Suspendare provizorie a executării. Decizia 245/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 245.
Ședința publică de la 06.11.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanta pârâtă - - împotriva sentinței civile nr. 1615/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă - -(- -) și intimatul pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta pârâtă - - prin avocat cu împuternicirea avocațială nr.116/3.09.2008la dosar, intimata reclamantă - -(- -) prin consilier juridic cu delegație de reprezentare nr. 1/3.09.2008 la dosar, lipsind intimatul pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei reclamante - -(- -)solicită punerea în discuție a excepției autorității de lucru judecat, excepție ce a fost invocată de apelanta-pârâtă - - prin motivele de apel.
Reprezentantului apelantei pârâte - - învederează instanței că excepția autorității de lucru judecat constituie ea însăși un motiv de apel astfel încât solicită acordarea cuvântului pe fondul apelului pentru a putea pune concluzii.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe apelul declarat.
Reprezentantului apelantei pârâte - - solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, desființarea în tot a sentinței civile atacate, admiterea autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii formulate de reclamanta - -(- -).În susținerea apelului, precizează că primul motiv de apel se referă la modalitatea în care instanța fondului a soluționat excepția autorității de lucru judecat,aceasta stabilit în mod eronat că nu ar fi fost întrunite condițiile pentru existența excepției respective. Cu privire la motivul doi din apel precizează că și acesta este întemeiat întrucât instanța de fond a soluționat greșit cauza atunci când a stabilit că, reclamanta ar fi avut un interes actual în promovarea acțiunii. De asemenea, instanța de fond a apreciat greșit că pârâta - - nu a făcut dovada unor motive de natură a justifica neutilizarea mărcii în intervalul de timp prevăzut de lege, susținere contrazisă de situația de fapt existentă astfel încât se impune admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei reclamante - -(- -) solicită respingerea apelului formulat de apelanta-pârâtă - -, fără cheltuieli de judecată. În susținerea poziției sale apreciază că nici unul din criticile aduse de apelanta-pârâtă hotărârii atacate nu pot fi primite. Cu privire la primul motiv de apel arată că instanța de fond a soluționat corect excepția autorității de lucru judecat considerat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 1201 Cod civil. De asemenea, precizează că nici motivul doi din apel nu este întemeiat întrucât în opinia sa, reclamanta a făcut dovada interesului său în promovarea acțiunii.Cu referire la motivul trei de apel arată că în opinia sa, termenul de cinci ani prevăzut de art.45 din Leghea nr. 84/1998 se calculează fie de la data înregistrării mărcii la bopi-în cazul în care marca nu a fost deloc utilizată fie de la data ultimei utilizări a mărcii - în cazul în care marca a mai fost utilizată.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă la data de 15.12.2006, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâta - - pentru ca, în contradictoriu și cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, să se dispună decăderea acesteia din drepturile conferite de înregistrarea mărcii,", nr. 36235, în privința clasei 30, pentru produsul făină, în temeiul art. 45 lit.a din Legea nr. 84/1996 privind mărcile și indicațiile geografice, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a susținut în motivarea cererii că pârâta, care a formulat cerere de înregistrare a mărcii pentru clasa de produse 30, corespunzător de la, la data de 8.10.1996 și pe numele căreia a fost înregistrată această marcă la data de 18.08.2000, nu a folosit în mod efectiv marca pentru clasa de produse 30, respective,făină și preparate făcute din cereale", în sensul art. 46 lit. a-c din Legea nr. 84/1998.
Reclamanta a susținut că Grupul din care face parte este o companie multinațională cu capital grecesc, cu o istorie de peste 22 de ani în industria de morărit din, fiind activă în România, Bulgaria și și că, pe celelalte piețe comercializează făina sub marca,", marcă ce a devenit cunoscută consumatorilor prin calitatea deosebită a produselor, având interesul să obțină înregistrarea mărcii și în România, dovadă în acest sens fiind depozitul național reglementar nr. 00846/3.02.2004.
Pârâta a dat dovadă de pasivitate, întrucât nu s-a opus comercializării produselor reclamantei sub denumirea, reacționând doar la cererea acesteia de înregistrare, ocazie cu care a notificat-o pe reclamantă să înceteze utilizarea mărcii.
Dovada pasivității pârâtei este dovedită, a susținut reclamanta, și prin recunoașterea făcută cu ocazia încheierii procesului verbal de conciliere din 15.04.2004, în care pârâta a arătat clar că nu a utilizat marca în discuție.
Anterior acestei cereri, reclamanta a susținut că a mai promovat și alte cereri prin care a solicitat decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca, nr. 36235 pentru clasa de produse 30, cereri care au fost respinse ca premature, cu motivarea că la momentul formulării lor nu se împlinise termenul de 5 ani prevăzut de lege, în condițiile în care legea nu distinge momentul de la care începe să curgă acest termen.
Legat de acest aspect, reclamanta consideră că termenul curge de la momentul înregistrării mărcii în Registrul Național al, iar marca a fost înscrisă la data de 18.08.2000.
De la data înregistrării mărcii și până în prezent, pârâta nu a dovedit vreun interes în folosirea acesteia, deși era în cunoștință de interesul reclamantei, care s-a manifestat ca un bun proprietar și că interesul pârâtei rezidă exclusiv în a cesiona această marcă, motiv care a stat și la baza înregistrării ei, astfel că potrivit doctrinei și practicii în materie marca este una,de baraj", caracterul acesteia fiind denaturant prin neasocierea ei unui produs sau serviciu, potrivit dispozițiilor legale.
O dovadă a acestei susțineri este, potrivit reclamantei, faptul că pârâta a înregistrat un număr de peste 1000 de mărci, considerat exagerat și pentru companiile multinaționale.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 45-47 din Legea nr. 84/1996.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat, pe cale de excepție, autoritatea de lucru judecat de care se bucură alte două hotărâri, respectiv sentința civilă nr. 1061/22.12.2005 a Tribunalului București Secția a V-a civilă, pronunțată în dosarul nr. 504/2004, irevocabilă și, respectiv, sentința pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr. 3976/2005, nr. nou -.
În ambele hotărâri cererile formulate de aceeași reclamantă, prin care a solicitat decăderea din drepturile conferite de aceeași marcă au fost respinse, în cea dintâi ca neîntemeiată, în cea de a doua ca prematur formulată, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 1201 Cod civil, fiind întrunită tripla identitate de obiect, părți și cauză.
Pe fondul cererii, pârâta a susținut netemeinicia acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând în motivarea hotărârii pronunțate în recursul declarat în cadrul celui dintâi dosar că s-a demonstrat incontestabil că nefolosirea de către pârâtă a mărcii pentru produsul făină nu poate fi calificată ca,fără motive întemeiate" pentru a atrage decăderea.
În plus, a susținut pârâta, reclamanta nu a făcut dovada interesului său legitim și actual în formularea acțiunii, urmărind stoparea unei acțiuni a pârâtei împotriva sa, întemeiată pe folosirea ilegală a unei mărci.
Prin încheierea din 25.10.2007, Tribunalul a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat, precum și excepția lipsei de interes și a respins-o pe cea dintâi ca neîntemeiată, luând act, cu privire la cea de a doua excepție, de declarația pârâtei, în sensul că nu a invocat o asemenea excepție.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a reținut în motivarea respingerii ei, că prin cererea înregistrată la data de 6.05.2004 reclamanta a susținut decăderea pârâtei din drepturile conferite de marcă înțelegând să calculeze termenul de 5 ani prevăzut de art. 45 lit. a din Legea nr. 84/1996 de la data obținerii protecției asupra mărcii - 8 octombrie 1996, sau cel mai târziu de la data intrării în vigoare a legii. Instanța a verificat această susținere și a respins-o, reținând că termenul de 5 ani curge de la data înregistrării mărcii, nefiind împlinit la data formulării cererii.
S-a reținut că în cauză nu își găsește aplicarea art. 1201 Cod civil, reclamanta având dreptul de a supune analizei unei instanțe de judecată cererea prin care solicită verificarea folosirii de către pârâtă a mărcii într-o altă perioadă de timp de la înscrierea acesteia în Registrul Național al.
Prin sentința civilă nr. 1615 din 21.12.2007, pronunțată în soluționarea cauzei, a admis cererea reclamantei - -, fostă - - și a dispus decăderea pârâtei - - din drepturile conferite de marca înregistrată sub nr. 36235, pentru clasa 30 de produse.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut că pârâta este titular al mărcii naționale 36235, solicitarea de înregistrare fiind admisă pentru produsele și serviciile din clasele enumerate în certificate, între care și clasa 30, decizia de înregistrare fiind emisă la 18.08.2000.
Reclamanta intenționează să înregistreze în România o marcă identică cu cea a pârâtei, acest lucru nefiindu-i însă permis, potrivit dispozițiilor art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1996, ceea ce îi conferă acesteia interes în formularea acțiunii prin care să se constate stingerea drepturilor pârâtei asupra mărcii.
S-a mai reținut în sentința că înregistrarea mărcii nu îndeplinește funcția practică pentru care a fost creată.
În considerarea susținerilor reclamantei de la termenul din 28.06.2007, în legătură cu nevalabilitatea mărcii ca urmare a expirării perioadei de protecție, la data de 8.10.2006 și având în vedere relațiile comunicate de OSIM, potrivit cărora a fost admisă cererea de reînnoire a mărcii formulată de pârâtă la 21.10.2007, astfel că protecția acesteia a fost prelungită până la 8.10.2016, Tribunalul a apreciat că nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de legalitatea reînnoirii mărcii, aspectele invocate fiind necesar a fi analizate într-o acțiune având alt obiect și cauză juridică.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, atât în ce privește modul de soluționare a excepțiilor autorității de lucru judecat și lipsei interesului legitim și actual al reclamantei în promovarea cererii, cât și pe fondul cauzei, în ce privește propriile demersuri întreprinse în scopul păstrării și conservării drepturilor conferite de marcă, cât și al modului în care prima instanța a calculat termenul de 5 ani, prevăzut de lege, ca durată de neutilizare a mărcii, prevăzută de lege, în raport de care se poate dispune decăderea din drepturile conferite de marcă.
1. Astfel, apelanta a susținut că prima instanță a respins în mod greșit excepția autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 504/2004 și în care acțiunea în decădere promovată de reclamantă a fost respinsă ca nefondată, împrejurarea că între cele două acțiuni nu ar exista identitate în ce privește durata de timp ce se ia în considerare în cadrul acțiunii în decădere neputând fi considerată o situație de natură a duce la înlăturarea prevederilor legale în materia autorității de lucru judecat, apreciind ca fiind elemente esențiale în raport de care se apreciază aceasta părțile, obiectul cauzei și calitatea deținută de părțile litigiului.
Între cele două acțiuni, cea de față și cea soluționată irevocabil, unica diferență este dată de intervalul de timp pentru care se solicită a se constata neuzul mărcii, împrejurare care nu poate modifica elementele de identitate prevăzute de lege.
2. Interesul declarat de reclamantă, anume formularea unei cereri de înregistrare a unei mărci sub aceeași denumire cu marca aparținându-i pârâtei apelante nu este unul actual, deoarece acea cerere a fost înregistrată în anul 2004 și a fost deja soluționată prin respingerea ei de către OSIM, astfel că simpla invocare a unei eventuale cereri de înregistrare a mărcii în viitor nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru existența interesului în promovarea acțiunii în decădere.
3. Situația de fapt existentă în speță este contrară considerentelor cuprinse în sentință, potrivit cărora apelanta nu a făcut dovada în cauză a unor motive de natură a justifica neutilizarea mărcii în intervalul de timp prevăzut de lege.
Astfel, începând cu anul 2004, când a constatat că reclamanta încearcă să comercializeze produse sub marca în România, încălcându-i astfel apelantei drepturile conferite de marcă, a notificat-o pe aceasta, cerându-i în mod expres să înceteze o atare activitate, respectând prin aceasta destinația mărcii.
Din 2004 până în prezent, litigiile dintre parți, având același obiect, au fost permanente, în cadrul acestora apelanta susținându-și poziția, având o atitudine activă, formulând probe, invocând excepții, exercitând căile de atac, solicitând reînnoirea mărcii, activități de natură a contura o poziție fermă în sensul păstrării drepturilor conferite de marcă, dar și de evitare a unor cheltuieli și investiții care au caracter incert, câtă vreme drepturile cu privire la marcă îi sunt contestate în justiție, aspecte reținute și prin Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în hotărârea pronunțată între aceleași părți și pe care prima instanță le-a ignorat.
4. Prima instanță a stabilit că termenul de 5 ani prevăzut de lege începe să curgă de la data înregistrării mărcii și a considerat că era împlinit la data introducerii acțiunii.
Această dată a fost acceptată de jurisprudență ca fiind data de la care trebuie calculat termenul în situația în care nu există nici un act de utilizare.
În ipoteza în care există o utilizare a mărcii, termenul începe să curgă de la data acestui act.
În cel dintâi litigiu dintre părți s-a reținut că neutilizarea a fost justificată, cel puțin până la data pronunțării soluției de instanța de recurs.
Dacă se pornește în calculul termenului, ca dată de referință, de la data acestei decizii, termenul de 5 ani de neutilizare prevăzut de lege nu s-a împlinit, intervalul scurs până la formularea cererii fiind mai mic, acțiunea fiind astfel neîntemeiată.
Intimata a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu s-a cerut administrarea unor alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată apelul nefondat, potrivit celor ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin.1 lit. a din Legea nr. 84/1998, pe temeiul cărora a fost formulată acțiunea soluționată prin sentința supusă apelului,Orice persoană interesată poate solicita, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă, fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată".
Curtea reține, sub un prim aspect, faptul că nici în fața instanței de fond, nici în apel, pârăta apelantă nu a invocat sau susținut prin probele administrate în cauză existența vreunui act de folosire a mărcii sale înregistrate,", în sensul dispozițiilor de natură explicativă cuprinse în art. 46 lit. a-c și d din lege, asupra înțelesului juridic al termenilor folosiți - acela de,folosire efectivă" și, corespunzător, cel de,imposibilitate a folosirii mărcii din circumstanțe independente de voința titularului".
Cu referire strictă la apărările pe care a înțeles să le facă pârâta apelantă, se va reține ca atare:
1. În ce privește modul de soluționare a excepției lipsei autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 10466/12.12.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 11254/2005 (filele 44-46), prin încheierea de ședință din 25.10.2007, criticile apelantei sunt nefondate, considerentele acestei hotărâri fiind interpretate de o manieră care să susțină punctual de vedere expus în motivele de apel.
În limitele considerentelor cuprinse în această decizie, singura concluzie pertinentă ce poate fi avută în vedere în cauza de față este aceea că, luându-se în considerare, ca moment în raport de care poate fi apreciată durata de neutilizare fără justificare a unei mărci, data la care marca a fost acceptată la înregistrare, numai atunci titularul având certitudinea acordării protecției legale, nu trebuie calificată ca fiind din motive nejustificate, o nefolosire a mărcii pe durată mai mică decât cea de 5 ani, ca și cerință impusă de lege în mod expres.
La aceasta s-a limitat instanța de recurs în cauza ce a avut în mod incontestabil aceleași părți, aflate în aceeași calitate și având același obiect, respectiv cererea reclamantei de decădere a pârâtei din drepturile conferite de marca, pentru clasa de produse 30.
Așa se face că, reținând ca moment al începerii curgerii termenului 5 ani prevăzut de lege, anul 2000, moment la care i-a fost admisă pârâtei cererea de înregistrare a mărcii și data de 6.05.2004 ca dată la care a fost sesizat Tribunalul București, în dosarul nr. 504/2004, cu cererea de decădere din drepturile conferite de marcă, Înalta Curtea apreciat că nu erau îndeplinite cerințele legale impuse de art. 45 alin.1 lit. a din Legea nr. 84/1998, în speță - durata de neutilizare, marca aflându-se în cursul perioadei de protecție de 10 ani, timp în care titularul poate uza de dreptul conferit, neputând fi sancționat pentru abuz.
Ca și element esențial pe care instanța de recurs care a pronunțat susmenționata decizie l-a reținut în cauza ce i-a fost dedusă judecății, se apreciază că durata de neutilizare a unei mărci, reclamată prin cererea de decădere din drepturile conferite de marcă, delimitează în mod concret aspectele ținând de cauza cererii de chemare în judecată, ca element distinct în raport de care se apreciază existența autorității de lucru judecat.
A nega această concluzie înseamnă practic a conferi unei mărci o protecție nemeritată, în raport de cauze ținând de neutilizare, pe o durată de timp nelimitată, în cadrul duratei de protecție conferită prin înregistrare sau, cum e în situația de față, prin reînnoirea certificatului de înregistrare. Aceasta s-ar petrece în ipoteza în care o acțiune introdusă înainte de împlinirea unui termen de 5 ani de neutilizare a mărcii ar fi respinsă, astfel cum s-a întâmplat și în raporturile dintre părțile de față, după momentul la care a intervenit o asemenea hotărâre fiindu-i necesar aceleiași reclamante să aștepte o nouă perioadă de timp, de 5 ani, calculată de această dată, astfel cum încearcă să susțină apelanta, prin invocarea excepției autorității de lucru judecat, din momentul pronunțării celei dintâi hotărâri, numai ulterior acestei perioade urmând a fi luată în considerare, ca durată de neutilizare, fără justificare, a aceleiași mărci.
Ipoteza nu poate fi acceptată, fie și numai raportându-ne la termenii folosiți în articolul citat, prin ale cărui dispoziții este permisă formularea cererii în decădere,oricând"în cadrul duratei de protecție a mărcii, unicul element pertinent ce ar putea să reprezinte un reper în raport de care s-ar impune o analiză temporală, în alte limite, fiind cel legat de actele și faptele ce atestă utilizarea efectivă a unei mărci.
Ca atare, fără a putea fi reținută hotărârea invocată de apelantă ca opunându-se cu autoritate de lucru judecat în cauza de față, cele două cereri de chemare în judecată având, în privința unui element esențial impus de lege și care determină cauza juridică a acțiunii, durate distincte în cadrul cărora se reclamă neutilizarea mărcii, motivul de apel este evident nefondat, cum de altfel a susținut și intimata prin întâmpinarea formulată în cauză.
Deși intimata, prin întâmpinare, a antamat și apărări ținând de netemeinicia aceleiași excepții, prin raportare la sentința civilă nr. 714/2006 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, Curtea reține că în legătură cu această sentință, pronunțată de altfel pe excepția de prematuritate a unei alte acțiuni, având același obiect, apelanta pârâtă nu a susținut motive de apel, astfel încât nu se impune analiza excepției.
2. Aprecierea interesului reclamantei în promovarea cererii de decădere, prin raportare la dispozițiile citate anterior, ține de circumstanțele particulare ale cauzei.
Intimata reclamantă nu este numai o persoană juridică a cărei cerere de înregistrare a unei mărci identice cu cea folosită de către apelanta pârâtă a fost respinsă, tocmai din acest considerent, de către OSIM, astfel cum a susținut apelanta invocând lipsa caracterului actual al interesului pe care trebuie să-l aibă aceasta în plan procesual.
Un asemenea demers, dovedit în cauză, atestă în mod incontestabil, cel puțin la momentul formulării cererii de înregistrare a mărcii, imposibilitatea înregistrării mărcii din cauza faptului că o marcă identică i s-a opus, ca motiv absolut care a condus la respingerea cererii.
Demersul ulterior, în sensul decăderii din drepturi a pârâtei din drepturile conferite de marca oponentă este unul legal, în sensul că este prevăzut de lege și pe deplin justificat în ipoteza admiterii cererii.
Existența unei dispute între părți, legată de utilizarea de către intimata reclamantă, într-o perioadă anterioară, începând din anul 2002, mărcii înregistrate pe numele pârâtei, fără ca în cauză să se fi făcut dovada sancționării caracterului ilicit al unei asemenea utilizări și care atestă, dincolo de alte considerații, intenția acesteia de a utiliza și pe viitor marca în discuție, unită cu argumentul folosit de către reclamantă, a caracterului mărcii pârâtei apelante, ca fiind una de blocaj, câtă vreme aceasta din urmă, deși a înregistrat marca pentru clasa de produse 30, nu comercializează produse din această clasă, spre deosebire de reclamantă, justifică interesul acesteia în promovarea cererii de chemare în judecată.
Acțiunea în decăderea titularului din dreptul la marcă reprezintă un remediu împotriva acelor titulari ai unor mărci care nu sunt interesați în a le utiliza potrivit funcției pe care este ținută să o îndeplinească o marcă, de a diferenția produsele de același fel ale unui comerciant, de cele ale altui comerciant.
Este, din această perspectivă, legitim interesul unui comerciant concurent pe aceeași piață, de a înlătura dintr-o competiție altfel inexistentă la modul real, o marcă ce ar corespunde propriilor sale interese comerciale licite, tot astfel cum este discutabilă iliceitatea unor acte de comerț efectuate în legătură cu produse purtând semne identice sau similare unor mărci care, deși sunt înregistrare pe numele unor persoane, nu au fost folosite de acestea într-o perioadă de timp care este suficientă pentru a atrage decăderea.
Ca urmare, prima instanță a apreciat în mod corect asupra interesului reclamantei, ca fiind legitim, personal și actual, în promovarea cererii de chemare în judecată, fără ca pârâta ce se situează la acest moment în poziția de apelantă să fi susținut ea însăși excepția lipsei de interes, astfel cum a înțeles să specifice în cadrul dezbaterilor publice din ședința din 25.10.2007.
3. Invocarea de către apelantă a unei alte situații de fapt, menită să conducă, în opinia acesteia, la o altă soluție, nu aduce nici un argument pertinent în respingerea cererii de decădere.
Pentru a se afla în situația de a-i fi respinsă reclamantei cererea de chemare în judecată, apelanta ar fi trebuit ca prin probele propuse și administrate în cauză să dovedească faptul pozitiv de care era ținută, anume acela al utilizării mărcii, contrar susținerilor reclamantei.
Din această perspectivă, nu au relevanță în cauză demersurile procesuale proprii, ca cele la care a făcut referire, respectiv, formularea de apărări in procesele în care a fost chemată în calitate de pârâtă, de către reclamantă, susținerea de excepții, declararea căilor legale de atac sau reînnoirea mărcii.
Actele de apărare sau de conservare a mărcii nu reprezintă acte de utilizare efectivă, reală, publică, a mărcii, în sensul dispozițiilor art. 46 lit. a-c din Legea nr. 84/1998.
Ceea ce încearcă apelanta să susțină însă prin cel de-al treilea motiv de apel nu este în direcția dovedirii utilizării mărcii ci în justificarea neutilizării acesteia, din cauze ținând de,evitarea unor cheltuieli și investiții care au un caracter incert, atâta timp cât dreptul îi este contestat"
Această apărare nu poate fi însă avută în vedere ca și cauză care să conducă la respingerea cererii de decădere din drepturile conferite de marcă, din mai multe considerente.
În sensul art. 46 lit. d din legea nr. 84/1998, neutilizarea unei mărci este considerată justificată în caz de,imposibilitate a folosirii mărcii din circumstanțe independente de voința titularului".
Chiar dacă atragerea într-un proces, în calitate de pârât, poate fi considerată ca fiind independentă de voința titularului mărcii din a cărei decădere se solicită, această împrejurare nu este aptă să conducă, prin ea însăși, la o imposibilitate de folosire a mărcii, atâta vreme cât simple acte de folosire pot să stopeze oricând demersurile celeilalte părți, pentru aceste acte având deplina protecție a legii, din perspectiva protecției de care bucură marca.
Utilizarea mărcii, în asemenea condiții, reprezenta atitudinea pozitivă eficientă ce trebuia adoptată într-un asemenea context, sub protecția legii și corespunzător îndeplinirii de către marcă a funcției sale.
Fiind concepută să servească la identificarea produselor, marca nu poate fi considerată ca imposibil de folosit, în sensul articolului menționat, decât din cauze ce țin de existența pieței de desfacere și, respectiv de absența unor impedimente ținând de cauze obiective de producție sau comercializare, astfel cum lasă să se înțeleagă dispozițiile legale citate.
Nu în ultimul rând, contestarea unui drept nu înseamnă același lucru cu inexistența dreptului, cu mențiunea specială, în materie de decădere din dreptul la marcă, în sensul că dreptul există până în momentul pronunțării definitive a hotărârii în decădere, singurul moment în raport de care se leagă efectele decăderii, potrivit dispozițiilor art. 45 alin.2 din Legea nr. 84/1998.
4. In ce privește critica adusă hotărârii sub aspectul momentului de la care trebuie calculat termenul de 5 ani prevăzut de lege, argumentele aduse de apelantă țin de considerentele deciziei invocate ca având autoritate de lucru judecat, analizate la pct. 1, respinse ca nefondate și care nu se impun a fi reluate.
Argumentele apelantei ar fi putut fi considerate întemeiate în condițiile în care dispoziții speciale ale legii ar fi impus condiții de exercițiu a acțiunii în decădere cum ar fi fost, spre exemplu, condiționarea formulării unei noi cereri de decădere, după respingerea celei dintâi, de trecerea unui nou termen de 5 ani de la data rămânerii definitive a vechii hotărâri.
Cum o asemenea condiționare, ca și excepție, în mod evident nu este cuprinsă în lege, termenul de 5 ani se socotește, în toate cazurile, de la data înregistrării mărcii sau de la data ultimului act de utilizare efectivă a acesteia.
Pentru situația de speță, singurul moment în raport de care se stabilește începerea curgerii termenului de 5 ani este 10.11.2000 care corespunde publicării mărcii în, astfel că termenul de 5 ani era împlinit la momentul sesizării instanței - 15.12.2006.
În raport de aceste considerente, Curtea va respinge apelul declarat în cauză ca nefondat, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către apelanta pârâtă - - cu sediul în localitatea,județul B și cu sediul ales în mun.O,--2, județul B împotriva sentinței civile nr. 1615/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă - -(- -) cu sediul în comuna,Șos.- nr.11,județul I și intimatul pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI cu sediul în B,-,sector.3, ca nefondat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 06.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
./red.
6 ex./12.01.2009.
Tribunalul București -Secția a V-a Civilă
Judecător-
Președinte:Andreia Liana ConstandaJudecători:Andreia Liana Constanda, Elena Viviane Tiu
