Uzucapiune. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 161/
Ședința publică din 27 aprilie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, -.A,.15, împotriva deciziei civile nr.78, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 05 februarie 209, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL C PRIN PPRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, ambii cu sediul în C,-, având ca obiectuzucapiune.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 17367 din 27 aprilie 2009, pe care o depune la dosar, iar pentru intimații pârâți, răspunde avocat, în substituire pentru avocat, care depune la dosar delegația de substituire fără număr din 27 aprilie 2009 și împuternicirea avocațială seria - nr. 53899 din 14 aprilie 2009, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și nu a fost timbrat.
Apărătorul recurentului reclamant depune la dosar chitanța seria - - nr. - PJ din 23 aprilie 2009, emisă de Consiliul Local al Municipiului C, Agenția Fiscală nr.3, pentru suma de 1.750 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei - după cum i-a fost pus în vedere prin citație.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamant.
Face un scurt istoric al speței.
Critică hotărârea atacată, referindu-se la caracterul nelegal al acesteia.
Arată că, din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a fost îngrădit terenul, operațiune prin care suprafața de teren de 89 s-a mărit cu 46,50, obiect al cererii de chemare în judecată.
Solicită a se vedea și declarațiile martorilor și - audiați la fond - filele 36, 37 - care au declarat că, din momentul dobândirii de către și, terenul a fost îngrădit și stăpânit în permanență de ei și după decesul acestora, de către reclamantul.
Din 1973 terenul în suprafață de 46,50 a constituit corp comun cu terenul în suprafață de 89 deținut cu acte de proprietate și a fost stăpânit succesiv de și și ulterior de către reclamant.
Arată că, prin îngrădirea terenului rezultă voința acestora de a stăpâni terenul în nume propriu sub nume de proprietari, astfel încât afirmația instanței de apel în sensul că terenul a fost stăpânit în indiviziune nu poate fi reținută.
Mai mult, suprafața de teren de 46,50 se afla în partea opusă celei deținute de numiții și - deținătorii inițiali ai lotului în suprafață totală de 300, din care au vândut 89 în indiviziune autorilor reclamantului.
și și ulterior reclamantul nu au exercitat posesia asupra întregului teren în suprafață totală de 300 - 346,50 conform măsurătorilor - pentru ceilalți coproprietari, ci numai asupra suprafeței de 89 și cei 46,50 îngrădiți în plus și în nume propriu.
Mai arată că, din declarațiile martorilor rezultă că singurul deținător efectiv al terenului și construcției a fost reclamantul, ceilalți moștenitori nefăcând nici un act material de deținere a terenului, în mod concret nici măcar nu au mai trecut în calitate de simpli vizitatori pe la terenul în cauză.
Instanța a interpretat ca fiind un impediment la joncțiunea posesiilor.
Cu privire la partajul din anul 2003, acesta a avut ca obiect suprafața de 89 de teren și nu suprafața de teren litigioasă de 46,50
Arată că recurentul dorește să își reglementeze situația privind diferența de aproximativ 30 teren pe care se află construcția.
Întrebat fiind de către instanță dacă prin apărarea Municipiului C prin Primar, în apel, în sensul că terenul se afla în indiviziune sau că ar fi existat un drept al coindivizarilor pe terenul alăturat, ar permite Municipiului C să aibă o "ocrotire", un interes în acest fel, dacă ar putea fi ocrotit astfel,apărătorul recurentuluiarată că instanța de apel a preluat acea apărare și a interpretat-o ulterior, că nu s-a realizat o intervertire a posesiunii.
Apărătorul intimaților pârâți, având cuvântul, arată următoarele:
Ca și element intențional al posesiei, intenția a fost echivocă; indirect - acela ar fi prejudiciul suferit de Municipiul
Este de părere că nu trebuie să se facă distincție între un teren alăturat și cel din indiviziune. Toată suprafața a fost îngrădită de proprietari. Elementul intențional nu este divizibil.
Întrebat fiind de către instanță, apărătorul intimaților pârâți arată că, în cazul reclamantului a existat elementul intențional "pentru el și pentru ceilalți".
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentului, revine și arată că reclamantul a fost singurul care s-a mutat pe acel teren, iar faptul că a existat un coproprietar nu are relevanță.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr-, reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Constanta, Mun. Constanta prin Primar, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 46,50 mp situat în Constanta,- bis, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani.
În motivare, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 13492/19.12.1973 și au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C,-, compus din teren în suprafață indiviză de 89 mp și construcția aferentă, iar prin contractul de vânzare cumpărare nr. 351/17.02.1999 el a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 37/40 din imobil. Cu ocazia încheierii acestui contract s-au efectuat măsurători în urma cărora a rezultat o suprafață de 135,40 mp în loc de 89 mp, rezultând o diferență de 46,50 mp.
A mai învederat reclamantul că prin sentința civilă nr. 1035/21.03.2003 a Judecătoriei Constanțas -a dispus sistarea stării de indiviziune, astfel că reclamantul a devenit proprietarul imobilului menționat și asupra întregii suprafețe de teren de 135,40 mp a fost exercitată o posesie continuă, neîntreruptă și netulburată.
În drept, cererea fost întemeiată pe disp.art.489 și urm. precum și art.1846 și urm, 1860.civil.
Prin sentința civilă nr.19157/30.10.2008, Judecătoria Constanța a admis acțiunea și a onstatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 46,50. situat în C,- bis, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 13492/19.12.1973 si au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C,-, compus din teren în suprafață indiviză de 89 mp și construcția aferentă, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 351/17.02.1999 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 37/40 din imobil. Prin sentința civila nr. 1035/21.03.2003 a Judecătoriei Constantas -a dispus sistarea stării de indiviziune, astfel ca reclamantul a devenit proprietarul imobilului menționat.
Din depozițiile martorilor instanța a reținut că din anul 1971 și până în prezent, atât reclamantul cât și autorii lui, au stăpânit în fapt terenul în litigiu, exercitând asupra lui, sub nume de proprietar, o posesie publică, continuă, netulburată și neechivocă și că terenul în suprafață reală de 46,50 mp a fost identificat prin expertiza tehnică imobiliară dispusă în cauză.
Tot din declarațiile martorilor, precum și din mențiunile existente în istoricul de rol fiscal și în relațiile privind situația juridică a imobilului, instanța de fond a mai reținut că, din anul 1999 și până în prezent, reclamantul a exercitat - sub nume de proprietar și în mod neîntrerupt - o posesie publică, continuă, netulburată și neechivocă asupra terenului, astfel cum a fost identificat in raportul de expertiza, fără să modifice în vreun fel amplasamentul gardului împrejmuitor.
În aceste condiții, având în vedere și atitudinea procesuală a pârâților, instanța a considerat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de disp.art.1837, 1847, 1860 și 1890.civil, pentru câștigarea de reclamant, în mod retroactiv, a dreptului de proprietate asupra terenului de 46,50 mp, prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local Caf ost admis de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 78/05.02.2009. A fost schimbată în tot sentința în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii, cu consecința obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În apel tribunalul a reținut că, până la partajul din 2003, terenul în suprafață totală de 135,50 mp. din măsurători (89 mp. în indiviziune conform actelor de proprietate) a fost stăpânit în indiviziune de către și de către succesorii defunctei, toți deținătorii cotelor părți din dreptul de proprietate exercitând posesia unii pentru alții. Voința sub care au acționat posesorii în acest caz nu poate fi divizată și caracterizată distinct, atâta timp cât suprafața de teren în litigiu nu a fost delimitată în fapt de restul terenului deținut cu acte ci, dimpotrivă, a constituit corp comun cu aceasta și a fost stăpânită ca atare.
Faptul că succesorii autorilor inițiali nu au înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă și că, prin urmare, nu s-a produs o intervertire de fapt a posesiei rezultă din chiar efectuarea partajului. Până la acel moment, nu se poate vorbi de voința posesorului reclamant de a stăpâni bunul numai pentru el, sub nume de proprietar.
S-a reținut așadar că sunt întemeiate criticile aduse de recurenți hotărârii primei instanțe, pentru că nici posesia exercitată asupra terenului în litigiu nici până în momentul partajului și nici cea exercitată ulterior nu întrunește toate condițiile impuse de art.1847 civ. întrucât a avut caracter echivoc.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a susținut că hotărârea este nelegală pentru că, după cumpărarea suprafeței indivize de 89 mp, autorii reclamantului au îngrădit și suprafața de 46,50 mp pentru care se solicită în proces recunoașterea stăpânirii îndelungate, prin acest fapt material terenul de 135,5 mp fiind stăpânit în nume propriu și sub nume de proprietar numai de către cumpărători, iar nu în indiviziune.
Examinând legalitatea hotărârii pronunțate în raport cu criticile formulate de reclamant, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Pornind de la definiția dată posesiei în literatura juridică, respectiv "o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană asupra unui bun, cu intenția și voința de a se comporta, față de toți ceilalți, ca proprietar sau titular al altui drept real", s-au desprins cele două elemente ale posesiei pe care instanța trebuie să le verifice atunci când se solicită recunoașterea efectelor acesteia: un element material - corpus - și un element psihologic, intențional - animus.
Dacă în ceea ce privește elementul material, tribunalul a stabilit corect că litigiul poartă asupra suprafeței de 46,50 mp, aflată în continuarea terenului cumpărat de autorii reclamantului, în analiza elementului intențional instanța a considerat greșit existența echivocului ca viciu al posesiei.
Elementul psihologic, intențional sau animus constă în intenția sau voința celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub nume de proprietar. Fiind un element care ține de formarea voinței interne a posesorului, un element psihologic, nu se poate susține că acesta ar putea fi în indiviziune, respectiv că voința internă ar privi numai o parte a intenției, corespunzătoare cotei părți deținute asupra bunului. Oricum, indiviziunea nu se referă în nici o situație la elementul intențional, la voință, ci la dreptul material asupra bunului, pentru că în cazul indiviziunii ceea ce este fracționat este numai dreptul de proprietate cu privire la bun, fiecare copărtaș având determinată o cotă-parte ideală, abstractă, matematică din dreptul de proprietate, care se exprimă sub formă de fracție nominală, fracție zecimală sau în procente. Voința internă nu se supune unei asemenea împărțiri în cote.
De aceea, în cazul posesiei, se verifică dacă voința celui care invocă deținerea bunului a existat și ea s-a manifestat sub nume de proprietar. În cazul mai multor posesori, intenția în sensul arătat se verifică pentru fiecare dintre ei, pentru că voința internă este un element individual, psihologic, iar nu un element comun.
Pe de altă parte, nu se poate transfera elementul intențional ce se manifestă, în cazul reclamantului, pentru terenul aflat în vecinătatea suprafeței de teren în litigiu și pentru care, într-o perioadă, a existat o coproprietate, asupra terenului în litigiu. Aceste două suprafețe de teren sunt distincte, deși sunt îngrădite împreună și elementul intențional nu poate fi același, regimul juridic al celor două terenuri fiind diferit: în timp ce pentru 89 mp reclamantul are deja un titlu de proprietate, pentru diferența de 46,50 mp invocă o posesie îndelungată.
Instanța nu posibilitatea existenței echivocului în cazul posesiei, care suferă de acest viciu atunci când nu se cunoaște dacă posesorul are sau nu elementul intenționalanimus dominisauanimus sibi habendi.
echivocului poate exista atunci când două sau mai multe persoane săvârșesc acte de stăpânire asupra unui bun, deoarece nici una nu pretinde o posesie proprie, distinctă. De asemenea, în cazul coproprietății, dacă unul dintre coproprietari săvârșește singur acte de stăpânire asupra bunului comun, pentru că nu se poate ști cu certitudine dacă le-a făcut cu voința de a se comporta ca proprietar exclusiv sau, pur și simplu, în calitatea sa de titular doar al unei cote părți din dreptul de proprietate. De aceea, în cazul coproprietății, pentru a se putea invoca uzucapiunea, este nevoie ca posesorul să facă dovezi privind intervertirea posesiei.
În speță, terenul de 46,50 mp a fost stăpânit numai de autorul reclamantului, dl, terenul fiind îngrădit de acesta împreună cu terenul de 89 mp, cumpărat prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.13492/19.12.1973. Întregul teren de 135,50 mp din- bis figurează în evidențele matricole ale Primăriei Municipiului C ca un imobil distinct de restul imobilului din-A, ce a rămas în proprietatea vânzătorilor, și cu privire la imobilul în litigiu nu s-a afirmat că au fost mai multe persoane care au săvârșit acte de stăpânire.
De asemenea, terenul în suprafață de 46,50 mp nu s-a aflat în indiviziune, astfel încât actele de stăpânire exercitate de autorul reclamantului, dl. și apoi de către reclamant nu pot fi considerate echivoce.
Instanța de apel a greșit reținând viciul echivocului și pentru că echivocul este un viciu relativ, în cazul coproprietății el putând fi invocat numai de către ceilalți copărtași, iar nu de terți, cum este Municipiul C, și pentru că este, de asemenea, temporar, în sensul că posesia devine utilă în momentul în care există convingerea că posesorul întrunește și elementul animus. Ori, în speță, aceasta a fost demonstrată.
În consecință, constatând că în speță sunt îndeplinite condițiile impuse posesiei prin art. 1847 cod civil și reținând că tribunalul a aplicat greșit în speță normele legale referitoare la calitățile posesiei, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, cu consecința respingerii apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, -.A,.15, împotriva deciziei civile nr.78, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 05 februarie 209, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL C PRIN PPRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, ambii cu sediul în C,-, având ca obiectuzucapiune.
Modifică în tot hotărârea apelată, în sensul că respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel ()
Red.dec.jud.recurs /09.07.2009
gref.AB/4 ex./09.07.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă, Mariana Bădulescu
