Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 380R
Ședința publică de la 6 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Silvia Pană
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 212A/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 82871/27.08.2009 și intimatul - pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 25826/07.09.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente prin reprezentanți învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 212A/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii pronunțată de instanța de fond. Continuând, invocă dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, arătând că hotărârea recurată este complet nemotivată. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului - pârât solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 212A/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, ca nefondat. Continuând, arată că este nefondată critica adusă prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, întrucât față de instrucțiunile de casare, instanța de apel a rejudecat fondul exclusiv sub aspectul refacerii expertizei imobiliare.
Totodată, arată că este nefondat și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.0 Cod procedură civilă, precizând că recurenta - reclamantă nu s-a prezentat în fața instanței de apel pentru a formula obiecțiuni la raportul de expertiză. Cu cheltuieli de judecată. Depune factura nr. 217/06.10.2009, reprezentând onorariul de avocat și concluzii scrise.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată sub numărul 13079/03.10.2005 la Judecătoria Sectorului 2 B, reclamanta (fostă ) a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța se constate că reclamanta este moștenitoarea soțului predecedat, acceptând tacit succesiunea acestuia; să se constate că masa succesorală se compune din cota de din apartamentul cu trei camere situat în-,. 76,. 40, sectorul 2, B, apartament care a fost construit și achitat în timpul concubinaj ului și respectiv căsătoriei defunctului cu reclamanta; să se constate că reclamanta are calitate de coproprietară cu privire la restul de din imobilul menționat; să se dispună ieșirea din indiviziune prin atribuirea apartamentului către reclamantă.
În motivarea cererii astfel formulate s-a arătat, în esență, că pârâtul este fratele soțului predecedat al reclamantei, iar procedura de dezbatere notarială a succesiunii nu s-a putut finaliza din cauza opoziției pârâtului, că reclamanta, începând din anul 1975, trăit în concubinaj cu fratele pârâtului, iar în timpul acestei relații de concubinaj, cei doi concubini au contractat cumpărarea unui apartament, cu scopul de a-și asigura o locuință. Imobilul astfel cumpărat le-a fost predat în anul 1976, dată la care cei doi erau căsătoriți. Ratele aferente creditului contractat pentru cumpărarea apartamentului au fost achitate în timpul căsătoriei.
Pârâtul a formulat întâmpinare, pe această cale susținând că fratele lui, defunctul, a contractat în anul 1974 un împrumut la CEC pentru achitarea avansului în vederea cumpărării unei locuințe. În perioada cuprinsă între luna august 1974 și luna februarie 1976 (când fratele s-a căsătorit cu reclamanta), fratele pârâtului a locuit cu părinții acestora, iar plățile pentru împrumutul menționat au fost făcute numai de acesta.
În legătură cu conviețuirea și aportul de dinainte de căsătorie al reclamantei, a susținut pârâtul că instanța urmează să stabilească atât existența conviețuirii, cât și mărimea acestui aport în raport de veniturile salariale pe care urmează a le dovedi aceasta pentru perioada de concubinaj.
La data de 30.01.2006, pârâtul-reclamant a depus cerere reconvențională, prin acesta solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se dispună ieșirea din indiviziune; să se dispună lăsarea în proprietatea și posesia reclamantei-pârâte a apartamentului supus partajului; să fie obligată reclamanta pârâtă la plata - în termen de un an - a unei sulte corespunzătoare cotei succesorale care i se cuvine pârâtului-reclamant, reprezentând 41,14 procente din valoarea de circulație a apartamentului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii astfel formulate s-a arătat că se impune a se ține seama, pentru stabilirea cotei succesorale, de contribuția pe care defunctul a avut-o anterior căsătoriei cu reclamanta la dobândirea apartamentului precum și de împrejurarea că pârâtul are un copil major, nepot de frate față de defunct, căruia nu are posibilitate de a-i cumpăra o locuință.
Prin sentința civilă nr. 1976/14.03.2007, au fost admise în parte cererea principală și cererea reconvențională. S-a constata că masa succesorală de pe urma defunctului se compune din cota de 51/100 din imobilul situat în B,-, bloc 76,. 9,. 40, sector 2, în valoare de 47.041 Euro, s-a constatat că restul, respectiv cota de 49/100, reprezintă bun propriu al reclamantei-pârâte, s-a constatat că părțile dețin în indiviziune imobilul, cu următoarele cote: 149/200 reclamanta-pârâtă și 51/200 pârâtul-reclamant, s-a dispus ieșirea din indiviziune, atribuindu-se reclamantei-pârâte în natură și în proprietate exclusivă imobilul menționat, a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 11.995,45 Euro, cu titlu de sultă, în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii, au fost compensate cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat, și a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 1057 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că s-a constatat compunerea masei succesorale, calitatea coindivizarilor și cotele părți ce revin acestora prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 08.05.2006.
În ceea ce privește declarațiile martorilor și, a reținut instanța că nu există o hotărâre judecătorească de condamnare a acestora pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. 1. pen. astfel încât aspectele sesizate prin ordonanța procurorului din data de 08.11.2006 nu sunt de natură a înlătura concluziile reținute prin încheierea de admitere în principiu.
În raport de prevederile art. 728.civ. a apreciat instanța că este întemeiată cererea de ieșire din indiviziune. În privința valorii imobilului supus partajului, s-a reținut că expertul a stabilit valoarea de piață a apartamentului la suma de 44.384 Euro scăzând din valoarea calculată (respectiv 55.342 Euro) comisionul perceput de agențiile imobiliare și coeficientul de supralicitare a prețului de ofertă.
Referitor la coeficientul de supralicitare, a apreciat instanța că a fost corect aplicat de către expert pentru că această supralicitare este o practică general acceptată la vânzarea oricărui apartament, însă nu se impunea deducerea comisionului perceput de agențiile imobiliare pentru că în speță nu se pune problema înstrăinării imobilului prin intermediul unei agenții de acest fel.
În vederea atribuirii bunului, a reținut instanța că reclamanta-pârâtă deține o cotă majoră și folosește acest bun în exclusivitate cu titlu de locuință pentru familia sa, cât și faptul că pârâtul-reclamant a fost de acord ca imobilul să fie atribuit acesteia. Corespunzător cotei indivize de 51/200 din imobil, deținută de către pârâtul reclamant, și față de prevederile art. 742.civ. instanța a stabilit sulta pe care reclamanta pârâtă o datorează acestuia.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de ambele părți, ținând seama și de împrejurarea că pretențiile fiecărei părți au fost admise în parte, a fost făcută aplicarea prevederilor art. 276 raportat la art. 274 alin. 1.proc.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul-reclamant.
În motivarea apelului astfel formulat, s-a susținut în esență că prima instanță nu a ținut seama de contribuția proprie a defunctului la dobândirea bunului supus partaj ului, și a reținut în mod greșit prezumția unei contribuții egale la plata ratelor pentru locuință deși reclamanta însăși a recunoscut că soțul predecedat a avut venituri mai mari decât ale sale.
A precizat apelantul că nu a contestat vreodată dreptul de proprietate al reclamantei-pârâte asupra imobilului, ci a contestat concubinajul dintre aceasta și autorul a cărui succesiune se dezbate. Prin înscrisurile administrate s-a dovedit - în susținerea apelantului - inexistența concubinaj ului dintre fratele decedat și reclamanta-pârâtă. Totodată, pentru dovedirea inexistenței concubinaj ului respectiv, apelantul a formulat plângeri penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. 1.pen. împotriva martorilor propuși de către reclamanta-pârâtă. Prin soluționarea respectivelor plângeri s-a dovedit existența mărturiei mincinoase. Considerentul prin care prima instanță a apreciat că ordonanța prin care procurorul s-a pronunțat asupra plângerilor menționate nu ar fi de natură să înlăture concluziile deja reținute pentru că nu există o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se constate săvârșirea in fracțiunii este - în opinia apelantului - eronat fiindcă acesta nu cunoaște vreo dispoziție legală care să prevadă că mărturia mincinoasă nepedepsită cu închisoare, sau care nu a avut pericolul social specific unei infracțiuni "nu poate fi descalificată" sau nu ar fi suficient de temeinică pentru a duce la desființarea probei testimoniale.
A mai criticat apelantul sentința atacată și în sensul că prima instanță nu a ținut seama de expunerea făcută de acesta prin notele de ședință depuse la data de 08.11.2006, unde a expus pe larg situația de fapt și a solicitat să fie obligată reclamanta să dovedească veniturile sale cu un extras din cartea de muncă.
Sub aspectul valorii imobilului, s-a susținut că valoarea reținută de prima instanță nu este una reală, neputând fi vândut, în condițiile actuale, un apartament cu trei camere situat în zona cu numai 47.041 Euro. Greșit expertul a scăzut din valoarea de piață a imobilului comisionul cuvenit agenției imobiliare i supralicitarea preț-ofertă. Deși a formulat obiecțiuni împotriva acestui mod de evaluare, și a solicitat efectuarea unei noi expertize, prima instanță nu a încuviința această cerere.
Prin decizia civilă nr. 1270/22.10.2007, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul astfel formulat, ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că existența concubinajului dintre intimată și defunct rezultă din ansamblul probelor administrate, inclusiv declarații de martori (în privința cărora nu s-a făcut dovada unei hotărâri definitive și cu relevantă de putere de lucru judecat în cauza civilă de față pe aspectul mărturiei mincinoase), însuși apelantul nu a administrat probe suficient de relevante care să contrazică aceste concluzii și să combată pe deplin susținerile intimatei referitoare la concubinajul între aceasta și defunctul ei soț, anterior căsătoriei.
Au fost apreciate nefondate și acele susțineri referitoare la cota contributivă a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunului comun, calitate de altfel necontestată de către apelant, ambii realizând venituri din muncă în acea perioadă și contribuind la plata ratelor. Faptul că defunctul realiza venituri mai mari decât cele ale intimatei, raportat la ansamblul probelor administrate și situația de fapt relevată de acestea, sub aspectul gospodăririi și suportării sarcinilor comune specifice perioadei de conviețuire, nefiind de natură să conducă la o concluzie contrară celei reținute de prima instanță.
Referitor la valoarea imobilului, s-a reținut că instanța de fond a înlăturat coeficientul reprezentând comisionul perceput de agențiile imobiliare la vânzarea de locuințe - corespunzător obiecțiunilor apelantului pârât - raportul de expertiză cuprinzând criteriile legale avute în vedere pentru determinarea valorii imobilului.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât-reclamant.
În motivare se arată în esență că recursul este admisibil în temeiul art. 304 pct. 7.proc.civ. Nu s-a motivat ce s-a întâmplat cu avansul achitat de către defunct anterior căsătoriei, în patrimoniul cui se regăsește, în temeiul cărui act normativa fost asimilat bunurilor comune ale soțului supraviețuitor; în baza căror dovezi s-a reținut participația egală a soților la dobândirea imobilului, deși la dosar existau dovezi multiple contrare acestei susțineri; în baza cărui act normativ se legiferează că numai mărturia mincinoasă sancționată și pedepsită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă poate duce la desființarea depozițiilor atacate; în baza căror dispoziții legale s-a scăzut coeficientul de supralicitare preț-ofertă din valoarea totală a imobilului supus partaj ului în condițiile în care nu s-a pus în discuție vânzarea acestuia.
Se susține admisibilitatea recursului și în raport de prevederile art. 304 pct. 8.proc.civ. în dezvoltarea acestei critici arătându-se că: rezultă fără tăgadă, din ordonanțele procurorului, constatarea existenței faptei de mărturie mincinoasă; înscrisurile administrate relevă faptul că defunctul nu a locuit la adresele unde se pretinde că defunctul a locuit cu intimata în perioada anterioară încheierii căsătoriei.
Admisibilitatea recursului este susținută de către recurent și pe temeiul prevederilor art. 304 pct. 9.proc.civ. context în care enunță întrebările: în baza cărui temei se consideră participație egală a soților la dobândirea imobilului, contrar înscrisurilor la care s-a făcut referire anterior; în baza cărui temei legal avansul achitat de fratele recurentului anterior căsătoriei se asimilează imobilului și automat se consideră material bun al căsătoriei; în baza cărui temei legal se rețin ca probe pertinente depozițiile celor doi martori dovediți mincinoși prin ordonanța procurorului.
În continuarea motivelor de recurs, recurentul expune conținutul cererilor adresate instanței în prezentul proces și probele administrate în susținerea lor precum și modalitatea în care acestea au fost analizate și soluționate de instanța de fond și cea de apel.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
Prin decizia civilă nr. 123/.03.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, a admis recursul formulat de recurentului-pârât, împotriva deciziei civile nr. 1270A/22.1 0.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, a casat decizia recurată, a trimis cauza aceluiași, tribunal, pentru rejudecarea apelului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că potrivit art. 304 alin.l proc.civ. "modificarea sau casarea unei hotărâri, se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate. "
În raport de conținutul acestei norme, care stabilește limitele în care instanța de recurs este abilitată să analizeze hotărârea atacată în acest mod, controlul judiciar este limitat la aspectele cere vizează legalitatea deciziei recurate. Ca atare, instanța de recurs nu poate proceda la reevaluarea materialului probator administrat în cauză spre a stabili, în raport de acesta, o situație de fapt distinctă de cea reținută de instanțele care s-au pronunțat anterior asupra fondului pricinii.
Astfel, Curtea a constatat că recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9.proc.civ. ca temei de drept al recursului formulat, însă criticile concret formulate în argumentarea motivelor de recurs pretins circumscrise normelor menționate vizează preponderent aspecte care privesc modalitatea în care instanța a evaluat materialul probator administrat și a stabilit, în raport de acesta, situația fapt.
Față de exigențele art. 304 alin. 1.proc.civ. Curtea nu a analizat acele critici care privesc relevanța și pertinența unora sau altora dintre probele administrate stabilirea situației de fapt, ci analiza instanței de recurs a fost limitată la aspectele care vizează legalitatea hotărârii recurate.
În cadrul primului motiv de recurs se susține că "nu s-a motivat ce întâmplat cu avansul achitat de fratele meu anterior căsătoriei, în patrimoniul regăsește în temeiul cărui act normativa fost asimilat bunurilor comune ale soțului supraviețuitor".
Printr-o atare critică se ignoră însă limitele devoluțiunii în calea de atac a apelului, limite date de dispozițiile art. 295 alin. 1.proc.civ. potrivit cărora "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță".
În condițiile în care prin motivele de apel - care au determinat limitele învestirii instanței de apel potrivit normei juridice enunțate - nu s-a criticat hotărârea primei instanțe în privința calificării (din punct de vedere juridic) date avansului plătit de către defunct pentru cumpărarea imobilului supus partajului instanța de apel nu era învestită să analizeze această problemă, deci nu avea obligația de a motiva hotărârea pronunțată sub un astfel de aspect.
Este adevărat că, în cadrul criticilor prin care s-a susținut în fața instanței de apel că nu ar fi existat o relație de concubinaj între reclamantă și defunct anterior căsătoriei acestora și că prima instanță ar fi reținut în mod greșit o atare situație de fapt, recurentul (apelant) a expus un mod de calcul al cotei-părți care i s-ar cuveni din imobilul supus partaj ului, iar acest calcul pornea de la premisa că avansul plătit pentru respectivul bun ar fi fost achitat exclusiv de către defunct, rară vreo contribuție a reclamantei-intimate. Însă, câtă vreme instanța de apel a reținut ca fiind corespunzătoare probatoriului administrat concluzia (primei instanțe) potrivit căreia cei doi soți au avut o relație de concubinaj începând din luna ianuarie 1975, nu exista suportul faptic necesar pentru a se analiza susținerea menționată a apelantului, susținere care era în mod evident fundamentată pe o situație premisă contrară celei reținute de instanță. De altfel, prin această concluzie reținută de către instanța de apel a fost menținută argumentația primei instanțe în sensul că numai ratele corespunzătoare împrumutului contractat de către defunct pentru plata avansului și care au fost plătite până în luna decembrie 1974 reprezintă contribuția exclusivă a defunctului la dobândirea apartamentului, iar acestei contribuții exclusive i s-a dați eficientă în stabilirea cotelor indivize care s-au reținut în favoarea fiecăreia dintre părțile din proces din dreptul de proprietate asupra bunului partajat.
Se impune a se menționa că prima instanță a reținut caracterul de bun comun, dobândit în timpul căsătoriei reclamantei-intimate cu defunctul, al apartamentului în litigiu iar o astfel de calificare a respectivului bun nu a fost contestată de către recurentul-pârât-reclamant (după cum a precizat el însuși prin motivele de apel). Calitatea de bun comun astfel reținută atrage prezumția legal instituită prin art. 30.fam. în sensul că soții sunt prezumați a fi avut o contribuție egală la dobândirea lui. În atare situație, instanța de apel nu avea a argumenta/motiva "participația egală" a soților în considerarea unor probe care să susțină o astfel de contribuție, după cum pretinde recurentul.
Săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, de către martorii ale căror depoziții au fost valorificate ca și probe în prezentul litigiu, poate fi dovedită în fața instanței civile numai printr-o hotărâre definitivă a instanței penale, cum corect au reținut instanța de apel cât și cea de fond, potrivit cu prevederile art. 22 din Codul d e procedură penală conform căruia "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada existenței unei asemenea hotărâri a instanței penale și, mai mult, chiar Ordonanța emisă de către procuror prin care s-a constatat o astfel de faptă în sarcina celor doi martori a fost desființată de către instanța judecătorească competentă (în cadrul căilor de atac) prin sentința penală nr. 1470/18.06.2007 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 B, nu se poate reține ca fiind lipsită de fundament legal concluzia instanței de apel potrivit căreia numai în prezența unei hotărâri definitive pronunțate de instanța penală, prin care să se fi constatat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, se impunea înlăturarea, fără vreo altă apreciere a instanței civile, a depozițiilor celor doi martori propuși de către reclamanta intimată.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că recurentul contestă modul de evaluare a imobilului supus partajului, poziție pe care a avut-o atât în fața primei instanțe formulând obiecțiuni împotriva expertizei administrate cât și în fața instanței de apel, unde a susținut că s-a diminuat valoarea imobilului prin aplicarea unor coeficienți care nu au suport legal.
ța de apel, deși învestită să verifice regularitatea aplicării coeficienților care au condus la diminuarea pretins nelegală a valorii bunului, respectiv coeficientul de supralicitare preț-ofertă și comisionul reținut de agențiile imobiliare, a cercetat această critică sub un singur aspect, și anume acela referitor la aplicarea comisionului perceput de agențiile imobiliare.
Mai mult, deși apelantul solicitase administrarea unei noi expertize spre a-și susține critica astfel formulată, instanța de apel a respins cererea de administrare a unei astfel de probe.
Curtea a apreciat că efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea imobilului se impunea în condițiile în care aplicarea coeficientului de supralicitare ofertă era criticată de către apelant, iar hotărârea apelată nu conținea o argumentare din perspectiva legalității reținerii unui astfel de criteriu (argumentul avut în vedere fiind acela că "această supralicitare este o practică general acceptată la vânzarea oricărui apartament"). Refacerea probei cu expertiză, permisă prin dispozițiile art. 295 alin.2 proc.civ. era necesară și în considerarea împrejurării că în intervalul de timp (aproximativ un an) scurs de la data la care această probă a fost administrată la instanța de fond și până la momentul la care s-a solicitat în fața instanței de apel, pe piața imobiliară a avut loc o creștere semnificativă (notorie) a valorii apartamentelor, și numai prin determinarea valorii de piață reale și actuale a bunului supus partajului se poate da în mod efectiv eficiență prevederilor art. 742.civ și art.6735alin.2 proc.civ. care impun instanței obligația de a asigura echilibrul valoric între loturi le atribuite părților, corespunzător cotelor-părți deținute de acestea din bunurile supuse partajului.
Având în vedere aceste considerente cât și faptul că în faza recursului nu poate fi administrată proba cu expertiză, față de prevederile art. 305.pr.civ. Curtea a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9. proc.civ. admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere dezlegările date de instanța de recurs aspectelor anterior analizate, urmând a se administra proba cu expertiză tehnică imobiliară prin care se va stabili valoarea de piață (respectiv aceea la care ar putea fi vândut/cumpărat imobilul la data evaluării lui) a apartamentului supus partajului, iar expertul urmând să indice temeiul legal al aplicării unor eventuali coeficienți de diminuare a valorii astfel determinate.
După casarea cu trimitere cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 29.04.2008.
Prin cererea formulată la data de 20.11.2008 intimata reclamantă a recuzat expertul în temeiul art. 27 pct. 7 și 9 și art. 204 pct. 2.proc.civ. arătând că expertul a refuzat să ia act de orice obiecție și să verifice starea reală a imobilului, a făcut scandal și a insultat-o, că expertul a avut un comportament dușmănos și părtinitor care afectează chiar soluția instanței.
Prin încheierea din 21.01.2009 TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ a respins ca nefondată cererea de recuzare.
Analizând cererea de recuzare prin raportare la motivele invocate, Tribunalul a constatat că intimata reclamantă este nemulțumită de modul în care a fost efectuată expertiza și de concluziile expertului, cu atât mai mult cu cât susținerile acesteia nu sunt dovedite, iar din raportul de expertiză rezultă că, de fapt, acesta s-a opus efectuării expertizei și a avut o atitudine recalcitrantă.
În aceste condiții tribunalul a constatat că motivele de recuzare nu se încadrează în motivele expuse limitativ de art. 27 pct. 7 și 9. la care a făcut trimitere intimata reclamantă, astfel că, văzând și dispozițiile art. 204 alin. 1 rap. la art. 31 pr.civ. tribunalul a constatat nefondată cererea de recuzare.
Prin decizia civilă nr. 212A din 11.02.2009 TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ a admis apelul formulat de apelantul-pârât, împotriva sentinței civile nr. 1976/14.03.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că valoarea imobilului situat în B,-, bloc 76,. 9,. 40, sectorul 2 este de 119.708 Euro, iar valoarea sultei datorate de reclamanta pârâtă către pârâtul reclamant este de 30.525,54 Euro (echivalent în lei la data plății), a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În motivarea deciziei tribunalul a re ținut că prin decizia civilă nr.123/2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI dispunându-se casarea deciziei nr.1270/2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă s-a decis trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului exclusiv pentru efectuarea unei expertize evaluatorii, punându-se în vedere prin raportare la art.315 pr.civ. să se cont de aspectele analizate de curte.
În acest context se impune o precizare și anume aceea că stabilirea calității de bun comun se face în funcție de data procesului verbal de predare - primire, avându-se în vedere că în această materie sunt aplicabile dispozițiile art.52 din Legea 4/1973 potrivit cărora titlul de proprietate asupra locuinței proprietate personală construite sau cumpărate în condițiile prezentei legi se dobândește având la bază: autorizația de construcție, contractul pentru construire sau vânzare, contractul de împrumut și procesul-verbal de predare-preluare sau de dare în folosință.
Potrivit raportul de expertiză efectuat în cauză potrivit obligației stabilite de instanța de recurs valoarea imobilului situat în B,-, bloc 76,. 9,. 49, sectorul 2 este de 119.708 Euro, astfel că prin raportare la cotele stabilite valoarea sultei, iar valoarea sultei datorate de reclamanta pârâtă către pârâtul reclamant este de 30.525,54 Euro (echivalent în lei la data plății).
Având în vedere cele reținute mai sus, văzând și dispozițiile art.296 proc.civ. tribunalul a admis apelul, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că valoarea imobilului situat în B,-, bloc 76,. 9,. 40, sectorul 2 este de 119.708 Euro, iar valoarea sultei datorate de reclamanta pârâtă către pârâtul reclamant este de 30.525,54 Euro (echivalent în lei la data plății). Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva deciziei men ționate anterior a declarat recurs reclamanta pârâtă, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii instanței de fond, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea recursului s-a arătat că otărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7. proc. civ. întrucât decizia ce se critică este lipsită de motivare, neputând reprezenta motivare consemnarea "potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză potrivit obligației stabilite de instanța de recurs valoarea imobilului situat în B,-, bloc 76,. 9,. 49 sector 2, este de 119.708 Euro, astfel că prin raportare la cotele stabilite valoarea sultei, iar valoarea sultei datorate de reclamanta pârâtă către pârâtul reclamant este de 30.525,54 Euro (echivalent în lei la data plății)"; din lecturarea deciziei 212 nu rezultă care au fost argumentele de ordin legal, temeinic, pentru care raportul de expertiză întocmit de consilierul expert, nu a fost luat în discuția instanței; dacă se marchează stricto senso textul raportului de expertiză tehnică imobiliară - filele 19 - 29 - și nu cel al lucrării intitulată completare la raportul de expertiză tehnică imobiliară - filele 51-58 - se observă în cadrul capitolului concluzii, că există o diferență de valoare și anume în lucrarea intitulată raportul de expertiză tehnică imobiliară valoarea stabilită este de 116.582 Euro iar în lucrarea completare la raportul de expertiză tehnică imobiliară este de 119.708 Euro; din moment ce instanța de apel face trimitere la: " raportul de expertiză efectuat în cauză.", rezultă că trebuia consemnată/reținută acea valoare și anume de 116.582 Euro; lipsa motivării hotărârii creează suspiciuni și grave confuzii asupra actului dedus judecății.
Recurenta a arătat în continuare că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9. proc. civ. întrucât, pe de o parte, hotărârea este lipsită de temei legal atunci când, din modul cum este redactată hotărârea, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, lipsa de bază legală a hotărârii însemnând absența unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată. În speță, nu există nicio trimitere la norma de drept care să reprezinte argumentul legal, substanțial, al deciziei judecătorilor.
Recurenta a mai arătat că, pe de altă parte, otărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, adică, fie cu nesocotirea, de regulă, a unei norme de drept substanțial - prima ipoteză -, fie cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile - a doua ipoteză. Așadar revenea instanței de apel și sarcina de verificare a normelor de drept invocate în raportul de expertiză - a se vedea în acest sens fila 6 raport, respectiv fila 24 dosar - unde expertul la capitolul VI "Conținutul expertizei tehnice imobiliare" face trimitere la normative abrogate, sau care nu au legătură cu cauza sau pur și simplu nu există - a se vedea HG 449/1990 care este abrogat de Hotărârea 376/08.07.1994, sau 945/11.08.1990 care este posibil să fie HG 945/11.08.1990 care privește inventarierea și reevaluarea patrimoniului unităților de stat, sau Ordinul nr. 4/0/26.09.1992 care nu există, etc.
Recurenta a men ționat în continuare că mai există un amănunt care a scăpat instanței și care se referă la faptul că la fila 7 din actul completare la raportul de expertiză tehnică imobiliară, se face trimitere la cursul USD și la cursul Euro: ". La un curs de schimb valutar interbancar comunicat de BNR pentru ziua de 12 august 2002." anul 2002 neavând nicio legătură cu litigiul de față, că și în ceea ce privește acțiunea de "omologare" a raportului de expertiză și/sau a completării la raportul de expertiză tehnică, instanța nu face vorbire despre omologarea acestora, lăsând a se presupune că le-a admis/omologat, de la sine.
Recurenta a mai men ționat că, referitor la cererea de recuzare, temeiurile sale determinau admiterea acesteia, întrucât există un vast material probator care susține acuzațiile recurentei reclamante, constând în chiar completarea la raportul de expertiză care conține 8 pagini, iar în 7 pagini se aduc insulte, calomnii și acuzații la adresa recurentei reclamante, iar numai în mai puțin de o pagină se vorbește despre bunul expertizat, apărând ca evidentă suspiciunea faptului că respectivul expert nu mai era în măsură nici sub aspectul deontologic să-și susțină concluziile de natură tehnică.
Recurenta a mai arătat că avocata sa a decedat anterior termenului din ianuarie 2009, situație despre care însă aceasta a luat cunoștință abia după pronunțarea deciziei, ca urmare a faptului că nemairăspunzând la telefon, recurenta s-a adresat Baroului de avocați, de unde a aflat despre decesul avocatei sale.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin raportare la motivele de recurs Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce prive ș te motivele de recurs întemeiate pe dispozi ț iile art. 304 pct. 7.proc.civ. Curtea le-a constatat nefondate, având în vedere că prin decizia civilă nr. 123/.03.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, a admis recursul formulat de recurentului-pârât, împotriva deciziei civile nr. 1270A/22.1 0.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, a casat decizia recurată, a trimis cauza aceluiași tribunal, pentru rejudecarea apelului, din considerentele acestei decizii reie ș ind că instan ța de casare trimis cauza aceluiași tribunal, pentru rejudecarea apelului exclusiv pentru motive ce țineau de administrarea unei noi probe cu expertiză, ț inând cont că în faza recursului nu poate fi administrată proba cu expertiză. De asemenea, instan ța de casare a precizat expres că, în rejudecare vor fi avute în vedere dezlegările date de instanța de recurs aspectelor analizate, care se regăsesc în motivarea acelei decizii, urmând a se administra proba cu expertiză tehnică imobiliară prin care se va stabili valoarea de piață (respectiv aceea la care ar putea fi vândut/cumpărat imobilul la data evaluării lui) a apartamentului supus partajului, iar expertul urmând să indice temeiul legal al aplicării unor eventuali coeficienți de diminuare a valorii astfel determinate.
În aceste condi ții, date fiind limitele învestirii ș i dispozi ț iile art.315 proc.civ. instan ț a de apel nu mai avea de ce să reia în motivarea propriei solu ții considerentele deciziei de casare pe care le expusese deja anterior.
Astfel, în mod legal instan ța de apel s-a referit doar la proba cu expertiză ș i la celelalte indica ț ii date de instan ța de casare referitor la administrarea acestei probe. ța de recurs nu avea de ce să analizeze separat criticile expertului parte al recurentei la raportul de expertiză efectuat de expertul ț iu având în vedere că după ce acesta a depus completarea la raportul de expertiză ca răspuns la obiec ț iunile reclamantei, aceasta nu a mai formulat alte critici. În ceea ce prive ș te eventualele confuzii date de faptul că instan ț a nu a precizat expres că a avut în vedere valoarea apartamentului din completarea la raportul de expertiză, acestea în mod evident nu există atât timp cât valoarea de care instan ța a ț inut cont se regăse ș te în varianta finală a expertizei, ce reprezintă tocmai răspunsul la obiec țiunile reclamantei.
Dacă reclamanta avea obiec ț iuni cu privire la această ultimă formă a expertizei, adică în ț elegea să- ș i însu ș ească concluziile consilierului său expert, trebuia să le formuleze în termenul prevăzut de art.212 alin.2 proc.civ. ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, reclamanta neuzând nici de procedura repunerii în termen, prevăzută de art.103 proc.civ. în cazul în care considera că se află într-una din acele situa ții.
În sus ț inerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozi ț iile art. 304 pct. 9. proc. civ. ecurenta critică sentin ț a de fapt prin formularea de obiec țiuni la raportul de expertiză, care, trebuiau formulate, ș a cum s-a men ț ionat anterior, în termenul de decădere prevăzut de art.212 alin.2 proc.civ. Atât timp cât recurenta nu a în ț eles să invoce aceste obiec ț iuni în fa ț a instan ț ei de apel, considerăm că nu poate nici să critice decizia instan ței de apel că nu le-ar fi analizat.
Pe de altă parte, faptul că expertul în în ș iruirea actelor normative pe care le-a avut în vedere în evaluarea imobilului a consemnat unul, în spe ț ă, Ordinul nr. 4/0/26.09.1992, emis în temeiul HG 449/1990, în prezent abrogată, despre a cărui existen ț ă recurenta nu are date nu poate duce la concluzia că raportul de expertiză este eronat atât timp cât recurenta nu arată în ce constă eroarea în ce măsură a fost influen țată de acest ordin, atât timp cât expertul s-a bazat și pe celelalte acte normative cu valoare legislativă superioară.
În ceea ce prive ște faptul că în completarea la raportul de expertiză expertul face referire la un curs de schimb valutar interbancar comunicat de BNR pentru ziua de 12 august 2002, în valoare de 3,5570 RON pentru 1 EURO ș i 2,3912 RON pentru 1 USD, este evident că este vorba despre o eroare materială, fiind de notorietate că aceste cursuri nu aveau aceste valori în 2002. Dacă sus ținea contrariul recurenta trebuia să facă dovada în acest sens.
Nu există nici un text de lege care să oblige instan ț a să men ționeze expres că "omologhează" un raport de expertiză, faptul că a avut în vedere această probă rezultând din motivarea deciziei.
Referitor la motivele de recurs privind modul în care a fost solu ț ionată cererea de recuzare a expertului, Curtea le-a constatat nefondate, având în vedere că pentru a se admite o cerere de recuzare împotriva unui expert acesta trebuie să se afle în cel pu ț in una din situa ț iile prevăzute de art.27 pct.1-9, conform art.204 alin.1 proc.civ. Recurenta sus ține că motivele de temeinicie a recuzării se regăsesc în chiar completarea la raportul de expertiză, în care i se aduc insulte, calomnii ș i acuza ț ii, fapt ce ar reprezenta dovada existen ț ei vrăjmă șiei. Din acest înscris rezultă, ș a cum a re ț inut instan ța de apel, că expertul descrie, pe un ton revoltat comportamentul abuziv ș i recalcitrant al reclamantei, raportat la exercitarea atribu ț iilor expertului în sensul efectuării expertizei. Nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că expertul ar fi fost influen țat de acest comportament negativ al reclamantei astfel încât să și piardă obiectivitatea ș i să ajungă la ni ște concluzii nereale.
Nu este fondat motivul de recurs prin care se sus ț ine că nu ar exista o bază legală a deciziei atacate, instan ț a de apel men ționând temeiurile de drept de care a ț inut cont la pronun ț area hotărârii, în ceea ce prive ș te expertiza fiind aplicabile dispozi țiile art.201 și urm. proc.civ.
În consecin ță, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.7,9 proc.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul art.274 proc.civ. Curtea va obliga recurenta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 952 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 212A din 11.02.2009 pronun țată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI -SECȚIA A IV A CIVILĂ în dosarul nr- împotriva intimatului-pârât, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 952 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.MP//.red./MP//2 ex./6.11.2009//Jud Apel Secția a IV-a Civilă:,
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv, Silvia Pană
