Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 25/
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 812/2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta apelantă avocat, pârâtul intimat personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 11.02.2008, concluzii scrise formulate de către pârâtul intimat însoție de un set de înscrisuri.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar concluzii scrise și extras din Buletinul Procedurilor de Insolvență și arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, cu cheltuieli de judecată, arătând că s-au făcut investiții la imobilul în litigiu care au conservat starea acestuia și care nu au fost amortizate, constituind cheltuieli utile și necesare și care au fost contestate de către pârât. Consideră că astfel pârâtul și-a mărit valoarea imobilului, astfel că temeiul acțiunii este îmbogățirea fără justă cauză. Arată că a invocat Legea 10/2001 întrucât aceasta face referire la modul de împărțire al patrimoniului.
Pârâtul intimat solicită respingerea apelului, arătând că în conformitate cu art. 49 chiriașul are dreptul la despăgubiri privind sporul de valoare dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil, despăgubirea revenind persoanei care l-a preluat, însă în speță imobilul a fost preluat fără titlu valabil de către Statul Român. Menționează că imobilul a suferit o serie de distrugeri și degradări la care s-a referit în concluziile scrise. Precizează că Statul Român a fost proprietar înainte de privatizarea care a fost declarată nulă absolut, că pârâtul nu a fost niciodată proprietar și nu i s-a plătit chirie. Arată că moara este distrusă, că au fost
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 812/ 21.03.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtului, pentru despăgubiri și constatare drept de retenție; s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional împotriva reclamantei-pârâtă reconvențional - SRL.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arada constatat că, prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad în data de 31.08.2006, reclamanta - SRL Aac hemat în judecată pârâtul și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 203.397,79 lei actualizată la data plății în funcție de rata inflației, reprezentând contravaloarea renovării morii și casei de locuit aferente situate în nr.553,532, înscrise în CF nr.2884, 2971, constatarea unui drept de retenție asupra imobilelor indicate până la plata sume menționate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii a arătat că, antecesoarea sa, - SA a devenit proprietara imobilelor indicate în temeiul art.20 al.2 din Legea nr.15/1990; că, ulterior - SA a fost supusă unor divizări în urma cărora a luat ființă și reclamanta, iar imobilele în litigiu au fost preluate în patrimoniul său; că, imobilele au devenit proprietatea pârâtului prin Dispoziția Primarului comunei nr.58/11.06.2001, respectiv prin Decizia civilă nr.1431/29.01.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr.1667/C/2006, iar lucrările de renovare efectuate acestor imobile îmbogățesc patrimoniul pârâtului.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată pentru că, lucrările de renovare sunt de proastă calitate și reprezintă unele improvizări, care nu sporesc valoarea imobilului, menționând că reclamanta se găsește în poziția de rea credință, situație reglementată de prevederile art.494 cod civil și că, opțiunea cu privire la soarta lucrărilor îi aparține; că, reclamanta nu este îndreptățită nici la lucrările voluptuorii care nu măresc sporul de valoare al imobilelor, fiind o plăcere a patronului reclamantei de a se pune bine cu Primarul comunei; că, constituirea unui drept de retenție este solicitare neîntemeiată.
Prin cererea reconvențională din dosarul de fond, pârâtul-reclamant reconvențional a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvențional - SRL A la plata sumei de 49.251,64 lei reprezentând daune interese și despăgubiri echivalente cu valoarea folosinței imobilelor în ultimii 3 ani și restabilirea situației inițiale de moară pentru produs făină de 29-31.
Reclamanta-pârâtă reconvențional - SRL Aaf ormulat întâmpinare la cererea reconvențonală, solicitând respingerea cererii reconvenționale ca fiind nefondată pentru că decizia pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 29.06.2006 anulează contractul de privatizare al - SA, dar nu dispune nimic cu privire la proprietatea domnului asupra imobilului; că, nici Decizia Primarului comunei de restituire în natură a imobilului compus din casă aferentă morii situat în localitatea, identificat în CF nr.2971 cu număr top 4541/1/b și nici Decizia Curții de APEL TIMIȘOARA nu se pronunță asupra titlului cu care deține reclamanta-pârâtă reconvențional imobilul și nici nu are ca efect obligarea la predarea imobilului. S-a mai arătat că modul în care au fost calculate despăgubirile pentru lipsa de folosință a casei aferente morii este nedovedit; că și capătul de cerere privind aducerea morii la starea inițială este nefondat, iar prevederile art.998-999 Cod civil nu sunt aplicabile.
Prin notele de ședință înregistrate în dosarul de fond în data de 23.11.2006, pârâtul reclamant-reconvențional a învederat că renunță la capătul de cerere referitor la repunerea în funcțiune a utilajelor de morărit pe sistemul făină de, iar prin notele de ședință prezentate în ședința din data de 30.11.2006, reclamanta-pârâtă reconvențional - SRL Aai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia față de cererea reconvențională. De asemenea, prin notele de ședință prezentate în aceeași ședință, pârâtul-reclamant reconvențional a precizat totalul daunelor interese solicitate la suma de 23.951,62 lei.
În ședința publică din data de 6.12.2006, la judecarea în primă instanță a cererii, reprezentanta reclamantei-pârâtă reconvențional - SRL Aaa rătat că nu mai susține excepția invocată, pentru că, pârâtul-reclamant reconvențional a renunțat la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor ca urmare a restabilirii situației inițiale de moară de făină de.
Astfel, prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 58/11.06.2001 dată de Primarul comunei, dispoziție menținută prin Decizia civilă nr.731/23.03.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr.492/C/2006 s-a restituit în natură imobilul situat în comuna nr.532, înscris în CF nr.2971 cu număr top 4541/1.b domnului.
Prin Decizia civilă nr. 1431/29.06.2006 pronunțată în dosarul nr.1667/C/2006, Curtea de APEL TIMIȘOARAa constatat nulitatea absolută parțială a actelor de privatizare - contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.211/18.06.1995 și nr. 400/26.07.1995 privind imobilul moară înscris în CF nr. 2884 și în consecință acest imobil s-a restituit domnului.
Astfel, imobilele a căror restituire s-a dispus au fost inițial în patrimoniul - SA și ulterior, la data restituirii au fost în patrimoniul - SRL A, care a apreciat că prin restituire s-a produs o îmbogățire fără justă cauză și formulează prezenta acțiune.
Tribunalul C-S a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât îmbogățirea fără justă cauză este un fapt juridic în urma căruia are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe o cauză legitimă. Așadar, o condiție juridică este ca îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare să nu aibă o cauză justă, adică un temei juridic care să le justifice, dar în speță, restituirea imobilelor s-a făcut potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989 și în această situație, reclamanta - SRL A trebuia să procedeze potrivit prevederilor art. 21 alin. 3 din Legea nr.10/2001.
Neefectuarea operațiunii despre care face vorbire temeiul de drept mai sus indicat, nu îndreptățește reclamanta - SRL A să formuleze aceste pretenții și să solicite constituirea unui drept de retenție.
Considerând așadar că, principiul îmbogățirii fără justă cauză nu operează, tribunalul a respins acțiunea reclamantei.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant reconvențional privind acordarea despăgubirilor echivalente cu valoarea folosinței imobilelor în ultimii 3 ani, instanța de fond a apreciat că aceasta nu este întemeiată în condițiile în care, reclamantul reconvențional nu a dovedit împrejurarea că a solicitat reclamantei-pârâtă reconvențional - SRL A, în calitate de deținător al imobilelor, să încheie un contract de închiriere, iar aceasta a refuzat. Așadar, s-a reținut că nu se poate stabili temeinicia pretențiilor, motiv pentru care a respins și cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - SRL, solicitând admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate și admiterea acțiunii sale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că motivarea instanței de fond este greșită, că prevederile art. 21 din Legea 10/2001 nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea se referă la societățile comerciale care au deținut imobile și au fost obligate să le restituie, așa încât diminuarea capitalului social cu suma corespunzătoare valorii imobilului și care a făcut obiectul participației statului, nu are nici o legătură cu cheltuielile efectuate pentru îmbunătățirea stării imobilului. Arată că valoarea din capitalul social corespunzătoare imobilului este valoarea istorică a acestuia și nu reflectă cheltuielile necesare și urile efectuate pentru imobil, iar diminuarea capitalului social nu are efect reparator sau de despăgubire a persoanei care a deținut imobilul și care a efectuat cheltuieli cu acest imobil.
Reclamanta recurentă a invocat faptul că diminuarea capitalului social nu poate constitui just temei pentru îmbogățirea unei persoane, arătând că justa caută trebuie să existe între însărăcirea societății și îmbogățirea d-lui i, ori aceasta nu poate avea nici o legătură cu capitalul social. Arată că între recurentă și d-l i nu a existat nici un raport juridic în baza căruia să fie obligat la întreținerea și sporirea valorii imobilelor care îi vor fi restituite, cu atât mai mult cu cât la data efectuării investițiilor societatea era integral privatizată. Se mai arată că anularea contractului de privatizare al antecesoarei sale s-a dispus de către instanță parțial abia în anul 2006, dată la care investițiile erau deja efectuate.
Reclamanta susține că Legea 10/2001 la art. 48 recunoaște dreptul chiriașilor imobilelor cu destinația de locuință la restituirea cheltuielilor necesare și utile efectuate la imobilele care au fost restituite foștilor proprietari, și consideră că acest fapt se impune cu atât mai mult în cazul de față, recurenta deținând imobilele în calitate de proprietar și a fost societatea privatizată anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001 și nu putea anticipa faptul că imobilele vor face obiectul unei restituiri în natură, legislația anterioară prevăzând reparația prin echivalent bănesc. Arată că a fost anulat contractul de privatizare al antecesoarei sale, iar efectele acestei nulități nu se extind și la lucrările de renovare pe care le-a efectuat cu bună-credință la imobilele pe care le deține în proprietate. Invocă faptul că una dintre excepțiile de la principiulresolute jure dantis resolvitur jus accipientiseste ce al actelor de conservare și administrare a bunului care a făcut obiectul unui act juridic constatat nul, arătând că tocmai contravaloarea acestor cheltuieli o solicită. Arată că îmbogățirea fără justă cauză nu are legătură cu noțiunea de culpă, că este un fapt juridic licit care are ca efect îmbogățirea unei persoane in detrimentul alteia fără a exista un aport juridic pentru aceasta sau intenția de a gratifica persoana.
eferitor la probatiunea administrată in cauză, apelantul arată că în fața instanței de fond, a solicitat efectuarea unei expertize tehnice in construcții care să stabilească valoarea cheltuielilor efectuate de acesta și sporul de valoare al imobilului pentru a se determina suma la care are dreptul. Arată că Tribunalul Arad a admis cererea sa și a dispus efectuarea expertizei stabilind și obiectivele la care urmează să răspundă expertul, dar raportul de expertiză nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, apelantrul formulând obiecțiuni care au fost admise de Tribunalul Arad, însă nici de această dată expertul nu a răspuns obiectivelor. Se mai arată că la termenul din 21.03.2007 a solicitat anularea expertizei deoarece prin lucrarea efectuată expertul nu a răspuns la obiectvele stabilite, invocând prevederile art. 105 și 201 Cod procedură civilă. Consideră că expertul nu a lămurit de fapt împrejurările pentru care a fost numit și prin aceasta i-a cauzat o vătămare procesuală care nu putea fi înlăturată decît prin anularea expertizei.
Astfel, apelanta reclamantă solicită și în fața instanței de apel anularea expertizei administrate in fața Tribunalului Arad și efectuarea unei noi expertize cu aceleași obiective.
Pârâtul intimat a formulat concluzii scrise - fila 9 dosar - prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că anularea expertizei tehnice administrate in fata Tribunalului Arad este inadmisibilă, deoarece la instanta de fond perioada de probatiune a durat 6 luni si s-a dezbatut in 7 termene de judecata, timp suficient pentru depunerea probelor, că raportul de expertiză a fost prezentat de expertul ing. G la termenul in 07.02. 2007, când s-a înmânat cate un exemplar partilor si instanta a acordat doua saptamani pentru studiul acestuia. La termenul din 21.02. 2007, reprezentanta SRL nu a solicitat anularea xpertizei si nici nu a cerut o expertiza contrarie, desi la acel termen conform art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă putea sa o facă, depunând doar obiecțiuni asupra expertizei întrucât ca lucrarea nu are tinuta profesională. La data de 12.03.2007, expertul ing. G a raspuns la observatiile facute înmânand un exemplar reprezentantei - SRL.
Pârâtul intimat învederează că aportul expertizei tehnice in urma lucrarilor efectuate a stabilit valoarea reparațiilor + renovării la 34.500 RON, iar diferenta între suma solicitată de 203.397,79 RON și cea reala, consideră că dovedeste reaua credință a recurentei. Arată că la termenul de 21.03.2007 a depus la dosar note de ședință (fila 94 dosar fond ) prin care a precizat ca este de acord sa platească valoarea lucrarilor fixe care nu se ot p. ridica si care insumeaza 14.217 RON, iar restul lucrarilor sa fie ridicate pe cheltuiala reclamantei si readucerea imobilelor la starea initiala. De asemena a solicitat ca instanta sa oblige recurenta la plata sumei de 23.961,92 RON care reprezintă chiria pe ultimii 3 ani si in care situatia valoarea daunelor - interese solicitate era mat mare decit sporul de valore ramas, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii econventionale, cerere ce a fost respinsă.
Pe de altă parte, pârâtul intimat, referitor la motivatia apelantei că nu utea p. anticipa faptul ca imobilele or face obiectul unei restituiri in natura, consideră că aceasta este falsa, întrucât acest proces, conform inscrisurilor de la osar a inceput in luna iunie 2001, în baza Legii nr. 10/2001, că reclamanta a intrat in imobil in urma divizării la 01.01.2002 și ulterior a fost introdusă în cauza. De asemenea în CF 2884 la data de 8,03.2002, arată că a notat procesul, la sub, situație in care recurenta a efectuat lucrările de reovare înăuntrul termenului de judecata, ceea o plasează în poziția de rea-credință, menționând că nici apelanta si nic antecesoarea sa nu au avut niciodata titlu de roprietate p. supra casei de locuit din CF 2971, ocupând buziv acest imobil.
Pârâtul intimat a formulat precizări - fila 15 dosar - prin care solicitarea apelantei pentru efectuarea unei expertize contrarie este inadmisibila, deoarece aceasta solicitare a avut posibilitatea sa o faca in prima instanta, iar scopul solicitării nu urmareste decat amanarea cu cel putin un an a cauzei. În aceasta perioada apelanta ocupa abuziv cele doua imobile si nici macar nu-i platește chirie, cu toate ca pârâtul este proprietar tabular a celor doua imobile și platitor de taxe si impozite, aspecte pe care arată că le-a sesizat și la CEDO din anul 2003.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică în specialitatea conctrucții, în concluziile căreia s-a arătat că alorile in diferite etape privind moara și lucrările de reparații necesare și utile sunt: a) Valoarea lucrărilor necesare și utile sunt la: -moară - 22.064 lei; - casă - 31.576 lei; - șopron - 1.867 lei; -magazie - 4.516 lei; - piscină - 3.691 lei, respectiv 63.714 lei; - investiii - 114.397 lei; Total - 178.111 lei; b) Valoarea lucrărilor ce cad in sarcina noului proprietar pentru: moară - 19.416;1ei; casă - 27.787 ei; șopron - 1.643 lei; magazie - 3.974 lei; piscină - 3.248 lei; Total reparaii - 126.787 le i, iar diferența până la 178.000 care în sarcina fostului proprietar.
Cu privire la punctul c) ucrările necesare îndeplinirii obiectivului de activitate, expertul a arătat că mai sunt multe lucrări de executat, in special la moară și casă, îndeosebi reparații de tencuieli la pereți și tavane, ex. tavanul deasupra camerei motorului electric, atelierului electric, care ste foarte degradat.
Cu privire la punctul d) Sporul de valoare adus imobilului față de anul 1996, expertul a arătat că sporul de valoare din anul 1996 - 2007 este nul, dar datorită reparațiilor efectuate, el s-a menținut la aceleași valori, anulând fenomenul de uzură a acestor 11 ani. Consideră ă poate discuta eventual de o valoare de circulație care este adevărat ceva mai mare, dar starea deplorabilă a morii a stat la baza cumpărării ei, la un preț mai mic. Totuși apreciază că există o creștere a valorii față de 1996 și care este valoarea investițiilor, în suma de 114.397 lei, astfel că valoarea imobilului în 1948 era: moară - 479.481 lei, locuință - 448.740 lei, șopron - 7.692 lei, magazie - 52.279 lei, piscină - 193.160 lei, total - 1.181.352 lei, iar în anul 1996: moară - 178.383 lei, locuință - 197.054 lei, șopron - 1.099 lei, magazie - 12.301 lei, piscină - 128.074 lei, total - 516.911 lei.
Reclamanta apelantă a formulat note de ședință - fil 79 - cu privire la componența despăgubirilor la care are dreptul, arătând că moara și casa de locuit aferentă, situate in nr. 553, 532, înscrise in nr. 2884, 2971 au fost restituite pârâtului n baza Legii nr. 10/2001, că art. 48 din Legea nr. 10/2001 stabilește în mod expres din ce se compun despăgubirile pe care fostul deținător al imobilelor restituite are dreptul să le primească de la persoana căreia i s-au restituit imobilele deținute, respectiv despăgubirile la care au dreptul foștii deținători sînt îmbunătățirile necesare și utile, iar conform alin. 5 al art. 48: "Prin îmbunătățiri, in sensul prezentei legi, se înțeleg cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, in raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași (în speță foștii deținători)." Astfel, reclamanta consideră că instanța va trebui să îi acorde cu titlu de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor înscrise in nr. 2884, 2971, restituite in baza Legii nr. 10/2001 d-lui, valoarea actualizată a cheltuielilor necesare și utile, din care se scade gradul de uzură al îmbunătățirilor, in raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de către reclamantă.
noi concluzii scrise, pârâtul intimat a invocat faptul că Legea nr. 15/1990 a fost greșit interpretată, deoarece după cum rezultă din 2884 la sub B9 se intabulează dreptul de proprietate cu titlu de atribuire asupra construcțiilor de sub AI 1. 2. 3. in baza art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, in favoarea, ignorând prevederile exprese ale alin. 2 art. 20 ale legii care arată că: "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acestora, cu exceptia celor dobândite cu alt titlu." Conform notărilor din 2884 de la sub B6, moara și terenul de sub AI 1. 2. 3. inițial trec în patrimoniul statului în baza 218/1960 și 712/1966, iar sub notările de sub 7 și 8 se transmit in administrarea operativă antecesoarelor Ca atare acest imobil nefiind construit in perioada regimului comunist și fiind dobândit de către stat cu alt titlu și anume nr. 218/1960 și nr. 712/1966 este exceptat conform alin. 2 art. 20 de la aplicarea acestei legi.
Astfel, ca și antecesoarele sale au avut de drept doar operatiunea administrativă, abia după semnarea contractelor de privatizare iunie-iulie 1995 dobândit dreptul de proprietate, care a fost anulat de decizia civilă nr. 1431/29.06.2006 a Curții de APEL TIMIȘOARA, constatând nulitatea absolută a actului de privatizare privitor la moara, motiv pentru au fost desființate cu efect retroactiv toate înscrisurile juridice. Această decizie a fost consfințită de decizia civilă nr. 52/24.01.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Se mai arată că moara până la revoluție a funcționat in condiții destul de bune, utilajele fiind întreținute pe cheltuiala statului, clădirea însă a fost neglijată, dar după privatizare, noii proprietari nu au scos un din buzunar pentru întreținerea utilajelor, motiv pentru care in anul 2001 moara a fost nevoită să-și închidă porțile. În anii 2001-2002 a suferit divizări succesive, iar noua societate divizată a modificat tot sistemul de măcinat pe făină de în sistem de măcinat furaje pentru animale, tehnologie simplă, fără pretenții și fără cheltuială. Această degradare a fost posibilă datorită lipsei de responsabilitate a administratorilor. n urma divizării s-au divizat și acționarii din cadrul societății mamă, așa încât administratorii de azi de la, sunt aceiași proveniți de la, doar și-au redus numărul și au schimbat denumirea firmei.
Pârâtul intimat arată că a predat: motor Diesel adus direct de la firma care a costat 500.000 lei in anul 1939; două grupuri site plan, echipate cu elvețiană ce producea 5 sortimente de făină; trei valțuri austriece de la firma; trei selectoare de; două buncăre conice pentru captat impurităi; presă de ulei cu decorticator pentru semințe de soarelui, și soia; moară cu ciocane de mare capacitate de măcinat furaje pentru animale, acționată separat de un motor Diesel de 18.;un generator electric de 220 V; diferite accesorii, elevatoare, racorduri, transmisii aclionate cu curele din piele, iar toate acestea nu mai există. Arată că i se restituie: o clădire in paragină tencuită și vopsită doar la faadă, de ochii lumii, câteva geamuri termopan, reparații parțiale facute de mântuială de personal necalificat, deposedată de utilajele susmenționate și transformată in râșniță.
Referitor la casa nr. 532, pârâtul arată în urma unor procese a fost înscrisă și intabulată de acesta n 2971 la sub B 8, iar dreptul său de proprietate a fost înscris in sub B 10, in anul 1995, ulterior B 12 in baza Legii nr. 10/2001, arătând totodată că cest titlu a fost consfințit de trei decizii definitive și irevocabile ale Curții de APEL TIMIȘOARA: 1) Decizia civilă nr. 222/14.05.2002, Dosar Com. 3109/2002; 2) Decizia civilă nr. 731/23.03.2006 Dosar 492/C/06; 3) Decizia civilă nr. 1245/R/28.11.2007, Dosar 595/C/2002. Până in anul 2000, luna august, casa a fost ocupată timp de peste 30 de ani de Postul de Poliție și locuință de serviciu pentru familiile polițiștilor. Din anul 2002 reclamanta apelantă a ocupat cu abuz și rea credință această casă, fără să dețină niciun titlu de proprietate, producând mari stricăciuni imobilului, respectiv: au făcut 4 spărturi între casă și moară, care afectează grav structura de rezistență a celor doă imobile; dispariția din casă a 5 sobe de teracotă care erau prezente la plecarea polițiștilor; dispariția scândurilor (dușumele) din podul casei; au improvizat o cabină de duș in vestibulul casei prin zidirea a 3 uși, iar B propriu-zisă au transformat-o in magazie; dispariția întregii instalații din baie (cadă, chiuvetă, mobilier, etc.); au pătruns in curtea comună casă + moară, au presărat piatră brută ca să poată manevra și parca utilaje grele, din același motiv au tăiat 3 nuci bătrâni (buștenii de nuc i-au comercializat); au tăiat 5 din fața casei. Arată că în anul 2000, luna august, imediat după părăsirea casei de către polițiști, intrat in casă, având titlu de proprietate, dar a fost alungat și acionat in judecată la Judecătoria Lipova, dosar nr. 792/2000 pentru tulburare de posesie. Aciunea s-a stins la primul termen deoarece reclamanta nu a putut face dovada proprietății invocate.
Pârâtul invocat faptul că acuzația reclamantei privind îmboățirea sa fără justă cauză este ridicolă, deoarece reparațiile făcute de mântuială nu sporesc valoarea imobilului, ci dimpotrivă, după felul cum se prezintă, exceptând strict faada, se poate constata un grad avansat de uzură și degradare, iar faptul că au transformat prin distrugere sistemul de măcinat făină de in sistem de măcinat furaje pentru animale, diminuează enorm valoarea morii. Se invocă faptul că in anul 2002, când a intrat scriptic in imobil reclamanta, pârâtul era in plin proces de revendicare in baza Legii nr. 10/2001, dosar nr. 880/2001 și 814/2001, cu antecesoarea ei, că a notat procesul in 2884 la sub B 16 că din octombrie 2002 fost introdusă in cauză, și citată, 5 ani la rând in următoarele dosare:
Pârâtul intimat invocă faptul că reclamanta pretinde nejustificat, cu acte bine ticluite, că au făcut reparații și investiții de peste două miliarde lei vechi, sumă cu care este moara evaluată la Primăria pentru impozitare, știind că pârâtul nu are bani, urmârind reținerea morii in contul datoriei, deși societatea nu a fost niciodată proprietara imobilului, ci doar administrator, menționând că aceasta de 12 ani ocupă ilegal moara și de 6 ani ocupă ilegal casa. Arată că eparațiile pe care pretind că le-au făcut nu acoperă nici pe departe daunele morale și materiale pe care pârâtul le-a suferit timp de 59 de ani, cât a fost deposedat de aceste bunuri și aproape 15 ani de când este în procese pentru revendicarea lor.
Pârâtul prin aceleași concluzii scrise solicită să se respingă apelul și să se dispună evacuarea cu execuție din cele două imobile, solicitând totodată ca reclamanta să fie obligată: să vidanjeze fântâna din subsolul morii, care a fost folosită ca; să rezidească cele 4 spărturi dintre casă și moară și să readucă pereții la starea iniială; să zugrăvească interiorul casei pe care au folosit-o ilegal; să desfiineze cabina de duș improvizată in vestibulul casei și să-l readucă la starea iniială; să ridice, pe cheltuiala lor, absolut tot ce le aparține și se poate demonta: malaxor, moară portativă cu ciocane, buncăre de depozitare, chiuvetă, baterie cu duș, hidrofor, pompă submersibilă, instalații, alarmă, etc. cu condiția să readucă imobilul la starea iniială.
Reclamanta a formulat concluzii scrise, prin care a solictat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale, cu cheltuieli de judecată, arătând că în calitate de succesoare prin divizare a - SA, a fost proprietara imobilului în cauză începând cu anul 1996, iar în anul 2006 Curtea de APEL TIMIȘOARAa dispus anularea actelor de privatizare, ceea ce a determinat intrarea imobilului în patrimoniul pârâtului. Arată că în perioada 1996-2000 reclamanta și antecesoarea sa au executat cu serie de lucrări și îmbunătățiri la imobil, care urmau să treacă în proprietatea pârâtului.
Reclamanta a invocat faptul că a avut loc o micșorare a patrimoniului său, prin efectuarea acestor cheltuieli și o mărire a patrimoniului pârâtului, considerând că a făcut dovada cheltuielilor efectuate, deși cuantumul acestora a fost subiect de discuție.
Reclamanta apelantă arată că a apreciat valoarea investițiilor la suma de 203.379 lei, raportul de expertiză efectuat în primă instanță și contestat de reclamantă a apreciat valoarea la 34.500 lei, iar raportul expertizei contrarii dispuse în apel a evaluat aceste lucrări - partea rămasă neamortizată, la suma de 114.397 lei, modificată apoi la 98.883 lei în răspunsul la obiecțiuni. Arată că tocmai pârâtul a recunoscut efectuarea de cheltuieli pe care ar trebui să le suporte el, dar le-a limitat la valoarea de 14.217 lei prin notele de ședință depuse pentru termenul din 21.02.2007. Consideră că mărirea și micșorarea colerativă a patrimoniului părților nu a avut un temei juridic, devenind incident principiul îmbogățirii fără justă cauză, astfel că pârâtul trebuie să restituie valoarea lucrărilor executate, iar pe de altă parte dacă reclamanta nu ar fi făcut aceste cheltuieli, pârâtul trebuia să le execute ulterior, apreciind că acesta din urmă și-a mărit patrimoniul cu valoarea pe care pârâtul ar fi trebuit să o cheltuiască.
Analizând apelul din prisma criticilor aduse sentinței atacate, raportat la disp. art. 295 Cpc, Curtea constată că, raportat la particularitățile cauzei se impun a fi făcute următoarele precizări:
Prezentul art. 48 din nr. 10, statuează, în alin. 1 și 3 dreptul chiriașilor la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, respectiv faptul că, în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.
Din înscrisurile prezentate de părți în cauză, expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii, se reține că, prin nr. 1431/2006, Curtea de APEL TIMIȘOARA, soluționând recursul d-lui, a stabilit că asupra imobilului nu era Statul Român proprietar la data privatizării, respectiv reaua credință a pârâților (din acel proces), în esență preluarea abuzivă a imobilului.
Curtea Constituțională a statuat că procedura instituită prin Legea nr. 10/2001 este una specială, derogatorie de la dreptul comun, prin care statul înțelege să repare prejudiciile suferite ca urmare a preluării unor imobile în mod abuziv cu titlu sau fără titlu. Art. 49 din Legea nr. 10/2001 (devenit între timp art. 48) conține dispoziții în legătură cu dreptul la despăgubire al chiriașilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință, restituite în natură, precum și cu privire la obligația suportării acestor despăgubiri. Astfel, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, pentru imobilele preluate fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare [1].
De asemenea, prin Decizia nr. 678 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 6 februarie 2006, Curtea ( Constituțională), respingând excepția, a reținut că este justificată opțiunea legiuitorului de a institui destinatari diferiți ai obligației de despăgubire, în funcție de situația juridică distinctă a imobilelor ce se restituie, respectiv de împrejurarea preluării imobilului cu sau fără titlu. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, că principiul constituțional al egalității în drepturi nu are semnificația unei uniformități de tratament juridic, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Față de aceste considerente, formularea unei acțiuni îndreptată împotriva pârâtului - redevenit proprietar al imobilului după o îndelungată folosință a bunurilor sale, nu poate fi admisă.
Curtea s-ar fi așteptat ca reclamanții să se îndrepte împotriva antecesoarei reclamantei - - SA, care, raportat la prevederile art. 48, alin. 2 Cpc, ar fi putut fi obligată la plata unor sume reprezentând cheltuieli necesare și utile efectuate de reclamanta - SRL în imobilul litigios.
Analizând toate aspectele cauzei, Curtea, din concluziile raportului de expertiză a observat că, deși se solicită constatarea existenței unui spor de valoare adus imobilului, expertul a stabilit la 77 - 78 că, în anul 1948 imobilul valora 1.399.904 lei, iar în anul 2006 valora 656.095 lei.
Raportat la aspectele mai sus expuse, Curtea a considerat neîntemeiat apelul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 812/2007 a Tribunalului Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în A,-, jud. A, împotriva sentinței civile nr. 812/2007 a Tribunalului Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, domiciliat în T, Dr. nr. 5. 27, jud..
Fără cheltuieli.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red./25.02.2008
Tehn./25.02.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
[1] 351/2004 CC
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Petruța Micu
