Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 376/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.376/
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Romeo
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamantul -, domiciliat în B nr.72 etaj 1.5 sector 1, împotriva deciziei civile nr.21 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul lipsă, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, și pentru intimatul, lipsă, a răspuns avocat -.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurentului, susține oral motivele scrise din cererea de recurs formulată, și precizează că decizia de apel a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor legale, în sensul că deși acțiunea inițială a fost formulată având mai multe capete de cerere, instanța s-a pronunțat numai sub aspectul partajului succesoral, nepronunțându-se asupra capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului autoarei reclamantului. Instanța a dat o interpretare greșită a textelor de lege aplicabile speței, apreciind că se impune aplicarea dispozițiilor art.1247 cod civil, prin a se reține că bunica reclamantului a fost înzestrată la căsătorie de tatăl său, cu o dotă, reprezentând o sumă de bani pe care nu a plătit-o până la data decesului tatălui autoarei recurentului, aceasta păstrându-și doar o creanță, care s-a stins prin efectul raportării acesteia la succesiune, banii pe care i-a cules ca drept al său succesoral, nu sunt bani rezultați din dotă. La momentul căsătoriei autoarei reclamantului, erau în vigoare dispozițiile art.1248 cod civil. Din toate dispozițiile în vigoare la acea dată, rezultă că imobilele constituite ca dotă erau inalienabile, și nu puteau fi înstrăinate decât în anumite condiții prevăzute de lege. Imobilul proprietatea soțului a fost preluat abuziv de. Pentru acest imobil s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate de către moștenitorii autorului acestui imobil, iar aceștia sunt obligați a restitui cota parte a recurentei care a fost stabilite prin hotărârea de partaj. Pentru aceste considerente consideră că hotărârea pronunțată în apel este nelegală, solicită astfel admiterea recursului, modificarea deciziei de apel în sensul de a se constata dreptul de proprietate a recurentului asupra imobilului intimatului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului, depune la dosar note de concluzii scrise pe care le dezvoltă oral în ședință publică, considerând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, în ceea ce privește regimul dotal. Instanța de fond a arătat că din actul dotal rezultă situația reală, anume faptul că dota nu a fost achitată până la data decesului autorului recurentului. Imobilele succesorale au fost înstrăinate iar valoarea acestora a fost împărțită între părți, potrivit cotelor acestora. Nu s-au făcut îmbunătățiri la imobil în anul 1909, data dobândirii imobilului de către autorul intimatului, neexistând dovezi în acest sens, și în plus căsătoria acestuia a fost încheiată la 20 aprilie 1913, an în care s-a încheiat și actul dotal. Nu s-a făcut nici dovada că dota a fost valorificată prin înglobarea ei în imobilul proprietatea autorului intimatului. Instanța de apel a motivat toate capetele de cerere formulate, răspunzând punctual la acestea. Solicită respingerea recursului formulat ca nefondat. Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr.2007/2006, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei (fostă ), calitatea de moștenitor a reclamantului, să se constate că defuncta a dobândit un drept de proprietate asupra imobilului din B,-, prin contribuția sa cu dota în valoare de 40.000 lei, iar masa succesorală este formată din cota de din acest imobil și să se dispună ieșirea din indiviziune a părților. În subsidiar, a solicitat să se constate că defuncta are un drept de creanță de din valoarea imobilului situat în B,-.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că este nepotul defunctei, care în anul 1913 s-a căsătorit cu numitul. Imobilul situat in B,-, a fost dobândit de în anul 1909. Autoarea a adus în căsătorie o dotă de 40.000 lei reprezentată de bunuri imobile. In contractul dotal se prevedea ca bunurile dotale nu pot fi înstrăinate decât cu condiția folosirii banilor pentru cumpărarea sau repararea de către soți a unui imobil. In anul 1920, autoarea, vinde imobilul dotal și folosește banii pentru repararea imobilului din-. În aceasta situație bunul dotal, bun propriu, se transformă în cota din imobilul din-, soția dobândind astfel un drept de proprietate asupra acestui imobil, în cotă de .
Prin cererea înregistrată la data de 5.04.2006, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul ca a solicitat să se constate deschisă succesiunea bunicii sale, că imobilul din B,- este bun comun al defuncților și, fiecare având cota de, deoarece defuncta a dobândit un drept de proprietate asupra imobilului prin contribuția sa în timpul căsătoriei cu o dotă în valoare de 40.000 lei, că masa succesorală se compune din cota de din acest imobil, că drepturile obținute de defunctă au fost transmise reclamantului și să se dispună ieșirea din indiviziune a părților. In subsidiar, a solicitat sa se constate ca defuncta are un drept de creanță în cuantum de din valoarea imobilului situat în B,-.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că este al treilea dosar având ca obiect pretențiile reclamantului față de pârât, cererile fiind intitulate partaj, constatarea unui drept de creanță convertit în drept de proprietate asupra imobilului. Imobilul a fost dobândit de autorul pârâtului în anul 1909, înainte de căsătoria cu autoarea reclamantului din 1913. Nu s-a făcut dovada înstrăinării dotei și nici a reparațiilor sau îmbunătățirilor aduse imobilului. Oricum, din actele depuse la dosar și susținerile reclamantului nu a rezultat un drept de proprietate al defunctei care să fi fost transmis reclamantului. In consecință reclamantul nu și-a dovedit calitatea procesuală activă.
Reclamantul a depus o cerere de completare a acțiunii principale în sensul că a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a hotărârii nr.50/22.06.2001 emisă de Consiliului județean B și implicit desființarea procesului-verbal de predare-primire din 2.06.2004, întrucât s-a constituit un drept de proprietate în favoarea unui neproprietar respectiv, deoarece acesta nu are calitatea de moștenitor de pe urma lui, să se constate ca defuncta are calitatea de moștenitoare după defunctul sau soț, să se constate cota reclamantului de contribuție având în vedere valoarea îmbunătățirilor aduse imobilul din B,- și obligarea Consiliului să emită o decizie comună conform cotelor stabilite de către instanța de judecată.
Prin sentința civilă nr.3452/16.06.2006 a Judecătoriei Brăila, fost anulat ca netimbrat capătul de cerere privind constatarea unui drept de creanță în cuantum de din valoarea imobilului și s-a respins acțiunea precizată pentru autoritate de lucru judecat, față de soluția pronunțată prin sentința civilă nr.2674/27.04.2005 a Judecătoriei Brăila.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat apel, ce a fost admis prin decizia civilă nr.144/2007 a Tribunalului Brăila, desființându-se sentința atacată și trimițându-se cauza spre rejudecare la Judecătoria Brăila.
S-a reținut că în mod greșit s-a soluționat cererea dedusă judecății pe excepția autorității de lucru judecat, deoarece sentința civilă nr.2674/27.04.2005 a Judecătoriei Brăila, irevocabilă, a soluționat litigiul pe excepția lipsei calității procesuale active și, în aceste condiții, nu puteau fi reținute dispozițiile art. 1201 Cod civil.
Deliberând asupra cererii de chemare în judecată precizată, Judecătoria Brăila, prin sentința civilă nr. 2295/10.04.2008, a respins-o ca nefondată, a respins cererea de a se lua act de renunțarea la judecarea cererii privind constatarea unui drept de creanță și s-a anulat ca netimbrată cererea privind constatarea unui drept de creanță în cuantum de din valoarea imobilului situat în B,-.
În baza art. 274 cod procedură civilă, reclamantul a fost obligat la plata către pârât a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut că defunctul, a cumpărat imobilul situat în B,- (fostă-- 9) la data de 19.03.1909, anterior încheierii căsătoriei cu la data de 20.04.1913. a decedat la data de 25.03.1940, iar moștenitori au fost cei 3 copii din prima căsătorie (printre care și, tatăl pârâtului). Cum la data decesului, erau aplicabile dispozițiile art. 684 Cod Civil, (Codul Familiei fiind adoptat în anul 1954), instanța de fond a observat că soția supraviețuitoare nu avea un drept succesoral asupra imobilului, ci doar asupra uzufructului.
Imobilul a fost naționalizat în anul 1950, în baza Decretului nr. 92. La data de 22.06.2001 s-a emis hotărârea nr.50 de către Consiliul județean B prin care imobilul s-a restituit pârâtului.
Judecătoria Brăila, prin sentința civilă nr. 2674/27.04.2005, irevocabilă, a constatat ca reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a solicita partajarea imobilului întrucât nu a făcut dovada unui drept de proprietate.
Hotărârea nr.50/2000 nu a fost atacată în justiție și potrivit art.2 alin 4 din legea 10/2001, instanța de fond a reținut că aceasta face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra imobilului, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie.
Chiar dacă susținerea reclamantului ar fi fost reală în ceea ce privește aportul bunicii sale la consolidarea imobilului, acest fapt nu ar fi echivalat cu dobândirea unui drept de proprietate asupra bunului pentru a se putea solicita împărțeala judiciara, ci doar dobândirea unui drept de creanță.
In ceea ce privește însă capătul de cerere privind constatarea unui drept de creanță în cuantum de din valoarea imobilul situat în B,- instanța de fond a reținut că deși i s-a pus în vedere reclamantului să completeze taxa de timbru de 5391 lei și a timbrului judiciar de 4,7 lei, acesta a precizat că nu înțelege să îndeplinească această obligație. În conformitate cu prevederile art. 20 alin.3 din Legea nr.147/1996, constatându-se că acest capăt de cerere nu a fost timbrat, instanța de fond nu a luat act de renunțarea reclamantului la judecată și a făcut aplicarea dispozițiilor legale invocate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere, dispunând doar cu privire la partajul succesoral. Cu privire la capătul de cerere privind constatarea unui drept de proprietate asupra imobilului de către autoarea, drept ce a fost dobândit ca urmare a faptului că s-a înstrăinat dota cu care aceasta a venit în căsătorie, instanța de fond a apreciat doar în considerente că acest drept poate fi de creanță și nu de proprietate. Însă din sentința civilă nr.119 din 11 mai 1920 Tribunalului Iași - Sectia III, rezultă că a fost înstrăinat imobilul ce a constituit dota de către soție, și s-a dovedit faptul că soțul în timpul căsătoriei, după înstrăinarea imobilului dotal, a executat lucrări de reparații capitale la imobilul proprietatea sa. Potrivit prevederilor art. 1233-1293 Cod civil, în vigoare la acea dată, în cazul vânzării bunurilor dotale, prețul investit într-un alt bun își menține regimul de bun dotal, ceea ce înseamnă că soția devenea coproprietar al bunului imobil în care s-a investit. Acesta este și motivul pentru care soția apare ca și moștenitoare a soțului alături de copii acestuia, recunoscându-i-se astfel dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea soțului. Astfel, instanța de fond a ignorat aceste dispoziții legale referitoare la raporturile patrimoniale dintre soți și regimul dotal.
Intimatul nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat întâmpinare, dar a fost reprezentat de avocat.
Prin decizia civilă nr.21 din 30 ianuarie 2009 Tribunalul Brăilaa respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul -, împotriva sentinței civile nr.2295 din 10 aprilie 2008 Judecătoriei Brăila.
A fost obligat apelantul către intimatul, la 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reținut în motivarea hotărârii că și în situația în care susținerea reclamantului ar fi fost reală în ceea ce privește aportul bunicii sale la consolidarea imobilului acest fapt nu ar fi echivalat cu dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului pentru a se putea solicita împărțeala judiciară cu doar dobândirea unui drept de creanță.
Pe de altă parte în actul dotal nu s-a prevăzut clauza reîntrebuințării sumei de bani constituită ca dotă pentru repararea unui alt bun aparținând moștenitorilor tatălui acesteia.
Astfel, apelantul nu a dovedit că autoarea sa a avut un drept de proprietate asupra imobilului proprietatea exclusivă a soțului său și ca urmare acesta are vocație succesorală relativă la imobilul situat în B-.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul -, criticând-o pentru următoarele motive;
- s-a dat o interpretare greșită a textelor de lege aplicabile speței în cauză, respectiv dispozițiilor art.1247 cod civil, 1248 cod civil și art.1253 alin.3 cod civil.
- prin redobândirea dreptului de proprietate s-a născut și obligația moștenitorilor soțului de a restitui dota către moștenitorii soției, în speță reclamantului - recurent.
Recursul declarat de reclamant este nefondat.
Din actul dotal invocat rezultă că de fapt dota a constat într-o cotă indiviză din două imobile iar din sentința civilă nr.119 din 11 mai 1920 Tribunalului Iași - Secția III ( fila 18 dosar nr.2007/2006 al Judecătoriei Brăila ) rezultă că dota nu a fost achitată până la data decesului tatălui autoarei reclamantului, aceasta păstrând doar o creanță dotală.
Această creanță dotală s-a stins prin raportarea ei la succesiune iar banii culeși de către autoare din succesiune nu reprezintă dota ci dreptul ei succesoral (art.1247 cod civil în vigoare la acea dată).
Prin urmare nu se poate susține că instanța de apel a dat o interpretare greșită textelor de lege aplicabile în speță, referitoare la caracterul inalienabil al imobilelor constituite dotă (art.1248 și 1253 cod civil în vigoare la acea dată.)
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 cod pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul -, împotriva deciziei civile nr.21 din 30 ianuarie 2009 Tribunalului Brăila.
In conformitate cu dispozițiile art.274 cod pr, civilă, va fi obligat recurentul la plata sumei de 1000 lei către intimatul, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător conform chitanței anexate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul -, domiciliat în B nr.72 etaj 1.5 sector 1, împotriva deciziei civile nr.21 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /23.06.2009
Tehn.
2 ex./26.06.2009
fond -
apel - -
Președinte:Valentina Gabriela BaciuJudecători:Valentina Gabriela Baciu, Elena Romila, Romeo
