Uzucapiune. Decizia 1522/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1294/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1522
Ședința publică de la 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECATOR - - -
GREFIER -
***** *****
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 620/R/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI și cu intimatul - intervenient.
are ca obiect - uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, avocat, în calitate de reprezentant al recurentei - reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr.54778/25.05.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar și consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, lipsind intimatul-intervenient.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar chitanța nr.-/09.11.2009, în cuantum de 192 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în valoare de 2 lei. Consideră că procedura de citare cu intimatul-intervenient este legal îndeplinită, întrucât la toate instanțele a fost citat la adresa indicată. Conform prevederilor art.98 din Codul d e procedură civilă, partea era obligată să înștiințeze instanța prin petiție la dosar, de schimbarea domiciliului în timpul judecății.
Reprezentantul intimaților-pârâți lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește procedura de citate cu intimatul-intervenient.
Curtea, după deliberare, apreciază că este îndeplinită procedura de citare cu intimatul-intervenient, având în vedere dispozițiile art.98 din Codul d e procedură civilă și sancțiunea care se aplică în cazul în care pe parcursul procesului, partea nu a indicat schimbarea domiciliului.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei-reclamante, susținând oral motivele de recurs, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.1,3,5,6 și 9 din Codul d e procedură civilă, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre judecarea apelului, aceleiași instanțe.
Consideră că Tribunalul, în calea de atac, a făcut mai multe greșeli grave, având în vedere că valoarea imobilului în litigiu a fost stabilită de expertul desemnat în cauză la suma de 102.887 lei, la un curs euro de 3,7 lei și precizată de intimata-reclamantă în ședința publică din data de 13.03.2009, instanța de apel a încălcat în mod flagrant dispozițiile art.2821din Codul d e procedură civilă, precum și dreptul fundamental la apărare, consfințit atât de legislația națională, cât și de cea internațională, calificând calea de atac ca fiind recurs și nu apel, privând-o astfel pe intimată de o cale de atac.
Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recurs și a judecat cerea de apel a Municipiului B în complet format din trei judecători, și nu doi cum era legal, încălcându-se astfel dispozițiile legale privind compunerea completului de judecată.
Având în vedere faptul că tribunalul a judecat ca instanță de recurs apelul promovat de o parte împotriva unei sentințe, pronunțată de judecătorie în primă instanță, într-o cerere care are ca obiect un bun evaluat la suma de 102.887 lei, consideră că tribunalul a încălcat normele de competență materială prevăzute de dispozițiile art.2 pct.2 și 3 din Codul d e procedură civilă.
Astfel este incident motivul de recurs reglementat de art.304 pct.5 din Codul d e procedură civilă, în sensul că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură, prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art.105 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Arată că motivul invocat de Tribunalul București în admiterea recursului este altul decât cel invocat de către Municipiul B, respectiv că "actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.-/28.11.2993 de notariatul de Stat al Sectorului 2 este aplicabil speței deduse judecății". Dacă acest motiv ar fi considerat de ordine publică ar fi trebuit ridicat de instanță din oficiu, potrivit art.306 din Codul d e procedură civilă și pus în dezbaterea părților.
Astfel că acest nou motiv invocat de către instanță nu a fost pus în dezbaterea părților și acestea nu au putut să-și facă apărările în acest sens, consideră că sunt încălcate grav două dintre principiile desfășurării judecății, respectiv principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, sub sancțiunea nulității hotărârii atacate prevăzute de art.105 alin2 din Codul d e procedură civilă.
Un alt motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Consideră că, în mod greșit, tribunalul a admis cererea de intervenție în interes propriu, deși recurentul Municipiul B nu a solicitat și nici nu a avea vreun interes să solicite aceasta, instanța având posibilitatea să admită recursul și să respingă cererea principală.
Mai mult, intervenientul nu a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, acceptând astfel soluția pronunțată în dosar.
Potrivit art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, hotărârea atacată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Învederează că reclamanta a deschis procedura falsului, iar, la termenul de la instanța de fond din data de 03.12.2007, după casare, instanța constată că intervenientul nu s-a conformat dispozițiilor de la termenul din data de 08.10.2007, prin care s-a deschis procedura falsului, a procedat la aplicarea dispozițiilor art.182 alin.2 din Codul d e procedură civilă, înlăturând contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.-/28.11.1993 de Notariatul de Stat al Sectorului 2 din probatoriul cauzei.
Mai arată că atât timp cât înscrisul a fost înlăturat din cauză, atunci cererea de intervenție în interes propriu al lui este nedovedită.
Mai mult, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de are ca obiect constatarea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel că aceasta, față de speța dedusă judecății, este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art.111 din Codul d e procedură civilă.
Intervenientul precizează că are un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, dar, neavând posesia acestuia, poate formula o acțiune în revendicare împotriva reclamantei, care are posesia terenului, deci o acțiune în realizare.
Reprezentantul intimaților-pârâți, având cuvântul, solicită admiterea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.1 și 3 din Codul d e procedură civilă și casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, pentru rejudecarea apelului, la aceeași instanță.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 02.10.2006 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului B și Municipiul B prin Primar General, solicitând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din-, sector 2, în suprafață de 462 mp. prin uzucapiune îndelungată potrivit art.1890 și următoarele Cod civil.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului compus din teren și construcții situat în B,-, sector 2 din 03.11.1971. În spatele curții sale, la nr.23, terenul nu era folosit de nimeni, astfel că reclamanta s-a interesat de situația acestui teren. Întrucât vecinii i-au spus că este un teren abandonat, reclamanta a început să folosească acest teren ca și grădină începând cu anul 1971, cultivându-l cu diverse produse, iar iarna folosindu-l ca spațiu de depozitare, cu intenția de a păstra terenul pentru sine. În acest scop a îngrădit terenul și a pus lacăt la poartă.
A mai arătat reclamanta că de când a început să posede terenul nu a fost împiedicată de nimeni, nicio persoană nu a venit să îi spună să părăsească terenul sau să îi precizeze că altcineva este proprietarul imobilului.
Totodată, reclamanta a menționat că sunt întrunite condițiile prescripției achizitive de 30 de ani, și anume posesia utilă a bunului, respectiv continuă, publică, sub nume de proprietar, neîntreruptă și neechivocă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1847 și următoarele, art.1890 și următoarele cod civil și art.112 Cod procedură civilă.
Pârâtul Municipiul B prin Primar General a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada că ultimul proprietar al imobilului în litigiu ar fi statul, astfel că nu există identitate între persoana chemată în judecată și persoana obligată în raportul juridic născut între părți, fondat pe un act sau fapt juridic, mai ales că statul nu este parte în niciun act translativ de proprietate.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, întrucât Constituțiile anterioare anului 1991 nu făceau distincție între domeniul public și domeniul privat al statului, terenul nu putea fi uzucapat, fiind inalienabil și imprescriptibil. A susținut pârâtul că termenul de prescripție asupra terenului nu putea să înceapă să curgă după anul 1991.
Pârâtul a invocat dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă.
La termenul din 06.11.2006, s-a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu de către intervenientul, prin care acesta a solicitat să se constate că este proprietarul terenului în litigiu, ridicarea notării litigiului la Cartea Funciară Sectorul 2 B, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, intervenientul a arătat că la data de 28.11.1993 a cumpărat terenul în suprafață de 480 mp. situat în B,-, sector 2, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.-/28.11.1993 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 B, teren pe care în ianuarie 1994 construit un garaj în suprafață de 12,65 mp. De la data cumpărării, intervenientul a achitat impozitul către stat.
A mai arătat intervenientul că reclamanta a intrat în mod abuziv și a împrejmuit terenul cu gard, punând chiar și lacăt.
În drept, intervenientul a invocat prevederile art.49-56 Cod procedură civilă.
În ședința publică de la 27.11.2006, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea pârâtului Municipiul B prin Primar General, arătând că terenul în litigiu se află în proprietate privată a statului, în circuitul civil, astfel că poate fi uzucapat. A arătat reclamanta că terenul a fost preluat de Stat în anul 1966, conform Decretului nr.111/1951, în baza sentinței civile nr.1512/21.03.1966 a fostului Tribunal Popular al Raionului 1 Mai, iar înainte de a fi preluat de stat terenul a aparținut soților și.
La același termen, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea de intervenție, prin care a solicitat respingerea pretențiilor intervenientului ca neîntemeiate, cu motivarea că acesta nu are niciun drept asupra terenului în suprafață de 480 mp. situat în B,-, sector 2, întrucât nu a depus acte doveditoare. Astfel, a susținut reclamanta, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.-/28.11.1993 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 B cuprinde o serie de inadvertențe, respectiv istoricul dobândirii terenului este cu totul altul decât cel din realitate, numărul de autentificare al contractului este unul mult prea mare în raport cu actele autentificate de Notariatului Sectorului 2 în anul 1993, iar cererea în baza căreia a fost eliberat contractul nu se regăsește la Direcția Municipiului Ba A rhivelor Naționale. De asemenea, reclamanta a arătat că intervenientul nu a folosit niciodată terenul respectiv și nu a construit niciun garaj, reclamanta fiind cea care folosește terenul neîntrerupt din anul 1971.
Totodată, față de inadvertențele menționate privitoare la actul în baza căruia intervenientul susține că a dobândit terenul, reclamanta a depus și o cerere de deschidere a procedurii falsului prin care a solicitat să fie obligat intervenientul să depună contractul în original pentru a fi trimis parchetului pentru cercetări.
Prin sentința civilă nr.9204/27.11.2006, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul General al Municipiului B și Municipiul B prin Primar General și a respins cererea reclamantei ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă; a respins, ca inadmisibilă, și cererea de intervenție, reținând că și aceasta a fost formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere că titlul de proprietate al pârâților îl constituie sentința civilă nr.1512/21.03.1966 a Tribunalului Popular al Raionului 1 Mai pronunțată în temeiul Decretului nr.111/1951 și că, potrivit art.2 alin.1 lit.e din Legea nr.10/2001, în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intră și imobilele considerate a fi fost abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr.111/1951. Prin urmare, o astfel de preluare a fost considerată de instanță ca o preluare fără titlu valabil față de prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 și instanța a apreciat că și își păstrează calitatea de proprietari pe care au avut-o la data preluării imobilului. Astfel, instanța a considerat că aceștia ar putea avea o legitimare procesuală pasivă, uzucapiunea reprezentând o sancțiune îndreptată împotriva proprietarului nediligent.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Recursul înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă a fost admis prin decizia civilă nr.583/24.04.2007, irevocabilă, prin care instanța de control judiciar a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
A reținut instanța de recurs că reclamanta a făcut dovada că pârâții au calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu, conform Decretului nr.111/1951, în baza sentinței civile nr.1512/21.03.1966 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai, prin care s-a dispus preluarea de către stat a imobilului de la și.
S-a apreciat că analiza făcută de prima instanță cu privire la valabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu excede cadrului procesual fixat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Titlul de proprietate al statului se bucură de o prezumție de validitate, fiind socotit valabil atât timp cât nu s-a solicitat și obținut constatarea nevalabilității sale, iar o astfel de cerere poate fi formulată doar de persoanele îndreptățite, în speță de foștii proprietari ai imobilului, și, care însă nu au uzat de niciuna din căile prevăzute de lege pentru a obține constatarea nevalabilității titlului statului. În consecință, tribunalul a considerat că titlul statului cu privire la imobil trebuia socotit valabil și că se justifică chemarea în judecată de către reclamantă a unității administrativ-teritoriale, Municipiul B, față de dispozițiile art.36 din Legea nr.18/1991 și a Consiliului General al Municipiului B, față de dispozițiile art.12 alin.4 din Legea nr.213/1998, aceștia având calitate procesuală pasivă.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B - Secția Civilă sub nr-.
În ședința publică de la 08.10.2007 instanța a admis în principiu, în conformitate cu dispozițiile art.52 Cod procedură civilă, cererea de intervenție principală, constatând că intervenientul invocă un drept de proprietate asupra terenului ce face obiectul acțiunii principale.
Totodată, a dispus citarea intervenientului cu mențiunea de a depune originalul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.- din 28.11.1993 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 B și de a se înfățișa personal în instanță pentru a preciza dacă se mai folosește de acest înscris. La termenul din 03.12.2007, constatând că intervenientul nu s-a conformat dispozițiilor de la termenul din 08.10.2007, instanța a făcut aplicarea prevederilor art.182 alin.2 Cod procedură civilă, înlăturând acest înscris din probatoriul cauzei.
În ședința publică de la 31.03.2008, instanța, din oficiu, a ridicat excepția inadmisibilității cererii de intervenție formulată de, față de dispozițiile art.111 teza finală Cod procedură civilă, excepție pe care a unit-o cu fondul cauzei,
Prin sentința civilă nr.5438/09.06.2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis cererea principală formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului B și Municipiul B prin Primar General, a constatat că reclamanta a dobândit prin prescripția achizitivă de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 437 mp. situat în B,-, sector 2, având dimensiunile și vecinătățile menționate în raportul de expertiză judiciară și planul de amplasament și delimitare a imobilului, efectuat de expert și omologat de instanță, a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul, ca inadmisibilă, a respins cererea intervenientului de ridicare a notării litigiului în Cartea Funciară a localității B Sector 2, ca neîntemeiată și a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că terenul în suprafață de 437 mp. situat în B,-, sector 2, se află în proprietatea privată a statului, care l-a preluat de la și prin sentința civilă nr.1512/21.03.1966 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai în temeiul Decretului nr.111/1951. Din adresa nr.CG/6274/2008//15.05.2008 a Instituției Prefectului Municipiului B rezultă că pentru acest teren nu au fost emise titluri de proprietate în baza Legii nr.18/1991, iar în adresa nr.11803/24.03.2008 a Primăriei Municipiului B - Direcția Juridic, Contencios, Legislație se menționează că nu sunt înregistrate cereri de restituire în natură/despăgubiri pentru acest teren formulate în baza Legii nr.10/2001.
Din declarațiile martorelor audiate în cauză reiese că reclamanta a intrat în stăpânirea de fapt a imobilului - teren în anul 1971. Martorele au arătat că reclamanta a îngrădit acest teren, a plantat pomi, l-a cultivat cu zarzavaturi în timpul verii, iar iarna îl folosea pentru a depozita lemnele. De asemenea, martorele au declarat că reclamanta nu a fost deranjată de alte persoane în folosința terenului și că nu l-au văzut pe intervenientul la teren.
Coroborând aceste probe, instanța a reținut că din anul 1971 reclamanta a stăpânit în fapt o suprafață de teren de 437 mp, asupra căreia a exercitat o posesie utilă, conform dispozițiilor art.1847 și următoarele Cod civil, respectiv o posesie continuă, netulburată, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, fiind și în prezent în posesia terenului.
Instanța a înlăturat susținerea intervenientului în sensul că, prin actele sale, a întrerupt cursul prescripției începute de reclamanta, întrucât din coroborarea relațiilor comunicate de Camera Notarilor Publici B și Arhivele Naționale reiese că pârâtul se folosește de un act ce nu poartă girul autorităților, astfel că nu poate produce niciun fel de efect juridic. Mai mult, în anul 1993, când intervenientul susține că a cumpărat acest teren, termenul prescripției achizitive de 30 de ani se împlinise, iar reclamanta a rămas în continuare în posesia terenului.
Față de aceste considerente, cum posesia exercitată de reclamantă se întinde pe o perioadă de 36 de ani, instanța a constatat că acțiunea formulată împotriva pârâților Consiliul General al Municipiului B și Municipiul B prin Primar General este întemeiată.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de intervenientul, instanța a constatat că este întemeiată excepția inadmisibilității ridicată din oficiu pentru următoarele considerente: prin cererea sa, intervenientul a solicitat să se constate că este proprietarul terenului situat în B,-, sector 2 în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.-/28.11.1993 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 B, deci a solicitat să se constate existența dreptului de proprietate asupra acestui teren în patrimoniul său. În conformitate cu dispozițiile art.111 teza finală din Codul d e procedură civilă, cererea pentru constatarea existenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. În speță, intervenientul care pretinde că are un drept de proprietate asupra terenului, dar nu are posesia acestuia, poate formula o acțiune în revendicare împotriva reclamantei care are posesia terenului, deci o acțiune în realizare.
Totodată, cererea intervenientului de ridicare a notării litigiului în Cartea Funciară a localității B Sector 2 fost respinsă ca neîntemeiată, atât timp cât asupra terenului există litigiul ce a făcut obiectul prezentului dosar, iar hotărârea pronunțată în cauză este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 30.01.2009, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței civile apelate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a arătat că sentința pronunțată este netemeinică, întrucât instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea în contradictoriu cu apelanta.
Astfel, uzucapiunea (sau prescripția achizitivă) este un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru ca urmare a unui fapt juridic complex constând in exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și condițiile prevăzute de lege. Pentru a-și produce efectele sunt necesare unele condiții: posesia, împlinirea termenului, buna credință, justul titlu și, mai ales, existenta unui lucru susceptibil de a fi uzucapat (res habilis). Într-adevăr, conform art.1844 Cod civil, "nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, din natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț". De la intrarea în vigoare a Codului civil - în 1864 - practica instanțelor judecătorești și doctrina au fost constatate în a aprecia că nu pot fi uzucapate în general bunurile inalienabile, deoarece "imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilității". În actualul sistem legislativ romanesc sunt considerate inalienabile bunurile proprietate publică (art.135 pct.5 Constituție). Legea nr.213/1998 - privind proprietatea publică și regimul acesteia consfințite cele trei caractere juridice specifice dreptului de proprietate publică - inalienabilitate, imprescriptibilitate, insesizabilitate (art.11 alin.1 Legea nr.213/1998). Rezultă în mod clar că proprietatea publică nu poate fi sub nici o forma uzucapată.
Conform Constituției României din 1991 - proprietatea este publică sau privată (art.135 pct.2); legea fundamentală a țării este primul act normativ care face diferențierea între domeniul public și privat al statului. Conform Legii nr.18/1991 a fondului funciar, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate publică sau privată. Domeniul public poate fi de interes național sau local. Imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, adică pot fi în ultimă instanță chiar uzucapate. Constituțiile anterioare anului 1991 nu făceau distincție între domeniul public al statului și domeniul privat al statului. Mai mult, această stare de fapt a fost consfințita și prin decizii ale Tribunalului Suprem, chiar în legătură cu imprescriptibilitatea proprietății statului.
Apelantul-pârât a menționat că termenul de prescripție asupra terenului nu putea să înceapă să curgă după anul 1991. În consecință, în mod greșit s-a apreciat că uzucapiunea de 30 de ani a activat în cazul imobilului în cauză.
Astfel, în speță, este vorba de un caz de întrerupere ăap rescripției achizitive, conform art.1864 pct.2 Cod civil: "prescripția. este întreruptă, când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau destinației sale".
La data de 09.03.2009, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în mod corect instanța de fond a admis cererea principala și a constatat ca intimata-reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 437 mp. situat în B-, sector 2, prin prescripția achizitivă de 30 de ani.
Referitor la situația juridică a terenului s-a arătat că în anul 1966 proprietar al imobilului din B,-, sector 2 devenit Statul, conform Decretului nr.111/1951 privind reglementarea situației bunurilor supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor, precum și conform sentinței civile nr.1512/21.03.1966 pronunțata de Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai, ca urmare a abandonării terenului de către foștii proprietari.
Aceasta situație juridică a terenului din B,-, sector 2 este confirmată de SC SA prin adresa nr./16.11.2006, la care este anexată copie de pe Decizia nr.974/10.08.1966, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului 1 Mai.
Din probele administrate de către instanța de fond rezultă că intimata reclamantă a stăpânit încă din anul 1971 suprafața de teren în litigiu asupra căreia a exercitat o posesie utilă, conform dispozițiilor art.1847 și următoarele Cod civil, respectiv o posesie continuă, netulburată, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, fiind și în prezent în posesia terenului.
Afirmația apelantului-pârât referitoare la faptul că pentru bunurile confiscate potrivit Decretului nr.111/1951 nu este aplicabilă prescripția achizitiva începuta anterior anului 1991 este total eronată. Astfel, potrivit art.1844 Cod civil, nu se pot prescrie lucrurile care, prin natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată. Or, terenul în litigiu a fost proprietate privata și poate fi în proprietate privată, astfel că poate fi prescris achizitiv prin folosința îndelungată.
De asemenea, potrivit art.1845 Cod civil, statul, în ceea ce privește domeniul privat, este supus la aceeași prescripții ca și particularii. Din dispozițiile celor două articole rezultă, fără niciun dubiu, ca proprietatea statului era împărțită încă de la data adoptării Codului Civil, în anul 1864, în domeniul public și privat. Într-adevăr, dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public al statului este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil spre deosebire de cele aflate în domeniul privat al statului, care sunt în circuitul civil.
Terenul în litigiu a intrat în domeniul privat al statului, prin confiscare de la foștii proprietari, în anul 1966, potrivit Decretului nr.111/1951, având în vedere, pe de o parte, natura acestuia, anterior confiscării, respectiv de proprietate privată, precum și cauza confiscării, respectiv abandonarea terenului de către foștii proprietari. Acest teren nu a trecut în proprietatea statului pentru a satisface un interes public sau pentru a avea o anumita destinație publică, ci, dimpotrivă, a fost abandonat, fiind folosit de intimata-reclamanta încă din anul 1971.
În subsidiar, în situația în care se va considera că terenul în litigiu este imprescriptibil, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, care prevăd faptul că fac parte din domeniul public sau privat al statului și bunurile dobândite de stat în perioada 1945-1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, tratatelor internaționale la care România este parte. Or, în speța de față, bunul dobândit de stat în temeiul Decretului nr.111/1951 este preluat în mod abuziv, potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit.e din Legea nr.10/2001, statul neavând un titlu valabil. De asemenea, prevederile Decretului nr.111/1951 sunt neconstituționale în raport cu Constituția din 1948, aflata în vigoare la momentul adoptării acestuia. Mai mult, Decretul nr.111/1951, încălcă în mod evident tratatele internaționale la care România este parte.
În ședința publică din data de 13.03.2009, tribunalul, având în vedere valoarea precizată a imobilului, a calificat calea de atac ca fiind recurs.
Prin decizia civilă nr.620 A din 20.03.200, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurentul - pârât Municipiul B prin Primarul General, a modificat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins acțiunea principală ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în mod greșit instanța de fond a constat că s-a împlinit termenul de uzucapiune prevăzut de art.1890 Cod civil, în condițiile prevăzute art.1847 Cod civil, și anume prescripția achizitivă de 30 de ani, în contradictoriu cu apelantul pârât Municipiul
Astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a stăpânit în fapt terenul în suprafață de 437 mp. începând cu anul 1971, exercitând o posesie utilă, continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, în condițiile în care intervenientul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.-/28.11.1993 de către Notariatul de Stat Local sector 2 de la foștii proprietari și, dreptul acestora de proprietate fiind transcris sub nr.6176/1992.
Terenul a fost înscris la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B Sector 2, prin încheierea nr.21626/31.08.2006 și înregistrat la Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 2 pe numele.
În condițiile în care ar exista unele nepotriviri cu privire la cele menționate în contractul de vânzare cumpărare încheiat de către intervenient, reclamanta intimată avea posibilitatea să continue procedura falsului începută în dosarul de fond nr- pentru a se putea constata dacă contractul de vânzare-cumpărare nr.-/28.11.1993 autentificat de Notariatul de Stat al Sectorului 2 este sau nu falsificat.
Întrucât, în prezent, contractul de vânzare cumpărare este în vigoare, acesta are puterea unui înscris autentic, potrivit art.1171-1173 din Cod civil.
Astfel, față de anul 1993, tribunalul a reținut că nu s-a împlinit termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani, pentru a se putea solicita uzucapiunea, conform art.1847 Cod civil.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că terenul s-ar fi aflat în circuitul civil din anul 1950 și că a fost vândut în anul 1993, existând deschisă și carte funciară pe numele intervenientului.
Pe cale de consecință, tribunalul, în temeiul art.49-50 din Cod procedură civilă, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul deoarece acesta are interesul în a-și apăra dreptul de proprietate.
În termen legal a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii principale și respingerii cererii de intervenție în interes propriu, ca inadmisibilă.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că decizia recurată cuprinde grave greșeli de procedură și de drept substanțial, și anume:
- deși valoarea imobilului în litigiu a fost stabilită de expertul desemnat în cauză la suma de 102.887 lei, totuși tribunalul, încălcând dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, precum și dreptul fundamental la apărare, a calificat calea de atac ca fiind recursul, privând-o pe reclamantă de un grad de jurisdicție.
- tribunalul admite recursul exercitat de Municipiul B, pe fondul cauzei, și admite, în mod greșit și cererea de intervenție a lui, cu toate că această parte nu exercitase vreo cale de atac. În plus, nu motivează de ce sunt fondate criticile Municipiului B, ci analizează un recurs imaginar formulat de intervenient.
- instanța de control judiciar nu a pus în discuția părților vreun motiv de ordine publică pentru a se pronunța în acest mod, încălcând astfel dreptul la apărare al reclamantei.
- tribunalul nu a avut în vedere toate înscrisurile din dosar cât privește procedura falsului, reglementată de art.182 alin.2 Cod procedură civilă.
- instanța de recurs admite o cerere de constatare a dreptului de proprietate, când, de fapt, intervenientul avea la dispoziție calea unei acțiuni în realizare. De asemenea, nu stabilește în mod concret dacă intervenientul este sau nu proprietar.
Invocând dispozițiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, recurenta a precizat că, în ședința publică din 13.03.2009, tribunalul califică calea de atac ca fiind recursul și judecă cererea de apel a Municipiului B în complet format din trei judecători și nu din doi cum era legal, încălcând astfel dispozițiile legale privind compunerea completului de judecată.
A mai arătat recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, competență prevăzută de art.2 pct.2 și 3 Cod procedură civilă, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
În acest sens, tribunalul a încălcat normele de competență materială, respectiv dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, cu toate că valoarea imobilului în litigiu a fost stabilită de expert ca fiind de 102.887 lei (precizată de reclamantă în ședința publică din 13.03.2009).
Un alt motiv de recurs invocat de recurentă a vizat încălcarea formelor de procedură prin hotărârea recurată, prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Astfel, critica susținută prin apel d e pârâtul Municipiul B prin Primarul General se referea la faptul că bunurilor confiscate conform Decretului nr.111/1951 nu le este aplicabilă prescripția achizitivă începută anterior anului 1991. Cu toate acestea, tribunalul reține că "actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.-/1993 de Notariatul de Stat al Sectorului 2 B este aplicabil speței deduse judecății".
Dacă acest motiv ar fi fost considerat de instanță de ordine publică, trebuia supus dezbaterii contradictorii. În sens contrar, s-au încălcat principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ceea ce atrage sancțiunea nulității hotărârii, prevăzută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Critica fundamentată pe prevederile art.304 pct.6 Cod procedură civilă se referă la faptul că instanța de recurs a analizat și cererea intervenientului, deși calea de atac a fost exercitată doar de pârâtul Municipiul B prin Primarul General, parte care, de altfel, nici nu avea vreun interes în soluționarea pretențiilor celui ce invoca un alt drept asupra aceluiași imobil. În acest fel, tribunalul a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Pe fond, recurenta, făcând trimitere la dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a arătat că atât timp cât înscrisul invocat de intervenientul a fost înlăturat de instanță, cererea de intervenție nu este dovedită. În plus, aceasta este și inadmisibilă, fiind fondată pe prevederile art.111 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
În ședința publică din 13.03.2009, reclamanta precizează valoarea imobilului în litigiu ca fiind de peste 1.000.000.000 lei (ROL).
În raport de această împrejurare, tribunalul califică calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr.5438/09.06.2008 ca fiind recursul, soluționând cauza în complet format din trei judecători.
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, valoarea de circulație a terenului de 437 mp. din B,-, sector 2, la data de 25.01.2008, în al doilea ciclu procesual, este de 102.887 lei (RON).
Prezenta acțiune, având drept obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, este evaluabilă în bani, în raport de valoarea indicată în expertiză și precizată ulterior de reclamanta - cea de 102.887 lei - stabilindu-se, conform art.2821Cod procedură civilă, dacă hotărârea primei instanțe este sau nu supusă numai recursului ori și apelului.
Față de textul de lege invocat, întrucât valoarea obiectului litigiului este de peste 100.000 lei, calea de atac ce putea fi exercitată în cauză era cea a apelului; în consecință, în mod greșit tribunalul a calificat-o, prin încheierea din 13.03.2009, ca fiind recurs și a soluționat pricina în complet de trei judecători, instanța nefiind astfel legal alcătuită potrivit dispozițiilor legii.
Pe de altă parte, din coroborarea art.299 alin.1 cu art.377 alin.2 pct.4 Cod procedură civilă rezultă că o hotărâre dată în recurs devine irevocabilă și, ca atare, nu este susceptibilă de recurs.
Aceasta presupune, în speța dedusă judecății, că instanța care a pronunțat hotărârea în recurs să fie alcătuită potrivit Legii nr.303/2004, așadar să soluționeze un recurs în complet format din trei judecători.
În realitate, tribunalul a cercetat un apel, calea de atac incidentă în cauză prin raportare la considerațiile expuse anterior, completul de judecată fiind însă compus în mod greșit din trei judecători, iar nu din doi judecători.
În aceste condiții, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, caz în care, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului pentru rejudecarea apelului Tribunalului București.
Nu poate fi reținut însă în cauză motivul de casare prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, pe de o parte, pentru că în dezvoltarea sa se face referire tot la valoarea imobilului, prin raportare la prevederile art.2821Cod procedură civilă, iar, pe de altă parte, pentru că această critică privește strict competența instanței, noțiune folosită în sens larg, iar nu alcătuirea acesteia.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la art.304 pct.1-4 Cod procedură civilă, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
În consecință, întrucât Curtea a găsit fondată critica prevăzută de art.304 pct.1 Cod procedură civilă, nu mai poate fi constatată o altă neregularitate procedurală sancționată de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Cum chestiunile invocate de recurentă se referă la argumentele de fapt și de drept avute în vedere de tribunal, se poate aprecia că ele nu pot fi incluse în categoria motivelor de ordine publică, ce ar implica punerea lor în discuția părților în vederea asigurării dreptului la apărare.
Celelalte critici la care face trimitere recurenta, fundamentate pe dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, referitoare la modul de soluționare a cererii de intervenție, atât din punct de vedere material, cât și procedural, urmează a fi cenzurate de tribunal cu ocazia judecării apelului, instanță competentă pe fond să analizeze, potrivit regulilor exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellantum șitantum devolutum quantum indicatum,calea de atac exercitată de pârâtul Municipiul B prin Primarul General.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr.620 R din 20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și cu intimatul - intervenient.
Casează decizia recurată și trimite cauza pentru judecarea apelului, Tribunalului București.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/05.02.2010
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 2. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
