Uzucapiune. Decizia 541/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 541R
Ședința publică de la 11 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 901A/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL a depus la data de 24.11.2008 timbru judiciar și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul fixat de instanță și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, față de solicitarea recurentului - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, de judecare a cauzei în lipsă, reține în pronunțare cererea de recurs formulată de recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 901A/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
După închiderea dezbaterilor, se prezintă mandatarul intimatului - reclamant, care depune procura judiciară autentificată sub nr. 1811/10.12.2008 de Biroul Notarului Public.
CURTEA,
Asupra recusului civil de față, constată următoarele:
Prin cerearea înregistrată pe rolul judecătoriei sector 6 la data de 23.05.2007, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul MUNICIPIUL B prin Primarul General și a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune și accesiune imobiliară artificială, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 174 mp situat în B,-, sector 6, precum și asupra construcției edificate pe acesta.
Judecătoria sector 6 pronunțat sentința civilă nr.1406/03.03.2008 prin care a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârât și totodată a admis acțiunea precizată introdusă de reclamant, constatând că acesta a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate privitor la terenul în suprafață de 190 mp, situat în B,-, sector 6, fiind omologat raportul de expertiză topometrică întocmit de expert.
Instanța a mai constatat că reclamantul a dobândit prin accesiune artificială dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe teren, construcție cu regim de înălțime parter și etaj, individualizată conform raportului de expertiză întocmit de expert.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul Municipiul B ca, criticând hotărârea pronunțată de instanța de fond, a învederat că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu și că potrivit înscrisurilor aflate la dosar rezultă că reclamantul este înscris în rolul fiscal cu o suprafață de teren de 170 mp, iar nu de 190 mp, cum se reține în sentința apelată.
Prin decizia civilă nr. 901A/30.06.2008, Tribunalul București, Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât și a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunța acestaă decizie, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o judicioasă analiză a probatoriilor administrate în cauză, pe baza cărora a reținut corect că autorul reclamantului, începând cu anul 1952 s-a înscris în rolul fiscal pe baza unei declarații făcute în acest sens, cu o suprafață de teren de 1200 mp, situată în-, sector 6, precum și în privința construcției realizate pe acest teren, după decesul acestuia intervenit în anul 1955, fiind eliberat la cererea moștenitorilor legali certificatul de moștenitor nr. 331/1956 de către notariatul de Stat al Raionului G D, act în care figurează drept succesori - soție supraviețuitoare și fiii decedatului, printre care se numără și reclamantul.
Potrivit adresei cu nr. 7689/12.06.2007 emisă de Primăria sector 6 și anexată la dosarul de fond, a rezultat că după decesul numitei, terenul situat în-, sector 6 revenit moștenitorilor săi, conform certificatului de moștenitor nr. 236/20.10.1998 emis de BNP, reclamantul obținând în urma partajului suprafața de teren de 267 mp din care acesta a înstrăinat cu act autentic de vânzare cumpărare datat 11.04.2001 o porțiune de teren de 93 mp către cumpărătorul.
În aceeași adresă, se face precizarea că reclamantul figurează înscris în prezent în rolul fiscal cu suprafața de teren de 174 mp și construcția existentă pe teren.
Pe baza depozițiilor martorilor audiați în proces și pe care prima instanță le-a coroborat cu celelalte probatorii existente la dosar, s-a reținut în mod just că reclamantul a intrat în posesia terenului în litigiu pe care l-a împrejmuit cu gard începând cu anul 1977, continuând astfel posesia începută de autorul său în anul 1952, fiind astfel îndeplinite în speță cerințele impuse de art. 1860 cod civil care se referă la joncțiunea posesiilor.
Instanța de apel a apreciat că judecătoria a reținut în mod temeinic faptul că în prezenta cauză ansamblul dovezilor administrate, conduc la concluzia că reclamantul a exercitat asupra bunului imobil în intervalul de timp stabilit de art. 1890 Cod civil o posesie utilă, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute la art. 1847 Cod civil care presupun o posesie neafectată de vreun viciu.
Totodată, dovezile existente la dosar au evidențiat și faptul că reclamantul posesor al terenului în litigiu și al construcției edificate pe acesta, a plătit taxele și impozitele datorate către stat.
Critica formulată de apelantul - pârât în sensul că reclamantul nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a uzucapa terenul în litigiu, a fost înlăturată ca neîntemeiată, tribunalul considerând că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea precizată și a constatat dobândirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 190. stabilită prin raportul de expertiză topometrică, această suprafață delimitată de expert fiind împrejmuită de reclamant.
C de-al doilea capăt de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren prin accesiune artificială s-a apreciat că a fost în mod corect admis de prima instanță, în raport de prevederile art. 492 Cod civil.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de calitate procesuală invocată de apelantul - pârât, având în vedere că potrivit demersurilor făcute de reclamant și față de conținutul adreselor ce emană atât de Primăria Sector 6 cât și de la Primăria Municipiului B - înscrisurile atașate la dosar nu au putut arăta proprietarul - de la care autorul reclamantului - a dobândit terenul în suprafață de 1200. cu care s-a înscris în rolul fiscal începând cu anul 1952, situație care, se coroborează cu cele precizatate în adresa de răspuns a (fila 24 dosar fond) în care se menționează că pentru imobilul situat în B,-, sector 6, nu figurează cerere de restituire în natură sau acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Legii 10/2001.
Tribunalul a considerat că excepția este nefondată și în ceea ce privește capătul de cerere referitor la dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială pentru construcția edificată pe teren, întrucât așa după cum a reieșit din depozițiile martorilor audiați și planurile topografice depuse la dosar, această construcție a fost edificată anterior intrării în vigoare a Legii 50/1991.
În termen legal, împotriva acestei decizii pârâtul Municipilu B prin Primar General a formulat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul pârât arată că instanța de judecată a constatat dreptul de proprietate al reclamantului în contradictoriu cu Municipiul B, fără a analiza în raport de probatoriul administrat, calitatea procesuală pasivă a municipalității.
Astfel, uzucapiunea este o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent. Așadar, pentru ca reclamantul să poată solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea în contradictoriu cu recurentul trebuia să facă mai întâi dovada că municipiul B este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu. Sarcina probei, atât a calității procesuale active cât și a celei pasive, incumba reclamantului. Or, prin actele depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului în litigiu.
De asemenea, recurentul solicită instanței de recurs a avea în vedere faptul că reclamantul nu a prezentat vreun certificat de succesiune vacantă, care i-ar fi justificat calitatea procesuală pasivă în speța de față.
Întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, ceea ce nu se regăsește în speță, recurentul solicită admiterea excepției invocate.
Pe de altă parte, pentru a constata dreptul de proprietate al reclamantului trebuie îndeplinite cumulativ condițiile impuse de disp.art.1846 si urm Cod civil și art.1 890 Cod civil, fiind necesar ca reclamanta să dovedească existența unei posesii utile, a bunei credințe și a termenului cerut de lege.
Conform art. 1847.civ. este considerată utilă posesia continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, exercitată cu bună credință, iar termenul cerut de lege pentru a prescrie, este de 30 de ani.
Conform dispozițiilor art.1846 Cod civil, posesia este deținerea unui lucru exercitată de noi înșine sau de altul în numele nostru asupra unui lucru.
Recurentul mai arată că în speța de față deși s-a folosit terenul timp de 30 de ani, reclamantul nu a exercitat o posesie în sensul legii, el fiind doar detentor precar. Pentru a exista posesia, persoana care o invocă trebuie să dovedească că întrunește ambele elemente ale posesiei respectiv animus și corpus. Or, reclamantul a dovedit doar faptul că a exercitat elementul corpus, dar nu a reieșit din probatoriul administrat și faptul că folosința exercitată asupra bunului litigios s-a făcut sub nume de proprietar, iar neîndeplinirea acestei condiții nu poate conduce potrivit legii la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Așadar, recurentul consideră că folosința exercitată asupra bunului nu s-a făcut sub nume de proprietar, iar pe parcursul timpului nu s-a intervertit precaritatea în posesie, conform art. 1858 Cod civil și ca atare, posesia exercitată de către reclamant, nu a fost una utilă pentru a prescrie achizitiv bunul.
În ce privește constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcției recurentul consideră că, argumentul instanței de judecată în sensul că, realizarea construcției a avut loc anterior intrări în vigoare a Legii nr. 50/1991 nu are un suport legal, câtă vreme și anterior acestei legi existau acte normative ce reglementau problematica construcțiilor, respectiv Decretul nr.144/1958, iar temeiul de drept invocat de către reclamant este art. 488 Cod Civil.
Prin definiție, accesiunea reprezintă incorporarea materială a unui lucru mai puțin important într-un lucru mai important, adică potrivit art. 482 Cod civil:
"Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod sau artificial. Acest drept se numește drept de accesiune."
În cazul în care cele două lucruri aparțin unor proprietari diferiți, titularul dreptului asupra lucrului mai important devine și titularul dreptului asupra lucrului mai puțin important, accesiunea apare și ca un mod de dobândire a proprietății.
Recurentul enumeră două cazuri de accesiune artificială imobiliară:
Ipoteza A: proprietarul ridică pe terenul său o construcție sau o plantație, dar cu materialele altcuiva, caz în care proprietarul terenului este și proprietarul lucrărilor și este obligat la plata valorii materialelor de la data efectuării construcției cu eventual daune
Ipoteza B: o altă persoană decât proprietarul terenului ridică pe teren o construcție sau o plantație, cu propriile materiale, caz în care proprietarul terenului este și proprietarul lucrărilor și este obligat la plata unei despăgubiri către constructor, dacă acesta este de bună credință.
În speță, recurentul consideră că nu s-a făcut dovada incidentei dispozițiilor art. 489 Cod civil, în sensul că, materialele folosite la construcție ar aparține municipalității și că municipiul ar pretinde vreun drept asupra lor.
Pe de altă parte, se arată că în astfel de situații în care, prin eludarea dispozițiilor legale, se încearcă intrarea în legalitate fără obținerea unei autorizații de construire, singura autoritate care ar putea opune vreun drept reclamantului în privința dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției edificate este Primăria de sector care, potrivit nr.OG 5/2002, este autoritatea publică competentă în eliberarea autorizațiilor de construire, iar nu Municipiul
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar în această etapă procesuală, nu s-au administrat alte probe.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin moivel de recurs, Curtea constată că în cauză nu se verifică ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Într-un prim motiv de recurs, recurentul pârât critică nelegala soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că uzucapiunea poate fi opusă doar adevăratului proprietar, sancționat pentru nediligența sa cu pirderea proprietății imobilului de care s-a dezinteresat în termenul prescris de lege, de 30 de ani, în cazul uzucapiunii lungi, conform art. 1890 Cod civil.
Recurentul reclamant susține în mod corect că la mementul formulării unei cereri de chemare în judecată, regula procesuală este în sensul că acesta trebuie să justifice, cu referire la această condiție de exercițiu a acțiunii civile, atât calitatea procesuală activă, dar și calitatea procesuală pasivă, conform principiuluiactori incumbit probatio(art. 1169 Cod civil).
Cu toate acestea, când în cauză pârâtul este cel care se prevalează de excepția procesuală de fond a lipsei calității sale procesuale, sarcina probei îi revine, deoarece in exceptionis reus actori (pe excepție, pârâtul devine reclamant).
Cercetând probele cauzei și verificând susținerile recurentului cu privire la susținerea excepției invocate, Curtea constată că acesta s-a limitat la a invoca nedovedirea calității sale procesuale de către intimat.
Se observă, în același timp, că instanța de fond a administrat probe asupra situației juridice a terenului din B,-, sector 6 ca și pentru eventuala identificare a unor terțe persoane care ar putea afirma vreun drept real asupra acestuia, constatându-se și în apel că asupra acestui imobil nu există solicitare de concesiune, nu există un contract de concesiune și nici nu figurează în evidențele Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, vreo cerere privind restutirea lui în natură sau în echivalent (filele 23 și 24 dosar primă instanță).
Intimatul reclamant nu a fost în măsură să indice cu privire la situația juridică a terenului, date anterioare anului 1952, de când autorul său s-a înscris cu rol fiscal asupra terenului în suprafață totală de 1200 mp, din com. Militari, Raionul Gh. D,- (ulterior, Str. -, după care, Str. - de, din 1989 - filele 9 și 79 dosar fond).
Din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 334/1956 emis de Notariatul de Stat al Raionului Gh. D, de pe urma lui, reiese că averea succesorală rămasă de pe urma acestuia a constat în terenul cu suprafața totală de 1200 mp și casa de locuit "moștenită de la părinții defunctului și locuită tot timpul de familia defunctului".
Într-adevăr, certificatul de moștenitor nu constituie titlu de proprietate, iar un act translativ sau constitutiv de drept de proprietate în patrimoniul autorilor defunctului, de asemenea, nu a fost prezentat (nici cu ocazia debaterii succesiunii acestuia și nici în prezentul proces), situație în care, coroborat cu cele anterior menționate privind inexistența unor afirmări de drepturi reale asupra acestui imobil de către terțe persoane, Curtea apreciază pe baza unei prezumții simple, conform art. 1203 Cod civil, că acesta poate fi asimilat categoriei deres nullius(bunuri fără stăpân), care, potrivit art. 477 Cod civil, sunt ale domeniului public; doctrina a stabilit în mod constant că prin acest text, legiutorul a intenționat să spună că aparțin statului, mai exact domeniului său privat; soluția decurge și din prevederile art. 25 din Legea 213/1998 care dispun: "În accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public din art. 477 Cod civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ terotoriale, după caz."
Pe de altă parte, în legătură cu terenurile din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, în art. 6 fraza finală din Legea 18/1991, se precizează că ele sunt supuse dispozițiilor de drept comun, norma cu privire la terenurile aparținând domeniului privat al unităților admnistrativ teritoriale fiind preluate ca atare și în dispozițiile art. 123 alin. 2 din Legea 215/2001; iar regimul juridic de drept comun, deci aplicabil și bunurilor ce fac parte din domeniul privat al unităților administrativ teritoriale, este în opoziție cu cel privind bunurile prorprietate publică (declarate inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, atât extinctiv, cât și achizitiv, conform art. 136 alin. 1-4 din Costituția revizuită), putând și deci uzucapate sau prescrise achizitiv.
apartenenței la domeniul privat al unității administrativ teritoriale (al recurentului Municipiul B) fiind demonstrată pe baza prezumției anterior deduse din textele citate, este necsar a se constata că sunt întrunite condițiile uzucapiunii de 30 de ani, decurgând din art. 1890 coroborat cu art. 1847 Cod civil și făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 1860 Cod civil relative la joncțiunea posesiilor.
Pentru a opera uzucapiunea este necsară îndeplinirea următoarelor condiții: cel ce o invocă să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 de ani, iar posesia să fie utilă, adică, neafectată de vreun viciu, fără a fi necesar ca posesia să fie de bună credință, contrar celor susținute de recurent prin motivele de recurs (buna credință fiind o condiție împreună cu justul titlu aptă de a conduce la constatatrea uzucapiunii scurte de 10 la 20 de ani).
Mai mult, regularitatea posesiei, adică faptul că ea este utilă, se prezumă, iar cel care afirmă că posesia invocată este afectată de un viciu trebuie să facă această dovadă, corect reținând ambele instanțe că în speță sunt îndeplinite codițiile art. 1847 Cod civil: adică posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Or, recurentul pârât a susținut că intimatul reclamant nu a fost posesor, ci detentor precar, neavând decât corpus, nu șianimus,ca elemente de conținut ale posesiei, astfel cum ea este definită în art. 1846 Cod civil, fără a demonstra această susținere, deși sarcina unei astfel de probe îi revenea.
În ce privește termenul de 30 de ani și acesta se constată a fi îndeplinit în cauză, deoarece autorii lui (care, chiar detentori precari să fi fost, presupunând că au intrat în stăpânirea imobilului din proprietatea privată a unității administrativ teritoriale), au transmis cu titlu universal lui posesia asupra imobilului, deorece este cel care a dobândit acest imobil în integralitatea lui (cu referire la suprafața de teren de 1200 mp, din care intimatul pretinde recunoașterea dreptului asupra unei suprafețe de 190 mp), astfel că la acel moment a operat o intervertire a precarității posesiei, în condițiile art. 1858 pct. 4 Cod civil, succesorul universal fiind de bună credință, întrucât nu s-a demonstrat contrariul.
După decesul lui, posesia asupra terenului s-a transmis fragmentat la moștenitorii săi, astfel cum reiese din certificatele de moștenitor nr. 334/1956 (emis de pe urma lui ), nr. 758/30.08.1977 (emis de pe urma lui ) și nr. 236/1998 (emis de pe urma lui ), filele 8, 5 și 6 dosar fond.
Cum prin cel din urmă certificat de moștenitor, între succesorii lui s-a convenit și partajarea imobilului (ca și locul de veci ce intra în compunerea masei succesorale), intimatului i-a revenit o parte individualizată din teren, respectiv o suprafață de 267 mp, cu indicarea vecinătăților cesteia, astfel că prin joncțiunea posesiei sale cu cea a autorilor săi, invocată în temeiul art. 1860 cod civil, se poate aprecia că a stăpânit acest teren întreaga perioadă prevăzută de lege, date fiind efectele declarative ale partajului; individualizarea exactă a suprafeței de teren asupra căreia intimatul exercită în prezent posesia a fost realizată prin expertiza topo efectuată în dosarul de fond, fila 109, după efectuare expertizei, acesta solicitând constatarea dobândirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 190 mp (fila 147 dosar prima instanță), iar nu pentru 174 mp, astfel cum solicitase prin cererea introductivă.
Având în vedere cele anterior precizate, Curtea constată că dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu sunt întrunite în ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, urmând a fi avute în vedere în completare, și cele menționate în prezenta decizie cu privire la verificarea calității procesuale a recurentului.
Se mai constată că și dispozițiile art. 488 Cod civil au fost corect aplicate în ce privește constatarea accesiunii artificiale imobiliare, text care dispune că "tot ce se unește și se încorporează cu lucrul, se cuvine proprietarul lucrului, potrivit regulilor statonicite mai jos", în textele ulterioare.
Curtea apreciază că motivele de recurs formulate de recurent în combaterea accesiunii imobiliare artificiale, legate de disciplina în construcții și implicit, de incidența prevederilor Legii 50/1991 (invocate pentru susținerea unei excepții a lipsei calității procesuale pasive și asupra acestei cereri), sunt nefondate, soluția fiind confirmată de instanța de apel prin referire la prezumția legală relativă instituită de art. 492 Cod civil: "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra", prezumție care în cauza de față, s-a reținut că operează în favoarea intimatului.
Cum dreptul de proprietate asupra terenului a fost constatat în patrimoniul intimatului, acesta opunând recurentului cu succes uzucapiunea, capătul de cerere privind și constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren are valoarea unei cereri în constatare interogatorii (conform art. 111 Cod procedură civilă), întrucât recurentul avea posibilitatea răsturnării prezumției decurgând din aplicarea art. 492 Cod civil, ca proprietar anterior al terenului, fiind beneficiar la rândul său al aceluiași text, dacă cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune ar fi fost respinsă.
Având în vedere cele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 901A/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Tehnored. CN
2 ex./20.01.2009
Tribunalul București, Secția a III-a Civilă
Judecători - și
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Andreia Liana Constanda
