Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 22/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara

Secția Comercială

Dosar: -

Operator nr.2928

ÎNCHEIEREA NR. 22/PI

Ședința publică din 15 iulie 2008

PREȘEDINTE: Anca Buta

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea formulată, pe cale de ordonanță președințială, de reclamanta - SRL în contradictoriu cu, având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 457/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă pentru reclamantă avocat, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței a cererii de consemnare a cauțiunii, însoțită de copia recipisei de consemnare și a chitanței aferente.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar certificatul emis de grefa instanței privind consemnarea recipisei nr. -/2 din 15.07.2008 în sumă de 3.580,00 lei reprezentând cauțiune în dosarul de față, înregistrată la poziția nr. 69/15.07.2008 în registrul de valori nr. II al Curții de Apel Timișoara - Secția Comercială; taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și un set de 24 file în copie, pentru a face dovada celor afirmate în cererea de suspendare formulată. Arată că încercarea de conciliere prealabilă s-a trimis la o altă adresă decât sediul societății, a depus copie a contractului încheiat de părți susținând că, în conformitate cu dispozițiile contractuale, nu se puteau calcula penalitățile în modalitatea reținută de instanță, că din dovezile depuse la dosar, provenind de la executorul judecătoresc rezultă că nu s-a putut realiza executarea silită față de debitor, acesta fiind insolvabil, astfel că, deși nu încearcă o antamare a fondului cauzei, din aceste considerente prealabile, rezultă multiple critici ale soluției pronunțate de instanța de fond, inclusiv cea privind data de la care curg penalitățile date de sentință, greșit, având în vedere că operând o reziliere judecătorească, numai de la data pronunțării soluției puteau fi acordate penalități și nu de la data reținută de prima instanță, respectiv 1. 11 2004. Astfel că nu s-ar impune executarea silită a acesteia înainte de a se analiza în apel, pe fond, raporturile contractuale,.

Curtea acordă cuvântul părții prezente cu privire la cererea de suspendare.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, conform probelor de la dosar, arătând că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, delegația fiind comună cu cererea de apel și de suspendare din cadrul căii de atac.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială privind suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 457/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, reclamanta - SRL în contradictoriu cu, a solicitat să se dispună fără citarea părților, suspendarea executării vremelnice a sentinței de mai sus până la soluționarea cererii de suspendare de către instanța de apel - Curtea de Apel Timișoara, cu cheltuieli de judecată. Solicită să se stabilească și termenul în care trebuie plătită cauțiunea aferentă suspendării, conform art. 280 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat cerere de suspendare a aceleiași hotărâri și în apel (dovadă depusă la dosarul prezentei cauze, în copie) considerând că cererea de ordonanță președințială este admisibilă și se poate dispune suspendarea în condițiile art. 280 alin. 5 Cod procedură civilă.

Se arată că prin sentința civilă nr. 457/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a dispus rezilierea contractului de prestări servicii nr. 07/03; a fost obligată reclamanta să restuie suma de 10.000 Euro sau ehivalentul în lei la data restituirii, ca reprezentând contravaloare plată nedatorată și la plata penalităților de întârziere de 0,1/ zi de întârziere calculate la suma de restituit de la data de 01.11.204 și până la restituirea efectivă; anularea biletelor la ordin emise de pentru suma de 29.000 Euro și predate reclamantei; obligarea acesteia din urmă la 1.910 lei cheltuieli de judecată.

Reclamanta arată că sentința motivată nu i-a fost încă comunicată, dar a declarat apel împotriva acesteia, înreigstrat la Tribunalul Timiș la data de 08.07.2008. Arară că sentința atacată este executorie potricit art. 720 indice 8 Cod procedură civilă, fiind aplicabile și dispozițiile art. 278 pct. 8 și următoarele Cod procedură civilă privind execuția.

Se susține că sunt îndeplinite condițiile de emitere a unei ordonanțe președințiale, deoarece executarea silită este iminentă, iar blocarea conturilor sale prin poprire sau executarea silită a bunurilor mobile, ar crea grave dificultăți financiare și ar impiedica onorararea obligațiilor sale de plată, respectiv de executare a comenzilor deja angajate. Arată că încasarea de către a sumelor înscrise în sentință ar putea fi o pagubă iremediabilă pentru reclamantă, dacă acțiunea pârâtului din prezentul dosar va fi respinsă în urma execitării căilor de atac. Arată că iminența începerii executării silite face necesară emiterea ordonanței de suspendare a executării.

Reclamanta consideră că sentința atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale privind soluționarea excepțiilor de procedură și fondului. Cu privire la nelegalitatea fondului, arată că a fost obligată să plătească penalități începând cu data de 01.11.2004 pentru restituirea sumei de 10.000 euro, în condițiile în care contractul nu prevede asemenea penalități. O altă nelegalitate arată că este anularea unor titluri de credit (bilete la ordin), fără ca prin acțiune să fie revelată vreo cauză de nulitate și fără a se invoca nici un motiv din cele prevăzute de legea specială privitoare la cambie și bilet la ordin. Se mai arată că executarea sentinței i-ar cauza dificultăți financiare, prejudiciindu-i clienții, în condițiile în care comenzile angajate deja au la bază cumpărarea acontată a unor utilaje din Italia. Se mai arată că dacă executarea silită ar fi finalizată, sumele ajungând la, iar apoi în urma modificării soluției, s-ar ajunge la întoarcerea executării, reclamanta se va afla în imposibilitate de a recupera sumele executate, datorită situației financiare incerte a pârâtului, arătând că a avut încercări repetate de a executa biletele la ordin, executare care nu s-a putut face din lipsa oricăror bunuri în patrimoniul acestuia.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 280 alin. 5, art. 581, art. 274 Cod procedură civilă.

Analizând cererea de suspendare, raportat la susținerile părții și la dispozițiile art. 280, alin.5, art. 581 Cpc, Curtea reține că aceasta este întemeiată și o va admite, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 457/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a dispus rezilierea contractului de prestări servicii nr. 07/03; a fost obligată reclamanta să restuie suma de 10.000 Euro sau ehivalentul în lei la data restituirii reprezentând contravaloare plată nedatorată și la plata penalităților de întârziere de 0,1/zi de întârziere, calculate la suma de restituit de la data de 01.11.204 și până la restituirea efectivă; anularea biletelor la ordin emise de pentru suma de 29.000 Euro și predate reclamantei; obligarea acesteia din urmă la 1.910 lei cheltuieli de judecată.

Reclamanta arată că sentința motivată nu i-a fost încă comunicată, dar a declarat apel împotriva acesteia, înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 08.07.2008, iar, deoarece sentința atacată este executorie potrivit art. 720 indice 8 Cod procedură civilă, fiind aplicabile și dispozițiile art. 278 pct. 8 și următoarele Cod procedură civilă privind execuția, a solicitat suspendarea executării silite a hotărârii și pe calea urgentă și provizorie instituită de disp. art. 280, alin, ultim, cu aplicarea disp. art. 581 Cpc, indeplinind condițiile prwalabile impuse de art. 280 alin. 4 Cpc, conform dovezilor de consemnare a cauțiunii.

Instanța a apreciat ca fiind îndestulătoare cauțiunea depusă la dosar, ecivalentul a 1000 EUR, având în vedere că aceasta se deduce din cauțiunea ce se stabilește în cadrul cererii de suspendare formulată odataă cu apelul și care, împreună nu pot depăși 20% din suma contestată, conform art. 723/1, raportat la art. 403, alin. ultim teza finală și la art. 280 alin. 5 și 4 Cpc.

Apreciind că, față de calea urmată de reclamanta din prezentul dosar, pârâtă în procesul principal, - SRL, aceea a suspendării provizorii pe calea ordonanței președințiale, instanța apreciază, raportat la datele speței, utilitatea suspendării executării silite a executării nr. 457/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, și că aparența temeiniciei susținerilor reclamantei, respectiv a realității criticilor aduse hotărârii pronunțate pe fond, instanța a reținut că este de preferat să se admită cererea de față, pentru a se evita, în cazul admiterii apelului și schimbării soluției, în tot sau în parte, ori a desființării hotărârii, imposibilitatea recuperării sumelor ce s-ar executa.

Acest aspect rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către - SRL care, încercând anterior acestei faze să își recupereze debitele de la cumpărătorul, pe calea executării silite, nu a reușit acest lucru.

Ca urmare, raportat la disp. art. 581 Cpc pentru a se evita crearea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara apreciind și ca aparent întemeiate criticile aduse de reclamantă prin cererea de suspendare expuse anterior, instanța, raportat la aspectele în fapt și în drept de mai sus, va admite cererea formulată de reclamanta - SRL și va dispune suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 457/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, până la soluționarea cererii de suspendare, depusă odată cu apelul declarat împotriva aceleiași hotărâri, în contradictoriu cu.

Cum nu se solicită, în această fază, cheltuieli de judecată,

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta - SRL și dispune suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 457/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, până la soluționarea cererii de suspendare, depusă odată cu apelul declarat împotriva aceleiași hotărâri, în contradictoriu cu.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 15.07.2008.

PRESEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red. AB/16.07.2008

Tehn. /4 ex./17.07.2008

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 22/2008. Curtea de Apel Timisoara