Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 859/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

Dosar nr-

( 437/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.859

Ședința publică de la 19.05.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu

JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți-reclamanți, și de recurentele-interveniente C și, împotriva deciziei civile nr.1548 A din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant-pârât .

Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 12.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.05.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cererilor de recurs de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B sub nr.9798/29.04.2004, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța: să constate deschisă succesiunea rămasă în urma defunctei, decedată la data de 6.05.2004, cu ultimul domiciliu în B,--123, -2,.2,.1,.14, sector 6; să se constate că masa succesorală se compune din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în B,--123, -2,.2,.1,.14, sector 6, dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în Cimitirul II, figura 52, locul 725, în suprafață totală de 2 mp și bunurile mobile existente în imobilul sus menționat și să se constate calitatea reclamantului de legatar universal al defunctei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că defuncta a fost sa, respectiv sora tatălui său, iar în urma decesului soțului defunctei, aceasta a rămas singură și fără nici un sprijin. Deoarece reclamantul și soția sa au ajutat-o vreme de mai mulți ani, defuncta a hotărât să întocmească la data de 22.11.2000 un testament olograf prin care îl instituia pe reclamant ca legatar al bunurilor mobile și imobile pe care le deținea în proprietate.

A arătat reclamantul că la data decesului autoarei sale, s-a prezentat la domiciliul său, pârâtul susținând că el este moștenitorul testamentar al defunctei, întrucât deținea un înscris denumit "declarație" prin care defuncta îi "lăsa" apartamentul menționat.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art.891 Cod civil.

Pârâții au depus întâmpinare, prin care au arătat că la data de 6.05.2004 a decedat defuncta; aceasta a lăsat două testamente olografe, primul în favoarea nepotului de frate, reclamantul, întocmit la data de 22.11.2000, iar cel de-al doilea în favoarea lor, întocmit la data de 8.09.2003. Prin acest din urmă testament, testatoarea a lăsat pârâților apartamentul situat în B,--123, b1..2,.1,.14, sector 6, apartament lăsat, de altfel de testatoare și nepotului său de frate, prin primul testament.

Prin urmare, dacă se apreciază că reclamantul este legatar universal, în baza primului testament, iar pârâții sunt legatari cu titlu particular, în baza celui de-al doilea, înseamnă că existența aceleași clauze în cuprinsul celor două testamente succesive are drept efect micșorarea emolumentului legatarului universal cu obiectul legatului particular prevăzut în cel de-al doilea testament.

În drept, pârâții și-au întemeiat întâmpinarea pe prevederile art.115-118 Cod procedură civilă, art. 651 Cod procedură civilă, art.673¹Cod procedură civilă, art.802, art.887, art.888, art.894, art.899, art.903, art.909, art.920 și urm. Cod civil.

La aceeași dată, pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 6.05.2003, cu ultim domiciliu în B,--123, -2,.2,.1,.14, sector 6; să stabilească masa succesorală; să constate că defuncta are ca succesori testamentari pe și și; să se dispună ieșirea din indiviziune a succesorilor testamentari și, în consecință, atribuirea apartamentului situat în B,--123, b1..2,.1,.14, sector 6, în deplină proprietate și liniștită posesie către pârâții reclamanți; obligarea reclamantului pârât să predea pârâților reclamanți apartamentul sus menționat, precum și obligarea acestuia de a ridica toate bunurile mobile care există în acesta.

În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, art.119-120 Cod procedură civilă, art.651, art.673¹Cod procedură civilă, art.801, art.808, art.856, art.858, art.859, art.887, art.888, art.894, art.899, art.903, art.909, art.920 Cod civil.

Odată cu întâmpinarea și cererea reconvențională, pârâții reclamanți au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în fotocopie: certificatul medico-Iegal, eliberat la data de 5.05.2004, de lNML, actul de concesiune nr.- din 30.05.1991, un înscris olograf denumit "testament", încheiat la data de 22.11.2000, un înscris olograf denumit "declarație", încheiat la data de 8.09.2003.

La data de 12.01.2005 s-a depus la dosar, din partea numitei C, o "întâmpinare", prin care aceasta solicită instanței să constate reaua credință a reclamantului care nu i-a făcut cunoscut decesul defunctei, cu scopul de a fi înlăturată de la moștenire, desemnarea unui expert în vederea efectuării inventarului și evaluării bunurilor rezultate după deces și partajarea acestora.

La data de 23.12.2004, Cad epus la dosar o cerere, prin care a solicitat să fie citată, deoarece este sora defunctei, și deci moștenitoarea acesteia.

La termenul din 21.01.2005, prima instanță a calificat cererea depusă de către C ca fiind o cerere de intervenție în interes propriu, iar în ședința publică din 28.01.2005, a admis-o în principiu. Odată cu cererea de intervenție în interes propriu, intervenienta Cad epus la dosarul cauzei un set de înscrisuri constând în acte de stare civilă, titlu de proprietate nr.81704/25.10.2001, certificat fiscal, procură autentificată sub nr.9/4.01.2005, de BNP.

Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 18.02.2005, intervenienta în interes propriu C, a solicitat să fie confirmat dreptul său de moștenire, având în vedere faptul că este sora defunctei, să fie desemnat un expert care să inventarieze și partajeze bunurile rămase după decesul sorei sale și să se dispună evacuarea posesorilor apartamentului care a fost proprietatea autoarei sale.

Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 18.-, intervenienta în interes propriu C, a solicitat să fie inclusă în masa succesorală chiria apartamentului pe 10 luni și diferența rămasă din ajutorul de deces, care nu a fost folosită pentru înmormântarea defunctei.

Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 1.04.2005, intervenienta în interes propriu, C, a solicitat să se constate nulitatea testamentelor făcute de în favoarea reclamantului pârât și a pârâților reclamanți.

Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 22.04.2005, intervenienta în interes propriu, C, a solicitat evacuarea persoanelor ce ocupă ilegal apartamentul ce face obiectul moștenirii.

Pârâții reclamanți și au formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu formulată de C prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei, solicitând respingerea cererii de intervenție ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

La data de 11.04.2005, a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat ca instanța să constate valabilitatea testamentului încheiat în favoarea sa de către defuncta, testament încheiat la data de 11.08.1992 și autentificat sub nr.20887 de către notariatul de Stat Local al Sectorului 2 B, testament prin care intervenienta a fost desemnată legatar cu titlu particular pentru imobilul situat în B,--123, - 32,.1,.1,.14, sector 6, și să dispună, pe cale de consecință, constatarea nevalabilității testamentului olograf încheiat la data de 22.11.2000, în favoarea reclamantului pârât, precum și a înscrisului olograf intitulat "declarație", încheiat la data de 08.09.2003, în favoarea pârâților reclamanți și.

A mai solicitat ca instanța să constate că deține un drept de creanță asupra imobilului situat în B,--123, -2,.2,.1,.14, sector 6, creanță reprezentând contravaloarea actualizată a sumei de 117.462 lei, care a constituit prețul acestui imobil, pe care l-a achitat la data de 18.05.1992; valoarea rezultată reprezintă pasiv succesoral pentru care urmează să răspundă persoana care va fi stabilită de către instanță cu succesor legal.

Față de cererea de intervenție formulată de, reclamantul pârât și intervenienta C au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii și invocând excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, motivată de faptul că intervenienta nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, deși a cunoscut decesul defunctei, participând chiar la înmormântarea acesteia.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv dreptul de creanță, reclamantul pârât a invocat excepția prescripției dreptului de acțiune, întrucât intervenienta trebuia să-și valorifice acest drept în termen de 3 ani de la data plății, așa cum e prevăzut de Decretul nr.167/1958.

Pe fondul cererii, reclamantul pârât a solicitat instanței să constate că testamentul autentic invocat de intervenientă este revocat prin testamentul olograf întocmit în favoarea sa, cu o dată ulterioară primului.

Prin sentința civilă nr.5776/23.09.2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților reclamanți; a fost admisă excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a intervenientelor; au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale a intervenientelor; a fost admisă cererea principală, s-a constatat deschisă succesiunea defunctei, s-a constatat compunerea masei succesorale, calitatea de unic moștenitor a reclamantului fată de defuncta; a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată; au fost respinse cererile de intervenție ca fiind formulate de persoane lipsite de legitimare procesuală; a fost respinsă cererea având ca obiect pretenții formulată de intervenienta, ca neîntemeiată și au fost obligați pârâții reclamanți și intervenientele la plata către reclamantul pârât a câte 668.125 lei ROL, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței mai sus menționate au declarat apel reclamantul pârât, pârâții reclamanți și intervenientele.

Prin decizia civilă nr.924/ A/20.04.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a dispus anularea, ca netimbrat, a apelului declarat de apelanta intervenientă Constanta, admiterea apelurilor declarate de către apelantul reclamant, de către apelanții pârâți reclamanți și de către apelanta intervenientă, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În ceea ce privește apelul intervenientei C, instanța de apel a dispus anularea acestuia având în vedere prevederile art.20 din Legea nr.146/1997 precum și faptul că această intervenientă, deși a fost citată cu mențiunea de a timbra apelul, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

În ceea ce privește apelul formulat de către intervenienta, instanța de apel a apreciat că este întemeiat, întrucât instanța de fond a apreciat greșit că această intervenientă nu are calitate procesuală activă prin soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală raportat la dispozițiile art.700 Cod procedură civilă, care prevăd un termen de 6 luni de la deschiderea succesiuni.

A menționat instanța de apel, că intervenienta își putea exercita dreptul de opțiune succesorală în termen de 3 ani de la deschiderea succesiunii (6.05.2004), astfel că formularea cererii de intervenție la data de 11.04.2008, în care a fost manifestată expres opțiunea succesorală, s-a făcut în termenul prevăzut de lege.

Împotriva deciziei pronunțate în apel s-a declarat recurs de către reclamantul pârât, iar prin sentința civilă nr.1018/17.05.2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, s-a respins recursul ca nefondat.

Instanța de recurs a reținut însă că în mod greșit instanța de apel a motivat că dreptul de opțiune succesorală al intervenientei nu este supus dispozițiilor art.700 din Codul civil, care prevăd că acceptarea succesiunii se face în termen de 6 luni de la data deschiderii moștenirii, având în vedere că dispozițiile textului de lege menționat se aplică tuturor succesibililor, indiferent dacă aceștia sunt succesori cu titlu universal sau succesori cu titlu particular. Astfel, a reținut instanța de recurs că termenul în care trebuie exercitat dreptul de opțiune succesorală este în toate cazurile de 6 luni, iar nu de 3 ani.

A mai reținut instanța de recurs că prima instanță în situația în care constata că intervenienta nu a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de lege trebuia să se pronunțe în legătură cu excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al acesteia, având în vedere faptul că este determinată calitatea procesuală activă în prezenta cauză de vocația succesorală a intervenientei.

În consecință, instanța de recurs, reținând că instanța de apel a desființat sentința civilă nr.5776/23.09.2005 a Judecătoriei Sector 6 B și a trimis cauza spre rejudecare, a apreciat că recursul este nefondat, însă a dispus ca instanța de fond să se pronunțe asupra prescripției dreptului de opțiune succesorală al intervenientei, deoarece aceasta are calitate procesuală activă pentru formularea cererii de intervenție în interes propriu.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 B, sub nr.6827 /303/10.08.2007.

La data de 22.10.2007, intervenienta Cad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție pe care a formulat-o, arătând că a depus această cerere la dosar la data de 23.12.2004, și nu la data de 12.01.2005 cum a reținut instanța prin sentința civilă nr. 5776/23.09.2005 a Judecătoriei Sector 6

De asemenea, a arătat intervenienta că nu a cunoscut data decesului sorei sale din cauza reclamantului pârât și pârâtei reclamante care nu au anunțat-o de deces, astfel încât nu a putut să participe la înmormântarea sorei sale.

În consecință, a arătat intervenienta că solicită ca instanța să prelungească termenul de formulare a cererii de intervenție cu 1 lună și 17 zile față de cele 6 luni prevăzute de lege, termen care nu a fost respectat din cauza reclamantului pârât și pârâților reclamanți

A mai arătat intervenienta că apartamentul care face parte din masa succesorală este în mod abuziv închiriat de către reclamantul pârât, acesta încasând în ultimele 41 de luni o sumă de 184.500.000 lei ROL sumă care urmează a fi inclusă la partaj.

Prin sentința civilă nr.3527/26.05.2008, Judecătoria Sectorului 6 respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale a pârâților reclamanți, și; a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale a intervenientei în interes propriu, C; a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale a intervenientei în interes propriu,; a admis excepția tardivității cererii de repunere în termenul de acceptare a succesiunii formulată de intervenienta în interes propriu, Constanta; a respins cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii formulată de intervenienta în interes propriu, C, ca tardiv formulată; a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a intervenientei în interes propriu, C; a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a intervenientei în interes propriu,; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenientei în interes propriu, privind dreptul de creanță solicitat; a admis excepția netimbrării cererii în pretenții formulată de intervenienta în interes propriu, C, a admis cererea principală formulată de reclamantul pârât, în contradictoriu cu pârâții reclamanți și; a respins cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți și în contradictoriu cu reclamantul pârât, ca neîntemeiată; a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 6.05.2004, a constatat că reclamantul pârât, este unicul moștenitor al defunctei, în calitate de legatar universal; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei este alcătuită din: dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.14, situat în B,--122, -.2,.1, sector 6 și toate bunurile mobile din acest apartament care au fost proprietatea defunctei; dreptul de concesiune asupra locului de veci nr.725, figura 52 din Cimitirul II, deținut potrivit actului de concesiune nr.6376/1990; dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3 ha și 7500 mp, situat în extravilanul comunei, județul G în indiviziune cu C și F, conform titlului de proprietate nr.81704/25.10.2001, eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor G, a respins cererea de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost modificată, formulată de intervenienta în interes propriu, C, privind constatarea calității de moștenitor legal, constatând prescris dreptul de opțiune succesorală al acestei interveniente, a anulat cererea în pretenții formulată de intervenienta în interes propriu, C, privind obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 200.000.000 lei, conform cererii de la fila 90 din dosarul nr-, al Judecătoriei Sector 6 B, ca netimbrată; a respins celelalte capete ale cererii de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost modificată, formulată de intervenienta în interes propriu, C, privind stabilirea pasivului succesoral, evacuarea posesorilor apartamentului nr.14, situat în B,--122, -.2,.1, sector 6, anularea testamentului olograf încheiat la data de 22.11.2000 și a înscrisului sub semnătură privată intitulat" Declarație", încheiat la data de 8.09.2003, ca neîntemeiate; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în interes propriu, privind constatarea valabilității testamentului autentificat sub nr.20887/11.08.1992 și nevalabilității testamentului olograf, încheiat la data de 22.11.2000 și a înscrisului sub semnătură privată intitulat "Declarație", încheiat la data de 8.09.2003, ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în interes propriu, privind dreptul de creanță, constatând prescris dreptul la acțiune; a obligat pârâții reclamanți și intervenientele la plata către reclamantul pârât a sumei de 1476,55 lei noi, câte 369,1375 lei noi fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel instanța de fond a reținut că prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea dintre pârât și debitorul din raportul juridic de drept material dedus judecății prin acțiunea reclamantului sau față de care se poate realiza interesul, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie, calea acțiunii în justiție.

În speță, pârâții reclamanți au calitate procesuală, aceștia invocând un drept propriu la moștenirea defunctei, pretinzând că sunt moștenitori testamentari, drept întemeiat pe înscrisul sub semnătură privată intitulat" Declarație" încheiat la data de 8.09.2003, scris și semnat de defuncta.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a intervenientei în interes propriu C, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, respingând-o pentru următoarele considerente:

Intervenienta în interes propriu C, are calitatea de succesibil, astfel cum rezultă din actele de stare civilă aflate la dosar, acesta fiind sora defunctei, astfel încât are calitatea procesuală pentru formularea unei acțiuni referitoare la dezbaterea succesorală, deoarece are vocație succesorală generală, iar instanța are obligația de a analiza dacă are și vocație succesorală concretă, adică dacă are calitatea de succesor, respectiv dacă a acceptat moștenirea în termenul prevăzut de lege.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a intervenientei în interes propriu, instanța a apreciat că este neîntemeiată, respingând-o pentru următoarele considerente:

Intervenienta în interes propriu, a solicitat constatarea valabilității testamentului autentificat sub nr.20887/11.08.1992 și nevalabilității testamentului olograf încheiat la data de 22.11.2000 și a înscrisului sub semnătură privată intitulat " Declarație", încheiat la data de 8.09.2003, precum și constatarea unui drept de creanță, pretinzând că a testat numai în favoarea sa în mod valabil în privința apartamentului nr.14 situat în B,--123, -.2,.1, sector 6 și că prețul acestui apartament a fost achitat cu banii intervenientei.

Din situația mai sus s-a reținut că intervenienta în interes propriu, are interesul de a lămuri dacă testamentul autentificat sub nr.-.08.1992 își produce efectele la deschiderea succesiunii defunctei și poate afla acest lucru în contradictoriu cu persoanele care se pretind moștenitori ai acesteia, după caz,legali sau testamentari, respectiv intervenienta în interes propriu C, reclamantul pârât și pârâții reclamanți.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiuni, instanța a apreciat că, față de materialul probator administrat în cauză, această cerere apare ca tardiv formulată, astfel că a admis excepția tardivității formulării acestei cereri.

Din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că ar fi existat o cauză temeinic justificată care să o fi împiedicat pe intervenienta C să afle de decesul sorei sale,. Faptul că intervenienta a întrerupt orice legătură cu sora sa în ultimii ani de viață ai acesteia nu poate fi privit ca un caz fortuit, care ar fi putut să o împiedice pe intervenienta în interes propriu C să țină legătura cu sora sa și să afle de decesul acesteia. A mai reținut instanța faptul că intervenienta în interes propriu și sora sa, locuiau în G și B, localități apropiate și ar fi putut ține legătura măcar telefonic în virtutea relației de rudenie pe care se bazează intervenienta în interes propriu C, pentru a motiva vocația succesorală și a culege moștenirea sorei sale,.

Chiar dacă s-ar aprecia că ar fi existat o împrejurare mai presus de voința intervenientei în interes propriu C, din adresa nr.-, emisă de BNP, aflată la fila 155 din dosarul -, rezultă că aceasta a aflat de decesul sorei sale cel mai târziu la data de 15.12.2004, cererea de intervenție la formulat-o la data de 23.12.2004 ( fila 49 din dosarul 9798/2004),iar cererea de repunere în termen a formulat-o abia la data de 10.01.2007, potrivit cererii aflate la fila 19 din dosarul de recurs și plicului cu care a fost expediată această cerere de la fila 23. Mai mult, prin această cerere nu s-a solicitat în mod expres repunerea în termenul de acceptare a succesiunii defunctei.

Potrivit art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958, cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de cel mult o lună de a încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție.

Cum intervenienta în interes propriu C, a știut de decesul sorei sale de la data de 15.12.2004 și a formulat cererea de repunere în termen abia la data de 10.01.2007, instanța, față de dispozițiile art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958, a admis excepția tardivității formulării cererii de repunere în termenul de acceptare a succesiunii și a respins această cerere, ca tardiv formulată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al intervenientei în interes propriu, instanța a apreciat că este întemeiată, urmând aoa dmite pentru următoarele considerente:

Intervenienta în interes propriu, a participat la înmormântarea defunctei, care a decedat la data de 6.05.2004 și a formulat cerere de intervenție la data de 11.04.2005, astfel cum rezultă din cererea aflată la fila 116 din dosarul nr.-.

Față de considerentele arătate și dispozițiile art. 700 din Codul civil, cum intervenienta în interes propriu nu a acceptat succesiunea în termenul de 6 luni și nici nu a dovedit existenta unei cauze temeinic justificate pentru repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, văzând și dispozițiile art. 1169 din Codul civil, instanța a admis excepția prescripției dreptului la opțiune succesorală a intervenientei în interes propriu.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenientei în interes propriu privind dreptul de creanță solicitat, instanța a găsit-o întemeiată, admițând-o pentru următoarele considerente:

Intervenienta în interes propriu a solicitat prin cererea formulată la data de 11.04.2005, constatarea unui drept de creanță reprezentând contravaloarea actualizată a sumei de 117.462 lei, motivat de faptul că prețul imobilului situat în B,--123, -2,.2,.1,.14, sector 6, fost achitat în totalitate de către intervenientă la data de 18.05.1992, valoarea rezultată fiind pasiv succesoral pentru care urmează să răspundă persoana care va fi stabilită de către instanță cu succesor legal.

Având în vedere dispozițiile art.3 și art.7 din Decretul nr.167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenientei în interes propriu, privind dreptul de creanță solicitat, dreptul la acțiune fiind exercitat cu mult peste termenul de trei ani care a început să curgă la data de 18.05.1992.

A mai reținut instanța că, întrucât apelul pe care l-a formulat intervenienta în interes propriu Caf ost anulat ca netimbrat, soluția primei instanțe ar fi trebuit să rămână neschimbată, dar cu toate acestea instanța de recurs, pentru o judecată unitară a motivat că aceasta din urmă are calitate procesuală, astfel că instanța, după casare, a ținut seama de această problemă de drept dezlegată, față de prevederile art.315 din Codul d e procedură civilă.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că cererea principală este întemeiată și a admis-o reținând că la data de 6.05.2004, a intervenit decesul numitei, cu ultimul domiciliu în B, sector 6 (fila 3 din dosarul nr. 9798/2004).

Potrivit art.651 Cod civil, data menționată reprezintă data deschiderii succesiunii defunctei.

Potrivit testamentului olograf încheiat la data de 22.11.2000, care a fost scris, semnat și datat de, rezultă că unic moștenitor al defunctei cu vocație succesorală concretă a rămas reclamantul pârât, în calitate de legatar universal, testamentul fiind valabil potrivit dispozițiilor art.859 din Codul civil interpretate per a contrario.

În consecință, văzând și dispozițiile art.891 din Codul civil, cum nu are moștenitori rezervatari, instanța a constatat calitatea de unic moștenitor al defunctei, pentru reclamantul pârât, ca legatar universal.

Pentru a reține calitatea de moștenitor a reclamantului pârât, instanța a avut în vedere nu doar testamentul olograf încheiat la data de 22.11.2000, care a fost scris, semnat și datat de, ci și împrejurarea că acesta a acceptat moștenirea în termenul de opțiune succesorală prevăzut de art.700 Cod civil.

În ceea ce privește alcătuirea masei succesorale, instanța a reținut că aceasta se compune din următoarele bunuri: dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.14 situat în B,--122, -.2,.1, sector 6 și toate bunurile mobile din acest apartament care au fost proprietatea de defunctei; dreptul de concesiune asupra locului de veci nr.725, figura 52 din Cimitirul Il, deținut potrivit actului de concesiune nr.6376/l990 și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3 ha și 7500 mp, situat în extravilanul comunei, județul G în indiviziune cu C și, conform titlului de proprietate nr.81704/25.1O.2001, eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor G, potrivit înscrisurilor aflate la filele 7, 105,168 și 169 din dosarul nr.-.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți și, instanța a apreciat că față de materialul probator administrat în cauză, aceasta este neîntemeiată, astfel că a respins-

Pentru a dovedi calitatea lor de moștenitori, pârâții reclamanți au depus la dosar înscrisul sub semnătură privată intitulat" Declarație", încheiat la data de 8.09.2003, care a fost scris semnat și data de, astfel cum rezultă din expertizele ce au fost efectuate în cauză.

Analizând cuprinsul înscrisului sub semnătură privată intitulat "Declarație", încheiat la data de 8.09.2003, coroborat cu certificatul medico-legal eliberat la data de 5.05.2004 și răspunsurile la interogatoriile luate pârâților reclamanți, rezultă că acest înscris a fost întocmit de nu cu intenția unei gratificări a pârâților reclamanți, după moartea sa, ci cu intenția încheierii cu aceștia a unui contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, intenție care nu s-a materializat prin încheierea actului din cauza faptului că a intervenit decesul acesteia la data de 6.05.2004.

Că aceasta a fost voința numitei rezultă și din faptul că acesta a fost examinată psihic și psihologic în vederea stabilirii capacității sale psihice de a încheia un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și habitație vi ageră ( filele 19 și 20 din dosarul nr.9798/2004).

Totodată, instanța a reținut că, prin răspunsurile la interogatorii, pârâții reclamanți au recunoscut faptul că înscrisul sub semnătură privată intitulat "Declarație", din 8.09.2003, a fost încheiat pentru întocmirea documentației necesare în vederea cumpărării apartamentului proprietatea numitei.

În consecință, față de situația de fapt mai sus reținută și de dispozițiile art.802 din Codul civil, cum nu a dispus pentru timpul încetării sale din viață de apartamentul său în favoarea pârâților reclamanți, instanța a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Față de admiterea excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală în ceea ce o privește pe intervenienta în interes propriu C, instanța a respins cererea acestei interveniente, astfel cum a fost modificată, privind constatarea calității de moștenitor legal, constatând prescripția dreptului de opțiune succesorală a acestei interveniente.

Până la termenul de judecată din 17.03.2008, intervenienta C avea obligația de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii în pretenții formulate la data de 11.02.2008, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, astfel că față de prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 alin.2 din OG nr.32/1995, instanța a admis excepția netimbrării acestei cereri și a anulat cererea în pretenții formulată de intervenienta în interes propriu, C, privind obligarea reclamantului pârât la plata a sumei de 200.000.000 lei, conform cererii de la fila 90 din dosarul nr-, al Judecătoriei Sector 6 B, ca netimbrată.

De asemenea, instanța a respins celelalte capete ale cererii de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost modificată, formulată de intervenienta în interes propriu, C, privind stabilirea pasivului succesoral, evacuarea posesorilor apartamentului nr.14 situat în B,-122, -.2,.1, sector 6, anularea testamentului olograf încheiat la data de 22.11.2000 și a înscrisului sub semnătură privată intitulat "Declarație", încheiat la data de 8.09.2003, ca neîntemeiate, față de motivele expuse mai sus pentru admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale. În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în interes propriu, privind constatarea valabilității testamentului autentificat sub nr.20887/11.08.1992 și nevalabilității testamentului olograf încheiat la data de 22.11.2000 și a înscrisului sub semnătură privată intitulat "Declarație", încheiat la data de 8.09.2003, instanța a apreciat că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Testamentul autentificat sub nr.20887/11.08.1992 prin care a testat în favoarea intervenientei a fost revocat prin testamentul olograf făcut în favoarea reclamantului pârât, acesta purtând o dată posterioară, astfel că față de prevederile art.920 din Codul civil intervenienta în interes propriu, nu are calitatea de moștenitor testamentar la data deschiderii succesiunii defunctei. Cu privire la valabilitatea declarației s-a arătat atunci când sa motivat soluția de respingere a cererii reconvenționale, care a fost intenția numitei la încheierea acesteia, iar, pe de altă parte, intervenienta nu a invocat și nu a dovedit, în condițiile art.1169 din Codul civil, existența unor motive de nulitate relativă sau absolută pentru a se declara nevalabile cele două înscrisuri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelanta intervenienta C, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă, sub nr-,la data de 11.07.2008.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta contestă respingerea cererii de intervenție în interes propriu a apelantei, întrucât cererea pentru recunoașterea drepturilor succesorale s-a depus la data de 23.12.2004, la numai opt zile de la data decesului sorei sale.

a formulat, de asemenea, motive de apel arătând că, prin sentința civilă apelată în mod netemeinic și nelegal, s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale active, în ceea ce privește cererea având ca obiect dezbatere succesorală, cerere care a fost respinsa ca fiind introdusă de o persoană cu calitate procesuala activă.

Totodată, s-a respins și capătul de cerere al apelantei, având ca obiect pretenții, ca neîntemeiată, fiind obligată alături de ceilalți pârâți și intervenienți la plata a câte 668.125 lei ROL fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

criticat această sentință civilă motivat de faptul că apelanta este legatar cu titlu particular, în baza testamentului autentificat la notarul public, apelanta neavând calitatea de succesor legal, situație în care ar fi fost obligată a se supune termenului de 6 luni expres prevăzut de lege pentru acceptarea succesiunii de pe urma defunctei.

Apelanta este legatar cu titlu particular, iar în cazul legatarilor cu titlu particular legea română nu face nici o precizare privind termenul de opțiune succesorală, acest fapt ducând la concluzia că dreptul de opțiune succesorală în cazul testamentelor cu titlu particular se exercită în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de către Decretul 167/1958.

Instanța de fond în mod eronat a considerat că apelanta ar fi trebuit să facă acte de acceptare tacita sau expresă a moștenirii în termen de 6 luni și că nu ar fi îndeplinit această cerință decât la aproximativ un an.

Instanța de judecată, în mod netemeinic și nelegal a apreciat că situația sa juridică de moștenitor testamentar este identică cu neacceptarea moștenirii de către succesoarea legală C, care într-adevăr ar fi trebuit să se manifeste în interiorul termenului de 6 luni de la data deschiderii moștenirii.

În ceea ce privește cererea apelantei prin care a solicitat instanței ca plata prețului apartamentului să fie considerată pasiv succesoral, apelanta fiind cea care la data de a achitat acest preț, instanța de judecată a respins probatoriile apelantei pe acest aspect, fiind lipsită în acest mod de dreptul său constituțional la apărare, nefiind lăsata astfel să dovedească acest fapt, instanța considerând în mod cu totul arbitrar că apelanta nu s-ar fi conformat prevederilor art.1169 Cod civil.

Totodată, instanța de judecată a constatat în mod nelegal că reclamantul este unicul moștenitor al defunctei, în calitate de legatar universal, cu toate că numai apelanta deține un testament valabil încheiat în fata notarului public, testament care, după cum rezultă din notarea Camerei Notarilor publici, nu a fost niciodată revocat, pentru aceste considerente apelanta fiind unica legatară a titlului particular pe apartamentul situat în B,-, - se. 2,.1,.14, sector 6.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții și au arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B sub nr. - (în cel de-al doilea ciclu procesual), intimatul-reclamant, în contradictoriu cu apelanții, a solicitat instanței de judecată să constate deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctei (decedată la data de 06.05.2004), să se constate că masa succesorală se compune din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în B,--123, - 32,. 2,.1,. 14, Sectorul 6, dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în Cimitirul 11, figura 52, locul 725, în suprafață de 2 mp și bunurile mobile existente în imobil și să constate calitatea sa de legatar universal al defunctei.

În mod incorect, intimatul-reclamant a mai arătat că apelanții s-au prezentat la domiciliul său spunând că sunt moștenitorii defunctei în baza înscrisului numit "declarație", întocmit la data de 08.09.2003 și prin care defuncta le lăsa apartamentul proprietatea acesteia.

Prin cererea reconvențională formulată de apelanți, au solicitat instanței de judecată ca prin hotărâre a ce va pronunța să constate deschisă succesiune a defunctei, să stabilească masa succesorală rămasă de pe urma acesteia, să constate că defuncta are ca moștenitori testamentari atât de reclamantul cât și pe apelanți și să dispună ieșirea din indiviziune a succesorilor testamentari, prin atribuirea apartamentului în deplină proprietate și liniștită posesie către ei, cu obligarea reclamantului la predarea acestuia și ridicarea tuturor bunurilor mobile.

În mod greșit instanța de fond a reținut calitatea de unic moștenitor - ca și legatar universal - a intimatului-reclamant, întrucât înscrisul în baza căruia i s-a constatat această calitate, respectiv testamentul olograf întocmit de defunctă la data de 22.11.2000, a fost parțial revocat prin înscrisul numit "declarație", întocmit de defunctă la data de 08.09.2003, prin care aceasta le lăsa, după moartea sa, imobilul situat în B,--123, -.2,.1,. 14, Sectorul 6.

Înscrisul intitulat "declarație", îndeplinește toate condițiile unui testament, astfel încât acesta revocă orice manifestare de voință tăcută de testatoare anterior, cu privire la bunul cu privire la care s-a testat.

Manifestarea de voință a defunctei, exprimată în cuprinsul înscrisului numit "declarație", din data de 08.09.2003, este una neechivocă: orice manieră de interpretare a acesteia este de prisos, în condițiile în care testatoarea era perfect lucidă și conștientă, în deplinătatea tuturor facultăților mintale (astfel cum rezultă din certificatul medico-Iegal aflat la dosarul cauzei, emis în baza examinării defunctei din data de 05.05.2004).

În mod greșit instanța de fond instanța de fond reține că înscrisul denumit "declarație" a fost întocmit de defunctă nu cu intenția unei gratificări a apelanților, după moartea sa, ci cu intenția încheierii unui contract de întreținere.

Interpretarea voinței defunctei, exprimată în "declarație", interpretare pe care instanța de fond o face în cuprinsul motivării sentinței atacate, este una lipsită de temei și în același timp, inutilă.

Testamentul este un act unilateral. Defuncta nu avea nevoie să spună nimănui și nici să ceară acceptul cuiva intenția sa de a testa în favoarea lor cu privire la acest imobil (apartament).

Chiar dacă apelanții intenționau să încheie cu aceasta un contract de întreținere, nu era necesar ca defuncta să întocmească vreun înscris, asemănător celui întocmit, prin care să-și exprime voința.

Prin decizia civilă nr.1548/A/27.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-pârâți-reclamanți și și de apelantele-interveniente C și, în contradictoriu cu intimatul-reclamant-pârât -; apelanții-pârâți-reclamanți și apelantele-interveniente au fost obligați la câte 175 lei fiecare, către intimatul-reclamant-pârât cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a reținut că apelul formulat de apelanta-intervenientă C este nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanta-intervenientă a susținut că, la data de 23.12.2004, după numai 8 zile de la aflarea decesului surorii sale, a formulat cerere de intervenție, în dosarul nr. 9798/2004 prin care a solicitat drepturile succesorale de pe urma defunctei a cărei succesiune se dezbate în cauză.

Tribunalul a reținut că decesul autoarei a intervenit la data de 06.05.2004, și după cum chiar apelanta-intervenientă susține prin motivele de apel, cererea acesteia prin care solicită să se constate calitatea de moștenitor de pe urma defunctei s-a depus la data de 23.12.2004, în dosarul nr.9798/2004.

Tribunalul a arătat că anterior partajării bunurilor defunctei cu reținerea cotei părți indivize din masa succesorală, în favoarea apelantei-interveniente, trebuie mai întâi să se stabilească dacă această intervenienta are calitatea de moștenitor de pe urma defunctei, respectiv dacă aceasta a acceptat succesiunea defunctei în termenul de 6 luni prevăzut de lege.

Într-adevăr, dreptul de opțiune succesorală aparține tuturor persoanelor cu vocație succesorală, indiferent dacă vocația acestora este legală sau testamentară, însă acesta trebuie exercitat în termenul prevăzut de lege.

Acceptarea unei succesiuni se poate realiza atât în mod tacit, iar din actele de acceptare tacită trebuie să rezulte manifestarea de voință a succesibilului în sensul acceptării și simple a moștenirii, cât și în mod expres.

Pentru ca soarta juridică a moștenirii să nu rămână multă vreme incertă, dreptul de opțiune succesorală, trebuie exercitat în termenul de 6 luni de la data deschiderii moștenirii, deci de la momentul morții celui care lasă moștenirea (art. 700 Cod civil).

Termenul de 6 luni prevăzut de lege este unul de prescripție, iar acest termen se aplică atât moștenitorilor legali, chiar dacă succesibili au luat la cunoștință mai târziu de soarta celui ce moștenirea, neavând relevanță că succesibilul nu a mai avut legături cu defunctul înainte de decesul său, cât și moștenitorilor testamentari.

Dar, în cauză, intervenienta nu a tăcut dovada acceptării succesiunii în termenul prevăzut de lege, respectiv în termenul de 6 luni de la data decesului defunctei, neavând relevanță juridică că succesibilul nu a mai avut legături cu sora sa în ultimii ani de viață și nu a cunoscut de decesul acesteia; pe de altă parte, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că ar fi existat o cauză temeinic justificată, care să o fi împiedicat pe intervenientă să afle de decesul sorei sale.

Argumentele instanței de fond privind admiterea excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală a intervenientei în interes propriu C sunt corecte ca si cele ce privesc formularea cererii de repunere in termen cu depășirea termenului de o luna de la încetarea împiedicării, cererea de intervenție a fost formulată la data de 23.12.2004, aceasta a aflat de decesul sorei sale cel mai târziu la data de 15.12.2004, iar cererea de repunere în termen a fost formulată la data de 10.01.2007, în condițiile în care potrivit art.19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, cererea de repunere în termen putea fi făcută cel mai târziu în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție.

poate fi repus în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, dacă se constată că termenul de prescripție a fost depășit și cu condiția ca cererea de repunere în termen să se facă în termen de o lună de la încetarea cauzelor ce justifică depășirea termenului de prescripție. Prin cauze temeinic justificate, trebuie să se înțeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de opțiune, dar care nu întrunesc nici caracterul unei forțe majore adică situațiile de caz fortuit; în cauză, împrejurarea că între intervenientă și defunctă nu au mai existat legături anterior decesului, nu reprezintă un motiv întemeiat care să justifice exercitarea dreptului de opțiune succesorală cu depășirea termenului prevăzut de lege si deci o cerere pentru repunerea in termenul de opțiune succesorală.

În ceea ce privește apelul declarat de către intervenienta, tribunalul a constatat că și acest apel este nefondat, reținând următoarele:

Apelanta-intervenientă, invocă drepturile succesorale de pe urma defunctei în virtutea unui legat cu titlu particular, din data de 11.08.1992, iar cu privire la această intervenientă instanța a reținut că intervenienta nu a acceptat succesiunea defunctei în termenul de 6 luni calculat de la data deschiderii succesiunii și a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, cât și excepția prescripției dreptului la acțiune privind creanța solicitată.

Toți moștenitorii, indiferent că sunt moștenitori legali sau moștenitori testamentari, trebuie să fie supuși aceluiași termen de opțiune succesorală, prevăzut de art. 700 Cod civil, pentru că este inacceptabil ca unii moștenitori să-și exercite dreptul de opțiune succesorală în termenul de 6 luni de la data decesului defunctului, iar alții, respectiv moștenitorii testamentari cu titlu particular, în termen de trei ani de la data decesului defunctei.

Noțiunea de succesiune și succesor, vizează nu doar succesiunile universale, sau cu titlu universal, dar și pe cele cu titlu particular, așadar și legatarul cu titlu particular trebuie să-și consolideze dobândirea drepturilor pe cale succesorală, care a operat de la data deschiderii moștenirii, prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de art. 700.civ. urmând ca apoi să-și exercite drepturile succesorale potrivit regulilor de drept comun. Prin urmare criticile apelantei interveniente ce vizează acceptarea succesiunii în termenul de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, sunt nefondate.

Instanța de fond în mod corect a considerat că această intervenientă nu a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de lege, respectiv 6 luni de la data decesului defunctei, deces intervenit la data de 06.05.2004 și nici nu a dovedit existența unei cauze temeinic justificate pentru repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, cererea de intervenție prin care invocă drepturi succesorale proprii de pe urma defunctei, fiind formulată la data de 11.04.2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Această intervenientă justifică calitatea de legatar universal cu titlu particular prin testamentul autentificat sub nr. 20887/11.08.1992, ori, prin încheierea testamentului olograf din data de 22.11.2000 de către defunctă și prin care se testează cu privire la averea a succesorală în favoarea altor moștenitori, nu se poate reține decât că testamentul autentificat s-a revocat prin încheierea testamentului din 22.11.2000.

Intervenienta a solicitat prin cererea formulată la data de 11.04.2005 și constatarea unui drept de creanță reprezentând contravaloarea actualizată a sumei de 117.463 lei, motivat de faptul că prețul imobilului situat în B,--123, - se, 2,. 1,. 14, sectorul 6, fost achitat în totalitate de către intervenientă la data de 18.05.1992, iar valoarea rezultată reprezentând pasiv succesoral ce urmează să fie achitat de către persoana ce se stabilește a fi succesorul defunctei.

Instanța de fond, în mod corect a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, în privința cererii de intervenție cu obiectul arătat anterior, soluție care a fost apreciată ca fiind legală și de către tribunal, motivat de faptul că cererea în pretenții nu se putea realiza decât în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 și art. 7 din Decretul nr.167/1958 de la data plății, or, dreptul la acțiune s-a exercitat cu mult peste termenul prevăzut delege. Or, atâta vreme cât această cerere este formulată cu depășirea termenul de prescripție extinctivă, iar admiterea acestei excepții face de prisos cercetarea fondului, în cauză, nu se impune administrarea de probe pentru a se dovedi temeinicia pretenției formulate,

O alt critică formulată de apelanta intevenintă a avizat modalitatea de soluționare a capătului accesoriu de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, în favoarea reclamantului.

Având în vedere că cererea intervenientei s-a soluționat prin admiterea excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală în privința cererii referitor la stabilirea calității sale de moștenitor și prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune privind dreptul de creanță solicitat, celelalte părți din cauză, respectiv reclamantul si pârâții-reclamanți nu au căzut în pretenții față de aceasta, astfel că, în mod corect intervenienta a fost obligată la plata a unei pătrimi din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expertiză grafologică și onorariu de avocat.

Și apelul declarat de către apelanții-pârâți-reclamanți și a fost găsit nefondat, de către tribunal, care a reținut că, aceștia își justifică drepturile succesorale de pe urma defunctei, în temeiul declarației întocmită de defunctă la data de 08.09.2003 și că potrivit opiniilor acestora, prin această declarație defuncta a dispus ca imobilul-apartament, după decesul defunctei, să revină pârâților-reclamanți.

A reținut tribunalul că, interpretând voința juridică a defunctei, în privința declarației încheiată la data de 08.09.2003, în mod corect, instanța de fond a considerat că acest înscris nu a fost încheiat cu intenția unei gratificări a pârâților-reclamanți, iar interpretarea voinței juridice reale a defunctei se poate realiza chiar și după decesul acesteia.

Din probele administrate în cauză, rezultă că înscrisul intitulat "declarație", încheiat la data de 08.09.2003, este scris, semnat și datat de către defuncta, însă, intenția defunctei nu a fost aceea a unei gratificări a pârâților-reclamanți, ci înscrisul s-a întocmit cu intenția încheierii a unui contract de vânzare-cumpărare cu pârâții-reclamanți cu clauză de întreținere (contract de întreținere) intenție care nu s-a materializat prin încheierea actului, întrucât a intervenit decesul vizatoarei la data de 06.05.2004.

Interpretarea voinței juridice a defunctei in temeiul "declarației" în sensul arătat mai sus, rezultă din faptul că defuncta a fost examinată psihic și psihologic în vederea stabilirii capacității sale psihice de a încheia un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și habitație viageră și chiar din răspunsurile la interogatoriu luate pârâților-reclamanți de unde rezultă că voința defunctei a fost aceea de a încheia cu aceștia un contract de întreținere, iar această "declarație" s-a dat anterior întocmirii documentației necesare pentru înstrăinarea apartamentului in schimbul întreținerii.

În măsura în care defuncta ar fi dorit să testeze apartamentul în favoarea pârâților-reclamanți, iar aceasta cunoștea pe deplin efectele juridice produse de către încheierea unui testament având în vedere că anterior mai întocmise două testamente, unul în formă autentică și altul olograf, și-ar fi intitulat "declarația" testament și nici nu ar mai fi urmat demersurile ulterioare și necesare în vederea încheierii contractului de întreținere; tribunalul nu a reținut că defuncta a dispus pentru timpul încetării sale din viață de apartamentul proprietatea sa în favoarea pârâților-reclamanți.

Așadar, manifestarea de voință a defunctei, exprimată în cuprinsul înscrisului numit "declarație", din 08.09.2003, nu poate fi considerat în sensul testării apartamentului în favoarea apelanților-pârâți-reclamanți, tocmai pentru că defuncta era lucidă și conștientă în momentul întocmirii acestei declarații, după cum chiar apelanții invocă. Dacă aceasta urmărea să testeze în favoarea acestora ar fi încheiat un testament mai ales că, așa cum s-a arătat anterior, încheiase anterior alte două testamente, deci cunoștea efectele juridice produse de un testament, ori voința acesteia la întocmirea înscrisului a fost în sensul încheierii unui contract de întreținere cu apelanții, contract cu alte efecte juridice față de testament.

În temeiul dispozițiilor art.274 și art.277 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat fiecare apelant-pârât-reclamant și pe apelantele interveniente la plata către intimatul-pârât-reclamant a sumei de 175 lei, în total 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând că între apelanți nu există un raport de solidaritate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă recurenții-pârâți-reclamanți și, recurenta-intervenientă C și recurenta-intervenientă.

Recurenta-intervenientă a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său, iar pe fond admiterea cererii de intervenție în interes propriu pe care a formulat-

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă recurenta-intervenientă a arătat că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art.700 cod civil întrucât, în calitate de legatar cu titlu particular își putea exercita dreptul de opțiune succesorală în termen de 3 ani reglementat de Decretul nr.167/1958; mai mult, s-a preocupat de "manifestarea acestui drept succesoral" în sensul că a efectuat demersuri pentru a verifica dacă testamentul întocmit de defunctă în favoarea sa, a fost revocat.

A mai susținut recurenta-intervenientă că a solicitat unui notar public la care s-a prezentat împreună cu intimatul-reclamant-pârât și cu recurenții-pârâți-reclamanți să ia act de prezența sa și de împrejurarea că dorește să participe la deschiderea succesiunii însă acest lucru nu a fost posibil întrucât niciuna dintre părți nu a solicitat formarea unui dosar notarial succesoral; intimatul-reclamant-pârât nu a încunoștințat-o despre formularea cererii de chemare în judecată.

S-a arătat, de asemenea, că nu există nici o dispoziție legală care să prevadă că succesorul cu titlu particular trebuie să-și manifeste dreptul de opțiune succesorală în termenul de 6 luni reglementat de art.700 Cod civil și că Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.924/A/20.04.2006 a constatat că dreptul de opțiune succesorală putea fi exercitat în termenul de prescripție de trei ani, calculat de la data deschiderii succesiunii.

Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta-intervenientă a arătat că, prin mențiunea înscrisă pe testamentul întocmit de defunctă în favoarea sa, făcută de Camera Notarilor Publici din B, în sensul că testamentul nu a fost revocat, a făcut dovada acceptării succesiunii în mod expres sau cel puțin în mod tacit și că situația sa este diferită de cea a recurentei-interveniente C care, în calitate de succesibil legal, era ținută de termenul special de 6 luni de prescripție a dreptului de opțiune succesorală; situația diferită a celor două interveniente cu referire la durata termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală rezultă și din aplicarea principiului de drept conform căruia ceea ce nu este expres interzis prin lege este permis, în limita respectării bunelor moravuri, a ordinii publice și ordinii de drept.

Printr-un al treilea motiv de recurs recurenta-intervenientă a arătat că, decizia recurată este nelegală și pentru că testamentul olograf al intimatului-reclamant-pârât este cu titlu universal, iar testamentul întocmit în favoarea sa este cu titlu particular, cuprinzând dispoziții numai cu privire la apartamentul inclus în masa succesorală, cea ce are semnificația reducerii emolumentului testamentului olograf cu titlu universal; a mai susținut această recurentă, că testamentul întocmit în favoarea sa nu a fost revocat expres sau tacit, că redactarea ulterioară a unui testament cu titlu universal nu reprezintă revocarea unui testament cu titlu particular anterior și că decizia recurată este criticabilă și sub aspectul obligării la cheltuieli de judecată deoarece, în opinia sa, acestea trebuiau compensate.

Recurenta-intervenientă Cac riticat decizia recurată sub aspectul soluțiilor date cererilor pe care le-a formulat în proces, arătând că cererea a formulat-o la numai opt zile de la data la care a aflat de decesul surorii sale, respectiv 23.12.2004, iar nu la data de 10.01.2007 astfel cum a reținut Tribunalul București.

A mai arătat recurenta-intervenientă C că testamentul olograf înfățișat de intimatul-reclamant-pârât - a fost sustras de acesta din apartament după decesul defunctei, că acesta a făcut presiuni asupra defunctei pentru acte legate de moștenire, chiar în timpul ultimei spitalizări că nu s-a respectat defunctei dorința de a fi înmormântată la G, alături de familia ei și că a încasat chiria pentru apartamentul ce a aparținut defunctei deși nu este îndreptățit la moștenire.

Recurenta-interveninetă Cas usținut că are calitatea de moștenitor legal și se află într-un grad de rudenie mai apropiat cu defuncta, decât intimatul-reclamant-pârât.

La data de 24.03.2009, recurenta-intervenientă Cad epus o completare a motivelor de recurs prin care a arătat că atât testamentul cât și înscrisul intitulat "declararție" de care se prevalează părțile cu interese contrare sunt nule întrucât nu s-a cunoscut existența lor anterior decesului defunctei și față de modalitatea în care intimatul-reclamant-pârât a intrat în străpânirea lor.

Recurenta-intervenientă Car eiterat cererea de a fi repusă în termenul de acceptare a succesiunii.

Având în vedere că înscrisul intitulat "completare la recurs" a fost depus cu depășirea termenului prevăzut de art.303 alin.1 Cod procedură civilă și că acesta nu conține critici prin care să se invoce aspecte de nelegaliate ale deciziei recurate, de ordine publică, Curtea va examina doar motivele de recurs formulate de această recurentă în termenul de 15 zile calculat de la data comunicării deciziei recurate.

Recurenții-pârâți-reclamanți și au solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurate, admiterea apelului lor, iar pe fond admiterea cererii reconvenționale cu consecința constatării calității de moștenitori atât pentru recurenți cât și pentru intimatul-reclamant-pârât, dispunerii ieșirii din indiviziune a succesorilor testamentari, atribuirii apartamentului recurenților-pârâți-reclamanți și obligării intimatului-reclamant-pârât la predarea apartamentului și la ridicarea bunurilor mobile.

În motivarea cererii de recurs, recurenții-pârâți-reclamanți au arătat că în mod greșit instanța de apel le-a respins cererea de administrare de probe prin care doreau să dovedească aspecte legate de voința defunctei, exprimată în cuprinsul înscrisului intitulat "declarație".

Au susținut recurenții-pârâți-reclamanți că, atât prin motivele de apel, cât și la termenul de judecată din 20.11.2008, au solicitat instanței de apel admiterea probei cu martori si interogatoriul reclamantului, teza probatorie fiind aceea ca nu au cunoscut existenta înscrisului numit "declarație", că acesta le-a fost arătat de intimatul-reclamant după decesul defunctei și că, la data de 08.09.2003, nu discutase cu defuncta despre încheierea niciunui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.

Instanța de apel a respins cererea de administrare de probe nejustificat, interpretând apoi în mod greșit voința defunctei, numai pe baza de supoziții.

În mod greșit instanța de apel, ca și cea de fond, a reținut că înscrisul denumit "declarație" a fost întocmit de defunctă nu cu intenția unei gratificări a subsemnaților, după moartea sa, ci cu intenția încheierii unui contract de întreținere, deși recurenții-reclamanți-pârâți nu au avut cunoștință de existența înscrisului numit "declarație", acesta fiindu-le prezentat după decesul defunctei, chiar de către reclamantul și nimeni, în afara defunctei, nu poate spune că intenția acesteia nu a fost aceea de a îi gratifica după moartea sa.

Interpretarea voinței defunctei, exprimată în înscrisul numit "declarație", interpretare pe care instanța de apel, ca și cea de fond, o fac în cuprinsul motivării hotărârilor atacate, este una lipsită de temei și în același timp, inutilă.

În condițiile în care cele două instanțe nu au nici un motiv să se îndoiască cu privire la sănătatea mintală a defunctei, nu se justifică de ce se caută lămuriri și conotații sau i se dau alte interpretări unei manifestări de voință ne echivoce, făcută de o persoană aflată în deplinătatea facultatilor sale mintale.

Testamentul este un act juridic unilateral. Defuncta nu avea nevoie să spună nimănui și nici să ceară acceptul cuiva pentru a testa în favoarea noastră cu privire la acest imobil (apartament).

Chiar dacă recurenții-pârâți-reclamanți intenționau să încheie cu aceasta un contract de întreținere, nu era necesar ca defuncta să întocmească vreun înscris, asemănător celui întocmit, prin care să-și exprime voința. Au arătat recurenții pârâți reclamanți că abia în luna mai 2004 au dorit să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, astfel că au mers la INML pentru a se verifica starea de sănătate mintală a defunctei.

Faptul că acesta a înțeles să întocmească, fără știința acestora, în anul 2003, acest înscris, pe care l-a intitulat "declarație", și prin care le lăsa, după decesul său, apartamentul, este un gest neechivoc, exprimat de o persoană sănătoasă mintal și care nu trebuie interpretat altfel decât ca reprezentând ultima manifestare de voință a sa.

Chiar din lecturarea "declarației" defunctei, se poate constata că nu se vorbește despre vreo întreținere sau intenție de încheiere a vreunui contract cu recurenții-pârâți-reclamanți, ci, fără loc de interpretări, defuncta testează în sensul: " apartamentul din - din--122,. 1,. 14, familiei, care m-au ajutat foarte mult, de când a murit soțul meu din 16 septembrie 1986, au fost tot timpul alături de mine. Aceasta e dorința mea, deținătoarea apartamentului de mai sus. autoritățile să-i dea tot concursul familiei la întocmirea actelor pentru apartament."

Defuncta, în cuprinsuldeclarațieifolosește cuvinte clare exprimând exact voința sa cu privire la cele ce dorește a se întâmpla după moartea sa: " apartamentul", "aceasta este dorința mea" etc.

Verbul "a lăsa" este de esență testamentului. O persoană nu poate "lăsa" ceva decât după plecarea sa, ori, defuncta tocmai despre acest lucru vorbește îndeclarațiasa, despre ceea ce dorea să se întâmple cu apartamentul său după ce aceasta nu va mai fi.

Faptul că, în mai 2004, recurenții-pârâți-reclamanți i-au propus să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, iar acesta a fost de acord, nu are nici un fel de relevanță cu privire la înscrisul numitdeclarație,întocmit de defunctă la data de 08.09.2003, și despre care nu au avut cunoștință.

Așadar, la momentul 08.09.2003, nu se punea problema încheierii niciunui contract între ei, nici de întreținere, nici de altă natură.

Au susținut recurenții-pârâți-reclamanți că dacă ar fi cunoscut existența înscrisului numitdeclarație,întocmit de defunctă în anul 2003, nu i-am mai fi propus acesteia, în mai 2004, să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și că în mod greșit, cele două instanțe au reținut calitatea de unic moștenitor, ca și legatar universal, a intimatului-reclamant V, întrucât înscrisul în baza căruia i s-a constatat această calitate, respectiv testamentul olograf întocmit de defunctă la data de 22.11.2000, a fost parțial revocat prin înscrisul numit "declarație", întocmit de defunctă la data de 08.09.2003, prin care aceasta le lăsa, după moartea sa, imobilul situat în B,--123, -. 2,. 1,. 14, Sectorul 6, iar înscrisul intitulat "declarație" îndeplinește toate condițiile de validitate ale unui testament, fiind scris, semnat și datat de mâna testatoarei, astfel încât acesta revocă orice manifestare de voință făcută de testatoare anterior, cu privire la bunul cu privire la care s-a testat.

Printr-o altă critică s-a susținut că manifestarea de voință a defunctei, exprimată în cuprinsul înscrisului numit "declarație", din data de 08.09.2003, este una neechivocă. Orice manieră de interpretare a acesteia este de prisos, în condițiile în care testatoarea era perfect lucidă și conștientă, în deplinătatea tuturor facultăților mintale (astfel cum rezultă din certificatul medico-Iegal aflat la dosarul cauzei, emis în baza examinării defunctei din data de 05.05.2004).

În opinia recurenților-pârâți-reclamanți, instanța de fond ar fi trebui să rețină existența a doi moștenitori testamentari, respectiv ei înșiși, în calitate de moștenitori testamentari cu titlu particular, numai cu privire la imobilul - apartament, situat B,--123, -. 2,. 1r. 14, Sectorul 6, în baza înscrisului numit "declaratie",din data de 08.09.2003 și intimatul-reclamant -, moștenitor testamentar - cu privire la toate celelalte bunuri care se găseau în patrimoniul defunctei la data decesului său, în baza înscrisului din data de 22.11.2000.

Cererile de recurs au fost legal timbrate cu taxe judiciare de timbru în cuantum de câte 9,5 lei; s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 0,15 lei pentru fiecare cerere.

Recurenții-pârâți-reclamanți și au formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta-intervenientă prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că testamentul întocmit în favoarea recurentei-interveniente în anul 1992, chiar dacă îmbracă forma autentică, are aceeași forță probatorie ca și testamentul olograf și că manifestarea de voință făcută de defunctă în cuprinsul testamentului autentificat a fost revocată prin cele două înscrisuri ulterioare, respectiv testamentul din 22.11.2000, emis în favoarea intimatului-reclamant-pârât și declarația din 08.09.2003 prin care defuncta a lăsat recurenților-pârâți-reclamanți apartamentul aflat în proprietatea acesteia.

Intimatul-reclamant-pârât - nu a formulat întâmpinare la cererile de recurs însă prin concluziile scrise depuse la dosar și prin cele orale puse, prin reprezentant convențional, cu prilejul dezbaterilor asupra recursurilor a solicitat respingerea acestora.

Astfel, cu referire la recursul formulat de recurenții-pârâți-reclamanți și, intimatul-reclamant-pârât a arătat că înscrisul intitulat "declarație" de care se prevalează aceștia nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.802 Cod civil, întrucât nu reflectă voința defunctei de a-i gratifica "mortis causa" pe pârâți ci reprezintă, cel mult, o intenție de gratificare în timpul vieții la care defuncta a renunțat sau o delegare a recurenților-pârâți-reclamanți pentru efectuarea demersurilor în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.

Înscrisul intitulat "declarație" nu poate fi considerat un testament întrucât nu cuprinde un element esențial al unui testament, respectiv voința defunctei de a dispune de bunuri după încetarea sa din viață; potrivit principiului "actele se interpretează după voința reală a părților iar nu după interpretarea literară a termenilor" și pe baza probelor administrate în cauză în mod corect instanța de apel a reținut că înscrisul invocat de pârâții-reclamanți nu are semnificația juridică a unui testament și, prin urmare, nu revocă testamentul prin care intimatul-reclamant-pârât a fost instituit legatar universal.

Cu referire la recursul formulat de recurenta-intervenientă, intimatul-reclamant-pârât a arătat că instanța a pronunțat o soluție corectă și, de astfel, conform hotărârii din recurs din primul ciclu procesual, dezlegarea problemei de drept impunându-se instanței de rejudecare, în sensul că termenul de prescripție succesorală este de 6 luni pentru toți succesorii, fie ei universali, legatari sau cu titlu particular, întrucât art. 700 Cod civil nu distinge; intervenienta trebuia să accepte succesiunea în acest termen și neprocedând așa, apare ca fiind străina de succesiune, deci și fără calitate procesuală activă. Singura apărare de până acum față de excepția invocată a fost cea că, fiind legatară cu titlu particular, nu i se aplică termenul prevăzut de art. 700 - nicidecum că ar fi acceptat tacit au expres succesiunea. Recurenta invocă o apărare nouă, dar demersul invocat, de a afla dacă i-a fost revocat testamentul, nu poate fi apreciat ca acceptare a moștenirii. De astfel nici pe fond, în ciuda celor susținute, acțiunea sa nu apare ca întemeiată, testamentul său fiind revocat de al intimatului-reclamant, forma testamentului care revoca neavând nici o relevanță, întrucât nu se cere de către lege ca testamentul prin care se revocă un testament anterior sa aibă aceiași sau o anumită formă. Susținerea potrivit căreia un testament particular nu poate fi revocat de un testament în care se dispune asupra universalității, respectiv printr-un legat universal nu este valabila, întrucât daca n-ar fi avut in vedere si acel apartament, întrucât ar fi făcut obiectul unui legat pe care nu voia sa-l revoce, defuncta l-ar fi instituit pe reclamant legatar cu titlu universal, (numai așa s-ar fi înțeles că obiectul legatalui ulterior s-ar restrânge la o parte a bunurilor din succesiune, nu asupra tuturor, inclusiv a apartamentului, și tocmai de aceea și prin acesta testamentul în favoarea reclamantului îl revoca pe cel invocat de intervenienta), nu legatar universal cum a procedat, sau cel puțin ar fi menționat valabilitatea în continuare a acelui testament. În ce privește pretențiile sale, instanța a reținut corect, că acestea nu sunt dovedite. Dimpotrivă, din probele depuse la dosar, chitanța pe numele defunctei și din coroborarea răspunsului la interogatoriu al reclamatului cu mărturia martorului, rezultă că plata s-a făcut de către defuncta, din economiile ce aceasta le avea împreună cu soțul predecedat. Pe de altă parte, este de învederat că în mod corect instanțele au apreciat că dreptul la acțiune este prescris față de data pretinsei plății.

Intimatul-reclamant-pârât a solicitat respingerea ca nefondat și a recursului formulat de recurenta-intervenientă C susținând că prima cerere depusă în dosar și care nu poate valora acceptare a succesiunii în termen este 23.12.2004, respectiv la 7 luni și 17 zile de la decesul acesteia. Necunoașterea datei decesului, deși datorită pretinselor legături pe care le avea cu defuncta, trebuia și putea să se intereseze și să-l cunoască, nu reprezintă o cauză de forță majoră în sensul și în spiritul legii, respectiv al art. 700 alin. 2, care să justifice prelungirea termenului de acceptare a succesiunii cu încă 6 luni. Instanța s-a pronunțat implicit pe acest aspect, invocând chiar prevederile art. 700 alin 2, lucru rezultând de astfel și din motivare, astfel ca nu se poate invoca că s-a scăpat din vedere această solicitare care a fost făcută expres de-abia în recurs în primul ciclu procesual, având totodată caracterul unei cereri de repunere în termen față de care s-a ridicat excepția tardivității, pe care instanța, față de prevederile art. 19 din decretul 167/1958, a înțeles, de asemenea, în mod corect să o admită. Așa încât oricum ar califica solicitarea sa intervenientă, aceasta a fost dezbătută sub ambele calificări ce i s-ar fi putut da, din probe nerezultând că ar exista vreo cauză de forță majoră care să împiedice acceptarea în termen. Simpla susținere că reclamantul i-ar fi ascuns, cu rea credință, decesul nu se susține, întrucât la înmormântare au fost mai multe rude comune, iar faptul că intre interveientă și defunctă, legăturile au încetat acum aproximativ 20 ani din cauza unui partaj nu-i este imputabil. Fiind legatar universal, iar intervenienta neavând nici calitatea de rezervatar intimatul a apreciat că nu avea obligația de a anunța notarul de existența celorlalte rude.

În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:

Recursul formulat de recurenta-intervenientă C (examinat prin prisma motivelor de recurs depuse cu respectarea termenului prevăzut de art.303 alin.1 Cod procedură civilă) este nefondat, excepția prescripție dreptului de opțiune succesorală a acestei recurente fiind în mod corect admisă față de dispozițiile art.700 Cod civil și ale art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958, dispoziții care se raportează la data deschiderii succesiunii și respectiv la data încetării cauzelor care ar justifica repunerea în termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală.

Curtea reține, de asemenea, că data formulării cererii de intervenție și a celei de repunere în termen sunt elemente de fapt care au fost corect reținute de instanța de apel; celelalte susțineri ale recurentei-interveniente C referitoare la modalitatea în care intimatul-reclamant-pârât a intrat în posesia testamentului, locul de înhumare a defunctei și relațiile existente între acestea și decedată sunt aspecte de fapt care nu se circumscriu vreunei critici de nelegalitate în sensul dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă.

Cu referire la critica prin care recurenta-intervenientă Cas usținut că i-a fost nesocotit dreptul de moștenire în calitate de moștenitor legal aflat în grad de rudenie mai apropiat cu defuncta decât intimatul-reclamant-pârât, Curtea reține că aceasta a fost exheredată în totalitate (având în vedere că nu se încadra în sfera moștenitorilor rezervatari) prin instituirea unui legatar universal (care avea și calitatea de moștenitor legal pe care nu a înțeles să o valorifice).

Pentru aceste considerente, acest recurs va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Cu referire la recursul formulat de recurenta-intervenientă, Curtea constată, de asemenea, că este nefondat.

Astfel, prin decizia civilă nr.1018/17.05.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în prezenta cauză a fost dezlegată cu autoritate de lucru judecat interpretarea dispozițiilor art.700 Cod civil stabilindu-se că termenul de opțiune succesorală de 6 luni reglementat de art.700 Cod civil este aplicabil tuturor succesibililor, indiferent dacă natura succesiunii este legală sau testamentară (deci inclusiv succesibililor cu titlu particular).

Prin urmare, criticile care vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.700 Cod civil nu mai pot fi reiterate de recurenta-intervenientă în recursul pendinte.

Pornind de la dezlegarea dată de instanța de recurs într-un stadiu procesual anterior, în aceeași cauză, în sensul că termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală este de șase luni și curge de la data deschiderii succesiunii, Curtea urmează să analizeze dacă demersurile efectuate de recurenta-intervenientă pentru a verifica dacă defuncta a revocat testamentul pe care l-a întocmit în favoarea sa în formă autentică la 11 august 1992 fost revocat, are semnificația unui act de acceptare a moștenirii.

Curtea reține că aceste demersuri nu fac parte din cele menționate de art.689 Cod civil, fiind acte premergătoare de natură să releve beneficiarului testamentului elementele necesare pentru a putea decide dacă este cazul să urmeze procedurile reglementate în materia dreptului succesoral, una dintre acesta fiind chiar exercitarea dreptului de opțiune succesorală.

Prin urmare, prezentarea testamentului autentic pentru verificări sub aspectul revocării acestuia la data de 24.06.2004, nu are semnificația unei acceptări exprese ori tacite a moștenirii.

Pe de altă parte, nici nu se mai impune analiza elementelor privind acceptarea moștenirii de către recurenta-intervenientă, având în vedere că testamentul întocmit în favoarea acesteia a fost revocat tacit prin întocmirea ulterioară a unui alt testament prin care a fost instituit legatar universal intimatul-reclamant-pârât.

Întrucât testamentul este un act juridic revocabil pe timpul vieții testamentului, sancțiunea operează indiferent de forma în care actele juridice de ultimă voință au fost întocmite atâta vreme cât acestea respectă condițiile prevăzute de art.802 Cod civil.

Prin urmare, un testament încheiat în formă autentică poate fi valabil revocat printr-un testament ulterior încheiat în formă olografă.

Instituirea unui legat universal subsecvent celui cu titlu particular, are efectul exeredării primului gratificat. Doar în situația inversă exheredarea având caracter parțial, situație în care legatarul universal poate beneficia de partea de moștenire care excede legatului cu titlu particular; în speță, testamentul întocmit în favoarea recurentei-interveniente a fost în totalitate revocat prin testamentul olograf ulterior.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, Curtea reține că decizia recurată este legală, întrucât prin respingerea apelurilor, apelanții se găsesc în culpă procesuală, astfel că datorează plata cheltuielilor de judecată către intimat, conform dispozițiilor art.274, art.277 și art.298 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse și recursul formulat de recurenta-intervenientă urmează a fi respins, ca nefondat.

Și recursul formulat de recurenții-pârâți-reclamanți și este nefondat.

Deși recurenții-pârâți-reclamanți nu au indicat temeiul de drept al cererii lor, Curtea reține că motivele de recurs formulate de aceștia pot fi încadrate în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.3 Cod procedură civilă la ipotezele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Astfel, critica referitoare la nelegalitatea deciziei recurate rezultând din respingerea de către instanța de apel a cererii apelanților-pârâți-reclamanți de admitere a probelor cu interogatoriu și martori pentru a dovedi că nu au cunoscut existența înscrisului intitulat "declarație", este nefondată. Tribunalul a respins motivat cererea de administrare a probelor în ședința publică de la 20.11.2008, apreciind că situația de fapt este configurată de probatoriul administrat deja și având în vedere criticile formulate.

Pe de altă parte, Curtea reține că oportunitatea administrării probelor în apel excede controlului de legalitate, iar, prin raportare la teza probatorie enunțată în motivele de recurs, se constată că se tindea la dovedirea unor fapte negative (care, procedural, puteau fi probate numai prin faptele pozitive contrare). În plus, recurenții-pârâți-reclamanți nu justifică, din perspectiva controlului de legalitate, în ce măsură influențează validitatea înscrisului intitulat "declarație", cunoașterea existenței înscrisului de către ei.

Sub aspectul analizării condițiilor de validitate ale testamentului, reglementate de art.802 Cod civil, Curtea reține că în mod corect instanța de apel a apreciat că înscrisul intitulat "declarație", de care se prevalează recurenții-pârâți-reclamanți, nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi considerat testament întrucât nu conține elemente care să conducă la concluzia că defuncta a înțeles să-i gratifice pe recurenții-pârâți-reclamanți cu caracter de act de ultimă voință.

Deși înscrisul a fost scris, datat și semnat de către defunctă, nu rezultă că aceasta a înțeles să-și exprime în acest mod dispozițiile de ultimă voință.

Aspectele învederate de recurenții-pârâți-reclamanți, în sensul că defuncta era în deplinătatea facultăților mintale și că nu era necesar ca anterior încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, chiar cu clauză de întreținere, vânzătoarea să dea o asemenea declarație, sunt elemente care nu se circumscriu unor critici de nelegalitate în sensul art.304 Cod procedură civilă.

Pe baza situației de fapt reținute de instanțele de fond, Curtea reține că sunt întemeiate apărările formulate de intimatul-reclamant-pârât, în sensul că înscrisul intitulat "declarație" nu reflectă voința defunctei de a dispune de un bun de o valoare materială considerabilă, după încetarea sa din viață; nu prezintă relevanță cine a găsit înscrisul și cum a intrat în posesia recurenților-pârâți-reclamanți, ci conținutul înscrisului, care trebuie interpretat prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză, inclusiv cu recunoașterea făcută de pârâtul-reclamant la interogatoriul propus de intervenienta (fila 206 din dosarul nr.9798/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 B), în sensul că înscrisul în discuție a fost întocmit în scopul întocmirii documentației necesare cumpărării ulterioare a apartamentului de la defunctă.

Reținând că recurenții-pârâți-reclamanți nu sunt beneficiarii unui testament valabil (în sensul dispozițiilor art.802 Cod civil), întocmit, ulterior celui de care beneficiază intimatul-reclamant-pârât, Curtea constată că sunt evident nefondate susținerile subsecvente ale acestor recurenți, în sensul că testamentul olograf, întocmit la 22.11.2000, a fost parțial revocat și că instanță ar trebui să le rețină calitatea de moștenitori testamentari cu titlu particular, numai cu privire la apartamentul nr.14, situat în B,--123, - 32,.2,.1, sector 5, iar intimatului-reclamant-pârât să-i constate calitatea de moștenitor testamentar pentru celelalte bunuri care se găseau în patrimoniul defunctei la data decesului acesteia.

Pentru toate aceste considerente, cererile de recurs vor fi respinse în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, iar temeiul dispozițiilor art.274, art.277, art.298 și art.316 Cod procedură civilă, Curtea îi va obliga pe recurenții-pârâți-reclamanți și și pe fiecare dintre recurentele-interveniente la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, respectiv câte 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor nr.9/07.03.2009 și nr. 19/10.05.2009, emise de Cabinetul avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții-pârâți-reclamanți și și de recurentele-interveniente și, împotriva deciziei civile nr.1548 A din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant-pârât.

Obligă pe recurenții-pârâți-reclamanți și la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant-pârât.

Obligă pe recurentele-interveniente C și la câte 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant-pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - - -

GREFIER,

Red.

Tehnodact. / 2 ex./24.07.2009

- Secția a IV-a Civilă -;

Jud. Sectorului 6. - Secția Civ. -

Președinte:Bianca Elena Țăndărescu
Judecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3543/2009. Curtea de Apel Bucuresti