Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 564/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 564
Ședința publică din 26 MAI 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantele și și de pârâta împotriva Deciziei civile nr. 97/A din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul -, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
dezbaterilor cu ocazia judecării în fond a recursului au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 20 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta și potrivit căreia, pronunțarea a fost amânată la 26 mai 2009.
Se constată depuse prin Serviciul de registratură al instanței, la 25.05.2009, concluzii scrise formulate de reclamantele recurente și.
CURTEA,
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr. 97/A din 10 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelurile declarate de pârâta și reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 81222/17.06.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 3123.1/2007, în contradictoriu cu pârâtul intimat.
În consecință, Tribunalul confirmat hotărârea primei instanțe, care a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantele și, sens în care a dispus următoarele:
A constatat deschisă la data de 12.03.1999 succesiunea de pe urma defunctei, masa succesorală fiind compusă din cota de 20/32 din dreptul de proprietate asupra casei cu teren în suprafață de 540 mp situate în,-, înscris în CF nr. 627, nr. cad. 248/2/18/a;
A constatat că pârâtul are calitatea de unic moștenitor legal acceptant al succesiunii defunctei, în calitate de fiu, cu o cotă de 1/1 parte, pârâta și defunctul, în calitate de fiică, respectiv, fiu ai defunctei fiind străini de succesiune prin neacceptarea acesteia în termen;
A constatat că masa partajabilă este compusă din imobilul înscris în CF nr. 627, nr. cad. 248/2/18/a, în valoare de 384.700 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, care face parte integrantă din hotărâre, reclamanta având o cotă de 1/32 din dreptul de proprietate asupra imobilului, reclamanta având o cotă de 3/32 din dreptul de proprietate asupra imobilului, pârâtul o cotă de 24/32 din dreptul de proprietate asupra imobilului iar pârâta o cotă de 4/32 din dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil;
A dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunul care formează masa partajabilă prin atribuirea acestuia în natură de către pârâtul;
A obligat pârâtul la plata către reclamanta a unei sulte de 12.021,88 lei, la plata către reclamanta a unei sulte de 36.065,63 lei și la plata către pârâta unei sulte de 48.087,5 lei, respingând în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Din extrasul nr. 627, nr. cadastral 248/2/18/a rezulta ca asupra imobilului format din teren cu casa in-, in suprafata de 540 mp, sunt coproprietari cu o cota de 20/32, paratul cu o cota de 4/32, parata cu o cota de 4/32, reclamanta cu o cota de 1/32 si reclamanta cu o cota de 3/32, cotele reclamantelor fiind dobandite in urma dezbaterii succesiunii autorului acestora, defunctul, tatal, respectiv sotul reclamantelor ( 7, 10, 23).
Potrivit raportului de expertiza tehnica-judiciara specialitatea constructii intocmit in cauza si acceptat de catre parti fara obiectiuni, pe care instanta îl omologheaza, imobilul aratat anterior are o valoare de circulatie de 384.700 lei si nu este comod partajabil in natura ( 67-91).
Din certificatele de deces aflate la filele 5 si ale dosarului nr- al Judecatoriei T rezulta ca in data de 12.03.1999 a decedat numita, iar la data de 26.10.2000 a decedat numitul, deschizandu-se succesiunile lasate de acestia, conform art. 651.civ.
Din actele de stare civila aflate la filele 6, 8-10 din dosarul nr- al Judecatoriei T si filele 26-28 din prezentul dosar rezulta ca numitul si cei doi parati au fost copiii defunctei, reclamantele fiind unicele mostenitoare ale defunctului in calitate de sotie, respectiv fiica, succesiunea acestuia din urma fiind dezbatuta si finalizata prin eliberarea de catre P -Curuti a certificatului de mostenitor nr. 115/2005 ( 23).
Avand in vedere faptul ca numitul a decedat ulterior mamei sale, acesta avea capacitate succesorala si venea in nume propriu la mostenirea defunctei, potrivit dispoz. art. 654.civ.
In aceste conditii, deoarece autorul lor nu decedase la data deschiderii succesiunii defunctei, reclamanatele nu puteau veni la mostenirea acesteia prin reprezentarea sotului, respectiv a tatalui, deoarece nu este indeplinita conditia imperativa prev. de art. 668 al. 1.civ. De asemenea, sotul supravietuitor nu face parte din categoria mostenitorilor legali expres si limitativ prevazuti de art. 665 si 666.civ. ca fiind beneficiari ai reprezentarii succesorale.
Date fiind cele aratate anterior, reclamantele puteau dobandi eventual o parte din mostenirea defunctei doar pe calea retransmiterii mostenirii dobandite de catre autorul lor, cu conditia ca acesta din urma sa fi accceptat in termenul legal mostenirea mamei sale, ceea ce reclamantele au si solicitat prin precizarea de actiune.
Conform dispoz. art. 689.civ. "acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare". Art. 690 din acelasi act normativ prevede ca "actele curat conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie nu sunt acte de primirea moștenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede" iar potrivit dispoz. art. 691 al. 1.civ. "donatiunea, vinderea sau transportul drepturilor succesorale făcute de un erede, trage după sine acceptarea succesiunii".
Din declaratia martorului rezulta ca inainte de implinirea termenului de prescriptie de 6 luni a dreptului de optiune succesorala, calculat de la data deschiderii succesiuni conform prev. de art. 700.civ. paratul este singurul care a acceptat in mod tacit mostenirea defunctei sale mame prin efectuarea de acte de administrare cu caracter definitiv cu privire la imobilul care formeaza masa succesorala, respectiv prin angajarea si platirea martorului de profesie zidar pentru betonarea celor 2 camere in care locuise defuncta si pentru zidirea usii dintre apartamentul in care locuise defuncta si cel in care locuia paratul ( 46), actele de administrare mentionate anterior exprimand in mod vizibil si neechivoc calitatea paratului de erede acceptant al succesiunii potrivit art. 689.civ.
Declaratiile celorlalti 4 martori audiati in cauza si raspunsul paratei la interogatoriu nu sunt concludente sub aspectul acceptarii tacite a mostenirii defunctei deoarece fie relateaza fapte materiale savarsite de catre paratul dupa implinirea termenului de acceptare de 6 luni, fie reproduc declaratii de intentie ale defunctului de a nu accepta sau de a accepta mostenirea mamei sale, neurmate de manifestari concrete in vreun sens, fie relateaza manifestarii echivoce care nu dovedesc indubitabil o acceptare a mostenirii ( 38, 39, 40, 49, 65).
Intr-adevar, paratul a continuat sa locuiasca in imobilul care formeaza masa succesorala dupa moartea mamei sale, imobil in care a locuit in ultimele luni de viata si numitul, insa actele de folosinta si eventuala plata a utilitatilor efectuate in primele 6 luni dupa deschiderea succesiunii de catre mostenitorii coproprietari ai bunului aflat in masa succesorala nu valoreaza in mod neechivoc acceptarea tacita a mostenirii, putand fi facute de catre acestia atat in calitate de coproprietari al bunului, cat si ca acceptanti ai mostenirii. De asemenea, suportarea de catre unul dintre copii a cheltuielilor de inmormantare si a pomenilor pentru defuncta nu constituie o manifestare de acceptare tacita a mostenirii in intelesul art. 689.civ. intrucat este vorba despre acte efectuate din considerente de morala si respect fata de memoria mamei sale (pietatis causa).
Întrucat reclamantele si parata nu au probat conform art. 1169.civ. acceptarea expresa sau tacita in termenul de 6 luni a mostenirii defunctei de catre defunctul sau de parata, instanta constata ca acestia din urma sunt straini de succesiunea mamei lor potrivit art. 696.civ. ca urmare a neacceptarii mostenirii in termen, cota succesorala a acestora urmand sa revina paratului in calitate de unic mostenitor acceptant al succesiunii, conform art. 697.civ. ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctei paratul urmand sa detina o cota de 24/32 din dreptul de proprietate asupra imobilului inscris în nr. 627, nr. cadastral 248/2/18/.
Deoarece nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune si doar paratul a solicitat sa-i fie atribuit in natura intregul imobil care nu poate fi partajat in natura, in baza dispoz. art. 673 ind. 9, 673 ind. 10 al. 4.pr.civ. raportat la art. 728.civ. instanta a admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamante si a dispus iesirea din indiviziune a partilor cu privire la imobilul descris mai sus, prin atribuirea acestuia in natura catre paratul.
Pentru considerentele aratate anterior, instanta a respins ca nefondate petitul actiunii reclamantelor privind constatarea calitatii lor de mostenitoare a defunctei prin reprezentare sau retransmitere a succesiunii defunctului si privind modalitatea de iesire din indiviziune a partilor cu privire la imobil.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta a solicitat modificarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul recunoașterii calității sale de moștenitoare după defuncta, arătând că, deși pârâtul, cât și reclamantele i-au recunoscut calitatea de moștenitoare, instanța a constatat că nu are această calitate.
Reclamantele și au solicitat, prin apelul lor, modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost precizată susținând că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 689 Cod civil, din probele testimoniale administrate reieșind în mod cert că a acceptat moștenirea după mama sa, prin aceea că s-a mutat în imobil, a locuit în acesta și și-a depozitat bunurile destinate deschiderii unui atelier în imobil.
Tribunalul a apreciat că sunt nefondate ambele apeluri declarate în cauză, pe baza următoarelor considerente:
Nici unul dintre martorii audiați în apel, ca de altfel nici la instanța de fond, nu a afirmat despre pârâta că a săvârșit acte susceptibile de a conduce la concluzia unei acceptări tacite a succesiunii după defuncta mamă. Dimpotrivă, s-a arătat despre existența unei convenții între frați în sensul că doar fiul care se îngrijește de părinți trebuie să dobândească bunurile din masa succesorală. Este adevărat, convenția este anterioară decesului lui, dar rezultă că nici după deschiderea succesiunii la data decesului pârâta și defunctul nu au întreprins acte de acceptare tacită sau expresă.
În aceste condiții, chiar dacă nici una dintre părți nu a contestat calitatea de moștenitor a pârâtei apelante, acest fapt nu este suficient pentru a permite instanței să rețină dreptul la moștenire. Dacă pârâtul intimat înțelege că o considere în opinia sa moștenitor, poate să o despăgubească ulterior sau în timpul procesului, după propria apreciere sau potrivit înțelegerii dintre frați.
În nici un caz nu este vorba despre o pronunțare extra petita, întrucât aceasta vizează situația în care instanța s-a pronunțat asupra unui capăt cu care nu a fost învestită. Faptul că instanța a analizat probele administrate și a aplicat dispozițiile legale incidente, înlăturând-o pe pârâta de la moștenire, nu echivalează cu o soluționare nelegală a cauzei.
Cu privire la apelul declarat de reclamante, tribunalul reține că martorii, G au arătat aspecte noi față de acelea reținute de instanța de fond, respectiv despre înțelegerea dintre frați cu privire la beneficiarul moștenirii rămase în urma părinților, - motivul pentru care defunctul nu a fost interesat de moștenire, dar mai ales, despre faptul că defunctul a fost îngrijit după intervenția chirurgicală de către fratele său, intimatul pârât, în casa acestuia, în care a și murit. Mai mult, defunctul intenționa să-și deschidă un atelier de reparații auto la un alt teren din, nu la casa părintească. Rezultă că nu pot fi avute în vedere declarațiile martorilor propuși de apelantele reclamante, care au arătat că nu au auzit ca defunctul să fi renunțat la moștenire, fiind posibil în mod firesc ca autorul să nu fi considerat oportun a comunica persoanelor respective intențiile sale legate de casa părintească. De asemenea, nu se poate spune că nu a avut timpul necesar pentru a exprima în mod valabil opțiunea succesorală, întrucât numita a decedat la 12.03.1999, numitul la data de 27.10.2000, iar din probe a rezultat că după decesul mamei s-a aflat în țară, fără ca boala să se fi instalat de așa natură încât să îl împiedice sa efectueze acte de acceptare tacită sau expresă.
În ceea ce privește îmbunătățirile efectuate la imobilul în litigiu în timpul vieții, acest aspect poate fi valorificat doar pe calea unei acțiuni în pretenții pentru recunoașterea unui drept de creanță, dar în nici un caz, contribuția nu poate fi valorificată ca act de acceptare tacită, lucrările fiind efectuate în timpul vieții mamei.
Împotriva deciziei Tribunalului au declarat recurs reclamantele și, solicitând admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri în sensul admiterii acțiunilor astfel cum au fost precizate.
Reclamantele și-au motivat în drept recursul cu disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. arătând, cu privire la primul caz de modificare (art. 304 pct. 7 Cod pr. civ.), că motivarea hotărârii instanței de apel este străină de natura pricinii, în sensul că avea obligația de a stabili dacă a acceptat moștenirea expres sau tacit, însă nu a analizat declarațiile martorilor pe care ele i-au propus în fond și în apel, referitoare la acceptarea tacită a moștenirii, prin aceea că s-a mutat în imobil, a locuit în acesta până la decesul lui și și-a depozitat bunurile destinate deschiderii unui atelier în imobil.
Cu privire la celălalt caz de modificare a hotărârii (art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.), reclamantele recurente au invederat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art. 689 Cod civil, întrucât, din declarațiile martorilor, coroborate cu definirea de către art. 689 din Codul civil a modalităților de acceptare tacită a moștenirii, reiese în mod cert că a acceptat moștenirea după mama sa, făcând mai multe fapte materiale care semnifică acceptarea tacită a moștenirii: s-a mutat în imobil și a locuit în acesta până la decesul lui; și-a depozitat bunurile destinate deschiderii unui atelier în imobil; și-a afirmat expres intenția de a moșteni și de a utiliza partea sa din moștenirea mamei pentru deschiderea unui atelier auto.
În acest sns, recurentele au susținut că singurul motiv pentru care nu a cerut dezbaterea succesiunii după mama sa a fost că s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă (cancer), fiind spitalizat și suferind mai multe intervenții chirurgicale în intervalul de timp cuprins între decesul mamei sale și decesul său.
Cu privire la declarațiile pârâților și a restului martorilor propuși de pârâți, care au susținut că ar fi renunțat la moștenire în favoarea fratelui său, recurentele au susținut că acestea sunt nesincere și ilogice, fiind contrazise de fapte, respectiv de împrejurarea că a acceptat moștenirea după tată, iar pe de altă parte, înțelegerea a fost aceea că moștenirea după mamă să se împartă egal între cei trei frați (, și ).
De asemenea, împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs și pârâta, care a solicitat admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri în parte, în sensul recunoașterii calității sale de moștenitor.
În motivarea recursului, pârâta recurentă a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. susținând că, prin decizia recurată, instanța de apel a considerat că nu are calitatea de moștenitoare legală după defuncta sa mamă deoarece nu a efectuat acte de acceptare tacită a succesiunii, dar, întrucât nici o parte nu i-a contestat calitatea de moștenitoare, instanța nu putea, peste recunoașterea expresă a părților în litigiu, să o excludă de la moștenire.
Pârâtul intimat a fost citat cu mențiunea de a formula întâmpinare, dar nu a dat curs solicitării instanței, depunând doar concluzii scrise.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate și de disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. art. 689 Cod civil, Curtea apreciază că ambele recursuri sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce în continuare sunt arătate.
Potrivit art. 689 Cod civil, acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea de erede și din care rezultă indirect dar neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii.
Or, așa cum corect a stabilit instanța de apel, pe baza probatoriului administrat în prima instanță și în apel, în prezenta cauză nu s-au afirmat fapte sau acte săvârșite de și de care să aibă semnificația acceptării tacite a succesiunii, astfel încât nu se poate reține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 689 Cod civil.
În acest sens, din declarațiile martorilor audiați în apel ( și G) reiese că înțelegerea între frați a fost ca imobilul să rămână aceluia care va rămâne în casă, se va îngriji de părinți în viață și va suporta cheltuielile de înmormântare, respectiv pârâtului, care a și efectuat acte de administrare (betonarea a două camere și zidirea unei uși) după decesul numitei.
În acest context, susținerea reclamantelor recurente că mutarea lui în imobil și depozitarea unor bunuri destinate unui atelier ar avea semnificația acceptării tacite, nu poate fi primită, deoarece potrivit acelorași probe testimoniale, locuirea acestuia în imobil a fost determinată de nevoia de a fi îngrijit, după intervenția chirurgicală suferită, de către fratele său, care a suportat și cheltuielile de înmormântare, iar numitul a intenționat să deschidă un atelier nu în casa părintească, ci pe un teren situat în, neavând pretenții la casa părintească.
Pe de altă parte, este de observat că, în realitate, reclamantele nu critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 689 din Codul civil, cât aprecierea eronată a probelor, respectiv a declarațiilor martorilor, caz prevăzut de art. 304 pct. 10 Cod pr. civ. în prezent abrogat.
Totodată, este de menționat, cu referire la recursul pârâtei, că, deși nici o parte nu a contestat calitatea sa de moștenitoare, soluția de nerecunoaștere a acestei calități nu poate fi considerată ca nelegală, în condițiile în care, potrivit probelor administrate, nu rezultă că a efectuat acte sau fapte care să aibă semnificația acceptării tacite a moștenirii, conform art. 689 Cod civil.
Cu alte cuvinte, instanțele au aplicat corect dispozițiile art. 689 cod civil în raport de starea de fapt stabilită, nerecunoscând dreptul acesteia la moștenire, iar în măsura în care pârâtul intimat o consideră moștenitoare are posibilitatea să o despăgubească ulterior.
În virtutea tuturor acestor considerente, nu se poate reține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii sau că a fost dată cu aplicarea greșită a art. 689 Cod civil, astfel încât în baza art. 312 Cod pr. civ. Curtea va respinge ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantele și și de pârâta împotriva Deciziei civile nr. 97/A din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul -.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 02.06.2009
Tehnored., 2 ex./15.06.2009
Tribunalul Timiș, Judecători:,
Judecătoria Timișoara, Judecător:
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
