Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.417/2008-R
Ședința publică din 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
- - - - judecător
- - grefier
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamanta domiciliată în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliată în,nr.232, județul B, -, și -toți cu domiciliu necunoscut, prin afișare la ușa instanței, împotriva deciziei civile nr. 923/A din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr.437 din 4 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr.2170/2005,având ca obiect: succesiune.
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 6 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 13 martie 2008, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.437/2007 Judecătoria Beiușa admis în parte acțiunea reclamantei, împotriva pârâților, și, toți cu. necunoscut și în consecință:
A admis în parte, cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională și a stabilit că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, decedat la data de 29 octombrie 1995, se compune din următoarele bunuri imobilele cu nr.top. 2413,338,339,340,341,1355,1353,1975,1102,1103,2262,2325,1101,1104,2191,2150,cota de 1521/3043 părți din nr. top. 2002, cota de 859/1719 părți din nr. top. 2003, cota de 600/3888 părți din nr.top. 2001, cota de 727/1453 păîrți din nr.top 1076, imobile înscrise în 2258, 637, 22, 1332, 347, 39, 1689 și 761; cota de 172 părți din casa veche situată pe nr.top 338 din 2258; cota de părți din casa nouă, din grilaj și din anexe.
A admis excepția neacceptării succesiunii de către reclamantă și a constatat că vocație succesorală la prezenta moștenire are în cota de părți în calitate de soție supraviețuitoare și G, în cota de părți în calitate de fiu și a dispus intabularea dreptului în
A constatat că masa succesorală rămasă după def., dec. la 21.02.1996 se compune din: cota de parte din succesiunea defunctului; cota de parte din casa veche; cota de parte din casa nouă, din grajd, anexe și întregul imobil nr. top. 1921.
A reținut că vocație succesorală la prezenta moștenire are reclamanta reconvențională, în întregime, în calitate de moștenitoare legală (nepoată de soră ) și testamentară și a dispus intabularea dreptului în
A concluzionat că masa succesorală rămasă după def. G, dec. la 06.03.2005, se compune din:cota de părți din succesiunea def., respectiv din terenurile identificate mai sus; cota de 3/8 părți din casa veche; cota de 7/16 părți din casa nouă, grajd și anexe și că vocație succesorală la prezenta moștenire are reclamanta reconvențională în întregime, în calitate de soție supraviețuitoare și unică acceptantă și a dispus intabularea dreptului în cu titlu de moștenire legală.
Cererea reconvențională privind cota de 4/16 părți din lucrarea de introdus curentul electric; cele privind parcelele nr. top. 2002 și 2003 din 637 ca fiind zestrea reclamantei reconvenționale, capetele de cerere privind pasivul succesoral după def., și
A obligat pârâta reconvențională să plătească reclamantei reconvenționale suma de 57,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, a probelor administrate (copii extras CF, acte de stare civilă, interogatoriul reclamantei, declarații de martori), că, terenurile indicate cu numerele topo în acțiune și în cererea reconvențională, au format proprietatea def., dec. la 29.1995, însă dreptul său de proprietate a fost intabulat în CF-uri în baza încheierilor nr. 578/2001 și nr. 2761/2005.
Reclamanta și fratele său G - decedat, sunt copiii din prima căsătorie a defunctului, pârâta - reclamantă reconvențională este soția acestuia din urmă., împreună cu a doua lui soție -, decedată, cu fiul său G și soția acestuia au gospodărit împreună, inițial au locuit într-o casă veche în localitatea, pe care au construit-o și soția sa, apoi au construit oad oua casă, în aceeași gospodărie, în care s-au mutat G și.
La data de 30 martie 1993, prin testamentul autentificat cu nr. 2039 din aceeași dată, (fila 42) - soția lui și totodată pârâtei, i-a testat acestuia din urmă suprafața de 66 ari teren arabil. La data de 21.02.1996, a decedat (soțul său fiind decedat la 29.1995), astfel că în gospodăria respectivă a rămas pârâta și soțul său G, până la data decesului acestuia, 6 martie 2005. În final, în gospodăria respectivă a rămas numai pârâta reclamantă reconvențională.
Moștenitorii def. sunt fiul său, G și soția supraviețuitoare, având în vedere că, din probele administrate, inclusiv interogatoriul luat reclamantei, aceasta nu a acceptat succesiunea, nici implicit și nici în mod expres, susținerile sale că înaintea decesului tatălui ar fi primit de la acesta anumite bunuri nu echivalează cu acceptarea moștenirii. De altfel, reclamanta recunoaște în interogatoriul său, în mod expres că nu a luat nimic din averea rămasă după tatăl său decedat.
Susținerea reclamantei din precizarea de acțiune (fila 85-86), că soția supraviețuitoare a def., respectiv decedată în anul 1996, nu îl moștenește pe soțul său întrucât acesta a decedat în anul 1995, anterior obținerii titlului de proprietate (1999) și care a fost intabulat în CF-uri în anul 2001, respectiv 2005, nu poate fi primită, calitatea sa de moștenitor trebuie raportată la momentul decesului soțului său și nu la acela al intabulării dreptului de proprietate în CF, drept cu privire la care defunctul a făcut demersurile și care au fost finalizate după decesul său. Această susținere a reclamantei privește inclusiv masa succesorală rămasă după def., care a decedat înainte de-a se întabula dreptul de proprietate în CF, dar nu se poate susține că acele bunuri imobile nu ar compune masa succesorală.
Pârâta reclamantă reconvențională este acceptantă a moștenirii soțului său G, în baza declarației autentificate cu nr. 134/19.2005, (fila 48), pe care îl moștenește în calitate de soție supraviețuitoare, iar pe def. o moștenește atât în baza testamentului sus-menționat, cât și în calitate de nepoată a acesteia, fiind în același timp moștenitoare testamentară și legală după această defunctă.
Având în vedere aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, cu privire la stabilirea masei succesorală rămasă după def. și de asemenea, a admis în parte cererea reconvențională cu privire la același capăt de cerere și în consecință în baza art. 650 și urm. cod civil, a stabilit că masa succesorală rămasă de pe urma def., dec. la 29 octombrie 1995 se compune din următoarele bunuri: imobilele nr.top. 2413, 338, 339, 340, 341, 1355, 1353, 1975, 1102, 1103, 2262, 2325, 1101, 1104, 2191, 2150, cota de 1521 / 3043 părți din nr. top. 2002, cota de 859/1719 părți din nr. top. 2003, cota de 600/3888 părți din nr. top. 2001, cota de 727/1453 părți din nr. top. 1076, imobile înscrise în 2258, 637, 22, 1332,347,39,1689 și 761; cota de părți din casa veche situată pe nr. top. 338 din 2258; cota de părți din casa nouă, din grajd și din anexe.
În baza art. 700 civil, art. 136-137 pr. civilă, a admis excepția neacceptării succesiunii de către reclamanta, invocată de pârâta prin întâmpinare.
În baza Legii nr. 319/1944, instanța a constatat că vocație succesorală la moștenirea def., are în cotă de părți, în calitate de soție supraviețuitoare și G, în cota de părți în calitate de fiu.
În baza art. 46, Decret Lege nr. 115/1938, a dispus intabularea dreptului în CF.
Instanța a constatat că masa succesorală rămasă după def., dec. la 21.02.1996 se compune din: cota de parte din succesiunea defunctului; cota de parte din casa veche; cota de parte din casa nouă, din grajd, anexe și întregul imobil nr. top. 1921, a constatat că vocație succesorală la prezenta moștenire are reclamanta reconvențională, în întregime, în calitate de moștenitoare legală (nepoată de soră ) și testamentară și a dispus intabularea dreptului în; a stabilit că masa succesorală rămasă după def. G, dec. la 06.03.2005, se compune din:cota de părți din succesiunea def., respectiv din terenurile identificate mai sus; cota de 3/8 părți din casa veche; cota de 7/16 părți din casa nouă, grajd și anexe, a constatat că vocație succesorală la prezenta moștenire are reclamanta reconvențională în întregime, în calitate de soție supraviețuitoare și unică acceptantă și a dispus intabularea dreptului în cu titlu de moștenire legală.
Pentru aceleași considerente, instanța a respins capetele de cerere din acțiunea introductivă privind constatarea vocației succesorale la moștenirea def. a reclamantei și intabularea dreptului în, va respinge precizarea acțiunii cât și completarea acesteia făcută de reclamanta.
Având în vedere că lucrarea privind introducerea curentului electric în casa veche, nu a fost privită de instanță altfel decât o îmbunătățire, făcută acesteia și care ar putea face obiectul unui partaj, nicidecum a unei succesiuni, motiv pentru care acest capăt de cerere din cererea reconvențională, tot astfel cum le-a respins și cele privind parcelele nr. top. 2002 și 2003 din 637, ca fiind zestrea reclamantei reconvenționale, întrucât ele sunt intabulate în proprietatea def. în baza unui titlu de proprietate care nu a fost contestat. Capetele de cerere privind pasivul succesoral după def., și G, nu au fost dovedite, și au fost respinse.
În baza art. 276 pr. civilă, a obligat pârâta reconvențională să plătească reclamantei reconvenționale suma de 57,30 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar, alte cheltuieli nefiind dovedite.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, la 21.05.2007, reclamanta a declarat apel împotriva sentinței nr.437/2007 a Judecătoriei Beiuș învederînd instanței faptul că, hotărîrea apelată este nelegală și netemeinică, solicitînd instanței a admite apelul și a desființa în parte hotărîrea apelată, iar pe fond să se dispună admiterea în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată și precizată și a respinge cererea reconvențională.
Prin decizia nr.923/A din 12 noiembrie 2007, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta din B- jud. B în contradictoriu cu intimații din com. nr.232 jud. B, - și, toți cu domiciliu necunoscut, împotriva sentinței civile nr.437/04.04.2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș pe care a păstrat-o în totalitate, obligând partea apelantă să plătească părții intimate suma de 400 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, apelanta si fratele sau G - decedat, sunt copii din prima căsătorie a defunctului, decedat la data de 29.oct.1995, iar imobilele invocate de părți in acțiunea principală si cererea reconvenționala, au format proprietatea def., imobile care au fost intabulate in CF. in anii 2001 si 2005, conform încheierilor aflate la dosar.
Numitul G, împreuna cu soția si si cea de-a doua soție, s-au gospodărit împreună, ridicându-și o casă nouă in locul celei vechi, în localitatea.
La data de 6.03.2005, a decedat numitul, iar la 21.02.1996, cea de-a doua soție a def..
Prin testamentul autentificat cu nr.2039, la 30.03.1993, a testat in favoarea intimatei, suprafața de 66 ari teren.
Astfel, moștenitorii def., sunt, fiul acestuia G, si soția.
Din probele administrate în cauză, inclusiv interogatoriul apelantei, a rezultat că reclamanta apelantă nu a acceptat succesiunea.
Susținerea acesteia in sensul ca înaintea decesului tatălui său, ar fi primit de la acesta anumite bunuri, nu echivalează cu acceptarea succesiunii. Chiar apelanta în interogatoriul luat la instanța de fond, a recunoscut ca nu a luat nimic din averea rămasă după tatăl sau.
Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral, pe care succesibilul nu-l poate face decât in calitatea sa de erede, act care exprima neîndoielnic intenția sa de a accepta moștenirea.
In speță, apelanta a recunoscut ca nu a luat nimic, din averea rămasă după tatăl sau, simplul fapt că a primit anumite bunuri în timpul vieții acestuia, nu echivalează cu o acceptare tacită a voinței de a accepta.
Art. 689 Cod civil, prevede că acceptarea poate fi expresă sau tacită, când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă, decât in calitatea sa de erede, si care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare. Martorii audiați la instanța de fond, au declarau faptul că apelanta nici măcar nu a fost zărită in gospodăria în care a rămas doar intimata.
Actele pe care le-a invocat apelanta în motivele de apel, în sensul că ar fi acceptat tacit moștenirea după tatăl său, nu pot primi altă interpretare, deoarece nu au valoarea unei acceptări, fiind echivoce si nu pot constitui o manifestare tacită a voinței de a accepta.
Susținerea reclamantei apelante, în sensul că soția supraviețuitoare, nu îl moștenește pe soțul său, nu poate fi primită, deoarece calitatea de moștenitor, se raportează la momentul decesului soțului acesteia și nu la data intabulării dreptului de proprietate, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
În raport de aceste împrejurări, intimata, este acceptantă a moștenirii soțului său, în baza declarației autentificate nr.134/19.mai.2005, pe care îl moștenește în calitate de soție supraviețuitoare, iar pe defuncta, o moștenește în baza testamentului, dar și în calitate de nepoată, fiind moștenitoare testamentară și legală după aceasta.
Astfel, criticile aduse sentinței apelate, cu privire la acceptarea tacită a moștenirii, de către apelantă, au fost apreciate de instanță ca nefondate, motiv pentru care a fost respins apelul ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, instanța a obligat partea apelantă să plătească parții intimate, suma de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, solicitând admiterea lui și în principal casarea în parte a hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii în totalitate așa cum a fost formulată și precizată și respingerea cererii reconvenționale, iar în subsidiar casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului se arată că, în mod greșit prima instanță a admis excepția neacceptării succesiunii, întrucât din probatoriul administrat reiese că a acceptat tacit succesiunea, deoarece a fost în repetate rânduri la terenurile în discuție, s-a preocupat de obținerea titlurilor de proprietate și a început demersurile pentru întabularea acestor drepturi. Se mai invocă faptul că instanța de apel, printr-o greșită aplicare a legii a constatat neacceptarea tacită a succesiunii, motivând că actele de acceptare tacită a succesiunii efectuate de recurenta apelantă " nu pot primi o altă interpretare", fiind evidentă contradicția între considerente și soluția dată prin hotărâre.
De altfel, acceptarea succesiunii de către recurentă nu poate fi contestată, întrucât fratele ei, cât a fost în viață nu a pus la îndoială nici o clipă acest lucru, informând în acest sens și pe cei care doreau să cumpere un teren din masa succesorală, aspect relatat de un martor și pe care instanța de apel nu l-a analizat, deși era hotărâtor în dezlegarea pricinii.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă, art.689 Cod civil.
Intimata, prin concluziile scrise, a solicitat respingerea recursului declarat în cauză, arătând că prin însăși recunoașterile de la interogatoriu, recurenta a afirmat că nu a luat nimic, nici după decesul tatălui ei și nici după decesul fratelui, astfel încât nu a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată că, recursul este nefondat și-l va respinge în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Actele de acceptare tacită trebuie să fie neechivoce și pot fi considerate acte de acceptare tacită a unei succesiuni, doar acele acte pe care nu ar putea să le facă în altă calitate decât în calitatea sa de erede și care conduce la concluzia clară că și-a manifestat neîndoielnic intenția de a accepta succesiunea lui de cuius.
Ori, așa după cum corect a reținut, atât prima instanță cât și instanța de apel, actele pe care recurenta le invocă drept acte de acceptare a succesiunii în mod tacit, nu pot forma instanței, convingerea unei astfel de acceptări, fiind echivoce și putând fi făcute și fără a avea calitatea de erede.
Astfel, folosirea terenurilor primite ca zestre, anterior decesului tatălui ei, nu valorează acceptare tacită, după cum nici faptul că fratele ei ar fi încunoștiințat cumpărătorul că ar mai exista un proprietar al terenului, de vreme ce acest lucru s-a petrecut la 4-5 ani de la decesul tatălui ei și conform propriilor recunoașteri, de la interogator, a căutat să răscumpere terenul vândut de fratele ei.
De asemenea, la momentul întocmirii actului de vânzare - cumpărare, sub semnătură privată, cumpărătorul a tratat doar cu fratele recurentei, doar lui i-a achitat prețul, iar când s-au prezentat la notar pentru autentificarea contractului, cumpărătorul a aflat că există neînțelegeri între frați, probabil vis-a-vis de cine poate dispune de acel teren.
Ori dacă aceste neînțelegeri și discuții au apărut la 4-5 ani de la decesul def., evident că nu și în măsura în care s-ar accepta ideea că astfel de discuții valorează acceptare tacită a succesiunii, ele au fost făcute mult după expirarea termenului legal de 6 luni de la decesul defunctului, termen în care trebuiau făcute actele de acceptare tacită a succesiunii.
Așa fiind, criticile formulate de recurentă nu sunt fondate și deci nu pot duce la modificarea hotărârilor pronunțate în cauză, acestea fiind legale și temeinice.
Se constată că, cheltuielile de judecată în recurs solicitate de intimată nu sunt dovedite, nefiind menționat vreun cuantum al onorariului avocațial, pe delegația de avocat, astfel încât vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de domiciliată în B,-, jud. B împotriva deciziei civile nr.923/A din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVO CA BILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:17.03.2008
Jud.fond
Jud.apel /
Dact.
Data:25.03.2008
2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
