Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 119/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

ÎNCHEIEREA NR. 119

Ședința publică de la 12 august 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rodica Zaharia

GREFIER: - -

===

Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării - formulată de reclamanta " "-, împotriva sentinței comerciale nr. 3352 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu pârâta " COMERT "-

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, reprezentată de avocat, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. -/05.08.2009 și pârâta, reprezentată de avocat, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 56820/11.08.2009.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul dispozițiilor art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, Curtea pune în discuție cuantumul cauțiunii.

Reclamanta, prin avocat, susține că acțiunea are caracter nepatrimonial și depune la dosar recipisa de consemnare nr. -/1 din 30.07.2009 și chitanța nr. -/1 din 30.07.2009, reprezentând cauțiune în cuantum de 500,00 lei.

Apărătorul pârâtei nu se opune cuantumului cauțiunii de 500,00 lei. și nu solicită majoarea acestuia.

Având în vedere acordul pârâtei cu privire la cuantumul cauțiunii, în temeiul art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, Curtea apreciază satisfăcută condiția depunerii cauțiunii de 500, 00 lei, în cuantumul reglementat de lege și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii.

Reclamanta, prin avocat, pune concluzii de admitere a cererii de suspendare provizorie a executării, susținând că sunt întrunite elementele cerute de dispozițiile prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă.

Pârâta, prin avocat, achiesează la concluziile reclamantei.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2009, reclamanta " "- a formulat cerere de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâta " COMERT "-, solicitând suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 3352/ 11.06.2009 prin care a fost deschisă procedura insolvenței împotriva reclamantei, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului declarat împotriva sentinței mai sus arătate.

În motivarea cererii se arată, în esență, faptul că, prin sentința comercială nr. 3352/11.06.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a deschis procedura generală a insolvenței împotriva reclamantei, apreciind că pârâta creditoare deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 24.395, 69 lei.

Se mai arată că această creanță a fost achitată în cea mai mare parte înainte de data de 11.06.2006, data deschiderii procedurii, iar ulterior, integral, până la data de 26.06.2009, motiv pentru care pârâta a formulat cerere de renunțare la judecată, cerere pe care a înregistrat-o la data de 01.07.2009 la Tribunalul București.

Se mai arată că măsura deschiderii procedurii de insolvență este de natură a afecta grav și iremediabil activitatea societății, imaginea și activitatea de bun comerciant fiind grav prejudiciate, situație ce va avea efecte negative asupra celor aproximativ 100 de angajați ai societății.

Analizând actele dosarului, Curtea apreciază că cerere de suspendare provizorie a executării sentinței prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva reclamantei este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Deschiderea procedurii insolvenței față de orice societate comercială este prejudiciabilă având în vedere faptul că o dată cu această măsură, se dispune și indicarea dreptului societății debitoare de a-și conduce activitatea, interdicția de a dispune de conturile bancare fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, măsuri care afectează grav societatea atât sub aspect economic, cât și sub aspectul credibilității în relațiile economice.

Se reține și faptul că ulterior deschiderii procedurii insolvenței, reclamanta debitoare a achitat integral debitul în considerarea căruia a fost deschisă procedura, fapt confirmat prin poziția procesuală a creditoarei atât în prezentul litigiu, reprezentantul legal al acesteia fiind de acord cu măsura suspendării provizorii, cât și în dosarul de fond prin depunerea unei cereri exprese prin care aceasta renunță la judecată.

Reclamanta a făcut dovada înregistrării cererii de recurs prin care a solicitat și suspendarea executării hotărârii atacate.

Având în vedere cele reținute mai sus, constatând că sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea unei cereri privind suspendarea provizorie a executării unei sentinței comerciale până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului, conform art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită cererea formulată și să dispună suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 3352/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUN E:

Admite cererea de suspendare provizorie a executării, formulată de reclamanta " "-, în contradictoriu cu pârâta " COMERT "-

Dispune suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 3352/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială până la soluționarea cererii de suspendare formulată în recurs.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 12 august 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Președinte:Rodica Zaharia
Judecători:Rodica Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 119/2009. Curtea de Apel Bucuresti