea fiindu-i admisă după obținerea sentinței civile nr. 19/06.01.1992 care este anexată la dosar. La decesul tatălui său a acceptat moștenirea acestuia și nu putea, la acea dată, să accepte moștenirea fratele acestuia cu care toată viața s-a judecat. Nu există nici o dovadă că, în timpul vieții, a acceptat moștenirea după fratele său și că fiul acestuia a refuzat moștenirea (ar fi renunțat la moștenire).
Conform primei variante a Legii 18/1991 nu se putea cere, indiferent câți moștenitori deposedați moșteneai decât suprafața de maximum 10 ha teren arabil sau 9 ha teren arabil și 1 ha teren pădure.
Dovada că a acceptat moștenirea după tatăl său rezultă din declarațiile date de martora, dar și din actele încredințate fiului înainte de deces pentru a-și revendica drepturile după schimbarea regimului comunist, acte originale în care se arată proprietățile este vorba de sute de hectare teren în intravilanul mun. I, în com., dar și imobile a căror valoare este de ordinul milioanelor de euro și nu valori nesemnificative cum motivează cele două instanțe.
Instanța de apel, în mod greșit, interpretează prevederile legii 247/2005 respectiv art. 33 al. 1 din Legea 1/2000 denaturând conținutul acestuia și efectele pe care le produce numai să se constate lipsa calității procesuale active a subsemnaților.
Certificatele de calitate de moștenitor după și sunt lovite de nulitate absolută numai din motivul că nu putea moșteni direct pe aceștia întrucât este înfiată cu efecte restrânse, deci și contractul de cesiune de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1228 /23.03.1998 este lovit de nulitate absolută, ceea ce face ca și validările, punerile în posesie și titlurile de proprietate sunt nule de drept ca fiind acte subsecvente ale celor două certificate de calitate de moștenitor.
Așa fiind situația de fapt, se poate observa că până în prezent nu este acceptată nici o moștenire de către după defunctul și, chiar dacă au schimbat în certificatele de moștenitor persoana care acceptă moștenirea (atribut exclusiv al instanței de judecată) întrucât după apariția Legii 247/2005 nu am depus noi cereri care să constituie acceptarea moștenirii. Aceste aspecte au fost ignorate cu multă ușurință de cele două instanțe de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile act. 299 - 316 din Codul d e procedură civilă, respectiv act. 304, punctele 2, 6, 7 și 8.
Pentru dovedirea motivelor de recurs, recurentul a solicitat proba cu înscrisuri, probă ce a fost încuviințată în parte de instanță, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la data de 23.06.2009.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, a apărărilor formulate de intimați și a probelor administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
12. Într-un prim motiv de recurs, se arată de către recurenți că certificatele de calitate de moștenitor după și sunt lovite de nulitate absolută, din motivul că nu putea moșteni direct pe aceștia întrucât este înfiată cu efecte restrânse, deci și contractul de cesiune de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1228 /23.03.1998 este lovit de nulitate absolută, ceea ce face ca și validările, punerile în posesie și titlurile de proprietate sunt nule de drept ca fiind acte subsecvente ale celor două certificate de calitate de moștenitor.
Cu privire la acest motiv de recurs, care se poate încadra la dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată în primul rând, ca și precizare în drept, că, față de obiectul cererii principale, atât prima instanță, cât și instanța de apel au avut a examina calitatea procesuală activă a reclamanților, drept condiție esențială de exercițiu a acțiunii civile, dată de calitatea de succesibili a reclamanților de pe urma defuncților, și, (frați), al căror patrimoniu succesoral a fost cules, de către autorii pârâților, cesionari de drepturi succesorale de pe urma defunctei.
Așa fiind, pentru a stabili vocația succesorală concretă la succesiunea acestor defuncți, conform regulilor devoluțiunii legale a moștenirii, instanțele de fond, în mod judicios, au examinat aspectul dedus judecății, atât din perspectiva unei eventuale acceptări exprese a succesiunii, cât și a unei acceptări tacite, în formele unanim recunoscute de jurisprudență, în raport de care s-ar putea conchide că dreptul de opțiune succesorală s-a exprimat univoc în această modalitate.
Astfel, având în vedere legătura de rudenie între defuncți (frați), s-a stabilit că primul decedat a fost, la 02.07.1968, acestuia succedându-i, în calitate de soție supraviețuitoare, și, colaterali, neexistând alți moștenitori în grad mai apropiat (descendenți).
Prin certificatul de moștenitor nr. 53 /23.03.1998 emis de BNP, certificatul de calitate de moștenitor nr. 171 / 29.11.2002 emis de același birou notarial și încheierea nr. 5917/ 09.08.2004 de rectificare a celor două acte menționate anterior, s-a reținut că moștenitorii defunctului sunt soția supraviețuitoare și cei doi frați, și.
Numitul a decedat la15.05.1969, acesta având un fiu, pe, soțul reclamantei din cauză, decedat la rândul său în anul 1991.
Prin certificatul de moștenitor nr. 113/ 10.08.2004 emis de BNP, s-a reținut că unicul moștenitor al defunctului este fratele său,.
Numitul, celălalt frate, a decedat la09.08.1981, fiind moștenit de autoarea pârâților, decedată la 03.03.2005, în calitate de fiică.
Cu privire la criticile legate de tipul de adopție căreia i-a fost supusă numita r, Curtea reține în primul rând că, potrivit art. 315 din Codul civil, în forma în vigoare la nivelul anului 1927, adoptatul nu dobândea nici un drept de moștenire asupra bunurilor rudelor adoptatorului, dar avea asupra moștenirii adoptatorului aceleași drepturi ca si copiii născuți din căsătorie, chiar daca in urma adopției s-ar fi născut copii din căsătorie. Rezultă că sub imperiul Codului civil, adoptatul nu avea vocație succesorală față de rudele adoptatorului, dar adoptatul avea vocație succesorală față de adoptator.
Dar, potrivit Decretului Nr. 283 din 19 iunie 1958 privind reglementarea transformării adopțiilor încuviințate înainte de intrarea în vigoarea a Codului familiei, în înfiere cu toate efectele unei filiații firești, publicat în Buletinul Oficial nr. 26 din 21 iunie 1958, adopția încuviințată înainte de 1 februarie 1954 va putea fi transformată în înfiere cu toate efectele unei filiații firești, reglementată de art. 79 din Codul familiei. Pentru încuviințarea transformării, se vor urma întrutotul dispozițiile Codului familiei prevăzute pentru încuviințarea înfierii cu toate efectele unei filiații firești. În cazul când adoptatul este minor, autoritatea tutelară va putea încuviința transformarea adopției în înfiere cu toate efectele unei filiații firești fără consimțământul adoptatului.
Cât timp prin actele notariale s-a reținut calitatea acesteia de moștenitor cu drepturi depline, dovada contrară acestor acte reprezentând înscrisuri oficiale se putea face numai printr-un alt înscris oficial, deci cu aceeași forță juridică. În lipsa unei dovezi concrete în sprijinul acestei susțineri legate de tipul de adopție căreia i-a fost supusă numita, Curtea va reține caracterul deplin al adopției.
În același timp, Curtea va constata inutilitatea acestei controverse juridice în cauza de față, cât timp nu s-a pus problema unui raport de moștenire directă între și defuncții și, ci aceasta figurează în certificatele de moștenitor de pe urma acestora numai prin efectul retransmiterii succesorale, în calitate unică moștenitoare a defunctului. Astfel, se constată că frații au decedat în următoarea ordine:, și apoi, ceea ce înseamnă că a cules moștenirile celor doi frați ai săi, iar apoi le-a transmis moștenitoarei sale adoptate, indiferent de tipul de adopție, deoarece așa cum s-a reținut mai sus, chiar și sub regimul unei adopții cu efecte restrânse, adoptatul tot îl moștenește pe adoptator.
Rezultă că acest motiv de recurs, legat de greșita reținere nu putea moșteni direct pe aceștia întrucât este înfiată cu efecte restrânse, este nefondat, cât timp nici nu se pune problema unei vocații succesorale directe numitei față de defuncții și.
13. Cât privește următoarea critică invocată de recurenți, se constată că aceștia au atacat decizia sub aspectul acceptării succesiunii defunctului de către numitul, dar numai legat de incidența legislației fondului funciar în materie de reconstituire a dreptului de proprietate, motiv care de asemenea poate fi încadrat la dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Se susține de către recurenți că, în motivarea sentinței civile nr. 3595 /2008, ultima frază a art. 33 din Legea nr. 1/ 2000 nu se mai regăsește, respectiv "Persoanele fizice și persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, sau după caz actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30.11.2005 inclusiv". Se arată că textul act. 33 din legea 1/2000 modificat prin Legea 247/2005 nu condiționează de existența unei cereri la Legea 18/1991 repunerea în termen.
Astfel, Curtea constată că, potrivit art. 33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247%2005, ot p. cere reconstituirea dreptului de proprietate și foștii proprietari cărora li s-au respins cererile sau li s-au modificat ori anulat adeverințele de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie sau titlurile de proprietate, prin nesocotirea prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997. Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se consideră a fi depuse în termen chiar dacă acestea au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii; aceste comisii vor trimite cererile, din oficiu, comisiilor competente, înștiințând despre acest lucru și persoanele îndreptățite. Persoanele fizice și persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv. În cazul formelor asociative prevăzute la art. 26 alin. (1) din lege, aflate în curs de constituire, cererea poate fi formulată de comitetul ad-hoc de inițiativă.
Rezultă că, într-adevăr, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că Legea nr. 247/2005 nu a instituit noi termene pentru persoanele care nu au formulat deloc cereri de restituire, ci are în vedere numai ipoteza în care astfel de cereri au fost formulate în temeiul Legilor 18/1991 sau 1/2000, însă acestea au fost respinse sau actele emise în urma acestora au fost modificate sau invalidate.
Dar cum acest aspect a fost îndreptat în considerente și de instanța de apel, această critică nu reprezintă un motiv de recurs întemeiat împotriva deciziei date în apel.
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel, prin Legea nr. 247/2005, de modificare a Legii nr. 1/2000, respectiva cerere urmează să parcurgă procedura legală, inclusiv cu privire la modalitatea și căile de contestare a unei eventuale soluții nefavorabile, tribunalul neputându-se pronunța asupra temeiniciei acesteia. Cu toate acestea, față de obiectul acțiunii deduse judecății, tribunalul a reținut că simpla cerere formulată de reclamantă în virtutea prevederilor legale sus menționate nu este de natură a conduce la desființarea actelor prin care se constată calitatea de succesibili a pârâților, neputând fi ignorate nici dispozițiile art. II ale Legii 169/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, potrivit cărora dispozițiile modificatoare sau de completare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor.
Curtea constată lipsa de eficiență a acestui motiv de recurs și pentru un argument în plus. Astfel, specificul repunerii în termen speciale reglementate de Legea nr. 18/1991 și legile ulterioare este că se aplică succesibililor care au acceptat moștenirea în termenul de drept comun sau nu și-au exprimat deloc opțiunea succesorală, dar nu renunțătorilor expreși la moștenire, efectul acestei norme speciale fiind acela că, numai cu privire la bunurile ce fac obiectul legii speciale, titularii cererilor de reconstituire sunt repuși în termenul de acceptare a succesiunii în mod automat prin formularea cererii și au calitatea de moștenitori ai defunctului, dar numai cu privire la aceste bunuri. Astfel, din punct de vedere practic, cu privire la un asemenea bun, se va emite un supliment de certificat de moștenitor, fără a exista vreun motiv de nulitate a certificatului anterior emis, pentru rațiunea analiza cauzelor de nulitate se face în funcție de datele de la momentul emiterii actului a cărui nulitate se invocă, iar nu în funcție de elemente intervenite ulterior. În al doilea rând, specificul acestei repuneri speciale în termen este că se divizează patrimoniul defunctului și se derogă de la principiul transmisiunii universale a patrimoniului succesoral, existând masa succesorală de drept comun și masa succesorală ce face obiectul repunerii în termen, ceea ce nu se poate rezolva în mod practic decât prin eliberarea unui certificat de moștenitor suplimentar.
În sfârșit, nici argumentul conform căruia, în baza primei variante a Legii 18/1991, nu se putea cere, indiferent câți moștenitori deposedați existau, decât suprafața de maximum 10 ha teren arabil sau 9 ha teren arabil și 1 ha teren pădure, nu reprezintă un motiv de recurs întemeiat, pentru motivele arătate mai sus.
14. Recurenții mai arată că defunctul a făcut cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în timpul vieții lui, dar întrucât această cererea a fost respinsă de comisia de fond funciar, el a făcut infarct de miocard și a decedat, cererea fiindu-i admisă după obținerea sentinței civile nr. 19/06.01.1992 care este anexată la dosar. La decesul tatălui său a acceptat moștenirea acestuia și nu putea, la acea dată, să accepte moștenirea fratele acestuia cu care toată viața s-a judecat. Nu există nici o dovadă că, în timpul vieții, a acceptat moștenirea după fratele său și că fiul acestuia a refuzat moștenirea (ar fi renunțat la moștenire). Dovada că a acceptat moștenirea după tatăl său rezultă din declarațiile date de martora, dar și din actele încredințate fiului înainte de deces pentru a-și revendica drepturile după schimbarea regimului comunist, acte originale în care se arată proprietățile este vorba de sute de hectare teren în intravilanul mun. I, în com., dar și imobile a căror valoare este de ordinul milioanelor de euro și nu valori nesemnificative cum motivează cele două instanțe.
Curtea constată că nu poate încadra acest motiv de recurs în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, criticarea deciziei sub aspectul actelor de acceptare tacită presupuse a fi făcute de cu privire la moștenirea lui, ar fi necesitat o reapreciere a probelor, în recurs, aspect ce nu mai poate fi verificat de către instanța de recurs în urma abrogării alin. (11) al art. 304. proc. civ. prin nr.OUG 138/2000.
15. Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la disp. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 1619 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. AV
.red.
2 ex./10.07.2009
Jud Apel Secția a V-a Civilă
,
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Andreea Vasile, Silvia
