Uzucapiune. Decizia 1347/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1347/2009-
Ședința publică din 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanții:, și toți din O,-, - 5,.1,.3, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL O PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O ambii cu sediile în O, nr.1, jud. B, împotriva deciziei civile nr.82/A din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 5784 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect uzucapiune.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 06 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 13 octombrie 2009, apoi pentru data de 20 octombrie 2009 și apoi pentru data de 27 octombrie 2009, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5784 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a espins ca nefondată acțiunea civilă astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL O, prin primar și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O, având ca obiect uzucapiune, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din situația de carte funciară prezentată (depusă la filele 6-7 din dosar), rezultă că imobilul cu nr.topo.521, având suprafața de 35023 mp, este înscris în coala CF nr.2, în proprietatea Comunei.
Referitor la posibilitatea recunoașterii dreptului de proprietate al defunctului asupra unei suprafețe de 5000 mp. din imobilul cu nr.topo.521 (în suprafață totală de 35.023 mp), instanța a reținut că reprezentând exercițiul unei puteri de fapt asupra unui bun corporal sau incorporal, posesia se bucură de protecție în sistemul Codul civil român, întrucât, de cele mai multe ori, corespunde chiar dreptului de proprietate. Tocmai de aceea, legea îi și atașează o serie de consecințe juridice, dintre care cea mai importantă este dobândirea drepturilor reale asupra unui bun.
Cu privire la posibilitatea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, instanța a reținut că incidența sa în sistemul de publicitate al cărților funciare presupune luarea în considerare a faptului că prin adoptarea Legii nr. 7/1996 s-a urmărit crearea unui sistem unitar de evidențiere a imobilelor și a drepturilor reale referitoare la acestea.
Întrucât punerea efectivă în aplicare a acestor dispoziții presupune în prealabil finalizarea bazei tehnice prin întocmirea hărților cadastrale, art.72 din acest act normativ a prevăzut că la data finalizării lucrărilor cadastrale și a registrelor de publicitate imobiliară la nivelul întregului teritoriu administrativ al unui județ își încetează aplicabilitatea, pentru respectivul județ, între altele și Decretul - Lege nr. 115/1938.
Prin decizia civilă nr.86 din 10 decembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii stabilind că, în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului - Lege nr.115/1938 și împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr.7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv de cele ale Decretului - Lege nr.115/1938.
S-a reținut, potrivit susținerilor reclamanților, confirmate de martorii audiați în cauză, că defunctul a început să posede terenul în litigiu în anul 1992, astfel că analiza condițiilor dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune se face numai în condițiile prevăzute de Decretul - Lege nr.115/1938, respectiv a art.28 alin.1 din Decret întrucât defunctul nu a fost intabulat în cartea funciară.
Verificând îndeplinirea celor trei condiții cerute de lege pentru a se putea invoca această uzucapiune, respectiv: a) titularul dreptului real intabulat în cartea funciară să fi decedat la începerea posesiei de către uzucapant; b) cel care uzucapează să posede imobilul timp de cel puțin 20 de ani de la moartea titularului dreptului real înscris în cartea funciară; c) posesia exercitată să fie utilă, fiind irelevant dacă posesorul este de bună sau rea-credință, instanța de fond a constatat că cerința posesiei timp de cel puțin 20 de ani nu este îndeplinită. Prin urmare a apreciat acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Urmare respingerii capătului de cerere principal, celelalte capete de cerere - dezmembrarea imobilului respectiv în nr.topo.521/1 și nr.topo.521/2, stabilirea că masa succesorală după defunctul se compune din imobilul cu nr.topo.521/1 și stabilirea vocației succesorale a reclamanților, cu întabularea drepturilor lor de proprietate în carte funciară, au fost apreciate de instanța ca fiind lipsite de interes.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții, și -, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu consecința admiterii acțiunii cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată în fond și apel.
În motivare, apelanții - reclamanți au arătat în esență că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1895 Cod civil, întrucât posesia asupra terenului a început a fi exercitată în anul 1996, după intrarea în vigoare a Legii 7/1996, care a abrogat expres dispozițiile art. 27 și 28 din Decretul Lege nr. 115/1938. Considera că este indiferent că posesia a început în mod efectiv anterior anului 1996, de vreme ce au posibilitatea de a renunța la beneficiul posesiei anterior acestui an. Prin renunțarea la posesia exercitata anterior anului 1996, susține că sunt îndeplinite condițiile art. 1895 Cod civil.
Au criticat motivația instanței, potrivit căreia dispozițiile Legii 115/1938 ar fi încă aplicabile întrucât nu s-au finalizat operațiunile cadastrale la nivelul județului B, arătând că Legea 7/1996 este în vigoare și doar aplicabilitatea în întregime a Legii 115/1938 va înceta în momentul terminărilor lucrărilor cadastrale. În acest sens au invocat și dispozițiile deciziei nr. 86/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia dispozițiile Legii 115/1938 sunt aplicabile până la intrarea în vigoare a Legii 7/1996.
Au susținut că se află într-o situație discriminatorie față de alte persoane aflate în aceeași situație, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate fie în temeiul Legii 18/1991, fie prin hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu cât în sistem de carte funciara prescripțiile achizitive în temeiul art. 27 si 28 din Legea nr. 115/1938 sunt aproape imposibil de îndeplinit.
Intimatul Consiliul Local al Municipiului Oaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
În motivarea poziției sale procesuale, a arătat în esență că soluția primei instanțe este temeinică și legală, pentru considerentele ce au stat la baza acesteia.
A combătut susținerile apelantei potrivit căreia ar fi îndeplinite condițiile cerute de prevederile art. 1897 Cod civil, arătând ca această dispoziție legală impune ca posesia sa se întemeieze pe just titlu și să fie de bună credință.
Nici una dintre aceste condiții, a susținut intimata, nu este îndeplinită în speță, reclamantul neexercitând posesia în baza unui act juridic translativ de proprietate și nici cu bună credința, împrejurare atestată de faptul că în cursul exercitării posesiei a efectuat numeroase demersuri pentru dobândirea titlului de proprietate, împrejurare ce releva că nu s-a considerat adevărat proprietar.
În drept a invocat prevederile art. 1897 Cod civil, Decretul Lege nr. 115/1938.
Prin decizia civilă nr. 82/A din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins apelul civil introdus de apelanții, și, toți domiciliați în localitatea O,-, -.1, apart.3, județul B, în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL O, prin primar, cu sediul în localitatea O, nr.1, județul B și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O, cu sediul în localitatea O, nr.1, județul B, împotriva sentinței civile nr.5784 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate, ără cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 86 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, a fost admis recursul și s-a stabilit că în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului - Lege nr.115/1938 și împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr.7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv de cele ale Decretului - Lege nr.115/1938.
Potrivit propriilor susțineri ale reclamantului, confirmate de probele testimoniale administrate in cauză, posesia exercitata de acesta asupra terenului pentru care solicita să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitiva a început în anul 1992. Instanța de apel a apreciat, raportat atât la prevederile legale ce reglementează prescripția achizitivă, cât și la dispozițiile deciziei civilă nr. 86 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, că nu exista facultatea ca din intervalul în care s-a exercitat posesia, cel interesat să aleagă un anumit moment, pe care să-l indice ca fiind momentul începerii posesiei, în funcție de care, sunt aplicabile dispoziții legale diferite.
Prin urmare, posesia exercitata de reclamant fiind începută în anul 1992, și împlinită după intrarea in vigoare a Legii 7/1996 acțiunea sa, în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară este guvernată de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului - Lege nr. 115/1938, ale căror condiții trebuiesc indeplinite.
Văzând că defunctul nu a fost intabulat în cartea funciară, s-a impus verificarea îndeplinirii cerințelor uzucapiunii extratabulare, reglementată de art.28 alin.1 din Decretul - Lege nr.115/1938, potrivit căruia "C care a posedat un bun imobil în condițiile legii timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară, poate cere intabularea dreptului în favoarea sa, în temeiul uzucapiunii".
Cum cerința posesiei timp de cel puțin 20 de ani nu este îndeplinită, în mod corect instanța de fond a apreciat ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Pe de altă parte chiar dacă ipotetic s-ar admite că sunt aplicabile prevederile art. 1895 trebuie observat că nici condițiile impuse de această dispoziție legală nu sunt îndeplinite.
Astfel din textul art. 1895 rezultă că pentru a putea fi invocată uzucapiunea de scurtă durată pe care se întemeiază reclamantul, trebuiesc îndeplinite următoarele condiții și anume: posesia să se întemeieze pe just titlu sau justă cauză și posesia să fie exercitată cu buna credință timp de 10 ani. Actul invocat de reclamant ca fiind justul titlu pe care s-a întemeiat posesia sa, adeverința nr. 3551/22.09.1992 emisa de Primăria Municipiului O în temeiul Legii 18/1991 nu poate constitui just titlu, nefiind un act juridic translativ de proprietate. Nici posesia exercitată în baza acestuia nu este o posesie de buna credința, care presupune că cel ce stăpânește imobilul are convingerea că o face în calitate de titular al dreptului de proprietate, de vreme ce în acest interval de timp, respectiv cu începere din anul 2003, reclamantului, i-a fost cunoscut faptul că adeverința în baza căreia exercita posesia a fost invalidată.
Cum primul capăt de cerere al acțiunii este neîntemeiat, iar soluția de respingere este corectă, capetele de cerere subsecvente care depind de soluția dată primului, au fost la rândul lor corect respinse ca lipsite de interes.
Pentru toate aceste considerente, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții, și - împotriva sentinței civile nr.5784 din 26 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrar-o în totalitate.
În baza art. 247 Cod procedură civilă a respins și cererea apelanților privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen au formulat recurs reclamanții care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii reclamanților cum a fost precizată.
În motivarea recursului s-a susținut că instanțele au calificat juridic greșit acțiunea întemeind-o pe dispozițiile Legii 115/1938, deși în speță sunt incidente dispozițiile art. 1895 cod civil și ale Legii 7/1996 și de asemenea s-a invocat că instanțele nu s-au pronunțat în nici un fel asupra încălcării drepturilor reclamanților protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deși atât la fond cât și în apel reclamanții au invocat încălcarea acestor drepturi.
Au invocat recurenții că în speță sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1895 Cod civil, privind uzucapiunea de scurtă durată, astfel că în mod nelegal și nefondat instanțele au respins cererea reclamanților.
Intimatul Consiliul Local - Administrația Imobiliară O s-a opus admiterii recursului, arătând că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii 115/1938 așa cum corect au reținut instanțele și față de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție 86/2007 pronunțată în interesul legii.
Pe fond s-a susținut că defunctul, autor al reclamanților a exercitat o posesie de rea credință asupra imobilului din litigiu, titlul acestuia a fost anulat în anul 2003, această decizie nu a fost atacată de către defunct, iar pe de altă parte acesta nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate deoarece nu a fost membru cooperator și nu a fost angajat în CAP. având calitatea de ziler la CAP..
S-a mai arătat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile convenției la care reclamanții fac trimitere.
Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată următoarele:
Starea de fapt, în esență, este următoarea: prin Hotărârea Comisiei Județene B de Aplicare a Legii 18/1991 nr.95/1991 s-a dispus constituirea dreptului de proprietate în favoarea defunctului asupra unei suprafețe de o,50 ha. sens în care acesta a fost pus în posesie asupra imobilului respectiv, posesie pe care o exercită și în prezent pașnic și netulburat așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați la fond, acest aspect nefiind contestat de pârâți.
Aceasta fiind starea de fapt, instanța de recurs urmează să stabilească în primul rând care este legea privind prescripția achizitivă aplicabilă în speță.
Instanțele de fond și apel au reținut că aplicabile în speță sunt dispozițiile Legii 115/1938 sub imperiul căreia a început posesia defunctului și au motivat că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție 86/2007 în interesul legii, s-a statuat că pentru posesiile începute sub imperiul acelui act normativ și după intrarea în vigoare a Legii 7/1996, stabilirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este guvernată de dispozițiile legii vechi.
Aceste rețineri ale instanțelor de fond și apel sunt esențial nelegale.
Este adevărat că prin Decizia în interesul legii 86/2007 s-a statuat în sensul reținut de instanțe, dar această decizie nu este aplicabilă în speță.
Legea 7/1996 a fost publicată în Monitorul Oficial din 13 martie 1996 ș potrivit Constituției de la acea dată, a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Legea 7/1996 a abrogat dispozițiile art. 27 și 28 din Legea nr.115/1938, uzucapiunile începute după intrarea acesteia în vigoare urmând să fie reglementate potrivit dispozițiile Codului civil.
Art. 60 din Legea 7/1996 în forma inițială stipula că acțiunile aflate pe rol la data promulgării legii, întemeiate pe dispozițiile art. 27 și 28 din Legea nr.115/1938 se judecă potrivit dispozițiilor vechii legi. a contrario cererile în uzucapiune promovate după apariția Legii 7/1996 se judecă potrivit dispozițiilor noii legi.
Acest articol a fost abrogat și în scopul unificării practicii judiciare, Înalta Curtea pronunțat decizia în interesul legii invocată, decizie care nu poate fi interpretată așa cum au făcut instanțele de fond și de apel. Astfel cele două instanțe au reținut că și uzucapiunile începute după apariția Legii 7/1996 sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, apreciind astfel că Legea 7/1996 nu este în vigoare, apreciere nu numai greșită dar și discriminatorie față de împrejurarea că dispozițiile Codului civil privind prescripția achizitivă de lungă durată sunt mult mai favorabile posesorului, raportat la dispozițiile mult mai restrictive prevăzute de art. 27 și 28 din Legea 115/1938.
Interpretarea dată de instanța de fond și apel succesiunii legilor în timp privind uzucapiunea ar însemna că dispozițiile legii vechi se vor aplica până când se vor finaliza lucrările de cadastru general, adică pe o perioadă de timp nedefinită în viitor, fiind lesne de prevăzut că finalizarea acestor lucrări nu va avea loc decât într-un viitor foarte îndepărtat. Aceasta ar echivala cu continuarea aplicării unui regim juridic diferențiat, privind uzucapiunea, în funcție de regiunea în care locuiesc cei care o invocă, precum și perpetuarea discriminării aplicate cetățenilor români din zonele în care au existat cărți funciare și unde prin simpla posesie fără îndeplinirea altor condiții nu se poate stabili drept de proprietate cu titlu uzucapiune, așa cum stipulează Codul civil.
Așa fiind, sunt greșite reținerile instanțelor potrivit cărora Legea 7/1996 și Codul civil nu se aplică în speță, cât timp așa cum am arătat mai sus, Legea 7/1996 este în vigoare de la data de 13 martie 1996. Instanțele au făcut confuzie între intrarea în vigoare a unei legi și abrogarea legii vechi. Astfel, art. 58 din Legea 7/1996 stipulează că în regiunile cu carte funciară înscrierile cu privire la imobile vor continua să fie făcute în aceste cărți funciare, cu respectarea dispozițiilor legii noi. Prin urmare, pentru acest motiv prin art. 69 din Legea 7/1996 s-a statuat că abrogarea Legii 115/1938 va avea loc doar după finalizarea lucrărilor de cadastru general și a registrelor de publicitate imobiliară pentru fiecare unitate administrativ teritorială, pentru teritoriul respectiv.
Este cert că posesia defunctului a început sub imperiul Legii 115/1938 dar în situația în care se succed mai multe legi care reglementează uzucapiunea, este la latitudinea celui ce o invocă să-și întemeieze cererea pe oricare din textele legale succesive. Condiția este că posesia se consideră începută sub imperiul legii invocate și raportat la aceste dispoziții legale se apreciază dacă cererea privind stabilirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, este fondată
Concluzionând, în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil privind uzucapiunea de scurtă durată, art. 1895, pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea.
Instanța de apel în mod greșit a reținut că în speță nun sunt îndeplinite cerințele textului de lege invocat, cu motivarea că Hotărârea Comisiei Județene de Aplicare a Legii 18/1991 nu este just titlu, deoarece nu este un act translativ de proprietate, iar posesia exercitată de defunct nu a fost de bună credință deoarece adeverința dată acestuia a fost invalidată.
Curtea apreciază că în speță, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 1895 Cod civil.
Astfel, Hotărârea Comisiei Județene de Aplicare Legii 18/1991 este just titlu în înțelesul textului de lege invocat, justul titlu însemnând că imobilul ajunge în posesia reclamantului în temeiul unui titlu valabil, legal și întemeiat. Ori, Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18/1991 este o autoritate administrativă constituită în cadrul Consiliului Județean printre a cărei atribuții se află și constituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite potrivit dispozițiilor Legii fondului funciar.
Prin urmare în baza acestui titlu s-a operat în mod legal transferul posesiei de la unitatea administrativ teritorială la defunct.
titlu invocat în prezenta speță nu provine de la proprietar, dacă ar fi provenit de la acesta defunctul și-ar fi putut înscrie dreptul de proprietate iar acțiunea de față ar fi fost fără obiect.
Pe de altă parte, justul titlu chiar anulat, poate fi invocat în cazul unei cereri în uzucapiune întemeiate pe art. 1895 Cod civil, motiv pentru care este nerelevantă anularea adeverinței în anul 2003 de către Comisia Județeană de aplicare a Legii 18/1991. De altfel, nu s-a dovedit că defunctului i s-ar fi comunicat Hotărârea Comisiei Județene de anulare a titlului său.
În concluzie, chiar dacă pe parcursul posesiei de 10 ani (acesta fiind termenul în speță și nu 20 de ani cum greșit a reținut instanța de apel) posesorul ar deveni de rea credință acest aspect este nerelevant, buna credință a posesorului apreciindu-se doar raportat la momentul la care, în baza justului titlu, a început exercitarea posesiei.
În speță, defunctul a lucrat peste 20 de ani în ferma legumicolă și în zootehnie în cadrul CAP. O, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și astfel este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate potrivit art. 18 din Legea 18/1991, care stipulează că persoanele care au lucrat în orice mod în cooperativă în ultimii 3 ani, li se constituie dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,5 ha. "în orice mod", înseamnă că i se cuvine constituirea dreptului de proprietate defunctului, chiar dacă acesta a fost ziler în ferma legumicolă așa cum susține intimata.
Așa fiind, în anul 1992 când a fost pus în posesie și i s-a emis adeverință de punere în posesie în baza Hotărârii Comisiei Județene de Aplicare a Legii 18/1991, defunctul era de bună credință, această bună credință existând și la data începerii posesiei sub imperiul Codului civil, 13 martie 1996 data intrării în vigoare a Legii 7/1996. Ar fi fost defunctul de rea credință în ipoteza în care adeverința de punere în posesie i-ar fost anulată la data când a început posesia sub imperiul legii noi, iar defunctul ar fi cunoscut că titlul său a fost anulat.
Cum și în prezent imobilul este în posesia reclamanților, în calitate de urmași ai defunctului (acest aspect nici nu este contestat de pârâți), Curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile stipulate de art. 1895 Cod civil, acțiunea fiind fondată, termenul de 10 ani stipulat de textul de lege invocat, împlinindu-se în 2006.
Susținerile intimatului potrivit cărora pentru suprafața de teren din litigiu s-ar fi emis titluri de proprietate altor persoane sunt nedovedite. Pe de altă parte, emiterea de titluri de proprietate în beneficiul altor persoane asupra unui teren aflat în posesia necontestată a reclamanților, ar fi un abuz din partea administrației și celor abilitați să emită titlu de proprietate.
Curtea apreciază că în speță sunt incidente și dispozițiile din Convenție la care recurenții au făcut referire. Astfel, față de împrejurarea că practica instanțelor din raza Curții de Apel în materia constituirii dreptului de proprietate a fost neconstantă, coroborat cu aspectul notoriu că autoritățile administrative au emis titlu de constituire a dreptului de proprietate după 1991 și cu împrejurarea că imobilul este în posesia reclamanților de circa 17 ani, aceștia au speranță legitimă în reglementarea regimului juridic al imobilului pe care îl dețin, într-un mod favorabil reclamanților.
Această speranță legitimă, potrivit practicii constante a CEDO. este un bun în înțelesul Convenției, iar lipsirea reclamanților de acesta ar echivala cu o încălcare a art. 1 Protocolul I coroborat cu art.14 din Convenție cât timp așa cum am arătat mai sus unor persoane aflate în situații similare cu ale defunctului li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii 18/1991. În acest sens este și cauza Driha c/a România în care Statul Român a fost condamnat la despăgubiri în favoarea petentului, reținându-se că acestuia i s-a respins în instanță o cerere fondată, iar altor persoane, aflate în situații similare, li s-au admis cererile, Curtea Europeană reținând, în speță, încălcarea coroborată a textelor din Convenție mai sus arătate, cât timp pentru tratamentul apreciat ca discriminatoriu aplicat cetățeanului Driha, raportat la alte situații comparabile, nu au existat justificări obiective și rezonabile.
Nici în prezenta cauză nu există justificări obiective și rezonabile pentru a nu se stabili dreptul de proprietate în favoarea reclamanților, cât timp așa cum am arătat mai sus, unor persoane aflate în situații comparabile li s-a transmis în proprietate terenuri în temeiul Legii 18/1991, prin constituire, atât prin hotărâri ale comisiilor de aplicare a Legii 18/1991 cât și prin hotărâri judecătorești.
Pentru toate aceste considerente, acțiunea reclamanților este fondată și urmează să fie admisă.
Capetele de cerere subsidiare privind dezbaterea succesiunii după defunct urmează de asemenea să fie admise în temeiul art. 659 și următoarele Cod civil, reclamanții fiind succesori legali ai defunctului.
Așa fiind, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și art. 296 Cod procedură civilă, recursul va fi admis, hotărârile pronunțate fiind rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor Legii 115/1938, motiv de modificare a acestora în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se va modifica decizia instanței de apel, se va admite apelul reclamanților, se va schimba în tot sentința de fond urmând a fi admisă acțiunea cum a fost precizată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligați pârâții aflați în culpă procesuală la plata sumei de 7047 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele, reprezentând taxe de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurenții reclamanți, și toți din O,-, - 5,.1,.3, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL O PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O ambii cu sediile în O, nr.1, jud. B, împotriva deciziei civile nr.82 din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică, admite apelurile reclamanților și schimbă în tot sentința civilă 5784 din 26.IX.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în sensul că:
ADMITE acțiunea civilă formulată de reclamanții, și toți din O,-, - 5,.1,.3, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu pârâți MUNICIPIUL O PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O ambii cu sediile în O, nr.1, jud. B, astfel cum a fost precizată și în consecință:
Dispune dezmembrarea imobilului nr. top. 521 din CF. nr. 2 în nr. top. 521/1 în suprafață de 5000. și 321/2 în suprafață de 30.020 mp. conform schiței întocmite de expert care face parte integrantă din prezentul dispozitiv.
Stabilește dreptul de proprietate cu titlu uzucapiune asupra imobilului 521/1, din CF. 2 în favoarea defunctului.
Dispune întabularea dreptului de proprietate în favoarea defunctului.
Constată că masa succesorală rămasă după defunctul se compune din imobilul nr. top. 521/1 din CF. 2.
Stabilește că vocație succesorală la masa succesorală rămasă după defunct au reclamanții astfel:
- și - în părți egale asupra cotei de părți în calitate de fii.
- reclamanta în cotă de parte, în calitate de soție supraviețuitoare.
Dispune predarea succesiunii și întabularea dreptului de proprietate al reclamanților, cu titlu succesiune legală.
Obligă partea intimată municipiul O să plătească părților recurente reclamante suma de 7047 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
- cu opinie separată -
Red.dec. R /13.11.2009
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./13.11.2009
Ex.2
OPINIE SEPARATĂ
Apreciez că, soluția ce se impunea în cauză, era aceea de respingere a recursului civil de față, pentru următoarele considerente:
În primul rând susținerile recurenților în sensul că, rămâne la aprecierea lor care dispoziție legală să o invoce drept temei legal al acțiunii de față, nu pot fi primite, deoarece asupra acestei chestiuni s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în interesul legii, nr. 86/10.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 697/14.10.2008, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă.
Astfel, prin decizia evocată mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, "în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938 și împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv de Decretul - Lege nr. 115/1938".
Ori, în speță reclamanții - recurenți au susținut că posesia utilă exercitată de antecesorul lor asupra imobilului din litigiu, a început în anul 1992, sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938 și s-a împlinit după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, situație în care, potrivit deciziei nr. 86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, este guvernată de dispozițiile legii vechi ( nr. 115/1938), astfel cum corect au reținut și cele două instanțe, prin hotărârile atacate.
Conformându-se dispozițiilor art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, nu se poate reține că acestea au schimbat temeiul juridic al acțiunii, astfel cum susțin recurenți în memoriul de recurs.
Potrivit art. 1895 Cod civil, invocat ca temei legal al prezentei acțiuni, "cel ce câștigă, cu bună - credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția teritorială a tribunalului județean unde se află nemișcătorul și prin 20 de ani dacă locuiește afară din acea circumscripție".
Pentru a putea fi invocată uzucapiunea scurtă, reglementată de textul mai sus evocat, trebuie întrunite cumulativ două condiții: posesia să se întemeieze pe un just titlu sau o justă cauză și, posesorul să fie de bună credință.
Art. 1897 Cod civil, definește justul titlu ca fiind "orice titlu translativ de proprietate", precum vânzarea, schimbul, donația, legatul particular, care însă provine de la altcineva decât de la adevăratul proprietar, deci de la un "non dominus ".
titlu invocat de către reclamanții - recurenți, este Hotărârea Comisiei Județene B de aplicare a Legii nr.18/1991, care, susțin ei, a fost un act translativ de proprietate, fiind o hotărâre a autorității administrative abilitate, ce a transmis antecesorului lor, toate atribuțiile dreptului de proprietate.
Față de cerința impusă de art. 1897 alin. (1) Cod civil, ca justul titlu să fie translativ de proprietate, adeverința nr. 3551/22.09.1992 emisă de Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, în baza Hotărârii Comisiei Județene B, nr. 95/V/23.12.1991, nu constituie just titlu pentru invocarea uzucapiunii scurte, ci numai o dovadă a începerii uzucapiunii de 30 de ani, deoarece, potrivit art. 8 din Legea fondului funciar, în temeiul acestuia se constituie sau reconstituie un astfel de drept.
Pe de altă parte, doctrina și jurisprudența au stabilit că actul trebuie să emane de la neproprietar, pentru că dacă ar proveni de la adevăratul proprietar, actul respectiv ar fi suficient prin el însuși să ducă la dobândirea proprietății, fără să mai fie necesară trecerea unei perioade de timp.
Ori, Comisiile de aplicare a Legii fondului funciar, potrivit art. 12 din lege, au fost constituite tocmai în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirea efectivă a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate.
Așadar, Comisia Județeană era persoana îndreptățită să emită titlul de proprietate, în baza căruia beneficiarul adeverinței devenea proprietarul terenului, fără a mai fi necesară trecerea unei perioade de timp în acest scop.
Chiar dacă s-ar accepta opinia că Hotărârea nr. 95/V/23.12.1991 a Comisiei, constituie just titlu, nu ar fi îndeplinită cealaltă condiție a bunei - credințe, pentru că antecesorul recurenților, care a intrat în posesia imobilului în baza hotărârilor de mai sus și a adeverinței nr. 335/1991, știa că pentru ca aceasta să fie valabilă pe deplin și pentru a deveni proprietar, trebuia să fie emis titlul de proprietate în favoarea sa, dispoziție care este de ordine publică și a cărei necunoaștere nu poate fi invocată în apărare.
Ori, în speță recurenții au precizat chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată că, timp de 15 ani, antecesorul lor a făcut nenumărate demersuri pe lângă Comisia Locală și Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, în vederea emiterii titlului de proprietate, însă fără nici un rezultat.
Pentru a se putea invoca uzucapiunea de scurtă durată, alături de justul titlu și buna - credință, posesia trebuie să fie utilă, adică lipsită de vicii, respectiv să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar (art. 1847 Cod civil).
Așadar, atâta vreme cât antecesorul recurenților, iar ulterior aceștia, după decesul lui, au folosit imobilul din litigiu, așa cum au arătat în acțiune, pe tot parcursul acestor ani, având cunoștință că nu li se va emite titlul de proprietate, posesia lor a fost una precară, inaptă de a duce la dobândirea proprietății, nefiind sub nume de proprietar.
Pe de altă parte, prin întâmpinările depuse la dosar, pârâți - intimați au arătat că, prin Hotărârea nr. 2930/V/16.04.2003 a Comisiei Județene de aplicare a Legii 18/1991, a fost invalidată suprafața de teren atribuită prin adeverința nr. 3551/22.09.1992, care a fost adusă la cunoștința antecesorilor reclamanților, prin adresele nr. 81.505/2003, 112.694/2003, 98.468/2005, 116.919/2006, 160.586/2007, împrejurări față de care, din nou se poate aprecia că cerințele impuse de textul art. 1847 Cod civil nu sunt întrunite în cauză.
Mai mult chiar, intimații au menționat că pentru întreaga suprafață a imobilului cu nr. top. 521, au fost emise titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, pe seama unor persoane îndreptățite, aspecte care se impuneau a fi verificate de instanțe, prin obligarea pârâților să depună la dosar actele la care au făcut trimitere.
Pe de altă parte, intimata Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Oap recizat prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de fond că defunctul nu era îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, deoarece nu îndeplinea condițiile impuse de textul art. 19 din lege, respectiv acesta fiind pensionar la o unitate de stat, a prestat în calitate de ziler, în acord global diferite munci la CAP. -.
Potrivit art. 1897 alin. (2) Cod civil, "un titlu nul nu poate servi de bază prescripției de 10 până la 20 de ani". În această situație, posesorul chiar dacă ar fi de bună - credință, nu va putea dobândi proprietatea prin efectul uzucapiunii scurte, întrucât actul său nu produce nici un efect juridic, din moment ce este declarat nul absolut printr-o dispoziție legală, și ca atare, el nu poate uzucapa decât printr-o posesie utilă, exercitată timp de 30 de ani.
Ori, potrivit art. III lit. "a" din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, "actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri".
Ori, în speță, cererile repetate ale antecesorului recurenților, adresate Comisiei nu au fost urmate de emiterea titlului de proprietate, deoarece au fost făcute verificări cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de textul de lege mai sus evocat, și constatându-se că acesta nu are calitate de persoană îndreptățită, hotărârea inițială a fost revocată, aceasta nefiind atacată.
În ceea ce privește practica CEDO. invocată de către recurenți, respectiv cauza Driha c/a România, aceasta ar fi putut invocată eventual într-un litigiu vizând Legea fondului funciar, prin care reclamanții să solicite obligarea Comisiilor de aplicare a Legii 18/1991 să emită titlul de proprietate invocând tratamentul discriminatoriu aplicat lor în raport de alte persoane aflate în situații comparabile, și nu în cadrul unui litigiu având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate cu titlu uzucapiune, în care nu au produs dovezi cu privire la cele susținute de ei referitoare la încălcarea art. 14 din Convenție.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că se impunea respingerea recursului civil de față.
JUDECĂTOR 1: Roman Florica
- -
Red.opinie - /27.11.2009
Dact./27.11.2009
Ex.2
5 com./
1. recurenții reclamanți,
2.
3. toți din O,-, - 5,.1,.3, Cod poștal -, jud. B,
4. intimații pârâți MUNICIPIUL O PRIN PRIMAR
5. CONSILIUL LOCAL - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O ambii cu sediile în O, nr.1, jud.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Bocșe Elena
