Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 515/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE NR.515/CA
Ședința Camerei de Consiliu de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea având ca obiect suspendare provizorie a executării actului administrativ fiscal nr.21224/2007 întocmit de, până la soluționarea cererii de suspendare executare, formulata de reclamanta - PRODUCTION SRL cu sediul în T-,.11, parter, reprezentată legal prin administrator, având în vedere sentința civilă 2536/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în G,-, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în T,-, Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în T,- bis.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 cod pr.civilă.
Deliberând, instanța apreciază cauza în stare de judecată, urmând a se întreprinde măsurile necesare de către grefă pentru obținerea de la ribunalul Tulceaa copiei motivelor de recurs, precum și a copiei de pe acțiunea dedusă judecății în dosar nr- și a actului de control a cărui suspendare provizorie se solicită.
CURTEA:
Asupra cererii având ca obiect suspendare provizorie a executării actului administrativ fiscal nr.21224/2007 întocmit de, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curții de Apel - Secția contencios administrativ și fiscal, și înregistrată sub nr.2464/36/25.11.2008, reclamanta - PRODUCTION SRL în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a dedus judecății cererea având ca obiect suspendare provizorie a executării actului administrativ fiscal nr.21224/29.08.2007 întocmit de în temeiul art.14 cu referire la art.15 din Legea 554/2004 cu aplicarea art.403 alin.4 Cod pr.civilă, raportat la art.300 alin.3 Cod pr.civilă.
Motivând cererea, reclamanta învederează în esență că împotriva sentinței civile 2536/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr-, a înțeles a formula recurs, deoarece acțiunea dedusă judecății având ca obiect anularea actului administrativ fiscal împreună cu actele subsecvente emise în baza procesului verbal de control, i-a fost respinsă ca nefondată.
Susține reclamanta că, abordând calea de atac a recursului, pe considerentul nelegalității și netemeiniciei hotărârii pronunțate de instanța de fond, a înțeles a deduce judecății și cererea având ca obiect suspendarea executării actului administrativ fiscal, până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.
Sub aspectul îndeplinirii condițiilor care justifică luarea măsurii suspendării provizorii a actului administrativ fiscal, se arată că, în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri, deoarece prin executarea procesului verbal administrativ fiscal, societății i-ar fi create grave prejudicii, orice executare silită fiind de natură a determina începerea procedurii falimentului, astfel încât cererea dedusă judecății intră în categoria unui caz bine justificat.
Reclamanta a înțeles a depune la dosar conform rezoluției măsurilor dispuse de complet, dovada achitării cauțiunii, în cuantum de 5000 lei RON, prin recipisa de consemnare CEC Bank nr.-/1 din 25.11.2008, seria - nr.-; certificatul nr- emis de Tribunalul Tulcea, din care rezultă că "la data de 24.11.2008 a fost declarat recurs de către - PRODUCTION SRL împotriva sentinței civile 2536 pronunțată la data de 21.11.2008 de Tribunalul Tulcea, în dosar nr-".
Din dispoziția instanței, la dosar s-a anexat copie a motivelor de recurs înregistrate la ribunalul Tulcea la data de 24.11.2008; copia acțiunii dedusă judecății, însoțită de copia procesului-verbal de control 21224/29.08.2007, întocmit de G - Serviciul Vamală de pe lângă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor.
Examinând actele și lucrările dosarului, și având în vedere susținerile reclamantei, instanța constată că cererea este fondată și, pe cale de consecință, urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente, în esență:
În această fază procesuală, pentru admisibilitatea cererii, având ca obiect suspendarea provizorie a executării, legea contenciosului administrativ condiționează îndeplinirea cumulativă a unor condiții, după cum urmează:
- abordarea căii de atac;
- depunerea unei cauțiuni;
- luarea măsurii prin examinarea condițiilor de admisibilitate impuse de dispozițiile art.14 cu referire la art.15 din Legea 554/2004.
Materialul probator administrat în cauză face dovada îndeplinirii cumulative a sus-menționatelor condiții de admisibilitate impuse de lege, în sensul că: reclamantul recurent a înțeles a promova recurs împotriva sentinței civile 2536/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr- (filele 7-8 dosar); a făcut dovada depunerii cauțiunii în sumă de 5000 lei prin recipisa de consemnare CEC Bank nr.-/1 din 25.11.2008, seria - nr.-.
Și cea din urmă condiție pentru luarea măsurii suspendării provizorii a executării actului administrativ fiscal este îndeplinită, apreciază curtea, pentru următoarele considerente:
Măsura suspendării provizorii poate fi luată numai împotriva unui anumit tip de act și numai în anumite împrejurări.
Prin urmare, distingem ca fiind condiții ale suspendării provizorii cele care privesc:
- actul administrativ care poate fi suspendat;
- temeiul de fapt al suspendării provizorii.
În referire la condițiile privitoare la actul supus suspendării provizorii, curtea reține:
Obiectul suspendării provizorii a executării îl reprezintă actul administrativ, astfel cum este definit de art.2 lit.c din Legea 554/2004, emis de autoritatea publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Reține curtea că, pentru am putea fi suspendată provizoriu executarea actului administrativ fiscal este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte, să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere, ori în cauză au fost produse dovezi legate de acest aspect, atât timp cât autoritatea publică a emis somația 25079/10.10.2007, iar prin decizia de regularizare nr.21232/29.08.2007, s-a fixat termen de plată pentru data de 20.09.2007.
În ceea ce privește temeiul de fapt al suspendării provizorii:
Cererea recurentei reclamante s-a întemeiat pe dispozițiile art.14 alin.1 din legea 554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, formulare ce sugerează a fi necesar îndeplinire cumulativă a două condiții pentru admisibilitatea cererii, și anume:
- caz bine justificat;
- prevenirea unei pagube iminente, cu reținerea în esență că instanța trebuie să analizeze o astfel de situație, ce este determinată de executarea actului administrativ atacat și care ar produce-
Măsura provizorie solicitată de petentă, se justifică prin existența în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel cum se prevede în art.2 alin.1 lit."t" din Legea 554/2004.
Îndeplinirea acestei condiții rezultă în cauză din motivele de nelegalitate invocate în conținutul acțiunii dedusă judecății și mai ales din faptul că, urma a se emite o decizie de regularizare a situației reținute prin procesul verbal de control, așa după cum s-a consemnat în conținutul acestuia.
Paguba iminentă este definită de dispoziția cuprinsă în art.2 lit.s din Legea 554/2004, fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, cu evidență - ca primă situație - care ar determina perturbarea previzibilă gravă a funcționării societății.
Probatoriul administrat în cauză face dovada îndeplinirii și celei de a doua condiții legale pentru luarea măsurii suspendării provizorii solicitată, dat fiind iminența producerii unei pagube în patrimoniul său, situația de fapt ce rezultă din începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea somației 25079/10.10.2007.
O eventuală executare, în baza actului administrativ atacat, este de natură, apreciază curtea, de a produce un prejudiciu material viitor și previzibil, ce ar determina perturbarea gravă a funcționării societății, care ar putea intra în faliment și totodată, ar determina perturbarea activității altor agenți economici și a angajaților acesteia.
Atât timp cât, potrivit art.15 alin.1 din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ unilateral solicitată de reclamant,- ce a dedus judecății cererea având ca obiect anularea actului administrativ fiscal emis de autoritate, soluționată de instanța de fond în sensul respingerii, recurată de petent - poate fi formulată odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, iar în alin.2 al art.15 din legea contenciosului administrativ legiuitorul a indicat că dispozițiile alin.2 și 4 ale art.14 din lege sunt aplicabile în mod corespunzător, instanța constată că, admițând cererea dedusă judecății, urmează a dispune suspendarea provizorie a executării actului administrativ fiscal, până la soluționarea cererii de suspendare executare, formulată în cadrul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea formulată de reclamanta - PRODUCTION SRL cu sediul în T-,.11, parter, reprezentată legal prin administrator, având în vedere sentința civilă 2536/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în G,-, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în T,-, Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în T,- bis.
În baza art.14 cu referire la art.15 din Legea 554/2004, cu aplicarea art.300 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, raportat la art.403 alin.4 cod pr.civilă,
Dispune suspendare provizorie a executării actului administrativ fiscal nr.21224/2007 întocmit de, până la soluționarea cererii de suspendare executare, formulata de reclamanta - PRODUCTION SRL, în calea de atac a recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2008.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.-/28.11.2008
Tehnored. 28.11.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere