Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1521/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1308/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1521
Ședința publică de la 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECATOR - - -
GREFIER -
***** *****
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 71/21.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât - reclamant.
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, recurenta - reclamantă-pârâtă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr128.354/28.09.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 19 dosar apel și intimatul-pârât-reclamant, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante-pârâte depune la dosar chitanța nr.-/1/07.09.2009, în cuantum de 10 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei.
Curtea procedează la anularea chitanței CEC în cuantum de 10 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.
Intimatul-pârât-reclamant se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de Secția 19 Poliție, la data de 17.06.2003 (CNP -).
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs. Urmează ca recurenta, prin avocat să încadreze criticile motivelor de recurs în dispozițiile art.304 din Codul d e procedură civilă, având în vedere că aceste critici sunt întemeiate pe pct.11 al acestui articol, punct ce a fost abrogat.
Avocatul recurentei-reclamante-pârâte, susținând oral motivele de recurs, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.6, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii pretenției pârâtului în a obliga reclamanta la plata cotei de din cheltuielile de întreținere, ca fiind neîntemeiată.
Arată că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond reține faptul că apartamentul a fost achiziționat cu suma de 25.000 Euro, achitându-se avansul de 12.500 Euro, iar pentru restul de 12.500 Euro efectuându-se un credit un credit ipotecar cu BCR, reținând că există un activ constând din 12.500 Euro, avansul și ratele achitate în intervalul martie 2005 - septembrie 2007 în cuantum de 3.631 Euro, precum și un pasiv constând din restul sumei creditate de BCR, sumă ce urmează a fi achitată în exclusivitate de către beneficiarul dreptului de proprietate asupra apartamentului.
Deși instanța de fond a reținut aceste elemente, la pronunțare, obligă reclamanta-pârâtă în a achita sultă în cuantum de din valoarea totală a apartamentului, atât partea de activ, cât și partea de pasiv, și în același timp, obligă reclamanta-pârâtă în a prelua pasivul reprezentat de creditul ce urmează a fi achitat, deși în același timp o obligă să achite pârâtului, cota de din acest credit.
Mai arată că instanța de apel, a respins apelul reclamantei ca nefondat, apreciind faptul că este adevărat că reclamantei-pârâte îi va reveni obligația exclusivă de plată a ratelor creditului ipotecar, dar aceasta în condițiile în care pârâtul-reclamant a fost obligat să îi plătească 50% din contravaloarea totală a creditului.
Consideră că dreptul de proprietate asupra apartamentului, este constituit din activ și pasiv, activul fiind reprezentat din sumele achitate în stare de comunicate, iar pasivul urmând a fi achitat după sistarea stării de comunitate, de către beneficiarul dreptului de proprietate, se vor putea supune partajului sumele achitate în stare de comunicate, neputând obliga partea ce pierde proprietatea în a achita cota aferentă datoriei ce se achită în viitor.
De asemenea, instanța de apel, în administrarea probatoriului, a reținut eronat și interpretat greșit textul de lege al art.32 alin1 lit.b din Codul familiei, în momentul în care a precizat că nu pot fi reținute nici motivele de apel privitoare la greșita calculare a pasivului, prin obligarea ambilor soți la plata dobânzilor creditului ipotecar, dat fiind că ambii codevălmași sunt obligați să contribuie la plata pasivului, iar din aceasta fac parte și dobânzile creditului bancar, care constituie datorie comună conform art.32 lit.b din Codul familiei.
Potrivit textului de lege susmenționat, răspunderea soților este asigurată cu bunurile comune pentru obligațiile ce au contractat împreună. Din momentul în care s-a dispus ieșirea din codevălmășie, bunul nu mai este comun, iar partea care a pierdut cota sa din dreptul de proprietate nu mai poate răspunde cu bunul altuia, deci cota din datorie este preluată de partea care a obținut acest drept de proprietate. În consecință, acesta este în drept a primi o sultă egală cu cota din sumele achitate pentru obținerea bunului proprietate comună, urmând ca datoria (pasivul) să fie achitat de cel care dobândește proprietatea exclusivă, acesta fiind obligat, în aplicarea art.32 alin.1 lit.b din Codul familiei, să răspundă cu bunul, dobândit pentru achitarea datoriei.
Susține că recurenta a achitat lună de lună ratele bancare până la părăsirea imobilului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Arată că valoarea apartamentului în litigiu (activ+pasiv) este de 93.381,09 Euro, iar stabilirea pasivului să se efectueze fără a lua în calcul dobânda ce urmează a fi plătită băncii de proprietarul căruia imobilul îi devine bun personal. Această poziție fiind îmbrățișată de practica judiciară, precizată în contractul de credit bancar și în conformitate cu prevederile art.32 alin.1 lit.b din Codul Familiei.
Mai arată că neproprietarul nu mai poate fi obligat decât la suportarea creditului efectiv, nu și a dobânzii ce urmează a fi plătită băncii pe perioada de rambursare a creditului până în anul 2025. Devenind bun personal al uneia dintre părți, numai proprietarul trebuie să plătească dobânda la creditul preluat în exclusivitate.
Din valoarea de circulație stabilită de expert, respectiv suma de 98.381,09 Euro se scade 11.322,48 Euro reprezentând pasivul la data de 20.08.2009.
Valoarea rămasă ca bun imobil de împărțit, după deducerea creditului neachitat la data de 20.08.2009, este de 87.058,61 Euro.
Solicită menținerea obligativității stabilită de instanța de fond, de plată a 50% din cheltuielile de întreținere aferente imobilului, în perioada februarie 2005 - septembrie 2007, conform înscrisurilor existente la dosarul cauzei (filele 6-13, 146-149, 178-179).
Consideră că valoarea sultei este de 45.582,305 Euro și 2.144,03 Ron.
Cu privire la cheltuielile de întreținere, arată că au fost luate în considerare corect de instanță, în sensul că a achitat ratele - credit bancar și cheltuielile de întreținere, până inclusiv luna martie 2008.
Depune la dosar concluzii scrise.
Avocatul recurentei-reclamante-pârâte, având cuvântul, în replică arată că achită în continuare creditul pe numele intimatului-pârât-reclamant.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, la data de 05.10.2006, sub nr-, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, astfel: atribuirea în natură a imobilului situat în B, sector 5, str. -. G nr.8,.53,.1,.3 și obligarea sa la plata unei sulte către pârât, reprezentând suma achitată, până în prezent, din valoarea apartamentului (reprezentând avansul plătit și din ratele achitate din creditul ipotecar, adică suma de 7390 euro), precum și preluarea obligațiilor contractuale, prevăzute în contractul de credit ipotecar, încheiat în vederea achiziționării imobilului menționat; cu cheltuieli de judecată.
La data de 02.11.2006, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând atribuirea în natură a imobilului în litigiu, cu obligarea sa la plata sumei de 13.900 euro către reclamanta-pârâtă, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse acestuia; cu cheltuieli de judecată.
La data de 19.12.2006, pârâtul-reclamant a depus la dosar precizări și completări ale întâmpinării și cererii reconvenționale.
In motivare, pârâtul-reclamant a arătat că dobândirea imobilului, după desfacerea căsătoriei și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței de divorț, are o situație juridică specială, însă, având în vedere susținerile reclamantei-pârâte și acordul său, a solicitat calificarea acestui imobil ca fiind bun comun. A mai arătat că, deși s-a convenit, inițial, ca ambele părți să suporte cheltuielile legate de cumpărarea imobilului, ulterior, a achitat, în exclusivitate, avansul de 12.500 euro, din cei 15.000 euro, ce i-au revenit, ca urmare a vânzării apartamentului, ce a constituit domiciliul conjugal, iar, pentru diferență, a contractat un credit ipotecar.
Având în vedere că reclamantei-pârâte i-au fost încredințați spre creștere și educare minorii rezultați din căsătoria părților, pârâtul-reclamant a solicitat ca imobilul să-i fie atribuit în natură acesteia, cu obligarea sa la plata avansului de 12.500 euro și a ratelor din perioada februarie 2005 - decembrie 2006, polițelor de asigurare a apartamentului, pentru anii 2005 și 2006, în cuantum de 154 euro, precum și a cheltuielilor de perfectare a actelor de vânzare cumpărare (250 ron) și a impozitelor pentru imobil, aferente perioadei 2005-2006, sume la plata cărora reclamanta-pârâtă nu a participat. A arătat că prețul imobilul este de 65.000 euro. A mai menționat că, din ianuarie 2005, achitat, până în prezent, toate cheltuielile de întreținere lunare și pe cele reprezentând achitarea energiei electrice, al cărui cuantum este de 4400 ron.
La termenul din data de 20.12.2006, reclamanta-pârâtă a depus la dosar cerere completatoare, solicitând evacuarea pârâtului-reclamant din apartamentul supus împărțelii.
La data de 13.02.2007, pârâtul-reclamant a depus la dosar cerere de completare și precizare a cererii reconvenționale, solicitând constatarea, recunoașterea și încuviințarea unui drept de retenție asupra apartamentului bun comun, până la achitarea, efectivă și totală, a drepturilor ce i se cuvin în urma partajului.
La data de 19.03.2007, pârâtul - reclamant a depus, la dosar, precizări, arătând că apartamentul este bun comun, ambele părți contribuind, în cote egale, la dobândirea acestuia și a fost cumpărat cu o sumă derizorie, motiv pentru care a solicitat efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, prin care să se stabilească valoarea de circulație actuală, astfel, asigurându-se o împărțire justă, echitabilă și corectă a valorii apartamentului, nefiind prejudiciată niciuna dintre părți. A mai solicitat ca, odată cu atribuirea în natură a imobilului, către reclamanta-pârâtă, aceasta să fie obligată la preluarea plății ratelor către bancă, precum și la plata cheltuielilor efectuate în exclusivitate (ratele pentru creditul la apartament - 2811 euro; cheltuielile legate de dobândirea, înregistrarea și asigurarea apartamentului, precum și cheltuielile de întreținere ale acestuia - 8.176,02 ron), urmând ca reclamanta-pârâtă să-i achite suma totală de 17.733,42 ron. A mai arătat că revine asupra susținerilor referitoare la îmbunătățirile imobilului, efectuate de reclamanta-pârâtă, din prima cerere precizatoare, în ceea ce privește valoarea acestora.
La termenul din data de 22.10.2007, pârâtul-reclamant a formulat cerere de precizare a cererii reconvenționale, arătând că își majorează pretențiile, reprezentând cheltuieli proprii, cu suma reprezentând ratele plătite pentru apartament, către BCR, pentru perioada martie-octombrie 2007, în cuantum de 3200 ron.
Prin sentința civilă nr.4377/17.06.2008, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis, în parte, cererea principală, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta-pârâtă, împotriva pârâtului-reclamant, a admis, în parte, cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, a constatat că părțile au dobândit, în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, o masă partajabilă compusă din: ACTIV: apartamentul nr.3, situat în B, sector 5,-, b1.53,.1, parter, în valoare de 98.381,09 euro - 360.074.78 ron. PASIV: datorie asumată față de BCR SA, potrivit contractului de credit nr.PF 31 din 26.01.2005, în valoare totală, conform graficului de rambursare, de 87.416.50 RON, aferent perioadei 02.2008, inclusiv până la 20.02.2025.
A constatat că pârâtul-reclamant are un drept de creanță împotriva reclamantei pârâte, constând din: 1/2 din ratele achitate în contul datoriei, în perioada martie 2005 - septembrie 2007 (adică 1/2 din 3631 euro: 1815,5 euro: 6644,73 ron), la care se adaugă 1/2 din cheltuielile de întreținere aferente imobilului (1/2 din 4288,06 ron: 2144,03 ron).
A sistat starea de indiviziune a părților asupra masei partajabile, atribuind reclamantei-pârâte, în deplină proprietate și posesie, activul și pasivul ce compun masa partajabilă.
A obligat reclamanta-pârâtă la plata, în favoarea pârâtului-reclamant, a sumei de 180.037.39 ron, cu titlu de sultă, corespunzător activului.
A obligat pârâtul-reclamant la plata, către reclamanta-pârâtă, a sumei de 43.708.25 ron, corespunzător cotei de ce-i revine din pasiv.
A obligat reclamanta-pârâtă la plata, către pârâtul-reclamant, a sumei de 8788,76 ron, la care se adaugă din rata de 115 euro, aferentă lunii octombrie 2007 (adică 57,5 euro: 210,45 ron), în total 8999,21 ron, corespunzător dreptului de creanță.
A compensat plata sumelor datorate de părți și, pe cale de consecință, a obligat reclamanta-pârâtă la plata, către pârâtul-reclamant, a sumei de 145.328,35 ron, sultă finală. A acordat termen, pentru plata sultei, 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
A dispus evacuarea pârâtului-reclamant din imobilul situat în B, sector 5,-,.53,.1, parter,.3, pentru lipsă de titlu. A acordat drept de retenție, asupra imobilului în litigiu, pârâtului-reclamant, până la plata sultei. A compensat plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 05.02.1994, iar, prin sentința civilă nr. 7735/29.12.2004 a Judecătoriei Sectorului 5 B, definitivă și irevocabilă, s-a pronunțat desfacerea căsătoriei și încredințarea celor 2 copii minori ai soților, născut Ia 24.06.2006 și, născută Ia 08.02.1996, spre creștere și educare reclamantei-pârâte.
Până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț (28.02.2005), părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3, situat în B, sect.5,-,.53,.1, parter (Ia data de 14.02.2005), după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.280/14.02.2005, la BNP. Părțile nu au contestat prezumția de dobândire, în cote egale de contribuție, a dreptului de proprietate asupra imobilului, instanța reținând cote egale de contribuție.
Totodată, instanța a avut în vedere că, în mod evident, în speță, nu se poate face partajul bunului, în maniera propusă de reclamanta-pârâtă (prin atribuirea imobilului la valoarea înscrisă de contract și plata unor sume de bani către pârâtul-reclamant), știut fiind că evaluarea unui bun, în vederea împărțirii acestuia, se face la momentul împărțirii bunului (aspect care, de altfel, nici nu este controversat, în practica judiciară, instanțele judecătorești pronunțându-se constant în acest sens).
A mai reținut instanța, în ceea ce privește masa partajabilă, că aceasta nu este compusă doar dintr-un activ (dreptul de proprietate asupra imobilului), ci și dintr-un element pasiv, părțile asumându-și, în timpul căsătoriei, și o datorie comună față de BCR SA Sucursala Sector 1, după cum rezultă din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr./26.01.2005, încheiat între BCR și părți (fila 27 din dosar).
În ceea ce privește cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată în cursul procesului, constând în constatarea, în favoarea pârâtului-reclamant, a unui drept de creanță împotriva reclamantei-pârâte, reprezentând avans la achitarea apartamentului, ratele achitate în contul datoriei, în perioada martie 2005 - octombrie 2007, și cheltuielile de întreținere aferente imobilului, instanța a avut în vedere următoarele:
În ceea ce privește avansul de 12500 euro, pretins de către pârâtul-reclamant de la reclamanta-pârâtă, motivat de împrejurarea că a fost achitat exclusiv de către el, nu există nicio probă administrată în cauză care să susțină afirmațiile pârâtului-reclamant în acest sens. Mai mult, afirmațiile sale sunt contrazise de chiar actele depuse la dosar, în antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.69/17.01.2005 la BNP și depus la fila 23, menționându-se că "azi, data autentificării prezentei convenții, se plătește avansul, reprezentând 12500 euro, echivalent în lei, din resurse proprii ale promitenților cumpărători". Acest act este unul autentic, semnat de către pârâtul reclamant, în deplină cunoștință de cauză, motiv pentru care nu s-au putut reține susținerile contrare expuse în cauză.
Referitor la ratele achitate în contul datoriei comune, instanța a reținut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar (filele 6-121 și 129-131 și 144-146), în perioada martie 2005 - februarie 2007, s-a achitat suma de 2811 euro (tabel centralizator - fila 96), iar, în perioada martie 2007 - septembrie 2007, încă 820 euro (în această perioadă 120 euro pe lună, cu mențiunea că, în luna august 2007, s-a achitat 100 euro - a se vedea extrasul de cont - filele 146-149). Nu există la dosar vreo dovadă a achitării ratei aferente lunii octombrie 2007, motiv pentru care creanța a fost reținută doar aferent perioadei martie 2005 - septembrie 2007. Din totalul de 3631 euro, evident că pârâtului-reclamant îi revenea, de drept, plata din această sumă, datoria asumată fiind una comună, după cum s-a arătat anterior, astfel că reclamanta-pârâtă îi datorează 1815, 5 euro, partea sa din datorie.
Pentru a face o astfel de apreciere, instanța a avut în vedere că, în pofida celor susținute de reclamanta-pârâtă, în sensul că a pus la dispoziția pârâtului-reclamant sumele de bani ce îi reveneau de plată din datoria comună, o astfel de dovadă nu a fost făcută în speță, dovadă ce era absolut necesară pentru a se reține cele susținute, atât timp cât plățile au fost efectuate după desfacerea căsătoriei, neoperând vreo prezumție de comunitate cu privire la acestea, doar pârâtul-reclamant figurând în înscrisurile doveditoare depuse la dosar.
În sfârșit, în ceea ce privește cheltuielile de dobândire și întreținere aferente imobilului, instanța le-a avut în vedere după cum au acestea au fost efectuate în timpul căsătoriei, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț și ulterior încheierii căsătoriei. Astfel, pentru cheltuielile efectuate în timpul căsătoriei, instanța a reținut că, în privința acestora, joacă prezumția de comunitate, legiuitorul prezumând, până la proba contrară, că plățile au fost efectuate din banii comuni. Menționarea doar a unuia dintre soți, pe chitanțe/facturi, atestă doar că respectivul soț a efectuat plata, în general, pe astfel de înscrisuri, fiind trecută doar persoana care face plata, neconfirmându-se, în această modalitate, că plătitorul face o plată din resurse proprii, în lipsa dovezii contrare, ce nu a fost făcută în cauză. Prin urmare, instanța nu a reținut pretențiile deduse judecății, de către pârâtul-reclamant, anterior datei de 28.02.2005 (pozițiile 1-7 din tabelul centralizator depus la filele 66-67 din dosar). Pentru cheltuielile efectuate ulterior desfacerii căsătoriei, instanța a avut în vedere că, neoperând vreo prezumție de comunitate cu privire la acestea, și doar pârâtul-reclamant figurând în înscrisurile doveditoare depuse la dosar, s-au reținut, ca dovedite, pretențiile sale, pentru sumele cheltuite ulterior datei de 28.02.2005, cu excepția poziției 14 din tabelul centralizator, nedovedită, ținând cont și de greșelile de calcul (poziția 8 și 42 din tabelul/ centralizator depus la filele 66-67 din dosar), adică suma totală de 4288,06 ron. Din această sumă, J este de drept în sarcina pârâtului-reclamant, în calitate de coproprietar, ce a avut și folosința efectivă a imobilului, în perioada de referință.
În drept, instanța a avut în vedere că, potrivit art.30 fam, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților și constituie proprietatea codevălmașă a acestora., neavând de la început stabilit dreptul de proprietate asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, numai cu ocazia partajului, se stabilește cota fiecărui soț în ansamblu, pentru totalitatea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
In continuarea judecății, în vederea evaluării masei partajabile, instanța a dispus efectuarea unei expertize imobiliare, la dosar fiind depuse, la datele de 31.01.2008, respectiv 17.04.2008, raportul de expertiză tehnică imobiliară (filele 163-173) și raportul de expertiză tehnică imobiliară refăcut (filele 196-208), completarea raportului de expertiză (filele 209-210) și completarea raportului de expertiză, prin stabilirea valorii imobilului în litigiu, prin utilizarea metodei comparațiilor de piață (filele 209-212).
A reținut instanța că imobilul în litigiu are o valoare de circulație de 98.381,09 euro (360.074,78 ron), valoare propusă prin metoda comparației, dar, prin aplicarea unor indici, ce individualizează imobilul, propunerea pârâtului-reclamant, de la termenul de dezbateri (de omologare a valorii de 97.662,16 euro - fila 212 din dosar), neputând fi acceptată, atât timp cât, la această valoare, expertul a ajuns, făcând o medie între valoarea de circulație liberalizată de piață și valoarea aflată prin metoda comparației, neexistând nicio bază legală care să-l abiliteze să facă o atare propunere.
In ceea ce privește valoarea pasivului, reținut prin încheierea prevăzută de art.6735Cod de procedură civilă, instanța a avut în vedere că, până în luna septembrie 2007, s-a făcut o regularizare a acestui pasiv, reținându-se, în favoarea pârâtului-reclamant, o creanță împotriva reclamantei-pârâte, constând din: 1/2 din ratele achitate în contul datoriei, în perioada martie 2005 - septembrie 2007 (adică din 3631 euro: 1815,5 euro: 6644,73 ron). Ulterior încheierii prevăzute de art.6755Cod de procedură civilă, potrivit susținerilor apărătorului pârâtului-reclamant, la termenul de dezbateri, acesta a mai făcut plăți în contul pasivului, după cum urmează: la data de 18.10.2007, a achitat 115 euro, la data de 19.11.2007, 60 euro, la 18.12.2007, 60 euro și la 17.01.2008, 60 euro, după cum rezultă din ordinele de încasare, depuse la filele 178-179 din dosar). Comparând plățile făcute de pârâtul reclamant cu ratele de plată înscrise în graficul de rambursare a creditului, instanța a reținut că pârâtul-reclamant a plătit, și pentru reclamanta-pârâtă, doar rata din 18.10.2007 (115 euro), în condițiile în care partea sa era doar de 57,5 euro (1/2 din ), astfel că, în fapt, corespunzător acestei rate, reclamanta-pârâtă îi datorează 57,5 euro, adică 210,45 ron. În ceea ce privește ratele ulterioare, aferentei perioadei 11.2007 - 01.2008 inclusiv, pârâtul-reclamant a plătit doar partea ce-i revenea de drept (1/2 din ratele înscrise în graficul de rambursare), astfel că reclamanta-pârâtă nu-i datorează nimic corespunzător acestei perioade.
, față de cele expuse anterior, cu privire la pasivul acumulat de părți, rezultă că datoria asumată față de BCR SA, potrivit contractului de credit nr. PF 31 din 26.01.2005, aferentă perioadei 02.2008, inclusiv până la 20.02.2025, este în valoare totală, conform graficului de rambursare, de 87.416.50 ron (204 rate x 116,52 euro + 1 de 114,21 euro, în total 23.884,29 euro x 3,66 - cursul BNR la data pronunțării sentinței).
În drept, referitor la modalitatea de împărțire a masei partajabile, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art.673 ind.9 Cod de procedură civilă, potrivit cărora, la formarea și atribuirea loturilor, trebuie să se ține seama, după caz, de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, precum și de eventualele îmbunătățiri aduse bunului, de către unul dintre coproprietari, înainte de cererea de împărțeala a bunului.
Analizând aceste criterii, prin prisma situației de fapt reținute prin încheierea de admitere în principiu prevăzută de art.6735Cod de procedură civilă, dată la 06.11.2007, instanța a apreciat că se impune ca imobilul în litigiu să fie atribuit reclamantei-pârâte, părțile exprimându-și acordul în acest sens, reclamantei-pârâte fiindu-i, de altfel, încredințați, spre creștere și educare, copiii proveniți din căsătorie.
Pe cale de consecință, față de cele expuse anterior, în temeiul art.36 fam. raportat Ia art.6735și urm. Cod de procedură civilă, instanța a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra masei partajabile, după cum urmează: a atribuit reclamantei-pârâte, în deplină proprietate și posesie, activul masei partajabile, constând în apartamentul nr.3 situat în B, sector.5,-,.53,.1, parter, în valoare de 98.381,09 euro - 360.074.78 ron, precum și pasivul, constând în datorie asumată față de BCR SA, potrivit contractului de credit nr. PF 31 din 26.01.2005, în valoare totală, conform graficului de rambursare, de 87.416,50 ron, aferent perioadei 02.2008, inclusiv până la 20.02.2025. Având în vedere cotele egale de contribuție, la dobândirea masei partajabile, a obligat reclamanta-pârâtă la plata, în favoarea pârâtului-reclamant, a sumei de 180.037,39 ron, cu titlu de sultă, corespunzător activului și a obligat pârâtul-reclamant la plata, către reclamanta-pârâtă, a sumei de 43.708,25 RON, corespunzător cotei de, ce-i revine din pasiv.
Nu în ultimul rând, în realizarea dreptului de creanță, reținut prin încheierea de admitere în principiu, în favoarea pârâtului-reclamant, a obligat reclamanta-pârâtă la plata, către pârâtul-reclamant, a sumei de 8788,76 ron, la care se adaugă 1/2 din rata de 115 euro, aferentă lunii octombrie 2007 (adică 57,5 euro: 210,45 ron), în total 8999.21 ron, corespunzător dreptului de creanță.
În final, compensând sumele datorate de părți reciproc, instanța, în temeiul art. 67310Cod de procedură civilă, a obligat reclamanta-pârâtă la plata, către pârâtul-reclamant, a sumei de 145.328,35 ron, reprezentând sultă finală, acordând termen, pentru plata sultei, 6 luni, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Instanța a acordat termenul maxim prevăzut de legiuitor pentru plata sultei, ținând seama de mărimea acestei sume, precum și de faptul că reclamanta-pârâtă trebuie să asigure întreținerea celor doi copii proveniți din căsătorie, ce i-au fost încredințați spre creștere și educare.
Având în vedere dispozițiile art.480 cod civil și reținând că, prin atribuirea, în deplină proprietate și posesie, a apartamentului, către reclamanta-pârâtă, pârâtul-reclamant a pierdut calitatea de coproprietar al acestui imobil, instanța a dispus evacuarea pârâtului-reclamant din imobilul situat în B, sector 5,-,.53,.1, parter,.3, pentru lipsă de titlu. La cererea pârâtului-reclamant, a încuviințat acestuia drept de retenție, asupra imobilului în litigiu, până la plata sultei stabilite anterior. A compensat plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel și.
Prin decizia civilă nr.71/21.01.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părți.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul - reclamant, tribunalul a apreciat, drept neîntemeiate, susținerile acestuia, conform cărora valoarea imobilului ce face obiectul partajului ar fi de 126.000 euro. Aceasta, întrucât pârâtul reclamant nu a înțeles să solicite, în apel, o nouă expertiză de evaluare, care să aibă în vedere starea actuală a pieței imobiliare, în condițiile în care este de notorietate scăderea valorii de circulație a tuturor imobilelor.
Nu au fost primite nici motivele de apel, privitoare la greșita calculare a pasivului, prin obligarea ambilor soți la plata dobânzii creditului ipotecar, dat fiind că ambii codevălmași sunt obligați să contribuie la plata pasivului, iar, din acesta, fac parte și dobânzile aferente creditului bancar, care constituie datorie comună, conform art. 32. b) din Codul Familiei.
Tribunalul a apreciat că, în mod corect, prima instanță a acordat un termen de 6 luni, pentru plata sultei și și-a însușit motivarea cu privire la acest aspect, cuprinsă în considerentele sentinței apelate.
În privința apelului formulat de reclamanta - pârâtă, tribunalul a considerat că, în mod corect, prima instanță a procedat la împărțirea, în cote egale, a activului și pasivului. În mod evident, părțile sunt proprietari în devălmășie asupra întregului imobil, nu doar în privința cotei corespunzătoare sumei achitate, din creditul obținut, pentru achitarea prețului acestuia. Este adevărat că reclamantei pârâte îi va reveni obligația exclusivă de plată a ratelor creditului ipotecar, dar aceasta, în condițiile în care pârâtul reclamant a fost obligat să îi plătească 50% din contravaloarea totală a creditului (capital plus dobânzi).
Nu este întemeiat nici motivul de apel, referitor la greșita obligare a reclamantei pârâte la suportarea a 50% din contravaloarea cotelor de întreținere pentru imobil, în condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut că, pentru cheltuielile efectuate ulterior căsătoriei, nu mai operează prezumția de comunitate, iar declarația martorei audiate în apel nu este concludentă, fiind vorba despre un martor indirect - aceasta cunoaște aspectele relatate de la reclamanta - pârâtă și de la fetița părților, care are mai puțin de 14 ani.
Nu poate fi primită susținerea reclamantei pârâte, potrivit căreia prima instanță nu s-a pronunțat asupra preluării contractului de credit, atât timp cât, în dispozitivul sentinței apelate, se prevede, în mod expres, atribuirea pasivului către reclamanta pârâtă.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamanta pârâtă, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii de apel, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării hotărârii instanței de fond, în următorul sens: acordarea apartamentului în deplină proprietate reclamantei; constatarea că pârâtul are un drept de creanță de 31.739,70 euro, egal cu din activul apartamentului, reprezentând din sumele achitate, în cuantumul determinat de cota din apartament, la valoarea de circulație, respectiv din 98.381,09 euro (față de 25.000 euro la data achiziției) din valoarea apartamentului, faptul că s-a achitat doar avansul de 25.000 euro (din valoarea de achiziție), totalizând suma achitată de 16.131 euro, sumă ce reprezintă dreptul de proprietate ce urmează a fi partajat, reprezentând cota achitată - activ de 64.524% = 63.479,41 euro, din 98.381,09 euro; obligarea reclamantei la plata, către pârâtul reclamant, a sumei de 31.739,70 euro - (116.167,30 lei), corespunzător cotei de din activul apartamentului; obligarea reclamantei la preluarea întregului pasiv al apartamentului, constând în creditul rămas de achitat; acordarea unui termen de 6 luni pentru plata sultei, de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței.
Un prim motiv de recurs s-a raportat la faptul că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică, având în vedere interpretarea eronată a prevederilor art.32 alin.1 lit.b din Codul familiei, obligând un soț să răspundă, pentru o datorie, cu un bun, care nu mai este al său și nici nu mai este comun.
Astfel, în conformitate cu acest articol, răspunderea soților este asigurată cu bunurile comune pentru obligațiile ce au contractat împreună, or, din momentul în care s-a dispus ieșirea din codevălmășie, bunul nu mai este comun, iar partea care a pierdut cota sa din dreptul de proprietate nu mai poate răspunde cu bunul altuia, deci cota din datorie este preluată de partea care a obținut acest drept de proprietate.
În raport de aceste argumente, recurenta a susținut că instanța de apel trebuia să îi admită apelul, să modifice în parte hotărârea apelată și să o oblige pe aceasta la a plăti o sultă egală cu din cotele achitate din valoarea de circulație a apartamentului, aceste cote reprezentând activul, urmând ca datoriile, respectiv creditul bancar, să-l plătească singură, răspunzând cu acest bun pentru creditul de achitat, acesta reprezentând pasivul.
Tot astfel, în opinia recurentei, activul ar trebui să fie reprezentat de suma achitată, 63.479,41 euro, din 98.381,09 euro, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 31.739,70 euro, corespunzător cotei de din activul apartamentului.
O altă critică s-a raportat la obligarea recurentei la plata a 50% din cheltuielile de întreținere, considerate legale de către instanța de apel, ce reprezintă o apreciere și o interpretare eronată a probatoriului, respectiv a chitanțelor, care au fost preluate de pârât și au fost emise pe numele acestuia, doar pentru faptul că toate contractele de utilități s-au încheiat pe numele pârâtului, reclamanta pârâtă depunând o parte din chitanțe, instanța de apel nepronunțându-se asupra acestora; or, tribunalul trebuia să concluzioneze că aceste cote de cheltuieli au fost achitate de ambii soți, astfel că reclamanta nu putea fi obligată să achite, încă o dată, pârâtului o cotă de din aceste cheltuieli.
În ceea ce privește pretențiile din cererea precizatoare, depusă la termenul din 22.10.2008, instanța de fond ar fi trebuit să constate, în favoarea pârâtului, existența unui drept de creanță, constând în sumele depuse pentru ratele din creditul, conform chitanțelor emise de aceasta și depuse la dosar după data de 6.11.2007, data pronunțării hotărârii interlocutorii, sume totalizând 295 euro, și să pronunțe o hotărâre, în care să o oblige pe reclamanta pârâtă în a achita pârâtului reclamant suma de 295 euro, drept de creanță, reprezentând sumele achitate, în contul pasivului, stabilit la data hotărârii interlocutorii, și care reprezintă o obligație în sarcina reclamantei pârâte și să constate, ca neîntemeiată, pretențiile privind obligarea la plata a din cotele de întreținere și a cotei de din ratele scadente la. a celorlalte cheltuieli necesare și utile exploatării apartamentului, ca reprezentând sume achitate de pârât în totalitate (fiind achitate în comun în cote egale).
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.6, 8 și 9 Cod de procedură civilă, cererea de recurs fiind legal timbrată.
Intimatul a formulat întâmpinare, în termenul legal reglementat de art.308 alin.2 Cod de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că motivarea acestuia este ambiguă și eronat formulată și solicitând actualizarea cursului de schimb leu/euro, conform cursului, la data pronunțării sentinței definitive și irevocabile a instanței de recurs; menținerea obligativității de plată a 50% din cheltuielile de întreținere, aferente imobilului, în perioada februarie 2005 - septembrie 2007 și a din ratele achitate, în contul datoriei creditului bancar, în perioada martie 2005 - ianuarie 2008, conform înscrisurilor existente la dosar; acordarea unui termen de maxim 30 de zile calendaristice, pentru plata sultei finale actualizate, de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei sentințe; acordarea dreptului de retenție asupra imobilului în litigiu intimatului, până la plata integrală a sultei finale actualizate, la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței instanței de recurs.
În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art.305 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea consideră necesar să precizeze că, în actuala structură a recursului, instanța de recurs nu poate exercita decât un control de legalitate, pentru motivele enumerate exhaustiv în dispozițiile art.304 pct.1 - 9 Cod de procedură civilă, iar nu și un control de temeinicie, motivele de recurs reglementate de art.304 pct.10 și 11 Cod de procedură civilă fiind abrogate prin nr.OUG138/2000, aprobată prin Legea nr.219/2005.
Astfel, motivul de recurs invocat de recurenta, prin care se critică interpretarea și aprecierea eronată a probatoriului, în ceea ce privește obligarea acesteia la plata a 50% din cheltuielile de întreținere, excede controlului de legalitate impus de textul art.304 Cod de procedură civilă, în actuala reglementare, această critică subsumându-se pct.11 al art.304 Cod de procedură civilă, cu consecința că nu mai poate fi examinată în prezenta cauză.
Același raționament este aplicabil și în cazul criticii, privind pretențiile determinate în cererea precizatoare, referitoare la sumele depuse pentru ratele din creditul, prin care se pretinde, în esență, instanței de recurs o reevaluare a probatoriului administrat în cauză, ceea ce nu este admisibil.
În acest context, singura critică pe care instanța o găsește întemeiată se raportează la existența dreptului de creanță, pe care intimatul îl are împotriva recurentei, respectiv la cota de din ratele achitate în contul datoriei, în perioada martie 2005 - septembrie 2007 (1/2 din 3.651 euro = 1815,5 euro echivalentul a 6644,73 ron).
Astfel, stabilind că valoarea apartamentului ce formează masa partajabilă este în cuantum de 98.381,09 euro, echivalentul a 360.074,78 ron, acesta reprezentând activul, că părțile au dobândit, în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, această masă partajabilă, cote ce nu au fost contestate de părți în căile de atac, că pasivul este reprezentat de datoria asumată față de, potrivit contractului de credit nr. PF 31/26.01.2005, în valoare totală, conform graficului de rambursare, de 87.416,5 ron, aferent perioadei februarie 2008, inclusiv, până la data de 20.02.2025, instanța de fond nu mai putea stabili un drept de creanță, constând în din ratele achitate, în contul datoriei, în perioada martie 2005 - septembrie 2007, echivalentul a 6674,73 ron, în favoarea intimatului, întrucât ratele deja achitate în contul datoriei sunt incluse în cota de contribuție, respectiv în valoarea bunului imobil.
În acest punct, Curtea nu poate fi de acord cu raționamentul recurentei, în ceea ce privește modul în care ar fi trebuit împărțit bunul imobil, în considerarea prevederilor art.32 alin.1 lit.b din Codul familiei, în sensul în care ar fi trebuit împărțit doar activul, urmând ca aceasta să plătească singură pasivul reprezentat de creditul ce va rămâne de achitat, întrucât este evident că, în patrimoniul acesteia, a intrat un bun, pentru care s-a achitat un avans de 12.500 euro, și s-a asumat un credit ipotecar de 12.500 Euro, bun care, la momentul evaluării, valorează 98.381,09 Euro, echivalentul a 360.074,78 Ron, și care a fost atribuit recurentei, astfel încât sulta nu s-ar fi putut raporta doar la avansul achitat, ci la întreaga valoare a bunului, în condițiile constatării cotelor de contribuție egale, intimatul fiind, în mod corect, obligat la cota de, ce îi revine din pasiv, reprezentând ratele rămase de achitat, în cuantum de 43.708,25 Ron.
În ceea ce privește cererea intimatului de reactualizare a sultei și de acordare a unui termen de maxim 30 zile calendaristice, pentru plata sultei finale actualizate, Curtea apreciază că această cerere, formulată prin întâmpinare, nu poate fi soluționată de instanța de recurs, care nu este instanță de executare, urmând ca partea interesată să pună în executare hotărârea instanței de fond, în care a fost fixat termenul de plată a sultei, ce nu a fost contestat.
Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta reclamantă-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 71.21.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât-reclamant; va modifica, în parte, decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de apelanta, va schimba, în parte, sentința apelată, în sensul că va înlătura dispozițiile privind constatarea dreptului de creanță al pârâtului reclamant în sumă de 6644,73 lei, precum și obligarea reclamantei pârâte la plata acestei sume.
În consecință, va obliga reclamanta-pârâtă la plata sumei de 138.683,62 lei, către pârâtul-reclamant, reprezentând sultă finală, în locul sultei de 145.328,35 lei.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 71.21.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât-reclamant.
Modifică, în parte, decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelanta.
Schimbă, în parte, sentința apelată, în sensul că:
Înlătură dispozițiile privind constatarea dreptului de creanță al pârâtului reclamant, în sumă de 6644,73 lei, precum și obligarea reclamantei pârâte la plata acestei sume.
Obligă reclamanta-pârâtă la plata sumei de 138.683,62 lei, către pârâtul-reclamant, reprezentând sultă finală, în loc de 145.328,35 lei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/04.01.2010
----------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 5 -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
