Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 127/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 2449/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

SENTINȚA COMERCIALĂ NR.127

Ședința publică de la 26.10.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

Grefier - -

*************

Pe rol soluționarea cererii formulată de petenta SC IMPORT EXPORT SRL, prin care a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 6057/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta prin avocat împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care,

Petenta prin avocat depune la dosar dovada achitării cauțiunii, respectiv recipisa de consemnare nr.-/1 din 26.10.2009, în valoare de 500 RON, emisă de CEC Bank.

La interpelarea Curții, dacă s-a solicitat suspendarea sentinței comerciale nr. 6057/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială în cadrul cererii de apel, petenta arată că prin aceeași cerere dedusă astăzi judecății a solicitat și suspendarea provizorie și cea din cadrul apelului.

În ce privește cererea de suspendare a executării formulată în cadrul apelului, Curtea urmează aoî nainta completului învestit cu soluționarea apelului, căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza, în condițiile art. 280 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.

Curtea constată că s-a plătit cauțiunea legală, urmând a se înainta recipisa la Casa de Valori a secției. Constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petenta prin avocat având cuvântul, solicită admiterea cererii prin care a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 6057/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri formulată în temeiul art.280 alin.5 pr.civ.raportat la art.581 pr.civ. Sunt îndeplinite condițiile privind urgența, vremelnicia și prevenirea unei pagube. Evacuarea societății la acest moment ar produce grave prejudicii societății, inclusiv angajaților care ar deveni șomeri, mai mult există contracte și comenzi în derulare care nu ar mai putea fi executate.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială la data de 22.10.2009, SC IMPORT EXPORT SRL, a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 6057/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul apelului.

În motivarea cererii se arată că prin sentința comercială a cărei executare se solită a fi suspendată provizoriu, Tribunalul Bucureștia respins acțiunea reclamantei SC IMPORT EXPORT SRL și a admis în parte cererea reconvențională formulată de SC SA, în sensul că a dispus constatarea nulității absolute a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr.917/24.04.2003 și a dispus evacuarea reclamantei din toate spațiile deținute în baza contractului de leasing.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, însă cum potrivit art. 7208din Codul d e procedură civilă, hotărârile date în primă instanță în materie comercială sunt executorii, executarea silită împotriva acesteia ar putea să se producă mai înainte de soluționarea apelului.

Prin apelul declarat, petenta susține că a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, arătând că bunurile ce au făcut obiectul contractului de leasing imobiliar sunt determinate, acestea fiind: Hala de asamblare în suprafață de 1.563,93. situată în B- sector 2 și Secția de producție situată la parterul imobilului situat în B, nr. 169 sector 1. Aceste două imobile sunt individualizate în contractul de leasing imobiliar, care s-a încheiat prin novarea contractelor de asociere nr. 1050 din 2.04.1997 și de închiriere nr. 512/26.02.1998.

Petenta mai arată că executarea hotărârii atacate cu apel, mai înainte de verificarea legalității și temeinicia acesteia ar aduce grave prejudicii societății constând în încetarea efectivă a activității, în condițiile în care activitatea acesteia de producție de contoare de gaze și accesorii, de reparare și întreținere a acestora are loc în cele două imobile. Dacă s-ar dispune evacuarea societății din cele două spații s-ar ajunge chiar la falimentul acesteia mai ales că societatea are în derulare până în anul 2011, un contract de credit bancar în valoare de 2 milioane USD.

În drept se invocă dispozițiile art. 280 din Codul d e procedură civilă, și art. 581 din Codul d e procedură civilă.

Analizând cererea de suspendare provizorie a executării sentinței apelate, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 280 alin. 1 din pr. civ. " Cererea pentru suspendarea executării vremelnice se va putea face, fie o dată cu apelul, fie deosebit în tot cursul instanței de apel" Suspendarea va putea fi încuviințată numai cu dare de cauțiune, al cărei cuantum îl va fixa instanța ( alin. 4).

5 al art. 280 din pr. civ. reglementează: " Până la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviințată vremelnic, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului cu respectarea cerinței prevăzute la alin. 4".

În cauză, Curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege evocat pentru suspendarea provizorie a executării sentinței apelate, precum și condițiile generale de admisibilitate a cererii pe calea ordonanței președințiale prevăzute de art. 581 și urm. din pr. civ. după cum urmează:

Urgențamăsurii suspendării rezultă din împrejurarea că în cazul executării hotărârii prin care se dispune evacuarea societății petente din spațiile unde aceasta își desfășoară activitatea de producție, s-ar crea pentru apelantă un prejudiciu constând în blocarea întregii activități a acesteia. Astfel, locațiile ce fac obiectul contractului de leasing imobiliar a căror nulitate s-a dispus prin hotărârea apelată reprezintă un element esențial în desfășurarea activității comerciale a petentei, în raport cu obiectul acesteia de activitate, astfel că, o eventuală evacuare ar conduce indiscutabil la imposibilitatea desfășurării în continuare a activității.

Vremelniciamăsurii rezultă din împrejurarea că măsura suspendării va fi dispusă numai până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului. Așa cum rezultă din înscrisul de la fila 13, coroborat cu însăși cererea de suspendare formulată în cadrul dosarului de față, care are două capete de cerere, respectiv o cerere de suspendare provizorie întemeiată pe dispozițiile art. 280 alin.5 din Codul d e procedură civilă, și o cerere de suspendare a executării aceleiași hotărâri până la soluționarea apelului, petenta a solicitat o dată cu formularea apelului și suspendarea executării hotărârii apelate până la soluționarea apelului, astfel că vremelnicia măsurii este dovedită.

Neprejudecarea fonduluidecurge chiar din vremelnicia măsurii, instanța învestită cu judecarea cererii de suspendare provizorie în condițiile art. 280 alin. 5 din pr. civ. neanalizând însuși fondul apelului și nici elementele care antamează discuții asupra cererii de suspendare din cadrul apelului.

Numaiaparența dreptului petentei de a obține suspendarea executăriihotărârii apelate este analizată în cauza de față, iar aceasta operează în favoarea sa, din susținerile petentei precum și din înscrisurile depuse la dosar rezultând că imobilele ce au făcut obiectul contractului de leasing imobiliar ar putea fi identificate cu număr cadastral, adresă și suprafață.

De asemenea, petenta a achitatcauțiuneafixată de instanță în cuantum de 500 lei, conform recipisei de consemnare de la fila 110, iar în cazul în care creditoarea ar putea invoca în viitor un prejudiciu pentru suspendarea provizorie a executării sentinței, aceasta se va putea îndestula din contravaloarea cauțiunii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea în temeiul art. 280 alin. 5 rap. la art. 581 și urm. din pr. civ. va admite cererea și va dispune suspendarea provizorie a sentinței apelate până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta SC IMPORT EXPORT SRL, cu sediul în B,- sector 2, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în B, nr. 169 sector 4.

Dispune suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 6057/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul apelului.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 26.10.2009.

PREȘEDINTE

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 127/2009. Curtea de Apel Bucuresti