Superficie. Decizia 461/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (248/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.461.

Ședința publică de la 09 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă

JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea

JUDECĂTOR 3: Doinița

GREFIER -

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta reclamantă -, împotriva deciziei civile nr.1365 A din 31.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte - A și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

are ca obiect - superficie.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.03.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 09.03.2009, hotărând următoarele:

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 B sub nr-, reclamanta - " " SRL a chemat în judecată pe pârâtele - "" SA și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B solicitând instanței, pronunțarea unei sentințe prin care să se constate dreptul de superficie al reclamantei asupra terenului aflat sub construcțiile proprietatea sa, situate în B, nr.162, sector 4.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că pârâta - "" SA este continuatoarea fostei Întreprinderi de Stat B, iar terenul asupra căruia solicită să se constate dreptul său de superficie, este proprietate publică a statului și a fost deținut în folosință de această pârâtă.

Prin mai multe contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâta - "" SA, reclamanta a devenit proprietara unor construcții situate pe terenul din B, nr.162, sector 4.

Prin aceleași contracte, pârâta a transmis reclamantei conform dispozițiilor art.492 cod civil și dreptul de folosință asupra terenului, drept care deși nu a fost menționat expres în convenții, este evident, dreptul de proprietate asupra construcțiile neputând exista și neputând fi exercitat de către reclamantă fără dreptul de folosință asupra terenului pe care acestea sunt situate.

Pârâta - "" SA a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, susținând că nu a avut niciodată și nu are nici în prezent vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu.

Prin sentința civilă nr.7434 din 15.12.2006 Judecătoria Sectorului 4 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - "" SA, a dispus scoaterea din cauză a acestei pârâte, iar pe fond a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor - "" SA și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin actele de vânzare-cumpărare invocate de reclamantă prin acțiune, aceasta a dobândit doar dreptul de proprietate asupra construcțiilor menționate în acte, niciunul din aceste înscrisuri neavând o clauză prin care părțile să fi prevăzut și transmiterea dreptului de folosință asupra terenului situat sub construcție.

S-a considerat că atâta timp cât părțile nu au tranzacționat un eventual drept de superficie asupra terenului, nu se poate constitui în favoarea acesteia un astfel de drept, cu titlu gratuit, așa cum se solicită prin acțiune.

Instanța a reținut, de asemenea, că Primăria Municipiului B, care este proprietara terenului în litigiu nu a formulat întâmpinare și nici nu a răspuns la interogatoriul luat de către reclamantă, fiind de acord cu aplicarea dispozițiilor art.225 Cod procedură civilă.

Poziția acestei pârâte a fost apreciată de instanța de fond ca fiind surprinzătoare, deoarece dacă aceasta este de acord cu constituirea unui drept de superficie gratuit în favoarea reclamantei, nimic nu o împiedică să încheie o atare convenție.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - "" SA, deoarece aceasta este cea care a transmis apelantei dreptul de proprietate asupra construcțiilor, drept care nu poate exista și nu se poate exercita, fără dreptul de folosință asupra terenului situat sub construcție.

S-a susținut de apelantă că dreptul de folosință asupra terenului aflat în proprietatea statului, era exercitat la data încheierii actelor de vânzare-cumpărare de pârâta - "" SA și a fost transmis reclamantei odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, situație de fapt și de drept dovedită cu probele administrate în cauză, dar ignorate de instanța de fond.

În finalul motivelor de apel s-a susținut că prețul pentru dreptul de folosință asupra terenului a fost inclus în prețul plătit de apelanta - reclamantă pentru construcții.

Prin decizia civilă nr.1365 A din 31.10.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul, ca fiind nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - "" SA, deoarece, numai titularul dreptului de proprietate asupra terenului poate să constituie un drept de superficie în favoarea proprietarului construcției edificate pe terenul său, ori, așa cum s-a reținut, această intimată nu are și nu a avut niciodată vreun drept de proprietate asupra terenului.

S-a apreciat de către tribunal că dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor situate pe terenul proprietate privată a statului, reprezentat de Municipiul B, nu îi conferă acesteia și dreptul la folosința gratuită asupra terenului, urmând ca toate aceste aspecte să fie reglementate pe calea unui contract între proprietarul construcției și proprietarul terenului în condițiile prevăzute de Legea nr.213/1998.

În final, s-a reținut că nicio dispoziție din contractele de vânzare-cumpărare invocate de reclamantă în acțiune nu se referă la transmiterea vreunui drept de folosință gratuită asupra terenului aflat sub construcții și nici la faptul că în prețul contractelor ar fi fost inclus și prețul pentru folosința terenului.

Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelanta - reclamantă, susținând că nu este suficient motivată și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că motivele sale de apel au fost tratate superficial de către tribunal, acesta mulțumindu-se cu reluarea argumentelor primei instanțe, fără a proceda la o analiză în fond a pricinii deduse judecății.

S-a susținut că instanța de apel nu a cercetat argumentele ample învederate de apelanta - recurentă în cuprinsul apelului, cu privire la calitatea procesuală a pârâtei - "" SA, cu privire la faptul că primăria, prezentă la dezbateri, a recunoscut pretențiile recurentei și referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art.970 alin.2 Cod procedură civilă.

În argumentarea celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.970 Cod civil și cu încălcarea dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a susținut de recurentă că art.970 alin.2 Cod civil obliga părțile nu numai la ceea ce a fost expres prevăzut în convenții, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea le dă obligații, după natura sa, astfel încât instanța ar fi trebuit să rețină că pârâta - "" SA care deținea la data încheierii actelor de vânzare-cumpărare atât dreptul de proprietate asupra construcțiilor menționate în acte cât și dreptul de folosință asupra terenului, a transmis recurentei - reclamante ambele drepturi.

În opinia recurentei, exercitarea dreptului său de proprietate asupra construcțiilor era și este imposibilă fără dreptul de superficie asupra construcțiilor și, deși în acte nu existau clauze exprese cu privire la transmiterea dreptului de folosință asupra terenului, instanța ar fi trebuit să rețină că potrivit art.970 alin.2 din Codul civil prin aceste înscrisuri s-a transmis recurentei și dreptul de superficie asupra terenului deținut de pârâta - vânzătoare.

Recurenta a mai susținut că prin soluția pronunțată de instanțele anterioare au fost încălcate și dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că, deși aceasta beneficia de un bun în sensul convenției, mai exact de o construcție obținută în baza unui contract de vânzare-cumpărare, este practic lipsită de posibilitatea de a face acest drept de proprietate opozabil terților, prin înscrierea în cartea funciară.

Analizând cu prioritatea impusă de lege criticile formulate de recurent privind excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - " " SA, Curtea va reține că sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:

Criticând sentința primei instanțe, apelanta reclamantă a susținut, printre altele, că instanța de fond a greșit atunci când a respins acțiunea față de pârâta - " " SA, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, deși izvorul dreptului de superficie invocat prin acțiune îl constituiau actele de vânzare - cumpărare încheiate între reclamantă și această pârâtă.

S-a susținut în acest sens că, odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor menționate în aceste acte de vânzare - cumpărare, pârâta - " " SA a transmis reclamantei și dreptul de folosință asupra terenului de sub construcție.

În plus a învederat că, această pârâtă este singura care ar putea pretinde la un moment dat același drept sau ar putea contesta dreptul de superficie al reclamantei, situație în care este evidentă calitatea sa procesuală pasivă.

Analizând acest motiv de apel, tribunalul a reținut că este neîntemeiat deoarece, doar titularul dreptului de proprietate asupra terenului poate să constituie un drept de superficie în favoarea proprietarului construcției edificate pe terenul său, iar din probele administrate nu a rezultat că pârâta - " " SA ar avea un astfel de drept.

O astfel de motivare, pe lângă faptul că nu întrunește exigențele articolului 261 Cod Procedură Civilă și nu răspunde efectiv criticilor dezvoltate de apelanta reclamantă este și greșită, pentru următoarele considerente:

Dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate și constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafață de teren ce aparține altei persoane, teren asupra căruia acesta are un drept de folosință.

Deși este adevărat că dreptul de superficie se constituie, cel mai adesea, prin acordul intervenit între proprietarul construcției și proprietarul terenului, același drept mai poate fi constituit prin convenție, prin legat, prin uzucapiune sau prin lege.

Prin cererea introductivă de instanță, recurenta a susținut că a dobândit dreptul de superficie prin convenția încheiată cu intimata pârâtă - " " SA odată cu dobândirea de la aceasta a dreptului de proprietate asupra construcțiilor existente pe acest teren.

O astfel de cerere nu se putea soluționa legal decât în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria Municipiului B, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului, dar și cu pârâta - " " SA, în favoarea căreia, reclamanta susținea că fusese constituit anterior un drept de superficie, transmis apoi, prin convenție, reclamantei.

În consecință, apreciind că instanța de apel a greșit atunci când a respins critica apelantei reclamante, privind legitimarea procesuală activă a pârâtei - " " SA, Curtea va dispune în baza articolului 312 coroborat cu articolul 297 Cod Procedură Civilă, admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel, în sensul admiterii apelului declarat de apelanta reclamantă, desființării sentinței instanței de fond și trimiterii cauzei pentru rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta - " " SRL împotriva deciziei civile nr.1365 din 31.10.2008 pronunțat de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și - " " SA.

Modifică decizia recurată în sensul că:

Admite apelul formulat de apelanta - " " SRL împotriva sentinței civile nr.7437 din 15.12.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în contradictoriu cu intimatele Primăria Municipiului B și - " " SA.

Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Tednored./cs

Ex.2/24.03.2009

Secția a IV-a Civ. -

-

Jud.sector 4. -

Președinte:Daniela Adriana Bînă
Judecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Superficie. Decizia 461/2009. Curtea de Apel Bucuresti