Suspendarea executării silite. Speță. Decizia 816/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 931/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 816
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de suspendare formulată de recurenta INTERNAȚIONAL împotriva sentinței comerciale nr. 5582 din data de 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și lichidatorul judiciar al INTERNAȚIONAL ȘI ASOCIAȚII
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. 21 din 16.04.2009, intimata - lichidator judiciar reprezentată de, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a atașat dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, precum și faptul că la dosar s-a întocmit un referat de către registratura Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în legătură cu înaintarea de către Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a cererii de suspendare formulată de către recurenta INTERNAȚIONAL Se mai arată că cererea de suspendare nu este timbrată corespunzător și nici nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul depunerii la dosar în original a recipisei de consemnare a cauțiunii în cuantum de 2.000 lei. Totodată se arată că la dosar au fost depuse prin Serviciul Registratură din partea recurentei note de ședință, iar din partea lichidatorului judiciar concluzii scrise și înscrisuri, în două exemplare.
Recurenta, prin avocat, depune la dosar taxa de timbru legal datorată și timbrul judiciar aferent.
Curtea pune în discuția recurentei consemnarea cauțiunii pe cererea de suspendare formulată.
Recurenta, prin avocat, solicită deducerea cuantumului cauțiunii în sumă de 2.000 lei achitată inițial în dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, având în vedere că aceasta nu a fost luată în considerare la pronunțarea soluției în ce privește suspendarea sentinței comerciale nr. 5582 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială.
Curtea pune în discuție cererea recurentei privind deducerea cuantumului cauțiunii.
Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că se opune la cererea recurentei și solicită respingerea cererii privind deducerea cuantumului cauțiunii întrucât invocă excepția autorității de lucru judecat.
Curtea, deliberând, admite cererea recurentei privind deducerea cauțiunii față de dispozițiile art.403 alin.4 proc.civilă și având în vedere dovada de achitare a acesteia - fila 67 din dosarul nr-.
Recurenta, prin avocat, solicită efectuarea unei adrese oficiale către Tribunalul București - Secția a VII a Comercială întrucât demersurile personale au rămas fără nici un rezultat, în sensul de a comunica dacă s-a înregistrat recurs sau nu de către recurenta INTERNAȚIONAL
Reprezentantul lichidatorului judiciar se opune la cererea formulată de către recurentă, având în vedere referatul întocmit de Serviciul Registratură al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială care face referire inclusiv la înregistrările făcute de pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială.
Curtea, în temeiul art.96 proc.civilă comunică recurentei notele de ședință și înscrisurile anexate depuse de către reprezentantul lichidatorului judiciar.
Curtea, deliberând, respinge cererea recurentei privind efectuarea unei adrese oficiale către Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, având în vedere că un atare demers excede competenței completului de judecată și față de referatul deja întocmit de către Serviciul Registratură al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială existent la fila 74 din dosar.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității cererii de suspendare, în baza art.300 alin. 2 proc.civilă, având în vedere că este o excepție peremtorie acordă cuvântul părților pe această excepție și apoi cuvântul pe excepția autorității de lucru judecat - excepție invocată de către reprezentantul lichidatorului judiciar.
Recurenta, prin avocat, solicită respingerea excepției de inadmisibilitate a cererii de suspendare, motivat de faptul că a formulat recurs împotriva sentinței comerciale a cărei suspendare o solicită.
În susținere, arată că a expediat recurs la data de 12 februarie 2009 - recurs care a fost depus la Registratura Tribunalului București - Secția a VII a Comercială împreună cu cererea de suspendare, dar a fost pusă rezoluție de primire doar pe cererea de suspendare.
Mai arată, că s-a creat o confuzie considerându-se că există doar cerere de suspendare nu și recurs.
Arată că singura dovada privind depunerea recursului este adresa de înaintare de către Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, iar pe această adresă a tribunalului s-a dat cu pastă corectoare de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială și s-a menționat că Tribunalul Bucureștia înaintat doar cererea de suspendare nu și recursul declarat.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat - excepție invocată de către reprezentantul lichidatorului judiciar solicită respingerea acesteia, cu motivarea mai sus arătată.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea excepției de inadmisibilitate a cererii de suspendare, motivat de faptul că recurenta nu a făcut dovada depunerii recursului, ștampila și rezoluția judecătorului fiind doar pe cererea de suspendare nu și pe cererea de recurs.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat solicită admiterea acesteia, având în vedere că recurenta a formulat pentru a doua oară cerere de suspendare împotriva sentinței comerciale nr. 5582 din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială - cerere de suspendare care a fost respinsă ca inadmisibilă.
Curtea reține pricina în pronunțare pe excepțiile invocate.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 22.04.2009, pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, petenta - INTERNAȚIONAL SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatele - SRL și ȘI ASOCIAȚII, suspendarea executării silite a sentinței comerciale nr.5582/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin care s-a deschis procedura simplificată a insolvenței împotriva petentei-debitoare, până la soluționarea recursului declarat de debitoare împotriva acestei sentințe.
În motivarea cererii formulate, petenta a arătat că procedura de citare la judecata în fond a fost nelegal îndeplinită, nefiindu-i comunicat nici un act de procedură în prezenta cauză. S-a mai arătat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile art.3 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006, societatea nefiind în stare de încetare de plăți, iar creditoarea - SRL a renunțat la cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva petentei debitoare.
În drept au fost invocate dispozițiile art.300 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.8 alin.5 lit.b din Legea nr.85/2006, republicată.
În dovedirea cererii de suspendare, petenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind activitatea desfășurată de petenta-debitoare în perioada noiembrie - decembrie 2008 și dovada de achitare a taxei de timbru.
La solicitarea completului de judecată a fost întocmit și atașat la dosarul cauzei (fila 74 din dosar) un referat al departamentului registratură privind înregistrarea cererilor formulate de debitoarea - INTERNAȚIONAL SRL.
Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării având în vedere că nu există nici o înregistrare pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Comercială a vreunei cereri de recurs împotriva sentinței comerciale nr.5582/17.12.2008.
Examinând excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, Curtea reține că, față de dispozițiile art.302 alin.2 Cod procedură civilă, conform cărora recursul nu este suspensiv de executare, urmând a se dispune suspendarea la cererea părții interesate, excepția este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din examinarea art.302 Cod procedură civilă, Curtea reține că suspendarea executării unei sentințe atacate cu recurs, se poate dispune la cererea părții interesate, prin formularea unei cereri adresate instanței învestite cu judecata recursului. Așadar, legea califică o atare cerere ca având caracter incidental, iar nu principal, fiind concomitentă sau ulterioară cererii de declarare a recursului, care are caracter de cerere principală.
Dată fiind calificarea legală a cererii de suspendare a executării sentinței de fond, și anume aceea decerere incidentală, judecata acesteia o poate face doar ca urmare a sesizării instanței, în sensul de complet de judecată, cu o cerere principală, de recurs împotriva acelei sentințe a cărei suspendare se solicită conform art.300 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea reține că, în speță, petenta-debitoare susține că a sesizat tribunalul cu o cerere de recurs, dar nu poate dovedi înregistrarea acestei cereri, întrucât nu a avut acces la aceste date, susținere ce nu poate fi primită de instanța de recurs, având în vedere calitatea acesteia de parte în proces. În plus, din referatul întocmit de registratura Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, reiese că pe rolul instanței de recurs nu s-a înregistrat nici o cerere de recurs împotriva sentinței nr.5582/17.12.2008, ci doar cererea de suspendare a executării acestei sentințe.
Ca atare, întrucât în speță nu a fost dovedită condiția impusă de dispozițiile art.300 alin.2 Cod procedură civilă, a promovării unei cereri principale de recurs împotriva sentinței nr.5582/17.12.2008, conform art.1169 Cod civil, Curtea reține că suspendarea executării sentinței anterior menționate a fost promovată pe cale principală, astfel încât față de dispozițiile speciale aplicabile în materia căilor de reformare, apare ca inadmisibilă.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.137 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.300 alin.2 Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art.8 alin.5 din Legea nr.85/2006, republicată, și ale art.1169 Cod civil, Curtea va admite excepția inadmisibilității și, în consecință, va respinge cererea de suspendare a executării sentinței nr.5582/17.12.2008 ca inadmisibilă.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de lichidatorul judiciar, având în vedere reținerea excepției inadmisibilității cererii de suspendare și preeminența acesteia dată de natura procedurală a excepției menționate, Curtea apreciază că această excepție nu mai poate fi cercetată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de inadmisibilitate a cererii.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de petenta - INTERNAȚIONAL SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5582 din data de 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și lichidatorul judiciar al - INTERNAȚIONAL SRL - ȘI ASOCIAȚII ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2009.
Președinte Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red. Jud. - 26.05.2009
Tehnored. - 27.05.2009
Nr. ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica