Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 160/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
ÎNCHEIEREA NR. 160
Ședința publică de la 08 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisăcaru
GREFIER: - -
=====
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta " "- și pe pârâta " "-, având ca obiect - cerere de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 3594/12. 09. 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, reprezentată de avocat, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. - din 16. 09. 2008, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reclamanta, prin avocat, depune la dosar recipisa de consemnare nr. -/1 din 02. 10. 2008 reprezentând cauțiune în cuantum de 500, 00 lei și un set de înscrisuri prin care face dovada că societatea nu se află în stare de insolvență.
În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 150 Cod procedură civilă, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare provizorie.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului și depune note scrise.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată la 19.09.2008, reclamanta a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței nr.3594/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială până la soluționarea cererii de suspendare formulată în recurs, în contradictoriu cu pârâta
În motivare, s-a arătat că debitoarea contestă starea de insolvență, arătând că dispune de lichidități, efectuează plăți către furnizori, iar în cauza ce are ca obiect procedura insolvenței nu există un titlu executoriu.
În drept, au fost invocate prevederile art.8 alin.5 lit.a din Legea nr.85/2006, art.300 Cod procedură civilă, art.403 alin.4 Cod procedură civilă.
La dosar au fost depuse: copia recursului declarat, certificat de grefă cu privire la Sentința comercială nr.3594/12.09.2008, dovada achitării cauțiunii, certificat de atestare fiscală, extras de cont, nr.01/01.10.2008 privind plata sumei de 19.123,24 lei către
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță.
Asupra cererii de suspendare provizorie a executării:
Conform art.8(4) din Legea nr.85/2006, prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de recurs.
Potrivit art. 8(5) din Legea nr. 85/2006, prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul judecării recursului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic:
a) sentința de respingere a contestației debitorului, introdusă în temeiul art. 33 alin. (4);
Conform art.300 alin.2 și alin.3 Cod procedură civilă: La cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1.
Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părților în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de primul termen de judecată, dacă este cazul. Dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.
Conform art.403 alin.4 Cod procedură civilă " În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării, până la soluționarea de către instanță a cererii de suspendare prevăzute de prezentul articol.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține că reclamanta a contestat starea de insolvență, că formulat recurs împotriva sentinței comerciale nr.3594/12.09.2008, înlăuntrul căruia a solicitat suspendarea executării hotărârii și că a achitat cauțiunea prevăzută de art.403 alin.4 Cod procedură civilă.
Urgența măsurii este justificată de consecințele deschiderii procedurii insolvenței a reclamantei-debitoare și numirea unui administrator judiciar, de faptul că societatea se află în situația de a nu mai putea dispune de disponibilitățile bănești aflate în conturile bancare, deteriorarea credibilității în raporturile cu partenerii contractuali.
Condiția urgentei nu este prin ea însăși suficientă pentru admiterea cererii de suspendare provizorie a executării, ci, pentru ca măsura să nu fie arbitrară, judecătorul va realiza un examen sumar al litigiului pentru a verifica de partea cui se află aparența dreptului.
Astfel, Curtea reține că reclamanta justifică o aparență de drept în favoarea sa prin achitarea creanței efectuată către aceasta cu nr.01/01.10.2008, depus la dosar, și contestarea stării de insolvență prin existența în contul său a unei sume lichide de 65.597,61 lei, potrivit documentelor emise de Banca România și a efectuării celorlalte plăți către diverși furnizori.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii întemeiată și o va admite, conform art.403 alin.4 Cod procedură civilă și art. 8 alin.5 lit.a) din Legea nr. 85/2006, dispunând suspendarea provizorie a executării hotărârii până la soluționarea cererii de suspendare formulată în recurs.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de reclamanta cu sediul în B, nr.357, clădirea, sector 1, și cu sediul ales în B,-, -1A,.2,.17, sector 3, în contradictoriu cu pârâta cu sediul în B, str. -. -, nr.4B, sector 6.
Dispune suspendarea provizorie a executării sentinței nr.3594/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială până la soluționarea cererii de suspendare formulată în recurs.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2008.
Președinte,
- - ---
Grefier,
- -
Red.Jud.
Nr.ex.: 2
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisăcaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisăcaru








